Simona era o zvăpăiată, spre deosebire de sora ei mai mare, Lorena, genul liniștit și echilibrat. Simona uneori părea să facă totul ca să iasă în evidență, s-o umbrească pe sora ei care, de fapt, nu era strălucitoare în nimic în mod special. Părinții, însă, făceau diferența și o percepeau pe Simona ca pe un copil generator de probleme. Poate că asta a și determinat-o să ia viața în piept de la o vârstă mai fragedă, deși tot în casa părintească stătea. Apoi a venit o vreme, poate cam devreme, când Simona a cunoscut dragostea, sub toate formele ei. Dar era foarte tânără și la anii aceia iubirea durează puțin. Trecea veselă prin toate întâmplările, nu părea să-i pese prea mult de gura lumii care-i punea în cârcă mult mai mult decât putea duce. Era elevă de liceu și, la un moment dat, prin clasa a douăzprezecea a vrut ceva mai multă stabilitate în viața ei. A întâlnit un bărbat mai matur decât ea de care s-a îndrăgostit până peste urechi. A crezut că vor fi o familie după ce va termina liceul, a crezut că se vor iubi toată viața și că se vor sprijini unul pe celălalt indiferent ce s-ar întâmpla.