Se afișează postările cu eticheta profesionist. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta profesionist. Afișați toate postările

vineri, 30 august 2013

Cum am găsit un instalator bun



Cu toții am auzit fel de fel de povesti despre instalatori-minune care vin, evaluează rapid centrala de apartament, de exemplu, citesc cartea tehnică vreo oră și în câteva minute au rezolvat-o. După care pleacă să caute piesa lipsă și te sună după o zi de căutări asidue fluturându-ți pe sub nas o notă de plată demnă de-o centrală nouă și de ultimă generație. Am pățit-o chiar anul acesta, mi s-a spus că îmi trebuie o piesă care costă vreo 2200 de lei, și care este una din piesele de bază ale centralei. N-am mușcat momeala, ci mi-am luat inima în dinți și am căutat un instalator profesionist, pentru că prima încercare fusese făcută la un prieten de familie priceput la toate.

Centrala mea doar picura niște apă, la intervale rare de timp. Nu puteam să cred că toată bucata aia de piesă ar trebui înlocuită, deși, firește, putea să fie așa. Dar știți cum e, ca la doctor, te duci la unul, dar parcă mai vrei și o a doua părere. Așa că, precum ziceam, am găsit pe internet un instalator profesionist, care în câteva minute mi-a spus că aveam nevoie doar de un anumit fel de garnitură, pe care a doua zi mi-a și montat-o și pentru care am plătit 150 de lei cu tot cu manoperă.

Uite așa, eu am fost foarte mulțumită de rezultat iar omul a făcut rost de un client fidel. Vă spun pentru că în vara asta n-am prea avut vacanță. Pe la sfârșitul lui iulie s-a spart furtunul de alimentare cu apă caldă de la bucătărie. Vă dați seama cam cum săream prin casă de fierbințeala apei, cum îmi venea să plâng când mi-am văzut în câteva zeci de secunde covoarele de pe hol muiate și apa caldă îndreptându-se neabătut către parchetul din dormitoare.

Am pus mâna pe telefon și am sunat instalatorul care m-a ghidat ca să pot închide apa din centrală. Eu singură n-aș fi știut o mie de ani ce trebuia să fac. Apoi a venit, a văzut, și mi-a rezolvat problema a doua zi dimineață, după ce a cumpărat dânsul furtunul care trebuia.

Se spune că dacă ai probleme de genul ăsta este bine să-ți recomande cineva un instalator, dar uite că sunt situații în care nu ai vreme să bați pe la ușile vecinilor să-ți dea vreun nume și atunci trebuie să cauți singur, de urgență, omul de care ai nevoie. Că dacă ai o inundație și ești cu picioarele în apă până la glezne, cum faci rost imediat de un profesionist care să știe ce are de făcut și să nu profite de pe urma necazului tău?

Presupunând că ai avea foarte puțin timp să cauți, pentru că toaleta ta tocmai își revarsă conținutul prin baie și hol asemenea unui mic vulcan, după ce ai răsfoit cartea de telefon sau, mai bine, internetul, ar fi nimerit să găsești o firmă sau un site care oferă servicii de bună calitate și care-ți pune la dispoziție datele de contact ale profesioniștilor cu care colaborează.

Astfel, nu mai e greu să găsești instalatorul profesionist de care ai nevoie pentru problema ta. Eu îți doresc să nu te confrunți cu probleme casnice, dar pentru orice eventualitate, e bine să ai în agendă numele și telefonul unui profesionist pe care să te poți baza.


Articol scris pentru site-ul instalator-profesionist.ro în cadrul unei campanii BlogMoney.