Se afișează postările cu eticheta rege. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta rege. Afișați toate postările

vineri, 24 ianuarie 2014

Reign - rezumat episodul 1








Reign episodul 1
Episodul 1 din serialul Reign, Domnie, începe cu un vis pe care îl are Nostradamus. Își vede mâinile pline de sânge și se trezește știind că va veni. Este vorba despre Mary, regina Scoției, care a fost logodită de la 6 ani cu Francisc, delfinul Franței (delfin = moștenitorul tronului, la francezi). Era crescută într-o mănăstire, pentru a fi apărată de potențialii dușmani, dar acum a venit vremea să meargă la curtea viitorului soț pentru a cere sprijin armat pentru Scoția. Ca un fel de premoniție, de avertisment al sorții că urmează perioade dificil de străbătut, la ultima masă luată cu călugărițele, una din ele moare însângerată și otrăvită.

Înainte de a pleca, o fetiță o avertizează că la curte sunt fantome și o fecioară cu fața distrusă. Mary nu crede în așa ceva dar fata insistă. Alaiul pornește la drum. Ajunsă la palat, Mary este plăcut surprinsă de felul în care arată acum Francisc. Îl vede și pe regele Henric al II-lea, și pe regina Caterina (de Medici), și pe Sebastian, fiul bastard al regelui cu amanta sa Diana de Poitiers.

Domnișoarele de onoare sunt foarte încântate de ceea ce văd la curte, fiecare explorează palatul și împrejurimile. Mary e gata-gata să-și piardă câinele prin pădure și se repede după el, când Sebastian o oprește cu greu să pășească în hățiș, care se pare că are secrete și că nu e bine să-i calci teritoriul. Apucă să vadă aruncate în apropierea ei niște pietricele ciudate, apoi Sebastian o ia de acolo.

Reign episodul 1
Aceleași pietricele le găsește în dormitorul ei din palat, după care o voce de femeie îi spune de după un paravan semitransparent să nu bea deloc vin. Urma o nuntă a cuiva din palat și Mary fusese, firește, invitată. Ea respectă sfatul primit, în schimb dansează eliberându-și energia. Sebastian o privește foarte atras de frumusețea și tinerețea ei. După petrecere musafirele se retrag în camerele lor, una dintre domnișoarele de onoare îl găsește pe prietenul ei, Colin, venit în secret după ea, iar o altă domnișoară din suită, Kenna, se pomenește cu regele Henric lângă ea, plin de dorință.

În scurt timp are loc un dialog între Mary și Francisc dezamăgitor pentru ea, deoarece el îi spune deschis că pentru oameni ca ei nu contează iubirea, căsătoriile dintre ei sunt alianțe politice și nimic altceva. Noaptea, Mary se trezește cu Colin peste ea, de parcă ar fi vrut s-o violeze. Colin fuge, ea alertează tot palatul, și află a doua zi că tânărul a fost executat pentru că ar fi făcut parte dintr-un complot.

De fapt, Mary nu știe că regina Caterina va face tot ce-i stă în putere să împiedice nunta ei cu Francisc, pentru că Nostradamus i-a profețit că ea, Mary, va aduce moartea Delfinului dacă se căsătorește cu el. Așa că dacă Mary ar fi băut vin la banchet, ar fi adormit profund și violată fiind, nu putea să se mai mărite cu viitorul rege al Franței.

Reign episodul 1
Sebastian îi aduce lui Mary câinele, găsit în pădure alături de un spânzurat de picioare, pentru că în acea pădure locuiau niște oameni cu tradiții ciudate. Diana își avertizează fiul că va sângera și el pentru o fată care nu poate fi a lui, dacă nu este atent.





Dacă-ți place serialul, evaluează-l: