Se afișează postările cu eticheta idei de afaceri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta idei de afaceri. Afișați toate postările

marți, 12 ianuarie 2021

Idei de afaceri - sinteză

Idei de afaceri - sinteză

O dată cu pandemia care a destabilizat majoritatea industriilor, mulți oameni s-au văzut la cotitură din punct de vedere financiar, și astfel au început să caute diverse modalități prin care să genereze venituri în plus. Din păcate, atunci când cauți informații despre oportunitățile din online, te lovești de materiale incomplete care de regulă, creează mai multă confuzie în loc să lămurească. 

În primul rând, este important să înțelegem că există o mare diferență între afaceri online și a face bani online. Una e tangibilă, care se poate dezvolta și care se poate vinde, iar metodele prin care câștigi bani, de regulă funcționează că un robinet: o dată ce l-ai oprit, s-au oprit și încasările.

Pentru a înțelege mai bine, voi da un exemplu: Dacă scrii pe blogul tău conținut de calitate, într-o zi acesta va putea fi valorificat, și eventual vândut pentru traficul constant pe care-l aduci. Dacă practici Marketing afiliat prin Facebook Ads, atunci când vei opri campaniile de promovare, se vor opri și vânzările. Este adevărat că cele două sunt complementare, dar de cele mai multe ori cunoașterea acestui aspect poate decide succesul tău.
În continuare, noi vom vorbi despre cele mai ușoare afaceri reale pe care le poți începe pe internet.

Creează un Canal de YouTube


Video va fi principalul mod de comunicare din online, YouTube va cuceri televizoarele iar lumea va renunța încet-încet la abonamentele tradiționale de cablu, în detrimentul lui YouTube Premium. Imposibil? Recent, utilizatorii ce vizionează YouTube de pe TV a depășit numărul celor care-l vizionează de pe un desktop. Interesante vremuri.

Dacă ești determinat și tratezi canalul tău de YouTube ca pe o afacere, în câțiva ani vor apărea în calea ta oportunități la care nici nu visai. YouTube revoluționează nu doar sistemul de divertisment, ci și întreaga economie, educația la nivel global, ca să nu mai zic de modul în care noi interacționăm.

Un canal de YouTube reprezintă următoarea ta carte de vizită pentru anii care urmează, pe care poți s-o creezi cu o investiție minimă. Am scris un ghid complet de monetizare cu 10 metode despre cum să faci bani din YouTube în cazul în care nu crezi că reprezintă o oportunitate din punct de vedere financiar. Sunt sigur că ai să-ți schimbi opinia.

Scrie pe blog


Activitatea de blogging nu a murit, ci a evoluat. Când au apărut blogurile, puteai să arunci cu puțin text pe ecran și era suficient pentru a capta atenția. Acum, conținutul multimedia de pe social media și YouTube par să domine online-ul.

Hai să mai facem un pic de research, vrei? 77% din oamenii care au internet, citesc articole de blog. Scriem, citim, în esență, comunicăm prin text de mii de ani.. Și cu siguranță nu vom renunța acum. Clipurile și articolele nu sunt concurente, sunt complementare.

Îți dezvolți niște abilități profesionale de viitor, nu te grăbește nimeni, totul e la modul part-time, ai și șansa de a începe să generezi venituri pasive din reclame sau parteneriate... toate astea în timp ce scrii despre ceea ce-ți dorești.

Vinde marfă personalizată


Print on Demand (POD) sau Print la Cerere este una din cele mai simple idei de afaceri online și este potrivită pentru tineri, creatori de conținut sau designeri. Ce înseamnă mai exact modelul de Print on Demand? Este o formă de comerț electronic prin care comercializezi produse personalizate.

Nu ai nevoie de depozit sau stoc de marfă ci doar de design-ul propriu-zis pe care-l vei aplica asupra produselor. Aceste design-uri le trimiți companiilor care fac Print la Cerere indiferent de numărul de bucăți comandate, iar când vinzi un produs cu designul tău, firma parteneră se ocupă de tot ce înseamnă producție și logistică, urmând că tu să-ți încasezi comisionul.

Sunt 2 variante prin care poți face Print on Demand: Prima variantă presupune realizarea design-ului și încărcarea lui pe diferite platforme precum Teespring, Redbubble sau Amazon Merch care deja beneficiază de un trafic enorm. A doua variantă este să-ți faci magazinul tău online și să apelezi la platforme și plugin-uri care se pot integra în site-ul tău, unde există furnizori care printează la cerere.

Fă-ți o agenție de social media


Cu cât investiția de timp și bani este mai mică, cu atât riscurile sunt mai mici iar asta îți va permite intri în această nouă afacere cu mai multă încredere. O agenție tradițională funcționează cu angajați full time și fie că ai sau nu clienți, echipa și taxele trebuie plătite. 

Mai există un model de business, un pic mai flexibil. Găsește colaboratori care deja lucrează ca freelanceri și funcționează legal, găsește primii clienți ai agenției și deleagă proiectele colegilor tăi în mod corespunzător. Practic, tu vei fi implicat în procesul de vânzări și management de proiecte.

Găsești clienți care plătesc un tip de serviciu (100 lei), tu plătești la rândul tău colaboratorii care onorează acel serviciu în numele agenției (80 lei), apoi ție îți rămâne o parte pentru supervizarea cerințelor, calității și a livrării (20 lei). Din acest motiv, îți recomandăm să îți faci o astfel de agenție doar în situația în care te pricepi foarte bine într-un anumit domeniu.




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share pin