De când mă știu am mers în concediu la mare. Când eram copil, ai mei mă duceau la Mamaia, de fapt la Constanța, unde eram găzduiți de aceeași familie an de an, dar zilnic făceam plajă la Mamaia, întotdeauna în apropierea unui stâlp cu difuzoarele stației locale de radio numită Radio-Vacanța. Astfel stațiunea a devenit un fel de al doilea acasă pentru mine și mergând atât de des într-o vreme (după accidentul de la Cernobîl am făcut o mare pauză) Mamaia ajunsese să mă intereseze nu doar ca distracție, ci și ca istoric.
 |
| foto din colectia personala a autoarei articolului |
Așa am aflat de la vecinii gazdelor noastre, adică de la Gulsun, turcoaica, de faptul că denumirea de Mamaia nu are nici o legătură cu bunica nimănui, ci provine de la un tătar pe care-l chema Mamai. Stațiunea s-a dezvoltat în jurul unui sătuc, Mamaia-sat, dar datează de nici nu gândiți câtă vreme, este poate cea mai veche stațiune românească, astăzi având peste 110 ani vechime. Primele idei despre construcția unor băi au apărut în zonă către sfârșitul secolului al 19-lea, când se construia podul de la Cernavodă a lui Anghel Saligny. Din 1906 datează prima atestare documentară a băilor, apoi, stațiunea așa cum o știm, a început să se dezvolte după anii '50. S-au construit o serie de hoteluri pe un grind cu nisip fin la nord de Constanța, care separa marea de limanul Siutghiol (redenumit la un moment dat lacul Mamaia, pentru că în perioada comunistă exista obiceiul ca toate toponimele cu sonoritate străină să fie rebotezate cu nume românești). Una din atracțiile stațiunii a fost ani de zile hotelul turn Parc, situat la o distanță apreciabilă de malul mării, pe atunci, prin anii '70. Dar an de an, jocul tectonicii și mai ales abraziunea marină, au "mâncat" din plajă până când malul mării s-a apropiat periculos de mult de hotel, periclitându-i fundația, în așa fel încât s-au construit diguri care să mai stopeze fenomenul de înaintare a mării.
Mai apoi, când eram studentă și mergeam la mare cu colegele mele de cameră care erau constănțence, apăruseră alte puncte de atracție: hotelul Internațional (despre care puțini mai știu că a fost primul hotel adevărat la Mamaiei, numit Rex, datând din anul 1936) și
Hotelul Savoy, satul de vacanță, bazarul, parcul de distracții, discotecile, terasele fără număr de pe plajă, mini-carul cu care ne dădeam toată ziua dintr-un capăt în celălalt al stațiunii. Astăzi când merg la Mamaia mă dau cu telegondola. Nu că n-am avea și noi la Piatra Neamț așa ceva, dar știți cum e, plăcinta vecinului e mai gustoasă. Și dacă în trecut mergeam uneori la mare cu bilet de la serviciu, și eram cazați la ce hotel ni se dădea repartiție de la sindicat, acum pot alege să merg unde am chef. Ca să nu mă dezmint, dacă tot am cunoscut Mamaia în diferitele ei epoci istorice, anul ăsta aș merge în zona cea mai nouă a stațiunii, în
ansamblul turistic hotelier Phoenicia Holiday Resort, pentru că simt nevoia de nou, de ultramodern, fără ca locurile în care intru să fi fost reamenajări ale altora vechi. Anul ăsta vreau să respir aer de secolul 21 la Mamaia, să-mi clătesc ochii cu un design occidental al resortului, să mă bucur de toate facilitățile pe care Phoenicia Holiday Resort le poate oferi.
