Se afișează postările cu eticheta retroboutique. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta retroboutique. Afișați toate postările

miercuri, 26 august 2015

10 strategii de design interior pentru iubitorii de arta





10 strategii de design interior pentru iubitorii de artă
Poate că unii dintre voi găsesc că un interior modern sau clasic, decorat cu gust artistic arată mai elegant și mai de valoare decât dacă ar pune pe pereți nu știu ce tablouașe cu flori în relief de la market sau un peisaj din acelea colorate frumos și uneori lucioase, chinezești, de la detailiștii asiatici pripășiți pe la noi. Decât kitsch mai bine pereții goi, dar gusturile nu se discută, nu-i așa? Însă pentru aceia dintre voi care-și doresc artă în spațiul interior în care viețuiesc voi enumera mai jos câteva tehnici de design interior pe care le-am aflat la rândul meu de la un artist plastic local.

1. În primul rând tabloul ales trebuie să se potrivească la colorit și stil cu mobilierul sau cu alt element de decor cu impact puternic în acea cameră. De exemplu o mobilă cu colțurile curbe, cu tapiserie verde, se potrivește cu un tablou având aceleași culori și linii curbe, și nu va fi potrivită o pictură în stil cubist pe nuanțe de roșu, de exemplu. Culorile repetitive într-o cameră cresc impactul și creează un efect vizual care accentuează imaginea din pictură.

sâmbătă, 28 martie 2015

Dormitorul de mahon





Dormitorul de mahon
Esmeralda urcă singură în dormitorul de mahon în noaptea aceea de Bobotează. Bătrâna servitoare, tanti Tamara, îi pregătise camera și îi dăduse cheile. Esmeralda locuia acum doar cu Tamara și cu intendentul moșiei. Erau vremuri tulburi, se auzea zvon de război chiar lângă oraș, iar părinții fuseseră nevoiți să plece la București de mai multe luni, nici ea nu știa prea bine de ce. Dar nu părea să-i pese foarte tare, pentru că la 17 ani era prea tânără să o preocupe astfel de nimicuri. Tamara îi povestise de multe ori despre dormitorul de mahon și legendele lui. Spunea că noaptea de Bobotează e o noapte magică pentru orice fată, și că dacă își pune o oglindă sub pernă și respectă un anume ritual, își va visa ursitul, așa cum și bunica ei, în aceeași cameră îl visase pe nenea Tache, pe care avea să-l cunoască la primul ei bal în societate și cu care avea să se mărite în vara următoare.

duminică, 9 martie 2014

Amenajeaza-ti locuinta




Retroboutique este magazinul online care aduce trecutul în prezent, iar peste ceva timp va aduce prezentul în viitor.

Pentru o locuință amenajată în stil rococo, cel mai potrivit obiect vintage este un sfeșnic de lemn, bronz ori alamă. Stilul rococo este un stil architectural, de design interior, care a apărut prin combinația dintre franțuzescul ”rocaille” și italienescul “barocco”. Acest stil se evidențiază prin opulența și varietatea detaliilor și a ornamentelor, prin linii sinuoase în forma literelor C și S.

Un sfeșnic în acest stil va aduce locuinței tale o notă aparte. Motivele florale sau pastorale aplicate vor transforma o încăpere plictisitoare într-una primitoare, dând totodată o notă de optimism și de dinamism. Dacă vrei să vezi o oferta sfesnice intră pe site și delectează-te cu decorațiunile www.retroboutique.ro.


scris de M.C.