Se afișează postările cu eticheta medoptic. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta medoptic. Afișați toate postările

joi, 6 februarie 2020

Ai grija de ochii tai si apeleaza la singura modalitate de tratare a cataractei

Ai grija de ochii tai si apeleaza la singura modalitate de tratare a cataractei

Înaintarea în vârstă aduce și probleme oculare. Un exemplu care susține această observație vine din rândul bolnavilor de cataractă – care sunt, de obicei, persoane trecute de 60 ani. Cataracta este definită prin pierderea de transparență a cristalinului, care progresiv și ireversibil devine albicios. Din nefericire, această ceață care scade vederea, poate să apară la ambii ochi.

O afecțiune care nu produce durere


Cataracta nu doare, iar evoluția ei poate fi asociată și cu alte patologii cum ar fi diabetul și hipertensiunea arterială. Ochiul nu lăcrimează, nu este roșu și nu doare. Din această cauză se recomandă un control anual tuturor pacienților, mai ales celor care sesizează încețoșarea vederii. Din momentul în care ochelarii nu mai ajută la vederea de distanță, este indicat tratamentul chirurgical.

Intervenția chirurgicală, o soluție unică și sigură


Nu există tratament medicamentos pentru cataractă, singura metodă care salvează vederea este intervenția chirurgicală. Teama de operație, specifică multor pacienți, scade odată cu folosirea unor echipamente avansate, utilizate de către medici specializați capabili să realizeze intervenția într-un timp scurt. Concret, intervenția constă în înlăturarea cristalinului opacifiat și înlocuirea acestuia cu unul artificial. În concluzie, o operatie de cataracta este o operație de corectare a vederii, cu rezultate sigure resimțite de pacient chiar de a doua zi. Clinica Medoptic are contract cu CAS, iar pacienții pot solicita bilet de trimitere de la medicul de familie. În aceste condiții, nu se plătește consultația și nici biometria - măsurătoarea individuală și specifică fiecărui pacient în parte, care permite calcularea implantului cristalinian. Medicul specialist recomandă când trebuie programată intervenția chirurgicală. Dacă operația e amânată, cataracta poate avansata și poate duce la un timp mai lung al operației și o recuperare mai lentă a pacientului.

Operația și perioada de după


Datorită echipamentelor și dotărilor performante din clinica Medoptic, pacienții nu trebuie să se deplaseze în orașe mari pentru această intervenție. La începutul operației, pacientul este anesteziat local, pupila îi este dilatată iar pleoapele îi sunt ținute deschise cu ajutorul unui aparat special.

În cele 15 minute, cât durează intervenția, pacientului i se explică fiecare pas în parte: de la inciziile milimetrice, la îndepărtarea cristalinului cataractat și până la introducerea cristalinului nou. După operație și până a doua zi, când se efectuează controlul, se aplică un pansament ocular. Tot a doua zi, pacientul primește tratamentul și este învățat să folosească picăturile – tratamentul prescris postoperator. Indicațiile de după operație sunt mai mult atenționări cu scopul de a evita expunerea la factorii care pot sensibiliza ochiul operat. Rezultatele apar imediat, pacientul poate vedea chiar de a doua zi.

Consultă medicul specialist! Programează o vizită la clinica Medoptic din Suceava sau Botoșani. Detalii în acest sens sunt regăsite pe pagina oficială.

Notă: aceste informații sunt general valabile. Tratamentele și indicațiile corespunzătoare fiecărui pacient sunt oferite doar de către medicul oftalmolog specialist.




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet