Se afișează postările cu eticheta instalator. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta instalator. Afișați toate postările

marți, 29 ianuarie 2019

3 reparatii pe care nu TREBUIE sa le faci tu insuti



Lucrurile pe care le poți face singur, DIY, cum se mai numesc ele, au căpătat o popularitate mare. Pe lângă faptul că aduc economii importante de multe ori, ele sunt concepute și pentru a încânta prietenii cu renovări uimitoare. În speranța de a economisi bani și de a deveni folositori, oamenii pot fi tentați să ia un ciocan și să se apuce de reparații prin casă. Acest lucru poate părea impresionant de cele mai multe ori, sau să denote pricepere și îndemânare, dar există unele reparații la domiciliu pe care nu ar trebui să le faceți niciodată.

1. Dispozitivele electrice


3 reparatii pe care nu TREBUIE sa le faci tu insuti

Schimbarea unui bec sau a unui întrerupător poate că nu reprezintă nu știu ce mare scofală și pare ceva sigur pentru majoritatea oamenilor, mai ales dacă au și niște îndemânări în acest sens. Și eu îmi schimb singură becurile arse, ori pun la loc siguranța din tablou dacă a făcut scurt un bec cu probleme. Dar dincolo de asta, consider că este mult mai înțelept să chemi un electrician. Pentru că dacă faci ceva greșit, ar putea lua foc casa, ori mai rău, cineva ar putea să fie curentat din cauza neștiinței. Eu, una, mărturisesc că mai mult decât ceea ce am zis mai sus mă tem să mă încumet, pentru că nu mă pricep și nu am ustensilele necesare. Prefer să apelez la un meșter și rezolv problema în deplină siguranță. Unde mai pui că acum poți găsi un electrician nonstop la companii care asigură astfel de servicii pe toată perioada zilei și nopții.

2. Instalațiile sanitare și centrala

3 reparatii pe care nu TREBUIE sa le faci tu insuti

Dacă mai demult mă pricepeam până și eu să schimb o garnitură, acum, cu noile modele de robinete și sistemele moderne de țevi, nu știu ce trebuie făcut când se strică ceva. Iar când vine vorba de vreo scurgere la centrală, pe țeavă sau chiar de sub ea, nici nu mă gândesc să repar singură avaria. Ceea ce a început ca o scurgere enervantă poate ajunge rapid la o inundație și pasta înseamnă o grămadă de bani cheltuiți, când totul se putea rezolva rapid și ieftin de la bun început. Așadar când este nevoie, chem un instalator și știu că o bună bucată de vreme n-o să mai fie probleme de nici un fel cu instalația casei mele.

3. Aragazul

Similar cu reparațiile electrice, aragazele nu ar trebui să le reparați niciodată dvs. înșivă. Chiar și atunci când luați toate măsurile de precauție și gestionați cu atenție o reparație, este posibilă o scurgere care poate duce la probleme grave de sănătate sau chiar la un eventual incendiu ori explozie. De aceea, orice lucrare care implică gaz este o reparație care niciodată nu trebuie făcută decât de un specialist.

Indiferent dacă ne place să recunoaștem sau nu, există reparații pentru care este foarte indicat să apelăm la profesioniști. Este mai bine să aveți niște bani pregătiți pentru mici reparații decât să ajungeți la probleme grave și mult mai costisitoare. Nu vă faceți griji că îndemânările dv. vor sta nefolosite, vă puteți satisface dorința de bricolaj cu o altă sarcină, în grădină, în debara, în garaj sau într-o magazie. E mult mai sănătos să nu vă jucați cu focul, apa sau gazele.




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin











vineri, 30 august 2013

Cum am găsit un instalator bun



Cu toții am auzit fel de fel de povesti despre instalatori-minune care vin, evaluează rapid centrala de apartament, de exemplu, citesc cartea tehnică vreo oră și în câteva minute au rezolvat-o. După care pleacă să caute piesa lipsă și te sună după o zi de căutări asidue fluturându-ți pe sub nas o notă de plată demnă de-o centrală nouă și de ultimă generație. Am pățit-o chiar anul acesta, mi s-a spus că îmi trebuie o piesă care costă vreo 2200 de lei, și care este una din piesele de bază ale centralei. N-am mușcat momeala, ci mi-am luat inima în dinți și am căutat un instalator profesionist, pentru că prima încercare fusese făcută la un prieten de familie priceput la toate.

Centrala mea doar picura niște apă, la intervale rare de timp. Nu puteam să cred că toată bucata aia de piesă ar trebui înlocuită, deși, firește, putea să fie așa. Dar știți cum e, ca la doctor, te duci la unul, dar parcă mai vrei și o a doua părere. Așa că, precum ziceam, am găsit pe internet un instalator profesionist, care în câteva minute mi-a spus că aveam nevoie doar de un anumit fel de garnitură, pe care a doua zi mi-a și montat-o și pentru care am plătit 150 de lei cu tot cu manoperă.

Uite așa, eu am fost foarte mulțumită de rezultat iar omul a făcut rost de un client fidel. Vă spun pentru că în vara asta n-am prea avut vacanță. Pe la sfârșitul lui iulie s-a spart furtunul de alimentare cu apă caldă de la bucătărie. Vă dați seama cam cum săream prin casă de fierbințeala apei, cum îmi venea să plâng când mi-am văzut în câteva zeci de secunde covoarele de pe hol muiate și apa caldă îndreptându-se neabătut către parchetul din dormitoare.

Am pus mâna pe telefon și am sunat instalatorul care m-a ghidat ca să pot închide apa din centrală. Eu singură n-aș fi știut o mie de ani ce trebuia să fac. Apoi a venit, a văzut, și mi-a rezolvat problema a doua zi dimineață, după ce a cumpărat dânsul furtunul care trebuia.

Se spune că dacă ai probleme de genul ăsta este bine să-ți recomande cineva un instalator, dar uite că sunt situații în care nu ai vreme să bați pe la ușile vecinilor să-ți dea vreun nume și atunci trebuie să cauți singur, de urgență, omul de care ai nevoie. Că dacă ai o inundație și ești cu picioarele în apă până la glezne, cum faci rost imediat de un profesionist care să știe ce are de făcut și să nu profite de pe urma necazului tău?

Presupunând că ai avea foarte puțin timp să cauți, pentru că toaleta ta tocmai își revarsă conținutul prin baie și hol asemenea unui mic vulcan, după ce ai răsfoit cartea de telefon sau, mai bine, internetul, ar fi nimerit să găsești o firmă sau un site care oferă servicii de bună calitate și care-ți pune la dispoziție datele de contact ale profesioniștilor cu care colaborează.

Astfel, nu mai e greu să găsești instalatorul profesionist de care ai nevoie pentru problema ta. Eu îți doresc să nu te confrunți cu probleme casnice, dar pentru orice eventualitate, e bine să ai în agendă numele și telefonul unui profesionist pe care să te poți baza.


Articol scris pentru site-ul instalator-profesionist.ro în cadrul unei campanii BlogMoney.