Se afișează postările cu eticheta savas. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta savas. Afișați toate postările

joi, 27 decembrie 2018

Povestea noastra - prezentare si distributie



Povestea noastra - prezentare si distributieTitlul original: Bizim Hikaye
Traducere - Povestea noastră
Gen: comedie, romantic
Episoade: 45, de cca 120 minute
Producător: MedYapim, Turcia 2017
Rețeaua de distribuție: Fox TV Turcia, care este și deținătorul drepturilor de autor
Regia: Serdar Gözelekli (1-37) și Koray Kerimoğlu (38-45)
Scenariul: Banu Bozkurt, Ebru Kocaoglu, Verda Pars; adaptare după serialul american Shameless
Distribuția - Hazal Kaya, Burak Deniz, Reha Özcan, Yağız Can Konyalı, Nesrin Javadzadeh, Mehmet Korhan Fırat, Nejat İşler

Serialul Povestea noastră se difuzează în prime time pe Kanal D din ianuarie 2019.

Filiz este o tânără care are grijă de cei 5 frați ai ei și se străduiește să se descurce bine în absența mamei lor, care i-a părăsit de mult timp. Pentru asta, părăsește școala și se angajează ca să poată să-și susțină familia. Ea face toată treaba în casă și, pe deasupra, mai trebuie să-i facă față și tatălui ei cel bețiv, Fikri, care nu face nimic altceva decât să pretindă și să bea.

Rahmet (jucat de Yağız Can Konyalı), băiatul cel mai mare, face și el diverse servicii ca să câștige bani, Hikmet (jucat de Nejat Uygur), al doilea băiat, este mai timid și mai închis din fire; lucrează la băcănie și este îndrăgostit în secret de Esra, soția patronului. Fikret (jucat de Alp Akar), are 10 ani, este un copil-problemă la școală, iar Kiraz (jucată de Zeynep Selimoğlu), sora lor merge la școală și ea, dar încearcă s-o ajute cât poate pe Filiz. Dintre toți frații, este singura care îi ține partea tatălui lor. Ultimul venit, Ismet (jucat de Ömer Sevgi), este mic și nevinovat.

Filiz o duce greu și nu are timp să se implice în vreo relație sentimentală din cauza îndatoririlor de familie, dar din întâmplare, într-o zi cunoaște pe cineva. La insistențele prietenei ei Tulay, Filiz merge la o nuntă a unui vecin, iar pe drum este atacată și jefuită. În acest fel Barîș intră în viața ei.

Barîș o ajută pe Filiz și îi găsește poșeta furată, fiind atras de fată și de personalitatea ei. Dar el, în aparență, este frumos și bogat, conduce mașini tari și poartă accesorii de firmă, iar Filiz, conștientă că provine dintr-o altă pătură socială, decide să nu se mai vadă cu el. Totuși Barîș este hotărât să-i câștige inima.

Personajele:

Filiz (Hazal Kaya) - este cea mai mare dintre copiii lui Fikri Elibol. A întrerupt studiile ca să se îngrijească de frații ei și a lucrat în multe locuri de muncă. Când se duce la nunta vecinului său, este jefuită și se oprește în drum când Barîș este pe cale să o zdrobească cu mașina. Un hoț i-a luat geanta, iar Barîș aleargă după el s-o recupereze. După acea zi, el o invită pe Filiz la cină. La început ea refuză oferta, dar apoi o acceptă. El o convinge că lucrează în acea noapte pentru un anume Savaș (de fapt, numele lui adevărat este Savaș, nu Barîș). Mai târziu, o echipă de la Protecția Copilului îi ia pe Hikmet, Kiraz, Fikret și İsmet în custodie. Filiz va fi nevoită să se căsătorească cu polițistul Cemil (rol jucat de Mehmetcan Minciozlu) ca să-și ia frații înapoi, cu toate că nu are sentimente pentru el. În noaptea nunții, Savaș o răpește pe Filiz, dar după câteva zile, Cemil vine și o ia înapoi.

Savaș/Barîș (Burak Deniz) - el împreună cu Ayla Angin fură mașini scumpe și sunt liderii unui grup infracțional de hoți de mașini. Din cauza lui Ali, Savaș ajunge să fie urmărit de poliție. Cemil, polițistul pus pe urmele lui, se îndrăgostește de Filiz și recurge la o intrigă pentru a se căsători cu ea.

Fikri Elibol (Reha Özcan) - tatăl lui Filiz și a celorlalți frați. Nu muncește, este alcoolic petrecând tot timpul în crâșma lui Tufan. Din cauza băuturii capătă ciroză. Boala evoluează mult și va fi nevoit să facă transplant de ficat.

Tülay Şahin (Nesrin Cavadzade) - este cea mai bună prietenă a lui Filiz, soția lui Tufan (jucat de Mehmet Korhan Fırat).

sursă foto - MedYapim.com



rezumate: 1-5, 6-10, 11-15, 16-20, 21-25, 26-30, 31-35, 36-38rezumat sez.2, 39, 40, 41, 42, 43, 44, 45, 46-50, 51-55, 56-60.   


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin












luni, 23 iulie 2018

Meryem episoadele 21-30 (final) rezumat



Meryem episoadele 21-30 (final) rezumatMeyem află cu stupoare că Otkay este implicat în moartea tatălui ei și vrea să-l găsească, să aibă o confruntare. Savaș o împiedică pe Meryem să devină o criminală, pentru că ea avea de gând să-l ucidă pe procuror. Otkay încearcă să fugă. În ceea ce privește relația dintre ea și Savaș, femeii îi este greu să-și deschidă inima în fața lui, dar văzând cât de mult o ajută și o susține, începe să-și schimbe părerea. Savaș îi spune că ea n-a iubit cu adevărat până acum și că de aceea ezită, pentru că nu știe cum este dragostea adevărată. Din acel punct încolo, Meryem începe să-și asculte inima.

Otkay va suferi un accident stupid, fiind răpit din spital. Ambulanța care îl răpește are un accident în care el moare. Savaș află prin telefon despre această veste, dar tot nu-i vine să creadă că ar fi adevărat. Meryem este încercată de un sentiment de nostalgie și părere de rău la aflarea veștii. Cu toate acestea, Nurten, mama lui Otkay, este convinsă că accidentul se datorează lui Meryem și va face totul pentru ca ea să ajungă la pușcărie, ori chiar să o omoare. Acum, toate fărădelegile lui Otkay ies la iveală.

Meryem vrea să-și ia câteva zile de vacanță, să se elibereze de stresul ultimelor evenimente. Situația se schimbă într-atât, încât relația ei cu Savaș are de suferit, pentru că ea află despre faptul că Savaș îl ascunde pe taică-său, ca să nu plătească în fața legii pentru fraudele de la companie. Berk și Beliz află unde se ascunde Yurdal. Burcu încearcă să-l găsească pe Guclu. Otkay vrea să profite de noua viață pe care i-a oferit-o destinul (site-ul izleyiciplatformu spune că acum Otkay este fantomă, dar înțeleg că el trăiește, însă se ascunde pentru a urmări un anumit plan), iar ținta sa este Savaș. Șahika a lăsat responsabilitatea controlului lui Derin în seama mamei Suzan. Savaș face tot ceea ce este posibil să-și salveze familia, casa și să se protejeze pe el și ai lui, dorind să afle cine este fantoma care îl tot urmărește.

Otkay îi dă lui Derin un plic negru care conține niște vești neplăcute despre procuror, care vrea să pună la cale o crimă. Dar potrivit mesajului, persoana care va fi ucisă este alta decât aceea la care se gândește Otkay în realitate. În timp ce Meryem și Savaș fac eforturi să îndepărteze obstacolele dintre ei, puse de alții în calea iubirii lor, ei continuă să aibă sentimente puternice unul pentru celălalt.

La locul unde se ascundea Yurdal, este găsit mort partenerul său de afaceri. Cum Otkay este fantomă, maică-sa crede că el n-a murit și începe să-i deruteze pe cei din jur. Guclu îl găsește pe Kaan și își va risca viața pentru a avea o confruntare cu acesta. Otkay îi trimite un bilet lui Meryem, care intră la bănuieli că de fapt, procurorul nu este mort.

Otkay este obligat să apară în fața lui Meryem, deși lucrurile nu se petrec așa cum ar fi vrut el. Meryem nu este singură, ci cu Selma, și o va răpi pe fosta lui iubită după ce o rănește pe Selma. Și Savaș află că Otkay e în viață și că Meryem e dispărută. Ca s-o salveze, se duce după procuror împreună cu Guclu, Burcu și Yurdal.

Când Suzan aude ce a făcut Otkay, îi retrage sprijinul, chiar dacă nu renunță la planurile de răzbunare. Derin se teme atât pentru Otkay cât și pentru Savaș, care face tot ce-i stă în putere să-și salveze femeia iubită. Aplicând planul lui Berk, el este câît pe ce să se apropie de un final fericit, intenționând ca după aceea să n-o mai lase pe Meryem să plece din viața lui. Din păcate, Otkay are și un plan B...

Chiar dacă va trebui să omoare pe cineva, Otkay vrea să se salveze cu orice preț și o ia pe Meryem cu el. Savaș se apropie treptat de Meryem cu gândul de a fi împreună cu ea tot restul vieții lor. Însă pentru asta, va fi nevoie de o confruntare directă. Pentru că nu are unde să mai fugă, Otkay se vede nevoit să-și folosească ultimii bani, iar în toată această situație deosebită, va da peste Beliz, fosta lui iubită.

Beliz se va alia cu Savaș pentru a-l găsi pe Otkay, pentru că are un cadou special să-i facă de Valentine's Day. În final Otkay ajunge acolo unde trebuie, adică la închisoare. Pentru Savaș și Meryem zilele negre au rămas în urmă și pregătesc nunta lor. Burcu s-a eliberat de tensiunile pe care le ținea în ea de ani de zile și ar vrea să-i spună DA lui Guclu, deși n-ar vrea nici să-i stea în calea visului său. Totuși și Guclu este pregătit pentru a fi împreună cu Burcu.

În ciuda celor întâmplate, Beliz nu e mulțumită că Otkay este după gratii și pune la cale un plan pentru a se răzbuna pentru fratele ei mort.
Savaș, Meryem, Burcu și Guclu se pregătesc de o excursie împreună înainte de nunta care va fi în același timp. Meryem este însărcinată, însă în ziua nunții cineva îi urmărește cu pistolul în mână și cu geantă de dinamită....

Nu, finalul serialului nu este tragic. Cei 4 sunt salvați. Meryem naște o fetiță, iar în scenele din final vedem că Otkay a murit, apoi, Savaș și Meryem sunt fericiți alături de fata lor de 7 ani.


*** S F Â R Ș I T U L     S E R I A L U L U I ***

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Meryem, ep. 14-20 tr    

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin












duminică, 24 iunie 2018

Meryem episoadele 14-20 rezumat



Meryem a aflat despre planul lui Otkay. Relațiile dintre Savaș, Meryem și Gulcu se strică iar. In casă la Selma îi așteaptă pe toți o mare surpriză, pentru că fostul soț al Selmei l-a răpit pe Mehmet, copilul lor. Din cauza situației urgente, Meryem decide să coopereze în ciuda divergențelor din tre Savaș, Gulcu și Burcu. Împreună cu Selma cei trei merg să-l recupereze pe băiat din mâinile soțului Selmei.

Meryem episoadele 14-20 rezumatOtkay este hotărât să-l omoare pe Savaș și se va folosi de Mehmet pentru asta, fără să uite să-i facă viața grea lui Meryem. Greutățile apasă acum prea mult asupra ei, așa că găsește momentul potrivit să stea de vorbă cu Savaș și să-i spună că nu vrea să-i mai ascundă nimic de acum încolo. Pentru că n-ar vrea ca lumea din jurul ei să sufere, ea începe să-i povestească în ce context a avut loc moartea copilului lui Sevinc. Cu toate acestea, amândoi se tem de repercusiunile pe care le-ar putea avea din cauza lui Otkay, care va lovi exact într-o persoană dragă. Savci, fosta iubita a persoanei care a murit în accidentul din acea noapte depune mărturie că Otkay era la volan.

Acum Savaș trebuie s-o protejeze pe Meryem de răzbunarea lui Otkay deși nu știe exact la ce pericol se expun. Faptul că Meryem spune adevărul, schimbă toate datele problemei. Acum, Savaș știe ce are de făcut iar Sevinc îl găsește pe criminalul copilului ei, însă Savaș se hotărăște să mai aștepte momentul oportun pentru a acționa. Derin îl avertizează pe Otkay despre ceea ce au de gând ceilalți să facă așa că acesta intră în panică pe măsură ce faptele se adeveresc. Astfel, este și mai motivat să-l omoare pe Savaș, cu atât mai mult cu cât acesta a devenit apropiat de Meryem.

Când Otkay este încolțit, Meryem se teme că anumite secrete vor fi aduse la lumina zilei, așa că ea va folosi un atu ca să-l ajute pe Yurdal să-l prindă pe Otkay. Totuși răzbunarea acestuia duce la moartea cuiva. Otkay și Ertan sunt ajutați de poliție să scape și oricine dorește să-i găsească este îndrumat greșit. Mehmet este cât pe ce să ajungă la închisoare datorită intrigilor lui Otkay. Între Savaș și Meryem se dezvoltă sentimente puternice, el dorind ca Meryem să-și clarifice poziția față de Otkay. Când Derin află despre cei doi, lucrurile devin iarăși explozive și cineva va face o greșeală majoră. Desfășurarea lucrurilor îi determină pe Savaș și Meryem să înțeleagă cât de mult se iubesc. Burcu si Gulcu incearca sa topeasca gheața dintre ei, dar acest lucru este anevoios. Confruntările dintre ei duc la noi lucruri care erau ascunse să iasă la lumină.

Savas face închisoare pentru că a pătruns într-o casă fără permisiune. După ce iese, așteaptă ca Otkay să se răzbune, dar așteptarea este în van. Otkay pune la cale un plan pentru ca cei doi să nu mai fie împreună, pentru că este foarte gelos și obsedat de Meryem. Otkay se pare că a ajuns la capătul drumului iar furia lui Savaș crește și vrea și el să-și omoare rivalul. Meryem are de gând să mai scoată la iveală un secret, dar s-ar putea ca acesta să însemne depărtarea de Savaș. Situația se complică, iar Meryem nu vrea nici ca Savaș să devină ucigaș și nici ca Otkay să moară.

Însă până la urmă Meryem află că Otkay este ucigașul tatălui ei și decide să aibă o confruntare, deși mai departe nu știe ce va face. La întâlnire, însă, va merge având o armă la ea...

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Meryem, ep. 7-13                                     urmează: Meryem, ep. 21-30

sursa foto: captură video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin












marți, 19 iunie 2018

Meryem episoadele 7-13 rezumat



Datorită încăpățânării lui Savaș, încep să iasă lucuri la iveală. Informatiile pe car ele afla Burcu vor schimba multe, inclusiv abordarea evenimentelor. Meryem începe să se îndoiască din ce în ce mai mult de sinceritatea lui Otkay și are impresia certă că el îi ascunde ceva. La un moment dat îl supune unui test, ca să vadă reacția lui.

Meryem episoadele 7-13 rezumatSavaș își propune să dezvăluie și să lămurească toate secretele lui Otkay în instanță. Dar când este condamnat pentru șapte ani și îi spune că el l-a salvat din incendiu, Otkay era într-o situație dificilă. Savaș demonstrează din nou că este alături de Meryem, pentru amândoi sunt victimele lui Otkay, și dă o declarație prin care relevă relația dintre procuror și victimă. Drept consecință se inițiază o anchetă în această privință iar Otkay se vede prins la mijloc și ar vrea ca Meryem să spună ce știe. O trimite pe Derin să discute cu mama lui Meryem iar lui Belize îi cere să-o supravegheze pe fată pas cu pas.

Savaș are încredere în ea, că nu ea a făcut accidentul, iar Meryem se hotărăște să confrunte ceea ce știe ea cu faptele pe care le cunoaște Savaș. După aceea o convinge pe Burcu să redeschidă cazul și să se cerceteze noile date. Otkay nu vrea să renunțe la viața de lux pe care o duce și face tot posibilul să nu se afle adevărul. Până la urmă Meryem are de gând să povestească cine era la volan când s-a întâmplat acciedentul, dar lucrurile se precipită și Otkay ajunge s-o împuște ca s-o facă să tacă. Totuși, când o vede căzută, se panichează și conștientizează gravitatea a ceea ce a făcut. Savaș este martor la acest incident.

Derin se repede și ea să o apere pe Meryem și trage spre Otkay. Savaș trebuie să facă în așa fel încât Derin să nu ajungă în arest. Războiul dintre Meryem și familia ei se confruntă cu o nouă încercare. Otkay și Savaș află că Arif a vorbit și merg, fiecare separat, la spital să-l vadă. Meryem ajunge și ea acolo. Arif vrea să o protejeze pe fata lui dar ar vrea și să dezvăluie că Otkay este cel care l-a băgat în comă.

Burcu bănuiește că Ertan a fost cel care i-a rănit pe ea și pe Gulcu. Cei doi încep să-l aibă pe Ertan sub observație. Savaș o caută în spital pe asistenta care a răspândit informația că Arif s-a trezit din comă, dar aceasta nu este de găsit. Meryem se tot învinovățește crezând că ea aduce ghinion celor din jur, la care ține. Atunci, ia o decizie privind viața ei și vrea să lase totul în urmă. Scrie un mesaj în care povestește totul, cum a fost în noaptea accidentului și lasă scrisoarea pe mormântul lui Sevinc. Savaș o face să se răzgândească.

Impreună cu Meryem, Savaș merge acasă la asistenta care a auzit ultimele cuvinte ale lui Arif, care a murit, și sunt pe cale să afle adevărul. Yurdal acceptă să le fie de ajutor, iar Derin trebuie să-i explice tot ceea ce s-a întâmplat. Otkay deja nu prea mai are multe alternative. Burcu si Gulcu ajung acasă la Ertan despre care cred că este cel care i-a rănit. Otkay bănuiește că Savaș e îndrăgostit de Meryem, și este gelos, dându-și seama că și el o iubește. Însă această situație periclitează pe toată lumea.

Savaș știe că o va pierde pe Meryem dacă îi dezvăluie că Yurdal, adică tatăl lui, a jucat un anume rol în maortea lui Arif. Însă îi spune că dacă află amănunte, o va înștiința și pe ea. Otkay a acceptat faptul că se află pe o poziție total diferită față de Yurdal Sargun și încearcă să facă tot posibilul ca Meryem să stea cât mai departe de Savaș. Nurten a aflat cine este Gulumser în realitate și vrea să-i spună vestea și lui Otkay. Beliz e cât pe ce să afle ce urmărește Berk, dar informațiile pe care le aude ar putea schimba viețile tuturor.

Meryem este devastată când înțelege cine este Gulumser, iar asta se întâmplă prin grija lui Otkay. Savaș caută să fie iertat dar are o surpriză când ajunge acasă la Selma. Mahmut, fostul soț al Selmei, a răpit-o. Situația fiind gravă, Meryem, Savaș, Gulcu și Burcu lasă deoparte divergențele dintre ei și se aliază ca s-o găsească pe Selma și pe copilul ei.

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Meryem, ep. 4-5-6                                     urmează: Meryem, ep. 14-20

sursa foto: captură video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin












sâmbătă, 16 iunie 2018

Meryem, episoadele 4-5-6 rezumat



Meryem, episoadele 4-5-6 rezumatMeryem, care află treptat adevărul despre Oktay, se îndepărtează de el, însă între timp, Gulcu a aflat că ea și Oktay sunt într-o relație și are de gând să expună public acest fapt. Savaș are impresia că ea protejează pe cineva, și, ca să poată afla despre ce este vorba, o ajută pe Meryem să se angajeze la o firmă de catering pe care Gulumser tocmai a deschis-o. Yurdal îi cere ajutorul lui Oktay pentru Turan. Arif ajunge la o clinică particulară. Gulcu este pe cale să afle despre relația dintre Otkay și Meryem, ca și Savas, de altfel.

Savas ajunge în camera de hotel în care stau Meryem și Oktay și este șocat de ceea ce vede. Drept consecință are loc o confruntare între Otkay și Savaș. Turan Ersoy se întoarce la Istanbul ca să investigheze un caz de corupție al firmei Sarun Holding. Savas observă că tatăl său este foarte speriat, dar el e de partea adevărului, oricât de neplăcut ar fi. După aceea, se hotărăște să-i demonstreze lui Meryem că Turan Ersoy a scos-o din închisoare, nu Otkay, și că banii pe care i-a primit erau de la tatăl său.

Meryem începe să-și piardă încrederea în Otkay mai ales că află că acesta o minte, și se gândește să se despartă de el. Până la urmă ea începe să vadă că Savaș nu e un tip chiar atât de rău, prin comparație. Yurdal se sustrage anchetei iar Savas este luat la poliție. Acolo el dezvăluie multe fapte, inclusiv că el, Meryem și Otkay se cunosc și relaționează. Astfel, Otkay începe să aibă probleme, pentru că procurorul de caz nu avea voie să accepte ancheta cuiva cunoscut. Savaș face tot posibilul ca Otkay să fie încolțit. Când află că Otkay și Derin au fost împreună la cabana din munți, începe să-i bănuiască pe amândoi că s-au aliat și că uneltesc împreună, în secret.

Yurdal îi cere lui Otkay să sustragă niște documente din casa lui Turan iar plata va fi altfel decât în bani. Are un plan care pare imbatabil, însă Savas reacționează surprinzător, pentru că vrea să-i arate lui Meryem că procurorul ia mită de la Yurdal. Iar de data asta vrea să facă în așa fel încât Meryem să vadă cu ochii ei ce se petrece și ce fel de om este Otkay. În urma acțiunilor lui Savas, Meryem începe să nu mai creadă ce spune procurorul.

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Meryem, ep. 2-3                                     urmează: Meryem, ep. 7-13

sursa foto: captură video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin












sâmbătă, 2 iunie 2018

Meryem - episodul 2-3 rezumat



Meryem - episodul 2-3 rezumatMeryem este la închisoare și totuși speră ca Oktay s-o salveze. Pe de altă parte, Savas nu crede că ea, care nu e în stare să facă rău nici unei muște, a comis accidentul, dar deocamdată nu poate face nimic. După ce a intrat la închisoare Meryem, Arif, tatăl ei a făcut un atac de cord și se află la spital. Meryem vine într-o zi să-l viziteze și discuția lor este auzită de Savaș, care înțelege că fata nu este vinovată de moarte lui Sevinc.

Meryem - episodul 2-3 rezumatMeryem este acum pe cont propriu, cu mintea plină de întrebări. Yurdal Sargun va face tot ce poate pentru a se asigura că detenția ei va fi una extrem de incomodă. Ea este devastată când află că tatăl ei este la terapie intensivă și Oktay nu pierde ocazia de a recâștiga încrederea lui Meryem când o asigură că va fi alături de tatăl său. Când prietenul lui Arif, Turan Ersoy, aude despre ce s-a întâmplat, se îndreaptă imediat către Istanbul. Pentru a împiedica presa să afle totul și să expună public, Oktay încearcă să-l împiedice pe tatăl lui Meryem să vorbească. Turan Ersoy va face tot ce poate pentru a o elibera pe Meryem din închisoare, însă dacă Meryem este liberă, viața nu va fi la fel de ușoară cum se așteaptă Oktay.

Oktay, sub influența lui Beliz, nu știe ce să facă, mai ales că pune mai presus de toate cariera. Are momente delicate în fața tatălui lui Meryem, pentru că nu știe cum să-i spună acestuia că nu-i poate ajuta fiica, mai ales că Arif știa cum s-au petrecut faptele în seara accidentului. Dar se pare că Oktay, care a fost respins, nu ezită să-și murdărească mâinile inclusiv cu o sinucidere.

Meryem - episodul 2-3 rezumatSavas își propune să afle totul de la Meryem și speră că dacă îl va întâlni pe comisarul Burcu, adevărurile ascunse vor ieși ușor la lumină. La un moment dat are loc un incendiu și Savaș o scoate pe Meryem, inconștientă, de acolo. Când se trezește la spital, ea îl vede pe Oktay și crede că el a salvat-o, amănunt de care acesta profită și vrea s-o convingă să depună mărturie împotriva lui Savaș. Meryem nu face asta, în schimb obține o interdicție ca Savas să se apropie de ea.

Când Savas află că Turan și Meryem se cunosc, își dă seama că și tatăl său e implicat, astfel că decide să n-o slăbească pe Meryem din ochi și să facă tot posibilul să alfe toate răspunsurile la întrebările care-i frământă mintea. Când vede că Meryem tace, o răpește și o duce la o casă de vacanță în pădure. Oktay începe să se teamă că totul va ieși la iveală și se decide să acționeze, inclusiv prin forță, pentru a împiedica acest lucru să se întâmple.




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin





a fost: Meryem, prezentare                                     urmează: Meryem, ep. 4-5-6

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.







vineri, 1 iunie 2018

Meryem - prezentare si distributie



Meryem - prezentare si distributieTitlul original: Meryem
Traducere -
Gen: dramă, romantic
Episoade: 30, de cca 150 minute
Producător: Kanal D, Turcia 2017
Rețeaua de distribuție: TMC, care este și deținătorul drepturilor de autor
Regia: Mustafa Dogan
Scenariul original: Yoo Bo Ra, Choi Ho Chul
Adaptare: Meryem Gultabak, Ilke Gursoy

Serialul se difuzează pe Kanal D din iunie 2018.

Savaș este un tânăr care provine dintr-o familie bogată și are totul la picioare. Arată bine, e deștept, în schimb are un suflet întunecat. După moartea mamei sale, el pleacă de acasă lăsându-și tatăl în urmă și dorind să ducă o viață simplă. Are o prietenă chelneriță pe care o iubește nespus și cu care intenționează să se căsătorească, simțind că ea este femeia vieții lui.

Meryem e o tânără frumoasă care lucrează la băcănia tatălui ei. Are o fire altruistă și îl cunoaște pe Otkay de multă vreme, sperând să devină mireasa lui într-o zi. Dar Otkay trebuie să meargă la facultate, la drept, iar Meryem îl ajută, chiar și financiar când are nevoie, pentru că i se pare normal să se sacrifice pentru iubitul ei. Când Otkay termină facultatea și devine procuror, Meryem se așteaptă ca el să-i ceară mâna, cu atât mai mult cu cât a făcut multe sacrificii pentru el. Însă lucrurile nu se vor întâmpla așa cum speră ea. Otkay are, de fapt, pe altcineva, o iubește pe Beliz, o avocată de succes, și plănuiește să se despartă de Meryem.

Otkay și-a schimbat părerea despre femeia cu care vrea să-și împartă viața după ce a cunoscut succesul, și consideră că Meryem nu e de nasul lui, chiar dacă ea l-a ajutat atât de mult. Pentru a-și duce la capăt intențiile de despărțire, o invită pe Meryem la o cină chiar în prima lui zi de serviciu ca procuror. Bineînțeles, Meryem crede că în acea seară va fi cerută de nevastă. Otkay nu se poate hotărî să-i spună în față ceea ce dorește, și lucrurile rămân confuze.

În drum spre casă, Otkay face un accident și rănește o tânără, dar pentru că plouă foarte tare, el continuă să ruleze, mințind-o pe Meryem că era un butoi. Ea nu-și dă seama ce se întâmplă și ia de bună minciuna lui Otkay. Între timp, fata de pe asfalt, care este iubita lui Savas, este dusă la spital, însă va fi prea târziu pentru ea. Viața lui Savas este dată peste cap. Împreună cu tatăl sau vrea să se facă dreptate și începe să-l caute pe făptaș, sperând că după aceea acesta să primească pedeapsa maximă pentru ceea ce a făcut.

A doua zi, Meryem preia vina incidentului asupra ei la firma de asigurări, ca să nu-l supere pe Otkay chiar de la debutul său profesional, în continuare ea crezând că într-adevăr s-au lovit de un obiect pe stradă. Meryem ajunge la închisoare pentru fapta comisă de Otkay, căruia acum îi convine situația, și care minte în continuare că n-a știut că a lovit o femeie. Ascunzând relația dintre ei, Otkay devine procurorul care instrumentează cazul, asigurând-o că va face tot posibilul să stea cât mai puțin la închisoare. Pe de altă parte, Otkay nu va rezista presiunilor lui Savaș și ale tatălui său și o va trăda pe Meryem, cerând pedeaspa maximă de 8 ani pentru ea.

Ce va face Meryem când își va da seama că Otkay a trădat-o? Va spune ea adevărul sau nu? Savaș se va îndrăgosti de ea chiar dacă o crede ucigașa iubitei lui?
Veți afla urmărind serialul Meryem la Kanal D în această vară.

Distribuția:

Furkan Andıç (Savaş), Ayça Ayşin Turan (Meryem), Cemal Toktaş (Oktay), Açelya Topaloğlu (Derin), Bestemsu Özdemir (Beliz), Uğur Çavuşoğlu (Yurdal), Serenay Aktaş (Burcu), Kenan Acar (Güçlü), Sema Öztürk (Tülin), Ayten Uncuoğlu (Nurten), Özge Özaçar (Naz Sargun) , Uğur Demirpehlivan (Gülümser), Necmi Yapıcı (Ertan), Gülden Avşaroğlu (Selma), Sonat Dursun (Rıza), Serhan Onat (Berk).


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin





 urmează: Meryem episodul 2-3 , ep. 4-6, ep. 7-13ep.14-20ep. 21-30  

sursa foto: turkishdrama.com








vineri, 7 octombrie 2016

Gunes episoadele 36-39 (turcesti), rezumate



Gunes episoadele 36-39 (turcesti), rezumate
Sevilay pune la cale o răzbunare când află că Haluk o iubeşte pe Gunes foarte mult, şi profitând de faptul că aceasta se distanţase de el şi se mutase deja, îl păcăleşte pe Haluk şi îl determină să petreacă o noapte fierbinte (Haluk crede că femeia de lângă el este Gunes). Sevilay face în aşa fel încât Gunes să afle ce s-a întâmplat, astfel că ea va fi total dezgustată de trădarea soţului şi va dori să divorţeze. Haluk, ca să recapete încrederea lui Guneș, o răpeşte apoi ordonă unui om de încredere să facă în aşa fel încât tinerii să nu-i dea de urmă. În acest joc hazardul îşi face loc şi Selin este rănită într-un accident. Pe de altă parte şi Gunes este lovită de o maşină, apoi e dusă la spital, iar fetele ei sunt disperate pentru că ar putea să rămână fără mamă. Medicii le anunţă că Guneș este în comă şi că depinde de soartă dacă se va trezi sau nu.

Selin se recuperează mai repede şi, cu toate că Ali nu-i spune despre mama ei, aceasta află ce s-a întâmplat. Poliţiştii, ca și Nazlî, îl bănuiesc pe Haluk că ar fi lovit-o intenţionat pe Guneș cu maşina pentru că ea voia să divorţeze, aşa că este reţinut ca suspect. Fetele se sprijină reciproc şi îşi organizează viaţa singure, dar asta se dovedeşte a nu fi un lucru uşor. Nazlî, ca fiind cea mai mare dintre surori, preia controlul şi duce greul pe umerii ei. Selin nu suportă ideea că ar putea rămâne orfană de mamă şi face o depresie. Ali încearcă să aibă grijă de ea dar se loveşte de un zid. Haluk trebuie să demonstreze că el nu are legătură cu cele întâmplate soţiei lui atât poliţiei cât mai ales fetelor. Din păcate, starea lui Guneș este aceeaşi ceea ce nu e în avantajul nimănui.

Haluk este eliberat din arestul poliţiei şi prin propriile investigaţii ajunge la Levent care pare să fie cel care a dat cu maşina peste Guneș. Selin e din ce în ce mai deprimată şi Ali reuşeşte să-i ia cuţitul din mână, cu care voia să-şi facă rău. Ali atunci se hotărăşte să plece cu Selin departe de toate problemele ca s-o poată ajuta să-şi revină. Nazlî e sigură că Peri îi ascunde ceva motiv, pentru care mezina devenise agresivă în ultima vreme, şi vrea s-o împiedice să i se întâmple vreo nenorocire. De la spital vine vestea că Gunes ar putea să se trezească din comă. Haluk află că, de fapt, Sevilay era aceea care-i dorea moartea soţiei lui.

Gunes se trezeşte într-adevăr, din comă dar nu se recuperează complet, ci are o semi-amnezie - nu-şi aminteşte nimic din viaţa ultimilor doi ani. Nu-l recunoaşte pe Haluk, nu ştie nimic despre mutarea la Istanbul. Însă fetele deocamdată se bucură s-o vadă că e vie şi nu suflă nici un cuvânt despre căsnicia cu Haluk, considerând că asta ar putea-o afecta psihic.

Este aniversarea lui Ali. Selin crede că totul merge înspre bine şi că zilele grele s-au dus, aşa că-i organizează o petrecere surpriză. Dar secretul pe care Ali îl ţine ferit de Selin ar putea ieşi la iveală. Nazlî bănuieşte că şi Savaș ştie ceva legat de Haluk şi ţine asta ascuns. Când Nazlî află adevărul despre Haluk, îşi doreşte că mama ei să nu-şi mai recapete niciodată memoria.

sursa foto: capturi video de pe youtube si kanald.com.tr

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina Gunes - prezentare si distributie.







sâmbătă, 24 septembrie 2016

Gunes episoadele 26-35, rezumate




Ali rămâne foarte dezorientat când află că nu Haluk este tatăl lui. Dă un pumn în geam, îl sparge și se rănește de nervi, apoi Haluk îl duce la spital, după care îl avertizează pe Levent să nu se apropie de fiul său, deși acesta nu intenționează să refacă legătura dintre el și Ali.

Gunes episoadele 26-35, rezumateAli nu vrea să vadă pe nimeni în jurul lui decât pe Selin. Toți prietenii lui se adună ca să-i ridice moralul și au parte de o distracție, pe parcursul căreia pun la cale o revedere, cu toții, peste zece ani, dar Ali nu vrea să participe la discuție. El are un plan periculos și nimeni nu observă ce face. În scurt timp are loc o confruntare cu arme între Ali, care nu se poate împăca cu ideea că Haluk nu este tatăl lui, și Haluk. În cursul acesteia o armă ia foc... Toată lumea este răvășită, tinerii caută să plece de acolo și cer ajutorul lui Yigit.
Nazlî se gândește la întoarcerea lui Savaș, căruia îi este dor și de familie și de Nazlî și vrea să-și vadă visul cu ochii. Dar acasă, Yigit, care are răfuieli nerezolvate cu Savas, vrea să-și dea întâlnire cu Nazlî. Selin este răpită. Levent crede ca familia Mertoglu are un secret în legătură cu Guneș asa că se duce să-l caute pe Zafer. Rana îl amenință pe Haluk care se vede strâns cu ușa, astfel că Rana simte nevoia să-i povestească lui Guneș despre trecutul lor. Nazlî primește un buchet de trandafiri roșii de la Yigit ceea ce naște tensiuni între ea și Savas care devine gelos. Nazlî îi spune lui Savaș să nu reacționeze împotriva lui Yigit, dar el exact asta dorește. Are loc o confruntare violentă între cei doi rivali iar Yigit rămâne pus la pământ de către Savas, însă problema este că Yigit are o boală despre care ceilalți nu știu.

Guneș bănuiește că este ceva între Selin și Ali. Când o ia la întrebări pe Selin, ea minte că are un alt iubit iar Gunes insistă să-l cunoască. Selin se învoiește să facă jocul ăsta pentru maică-sa, dar n-ar vrea ca Ali să afle despre acest lucru. Pregătirile pentru revelion sunt în toi, iar petrecerea are loc la hotelul familiei. Însă în loc de veselie și voie- bună, distracția ia o altă întorsătură.
Zafer, care este într-o situație critică datorită unei leucemii și singura salvare este un transplant de măduvă. El îi dă explicații lui Guneș și îi cere ajutorul. Guneș acceptă să se implice, stă de vorbă cu fetele și hotărăsc că Nazlî urmează să plece în Germania ca să fie donatoare pentru el, deși cunosc amândouă faptul că probabilitatea ca ADN-ul ei să nu fie compatibil cu al lui Zafer este foarte mare.

Zafer vorbește și cu Haluk exprimându-și dorința ca Peri să vină în Germania, nu Nazli, și chiar îl șantajează pe Haluk să facă așa cum vrea el, pentru că altfel îi va spune lui Guneș adevărul. Ali discută cu Zafer între patru ochi spunându-i s-o lase în pace pe Selin, dar află un adevăr șocant, și anume că nu el este tatăl gemenelor. Ca să-și ridice moralul, tinerii se duc să patineze. Acolo un regizor o remarcă pe Selin și o invită la o audiție. Haluk îl duce pe Zafer la spital, iar după asta o anunță pe Gunes, care așteaptă vești, că Zafer este mort. Ali nu poate să țină secret că Zafer nu e tatăl gemenelor și ca să poată să-i spună asta lui Selin, o invită la o cabană la munte. Savas știe și el tainele lui Haluk și vrea să i le împărtășească lui Nazlî.

Guneș rămâne însărcinată cu Haluk, care se bucură foarte mult când aude vestea. Are impresia că acest copil este o nouă șansă pentru el și Guneș de a fi împreună. Dar Guneș este apăsată de remușcări în privința morții lui Zafer, a cărui amintire o urmărește ca o fantomă. Astfel, ea decide că este mai înțelept să lase mai multă libertate fetelor și se îndepărtează de ele.

Selin și Ali presupun că Zafer fuge de ei, iar acum, când ea știe că el nu era tatăl ei biologic, simte doar furie împotriva lui. Selin se duce și dă o probă pentru un film și obține un rol. Regizorul și cu actorul din rolul principal, Doruk, merg la Sapanca să lucreze la scenariu împreuna cu Selin. Nazlî este devastată de vestea că Savaș a avut un accident, dar pentru că nu se simte în stare să-l vadă, se duce împreună cu Peri la Sapanca, însoțind-o pe Selin.

Rana află că Guneș este însărcinată și se răzgândește să-i mai vorbească despre trecutul familiei și să-i arate înregistrări cu Haluk. Dar Gunes va veni singură la Rana să-i ceara ajutorul. Rana acceptă, și, pentru prima oară, o ascultă cu atenție pe Gunes, care începe să regrete că a părăsit orașul natal pentru Istanbul.

Sevilay devine bănuitoare când Levent îi spune lui Haluk despre telefonul pe care l-a dat Zafer. Levent, care nu şi-a revenit după cearta cu Sevilay, stă de vorbă cu Ali. Doruk îi are în atenţie şi este gelos pe Ali, şi ca să-l ţină sub observaţie, se preface că vrea să-i devină prieten. Savaș o susţine pe Melisa care se află într-o situaţie critică, dar suferă din dragoste pentru Nazlî. Ea ar vrea să-i înapoieze lui Savas singurul lucru pe care-l are de la el, dar Savas nu va permite asta.

Haluk angajează un detectiv şi i se confirmă că Ali şi Selin au o relaţie. Când el îi cere socoteală fiului său pentru acest fapt, Ali recunoaşte relaţia şi afirmă că nu are de gând să renunţe la iubirea lui. Pe de altă parte, Selin nu ar vrea să fie ea motivul distanţei dintre Ali şi Haluk, astfel că ajunge să stea de vorbă cu acesta din urmă. Haluk este şi el hotărât să-i despartă pe cei doi şi îi cere lui Selin să rupă legătura cu Ali.
Selin plănuieşte cu Tugce să readucă fericirea în ochii lui Nazli, aşa că îl invită pe Yigit la o partidă de bowling după ore. Ali nu ştie despre asta şi, la rândul său, îl invită pe Savas. Întâlnirea aceasta va duce la tensiuni, iar Savas nu are de gând să stea şi să-i privească pe Nazli şi Yigit flirtând.

Gunes şi fetele ei se mută într-o altă locuinţă. Savas o urmăreşte mereu pe Nazli ceea ce ei nu-i face plăcere şi până la urmă îi cere lui Ali s-o scape de Savas. Însă cei doi în loc să discute civilizat, ajung la bătaie. Savas enervat, începe să-i spună lui Ali ceea ce ştie şi atunci Ali crede că are doar două variante de acţiune: ori îl elimină pe Haluk, ori o protejează pe Selin ducând-o cât mai departe. Selin are şi ea planurile ei de pus în aplicare astfel că mariajul lor se dovedeşte a fi cea mai bună soluţie. Ecoul acestei nunţi este efervescent. Gunes vrea să-i despartă pe tineri şi îi cere ajutorul lui Haluk în acest sens. Haluk are tot interesul să contribuie la divorţul cât mai rapid al celor doi, dar Ali i se împotriveşte. Cei doi proaspeţi miri pleacă la casa lor, departe de părinţi, cu acordul tacit al lui Haluk, care are de ales între a nu acţiona şi aflarea unui anumit adevăr de către Gunes. Deşi în aparenţă legat de mâini şi de picioare, Haluk va primi un nesperat ajutor ....

urmează: Gunes, ep. 36-39

sursa foto: capturi video de pe youtube si kanald.com.tr

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina Gunes - prezentare si distributie.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!










miercuri, 14 septembrie 2016

Gunes episoadele 21-25, rezumat







Gunes episoadele 21-25, rezumat
Guneș se întoarce acasă şi află ce a făcut Rana cu fetele ei între timp. Astfel, se hotărăşte că nu se va mai întâmpla aşa ceva vreodată şi are loc o confruntare între cele două. Haluc iese din spital şi începe să regrete faptele din trecut. Guneș îl iartă şi se reapropie de el, apoi organizează un fel de întâlnire de familie în casa mamei lui ca să poată să se împace cu toată lumea. Fetele merg la şcoală din nou şi se află deodată în centrul atenţiei, fără să înţeleagă cauza acestei "celebrităţi". Până la urmă află că Tugce şi Melisa stau la baza bârfelor şi privirilor aruncate de toţi colegii către ele.

Savaș şi Haluk au o discuţie care reaprinde conflictele din trecut. Savaș leşină, şi, când îşi revine în simţiri, nu-şi aminteşte nimic din ceea ce s-a petrecut mai înainte. Nazlî află că el a luat nişte pastile tocmai ca să uite trecutul. Nazlî se decide să aibă o discuţie deschisă cu Rana, dar ea dă vina pe Savaș pentru tot ceea ce a făcut. Ca să se răzbune, Rana îi spune lui Guneș că Nazlî şi Savaș au o relaţie. Vestea cade că un trăznet pe întreaga familie iar Selin şi Ali dezbat intens subiectul, discutând foarte deschis despre asta. Ali susţine că are o anume atitudine din gelozie, dar Selin nu vrea să audă de aşa ceva. Apoi amândoi cad de acord să pună un pariu. Selin este şi ea geloasă şi va recunoaşte într-un sfârşit, acest lucru faţă de Ali.

Savaș şi Nazlî plănuiesc să fugă împreună pentru că Nazlî va împlini 18 ani peste două săptămâni şi ea zice că n-o să mai fie sub tutela mamei ei. Într-o dimineaţă Savaș intră în clasă, în timpul orei, şi cere permisiunea profesorului s-o ia pe Nazlî cu el. Alte fete care tânjeau după atenţia lui rămân dezamăgite. Însă planul lor nu va avea succes. Nazlî este foarte supărată, iar Savaș e şi el dărâmat că n-a reuşit ce şi-a propus. Selin şi Ali se străduiesc să-l încurajeze pe Savaș, iar el, fără să-şi dea seama, scapă câteva cuvinte despre mama lui. Ali şi Selin realizează că sunt mult mai multe de spus şi de aflat. Savaș alcătuieşte un nou plan.

Levent apare deodată în viaţa familiei (este un fost iubit al lui Sevilay) şi împreună cu Ahmet deschid un bar fiind parteneri de afaceri. Levent începe să se apropie de Sevilay iar Haluk observă, suspectând că el este adevărata ţintă a lui Levent. Haluk ajunge să vorbească deschis cu el, după care Levent doreşte să discute cu Ali. Savaș află şi el nişte secrete de familie şi Rana se vede nevoită să dea unele explicaţii, aşa că se întoarce acasă în acest scop. Savaș se rupe de familie încercând să ducă o viaţă complet nouă. Nazlî îl va susţine în demersul lui. Selin se alătură lui Tugce pentru a o forţa pe Elif să se confrunte cu adevărul şi să-l recunoască faţă de toată lumea. Fetele fac tot posibilul să se afle ceea ce au aflat şi ele.

Levent în mod formal îi cere permisiunea lui Ali să între în viaţa lui Sevilay, iar el acceptă, fiind de acord că mama lui să-şi refacă viaţa. Acest lucru îi aduce din nou pe Haluk şi Ali faţă în faţă. Se apropie ziua gemenelor. Selin deja regretă ce i-a făcut lui Elif şi n-are nici un chef să-şi facă majoratul. Dar îl aude pe Ali stând de vorbă cu Haluk şi se răzgândeşte.
Elif, la rândul ei, nu stă degeaba, ci îl întărâtă pe Ali împotriva lui Selin. Aceasta, când îşi da seama că e pe cale să-l piardă pe Ali, se hotărăşte să-i vorbească deschis despre sentimentele ei.

Melisa vrea să se împrietenească cu Elif ca să ajungă în apropierea lui Savaș. Când Nazlî îşi dă seama ce se petrece şi o vede pe Melisa acasă la Savaș se înfurie şi se ceartă cu el chiar înainte de aniversare. Acum Nazlî este convinsă că Savaș nu va veni la petrecere, dar el i-a pregătit deja o surpriză, medalionul mamei lui. Levent se decide să-i spună lui Ali că este fiul lui, nu al lui Haluk. Acesta din urmă află şi el că Ali nu e fiul lui, iar Sevilay se teme că n-o să suporte acest adevăr şi o să-i facă ceva rău lui Ali, aşa că îi spune lui Guneș totul cerându-i ajutorul.

Ali vrea să obţină iertarea lui Selin, părându-i rău pentru tot ceea ce i-a făcut. Savaș începe să lucreze cu Levent şi îşi ia în serios responsabilităţile. Tugce descoperă o relaţie între Elif şi Levent, despre care află Ali şi apoi merge să se confrunte cu Levent la bar, dar acolo îl pândeşte un pericol...


urmează: Gunes, ep. 26-35

sursa foto: capturi video de pe youtube si kanald.com.tr

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina Gunes - prezentare si distributie.









luni, 5 septembrie 2016

Gunes episoadele 16-20, rezumat







Gunes episoadele 16-20, rezumat
Guneș n-ar vrea ca Nazlî să se întâlnească cu tatăl ei, dar află că Sevilay face presiuni. Sevilay se vede nevoită să-i spună că Ahmet, fratele lui Haluk, a început să-i scormonească trecutul. Gunes nu mai ştie acum ce să creadă despre Inci şi Sevilay. Gunes începe să se apropie de Inci şi apoi de Ahmet, în ideea că poate va înţelege ce-l determină să se intereseze de viaţa ei, dar Haluk observă şi nu este încântat de această apropiere, ba chiar odată vine spre cei doi întrerupându-le conversaţia şi făcându-l pe Ahmet să plece fără să fi spus ce avea de spus. Altă dată Haluk se duce la rastelul cu puşti de vânătoare şi alege una, pentru cine ştie ce viitoare nevoie.

Relaţia dintre Savas şi Nazlî continuă, deşi ea încă nu-l iartă. Selin obţine de la sora ei promisiunea că nu se va mai întoarce la Savaș dar în sinea ei nu este convinsă că se va ţine de cuvânt. Într-o seară Nazlî e cu Savaș în dormitor şi discuta, însă pe neaşteptate apare Selin. Nazlî îl pune pe Savaș să se ascundă sub pat, astfel ca sora ei să nu-şi dea seama. Ali şi Selin se tachinează reciproc şi la un moment dat Ali o provoacă pe Selin să se întoarcă la Emre. Când vede că ea a luat îndemnul în serios, şi Emre chiar l-a sunat pe când era împreună cu Selin, Ali regretă ceea ce a făcut apoi vede că Emre şi Selin se întâlnesc tot mai des şi va încerca să se îndepărteze de ea. Dar o anumită întâmplare, în care sunt implicaţi Ahmet, Savas şi Nazli, îl determină să fie alături de Selin din nou.

Haluk îl invită pe Ahmet la o vânătoare intenţionând să însceneze un accident. Ahmet, sincer, acceptă. Ajunşi în inima codrului fraţii încep să se certe. Guneș şi Rana se duc pe urmele lor şi aud o împuşcătură. Haluk l-a împuşcat pe Ahmet în timp ce se încăierau şi acum el conştientizează dezastrul. Cu toate acestea, când Rana vine şi dă cu pumnii în el pentru ceea ce a făcut, el afirmă că a fost un accident. Ahmet este în stare de şoc şi e dus la spital.

Nazli este decisă să discute cu maică-sa despre întâlnirea cu Zafer şi ameninţarea făcută de Haluk asupra acestuia. Încrederea lui Guneș în soţul ei se zdruncină şi mai mult. Ea îi interzice fiicei sale să-l mai vadă pe Zafer, dar Nazli va face exact contrariul şi Selin i se va alătura în acest demers. Pe de altă parte Nazlî vrea să arate tuturor adevărata faţă de psihopat a lui Haluk, plan care ar putea deveni periculos. Peri o urmăreşte pe sora sa într-o zi când ea se duce să-l întâlnească pe Zafer şi astfel şi mezina află cine este tatăl ei. Când Guneș află că şi Peri urmează să se vadă cu Zafer, se înfurie şi se vede în stare de orice ca să le împiedice pe fete să se mai întâlnească cu acel bărbat.

Ali şi Selin dezbat problema relaţiei lor, care este una destul de complicată având în vedere că ei sunt, legal, fraţi, deşi nu sunt înrudiţi cu adevărat. Însă în timp ce ei îşi arată sentimentele, Emre vizionează CD-ul în care îi vede pe cei doi sărutându-se şi devine nervos, crezând că Selin se foloseşte de el. Cu prima ocazie, în sala de sport, îl bate pe Ali şi îl lasă chircit pe jos. Până la urmă Emre se decide să-i arate filmuleţul lui Haluk, în afară de faptul că îl hărţuieşte pe Ali ori de câte ori se iveşte ocazia.

Guneș se duce la o întâlnire dintre Haluk şi Zafer şi îl înjunghie pe fostul ei soţ într-un acces de furie. Nazlî, care îi urmărise, vede scena şi este şocată. Vine poliţia şi Guneș este arestată sub privirile lui Haluk şi ale oamenilor din cartier care nu prea înţeleg ce s-a întâmplat. Cea mai afectată de situaţie pare Selin, dar Nazlî este cu adevărat traumatizată. În timp ce Haluk merge cu avocatul în arestul poliţiei să discute cu Gunes şi să facă tot posibilul s-o scoată de acolo, Nazlî şi Savaș se duc la spital să vadă care este starea lui Zafer.

Zafer propune să-şi retragă plângerea asupra lui Gunes dacă i se acordă custodia fetelor. Are loc prima înfăţişare la tribunal, apoi Gunes e trimisă la închisoare, într-o celulă cu mai multe femei. Nazlî nu suportă ideea că maică-sa e la închisoare şi seara se duce, scrie un graffiti pe peretele din faţa celulei ei, apoi strigă la ea. Guneș se agită, dar colegele de celulă o liniştesc şi o sfătuiesc să nu îşi îngreuneze situaţia.

Sevilay se uită într-o seară la o înregistrare cu Ali când era mic, apoi schimbă CD-ul şi îl ia pe cel cu Ali şi Selin, fără să ştie ce conţine, şi rămâne uluită să vadă sărutul dintre cei doi fraţi. Când iese, dezorientată, din cameră, vede că Haluk, cu o privire feroce, o aşteaptă pe hol. Ea vrea să-l evite, dar el o bruschează şi o pune în fotoliu apăsând cu genunchiul pe pieptul ei şi strângând-o de gât. Ali tocmai intră în casă şi vede scena, dar în primele momente nu face nimic ca să-şi apere mama pentru ca este cu căștile la urechi. După aceea îl bate pe Haluk și o scapă pe maică-sa de agresiune. Ca s-o protejeze pe Selin, o ia din casă şi o duce la Sevilay, dar fata este, mai târziu, martora unei conversaţii dintre Sevilay şi Zafer. Haluk, care nu mai ştie ce face de disperare că Guneș este închisă, pleacă grăbit la spital unde Zafer nu mai este, dar îl găseşte acolo pe Ahmet.

Fetele încearcă să depăşească evenimentele şi mai ies în oraş împreună. Într-o seară, aflându-se la restaurantul hotelului familiei (afacerea lor) alături de o masă de biliard, Selin are un fel de viziune şi un atac de panică. Ea vede un anumit bărbat că vine să-i facă rău, dar de fapt, nu este nimeni la masa de biliard, iar Nazlî e speriată mai ales când Selin, parcă pe altă lume, vrea să traverseze deşi e oră de vârf a traficului. Nazlî îl cheamă pe Ali şi o duc pe Selin într-o cameră la hotel, în pat, unde ea adoarme. Nazlî şi Ali rămân să mai discute pe hol, dar Selin se trezeşte, şi iese neobservată, urcând cu liftul până pe terasă de unde pare să vrea să se arunce. Când Nazlî vede că sora ei a plecat, amândoi intră în alertă iar Ali are inspiraţia să urce pe terasă şi s-o vadă pe Selin lângă balustradă. Reuşeşte s-o convingă, sărutând-o, să se întoarcă în pat că nu i se întâmplă nimic rău, apoi el şi Nazlî rămân în cameră s-o păzească. Până la urmă Nazlî se culcă alături de sora ei. Dimineaţă Nazli îl caută pe Savaș, dar el a ieşit deja din hotel şi se întâlneşte cu Melisa.

Întâmplarea are darul de a-i apropia foarte mult pe Ali şi Selin. Melisa şi Savaș se ceartă din nou. Haluk merge înainte cu demersurile lui şi face tot ce-i stă în putinţă s-o elibereze pe Guneș. Între cele trei surori apar disensiuni dar Selin aduce iarăși pacea între Nazlî şi Peri. Ali observă că mama lui se poartă ciudat cu el de la o vreme, apoi abordează subiectul Selin şi el recunoaşte că o iubeşte.

Haluk îl ia pe Zafer la o discuţie doar ei doi, iar Rana şi Ahmet îi văd plecând cu maşina. Haluk îl duce pe Zafer într-o clădire părăsită şi îl ameninţă cu pistolul, dar discuţia devine dramatică şi Haluk ajunge să-i pună arma în mâna lui Zafer şi ţeava acesteia pe fruntea lui. Seara, are loc o altă confruntare. Haluk, Rana, Ahmet şi Sevilay discută în salon, apoi Haluk o sună pe Guneș. Foarte curând, ea este eliberată.




urmează: Gunes, ep. 21-25

sursa foto: capturi video de pe youtube si kanald.com.tr

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina Gunes - prezentare si distributie.









sâmbătă, 20 august 2016

Gunes episoadele 11-15, rezumat







Gunes episoadele 11-15, rezumat
Fetele lui Gunes descoperă că ea şi-a schimbat numele înainte să le nască pe gemene şi încep să-i scormonească trecutul, supărate că aşa un lucru important pentru ele a fost ascuns de mama lor. Guneș se vede nevoită să explice că şi-a schimbat numele pentru că a rămas însărcinată cu Selin şi Nazlî după ce a fugit de acasă. Acum Guneș află că Zafer o urmăreşte pe Peri şi vrea să-l vadă, să afle de ce face asta. Apoi Guneș îi vorbeşte lui Haluk despre Zafer şi el o susţine în demersul de a se confrunta cu fostul ei soţ. Într-o zi, însă, Guneș primeşte o înştiinţare că Zafer este dispărut, aşa că asta o ambiţionează să-l caute. Legat de trecutul care o ajunge din urmă, Guneș va fi ţinta lui Sevilay şi a lui Inci care vor pune la cale noi intrigi ca s-o despartă de Haluk. Nazlî încearcă să-l evite pe Savaș dar acesta îşi dă seama că are sentimente pentru ea şi se hotărăşte să-i spună asta. El îi cere să devină iubiţi, dar Nazli încă ezită şi refuză, până când Savaș o va convinge că nu o mai iubeşte pe Melisa, cerându-i să vină cu el să vadă că aruncă medalionul primit de la ea în mare. Când Nazlî se duce să cumpere îngheţată, Melisa apare, vie şi nevătămată, luându-i prin surprindere pe toţi. Odată cu reapariţia ei, Savaș se vede într-un impas sentimental, pentru că Melisa a revenit ca să-l cucerească din nou. Cu toată durerea din suflet, Nazlî nici ea nu se lasă învinsă şi se interpune mereu între Melisa şi Savaș.

Ali şi Selin încă se tachinează unul pe celălalt, iar ea vrea să se răzbune pentru umilinţa îndurată la petrecere, crezând că Ali nu e străin de jocul fetelor. Astfel, când el îi face o surpriză plăcută, declarându-şi sentimentele prin cântec, ea, care filmase un alt moment când s-au sărutat, îi întoarce gestul dându-i CD-ul pe care a înregistrat video-clipul. Ali rămâne perplex şi ea îl minte că a trimis fişierul video la toate prietenele ei. Ali este derutat şi furios, pentru că într-adevăr, pe contul de facebook al lui Selin sunt nişte poze, dar el nu ştie că acelea au fost puse de Didem şi Tugce. După aceea, el se îmbată de nervi şi este adus acasă tot de Selin, căreia îi cere să rămână lângă el, pe pat, până adoarme. Ali îşi dezvăluie fără să vrea sentimentele, pentru că semi-adormit, vorbeşte prin somn şi spune că o iubeşte foarte mult pe Selin. Ea este măgulită de ceea ce aude, şi contrariată în acelaşi timp, pentru că-i vine greu să accepte aşa ceva, dar a doua zi Ali nu-şi aminteşte nimic din cele întâmplate în seara precedentă. Emre se declară stabil în relaţia lui cu Selin, deși ea este deja în dilemă dacă îl iubeşte cu adevărat pe Emre sau se simte atrasă de Ali.

După ce ia o hotărâre, se desparte de Emre şi îl lasă pe acesta cu inima sfărâmată. Emre îl invită pe Ali la un pahar de băutură dar el este cel care se îmbată şi aşa Ali află că cei doi s-au despărţit. Beat fiind, Emre îi declară din nou iubire lui Selin, până când Ali îl bagă într-un taxi după care se cearta cu Selin şi când ajung acasă el vrea neapărat CD-ul cu înregistrarea buclucaşă. Ulterior toţi trei se întâlnesc la un club şi din nou lucrurile degenerează iar Ali promite să-i arate lui Emre fişierul de pe CD. Tugce este martoră la cearta lui Ali şi Selin, şi o vede pe ea când pune CD-ul în geantă, după care profită de un moment de neatenţie şi i-l subtilizează.

Rana discută cu Haluk să le lase pe Guneș şi pe fiicele ei să plece, considerând că le ţine cu forţa în casa lui, iar după ce află despre faptul că Guneș vrea să-l găsească pe Zafer, o va ajuta în căutarea ei. Rana mai ales, este convinsă că Haluk are o legătură cu dispariţia lui Zafer. Deşi Guneș nu mai are totală încredere în Haluk, îi povesteşte despre ea lucruri pe care nu le-a mai spus nimănui, iar el este şocat să afle trecutul soţiei lui.

Tugce se foloseşte de CD ca s-o şantajeze pe Selin, iar ea îi răspunde că dacă face asta, n-o să-i facă rău doar ei, ci şi lui Ali. Dar Tugce vrea altceva de la Selin, şi anume să discute cu maică-sa că totul este în ordine între ele două şi că poate să plece înapoi în Elveţia. Selin îi spune mai întâi lui Ali despre tot şantajul lui Tugce, dar el răspunde că nu-i pasă. Pe de altă parte, se duce la Tugce s-o ia la întrebări, însă ea este liniștită pentru că Selin a vorbit cu maică-sa. Ali este din nou confuz în privinţa lui Selin şi îşi dă seama că şi ea îl place dar nu este sigur de asta şi are loc între ei doi o discuţie în care-şi afirmă sentimentele reciproce.

Gunes episoadele 11-15, rezumat
Savas şi Nazlî ies împreună, pentru că acum ea a câştigat bătălia cu Melisa, hotărând că nu e momentul să-și facă publică relația. Ali, Selin şi Peri, nsă, și dau seama de relaţia lor. Selin şi Ali joacă adevăr sau provocare iar Selin îl provoacă pe Ali să meargă la o fată s-o ceară de nevastă, însă aproape că este bătut de prietenul fetei la care se duce. Acum e rândul lui Selin să fie provocată şi merg până la iahtul lui Haluk, fără să ştie că înăuntru se află chiar el şi cu Guneș, care încearcă să-i explice de ce şi-a schimbat numele şi de ce fuge de Zafer. Acum Ali o provoacă pe Selin să meargă să deschidă uşa cabinei lui Haluk să ia cheile de la maşină. Fata acceptă şi urcă pe iaht. Guneș tocmai îi povesteşte lui Haluk despre trecutul ei cerându-i să o înregistreze pe smartphone, ca să aibă dovezi în faţa lui Zafer dacă va fi cazul, pentru că ceea ce-i va spune îl va determina să-l omoare pe fostul ei bărbat. Selin nu-şi duce provocarea până la capăt, dar o aude pe Guneș mărturisind că Zafer, de fapt, a violat-o şi aşa a rămas ea însărcinată cu gemenele. Selin coboară plângând de pe iaht. Ali o duce acasă.

Haluk se supără auzind mărturisirea soţiei lui şi într-adevăr se înfurie pe Zafer. Selin se încuie pe dinăuntru în camera ei şi într-o criză de nervi sparge oglinda. Ali, Nazlî şi Peri se îngrijorează auzind zgomot de cioburi şi intră cu forţa în camera ei. Selin e furioasă pe ceea ce tatăl ei i-a făcut lui Gunes. Haluk o lasă pe Guneș dormind pe iaht şi vrea să-l sune pe Zafer, dar se gândeşte că Guneș îl va părăsi dacă face aşa ceva. Coboară de pe iaht şi ca să-şi descarce nervii, intervine în cearta unui cuplu care se află în parcare într-o maşină, bătându-l pe cel care o agresează pe partenera lui.

Selin, Ali, Nazli şi Savaș se duc la o ceainărie, dar acolo se află şi Tugce cu Melisa, care se îndreaptă către Savaș să-i mulţumească pentru ziua de ieri (când s-au văzut la o partidă de baschet în cursul căreia Nazli l-a sunat, să vadă unde se află, însă el a minţit-o). Acum Nazlî îşi dă seama că cei doi foşti iubiţi s-au văzut şi pleacă fără să spună un cuvânt. Savas se duce după ea, dar fără succes. A doua zi, Savaș o convinge să meargă amândoi la Melisa, căreia îi spune că n-o mai iubeşte şi că iubita lui este Nazlî. E rândul Melisei să se supere, dar şi Nazlî rămâne supărată pe el, cel puţin în aparenţă, pentru că de fapt îi convine că i-a făcut o scenă Melisei şi a spus că o iubeşte.

Selin încropeşte un plan de bătaie de a-şi găsi tatăl şi de a se răzbuna. Astfel, continuă să joace adevăr sau provocare cu Ali şi îl provoacă să facă rost de telefonul lui Haluk ca să-i dea sms lui Zafer să se întâlnească. Până aici lucrurile decurg normal. A doua zi dimineaţă, Selin se strecoară în camera lui Ali şi ia cheile de la maşina lui Haluk ca să meargă să se întâlnească cu tatăl ei, însă şi Ali se trezeşte şi merge cu maşina lui după ea. Nazlî, care o caută pe sora-să în cameră şi n-o găseşte, o urmăreşte cu telefonul şi se duce şi ea la locul de întâlnire, deşi nu are habar ce se va petrece acolo.

Gunes episoadele 11-15, rezumat
Zafer vine crezând că se va vedea cu Haluk şi îl aşteaptă. Selin ajunge cu maşina şi opreşte, iar Ali vine din urmă şi se întreabă de ce Selin nu se dă jos. Însă fata vrea să-l omoare pe Zafer, aşa că accelerează şi demarează deodată. Ali îi iese în faţă şi o opreşte să devină o criminală. Are loc o confruntare între toţi trei care se termină melodramatic, cu lacrimi stoarse din adevărurile recunoscute de tată şi fiică. Nazlî ajunge şi ea la locul de întâlnire şi este fericită că-şi cunoaşte tatăl, însă fericirea ei este de scurtă durată pentru că Zafer nu vrea să facă parte din vieţile fetelor lui. Nazlî fuge şi se răneşte, fiind găsită mai târziu de Savaș şi mai apoi de toţi ai ei. Emre se îmbată pentru că Selin s-a despărţit de el şi este atât de abătut încât Ali se simte vinovat şi se hotărăşte în sinea lui să stea departe de Selin.

Haluk află că toată povestea trecutului lui Guneș a fost scoasă la iveală datorită intrigilor lui Inci şi Sevilay, şi atunci se hotărăşte şi o dă afară din casă pe Inci. Pentru prima oară Ahmet, fratele lui, este de acord cu ceea ce face Haluk.


urmează: Gunes, ep. 16-20

sursa foto: capturi video de pe youtube si kanald.com.tr

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina Gunes - prezentare si distributie.