Nu, nu despre roman voi scrie, ci despre ceva ce mi-a venit in minte in urma unei lectii deschise la care am participat astazi.
Profesoara prezentase o scena din ecranizarea romanului de Jane Austen si incerca sa le sugereze elevilor ca una dintre eroine se casatoreste cu un barbat oarecare doar pentru averea lui, pentru ca-i oferea un camin si nu din iubire.
Dar dialogul dintre eroina si prietena ei care nu o intelege, era foarte clar: nu avea bani, evident nu avea un serviciu, in secolul 18 femeile nu munceau, era fata batrana la cei 27 de ani, si era singurul barbat care o ceruse.
Deja devenise o povara pentru parinti si era cazul sa plece de pe capul lor, chiar daca pretendentul nu era barbatul visurilor sale.
Si totusi profesoara insista asupra acestui aspect, material, si a lipsei iubirii.
Dar poate ca in secolul 21 este firesc ca doi oameni, care isi castiga painea si au un serviciu, sa se ia din iubire. Insa intr-un secol in care femeia nu avea scoala si nu era de conceput ca ar putea munci, intr-un secol in care femeia era o anexa a barbatului, nu era perfect normal ca o casatorie sa fie de fapt un fel de afacere: eu iti ofer casa si bani, tu-mi faci menajul si copiii ?
Asa ca, extrapoland ideea, incep sa ma indoiesc serios ca tinerele din ziua de azi, care umbla dupa babalâci plini de bani, sunt moderne. Ba din contra, au o gandire Victoriana, atata vreme cat ele nu concep sa munceasca pentru a-si castiga existenta, ci doar sa fie niste obiecte frumoase la bratul sotilor lor, sa le faca eventual un copil, doi, si sa suporte fara sa cracneasca viata de desfrau pe care toti barbatii (ultra)bogati o duc.
Ca unele se mai schimba si incep sa castige banii lor, si apoi se desprind de cel care le-a oferit protectie - ce cuvant alunecos :o si incep sa devina femei moderne cu adevarat, asta e o alta poveste, nu? :)
