Se afișează postările cu eticheta spania. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta spania. Afișați toate postările

miercuri, 12 iulie 2017

Ce faci intr-o vacanta la oferta pe Costa Blanca




Ce faci intr-o vacanta la oferta pe Costa Blanca
Benidorm

COSTA BLANCA este o fâşie de litoral spaniol care se întinde între Costa Brava (zona Barcelonei) şi Costa del Sol (zona Malaga), şi se situează în provincia Alicante. Clima este foarte blândă, nu este frig iarna şi nici prea multă umezeală vara, cu temperaturi constante de-a lungul anului, de aceea este o regiune turistică vizitată pe toată perioada anului, recunoscută drept una dintre cele mai bune zone turistice din lume de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Din acest motiv, Costa Blanca, acum jumătate de secol era presărată cu mici sate pescăreşti, dar astăzi este o bijuterie hotelieră şi de agrement.

Ce faci intr-o vacanta la oferta pe Costa Blanca
Valencia gara si arena de coride

Cu plajele sale nisipoase şi cu zona de şelf continental alunecând lin sub apele mării, Costa Blanca reprezintă un loc sigur în care poţi să faci baie în mare fără teamă de valuri mari sau de denivelări bruşte ale zonei de sub apă. Costa Blanca este locul ideal unde să mergi la mare oricând vrei tu şi fără riscuri pentru sănătatea ta. Peisajul este magnific, pentru că alături de litoral vezi un şir de munţi nu departe de staţiuni, această zonă fiind una din puţinele în lume unde se face un contact direct între munte şi mare. De exemplu, una din staţiunile recomandate ale acestei riviere spaniole este BENIDORM, unde găseşti cazare şi pensiune completă la o grămadă de hoteluri de ce categorie îţi place şi te ţine buzunarul.

Ce faci intr-o vacanta la oferta pe Costa Blanca
Valencia - catedrala

Dar la drept vorbind, părerea mea este că e păcat să vii în Spania şi să leneveşti numai la plajă un sejur întreg. Dacă tot ţi-ai stabilit locul de masă şi cazare, acum te poţi şi plimba prin zonă. De-a lungul coastei pe autostrada A7 poţi să vezi toată salba de staţiuni din regiune sau satele care nu s-au transformat şi şi-au păstrat aspectul tradiţional de-a lungul timpului.

Ce faci intr-o vacanta la oferta pe Costa Blanca
Valencia - orasul artelor si stiintelor

Într-o zi poţi să mergi să vezi VALENCIA, situat la o oră şi jumătate de Benidorm. Oraşul, azi în mare parte medieval, dar fondat de romani în secolul al 2-lea înainte de Christos, te va întâmpina cu o serie de obiective pe care merită să le vezi - catedrala, datând din secolul al 13-lea, acum inclusă în patrimoniul UNESCO, sau celebrul Oraş al Artelor şi Ştiinţelor, zonă a Valenciei cu clădiri futuriste, muzee şi spaţii de agrement care te fac să te simţi ca pe o imensă navă spaţială a viitorului. În Valencia ai să vezi şi o arenă de coride, tradiţie rămasă vie doar în unele provincii spaniole, în ziua de azi.

Ce faci intr-o vacanta la oferta pe Costa Blanca
Valencia - imagine din oras

Apoi într-o altă zi poţi alege să mergi la Villajoyosa, un orăşel colorat, păstrându-şi aspectul medieval, în care astăzi există un muzeu al ciocolatei şi nenumărate magazine cu fel de fel de delicii dulci. Distanţa de la Benidorm la Villajoyosa este de doar 20 de minute cu maşina. Pe Costa Blanca mai merită vizitat oraşul ALICANTE datând din secolul al 9-lea, unde cunoscătorii nu vor rata să deguste un pahar de vin roşu de Alicante, pentru ca mai apoi să meargă să vadă castelul Santa Barbara, cel mai vizitat loc din oraş, care expune artefacte din epoca bronzului găsite pe dealul din apropiere.

Ce faci intr-o vacanta la oferta pe Costa Blanca
castelul Santa barbara din Alicante


Dar ce zic eu aici nu este valabil doar pentru cei care călătoresc cu maşina sau care pot să închirieze o maşină în sejurul lor pe Costa Brava. Dimpotrivă, acum oricine poate să aleagă un sejur din oferta de vacanţă a agenţiei ColibriTour (Alba Iulia, tel. 0258-811.244, office@colibritour.ro), inclusiv un program de toamnă pentru seniori, cu plecare din Bucureşti, Cluj sau Timişoara. Sejurul include câteva opţionale, cazare cu demipensiune sau masă completă, în funcţie de hotelul ales. Pentru alte detalii contactaţi agenţia Colibri-Tour.

Ce faci intr-o vacanta la oferta pe Costa Blanca
Valencia-intrare la corida
Ce faci intr-o vacanta la oferta pe Costa Blanca
Valencia-arena de coride
















Mie nu-mi rămâne acum decât să va urez vacanţă plăcută!


surse foto: imaginile din Valencia aparțin autoarei blogului; 
imaginea cu stațiunea Benidorm - wikipedia
imaginea Castelului Santa Barbara - By Zarkos - Own work, CC BY-SA 3.0




Dacă ți-a fost util, dă mai departe!








vineri, 17 iulie 2015

Excursia de patru stele. Spania-Portugalia, ziua 1, plecarea.






Excursia de patru stele. Spania-Portugalia, ziua 1, plecarea.
Mă hotărâsem deodată. Am auzit de la un văr de-al meu, marinar, că în Lisabona pot să văd statuia Cristo Rei, care este o copie a aceleia din Rio de Janeiro. Și am rămas cu dorința de a vedea statuia asta în minte. Apoi, așa cum mi-am propus de anul trecut, când am experimentat cea mai obositoare și ireală excursie cu Omnia (am numit-o, așa, la mișto, Europa by night, pt că aproape toate cazările s-au făcut la miezul nopții sau chiar pe la 2-3 dimineața), de data asta am ales un circuit pe Spania și Portugalia, cu avionul, oferit de agenția Interra Travel.