Se afișează postările cu eticheta murat. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta murat. Afișați toate postările

luni, 8 ianuarie 2018

Kosem episoadele 54-60 rezumat, numerotatie originala






Kosem episoadele 54-60 rezumat, numerotatie originalaKasîm este executat și apoi înmormântat, iar palatul este în doliu. Când Murad era gata să-l execute și pe Ibrahim, se întâmplă o minune și sultanul se răzgândește. Însă trebuie să ia o decizie împotriva mamei lui, Kosem, care a încercat să-l dea jos de pe tron. Mai apoi, pleacă într-o campanie la Bagdad, chiar pentru a se proteja de uneltirile sultanei, și îl ia și pe Ibrahim cu el. Kosem crede că Ibrahim va fi omorât între timp, că de aceea Murad și-a luat fratele cu el. Și, cu toate că îi este foarte greu, ia o decizie care va schimbă soarta sultanului.

Până la urmă Kosem află că Sinan Pașa era trădătorul din palat și îl prinde chiar în timp ce acesta voia să scape cu fuga. Totuși Sinan se îngrijise dinainte ca Murat să afle că însăși mama lui i-a dorit moartea, și astfel sultanul aude că maică-sa a făcut o înțelegere cu medicul său personal ca să-l îmbolnăvească lent. Emir Celebi este decapitat iar capul e trimis la Kosem, ca un semn că i se cunosc faptele și aliații. Acum ea se vede încolțită și fără oameni de încredere și cu ultimele puteri, va încerca să-l protejeze pe Ibrahim.

Murad cucerește Bagdadul, în ciuda eforturilor perșilor de a nu se lăsa înfrânți, și îl numește pe Kemankeș Pașa guvernator. Pe drumul de întoarcere spre casă, sultanul este grav rănit, iar boala de care suferă se agravează. Kosem află despre toate acestea și îl sprijină, pe când Murat deja cade la pat. În ciuda unei anumite reconcilieri, sultanul se hotărăște să nu lase imperiul pe mâinile mamei sale înainte să moară, și promite să distrugă dinastia, dacă asta e ceea ce trebuie să facă. Mai mult, anunță că va numi un înlocuitor al lui pe tron și inițiază negocieri cu hanii Crimeei, iar pe plan intern dă firmam de execuție a lui Ibrahim și a lui Kosem.

În al doisprezecelea ceas Kosem scapă de execuție, în schimb Ibrahim se confruntă cu ei. Murat este din ce în ce mai bolnav, și, conștient că nu o mai duce mult, ia ultimele hotărâri foarte dure. Află că și Kemankes Mustafa Pașa l-a trădat, apoi Atike îl ascunde pe Ibrahim, iar Murat îl caută pentru că vrea să fie executat sub ochii lui, ca să fie sigur că i s-au îndeplinit poruncile. Pe patul de moarte, Murad are o ultimă discuție cu mama sa. După moartea lui, Kosem preia din nou controlul asupra imperiului avându-l ca aliat pe vizirul Kemankes Pașa, în timp ce pe tron este Ibrahim, ținut intenționat departe de chestiunile statului, deocamdată.

Atike se împotrivește acestui joc al mamei ei, pentru că nu vrea ca Ibrahim să aibă aceeași soartă ca și ceilalți frați. Sultanul trăiește în lux și duce o viață lipsită de orice grijă, aproape inconștient de responsabilitățile sale. Fericirea durează până când Osman, fiul său născut înainte de ascensiunea la tron, este izolat. Atunci Ibrahim decide că Osman este urmașul lui la tron. Kosem, ca să împiedice acest lucru, îi alungă de la palat atât pe Zarife, favorita, cât și pe Osman, fiul ei. Turhan, soția legitimă a lui Ibrahim și mama lui Mehmet, întinde o capcană pentru Osman în așa fel încât fiul ei să nu aibă rivali la tron.

Ibrahim o crede pe Kosem vinovată de ceea ce i s-a întâmplat micuțului Osman și o surghiunește în celălalt capăt al imperiului. Acesta este punctul în care relația dintre mamă și fiu se schimbă definitiv și Kosem vrea să-i dea o lecție fiului ei. Cu ajutorul lui Kemankes, îi instigă pe ieniceri, dar Turhan este informată despre acest plan și face tot posibilul să rupă legătură dintre mamă și fiu. Ea fură sigiliul lui Kosem și dă niște ordine către ieniceri, ca și cum ar veni din partea sultanei. Astfel, Kemankes este expus, iar Ibrahim poruncește execuția, dar Kosem reușește să-l scape și îl ascunde.


Turhan găsește ascunzătoarea și ajunge la o înțelegere cu Ibrahim în privința lui Kemankes, care va fi prins și executat sub ochii lui Kosem, care își dă seama că Turhan e în spatele mașinațiunii. Atitudinea lui Ibrahim ca sultan nu este bine văzută, însă, de curteni, și el se îndreaptă către un sfârșit sigur ca sultan. Nici armata nu-l vrea, așa că sultana Kosem poate să profite de această slăbiciune și decide să-l îndepărteze de la tron pe fiul ei.

În contrapartidă, Turhan vine cu o propunere la Kosem, pe care o acceptă și astfel, Mehmed al IV-lea, fiul lui Turhan și al lui Ibrahim, va urca pe tron. Însă această mutare va fi începutul unei revolte. Atike și Ibrahim acționează și vor să-i otrăvească pe ieniceri, dar planul lor este dezvăluit, așa că furia armatei crește și mai mult. Turhan își dă seama că nu poate să-și păstreze cuvântul dat față de Kosem și ordonă execuția ienicerilor care pătrund în palat, dar face în așa fel încât soldații să creadă că Kosem i-a trădat și cer un consiliu de urgență. Știrea că Ibrahim, care fusese închis, a evadat, se răspândește în capitală iar Atike se folosește de acest zvon ca să-și salveaze fratele.

Kosem episoadele 54-60 rezumat, numerotatie originalaCurtenii și Kosem ajung la concluzia că Ibrahim trebuie executat, dar responsabilitatea deciziei cade greu pe umerii sultanei. Mai apoi este informată că Turhan plănuiește s-o omoare ca să preia controlul, așa că trece la acțiune și încearcă să-l otrăvească pe micul sultan Mehmed al IV-lea. Dar este prinsă și nu-și poate duce la capăt planul ucigaș. Atunci recurge la planul B, de a instiga o revoltă în palat care să ducă la detronarea nepotului său. Turhan află și își ia toate precauțiile necesare.

 Toți cei fideli sultanei Kosem sunt omorâți, în palat este un adevărat carnagiu, iar acum ea se află față în față cu propria moarte....

Acest rezumat se referă, ca numerotație, la episoadele originale turcești, de 150 de minute un episod, fără reclame. 
Materialul de față acoperă aproximativ 18 ore de serial.

Mulțumiri site-ului izleyiciplatformu care a publicat rezumatele episoadelor în limba engleză.

S F Â R Ș I T U L      S E R I A L U L U I 

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Google plus pin






sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.








marți, 2 ianuarie 2018

Kosem episoadele 49-53 rezumat, numerotatie originala









Kosem episoadele 49-53 rezumat, numerotatie originalaFarya nu va fi executată pentru că este însărcinată, deși toată lumea, mai ales doctorița palatului, se întreabă cum a fost posibil așa ceva, pentru că se știa că ea nu va putea avea copii. Dar chiar și așa, cu viața cruțată, Faria nu va mai fi niciodată în inima sultanului și o distanță va exista mereu între ei. Kosem, după ce era cât pe ce să moară de mâna cadînelor credincioase lui Gulbahar, înțelege că aceasta nu este moartă și îi mulțumește lui Kasîm că a salvat-o. Însă de acum încolo, îl bănuiește pe Baiazid că vrea să preia tronul prin forță, ceea ce chiar ar urma să se întâmple, pentru că Sinan și Gulbahar își continuă uneltirile și se aliază cu perșii, dușmanii de secole ai otomanilor. În acest context, Atike și Silahtar sunt nevoiți să fie apropiați și să se unească, lucru care se întâmplă într-o noapte când el vine beat acasă.

Kosem are o confruntare cu Baiazid și îi spune că-i mai dă o ultimă șansă, dar primește cel mai neașteptat răspuns. Murat pleacă într-o călătorie la Revan în care îl ia pe Baiazid cu el, în timp ce Kosem începe s-o caute pe Gulbahar. Dar Baiazid plănuise o mare încercare de asasinat asupra sultanului. Când Murat află cine a pus totul la cale, este foarte tulburat și poruncește ienicerilor să fie executat fratele lui vitreg.

Kosem trece din nou printr-o cumpănă de moarte când Sanavber încearcă s-o otrăvească. Gulbahar se folosește de ocazie ca să se îndepărteze de sultană. Faria află că Sanavber a trădat și, cu toate că această neagă, Faria nu o crede și o determină să recunoască. Murat ia un foetus de la șeicul Islamului, Yahya pe când se duce să ordone execuția lui Baiazid. Acesta, neștiind ce-l așteaptă, se întoarce în capitală, dar Sinan și Gulbahar fac în așa fel încât să-l răpească din palat.

Murat cucerește castelul de la Revan cu un duel, apoi revine la palat, în uralele mulțimii care-l văd un conducător victorios. Baiazid este executat iar Gulbahar este devastată și are loc o confruntare între ea și Kosem după ce vede trupul fiului său mort. Ibrahim cade în depresie și face atacuri de panică după ce moare Baiazid, temându-se pentru viața lui. Starea lui psihică se înrăutățește pe zi ce trece.

Kosem episoadele 49-53 rezumat, numerotatie originalaMurad și Kosem se ceartă când sultanul găsește o scrisoare a mamei sale în care vede că ea uneltește să-l urce pe tron pe Kasîm. După aceea el va încerca s-o facă pe Gulbahar să divulge numele pașei care o ajută, dar ea nu-l trădează pe Sinan. Acum, Murad are impresia că toată lumea îi amenință tronul și că ceilalți frați nutresc aceleași dorințe de mărire. Din acest motiv va da o lege cum că tronul nu poate fi transmis decât din tată în fiu. Kosem și ceilalți frați ai lui Murad vor fi foarte afectați de această veste, cu atât mai mult cu cât sultanul la va stabili soarta celorlalți frați ai lui.

După ce frații sunt închiși în cuști, Kosem începe un adevărat război împotriva fiului ei, încercând să se răzbune. Farya și Silahtar Mustafa sunt omorâți. Sultanul este profund îndurerat de aceste pierderi, și o bănuiește pe maică-sa drept autoare a omorurilor. Din nou are loc o confruntare între ei pe această temă. Castelul Revan este pierdut, așa că Murat ia o hotărâre și pleacă la Bagdad, unde cucerește atât Revan-ul cât și Bagdadul.



Gulbahar, care a stat deoparte mulți ani, revine în atenție și răpește fiii lui Murat, pe Suleyman și Selim, având de gând să-i propună o ofertă, de a-i da copiii înapoi în schimbul eliberării fraților lui. Kosem, nici ea nu stă, ci face o adunare unde se ia hotărârea ca Murat să fie înlăturat de pe tron și închis în cușcă. Până la urmă Sinan este nevoit să-i otrăvească pe băieții lui Murat, iar sultanul trece din nou prin durerea de a-și pierde urmașii.

De atâtea traume și dureri sufletești, Murad cade bolnav iar servitorii bănuiesc că are aceeași boală de care au murit fiii lui. Kosem, care și ea crede că Murat va muri, se grăbește să-i prezinte pe Kasim și pe Ibrahim ienicerilor, dar va avea o surpriză din partea lui Murad care apare la această ceremonie. Acum, el consideră că singura soluție este să-și execute amândoi frații mai mici și se sfătuiește cu șeicul Islamului. Când Kosem aude ce vrea să facă fiul ei, organizează o răzmeriță ca să-l detroneze pe Murad. Dar soarta îi este potrivnică și Kosem cade singură în capcana întinsă, iar Murad trimite călăii la frații lui.


Acest rezumat se referă, ca numerotație, la episoadele originale turcești, de 150 de minute un episod, fără reclame. 
Materialul de față acoperă aproximativ 12 ore de serial.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Google plus pin





a fost: Kosem ep. 46-47-48 tr                        urmează: Kosem episodul 55-60 tr, ultimele episoade

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.








duminică, 10 decembrie 2017

Kosem episodul 46-47-48 rezumat, numerotatie originala





Gervehan este condusă pe ultimul drum iar palatul se află în doliu. Kosem îl consideră pe Murad responsabil pentru cele întâmplate, pentru sinuciderea surorii lui. Silahtar este foarte afectat de sinuciderea femeii iubite și se confruntă cu Atike pe această temă, între cei doi ridicându-se un zid de netrecut. Ayse naște apoi sultanul îi decide și ei soarta, dar hotărârea luată o înfurie pe Faria care acționează într-o manieră distrugătoare pentru Ayșe.

Kosem episodul 46-47-48 rezumat, numerotatie originalaMurat se resimte după toate evenimentele și începe să se retragă treptat de la conducerea Imperiului. Kosem observă fiecare pas și într-o ședință a consiliului de miniștri anunță că va prelua ea puterea, dat fiind că sultanul este de negăsit. Gulbahar și Sinan Pașă din nou se unesc ca să profite de absența lui Murat și îl declara, public, mort. Lumea îi ia în serios și se adună ca să meargă la palat să vadă cu ochii lor. Kasîm, care a pus iscoade pe urmele lui Baiazid, îi întinde acestuia o capcană acasă la Kalika și în acest fel află un secret de-al fratelui său.

Murat, care într-adevăr se află departe de palat, face o retrospectivă a propriului sultanat și se întreabă dacă a procedat corect sau nu. [Într-una din introspecțiile sale, Murad are un fel de vedenie (ori pătrunde într-un univers paralel? :) cu fratele său mort, Osman, cu care stă de vorbă îndelung. Apoi, acea persoană cu care vorbește el, devine un bătrân pustnic care stă în pădure.]. În această călătorie el descoperă cine este unul dintre cei mai mari dușmani ai săi. /Comentariu: scena respectivă este ambiguă, Murat pare să fie lovit la cap, părăsit într-o pădure si aflat într-un fel de agonie, timp în care are fel de fel de experiențe mentale/ La palat, Kosem iese în fața mulțimii și face un discurs emoționant și istoric, dar acum se pune problema dacă va mai putea, ca în tinerețe, să calmeze mulțimea dezlănțuită? Murat se întoarce la palat și stă față în față cu dușmanul său (Gulbahar, pe care o aduce în pragul morții) apoi dă noi legi și reglementări.

Baiazid îi joacă o mare festă lui Kasîm, care a aflat că Gulbahar este în viață. În ciuda acestui fapt, Kasîm îi povestește totul lui Murat care decide să-l pedepsească pe Baiazid. Relația dintre Silahtar și Atike nu se schimbă, așa că ea își ia inima în dinți și se duce să-i spună tot ceea ce ținuse în ea de atâta vreme, fără ocolișuri. Această deschidere față de soțul ei are menirea de a topi gheața dintre ei doi.

Kosem bănuiește și ea că Gulbahar n-a murit așa că poruncește să-i fie deschis mormântul, dar încă nu se va afla adevărul. Sultana este foarte nemulțumită de felul în care decurge totul, așa că va reuni un consiliu secret, fără știrea lui Murad. Însă acesta află și îi dejoacă toate planurile mamei sale, nedorind să mai accepte jocurile ei de putere. În urma acestei confruntări directe, o surghiunește la palatul vechi dar Kosem nu vrea să părăsească palatul imperial. Atunci Murad nu are încotro și o amenință cu lucrul de care ea se teme cel mai mult. În final, Kosem pleacă în surghiun.

După ce Kalika moare, Baiazid începe să-l privească pe Murat ca pe un dușman personal așa că ia o anumită hotărâre, aliindu-se cu Sinan și Gulbahar și să lupte ca să preia tronul. În cel mai puțin așteptat moment, sultanul află că Farya este ucigașa copiilor lui. După multă vreme, Șaif Nef revine în capitală cu vești importante pe care le aduce în decursul unei întrevederi cu sultanul Murad.

Gulbahar profită de ocazie și, cu sprijinul lui Baiazid, o atacă pe Kosem în palatul vechi. Astfel Kosem va afla în sfârșit că bănuielile sale se confirmă și că Gulbahar este vie. Drept urmare, ea acționează intrând într-un conflict deschis cu fiul ei, Murad.

Acest rezumat se referă, ca numerotație, la episoadele originale turcești, de 150 de minute un episod, fără reclame. 
Materialul de față acoperă aproximativ 7 ore de serial.





Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Google plus pin





a fost: Kosem ep. 43-44-45 tr                                     urmează: Kosem episodul 49-50-51 tr

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.








marți, 7 noiembrie 2017

Kosem episodul 43-44-45 rezumat, numerotatie originala




Kosem episodul 43-44-45 rezumat, numerotatie originalaO eră nouă începe și Murat se decide să dea legi noi, de care vor beneficia Gulbahar și Sinan Pașa. Ayșe nu mai poate suporta sentimentul de vinovăție care o apasă pentru că din cauza ei s-a petrecut tot dezastrul, și îi scrie o scrisoare Fariei unde mărturisește cum a fost povestea cu sigiliul copiat de ea, dar de care s-a folosit Gulbahar. Murat îi hotărăște soarta lui Silahtar, iar când porunca sa este facută auzită, Atike și Gevherhan sunt devastate de durere. Rămâne de văzut dacă sultanul îl va ierta pe Silahtar și îi va dărui viața.

Kosem îi dă lui Baiazid o lecție în timpul unui consiliu de miniștri. Valide mai află dintr-un mesaj anonim că Gulbahar uneltește iarăși împotriva sultanului. Murat și fratele său mai mic, Kasim, se vor afla într-un real pericol în timpul unei călătorii la Iznik. Sultanul se confruntă cu fricile sale din trecut, și când pleacă din casa unchiului său, este foarte schimbat.

Kosem episodul 43-44-45 rezumat, numerotatie originalaMurat se trezește într-o noapte cu o cadînă care-i ține cuțitul la gât. Însă ea se oprește din gestul ei și îi devăzluie că ceilalți doi frați, Kasim și Ibrahim sunt în pericol de moarte. Kasim este rănit. În urma acestui complot mișelesc, jocurile lui Gulbahar și ale lui Sinan pașa sunt aduse la lumină de către Ester. Kosem hotărăște s-o execute pe Gulbahar pentru toate intrigile împotriva sultanului, iar aceasta, de frica morții, se gândește să mărturisească totul.

Intre timp, Murat s-a îndrăgostit de o altă cadînă, Sanavber, și o aduce la palat. Faria este disperată de gelozie când află adevărul despre noua femeie din harem și suferă cumplit. Kosem, care niciodată n-a renunțat la jocurile de putere dintre ea și sultan, îl pune pe Baiazid să aleagă de partea cui se va afla - a mamei lui sau a fraților lui vitregi, copiii lui Kosem? Murat, care, în sfârșit, află că Gulbahar și Șeyhulislam l-au trădat, ia o hotărâre fără precedent. O misivă aduce vestea că șeicul islamului a fost decapitat și aceasta este prima oară când se întâmplă așa ceva. Ulemalele și cetățenii nu vor să se roage pentru pacea sufletului lui Ahizade. Murat apare în oraș și își ia măsuri de securitate sporite. În fața tuturor execută pe cineva care nu-i ascultă poruncile.

Kosem episodul 43-44-45 rezumat, numerotatie originalaFaria află ceea ce a făptuit Ayse, dintr-o scrisoare de la Gulbahar în care ea îi dezvăluie că Ayse este responsabilă de moartea copilului ei (al Fariei) și că tot ea a copiat sigiliul lui Kosem. Acum rămâne să se decidă soarta lui Ayse. Murat are o confruntare cu Ayse, iar de aici încolo sultanul nu va mai putea s-o vadă decât ca pe criminala copilului lui și ca pe o trădătoare a dinastiei imperiale. Gulbahar își așteaptă la beci pedeapsa cu moartea. Baiazid nu va suporta gândul că mama lui va fi executată așa că îi va face o propunere. Gulbahar și Baiazid îi vor juca pe toți pe degete, pentru că Ester îi va spune lui Sinan despre slăbiciunile lui Kosem, și Gulbahar află un secret de-al sultanei. Atike află de la Gevherhan că se vor căsători amândouă conform poruncii sultanului, dar Atike se va mărita cu Silahtar, astfel ca prăpastia dintre ele se adâncește. În timp ce haremul petrece, o sultană se va sinucide stricând nunta celeilalte, de față cu toată suita imperială.


Acest rezumat se referă, ca numerotație, la episoadele originale turcești, de 150 de minute un episod, fără reclame. Materialul de față acoperă aproximativ 7 ore de serial.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Google plus pin





a fost: Kosem, ep. 40-42 tr                                     urmează: Kosem, episoadele 46-48 tr

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.








duminică, 29 octombrie 2017

Kosem episodul 40-41-42 rezumat




Kosem episodul 40-41-42 rezumatMurad îi pedepseşte exemplar pe atacatorii Faryei, înfricoșându-i pe cei care ar mai avea o asemenea îndrăzneală, iar prinţesa află că Silahtar o iubeşte pe sultana Gevherhan. Ea o urmăreşte pe sultană în miez de noapte şi este martora uneia dintre întâlnirile lor secrete, ascultând ce vorbesc cei doi. Farya şi Murad se căsătoresc, veste care devine virală în harem şi are un efect exploziv, Kosem fiind uimită de gestul fiului său, pe care îl tot sfătuia să se îndepărteze de prințesă. Ayse face o cădere nervoasă din această cauza, ea sperând că va rămâne de-a pururi în inima sultanului. Kosem o invită pe nora ei s-o viziteze, să mai stea de vorbă. Relaţia dintre Baiazid şi ceilalţi fraţi ajunge într-un impas când Kasîm află că Baiazid l-a pârât la sultan şi cei doi ajung să se duleze. Consecinţa este o confruntare directă între Baiazid şi Murat care vine să-i despartă pe cei doi exact într-unul din cele mai delicate momente.

Pentru prima oară Baiazid şi Murat se află într-o asemenea postură şi rămâne de văzut dacă primul îşi va recunoaşte greşelile. Sultanul îl avertizează pe fratele său vitreg să aibă grijă la ceea ce face pe viitor, tensiunea dintre ei fiind tot mai mare. Kosem observă că cineva i-a furat sigiliul, una dintre suspectele principale fiind Ayșe, care a pătruns în cameră în lipsa sultanei. Cadîna înţelege că Valide o bănuieşte după ce este chemată la ea, dar ea nu este vinovată, ci Gulbahar care împreună cu Sinan paşa au de gând să acţioneze. Farya caută ajutor ca să poată să aibă copilul, știind că nici Kosem și nici Ayșe nu dopresc nașterea acestui prinț. Silahtar şi Gevherhan sunt descoperiţi de către o persoană total neaşteptată, care o va informa pe Atike despre asta.

Kosem episodul 40-41-42 rezumatAhmet Celebi se decide să zboare din turnul Galata, ca urmare a încercărilor sale de a realiza un aparat de zbor rudimentar. Sultanul şi Kosem sunt puşi într-o foarte delicată situaţie în timp ce capitala stă să izbucnească în flăcări, ca urmare a acţiunilor lui Sinan şi Gulbahar care au pus mâna pe sigiliu. Ayse se simte vinovată pentru dezastrul creat prin intermediul ei şi ia în considerare posibilitatea de a mărturisi adevărul. În acest timp Gulbahar face în aşa fel încât să distragă atenţia tuturor de la dispariţia sigiliului. Atike şi Gevherhan stau faţă în faţă, luptându-se pentru iubirea lui Silahtar, care se vede nevoit să-i dea explicaţii sultanului. Atike, uluită de perfidia surorii ei, ia o anumită decizie. Silahtar îi mărturiseşte sultanului că o iubeşte pe Gevherhan. Kosem, la rândul ei, cere şi ea lămuriri de la fiicele ei, dar dezamăgită de rezultat, le decide soarta.

Locuitorii capitalei sunt arşi în flăcări, răniţi şi morţi. Murat este decis să acţioneze într-un fel şi să-şi ajute supuşii. Împreună cu mama sa, sultanul face tot ce-i stă în putere să vindece rănile lăsate în urmă de incendiu şi chiar ia pe nevoiaşi sub protecția lor. Însă chiar şi aşa, oamenii tot pe ei îi consideră vinovaţi de producerea incendiului, în special pe sultan. Kosem aruncă vina dispariţiei sigiliului pe Gulbahar, care va pune în aplicare un plan mârşav, ştiind că Ayse vrea să vorbească.

Acest rezumat se referă, ca numerotație, la episoadele în formatul lor original, de 150 de minute un episod, fără reclame. Materialul de față acoperă aproximativ 7 ore de serial. 


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Google plus pin




a fost: Kosem, ep. 37-39 turcesti                                     urmează: Kosem, 43, 44, 45 turcesti

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.








luni, 16 octombrie 2017

Kosem episodul 37-38-39 rezumat




Kosem episodul 37-38-39 rezumatMurad o cere de nevastă pe Farya însă ea înainte de a-i răspunde îl pune să-i promită că nu va mai exista o altă femeie în viaţa lui. Murad mai ezită, mai discută, dar până la urmă îi răspunde că nu poate să facă astfel de promisiuni şi că nu trebuie să i se pună condiţii.

Elanur este răpită, se pare că de Gulbahar, dar toată situaţia îl pune într-o lumina proastă pe Kasim, fiul lui Kosem. Baiazid se ceartă pentru el cu Ibo făcându-l să conştientizeze că pe Kasim l-ar putea aştepta o execuţie. Kosem o interoghează pe Gulbahar despre Elanur, dar nu află nimic de la ea. Căutarea continuă. Ibo merge şi o informează pe Kosem că Baiazid ştie multe şi atunci Kosem va căuta o altă strategie, deşi se simte încolţită şi oarecum neputincioasă. Kosem n-o găseşte pe Elanur şi este nevoită să accepte propunerea lui Gulbahar, de a o menţine la palat în schimbul cadînei, dar lucrurile vor lua o altă întorsătură.
Gevherhan are o confruntare cu Silahtar iar sultana Atike face tot posibilul să îl facă pe Silahtar s-o uite pe aceea pe care o iubeşte.

Farya îşi dă seama de jocul pe care Kosem îl face cu ea în timp ce sultana valide se hotărăşte să taie răul de la rădăcină şi unelteşte că Farya să nu poată rămâne însărcinată, pentru că nu are o altă soluţie la îndemână. În acelaşi timp Kosem încearcă să ţină secretă fapta lui Kasim, dar un eveniment neplăcut se produce (Elanur este omorâtă de Haci) şi ea trebuie să-şi schimbe planurile iniţiale. Până la urmă, Murat află totul şi va fi nevoit să ia o decizie în privinţa fratelui său, pentru că i se spune că moartea fetei a fost dorită şi pusă la cale de Kasim. Kosem îl acuză pe Baiazid de trădare şi de comiterea crimei şi încearcă să-l convingă pe Murat să nu-l pedepsească pe Kasim. Însă Murat nu are încotro şi îl va închide pe fratele său în fosta cameră unde locuia, izolat, Mustafa.

Kosem episodul 37-38-39 rezumatFarya rămâne însărcinată cu toate eforturile lui Kosem - care poruncise să i se pună în mâncare diverse extracte anticoncepţionale - iar vestea aceasta se răspândeşte ca fulgerul în palat cauzând surprindere şi mai ales disperare, în ceea ce o priveşte pe Ayse, care va acţiona pentru ca prinţesa să nu ajungă să nască. Acum Kosem este preocupată de soarta fiului ei mai mic, Kasim, care stă la izolatorul unchiului Mustafa şi are loc o confruntare între ea şi Murat. După aceea plănuieşte să se răzbune pe toţi cei care sunt responsabili de decizia luată în ultimă instanţă de sultan.

Pe fondul acestor frecuşuri de palat, Murat primeşte veşti din teritoriu şi află că se pune de o revoltă în Anatolia, în spatele căreia ar fi Ilyas. Idila dintre Silahtar şi Gevherhan continuă în secret şi evoluează. Ayse îi întinde Faryei o capcană şi prinţesa e cât pe ce să-şi piardă viaţa căzând în ea. Murat trebuie să plece în expediţie în Anatolia şi să părăsească palatul, cu toate intrigile sale în plină desfăşurare. Murat ajunge la castelul din Bergama unde i s-a spus că se ascund rebelii. Acolo pregăteşte un plan incredibil de periculos pentru a putea pătrunde înăuntru. În contrapartidă, rebelii vor urzi o capcană pe care sultanul nu va reuși s-o evite.

După ce Ayse răspândeşte în oraş bârfa că Farya este târfa lui Murat, ştiind că prinţesa nu suportă această umilinţă, Farya iese să se înfrunte cu oamenii dar e cât pe ce să fie linşată. Atitudinea ei se schimbă în urma primirii unor veşti triste. Kosem, care a decis că prinţul lui Farye se va naşte, porunceşte ca toţi cei care au participat la atacul prinţesei în stradă să fie prinşi şi pedepsiţi cu vârf şi îndesat. Deşi nu există dovezi, Farya e sigură că această experienţă dramatică i-o datorează lui Ayse şi va unelti şi ea în aşa fel încât Ayse se va afla faţă în faţă cu moartea.

Odată cu pedeapsa primită de Kasim, prinţul Ibrahim începe să aibă şi el temerile lui, tot mai mari. El se va închide singur în cameră şi viaţa va deveni diferită pentru el din acel moment. Când Murat revine din expediţia în Anatolia, se înfurie auzind despre ce i s-a întâmplat soţiei lui şi porunceşte să fie aspru pedepsiţi cei care au atentat la viaţa ei.

Pedeapsa lui Kasim ia sfârşit şi este eliberat din izolator chiar de către Kosem.



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Google plus pin



a fost: Kosem ep. 34-35-36                                     urmează: Kosem ep. 40-41-42

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.








luni, 2 octombrie 2017

Kosem episodul 34 turcesc rezumat




Kosem episodul 34 turcesc rezumatAceea care a pus capul de porc pe tronul Imperiului este chiar Farya, care a făcut asta învăţată de unchiul ei, crezând că aşa o va salva pe mama ei. Prinţesa reuşeşte să fugă din palat, deşi este rănită de unul dintre gardienii care o văd şi trag în ea. Dar se grăbeşte să ajungă la palatul unde este adăpostită,  împreună cu Margaret, şi să se schimbe de haine. Sultanul, care îşi făcuse cu adevărat griji pentru ea, vine într-un suflet s-o vadă că este nevătămată, însă o atinge exact pe braţul bandajat în grabă de Margaret şi, simţind bandajul, devine bănuitor. Pleacă şi după câţiva paşi se răzgândeşte. Intră înapoi în dormitorul prinţesei, îi rupe mâneca şi după ce le ceartă pe amândouă femeile, le trimite la închisoare acuzând-o pe Farya de trădare.

Kosem episodul 34 turcesc rezumatNemaiavând nici un fel de încredere în ea, Murat nu vrea s-o mai vadă, dar când află că prinţesa primise informaţii despre mama ei, se duce s-o interogheze personal. Acum toate suspiciunile cad asupra lui Sinan Paşa, şi el îşi dă seama că se află în pericol, aşa că decide să-i spună sultanului că nişte iscoade au aflat locul unde era ascunsă mama prinţesei şi că au luat-o ostatică, insinuând că scrisoarea trimisă de el a fost interceptată. După ce se asigură că a risipit îndoielile stăpânului, Sinan se ocupă din nou să işte dezordine în imperiu ca să-i slăbească puterea lui Murat.

Sultana Gulbahar, mama lui Baiazid, revine după ani de zile la palat ca să tulbure apele, deşi susţine că i-a fost dor de fiul ei. Din momentul în care vine, mesajele ascunse pe sub tipsii ori în mâncare curg în ambele sensuri, în harem şi în afară, către Sinan, şi ea caută să-şi facă aliaţi ca să-l pună pe tron pe fiul ei. Mehmet, fiul celui ucis de Kosem, şi care acum e crescut de ea, vrea să se răzbune şi răspândeşte vestea că tatăl lui nu a fost trimis în Egipt, ci omorât. În acest sens, este adus într-un fel de cameră secretă de către unul din oamenii lui Sinan, la o adunare conspirativă, să spună ce are de spus în faţa lor. Regele Istvan o forţează pe mama Faryei să-i fie soţie dar ea îi promite că fata ei îi va da pedeapsa cuvenită pentru faptele lui. Murat nu se răzgândeşte în privinţa războiului cu Istvan, cu toate avertismentele din partea celor apropiaţi. În scurt timp decide să plece la vânătoare, la Bursa pentru mai multe zile.

Kosem episodul 34 turcesc rezumatMurat regretă că a fost nevoit s-o întemniţeze pe Farya şi porunceşte să fie luată de la închisoare şi dusă într-o pădure, în zona unde se află el. Farya nu ştie ce se întâmplă cu ea. Este legată la ochi şi scoasă afară, iar Margaret se tânguie amar crezând că va fi executată. De fapt, nici nu este foarte departe de adevăr. După ce ajuns într-un loc izolat din pădure, gardienii o pun pe prinţesă să stea în genunchi. Ea aşteaptă înfrigurată să i se taie capul. Se aud tropote de cai şi apoi paşi. Murat îi dă la o parte gluga mantiei cu sabia şi îi dezleagă legătoarea de la ochi. Ea rămâne uluită să-l vadă în faţa ei.

În ziua în care Kosem împărţea de mâncare săracilor, ca faptă de caritate, îl ia pe Mehmet lângă ea şi dublează paza, ştiind că Murat este plecat din capitală. Cu toate că se aşteaptă la mişcări sociale, nu ştie că trădătorul se află lângă ea şi că este cel pe care vrea să-l protejeze. Într-o căruţă cu coviltir apar oamenii lui Sinan, căpeteniile spahiilor, şi încep să tragă în gardieni, după care începe o luptă corp la corp cu iataganele. Mehmet scoate un pumnal de sub cămaşă şi o înjunghie pe Kosem în burtă...


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Kosem 33 turcesc                                     urmează: Kosem 35 turcesc

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.








miercuri, 1 martie 2017

Kosem episodul 30 rezumat, final de sezon




Kosem episodul 30 rezumat, final de sezon Episodul 30 turcesc începe cu Kosem plângând amar ținând în mâini sfoara însângerată cu care a fost sugrumat Osman.(din cauză că postul Kanal D România a redimensionat, ca durată, episoadele, această scenă nu apare în versiunea difuzată la noi.)

Mansur, cel care a trădat dintre ieniceri, anunţă că Osman a fugit. Zulfikar merge să-l caute. În acest timp Dilruba o pune pe Kosem să îi convingă pe cei ce sunt împotriva lui Mustafa să treacă de partea lor. Kosem încă nu acceptă, fără să ştie ce soartă îi aşteaptă pe fiii ei, pe baza faptului că la prima înscăunare a lui Mustafa ea a fost exilată şi copiii ei erau cât pe ce să fie ucişi. Dilruba vorbeşte despre o înţelegere între ele două, dar Kosem nu are încredere că va fi respectată. În plus, Dilruba îi spune în faţă că Osman va fi executat oricum, pentru trădare. Într-o altă locaţie, Humașah şi Osman plănuiesc să fugă cu o corabie din Istanbul, însă Mansur este acolo şi aude ceea ce vor să facă cei doi. El îl informează pe Davut că Osman a scăpat şi că încă are susţinători în afară palatului.

Kosem episodul 30 rezumat, final de sezon Starea psihică a lui Mustafa este şi mai proastă ca în trecut. El nu recunoaşte pe nimeni dintre cei apropiaţi, iar Halime acum află de la Dilruba acest fapt. Cu toate acestea, Mustafa o îmbrăţişează pe mama lui într-un sfârşit, după ce ea îi tot repetă cine este. Dilruba unelteşte împreună cu Davut să-i omoare pe băieţii lui Kosem, deşi Halime nu e de acord cu aşa ceva. Dar până la urmă Davut şi Dilruba îşi arată adevărata lor faţă, şi trei dintre prinţii de vârste mici, Baiazid, Murat şi Ibrahim sunt legaţi şi ţinuţi într-o magazie cu paie şi urmează să fie ucişi într-un incendiu iar totul este văzut de Bulbul care stă ascuns în tufişurile din apropiere şi reuşeşte să-i salveze. (de aici începe Kosem episodul 32 Kanal D) După aceea Cennet cade într-o capcană întinsă de oamenii lui Dilruba şi este omorâtă. Davut încearcă să-i convingă pe ieniceri că Mustafa trebuie să-şi recapete ce-i al lui, adică tronul, deşi mulţi dintre ei cunosc faptul că el nu e sănătos la cap.

Când Zulfikar revine la barăci, se iscă o ceartă între cei care-l susţin pe Osman sultan şi trădătorii, susţinătorii lui Mustafa. De fapt, trădătorii au stârnit scandalul ca să-i omoare pe ceilalţi, inclusiv pe Zulfikar, înjunghiindu-l de mai multe ori cu pumnalele. Dilruba comentează faţă de Halime că are de gând s-o vândă pe Kosem la târgul de sclave, pentru că ea nu este o sultană adevărată. Halime vrea s-o pălmuiască, dar se reţine şi doar spune că avea dreptate Kosem când a zis despre Dilruba că este mai nebună decât fratele său.

Humașah şi Osman sunt şi ei atraşi în capcanele întinse de Davut şi Dilruba şi sunt prinşi. Osman e dus afară între ienicerii trădători şi este dezbrăcat până rămâne într-un fel de lenjerie de corp, apoi e batjocorit de lumea care aruncă cu de toate în el, ţipând că este un trădător şi nu e padişahul lor. Apoi este pus pe un măgar şi cu mâinile legate, oamenii lui Davut aşteaptă ca mulţimea să-l linşeze, dar asta nu se întâmplă. Osman îndură toate formele de umilinţă, tot felul de insulte şi este adus înapoi la barăci. În scurt timp vine Kosem iar Halime şi Dilruba privesc triumfătoare de la etaj. Dilruba îi propune sultanei să meargă să-l convingă pe şeful spiritual să-l accepte încă odată pe Mustafa drept padişah în schimbul vieţii copiilor ei. Apoi Osman este dus într-o moschee unde teoretic nu poate să i se facă nici un rău, iar Kosem îşi respectă partea de promisiune.



Mustafa este prezentat ienicerilor drept sultan iar el se urcă pe un stâlp de susţinere a terasei de la etaj strigând la Halime să le dea bani ienicerilor că altfel îi vor omorî. Cei de jos încep să murmure. Davut, care tocmai a fost anunţat de Halime ca fiind noul mare vizir, încearcă să-l facă pe Mustafa să se dea jos. Unii ieniceri vor să vadă că Osman este viu şi Davut îl scoate afară din moschee iar Mustafa apare din nou la balcon ovaționându-l pe Osman şi numindu-l sultan. Pentru că din nou apar disensiuni între ieniceri, Osman le propune să-l închidă în castelul unde a fost închis Mustafa iar ei cad de acord. Între timp Halime vine la Davut şi porunceşte ca Osman să fie totuşi omorât pentru că reprezintă un pericol, chiar dacă e închis în "cuşca de aur".

Davut decide să-l mute pe Osman la închisoarea Yedikule şi i se aduce la cunoştinţă că fraţii lui mai mici sunt morţi, dar de fapt Kosem tocmai se bucură de revederea lor în casa în care Bulbul i-a ascuns. Murat, care-l văzuse pe Osman dus la închisoare, o anunţă despre asta pe Kosem şi ea îşi dă seama că de acolo Osman nu va ieşi viu. Se grăbeşte să ajungă la închisoare, dar cu toate eforturile ei, nu mai poate face nimic. Osman tocmai fusese strangulat de către ienicerii trădători. Kosem promite să-l omoare pe Davut şi ia frânghia însângerată de la gâtul lui Osman. Davut îi arată urechea lui Osman lui Dilruba, ca dovadă că acesta este mort. A doua zi are loc înmormântarea celor uciși, și vedem trei sicrie mici, pentru că Kosem nu suflă o vorbă despre faptul că prinții cei mici sunt în viață.

Kosem episodul 30 rezumat, final de sezon Trece o vreme. Davut stă de vorbă cu Dilruba şi nişte ieniceri intră şi anunţă că Davut este acuzat de crimă pentru că nu avea ordin să-l omoare pe Osman. Dilruba îl apară intervenind şi minţind că avea ordin de la Mustafa, dar ei spun că pe tron va fi înscăunat Murat, iar regentă va fi Kosem, însă ea va dori mai întâi să-şi răzbune fiul adoptiv. Davut este dus la Yedikule şi strangulat de faţă cu Kosem cu frânghia însângerată cu care a fost ucis Osman. Kosem ajunge la palat unde Bulbul îi înmânează inelul lui Hurrem. Dilruba este ucisă pe coridoare de o slujnică, Halime moare otrăvită cu vinul de la masă sub ochii lui Mustafa, iar Kosem se îndreaptă cu Murat către balconul unde le va arăta ienicerilor cine este noul sultan. Copilul Murat se uită mândru la supuşii săi în timp ce ei îl ovaţionează.

sfârșitul sezonului întâi


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Kosem ep. 29 tr                                urmează: Kosem ep. 31, sezonul 2

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.






duminică, 28 decembrie 2014

Tradarea episodul 54, rezumat




La ședința CA Cemile își ține promisiunea făcută anterior și își dă demisia. Nici unui membru al consiliului pare să nu-i convină situația, cu excepția lui Kenan. Acestuia, înainte de închiderea ședinței, i se aduce o scrisoare care dezechilibrează totul. Kenan se înfurie și se răzbună pe cine îi iese în cale, pe servitoarea propriei case și pe Selma, pe angajații lui. La următoarea ședință, spre surprinderea tuturor, îl propune pe Ali drept manager general.

miercuri, 26 noiembrie 2014

Tradarea episodul 41, rezumat




Tradarea episodul 41, rezumat
Cemile îi explică lui Ali că Mustafa nu e copilul lor ci doar al lui. Atunci el ar vrea să ia copilul cu el, acasă, dar la un moment dat cade, din cauza problemei de la șold care îl obligă să poarte acum baston. Pleacă acasă și nu apucă să urce scările, că din nou cade și rămâne inconștient la parter, aproape de ușa întredeschisă. Acolo îl găsește Osman dimineața, când venea cu Cemile către școală. Cemile și Mete merg cu Ali la doctor apoi Mete îi cumpără tatălui său medicamentele necesare.

vineri, 29 august 2014

Trandafirul negru - un nou serial turcesc la Pro TV. Prezentare






Trandafirul negru - un nou serial turcesc la Pro TV. PrezentareTitlul original: Karagul
Traducere: Trandafirul negru
Gen: dramă
Episoade: +60
Difuzat în Turcia de Star TV începând din martie 2013
Producator: Avsar Film
Regia: Murat Saracoglu
În România va fi difuzat începând cu data de 15 septembrie 2014 de Pro TV

Ebru (Ece Uslu) este o tânără căsătorită cu Murat (Ozcan Deniz). Ei locuiesc în Istanbul și duc o viață frumoasă împreună cu cele două fete ale lor, Ada (Ayca Aysin) și Maya (Ilayda Celik) și un băiețel. Murat este un bărbat cu stare, dar care provine dintr-o familie tradiționalistă și conservatoare din sud-estul Turciei. De tânăr își dorește să trăiască o viață modernă în marele oraș și decide să plece de acasă. La un moment dat afacerile nu-i mai merg cum trebuie și se vede nevoit să plece în orașul natal ca să-i ceară niște bani fratelui său mai mare Kendal (Mesut Akusta). Însă Kendal mereu a dorit să fie singurul moștenitor și cap de familie, fiind foarte invidios pe Murat. El are la rândul său două soții și un fiu cu dizabilități.

Când Murat ajunge acasă, secretul său este dezvăluit: el mai are o soție și un fiu, deci duce o viață dublă, foarte diferită de aceea din Istanbul. Narin (Ozlem Conker) soția și cu Baran (Mert Yazicioglu) fiul locuiesc cu părinții săi. Narin este chiar rudă cu el, de aceea familia lui Murat o consideră adevărata cumnată a lor. Familia nu vrea ca Murat să se despartă de ea, de aceea el o vizitează pe această a doua soție odată pe lună, fără ca familia lui din Istanbul să bănuiască ceva.

Pe de altă parte, mai există un secret care-i afectează viața nu doar a lui Narin ci și pe aceea a lui Ebru. Cu ani în urmă după ce Murat s-a căsătorit cu Ebru, au avut un băiat despre care medicii i-au spus acesteia că a murit la naștere. Dar în realitate Murat a luat copilul și l-a dat lui Narin să-l crească, pentru că ea nu putea avea copii. Băiatul a fost botezat Baran și a fost crescut de Narin fără ca ea să știe cine-i este mama adevărată.

Când Murat ajunge acasă, vorbește cu fratele lui mai mare, îi explică situația delicată prin care trece și-i cere partea lui de moștenire ca să se poată salva din datorii. Mai susține și că nu mai vrea s-o mintă pe soția sa, că vrea să-l ia pe Baran la Istanbul și să dea la iveală toate secretele din viața lui, pentru că au devenit o povară pe care n-o mai poate duce. Kendal nu acceptă așa ceva: nici să-i dea partea de moștenire, nici să-l dea pe Baran și nici să se afle despre viața dublă a lui Murat. Plin de ură, gelos dintotdeauna pe fratele mai mic, Kendal îl omoară.

Tragedia îi transformă viața lui Ebru atât de puternic încât ea nu-și mai revine niciodată. Totul se transformă într-un coșmar. Brusc, află despre moartea soțului ei, apoi despre afacerile care mergeau prost și că, drept urmare, nu mai are cu ce le plăti taxele școlare copiilor ei. Proprietățile lor din Istanbul fuseseră ipotecate de Murat și le sunt luate de bănci. Atunci, singura soluție i se pare că este să se mute cu totul în orașul și în casa părintească a soțului ei. Acolo încearcă să ducă o viață nouă, dar lucrurile se complică odată cu apariția lui Firat (Yavuz Bingol), un bărbat de încredere.

Dacă Ebru va afla că Baran este băiatul ei, sau că Murat a fost omorât de propriul frate, ori dacă ea și copiii ei se vor adapta la noua viață, vom afla urmărind serialul Trandafirul negru la Pro TV, difuzat în locul serialului Tânăr și neliniștit, după-amiaza de la ora 16.00 de luni până vineri.




miercuri, 25 septembrie 2013

Conspiratia iataganelor, ep. 4

Murat este dezlegat și eliberat după o discuție cu, Mîrza, omul de încredere al lui Kasîm. Eliberarea vine de la Marele Vizir, care îl iartă pentru ceea ce a făcut și îl primește în organizația secretă. După aceea merge acasă și își amintește cu durere de ultimele clipe petrecute cu soția sa, la masă cu Mehmet, fiul șahului Persiei.
Între Canseza și Kasîm are loc o nouă ceartă, pentru că ea nu mai este de acord cu planurile și acțiunile fratelui ei, din cauză că este îndrăgostită de Murat.
O parte din episod trece cu amintirile lui Murat și ale Cansezei. Murat apare în fața lui Kasîm, a Pașei Ibrahim - marele vizir și a altor curteni pentru un fel de ceremonie în care să fie primit în organizația secretă, dar Kasîm propune ca mai întâi să-i fie măsurată vitejia și priceperea la luptă.

Patrona Halil se îmbată mereu și provoacă scandal în speluncile prin care-și face veacul, pentru că află că Murat, în loc să fie omorât, așa cum spera el, a fost iertat și "avansat". Spre sfârșitul episodului chiar omoară foarte liniștit pe un bărbat care stătea lângă el la o masă într-o cârciumă, determinându-i pe toți cei prezenți, cu excepția unui personaj ciudat, un veci prieten de-al său, să plece de îndată de la locul faptei. Când prietenul său îl întreabă de ce a făcut asta, el spune că vrea să vadă dacă pentru o crimă banală va fi tratat la fel de către marele vizir ca și pe Murat. În urma crimei, Halil este închis.

Se apropie ziua luptei sub formă de turnir în arenă, în care Murat trebuie să dovedească pricepere în mânuirea armelor, iar adversarul său este chiar un fost ucenic de-al său într-ale armelor. Murat se antrenează cu diferite arme, dar Kasîm merge la o vrăciță și îi cere o otravă puternică, care să aibă efect instantaneu. Aceasta îi pregătește substanța în fața lui, după care el merge să ungă cu ea tăișul unui iatagan dintre cele pregătite pentru lupta de a doua zi, iatagan pe care se asigură că îl va folosi Rahman, cel cu care va lupta Murat.
Când are loc confruntarea, Murat pare învins la un moment dat, când adversarul său îl doboară de pe cal, dar nu este rănit de lama otrăvită. Până la urmă rămâne în viață pentru că lama nu-l atinge, și se repede la Kasîm cu iataganul la gâtul lui, întrebându-l dacă este îndeajuns de bun pentru organizație. Vizirul și sultanul Ahmet răspund câte ceva din care rezultă că au aflat că iataganul ar fi otrăvit, iar Kasîm, drept replică, dă iataganul la o parte cu brațul, atingându-i lama otrăvită doar cu mâneca.

Canseza merge acasă la părinții lui Murat să ceară găzduire, așa după cum însuși marele vizir le cere s-o primească, iar aceștia sunt de acord și chiar o încurajează să poarte hainele lui Congianigar. Când Murat vine acasă și o vede pe Canseza acolo și îmbrăcată cu hainele soției sale, se enervează și își dojenește părinții, apoi aproape că o dă afară din casă pe tânăra femeie. Ea pleacă, deși bătrânii o îndeamnă să rămână. Murat merge după ea și în urma unei convorbiri lămuritoare, o aduce înapoi, dar nu uită s-o întrebe de Mehmet, la care ea găsește o scuză perfectă pentru care copilul nu se mai află sub protecția ei. Trec câteva zile, cei doi petrecând o parte din timp împreună, iar într-una din nopți, după ce Murat reușește cu greu să adoarmă, Canseza vine tiptil lângă patul lui și ținând un hangher în mână, caută să-l înjunghie.

Pentru alte episoade din serialul Conspirația iataganelor, accesați pagina Stele tv.

sursa foto: capturi video de pe youtube și de pe national TV online




duminică, 8 septembrie 2013

Conspiratia iataganelor. Prezentare

Titlul original - Bir Zamanlar Osmanlî Kiyam
Gen: serial istoric, dramă, acțiune, romantic
Episoade: 20
Producător: Hersey Film, Turcia
Regizor: Altan Donmez

Pentru linkurile rezumatelor la episoade derulați pagina.

Povestea are loc la începutul secolului al 18-lea în timpul domniei sultanului Ahmet al III-lea. Imperiul Otoman este expus la multiple pericole externe. Una dintre cele mai serioase vine din Persia (Iran). Pentru a subjuga imperiul, șahul Persiei pune la cale un complot și îl trimite la Istanbul pe fiul său, pe care intenționează să-l urce pe tronul imperiului, ca sultan, dacă planul îi reușește. Pentru a-l pune în aplicare este ajutat de Kasîm și sora acestuia, Canseza, care sunt ostili imperiului deoarece și-au pierdut tatăl sub acest regim fără nici un motiv explicit. Ei acceptă să fie părtași la complotul șahului Persiei și astfel să submineze Imperiul Otoman.

Kasîm și Canseza îl însoțesc pe fiul șahului Persiei până la Istanbul. Pe de altă parte, sultana Hatice, sora lui Ahmet al III-lea, care locuiește la palatul TopKapî, are mereu vești proaspete de la iscoadele imperiului. Astfel, ea află că se vor isca niște răscoale în Istanbul, datorită unor provocatori străini, dar mai multe detalii nu poate afla. Pentru ea lucrează câțiva oameni de încredere care încearcă să împiedice răscoalele, dar nici ea și nici oamenii ei nu-și închipuie că de data asta va fi mult prea greu să se restabilească pacea.

Acționând pentru a descoperi conspirația împotriva Imperiului Otoman, sultana Hatice își pierde pe cel mai bun și de încredere ajutor. Din cauza acestei crime, Murat se pomenește în toiul evenimentelor. Murat este un tânăr chipeș care trăia liniștit cu soția lui. Aceasta este omorâtă de către Kasîm pentru că era singurul martor ocular al crimei împotriva omului de încredere al sultanei. Astfel, Murat ajunge să se alieze cu Hatice pentru că vrea să afle cine i-a omorât soția. Însă povestea se complică în momentul în care Canseza se îndrăgostește de Murat.

În acest serial vom urmări evenimente istorice reale împletite cu acțiuni și personaje fictive pline de mister, răsturnări de situații, iubire, prietenie și ură, toate în același timp. Va reuși Șahul Persiei să-și ducă planurile la bun sfârșit? Canseza va uita vechea ură și va începe o viață nouă alături de Murat? Ce se va întâmpla când Murat va afla cine sunt Canseza și Kasîm? Ce va aduce Imperiului Otoman răscoala lui Patrona Halil?



Răspunsul la aceste întrebări îl vom afla urmărind serialul Conspiratia iataganelor difuzat la National TV din 19 septembrie 2013.



Distribuția serialului

Türkan Şoray sultana Hatice - sora lui Ahmet al III-lea. Împreună cu soțul său, Marele Vizir Ibrahim Pașa, va conduce guvernul imperiului până în 1730. Acești ani sunt cunoscuți în istorie drept Perioada Lalelelor. Unii istorici o consideră adevărata conducătoare a imperiului sub domnia fratelui ei.
Cemal Hünal
Murat



Aslı Tandoğan
Canseza

Tolga Karel

Kasîm



Hazım Körmükçü


Ibrahim Pașa - Marele Vizir al Imperiului Otoman în Perioada Lalelelor (sec. al XVIII-lea). Mai este cunoscut sub numele întreg de Nevşehirli Damat İbrahim Pașa.



Kerem Atabeyoğlu

Ahmed III


Fırat Tanış

Patrona Halil - instigator de origine greacă a unei revolte populare împotriva lui Ahmet al III-lea, pe care l-a detronat în 1870 și în locul căruia l-a adus pe Mahmud I, fiu al lui Mustafa al II-lea, fostul sultan al Imperiului Otoman, frate al lui Ahmet al III-lea. Revolta pune capăt Perioadei Lalelelor (Laleli devri).



Melike Öcalan

Emine Mihrișah, a doua soție, franțuzoaică, a lui Ahmet al III-lea, mama lui Mustafa al III-lea


Leyla Göksun
sultana Fatma

Suat Sungur

Ibrahim Muteferrika - diplomat și om de litere otoman provenit din Transilvania



Rezumatele episoadelor:

Conspiratia iataganelor, prezentarea serialului,  
Conspiratia iataganelor rezumat episodul 1,
Conspiratia iataganelor rezumat episodul 2,  
Conspiratia iataganelor rezumat episodul 3,
Conspiratia iataganelor rezumat episodul 4,
5, 6,... (publicarea rezumatelor a fost întreruptă de autoarea blogului datorită concediului)