Feyza nu acceptă oferta Dilarei şi urcă preţul la 10 milioane.
Dilara se învoieşte până la urmă, semnează cecul, le pune pe
masă un contract şi îl ia pe Emre acasă la Cansu, care se bucură
nespus că mama ei a reuşit s-o ajute. Însă când Cihan o sună şi
aude scâncetul copilului, Cansu minte că e de la televizor şi nu
vrea să se afle că bebeluşul este acum la ea. Totuşi Keriman,
care era în vizită, vede că Dilara l-a adus pe copil, şi la
început crede că şi Dilara l-a răpit.
(aici se termină episodul 89 Kanal D)
Deniz se întâlneşte cu
Mithat la un restaurant înainte de a trece pe acasă, şi, când
ajunge şi îl vede pe bebeluş, se stârneşte o nouă ceartă, pentru
că el nu este de acord cu ceea ce a făcut Dilara. Scandalul nu
încetează, Cihan vine şi el să vadă despre ce este vorba iar
lucrurile iau amploare pentru Cansu şi Deniz, pentru că ruptura dintre ei se va adânci.
Demir, care caută răzbunare pe Harun, merge pe firul oferit de
Asuman şi de Candan, intenţionând să se bage în viaţa lui
Asuman, care pare mai uşor de cucerit. Astfel, profitând de
faptul că se cunoaşte cu Candan, o invită într-o seară într-un
club de-al lui, şi o curtează pe Asuman
care-l găseşte un bărbat plăcut și mai ales bogat. În acest timp şeful poliţiei
verifică documentele de identitate ale lui Damir, împreună cu
Mithat, menționând că oricum, chiar dacă are numele ușor schimbat, să semene cu un nume turcesc, Demir Iankî, adică Damir Iankov mai are 15 pașapoarte valabile pentru diverse țări. Cihan, forţat de împrejurări şi pentru că nici el nu e
de acord cu gestul Dilarei, se duce acasă la familia adoptivă a
lui Emre să vadă ce ar fi de făcut să-şi ia bebeluşul înapoi şi
îi găseşte în casa lor cea nouă, și cu o mașină nouă, scumpă, la poartă. Dându-și seama că ei și-au vândut copilul fără regrete, pleacă resemnat.
Candan şi Asuman se tot gândesc cum să scape de Ekrem, care a
devenit oarecum o povară pentru ele, din moment ce procesul este
greu de demarat, iar el nu vrea s-o dea în judecată pe propria lui fiică. Ekrem va mai face o încercare să discute cu
Dilara, ba chiar îi spune că el este tatăl ei adevărat, dar ea
pune bodyguarzii să-l dea afară. Atunci Ekrem i se va plânge lui
Rahmi, care-l urmărise până la vilă şi despre care Ekrem nu ştie
cine este de fapt. Ekrem îi povestește cum a cunoscut-o pe mama Dilarei și cum s-au iubit, deși femeia era căsătorită. Mai mult, se răzgândește și le spune lui Asuman și Candan să demareze procesul, pentru că asta e singura cale s-o convingă pe Dilara că el este tatăl ei. Damir o contactează pe Asuman şi se înfiripă
o idilă, dar lui Candan nu-i convine deloc acest lucru. Selma,
presată de Harun, se duce cu documentele referitoare la Ozan şi
acesta le distruge. Însă ea nu ştie că telefonul îi este
interceptat de către Demir, care acum o are în vizor şi chiar îi
iese în cale la un moment dat, după ce şi-a dat seama că ea
lucrează pentru poliţie.
Ozan şi Rahmi ascultă o nouă convorbire dintre Harun şi Dilara
şi astfel, fără să vrea, află că el este copilul lui Harun şi nu
al lui Cihan. Foarte tulburat, Ozan iese din casă să o ia la
întrebări pe maică-sa. Opreşte maşina când o vede pe Dilara pe
stradă, se ceartă, lucrurile se precipită, Dilara e pe carosabil
fără să observe un autobuz care circulă pe acelaşi sens de mers
cu ea. Ozan demarează iar autobuzul o loveşte în plin,
(aici se termină episodul 90 Kanal D) lumea se
adună în jurul ei în timp un hoţ de buzunare îi fură poşeta. Adusă de urgenţă la spital, se constată că e în stare gravă, dar
nu se ştie cine este, pentru că nu are nici un act asupra ei.
Cagatay îi aduce lui Harun dovezi că Asuman e prietenă cu Candan
ceea ce-l scoate din minţi. Ajutat de o prietenă de-a lui, Damir
ajunge în birou la Hazal, se prezintă drept om de afaceri şi o
invită la un restaurant unde merg toţi trei să stea de vorbă.
Deniz se duce la noua adresă a părinţilor adoptivi ai lui Emre
să încerce să readucă lucrurile la normal.
Acum Cihan şi Harun au aflat că Ozan ştie adevărul despre cine
este tatăl lui biologic, dar nu pot să dea de Dilara. Cu toate
acestea nici unul nu-şi imaginează ce s-a întâmplat cu ea. Pe de
altă parte, Ozan, încă sub efectul devastator al veştii, seara
se duce într-un club, întâmplător de-al lui Demir, şi ajunge să se bată cu nişte indivizi puși de mafiot.
Când află ce s-a petrecut, Cihan cu Azmi vin şi devastează
clubul punându-i la punct pe cei care l-au însângerat pe Ozan. Demir vede totul pe camerele de supraveghere, dar nu reacționează în niciun fel.
Cagatay află primul că este o femeie accidentată la spital şi o
recunoaşte pe Dilara, apoi îi anunţă pe Yildirim şi pe Harun. Cu
toţii ajung într-un suflet la ea, care este conectată la
aparate.
Damir nu abandonează ideea de a o cuceri pe Asuman dar continuă
s-o curteze şi pe Hazal, căreia îi trimite un tablou în dar.
Relaţia dintre Asuman şi Candan se deteriorează pe fondul
geloziei. Amica lui Damir se duce acasă la Selma şi îi pune o
bombă sub masa de lucru. O aşteaptă să vină acasă în maşină, şi
după ce Selma e deja intrată în apartament, femeia declanşează
explozia.
(aici se termină episodul 91 Kanal D)
Ozan nu reuşeşte să treacă peste trauma aflării veştii că Harun
este tatăl lui şi se duce la vilă să-l ia pe Alaz la o plimbare, dar ajunge la un hotel și este nevoit să rămînă câteva zile acolo din cauză că drumul se blochează cu niște arbori căzuți. Harun va fi
îngrijorat pentru soarta copilului său, pentru că Ozan are
telefonul închis, scăpat în toaletă de Alaz. Harun vrea să-l reclame la poliție pe Ozan, pentru răpire, deşi
Cihan este de altă părere, dar pînă la urmă Harun apelează la polițiști. Cu toate că Ozan lasă un mesaj pe telefonul lui Emine, de la recepție și explică situația, Emine nu verifică telefonul decât după ce deja poliția îl găsește pe Ozan. Dilara este în continuare
inconştientă şi face un stop cardiac. Hazal, care este lângă ea,
alertează medicii şi asistentele şi situaţia revine la normal.
La un moment dat ea o sună pe Asuman, care era împreună cu
Damir, să-i spună despre Dilara. Asuman se îngrijorează şi vine
imediat prefăcându-se foarte afectată. Hazal se duce pe hol, iar
Asuman profită de ocazie și vrea să-i închidă Dilarei alimentarea
unui tub pe care îl are introdus în gură, dar se răzgândește dorind s-o facă să piardă averea și s-o vadă cum se va comporta după aceea.
Întâmplător, Cihan află de la fratele Selmei că era informatoare a poliției și abia acum începe să-și facă griji pentru documentele pe care ea le-a văzut. Cansu este din ce înce mai obsedată de Emre, situaţia ei fiind
parcă mai accentuată decât înainte. Într-o zi merge cu
căruciorul în parc şi o apucă iarăşi o crampă, nu se poate
mişca, iar căruţul o ia la vale pe nişte trepte urmând să ajungă
în stradă în calea maşinilor. Un tânăr reuşeşte să oprească la
timp căruciorul, în timp ce Cansu nu se poate mişca preţ de
câteva zeci de secunde. Traficanţii de diamante și fiul lui Halil o caută pe
Candan ca să răzbune moartea tatălui său, dar joacă foarte abil şi
precaut. Candan cade în plasa lor şi, după ce reușește să vândă casa din Sidney a lui Ekrem și Asuman îi fură banii primiți ca avans, Candan se duce la o întâlnire de afaceri,
crede ea, unde o aşteaptă traficanţii care fără prea multă
discuţie o împuşcă mortal. Ozkan, care lucrase pentru câteva zile pentru traficanți, se afla lângă clădire și observă când cadavrul avocatei e scos de acolo pentru a fi aruncat în Bosfor. Acum traficanții o vor căuta și pe Asu ca s-o omoare și pe ea.
Demir şi Hazal ies împreună, el afişându-se drept un tip de
treabă care începe să ţină la ea, de fapt, chiar este îndrăgostit. Hazal îl crede pe cuvânt, iar
Mithat, care ştie totul, este nevoit să tacă şi să înghită în
sec ca să nu se deconspire. Dilara se trezeşte în sfârşit, dar
mintea ei este cu ani în urmă, în momentul în care Cansu a avut accidentul de mașină după care s-a aflat de încurcătura fetelor la maternitate. N-o recunoaşte pe Hazal, e
speriată de Harun, ea ştie că Cansu e fiica ei şi că e
căsătorită cu Cihan.
(aici se termină episodul 92 Kanal D) Acum începe o muncă titanică pentru Harun
ca s-o ajute pe Dilara să-şi amintească de viaţa lor. îi arată
pozele cu ei trei pe telefon, iar când este externată din spital, îi
pune înregistrările video pe care le au în bibliotecă.
Dilara
acceptă că are amnezie, dar încearcă să se joace cu Alaz şi să-şi revină. Asuman vrea să profite de condiţia ei şi o păcăleşte
să-i dea un cec consistent. Din fericire tocmai atunci vine Harun acasă
şi rupe imediat fila de cec, apoi o dă afară pe Asuman spunându-le paznicilor de la poartă să n-o mai lase niciodată în vilă.
Într-o dimineaţă, deodată Dilara îşi aminteşte de încurcătura de
la spital şi că Hazal e fiica ei, apoi merge acasă la ea şi se
îmbrăţişează. Ozan nu poate accepta că este fiul lui Harun și e supărat pe toată familia, mai puțin pe Rahmi. I se pare că a fost crescut în minciună și că părinții lui ar trebui pedepsiți pentru asta. De nervi, se apucă să bea ori de câte ori are ocazia, și doarme pe la prieteni, pe unde apucă.
Între timp relaţia lui Hazal cu Demir merge mai
departe cu toate că Mithat încearcă să o avertizeze cumva despre
mafiot. Dar nici Demir nu stă degeaba, şi o pune pe prietena lui să-l urmărească pe Mithat.
Cansu mai are un episod delicat, când îi amorţeşte un picior şi
căruciorul lui Emre se duce direct în piscină. Deniz aleargă,
scoate căruţul, dar bebeluşul, din fericire, era la Keriman în
braţe. Cansu leşină de emoţie. Atunci Deniz se hotărăşte şi
denunță cazul celor de la asistenţa socială care vin să-l ia pe Emre şi să-l
ducă înapoi la familia lui. Aceştia sunt luaţi pe sus de
poliţie, aflându-se despre tranzacţia acceptată de ei, iar
ştirea se dă la televizor. Cansu este devastată, dar Deniz nu
mai dă înapoi. Asta va duce foarte curând la separarea lor,
Deniz lăsându-i o scrisoare după care o părăseşte pe Cansu.
Prietena lui Demir este pe urmele lui Mithat şi îl fotografiază
când acesta intră în sediul poliţiei şi se salută cu cei de la
intrare. Pozele ajung la Demir care are astfel dovada că Mithat Mete Pars este poliţist sub acoperire și află și că a fost iubitul lui Hazal. Demir se duce cu Hazal la un restaurant închiriat numai
pentru ei doi. Hazal este copleşită de gestul mafiotului. Cihan
află că fata lui umblă cu Damir Iankov şi este enervat, dar mai mult, află că Demir este asociat cu Harun și că firmele Dark Blue aparțin pe jumătate mafiei. Atunci merge la Refik și declară că dorește o anchetă oficială a firmelor lui în special în perioada cât el a fost plecat din Istanbul și conducerea grupului Dark a aparținut copiilor lui. Acest fapt îl determină pe Refik să-și reviziuiască părerea proastă pe care o avea despre Cihan, deși rămâne circumspect. Cagatay îl urmăreşte pe Demir, așa cum i-a ordonat Harun, şi îl fotografiază în compania lui Hazal. Cihan află mai multe, inclusiv despre Selma că era informatoarea poliției și crede că Harun i-a pus la cale uciderea. Când află de asocierea Harun-Demir, se duce să-i ceară socoteală lui Harun, crezând că el știe toate amănuntele afacerilor lui Demir și că nu e străin de nimic. În plus, crede că Dilara și Alaz sunt în pericol la vilă și e de părere că ar trebui să stea la hotel până se rezolvă lucrurile. Pe când se ceartă cei doi, Dilara îşi
aminteşte momentul în care l-a găsit pe Demir cu Alaz în vilă.
Dar atunci apar doi poliţişti şi-l iau pe Harun la secţie în legătură cu controlul care are loc la firmele din grupul Dark.
(aici se termină episodul 93 Kanal D)
episodul 90 turcesc, 94 Kanal D
Asuman citeşte în
ziare că Candan a fost împuşcată şi dă să iasă din hotel, dar
este văzută de traficanţi. Reuşeşte să între într-un taxi şi să
fugă de ei, ajungând foarte speriată la Damir la club. Keriman
pregăteşte mâncarea acasă la Cansu, dar ea o aruncă la chiuvetă,
apoi îşi scoate inelul de logodnă şi îl pune lângă pasărea
cioplită de Deniz cândva. Cansu plânge şi roteşte între degete
nişte folii cu pastile...
Când Cihan trece pe la ea, o găseşte inconştientă într-o debara
şi o duce la spital.
Hazal rămâne blocată pe o şosea şi îl
cheamă pe Damir s-o ajute să plece de acolo. Ozan este oprit în
trafic şi luat la poliţie, pentru aceeaşi chestiune pentru care
a fost chemat Harun. După asta, Cihan şi Harun au din nou o
discuţie tensionată. Cansu îşi revine şi este lăsată acasă, dar
Cihan o aduce la vila de pe Bosfor. Ozan, după ce ajunge la
hotel, arde nişte poze cu Dilara.
Ekrem află de la Rahmi că Candan a murit, bucurându-se că a schimbat-o în ultimul moment. Dilara primeşte citaţia pentru proces şi se duce la Asuman care îi arată rezultatul testului ADN, dovedindu-i că Ekrem este tatăl ei, nu cel de la care are moștenirea. Acum Dilara are cu adevărat o problemă pentru că ar putea să piardă totul. Ozkan îşi dă seama că traficanţii de diamante sunt pe urmele lui și o caută și pe Asuman. Ozkan se mută pentru scurtă vreme la hotel împreună cu Keriman şi cu Can, apoi caută o casă de închiriat.
Cansu se joacă cu Alaz şi din nou are o crampă la mână, apoi pleacă în camera ei plângând. Dilara nu reuşeşte s-o calmeze. Ozan, Cihan, Mithat, Yîldîrîm şi Damir stau la o masă într-un restaurant pe malul Bosforului şi semnează un acord. Damir pleacă precipitat şi dă un telefon, iar Cihan, bănuind ceva, se duce după el. În acest timp pe mare apare o şalupă cu mafioţi care deschid focul asupra restaurantului. Gloanţele sar din mitraliere, Harun îl apară pe Ozan cu propriul corp şi este rănit foarte grav. Mithat este şi el împuşcat, apare Damir care trage în direcţia şalupei, de faţadă, ca să nu se creadă că ar fi implicat, apoi îi face semn prietenei lui, care de după tejghea îl împuşcă în umăr. Harun agonizează în braţele lui Ozan, care urlă de neputinţă în timp ce tatăl lui îşi pierde cunoştinţa.
Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!
sursa foto: capturi video de pe youtube si printscreen-uri de pe pagina facebook Erkan Petekkaya world
Pentru alte episoade din acest serial