Se afișează postările cu eticheta guest post. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta guest post. Afișați toate postările

marți, 20 februarie 2018

Cele mai indragite jocuri la aparate



Jocurile la aparate sunt recunoscute în toată lumea. În trecut, aparatele acestea erau mari,fiind mutate dintr-un loc într-altul cu o foarte mare greutate. Lucrurile s-au schimbat în ziua de azi deoarece aceste jocuri sunt disponibile chiar pe telefonul vostru mobil. Ele pot fi luate peste tot cu voi și purtate chiar în buzunarul vostru. Jocurile la aparate sunt foarte profitabile, cele mai multe profituri ale cazinourilor venind din astfel de jocuri. Unele studii au demonstrat faptul că 70% din veniturile unui cazinou vin de la aceste aparate.

Primul aparat de jocuri a fost inventat în San Francisco, California. Aparatul acesta a început să devină popular datorită celor cinci simboluri și trei linii ale sale. El folosea diamante, inimi, spade, un clopot dar și potcoave. Jocul, care mai târziu a fost numit „Liberty Bell”, a fost primul joc de noroc la aparate. În general, cel mai mare câștig era obținut atunci când jucătorul reușea să alinieze trei clopote. Pornind din San Francisco, acest joc a început să devină din ce în ce mai popular. Într-un timp relativ scurt a reușit să fie copiat în întreaga lume. Acest aparat era prezent peste tot, atât în tăbăcării, cât și în frizerii sau saloane. Popularitatea sa a atins un punct maxim în anul 1908. Aparatul original este expus în Liberty Belle Saloon din Reno Nevada. În anul 1976 a apărut o prima versiune, de data aceasta video a acestui joc.

Pe măsură ce a trecut timpul, au apărut mai multe variații ale jocului. Sizzling Hot și Fruit Cocktail sunt doar două dintre cele mai populare variații ale jocului original. Jocul Fruit Cocktail se folosea de simbolul lămâii, cireșei și căpșunei. Dacă reușeai să aliniezi cele trei fructe, câștigai o gumă cu aroma fructului pe care ai reușit să-l aliniezi. În vremea aceea aparatele nu erau folosite pentru a obține bani. În ziua de azi, lucrurile s-au schimbat foarte mult. Aparatele au început să fie apreciate în special pentru câștigurile financiare pe care le oferă. Jocul Fruit Cocktail a suferit și el câteva modificări. În ziua de azi, acest joc are cinci linii și mai multe fructe precum pepenele, caisele, lămâia, cireașa, para și mărul. Jocurile la aparate online nu necesită introducerea banilor. Acestea va vor permite să va bucurați de experiența unui astfel de joc fără să fiți nevoiți să introduceți diverse sume de bani.

Sizzling Hot este un joc foarte apreciat. El se poate juca online, fără a necesita vreun ban. Puteți să va bucurați de acest joc gratuit. Trebuie să știți că acest joc nu este unul de strategie, iar eșecul sau succesul la acest joc va depinde doar de noroc. Acest joc este unul cu șeptari, dar veți mai avea parte și de numeroase fructe care au rol în obținerea victoriei.

Mai există și alte variații foarte îndrăgite ale acestor jocuri. Ele au fost adaptate, astfel încât să fie pe placul jucătorilor din toată lumea. Printre cele mai cunsocute se numără Book of Ra, Dolphin`s Pearl, Panther Moon, Dynasty of Ming, Crazy Monkey sau The Monkey Game.











duminică, 30 iulie 2017

Urgent! Vreau un film urgent!



Urgent! Vreau un film urgent!

Sunt blogger. Scriu despre ce cred eu, ce simt, ce gândesc dar şi despre ce văd şi ce aud, la propriu şi la figurat. Având în vedere că am mai multe bloguri şi scriu şi despre cărţi şi despre filme, cutreier uneori internetul în lung şi în lat. Mă interesează ce mai apare, ce mai vor oamenii, la ce se mai uită şi aşa mai departe.

Ca atare, în căutare de subiecte sau doar să văd care sunt trendurile, întru pe diferite site-uri sau cutreier prin social media.

Fiindcă internetul este pentru toţi, nu de puţine ori am dat peste oameni stupefianţi de-a dreptul.

Pe diverse site-uri de tip forum, dar şi pe facebook, pe grupurile de filme am dat deseori peste postări de genul: Vreau şi eu un film de acţiune şmecher, URGENT! Vă rog, un film de comedie, vă rog, e URGENT rău! Vreau şi eu un keygen pentru X joc, e URGENT! Vreau URGENT un pumn în cap etc. Recunosc, ultima este inventată, îmi aparţine.

Ce este urgent în nevoia TA de a viziona un film?


Mă copii - sper că sunteţi copii, voi ăştia care faceţi chestii de genul - hai să vă explice nenea câte ceva. În primul rând, voi NU sunteţi în centrul universului. Poate doar în centrul universului alor voştri, dar şi de asta mă îndoiesc.

Doi, faptul că vrei TU să te uiţi la un film ACUM, nu este urgent prietene, crede-mă. Un infarct de exemplu este urgent. Un incendiu este urgent. O naştere este urgentă şamd. Alea sunt chestiuni urgente, reale. Chestiuni de viaţă şi de moarte, la propriu.

N-o să moară nimeni că nu găseşti tu un film la care să te uiţi acum.

Apoi, dragul meu copil, în primul rând, nu mai fi ţăran de oraş. Când soliciţi ajutorul cuiva, frumos este să foloseşti cuvintele magice te rog şi mulţumesc, dacă într-adevăr a putut să te ajute dar şi chiar dacă măcar a intenţionat. Eu nu sunt mama ta şi nici tatăl tău să fiu obligat să te ajut. Clar?

Trebuie să fii recunoscător oamenilor pentru timpul pe care şi-l rup ca să ajute funduleţul tău răsfăţat. Apoi, nu mai fi leneş, dragul meu copil. Pune mâna pe mouse-ul ăla şi pe tastatură şi caută pe net. Este IMDB-ul uriaş, are şi recenzii şi tot ce vrei. Nu mai pun la socoteală cele n site-uri de genul.

Poţi să vezi care sunt cele mai noi filme din fiecare gen, ce note au, ce review-uri au primit etc. Nu mai fi leneş. În loc să aştepţi informaţia să pice din cer, mai bine o cauţi singurel. Ştiu că eşti obişnuit să primeşti totul pe tavă dar te rog să înţelegi dragule, că viaţa e lungă şi e dură.

Cu această atitudine nu vei ajunge departe în viaţă fiindcă să ştii, dragul meu, că nimeni nu-ţi datorează absolut nimic.

acest articol este un guest post scris de bloggerul InfraSunete la:


Sursa imagine: pexels.com







miercuri, 5 octombrie 2016

Rochii de seara, perfecte pentru orice ocazie. Vei arata fabulos!


Rochii de seara, perfecte pentru orice ocazie. Vei arata fabulos!

O rochie perfectă asociată cu accesoriile potrivite are o personalitate proprie, unică, are puterea de a vă scoate din anonimat şi poate transmite fără cuvinte o întreagă poveste. Cu sezonul nunţilor şi petrecerilor în aer liber în plină desfăşurare, rochiile de ocazie nu trebuie să lipsească din garderoba nici unei femei. O noapte în club, o petrecere cocktail, petrecerea companiei, o întâlnire fierbinte sau, de ce nu, o ieşire în oraş cu prietenele necesită purtarea unei rochii adecvate. Fiecare eveniment are nevoie de un tip diferit, iar pentru neiniţiaţi, alegerea modelului potrivit poate fi un adevărat coşmar. De aceea, am pregătit pentru dumneavoastră un mic ghid pentru a vă uşura procesul de selecţie.

Rochiile de seara se recomandă a fi purtate după ora 9, şi pot fi mai mult sau mai puţin pretenţioase, în funcţie de natura evenimentului pentru care sunt destinate. Ele ar trebui să fie lungi, ideal fiind ca tivul acestora să atingă pământul. Pentru o cină romantică sau o plimbare prin parc va recomandăm o rochie simplă, vaporoasă, în culori calde care să se potrivească cu tenul şi silueta dumneavoastră, iar pentru o petrecere sofisticată, o rochie elegantă, în culori intense şi îndrăzneţe.

Rochii de seara, perfecte pentru orice ocazie. Vei arata fabulos!

Rochiile de cocktail se poartă după amiaza şi au în general lungimi medii, până la jumătatea sau puţin peste genunchi. Pot fi confecţionate din materiale uşoare, de vară, precum mătasea şi dantela, şi sunt în general fără mâneci. O rochiţă neagră de ocazie este întotdeauna potrivită, indiferent de evenimentul la care participaţi.

Ţinuta pentru nuntă poate fi mai dificil de ales. Dacă pentru domnișoarele de onoare, ansamblurile vestimentare sunt decise în mare măsură de mireasă, când vine vorba despre rochia de soacră, lucrurile se schimbă. Alegerea acesteia şi a accesoriilor se va face nu numai în concordanţă cu locaţia destinată evenimentului şi cu specificul recepţiei, dar şi al gamei coloristice preferate pentru costumaţiile domnişoarelor de onoare, caz în care se poate opta pentru o nuanţă mai închisă. Ideal ar fi ca rochiile celor două soacre să se asorteze, dar nu întotdeauna este posibil acest lucru. Ca şi pentru restul costumaţiilor de nuntă, culorile de evitat sunt alb, ivoar, crem şi negru.

Totuşi, cea mai dificilă alegere o constituie rochia de mireasă. Cu toţi ochii aţintiţi asupra ei, rochia acesteia trebuie să fie perfectă, iar pentru asta, trebuie aleasă din timp. Fie că va doriţi o rochie creată special pentru dumneavoastră, fie că optaţi pentru una de-a gata, modelul trebuie să se potrivească siluetei şi personalităţii dumneavoastră, dar şi locaţiei alese pentru recepţie. Nu vă temeţi să încercaţi cât mai multe modele până ajungeţi la cel care vi se potriveşte. Rochia perfectă este cea care vă va cuceri de la prima privire şi care vă face să va simţiţi în al nouălea cer.

Pentru a uşura procesul de selecţie şi a micşora presiunea mentală pe care o astfel de alegere o generează, vă sfătuim să apelaţi la serviciile unui consultant care vă va putea îndruma spre modelul şi materialul potrivit dumneavoastră. Fie că este vorba de o rochie de mireasa sau de una de ocazie, magazinul Rochii Elegante De Lux vă pune la dispoziţie un consultant de vânzări.

Rochii de seara, perfecte pentru orice ocazie. Vei arata fabulos!

Nu uitaţi să adăugaţi ţinutei dumneavoastră şi accesoriile adecvate, care pot transforma o rochie cât de simplă într-una spectaculoasă.

sursa foto  http://rochiielegantedelux.ro/






vineri, 19 decembrie 2014

Acvariu cu apa dulce sau sarata?




Multi acvaristi sunt inspirati pentru a intra in acvaristica atunci cand vad un acvariu bine intretinut, cu corali, anemone si pesti tropicali. Cu toate acestea, pentru incepatori, acvariul de apa dulce este o alegere simpla si potrivita. Atunci cand ai de ales intre aceste 2 tipuri de acvarii, trebuie sa iei in considerare anumite diferente majore existente.

Cea mai evidenta diferenta intre apa dulce si cea sarata este adaugarea de sare in apa. Un acvariu de apa dulce are nevoie numai de apa curata, fara clor, in timp cel cu apa sarata necesita adaugarea de sare marina, care poate fi achizitionata de la magazinele de specialitate.

Spre deosebire de sarea de masa (clorura de sodiu), sarea marina contine o varietate de minerale solubile esentiale pentru viata marina. Alege tipul de sare marina tinand cont de tipul de specii de pesti pe care ii vei achizitiona. Pentru a masura cantitatea de sare din apa, poti utiliza un hidrometru. Odata ce acvariul contine cantitatea corecta de sare, acesta poate fi completat cu apa dulce.

Cele mai multe rezervoare de apa dulce necesita un anumit tip de filtru ca pompa de aer sau apa si de un substrat de filtrare ca buretii, carbonul sau pietrisul. Pe langa toate acestea, acvariile marine au nevoie si de un separator de proteine.

Acvariu cu apa dulce sau sarata?
Speciile marine de pesti sau nevertebratele (melcii, anemonele sau corali) sunt mult mai sensibili la schimbarile din mediul acvatic decat speciile de apa dulce. De aceea, temperatura optima ar trebui sa fie determinata de fiecare specie in parte si monitorizata indeaproape. Masurarile chimiei apei (pH, azotat, fosfat, calciu) trebuie efectuate frecvent intr-un nou acvariu.

Pentru un incepator, un bazin mai mare va oferi intotdeauna mai multa libertate, deoarece volumul mare de apa va tinde sa absoarba si sa reduca variatiile de temperatura si chimie. Un acvariu de dimensiuni medii ar fi potrivit pentru speciile de pesti marini.


sursa foto  http://allforpets.ro/

joi, 18 decembrie 2014

Hrana inghetata pentru reptile




Multi ar considera ca hrana vie este potrivita pentru reptile. In schimb alimentele congelate sunt sigure si benefice pentru bunastarea si sanatatea acestor animale tropicale ce sunt crescute in captivitate.

Hrana congelata ofera numeroase avantaje atat pentru reptile, cat si pentru tine, ca proprietar. De exemplu, acest tip de mancare ocupa mai putin spatiu de stocare. In plus, mancarea inghetata trece printr-un proces de congelare ce respecta toate normele de siguranta pentru om si animal, fiind eliminate orice urme de paraziti sau bacterii.

Hrana inghetata pentru reptile
Reptilele se pot hrani cu rozatoare inghetate, ce se gasesc intr-o gama variata de marimi. Animalele mici vor fi servite cu animale congelate de dimensiuni reduse si care necesita un timp de dezghetare de pana la 90 de minute. In schimb, pentru reptilele mari se va opta pentru rozatoare adulte congelate ce se vor dezgheta in apa rece in aproximativ 2 ore.

Inainte de masa obisnuita, dezgheata alimentele in apa rece. Ulterior, acestea se vor incalzi la o temperatura mai mare decat cea a camerei. Procesul de incalzire a mancarii sporeste mirosul acesteia si va fi mult mai atractiva pentru reptila. Insa, pentru ca hrana sa se afle in conditiile potrivite pentru a fi servita, trebuie sa urmezi cativa pasi simpli, dar benefici pentru animalul tau:

- scoate hrana din ambalaj - pune mancarea intr-un recipient umplut cu apa rece de la robinet si las-o in vas tinand cont de timpul de dezghet recomandat pentru tipul sau dimensiunea acesteia - porneste apa calda peste recipient pana cand vasul este umplut numai cu apa calda. Hrana va trebui sa stea astfel 10-15 minute - inainte de servire, hrana va avea o temperatura mai mare decat cea din camera unde ai amplasat terariul - ultimul pas este sa scoti mancarea din recipient si sa o storci pentru a elimina excesul de apa

Primii pasi ai acestui proces de dezghetare pot fi realizati si prin introducerea mancarii in frigider. Aici, hrana va fi tinuta o perioada mai mare de timp, pana la decongelarea completa.


sursa foto http://acvaticshop.ro/



miercuri, 22 octombrie 2014

Vivo Collection-Colectii elegante, colectii nascute din pasiune pentru frumos!


Vivo Collection-Colectii elegante, colectii nascute din pasiune pentru frumos!

Toamna se numara...tinutele rafinate si toamna este sezonul in care pasionatii de frumos pot surprinde prin eleganta si bun gust. Pentru toti pasionatii de moda, acest anotimp imbie la alegeri inspirate, la creativitate si originalitate, dincolo de tendintele, uneori, mult prea rigide ale designerilor. Gratie culorii deosebite si a caldurii pe care o emana, toamna trebuie celebrata prin vestimentatii alese cu grija si prin combinatii surprinzatoare! Natura poate fi o adevarata sursa de inspiratie, tonurile de gri, galben, aramiu, maron, mov si bej fiind pretutindeni in jurul nostru. Toamna este anotimpul iubirii si anotimpul in care ne putem pune in valoare! In fiecare sezon toamna-iarna, Vivo Collection da nastere unor creatii vestimentare menite sa impresioneze prin culoare, desgin si textura! Specializata pe confectionarea de paltoane, jachete si pardesie, Vivo Collection se inspira din tot ceea ce este frumos! Motivul? Dorinta de a oferi unicitate si noblete produselor sale!

Sezonul toamna-iarna, un moment ideal pentru a te pune in valoare!

Odata ce mercurul din termometre scade si odata ce frigul isi face simtita prezenta, este semn ca bluzitele si rochiile vaporoase trebuie sa lase locul hainelor calduroase. Te-ai intrebat vreodata de ce marile case de moda isi dedica atentia, in special, sezonului toamna –iarna. Deoarece acesta este momentul in care moda are expresivitate! Sezonul toamna-iarna este o provocare pentru toti cei aflati in cautarea stilului. Acesta este momentul in care tricotajele intra in lumina reflectoarelor! Culorile pastelate spun povesti, texturile caldurase impun tendinte, imprimeurile arty si avangardist ies la suprafata! Toate acestea alcatuiesc tabloul de toamna..o toamna dedicata valorii estetice!

Paltonul-Vedeta sezonului

Care este vedeta sezonului toamna-iarna? Bineinteles, paltonul! Indiferent de stilul vestimentar pe care il adopti, este esential ca din garderoba ta sa nu lispeasca piesa centrala: paltonul! Motivul? Paltonul este cheia unei tinute reusite si elementul usor de adaptat oricarei vestimentatii. Purtat la birou, paltonul va crea o imagine memorabila si va sublinia un statut. Asortat cu un costum usor cambrat, ori cu un sarafan incoresetat in talie, paltonul va da prestanta celei care il poarta, punand-o intr-o lumina aparte. Mai mult, paltonul este ideal si pentru plimbarile in aer liber atunci cand simti nevoia de libertate, de relaxare si confort. Rafinat si totodata, casual, un palton poate scoate din anonimat orice tinuta, fie purtat si cu blugi!

Vivo Collection, un must-have in fiecare sezon toamna-iarna!

Vivo Collection este furnizorul de stil si bun gust. Sezon de sezon, creatiile sale, aduc in prim-plan calitatea desavarsita a materialelor, perfectiunea detaliilor si finisajele impecabile. Ne adresam tuturor celor care doresc sa aiba o imgine fara cusur, demna de a atrage toate privirile! Produsele noastre vestimentare sunt dedicate atat barbatilor care doresc sa adopte o imagine eleganta, cat si femeilor care se doresc mereu in centrul atentiei. Paltonul, jacheta si pardesiul sunt articolele vestimentare in jurul carora ne focusam intreaga atentie. Inspiratia noastra este natura, astfel ca, toate articolele vestimentare sunt disponibile intr-o paleta cromatica diversificata. Negru, maron, bej, rosu, sunt doar o parte din culorile ce stau la baza colectiilor. Gratie diversitatii de modele, alaturi de noi ai garantia ca exigentele in materie de moda iti vor fi satisfacute!

sursa foto http://vivo-collection.ro/

vineri, 1 august 2014

William Sturgeon si Thomas Davenport



William Sturgeon este un inventator si fizician englez ce a creat primii electromagneti si primul motor electric functional. Interesul pentru stiinta dateaza din anii de armata in timpul vizionarii unei furtuni foarte puternice. Explicatiile oferite de colegi cu privire la cauza si natura fulgerului nu au fost pe placul sau si de aceea a inceput sa citeasca toate cartile de stiinta disponibile. Autodidactia de a invata cat mai multe l-a condus catre domeniul stiintelor exacte si a limbilor moarte.

La varsta de 41 de ani, Sturgeon expune in fata publicului primul electromagnet artificial. Deoarece firele de sarma izolatoare nu fusesera inventate, electromagnetul a fost realizat din 18 fire de sarma din cupru prinse la mijloc de o bucata din fier in forma de potcoava cu o lungime de 30 cm si un diametru de 13 mm. Pentru a putea functiona, electromagnetul de doar 200 de grame a fost conectat la o baterie de Cu-Zn. Acesta avea puterea de a sustine o greutate de pana la 4 kilograme in ciuda greutatii sale.

William Sturgeon si Thomas Davenport
W. Sturgeon a avut cateva contributii fundamentale in domeniul electricitatii. De exemplu, acesta a reusit sa ofere galvanometrului un design mult imbunatatit. Galvanometrul se utilizeaza si in prezent reprezentand instrumentul de masurare a curentului electric. In acelasi an (1836), britanicul a prezentat publicului larg prezent la Galeria Adelaide de Stiinte Aplicate din Londra primul comutator pentru un motor electric fiabil. Comutatorul este utilizat si in prezent, fiind o parte importanta a motorului electric modern.

Inventarea electromagnetului de catre W. Sturgeon a reprezentat inceputul unei ere in utilizarea energiei electrice la scara larga. Astfel, comunicatiile electronice puteau fi utilizate la distante mari, iar masinile si echipamentele au putut fi puse in functiune si controlate mult mai eficient.

Thomas Davenport a fost un fierar american ce a inventat primul motor electric cu curent continuu (1834). Motorul electric era pus in functiune de o baterie si a putut fi utilizat la o masina pusa in functiune pe o pista auto. Aceasta aplicatie reprezinta un adevarat deschizator de drumuri pentru tramvaiele electrice.

In timpul vizitei sale la lucrarile din fier Penfield si Taft de la Crown Point, New York, a observat primul electromagnet comercial pus in functiune. Davenport a achizitionat un astfel de magnet pentru a-i observa modul de functionare si pentru a-i aduce imbunatatiri. Astfel, a refacut instalatia electrica utilizand fire de matase naturala provenite de la rochia de mireasa a sotiei sale, Emily Davenport, pentru o izolatie mult mai buna.

William Sturgeon si Thomas Davenport
Motorul electric cu curent continuu a fost inventat dintr-o intamplare. Thomas Davenport a construit un aparat ce functiona cu patru electromagneti. Doi electromagneti au fost montati pe un pivot, iar ceilalti doi pe stalpi ficsi. Electromagnetii au fost pusi in functiune printr-o baterie conectata la un comutator. Cand comutatorul a fost pornit, aparatul a inceput sa se roteasca, astfel luand nastere primul motor electric cu curent continuu.

Trenul electric inventat in 1835 a fost utilizat pentru a transmite energia electrica pe distante lungi prin intermediul caii ferate. Desi, T. Davenport a dorit sa patenteze inventia, acesta a fost refuzat. Insa, dupa doar 2 ani, a obtinut patentul de inventie american pentru o masina electrica.

William Sturgeon si Thomas Davenport
Impactul inventiilor sale, precum si viziunile asupra viitorului stiintei, au facut din Davenport o personalitate importanta in istoria stiintei electricitatii. Acesta a reusit sa puna in functiune un pian electric ce functiona cu un motor electric cu curent continuu. In 1840, a construit cel mai puternic motor electric pentru a pune in functiune o masina de imprimat. Pana in prezent, motorul electric a suferit diverse modificari astfel incat sa poata fi folosit in numeroase domenii de activitate pe tot mapamondul. Astfel, in Romania se produc motoare electrice cu precadere pentru domeniul industrial, dar se pot folosi si in constructii sau domeniul alimentar. BRACO INDUSTRIAL este un distribuitor autohton ce ofera motoare electrice de diferite tipuri si dimensiuni ideale pentru diverse aplicatii. In cazul in care doriti un motor electric romanesc, contactati firma producatoare.



sâmbătă, 5 aprilie 2014

Tu porti lentile de contact?

Nu am mai purtat de foarte multa vreme niste lentile de contact. Acest lucru s-a intamplat din cauza unor lentile bilunare care s-au dovedit a fi niste fake-uri proaste si am avut probleme la ochiul stang. Am urmat un tratament timp de sase luni si de atunci am zis ca nu mai pun lentile la ochi niciodata. Se pare ca nu imi voi respecta cuvantul fiindca acum sunt in cautarea unor lentile color pe care vreau sa le cumpar.

M-am gandit sa imi schimb culoarea ochilor fiindca nu mai imi place cea pe care o am acum. Am gasit pe www.optiness.ro niste lentile foarte interesante pe care as vrea sa le incerc neaparat. Am aflat de acest site de la niste amici care cocheteaza cu lentilele de contact si isi iau foarte des de aici. Eu nu prea ma pricep la chestiile astea dar ma bazez pe ei sa imi cumpere niste lentile de calitate. Sincer sa fiu, nu prea mai conteaza pretul dat fiind ca vreau ceva de calitate. Multi spun ca vor ceva bun si ieftin, dar e imposibil sa gasesti asa ceva.

Daca vrei un lucru de calitate atunci trebuie sa investesti bani mai multi. Lucrurile bune costa bani fiindca calitatea este superioara fata de alte fake-uri. Am tras odata sperietura din cauza unor lentile proaste fiindca am vrut sa economisesc bani, acum nu mai vreau sa fac aceeasi greseala. Sper sa imi cumpar niste lentile bune pe care sa le folosesc cat mai mult timp la ochi.


articol de MC


joi, 3 aprilie 2014

Rochii de seara

Sunt foarte fericita. In sfarsit sora mea mi-a dat o veste excelenta si mi-a spus ca se marita. Ea se cunoaste cu logodnicul sau inca de cand erau copii asa ca meritau sa faca acest pas. Ei nu s-au certat niciodata si sunt niste exemple foarte bune de care eu vreau sa tin cont. Mi-ar placea sa am si eu un barbat care sa ma iubeasca la fel de mult si cu care sa am o relatie deschisa si fara secrete.

Am intrat pe site-ul de la Carmencita pentru a-mi gasi cat mai repede niste rochii frumoase pe care sa le port la nunta. Deja mi-am comandat rochia de seara si a mai ramas sa imi iau o rochie pe care sa o port la cununia civila. Acest eveniment va avea loc la primaria din Constanta si vreau sa fiu cat mai eleganta. Am gasit pe http://carmencita.ro/rochii/rochii-de-seara/rochii-cununie-civila.html niste rochii foarte frumoase. Mie imi plac cam toate insa va trebuie sa imi cumpar doar una. Este o alegere destul de grea insa trebuie sa o fac.

Poti sa vezi cele mai noi modele si tu daca intri pe aecst site. Sunt sigura ca vei petrece foarte mult timp aici dat fiind faptul ca esti femeie si iti place sa cauti lucruri de calitate. Sunt inca in dubii si eu in ceea ce priveste rochia pentru cununia civila. O sa mai ma gandesc zilele astea si sper sa iau o decizie corecta. Vreau o rochie care sa ma avantajeze si sa arate impecabil pe mine.


articol de MC

duminică, 30 martie 2014

Tinuta sport pentru alergat



Miscarea este extreme de importanta pentru sanatatea organismului tau. Medicii recomanda sa facem micare in fiecare zi. Din moment ce vremea se incalzeste, serile incheiate cu alergatul prin parc vor fi foarte benefice pentru sanatatea ta. Tot ce ai nevoie pentru a alerga in liniste si confortabil este un echipament adecvat. Poti alege spre exemplu pantaloni sport kurtmann.ro, adidasi si un tricou. 

Este tot ce ai nevoie pentru a petrece seri minunate la alergat. Nu trebuie sa pierzi timpul prin magazine pentru a cumpara tinuta necesara. Cine a zis ca nu poti cumpara tricouri Bershka direct de la tine acasa? Tot ce ai de facut este sa intri pe internet si sa comanzi din gama de produse online hainele si incaltamintea dorita de tine. Vei gasi modele diferite, de la firme diferite. De multe ori se intampla sa gasesti online ceea ce nu gasesti in magazine. Insa, pentru ca nu mereu ai cheful si starea necesara pentru alergat, te poti plimba prin parc si sa te relaxezi dupa o zi de munca. 

Tinuta este la fel de importanta. Cu cat te simti mai lejer, cu atat mai bine. De multe ori, pentru zilele si serile calduroase de vara, femeile aleg camasile. Camasi ieftine de dama poti cumpara si tu, tot de pe site-urile online. Acestea merg perfect cu opereche de blugi, o pereche de pantaloni scurti mai eleganti sau cu o fustita. Ceea ce conteaza cu adevarat este sa te simti comod in tinuta pe care o alegi.

articol de MC pentru  http://www.kurtmann.ro/


sâmbătă, 29 martie 2014

Ce pot sa fac in Bucuresti


Cand ajungi intr-un oras strain exista cateva aspect care trebuie luate in considerare si anume: transportul, cazarea, mancarea si distractia. Cei care au ocazia sa viziteze Bucurestiul trebuie sa fie bine informati in legatura cu posibilitatile pe care le au, deoarece oferta este diversa si ai de unde alege.

In ceea ce priveste transportul, poti merge cu metroul, autobuzul, troleibuzul sau tramvaiul. Cei care stau bine din punct de vedere financiar, pot calatori prin Bucuresti cu masina personala sau cu o masina inchiriata, insa nu e o idee buna daca nu cunosti orasul sau daca masina pe care o conduci nu este dotata cu GPS. Daca vrei sa ajungi la destinatie rapid si sigur, poti opta pentru un taxi. Trebuie sa vii pregatit cu numere taxi Bucuresti si sa-i lasi pe profesionisti sa te duca la destinatie, fara a hoinari ore intregi ratacit prin oras. In ceea ce priveste cazarea, oferta completa de hoteluri din Bucuresti o poti consulta de acasa, apoi sa analizezi bine toate variantele si sa faci alegerea in functie de banii de care dispui sau de zona in care vrei sa locuiesti pentru perioada in care ai nevoie.

Poti alege un hotel in care ai incluse si mesele, sau poti merge sa mananci la diverse locatii din oras, pentru a vedea cat mai mult din marele oras. In ceea ce priveste distractia, poti consulta o lista concerte inainte sa vii, poate ai noroc sa vezi artistul favorit. Este posibil ca vizita pe care o faci sa fie in mod special pentru un concert. Insa daca vii cu alte planuri, potiparticipa la alte concerte, spectacole de teatru, meci de fotbal sau alte tipuri de activitati de petrecere a timpului liber.

articol de MC 


vineri, 28 martie 2014

Mersul pe bicicletă

Sportul nu trebuie niciodată ignorat. Pentru că aşa vom reuşi să ne menţinem un trup sănătos şi mai ales putem face din acest lucru o ocazie numai bune de a petrece cât mai mult timp cu cei dragi. De asemenea mersul pe bicicletă poate fi şi o metodă de relaxare şi de ce nu un timp pe care îl putem petrece meditând. Mersul pe bicicletă nu se uită niciodată, cred că pe acest lucru au mizat şi cei de la biciclop.eu când au început o afacere cu biciclete.

O afacere ce constă în repararea lor şi a ajuns la comercializarea celor mai bune produse din Olanda, Danemarca sau Polonia. Marele avantaj al acestui site sunt însăşi bicicletele, desi gasesti si altceva de cumparat, de exemplu ochelari ski, dar la fel de bebefică este şi multitudinea de informaţii de care sunt însoţite produsele, de asemenea designul acesta energizant care parcă te invită da o tură cu bicicleta. E dinamic şi te face să îţi doreşti un strop de adrenalină. Site­ul primeşte o bilă albă şi pentru informaţiile despre firma, despre cum au început şi despre locul de unde sunt aduse bicicletele. Cel mai mult imi place o bicicleta mtb, dar ma uit cu interes si la pagina cu biciclete gigant.

Mie personal mi se pare foarte interesantă povestea şi felicitări lor că au reuşit să o pună în valoare. Minusuri? Doar unul mic, site­ul este un pic cam dezordonat şi un pic cam aglomerat în partea de sus şi culoarea roşie deşi e energizanta la un moment dat începe să îţi obosească ochii şi tu nu te vei mai putea concentra pe produse. În rest toate bune şi frumoase, vreme caldă să avem ca să putem ieşi cu bicicleta.

articol de MC 

Bilete de vacanta

Vacanţele  sunt  unele  din  cele  mai  plăcute  momente  pe  care  le  putem  avea  în  această  viaţă.  Relaxare totală, prieteni şi atmosferă plăcută şi de ce nu confort şi siguranţă. Cele mai frumoase  vacanţe sunt bineînţeles cele în care eşti cu cei dragi ţie, dar fie că mergi doar cu persoana iubită  ori cu încă alţi 15 prieteni totul trebuie organizat din timp. De la bilete de avion Londra la cazare şi mâncare până  la traseu şi obiective turistice. Dar până la vizitarea obiectivelor turistice trebuie să ne ocupăm de  transport.  

Cum ajungem acolo? Site­-ul bileteavion.ro  se  ocupă  de  comercializare spre bilete avion bucuresti istanbul încă  din  anul  2003.  Ei  bine,  site­ul  deşi  la  prima  vedere  pare  dezorganizat  şi  mult  prea  încărcat ascunde oferte de nerefuzat. Clienţii care vor să îşi cumpere cele mai ieftine bilete de pe  acest site trebuie să se înarmeze niţel cu puţină răbdare şi apoi să se apuce de căutat. Cred că  dezordinea  şi  nuanţele  greşit  alese  ale  designului  sunt  singurele  dezavantaje  ale  acestui  site.  Avantajele fiind bineînţeles motorul de căutare al biletelor şi bineînţeles preţul acestora.

Ce ar mai  putea  îmbunătăţi  acest  site  pe  lângă  design?  Ei  bine  ar  putea  să  evidenţieze  secţiunile  „Cum  primesc/plătesc biletele?”, „Check-­in online” şi „Informaţii bagaje”, pentru că ele sunt până la urma  cele mai necesare informaţii pentru client. De multe ori clientul nostru este unul ocupat, care nu  are timp să caute şi de aceea noi trebuie să găsim o modalitate prin care informaţia să ajungă al  el simplu şi uşor, fără a necesita un efort suplimentar din partea lui. Desigur, puteti sa intrati sa va uitati si pe tarom romania.

articol de MC pentru  http://www.bileteavion.ro/

Strada IT

Traim in era tehnologiei. Aproape orice familie are cel putin un calculator, laptop, notebook, tableta, telefoane inteligente si sunt intr-o continua schimbare toate aceste produse IT. Daca azi ceva este la moda, a doua zi este posibil sa fie invechit si sa isi iasa din uz, pentru ca totul este pe repede inainte.

Daca acum cativa ani, ne multumeam sa avem cativa megabyti si uneori eram fericiti cand aveam hard cu gigabyti, acum calculatoarele au cu sutele memorie si chiar au trecut la next level: terabyte si de multe ori nu ne ajung nici acestia. In ziua de azi, trebuie sa fii foarte atent atunci cand iti achizitionezi un produs IT, trebuie sa stii ce sa alegi, trebuie sa stii unde sa cauti ce mai bune oferte, cela mai bune produse care sa te avantajeze.

Pentru cele mai bune oferte acum este foarte usor sa cauti pe net si o sa gasesti cam tot ce ai nevoie, insa exista si un risc pentru ca nu poti vedea acele bunuri. In acest sens eu va recomand site-ul www.stradait.ro, unde gasesti tot ceeea ce iti doresti. Au tot impartit pe sectiuni pentru a gasi ceea ce ai nevoie: laptopuri si tablete, telefoane, foto-video, monitoare & tv, calculatoare si servere, imprimante si consumabile, scanere si videoproiectoare, caruri si medii optice, periferice & componente PC, retelistica si conectica, software si gaming, auto.

 Din ce in ce mai multi oameni revin la calculatoarele cu monitor, deoarece sunt mult mai mari ecranele iar filmele si jocurile se vad mult mai bine. Pe site-ul strada it gasesti o gama variata din tot ceea ce inseamna monitor lcd. Au incepand cu dimensiunea de 19 inch, 21,5 inch, 22, 23, 24, 27, 29 si multe alte dimensiuni care sa satisfaca cerintele tuturor clientilor. In ceea ce priveste gama de laptop, acelasi site ne pune la dispozitie o gama larga din laptop acer, iar pretul este in functie de calitatile pe care fiecare produs le are in parte.

Si totul este asa de usor de cautat pe site ceea ce iti doresti deoarece iti poti alege in functie diverse calitati pe care ti le doresti. Este usor, bifezi si iti va aparea produsul dorit, in functie de: producator, oferte speciale, tip stoc, diagonala LCD, rezolutie, familie procesor, memorie ram, capacitate HDD, producator chipset video, sistem de operare, culoare, viteza de rotatie HDD, tip memorie video si tastatura numerica. Va recomand si voua sa intrati pe Strada IT.

articol de MC

luni, 24 martie 2014

Planifica-ti vacanta cu AeroTravel

Timpul liber este pentru a ne relaxa cele trei constituente ale unei persoane -  corp, minte și suflet. Când dorim să plecăm undeva ,fie că este vorba de un concediu,o vizită scurtă sau o escapadă de câteva zile,este necesar să ținem cont de acestea. Pentru că dacă mergem într-un loc unde o anumită parte din noi nu a fost mulțumită,vacanța nu a fost una care să ne încarce bateria la maxim.

 Pentru minte avem nevoie de cunoștințe,sufletul are nevoie de liniște,iar trupul are nevoie de răsfăț și relaxare. Un obiectiv care ne poate ajuta să găsim pentru fiecare părticică din noi câte ceva este Barcelona.Unde vă puteți delecta cu vizitarea unor muzee spre exemplu ”Muzeul Maritim”, ”Muzeul Național de Artă al Cataloniei”. În cazul în care vă plac priveliștile,puteți merge la cele două dealuri Montjuic și Tibidabo.

O vacanță este foarte frumoasă,dar implică și anumite pregătiri,iar unul dintre cele mai importante este cu ce ajungeți la destinația aleasă? Eu vă sugerez să nu vă complicați deoarece http://www.aerotravel.ro/ , este mâna dumneavoastră de ajutor. De aici puteți comanda bilete avion Barcelona , că tot am vorbit despre Barcelona .

Un alt loc minunat despre care o să vă vorbesc este Viena. Dacă hotărâți să mergeți aici, cu siguranță aveți ce să vedeți, mai ales dacă sunteți o persoană credincioasă, deoarece aici puteți vizita Catedrala Sf Barbara, Catedrala Greco-Ortodoxă, Catedrala Sf Ștefan.În cazul în care planificați o vacanță pe aceste meleaguri,nu trebuie să vă faceți griji pentru mijlocul de transport,deoarece pe aerotravel.ro găsiți bilete avion Bucuresti la un preț foarte rezonabil.

Vă recomand cu încredere serviciile acestui site, deoarece poate să fie ajutorul dumneavoastră dacă doriți să vă planificați vacanța.

articol de MC

duminică, 23 martie 2014

Jocuri si jucarii

Cred ca cel care a spus ca bataia este rupta din rai, a fost un om rau fiindca nu ar trebui sa fie luat in seama acest proverb de nimeni. Din pacate tot mai multi parinti apeleaza la aceasta metoda pentru a-si pune la punct copiii. Nu este deloc bine fiindca atunci cand iti lovesti copilul faci doar rau.

Eu nu o sa dau niciodata in copilul meu, dar o sa ii ofer o educatie foarte buna. Ii cumpar mereu jucarii copii foarte frumoase si tot ce ii place dar asta nu inseamna ca il rasfat, ci incerc sa il educ cu vorba buna si cu recompense pentru fiecare invatatura de care ia aminte. Ieri i-am luat my little pony, o jucarie foarte frumoasa pe care si-o dorea de mult timp. I-am oferit acesta jucarie fiindca in ultima vreme a fost foarte cuminte si nu a facut deloc prostii. Lui ii plac foarte mult jocuri cu bakugan.

De obicei numai astfel de jocuri ii cumpar dar incerc sa ii indrept atentia si spre masini. DIn cat am observat nu prea este interesat de ele dar o sa ii iau cele mai tari masini, poate asa va incerca sa fie atras si de acest domeniu. Mie in copilarie imi placeau foarte mult masinile dar parintii mei nu aveau aceleasi posibilitati de care dispun eu astazi. Pentru a avea aucm posibilitati, parintii mei m-au trimis la scoala si mi-au oferit o educatie buna pentru a ajunge acum cine sunt. Asa vreau sa fac si eu cu baiatul meu.

articol de M.C. pentru http://www.noriel.ro/

duminică, 2 martie 2014

Pentru frumusetea ta




In ziua de azi, femeile sunt innebunite dupa operatiile estetice si mai ales interventiile chirurgicale la sani. Majoritatea tinerelor isi doresc sa aiba un bust cat mai mare chiar daca uneori exista anumite riscuri. Ele nu se mai gandesc la aceste riscuri ci doar vor sa fie cat mai frumoase. Atunci cand te gandesti ca vrei sa apelezi la o interventie chirurgicala pentru a deveni mai frumoasa, trebuie sa iei in calcul si niste riscuri pe care trebuie sa ti le asumi.

Corpul sufera moduficari intotdeauna atunci cand omul intervine si acest lucru poate duce la imbolnavirea individului. Cu toate ca toti ne dorim sa fim perfecti si sa intoarcem privirile celor din jur, sanatatea trebuie sa fie pe primul plan. Si mie imi plac femeile foarte frumoase insa daca as fi in locul lor nu mi-as risca sanatatea pentru a efectua o interventie chirurgicala pentru marirea bustului, a buzelor sau a feselor.

Eu am gasit un site unde poti afla detalii legate de modificarile pe care vrei sa ti le faci: www.drflorinjuravle.ro  intra si vezi preturile practicate de ei. N-o sa-ti para rau!

articol scris de MC




miercuri, 5 februarie 2014

Cum se termina serialul Feriha



rezumatul ultimului episod: Feriha ep. 67 

urmarea serialului Feriha: Emir'In Yolu - ep. 68

~~***~~

Update - septembrie 2017: numerotația episoadelor de la Happy Channel nu corespunde cu aceea turcească, a rezumatelor de pe acest blog (serialul a fost dat cu dimensionarea lui normală la Kanal D în 2013-2014). 
Considerați cam 3 episoade de la Happy pentru un episod turcesc.

update martie 2014: pentru că mulți comentatori spun că finalul serialului Feriha ar trebui schimbat, doresc să le reamintesc faptul că acest serial a fost filmat în perioada ianuarie 2011 - iunie 2012, așadar toate comentariile referitoare la schimbarea finalului serialului nu-și au rostul. Lectură plăcută!         (Oana D.)
~~***~~


(articolul de mai jos este scris de o cititoare a blogului: Luiza Ceaușu)

Ultimul episod din Feriha este episodul 72.
Apoi serialul se continuă cu un alt serial Emir'in Yolu - Drumul lui Emir - de la episodul 73 echivalent cu episodul 1 din acest film.

Feriha episodul 67
După ce Feriha moare împușcată de Halil (în episod nu se arată cine o împușcă; pe wikipedia la pagina serialului scrie ca persoana care o omoară pe Feriha e necunoscuta, pe paginile de facebook internaționale despre Emir in Yolu apare informația ca Ece ar fi aceea care o omoară pe Feriha, din gelozie - nota O.D.), Emir trece printr-o perioadă tragică, extrem de dificilă și grea. Suferă foarte mult, se închide în el și nu comunică cu absolut nimeni. Până o va întâlni pe Gunes.

De fapt, Emir și Feriha se mai căsătoriseră în secret și pe la episoadele 40-45. S-au mutat împreună în blocul în care Feriha locuia dar neînțelegerile dintre ei apar atunci când în viața lui Emir revine o femeie care fusese destul de importantă pentru el în trecut. Ece se numește, și e fosta lui iubită, cu care a fost împreună un an. Feriha se simțea marginalizată, așa că a decis să plece împreună cu Levent (căpitanul / profesorul) în America. Ea îi va trimite lui Emir actele de divorț și nu vor vorbi timp de 3 ani. După această perioadă Feriha se va întoarce în Istanbul, făcând ca lumea să creadă că are o relație cu Levent.

Aceasta va deține o parte din hotelul lui Cansu unde erau asociați și Emir împreună cu Ece, noua lui logodnică. Prima apariție a Ferihăi este chiar la logodna lui Emir cu Ece.. După multe explicații pe care și le datorau unul altuia se căsătoresc din nou. Dar în ziua nuntii, Halil, fostul logodnic al Ferihăi, fuge din spital și le împușcă pe Feriha și pe Zehra, mama acesteia. (informația nu s-a confirmat la vizionarea serialului; Feriha moare împușcată de cineva necunoscut. Notă O.D.)

Feriha episodul 67
Apoi serialul va continua cu Emir'in Yolu (Drumul lui Emir). Și începusem să zic de fata care îi va fura inima lui Emir. Gunes, sora lui Yavuz Sanjacktar, acesta fiind fostul iubit al lui Ece și dușmanul de moarte al lui Emir. De multe ori a încercat să îl omoare pe Emir, dar nu a reușit. In serial mai apare și o fată, Zulal, sora de lapte Ferihăi, [adică amândouă au supt de la aceeași femeie când erau mici, sau au locuit în aceeași casă cu mama de lapte (Zehra)]. Zulal, poate fi descrisă ca un personaj negativ pentru Emir, pt că se va îndrăgosti de el, dar la fel de mult se îndrăgostește și Can, o polițistă de care Yavuz, dușmanul lui Emir este îndrăgostit la rândul său, dar Can îl place pe Emir.

Feriha episodul 23
Din păcate, din cauză că Feriha moare, publicul este revoltat, și așa.. audiența scade. Regizorii decid să întrerupă fimările la Emir'in Yolu astfel că nu vom ști cum se va termina Drumul lui Emir. Oricum, merită văzut deoarece sunt foarte multe detalii și multe lucruri pe care nu le-am spus.

Vizionare plăcută! (dacă vreți să mai întrebați ceva, vă voi răspunde în limita informațiilor pe care le dețin.

un guest post de Luiza Ceaușu


Notă (Oana D.): probabil că pe internet se găsesc diverse versiuni, ca întindere, ale episoadelor serialului Feriha, deoarece pe site-ul turcesc cu seriale, dizicafe.net (edit ian.2016 - site-ul nu mai există) , Feriha se termină la episodul 67 si de la 68 începe continuarea, Emir'In Yolu, care are doar 5 episoade.

Despre miniseria Emir in Yolu și cum trebuia să continue povestea lui Emir, aici:  Feriha-sezonul-3-sau-Drumul-lui-Emir


Lista rezumatelor la episoadele acestui serial
se găsește pe pagina Feriha - prezentare.


Dacă-ți place serialul, evaluează-l:




joi, 16 mai 2013

Tractari pentru toti!

Cum mulți se întreabă dacă în România există o firmă serioasă care se ocupă cu tractările auto sau chiar și cu un transport mașini Germania România, pot cu foarte multă ușurință să-i lămuresc.

Ei bine, totul ține de Arad și de Optimal Auto.

O firmă serioasă, care se bazează pe câștigarea încrederii clientului și pe seriozitate.

Eu cred ca o firmă care face un transport mașini Germania cu o platformă Germania are în calcul în primul rând, siguranța cu care efectuează lucrarea dar și grija de a ajunge la acel target, cerut de client.

Toate se bazează pe faptul că se aduc mașini din Germania, dar și pe faptul că aceste mașini nemțești, se cer în România din ce în ce mai mult.
Deci, ajung la concluzia că dacă vrei să-ți cumperi o mașină nemțească, mai bine apelezi cu încredere la firma din Arad, care cu precizie poate efectua acest transport, iar tu să fii mulțumit.


un guest post de Marius C.

fotografia aparține autoarei acestui blog.

luni, 17 mai 2010

Metoda EMDR

Terapia a fost pusa la punct la sfarsitul lui 1980 si a fost folosita pentru reducerea sindromului de stress post traumatic, pentru reducerea durerilor cronice si pentru tratarea fobiilor.
Datorita unor procese neurologice care sunt declansate si care se pare ca stimuleaza creierul determinandu-l sa «metabolizeze» sau sa «digere» anumite reziduuri disfunctionale din trecutul sau.
Ca urmare, amintirile traumatizante isi pierd incarcatura  afectiva negativa care pune capat suferintei si actiunilor nefaste: crize de panica, frica necontrolata, compensatii de tot felul.
Ulterior EMDR a fost extinsa pentru alte probleme de ordin psihic ca fobiile si depresia, care isi au originea de multe ori in experiente dificile traite in copilarie.
"Ea da rezultate foarte bune cu pacienti care sufera de traumatisme precise, mai bine decat in cazul unor traumatisme difuze, de ex: frica de serpi care are un punct de plecare necunoscut, pentru ca a fost indusa de parinti",  afirma Dr. David Servan-Schreiber.
Tehnica este in aparenta simpla.Terapia este scurta si urmeaza o procedura riguroasa, terminandu-se in cateva sedinte, cel mult 4-5 in cazul traumatismelor foarte foarte grave si numai 2-3 in cazul celor legate de stress.
Persoana trebuie sa "plonjeze" intens in emotiile care o streseaza, terapeutul intrerupe periodic experienta printr-un stimul senzorial, deplasand foarte repede un deget sau o bagheta in fata persoanei respective.
Acesta trebuie sa urmeze msicarea cu ochii, capul ramanad in pozitie fixa. Miscarea ritmica a ochilor este echivalenta cu miscarea ochilor din timpul viselor. Aceasta stimulare se rasfrange intr-o maniera foarte complexa asupra creierului, mai precis in partea cea mai "veche" a evolutiei umane, in creierul limbic sau creierul emotional. Cu acest procedeu simplu, imaginile, perceptiile si  amintirile, cu toata gama de efecte marunte care le insotesc si care afecteaza negativ creierul emotional, sunt "recodate" si isi pierd din intensitate, sunt trimise intr-un trecut foarte indepartat, apoi ele sunt inlocuite de elemente pozitive. Procedeul este natural si  spontan, fara sa fie acompaniat de traumatime sau alte sechele.
Nu intru in amanunte de complexitate ale mecanismului EMDR.
Trebuie ca in momentul terapiei  persoana  sa se "incarce" cu sentimente pozitive, sa stie ce isi doreste si vrea sa modifice in comportamentul sau. Originaliatea consta intr-o asociere eficace a modului de raspuns la stimuli si senzatii centrate  pe gandire si comportament. Una dintre beneficiile metodei este posibiliatea de auto vindecare a psihicului.
EMDR nu are multi adepti in cadrul comunitatii medicale. Terapia este promovata de putini profesionisti, ceilalti o condamna considerand-o ca o metoda care poate seduce populatia care doreste solutii rapide. Cu toate acestea, metoda confirma eficacitatea tratamentului.
In contextul nostru EMDR vizeaza inducerea de sentimente pozitive, constientizarea si modificarea obiceiurilor comportamentale si obtinerea unui proces de schimbare a modelului comportamental legat de modul de a manca. Anxietarea, starile depresive pot fi reduse si pot disparea in cele mai multe cazuri. EDMR este o metoda controversata, desi inlocuieste cu succes antidepresivele si alte metode utilizate in terapia clasica.
In practica inca nu exista specialisti care sa se ocupe exculsiv de EMDR care sa fi primit o formatie adecvata.
Inca o data metoda este simpla si fara terapeut decurge astfel :
Instalat cofortabil, cu o muzica adecvata sau fara, persoana isi reprezinta evenimentele care stau la originea problemei ramanand concentrat tot timpul. Reprezentarea problemei sale poate fi vizuala, emotionala, cognitiva sau fizica. Se evalueaza gradul de inconfort produs de starea in cauza si starea de bine, fericire, confort indusa de schimbarea dorita.  Capul  ramane nemiscat insa in timpul acesta globii oculari se vor deplasa stanga-dreapta urmand o traiectorie fixata de la inceput (care suplineste bagheta sau degetul terapeutului). De ex: priviti alternativ doua tabouri de pe un perete aflate la 3-4 m  distanta sau unghiurile formate de doi pereti ai camerei. Miscarea trebuie sa fie suficient de ampla si rapida. Timpul afectat este de 2-3 min si repetat inca de 2-3 ori in urmatoarele zile sau saptamani dupa caz. Rezultatele sunt spectaculoase. 



Articol trimis pe email de Yashco Vardan.