Ca adult sau ca adolescent și copil, în timpul liber alegem să facem diferite activități, ori părinții ne organizează programul în așa fel încât să nu lipsească diversitatea. Părinții, cel mai adesea, obișnuiesc să-și dea copiii la cursuri de pian, de limbi străine sau la practicarea unor sporturi. Pentru că și eu am învățat cândva să cânt la pian într-o școală de muzică, am ales să scriu astăzi câte ceva despre ce trebuie știut înainte de a lua astfel de lecții.
Există o mulțime de instrumente muzicale la care putem învăța să cântăm, dar cred că pianul are cei mai mulți fani, fie și pentru faptul că sună atât de plăcut și instrumentul arată foarte elegant. Nu am făcut nici un studiu să aflu asta, și, cu toate că lecțiile de pian pot fi mai costisitoare în comparație cu alte instrumente muzicale, citind despre marii muzicieni ai lumii, observi că aceștia în marea lor majoritate, au știut să cânte la acest instrument.
Așadar, iată câteva lucruri de luat în considerare înainte de a lua lecții de pian:
Copiii trebuie să fie testați pentru abilitățile lor native între 5 și 8 ani. Îmi amintesc că la 6 ani, odată cu înscrierea mea la școală, mama m-a dus și la școala de muzică din oraș. În primul rând, în afară de ceea ce se numește ureche muzicală, acolo mi-au fost testate două capacități înnăscute, esențiale pentru abilitatea de a cânta la pian: distanța dintre vârful degetului mare și a aceluia mic, stând cu palma întinsă și degetele răsfirate, pentru a vedea dacă pot cuprinde cu degetul mic și cel mare octava de pe claviatură. Nu prea puteam, la vârsta aceea, dar acesta e un lucru care se corectează cu timpul. Al doilea test era eliminatoriu și a cuprins o scurtă secvență de ritm bătut de un profesor cu o cheie pe tăblia unei mese, pe care eu a trebuit s-o imit. Am imitat-o perfect, ceea ce i-a determinat pe examinatori să râdă copios și să spună că eram mai bună la tobe decât la pian. Deh! :) ce-i drept, am ritmul în sânge, ca să zic așa.
În al doilea rând, este de dorit să aveți acasă un pian pentru exercițiu. Dacă instrumentul este folosit și de o altă persoană din casă, iar copilul a auzit cântându-se și a vrut să ia aceste lecții, e cu atât mai bine. Dorința și plăcerea de a face muzică de mic este foarte importantă, în caz contrar, mai devreme sau mai târziu, copilul va abandona ceva ce nu i-a plăcut de la bun început.
Lecțiile de pian în ziua de azi pot fi urmate și pe internet, sunt destule site-uri de specialitate, în limba engleză, de unde se poate învăța mai ales teoria, însă ca o persoană care a studiat pianul timp de câțiva ani, consider că un profesor este esențial și poate face diferența între cineva care știe să apese clapele și un adevărat pianist. Profesorul dv. este acela care vă oferă sfaturi și vă face dezvoltarea muzicală mai bună. Nu toată lumea are o motivație constantă și puternică de a-și dezvolta abilitățile muzicale, în special în copilărie, iar existența unui profesor de pian va reduce la minimum tendința de abandon sau plictisul.
De asemenea puteți opta pentru un profesor în particular sau pentru a înscrie copilul la o școală de muzică, unde va avea colegi cu aceleași preocupări și unde va avea posibilitatea de a fi înscris în competiții muzicale dacă dă dovadă de talent și aptitudini deosebite. Este alegerea dumneavoastră ce vreți să facă mai departe copilul cu aceste cursuri - să aibă o educație aleasă, ori să facă o carieră muzicală mai târziu. Dacă v-ați hotărât să dați copilul la pian, puteți afla mai multe aici.
Primele lecții pentru începători, în special pentru copii sub 7 ani, ar trebui să fie scurte, între 10 și 15 minute, iar durata lecției va crește numai în funcție de capacitatea de concentrare a cursantului. Mai bine o oră de curs să dureze 15 minute în fiecare zi (3 zile pe săptămână) decât să dureze o oră pe săptămână. Acest principiu ar trebui aplicat la orice vârstă, iar durata lecției va crește odată cu evoluția cursantului.
Unii profesori spun că în primii 2 ani de cursuri este indicat ca și părinții să participe la ore, ca să-și dea seama dacă copilul lor evoluează, dacă-i place ceea ce face, dacă este cazul să continue sau nu. Din propria experiență pot spune că eu am fost obligată să merg la școala de muzică. Nu am avut talent și nu mi-a plăcut ceea ce făceam, dar erau alte vremuri și cei mari impuneau copiilor și elevilor ce să facă. Sunt sigură că în ziua de azi nu mai sunt profesori care țipă isteric la micii lor elevi și nici părinți care-și forțează copiii să facă ceva ce nu-și doresc, chiar dacă aceștia plâng în hohote.
Totuși, dacă mama mea m-ar fi văzut la o singură lecție, poate m-ar fi scutit de un chin care a durat 4 ani. Și până la urmă din orice experiență iese și ceva pozitiv: am rămas cu un anume gust format deja, am început să ascult muzică clasică și să merg de tânără la concerte, la operă și la operetă. Fără școala de muzică, lumea spectacolului de muzică cultă mi-ar fi rămas închisă.
Există o mulțime de instrumente muzicale la care putem învăța să cântăm, dar cred că pianul are cei mai mulți fani, fie și pentru faptul că sună atât de plăcut și instrumentul arată foarte elegant. Nu am făcut nici un studiu să aflu asta, și, cu toate că lecțiile de pian pot fi mai costisitoare în comparație cu alte instrumente muzicale, citind despre marii muzicieni ai lumii, observi că aceștia în marea lor majoritate, au știut să cânte la acest instrument.
Așadar, iată câteva lucruri de luat în considerare înainte de a lua lecții de pian:
Copiii trebuie să fie testați pentru abilitățile lor native între 5 și 8 ani. Îmi amintesc că la 6 ani, odată cu înscrierea mea la școală, mama m-a dus și la școala de muzică din oraș. În primul rând, în afară de ceea ce se numește ureche muzicală, acolo mi-au fost testate două capacități înnăscute, esențiale pentru abilitatea de a cânta la pian: distanța dintre vârful degetului mare și a aceluia mic, stând cu palma întinsă și degetele răsfirate, pentru a vedea dacă pot cuprinde cu degetul mic și cel mare octava de pe claviatură. Nu prea puteam, la vârsta aceea, dar acesta e un lucru care se corectează cu timpul. Al doilea test era eliminatoriu și a cuprins o scurtă secvență de ritm bătut de un profesor cu o cheie pe tăblia unei mese, pe care eu a trebuit s-o imit. Am imitat-o perfect, ceea ce i-a determinat pe examinatori să râdă copios și să spună că eram mai bună la tobe decât la pian. Deh! :) ce-i drept, am ritmul în sânge, ca să zic așa.
În al doilea rând, este de dorit să aveți acasă un pian pentru exercițiu. Dacă instrumentul este folosit și de o altă persoană din casă, iar copilul a auzit cântându-se și a vrut să ia aceste lecții, e cu atât mai bine. Dorința și plăcerea de a face muzică de mic este foarte importantă, în caz contrar, mai devreme sau mai târziu, copilul va abandona ceva ce nu i-a plăcut de la bun început.
Lecțiile de pian în ziua de azi pot fi urmate și pe internet, sunt destule site-uri de specialitate, în limba engleză, de unde se poate învăța mai ales teoria, însă ca o persoană care a studiat pianul timp de câțiva ani, consider că un profesor este esențial și poate face diferența între cineva care știe să apese clapele și un adevărat pianist. Profesorul dv. este acela care vă oferă sfaturi și vă face dezvoltarea muzicală mai bună. Nu toată lumea are o motivație constantă și puternică de a-și dezvolta abilitățile muzicale, în special în copilărie, iar existența unui profesor de pian va reduce la minimum tendința de abandon sau plictisul.
De asemenea puteți opta pentru un profesor în particular sau pentru a înscrie copilul la o școală de muzică, unde va avea colegi cu aceleași preocupări și unde va avea posibilitatea de a fi înscris în competiții muzicale dacă dă dovadă de talent și aptitudini deosebite. Este alegerea dumneavoastră ce vreți să facă mai departe copilul cu aceste cursuri - să aibă o educație aleasă, ori să facă o carieră muzicală mai târziu. Dacă v-ați hotărât să dați copilul la pian, puteți afla mai multe aici.
Primele lecții pentru începători, în special pentru copii sub 7 ani, ar trebui să fie scurte, între 10 și 15 minute, iar durata lecției va crește numai în funcție de capacitatea de concentrare a cursantului. Mai bine o oră de curs să dureze 15 minute în fiecare zi (3 zile pe săptămână) decât să dureze o oră pe săptămână. Acest principiu ar trebui aplicat la orice vârstă, iar durata lecției va crește odată cu evoluția cursantului.
Unii profesori spun că în primii 2 ani de cursuri este indicat ca și părinții să participe la ore, ca să-și dea seama dacă copilul lor evoluează, dacă-i place ceea ce face, dacă este cazul să continue sau nu. Din propria experiență pot spune că eu am fost obligată să merg la școala de muzică. Nu am avut talent și nu mi-a plăcut ceea ce făceam, dar erau alte vremuri și cei mari impuneau copiilor și elevilor ce să facă. Sunt sigură că în ziua de azi nu mai sunt profesori care țipă isteric la micii lor elevi și nici părinți care-și forțează copiii să facă ceva ce nu-și doresc, chiar dacă aceștia plâng în hohote.
Totuși, dacă mama mea m-ar fi văzut la o singură lecție, poate m-ar fi scutit de un chin care a durat 4 ani. Și până la urmă din orice experiență iese și ceva pozitiv: am rămas cu un anume gust format deja, am început să ascult muzică clasică și să merg de tânără la concerte, la operă și la operetă. Fără școala de muzică, lumea spectacolului de muzică cultă mi-ar fi rămas închisă.
sursă foto - pxhere.com
Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!
