Uneori ma observ pe mine si vad ca si chiar atunci cand cineva imi face un rau, de mai multe ori, undeva in adancul sufletului continui sa sper ca se va schimba, ca va face uz si de picatura de lumina din el/ea.
Dar ma gadesc si la mitul Pandorei, cea care a fost daruita de Zei cu de toate, cu frumusete, intelepciune si bunatate, dar careia i s-a dat si o cutie cu toate relele si bolile lumii, pe care sotul ei nu trebuia s-o deschida cu nici un chip. Bineinteles ca el a facut exact invers, si in lume au zburat din cutia aceea toate relele catre cele patru zări. Pe fundul ei, a ramas, slaba, Speranta.
De ce oare uitam mereu ca si Speranta e una din relele lumii, pusa in cutia Pandorei, care nu ar fi trebuit deschisa?
sursa foto: http://noheroaround.files.wordpress.com