Se afișează postările cu eticheta gradina. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta gradina. Afișați toate postările

sâmbătă, 21 mai 2022

Artool.ro - pentru grădina și terasa ta

Artool.ro - pentru grădina și terasa ta



Pentru cei care locuiesc în marile orașe sau foarte aproape de ele, necesitatea unei oaze de verdeață și de aer curat este imperioasă. Chiar dacă în ziua de azi se fac multe eforturi pentru reducerea poluării atmosferice și nu numai, aerul nu este cum ar trebui să fie, respirăm gaze de eșapament, pulberi industriale și alte noxe pentru că nu avem încotro. Însă acasă putem să ne organizăm o mică oază de verdeață și de liniște, în care să ne relaxăm după o zi de alergătură și stres cotidian.

Pentru cei care au casă și curte, fie ea și mai micuță, este mai simplu de organizat o grădină. La fel și pentru cei asemenea mie, care locuim la parterul unui bloc cu o bucată de teren în spate. Dar chiar și cei care nu au spațiu în jurul casei lor, dacă au un balcon generos sau o terasă, grădina suspendată, sau la ghivece e următorul lucru de făcut.

Așadar, în afară de iarbă, flori, arbuști, copăcei și arbori, ce mai putem face pentru grădina sau terasa noastră ca să fie locul unde după amiezile și weekend-urile de vară să fie cât mai relaxante și mai regeneratoare pentru corp și minte? De pe site-ul artool.ro, unde am găsit tot ceea ce am nevoie pentru grădină și terasă, mi-aș alege câteva lucruri pe care le consider esențiale și anume una sau două pergole, eventual cu bancă, mobilier de terasă și grădina și un hamac de tip scaun.

O pergolă pentru plante agățătoare

O pergolă poate fi simplă sau cu bancă, ori cu arcadă unică, dublă, multiplă, cu trepte mai rare sau mai dese. Prefer o pergolă metalică deși am văzut și din lemn sau plastic, dar acestea se deteriorează ori se rup de la greutatea plantelor, destul de repede, aș spune, și trebuie înlocuite. Iar dacă pergola este pentru trandafiri agățători, e mai greu de înlocuit fără să afectezi florile. Mie îmi plac trandafirii, iedera, clematitele, și aș îndrăzni să folosesc o pergolă mai mică și dacă aș sta la etajul unui bloc și aș avea un balcon spațios. Unul sau mai multe ghivece mari ori o jardinieră pot fi folosite cu succes pentru rădăcinile plantelor agățătoare mai mici, precum trandafirii.
 
Artool.ro - pentru grădina și terasa ta

Sufrageria din grădină

Pentru mobilierul de grădină m-am oprit la un set cu canapea și două fotolii plus măsuță de cafea din poliratan, în primul rând pentru că este un material ușor de întreținut și de curățat, rezistă la intemperii, așa că nu trebuie neapărat adusă în casă mobila de terasă atunci când încep ploile sau iarna, deși este și aceasta o opțiune, mai ales când există o verandă semi-deschisă sau o marchiză, și nu în ultimul rând mi-aș lua această mobilă de grădină pentru că am avut ocazia să stau pe o astfel de canapea și este foarte confortabilă. 
Ce poate fi mai plăcut vara decât să savurezi cafeaua de dimineață afară, la soare, ascultând ciripitul păsărelelor cântătoare? Sau să stai la o șuetă cu prietenii, la un rummy sau o partidă de table, șah ori tabinet, fără să trebuiască să te deplasezi kilometri întregi undeva într-o poiană de munte? De cele mai multe ori, după ce vin de la serviciu, caut o clipă de relaxare în imediata mea vecinătate, pentru că nu mai am energia necesară pentru altceva. Un loc în casa ori în curtea mea unde să mă simt ca în vacanță este tot ceea ce-mi doresc.

Hamacul - stropul de exotism al grădinii

În grădina din spatele blocului, unde am câțiva vișini, trei arbuști de liliac viguroși și un tuia înalt și bătrân, mi-aș instala un hamac, dar nu din acela obișnuit, pentru că nu mă pot așeza pe el din prima încercare și nu vreau să mă trezesc cu ceva oase fisurate. Dar aș alege cu multă încântare un hamac de tip scaun, pentru că este confortabil inclusiv pentru persoanele mai vârstnice care se pot așeza și da jos de pe el fără probleme, și pentru că poate fi folosit atât agățat de o ramură groasă a unui copac cât și de un inel special încastrat în balconul vecinului de deasupra, pentru cei care stau la etaje intermediare. De asemenea acest hamac poate fi agățat și de un suport metalic special care poate fi achiziționat odată cu hamacul.
 
Artool.ro - pentru grădina și terasa ta

Bineînțeles, tot de pe artool.ro mi-aș lua toate uneltele de grădină necesare pentru îngrijirea acesteia, precum un furtun, mașină de tuns iarba, un gard decorativ, o plasă de umbrire, lămpi solare, foarfeci diverse, pompe de stropit, etc. În afară de faptul că produsele pot fi achiziționate din magazinul online, un beneficiu este și acela că plata se poate face în maxim 12 rate fără dobândă cu anumite carduri de cumpărături de la Banca Transilvania, Alpha Bank, Banca Română și First Bank.

Iar dacă doriți informații suplimentare despre produsele lor, puteți să vizitați magazinele de desfacere (valabil pentru cei din Arad), sau puteți contacta Artool la nr. de telefon 0311-094.723 ori la adresa de email contact@artool.ro



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share pin






vineri, 27 iulie 2018

Pavajul potrivit pentru gradina ta



Pavajul potrivit pentru gradina taStai la casă și planifici să-ți faci o grădină de la zero? Cred că deja știi că de la terasă, la alei și la pietrișul din grădină, totul are un impact uriaș asupra specificului grădinii tale. În afară de flori, arbori și arbuști sau tipul de gazon pe care îl pui printre acestea, mai sunt și alte elemente importante de care trebuie să ții seama, cum este pavajul aleilor și al zonei înconjurătoare. Alegerea pavajului potrivit pentru curtea și grădina ta de vis contează cu adevărat. O curte bine amenajată poate transforma un spațiu exterior într-un loc relaxant și o încântare pentru ochi.

Dar ca să faci asta, ai nevoie de unele criterii de alegere a pavajului pentru curtea și grădina ta.

Mai întâi trebuie să ții cont de cât de mult trafic și câtă greutate va trebui să suporte pavajul și la ce va fi folosit?

Dacă vrei să amenajezi o mică terasă, unde să stai vara la soare, să iei micul dejun sau să te distrezi la un barbecue cu prietenii, în acest caz ar fi potrivit pavajul cu dale din calcar sau gresie. Dacă ai copii și ei se vor juca mereu în zona aceea, atunci gândește-te să-ți pavezi terasa cu plăci rezistente la alunecare, cu suprafețe texturate care sunt foarte prietenoase cu familia.

Apoi va trebui să iei în considerare aspectul casei tale. Pavajul trebuie să se potrivească stilului grădinii tale și în special al casei. La ce mă refer: dacă ai o casă cu un aspect tradițional, este mai potrivit pavajul natural, rustic, iar dacă ai o casă cu finisaj contemporan pavajul tău ar trebui să aibă un aspect elegant și modern, cu piatră tăiată. Lângă piscină, de exemplu, un pavaj Penter landhaus este foarte potrivit.

Culoarea pavajului să fie neutră, policromă sau naturală?

Pavajul potrivit pentru gradina taUnele game de dale oferă palete de culori puternic contrastante, altele sunt în nuanțe clasice de bej, cenușiu sau ocru, iar altele au culori mai îndrăznețe. Poți să creezi un aspect dramatic al grădinii, dar accentele prea mari de culoare la un pavaj devin repede obositoare pentru ochi. Nuanțele de maroniu, miere, gri închis și roșu cărămidă sunt potrivite pentru clădirile mai vechi, sau cu aspect clasic, dar și pentru cele moderne.
Chiar dacă un roz antic sau un galben ți se par nuanțe de folosit la un pavaj, ar fi indicat să le eviți, tocmai pentru că sunt prea tari și în loc să te relaxeze vei obține efectul invers. Totuși, anumite efecte pot fi obținute dacă vrei să faci unele combinații. O fântână în mijlocul grădinii arată excelent înconjurată de un pavaj cenușiu deschis, restul pavajului fiind cu dale din piatră de Ierusalim. Ia în considerare cea mai potrivită culoare pentru pavajul din grădina ta.

Un peisaj complex poate îmbunătăți sau ruina o schemă. Dalele de argilă rustică, pietrișul de râu, gresia se potrivesc cu modele mai tradiționale. Pentru schemele moderne, calcarul tăiat, cuarțitul, chiar și betonul lustruit - sunt comune, deși materialele șlefuite costă de obicei mai mult. Dar nu te teme să încalci regulile. Materialele tradiționale utilizate într-un stil contemporan (cum ar fi porfirul sau plăcile de gresie) alcătuiesc o plăcută combinație de vechi și nou.

Pavajul potrivit pentru gradina taÎn final gândește-te și la condițiile meteorologice. E drept, aspectul contează, dar și eficiența. Pavajul trebuie să fie rezistent la alunecare, durabil și să necesite o întreținere minimă. Dalele din piatră se schimbă cu timpul, în timp ce betonul, nu. Depinde de ceea îți dorești.

Cu toate acestea, într-o bună măsură alegerile tale vor fi influențate și de bugetul de care dispui, deși alegerea unei pietre de calitate superioară va fi întotdeauna decizia cea mai bună. Piatra de calitate este, fără îndoială, rentabilă, chiar dacă are un cost mai mare, pentru că e durabilă pe termen lung. La urma urmei, ai putea să te gândești și la o altă posibilitate: potențialii cumpărători de case vor aprecia peisajul de calitate superioară, astfel încât standardul pavajului tău poate avea un impact semnificativ asupra valorii casei dacă vreodată te vei hotărî să o vinzi.

Mai multe detalii despre pavaje găsești și pe pagina de facebook Globall Design.




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin










miercuri, 11 mai 2016

Florile si arbustii de la gradina Bakker [1]





Florile si arbustii de la gradina Bakker [1]
O să scriu probabil câteva episoade, despre experienţa mea cu grădina Bakker. Nu ştiu de ce, când am primit (într-unul din coletele de la bonprix.ro) catalogul lor, n-am căutat şi păreri negative pe net, aşa cum de multe ori fac, măcar să ştiu la ce să mă aştept, dacă mă hotărăsc să comand. Deci, "furată" de pozele lor, am comandat mai mulţi bulbi, arbuşti şi seminţe. Aş fi vrut un alt cadou decât cel oferit online, adică 2 trandafiri agăţători, voiam căsuţa pt păsărele şi 50 de bulbi mix, aşa cum era scris în catalogul tipărit, dar pe acela l-am oferit adminei de la asociația de locatari, în ideea că poate comandă ceva pe asociaţie să ne refacem gardul viu acolo unde nu este şi pe unde pătrund hoţii de flori în grădina noastră.

Florile si arbustii de la gradina Bakker [1]
Mai întâi m-am pomenit că pe site-ul lor nu pot opta să-mi vină coletul prin curier, la uşă, ci trebuie să merg eu să-l ridic de la poştă. Am specificat imediat că-l vreau prin curier, într-un spaţiu rezervat unui comentariu, de pe formularul de comandă online. Pe 7 aprilie am lansat comanda. Pe 14 aprilie, era într-o vineri, mă trezesc cu telefon de la ei şi îmi spun că acum nu se mai poate să schimbe din poştă în curier pt că trebuie anulată comanda şi făcută alta, ceea ce mai durează încă 2 săptămâni. Ei, las lucrurile aşa urmând să văd eu cum aveam să mă descurc, pt că nu am maşină şi până la taxi trebuie să mă deplasez pe jos, pt că poşta nr. 1 e într-o intersecţie mare, nu departe de o staţie de taxi, dar maşinile nu pot parca în imediata apropiere. Pentru că domnişoara de la grădina Bakker îmi promisese că-mi ajunge coletul în săptămâna următoare, deja mă gândeam la mai multe variante de a mă plimba prin centrul oraşului cu coletul care bănuiam că este şi greu, şi voluminos. N-a fost decât voluminos, până la urmă.

Florile si arbustii de la gradina Bakker [1]
Am aşteptat. Şi iar am aşteptat. Coletul meu a sosit luni, 24 aprilie, şi când am plasat codul lui în pagina de tracking a poştei române am văzut că fusese trimis din Bucureşti miercuri după ora 14.00. Vineri ajunsese în Piatra, nu înţeleg la ce a mai stat 3 zile în poştă, în loc să primesc un telefon să vin să-l iau, că nr. meu de mobil era trecut cu litere aldine pe colet??? Luni, pe o ploaie morocănoasă, am plecat la poştă să-mi ridic plantele. Apoi le-am pus în apă pe cele care trebuiau puse în apă, pentru că nu aveam cum să le plantez pe ploaie. Restul le-am desfăcut şi le-am lăsat în balcon, să aibă lumină şi aer. Miercuri am avut noroc de o zi superbă şi am grădinărit cam toată ziua, conform indicaţiilor din cărţulia primită în colet. Şi uitam să zic. Preţurile de la Bakker sunt cam pipărate, dar hai, treacă-meargă, mi-am zis, dacă într-adevăr plantele vin din Olanda, sau de unde vin ele. Însă când am văzut ce pliante mari, multe şi din hârtie lucioasă am primit în colet, mi-am dat seama cam unde s-au dus banii mei. Ori o parte din ei. Apoi, fără să vreau, mergând în Kaufland am văzut că un plic cu seminţe de flori costă 1,5 lei iar la Bakker vreo 9-10 lei. Am simţit aşa, ca o săgeată otrăvită în buzunar. Ei, dar hai, Oano, mi-am zis. Doar nu-ţi pui unghia-n gât pt zece-dooj'de lei, acuma.

Florile si arbustii de la gradina Bakker [1]
Bun. Trecem peste. Hai la săpat grădina şi la plantat tuia albastru, chiparos, zic ei. Acuma, chiparoşii mei - că te obligă să iei 6 bucăţi, la pachet - nu erau nici măcar verzi, erau cam ruginii, dar am zis că poate aşa sunt ei când sunt mici. Am respectat directivele Bakker de plantare, cu minim 30 cm între ei, i-am udat ca să băltească apa, şi am făcut asta aproape zilnic, dar cu siguranţă la 2 zile, până de curând când au reînceput ploile. Chiparoşii mei sunt din ce în ce mai ruginii. Nu îndrăznesc să zic că-s uscaţi, încă. Mai sper că măcar unul din cei 6 puieţi şi-o fi revenit din moartea clinică în care i-am primit. Aş zice că unul e mai înalt decât se vede în poză (făcută pe 5 mai), dar mai aştept.

Florile si arbustii de la gradina Bakker [1] Florile si arbustii de la gradina Bakker [1]













Crinii negri asiatici i-am plantat în grădină pe toţi în afară de unul, care, frumosu' de el!, a crescut mărişor deja într-un ghiveci pe balconul meu. Fraţii lui au păţit diverse: pe unul a călcat un câine sau pisicile mele şi i-au rupt mugurele, altul cred că avea nevoie de mai multă lumină şi n-a crescut mai deloc, iar al treilea creşte lent.

Florile si arbustii de la gradina Bakker [1]
Arţarul japonez, piesa de rezistenţă a coletului, mi-e şi ăsta atât de drag că nu m-a lăsat inima să-l plantez direct afară şi bine am făcut. S-a "trezit" frumos, are frunzele verzulii şi grena, penate, moi, toată ziua mă duc să văd ce face, îl ud cam la două zile şi apoi îl alint. Nu râdeți, :D că şi plantele sunt fiinţe.

Lampioanele chinezeşti le-am pus în grădină. Nu se vede nimic deocamdată, şi după cât de uscate erau bucăţelele de rădăcini primite, nici nu am speranţe că se vor vedea vreodată. Trandafirii agăţători, de asemenea, sunt tot în grădină, pe sub o scăriţă care susţine un liliac mov, dar cum nu mă interesează un cadou pe care nu mi l-am dorit - nu că nu-mi plac trandafirii, dimpotrivă, dar hoţii de flori exact trandafiri caută, şi n-aveam nevoie în curte de încă unii care să fie hăcuiţi de houmleși care vând la colţ de stradă flori furate - chiar nu ştiu dacă s-au prins au ba. Seminţele de zinia şi de pătrunjel - ca să nu mă mai duc toată ziua la chioşcul de alături după o legătură -, deocamdată nu le-am plantat.

Episodul al doilea va veni când o să mai am ceva noutăţi despre plantele mele de la Bakker. Nu visez la o grădină Mirabel, ca în Salzburg, dar oricum, cu atâtea lucruri care n-au fost ok, deocamdată nu-mi mai doresc să cumpăr de la dânşii. Dar să nu zicem hop până nu trecem puntea, adică până nu văd nişte rezultate concrete, cum se zice. Episodul doi, to be continued .. :)








miercuri, 11 mai 2011

Primavara de la geamul meu

Cam așa se vede o mică parte din grădina de la geamul din fața apartamentului meu. Copăcei cu flori roz, lilieci albi și mov, lăcrămioare, trandafiri, gard viu.

În spate e o adevărată grădină de trandafiri, hortensii, gura-leului, maci, lalele, ghiocei, lăcrămioare, toporași, nalbe, lilieci, înconjurați vara de un zmeuriș și de vișini, dar chiar și așa se mai găsește câte cineva care să vină la furat flori.

Da, la furat, vin cu foarfece pregătit, taie trandafirii îmbobociți, cu tija lungă, ca să-i vândă. Fură și liliacul. Și ghioceii, și zmeura și vișinele și fragii - că de ăștia am uitat să zic.

Deși țip la hoți și mă enervez toată vara, îmi îngrijesc florile și le păzesc.
Tare mult aș fi dorit ca primăria să ne lasă gărduțul din jurul grădinii! De când l-au dat jos vin tot felul de boschetari la furat. Când aveam parodia aia de gard, așa cum era el, făcut din câteva fire de sârmă ghimpată împletită printre crengile arbuștilor, nu erau probleme. Acum .......  toți homleșii care caută în lăzile de gunoi din spatele blocului, iau și câte un braț de flori, că nu-i așa?, e grădina nimănui.....