Ace cu bilă de la Casa Cenina

Așa cum am mai scris, unul dintre hobby-urile mele constante este meșteșugul feminin de a coase, a croșeta și a tricota. În ceea ce privește cusutul, de mică am fost învățată să cos, mai întâi la școală, cruciulițe pe etamină și pânză albită, apoi maică-mea mi-a arătat cum se brodează. Mai târziu am dat de gustul goblenului și am rămas cu pasiunea asta până azi, deși am un mare defect, anume că încep multe și nu termin mai nimic. Nu mă înțeleg nici eu, și deocamdată tot nu am găsit formula magică de a mă menține în starea de chef de cusut pe termen nelimitat.

Cusutul de goblen mă relaxează și admir pe toate doamnele și domnișoarele care au mult spor (da, am văzut așa ceva, am văzut goblen de dimensiuni medii terminat într-o lună, de o tânără care avea și serviciu) și care scot din mâinile lor mici lucrări de artă. În afară de simpla pasiune pentru goblenit sunt interesată și de diverse tehnici, instrumente de lucru, ace, tipuri de pânză, ațe, etc.

În ceea ce privește acele, de la o mătușă de-a mea, care azi ar fi avut vreo 87 de ani dacă ar mai fi pe lângă noi, auzisem de ace cu bilă. Adică ace de cusut manual care nu au vârf ascuțit, ci se termină cu o bilă minusculă, mai mică decât gămălia unui bold. Mi-a spus ea că acelea sunt ace speciale de cusut goblen sau pe etamină și că datorită bilei acul intră exact prin spațiul dintre fire, nu agață firele pânzei și nu intră printre firele de mouline deja cusute. În plus, acest tip de ac nu te înțeapă, mai ales când coși la gherghef și manevrezi acul și pe sub pânză, fără să vezi exact ce faci.

Cred că mi-a și arătat ea un astfel de ac cu bilă, doar unul singur mai avea de când era tânără și cosea. Apoi am auzit de acest fel de ac de la o colegă de serviciu, mare cusătoare de goblen, însă ea, spre deosebire de mătușa mea, doar auzise de aceste ace, însă nu avea niciunul să-mi arate și nu cususe vreodată cu așa ceva.

Nu am știut nici eu ce înseamnă acul cu bilă până când nu a fost o discuție în acest sens acum câteva luni pe un grup de facebook dedicat goblenului. Cineva a menționat Casa Cenina, un site al unei afaceri de familie de lângă Arezzo, Italia. Acolo am găsit ace cu bilă de câteva mărimi, produse în Cehia, etamină de mai multe tipuri, ațe mouline DMC originale (franțuzești) și altfel de ațe mouline, produse în Italia, pe aceleași coduri de culoare ca DMC-urile doar mai ieftine, mouline Anchor (Marea Britanie), cotton perle, mătase pentru brodat, etc. Site-ul este bine aprovizionat, dacă pot spune așa, cu de toate pentru fel de fel de tipuri de lucrări efectuate manual. Au și kituri de cusut în cruciuliță și goblen.

Eu am făcut două comenzi la ei, pentru ace cu bilă (cele cu nr. 40, adică de 4 cm lungime le găsiți AICI), etamină, cutii de organizare a ațelor, ațe DMC și de alte tipuri și am primit comanda foarte repede (prima dată am comandat duminică și joi aveam coletul la ușă, deși era în pandemie), a doua oară am comandat niște reviste cu modele de dantelă de Bruges, lucrate cu mosorele (dar modelele se pot adapta și pentru lasetă sau broderie). La prima comandă am avut în colet și 5 sacoșe cu logo-ul firmei, drept bonus.

Transportul costă 10 euro dacă e o comandă de sub 65 de euro în total, sau 3 euro dacă ai pus în coș marfă de peste 65 de euro. De fiecare dată obții bonusuri în puncte pe care le poți valorifica la comanda următoare sau poți aștepta până aduni mai multe puncte și ai un discount consistent din ele.
Site-ul are versiuni în limbile italiană, engleză, franceză, spaniolă.

Acele cu bilă le folosesc și se coase mult mai uniform cu ele. Ce pot să spun, este că recomand acest site pentru cine dorește ace cu bilă pentru cusut manual. E adevărat, astfel de ace se găsesc și pe site-urile chinezești, poate chiar mai ieftin decât la italieni unde un set de 5 ace costă cca 9 euro. Dar de la chinezi vin coletele foarte greu, în 2 luni sau mai mult. Iar marfa știm cu toții cam ce calitate are. Așa că, dacă vreți ieftin, luați de la chinezi. Dacă vreți bun și repede, luați de la Casa Cenina, Italia. Deocamdată, de câteva zeci bune de ani, în România astfel de ace nu se mai fabrică.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Hobby-urile mele: cusutul de goblen

De multă vreme mă gândeam să scriu un articol despre unul din hobby-urile mele, cusutul de goblen, și să trec în revistă ce-mi place și ce nu la seturile pe care le-am cumpărat de-a lungul anilor. Poate că nu sunt eu chiar cea mai potrivită în a scrie despre aceste seturi, pentru că sunt genul care se apucă de cusut și după o perioadă relativ scurtă, lasă deoparte ani și ani... Însă poate ceea ce scriu este de vreun folos începătoarelor, și poate că, de ce nu?, firmelor producătoare.

Așadar - eu m-am apucat de cusut goblen când această îndeletnicire explodase literalmente și pe piața noastră. Adică undeva prin anii '90, să zicem 1994. Primul meu goblen a fost unul cu diagramă de la Pitești (goblen-set), după o pictură de Rubens, Răpirea sabinelor. Pe atunci pânza de cusut nu era caroiată, așa că îmi caroiam singură, cu un creion bine ascuțit porțiunile de cusut. Era un model greu, eu nu mai cususem niciodată goblen, însă pentru că am oarece îndemânare la lucrul de mână, nu am simțit că fac ceva dificil. Doar lipsa caroiajului îmi îngreuna lucrul, însă până am făcut cam un sfert din goblen, nu l-am lăsat din mână. Apoi a intervenit acea plictiseală. La mine este cronică, nu am găsit până acum formula de a o depăși.

Dar a mai intervenit ceva. În vara lui 1995 am ieșit pentru prima oară din țară într-o excursie cu autocarul prin Europa (nu turistică, ci într-un alt scop, cu ocazia unui congres mondial de literatură și artă S.F. care avea loc la Glasgow). Când am ajuns și poposit 2 zile în Munchen, am avut ocazia să vizitez și muzeul de artă al orașului, eu fiind genul care pentru asta merg într-o țară străină, să văd cu ochii mei valorile artistice. Marketurile sau alte locuri moderne mă interesează chiar foarte puțin.

Și într-o sală am rămas înmărmurită de emoție. Tabloul lui Rubens era acolo, sub privirile mele, măreț, superb și atât de diferit de goblenul la care cususem eu. Diferențele mi s-au părut enorme. Mai întâi, anumite detalii din pictură nu se regăseau și în goblen. Apoi, culorile ațelor erau atât de întunecate, încât cele două femei blonde păreau mulatre, iar seninul cerului era un amurg, de parcă răpirea s-ar fi petrecut noaptea, în goblen. Pictura prezintă o splendidă paletă de azuriu pentru nuanțele cerului. Acum, goblenul meu mi se părea o caricatură nereușită a superbului tablou de Rubens. Niciodată nu am mai reluat cusutul la el, deși îl păstrez ca o amintire dragă, fiind primul pe care am încercat vreodată să-l cos.

    

Cu toate acestea, pe parcursul anilor am cumpărat cu precădere seturi de la Pitești, pe care și acum o consider firma cea mai bună care produce goblen în țara noastră. De ce? Pentru că are culorile mai stinse, dar mai apropiate de ceea ce erau goblenurile secolelor trecute. Pentru că dispersia punctelor este armonioasă, nu are vălătuci în loc de nori la peisaje și nici puncte răzlețe care irită privirea, ca la Krif. Ce nu-mi place este că ațele nu mi s-au părut niciodată de calitate. Cine a văzut și a pipăit vreodată mouline-uri DMC, știe la ce mă refer, ele sunt foarte fine, mătăsoase la atingere și cu luciu satinat, nu conțin zone mai groase sau mai subțiri, ața este perfectă în totalitatea ei, nu degeaba sunt considerate cele mai bune ațe de cusut din lume. Ațele de la Pitești sunt mate, se rup ușor și cel mai adesea se răsucesc în timpul coaserii, au zone mai subțiri sau mai groase, chiar câte ceva ce seamănă a nod. Dar cel mai important avantaj al lor este că în timp se decolorează foarte puțin. Nu am zis că deloc, însă foarte puțin.

  

Apoi am găsit și la Focșani (Rogoblen) câteva modele care mi-au plăcut, iar la vremea aceea, seturile de la Focșani erau mai ieftine decât acelea de Pitești, dar și ceva mai schematice. Ațele sunt o idee mai bune, deși nu cu mult. La fel de mate, poate ceva mai rezistente la rupere, dar culorile sunt vii, țipătoare chiar, și mie ăsta mi se pare un lucru de prost gust. Totuși cred că există o explicație a acestui fapt - cele câteva goblenuri de Focșani pe care le am prin casă s-au decolorat chiar foarte mult, culorile ajungând să fie spălăcite. Pozele făcute arată mult mai bine decât goblenurile în realitate.

Krif, Timișoara - la începuturi aveau niște goblenuri imprimate pe o pânză cu ochiurile mai mari decât pânza clasică de goblen, și le vindeau în magazine fără ațe. Am și acum vreo 4 astfel de goblenuri, pe care nu le-am cusut niciodată, din lipsa ațelor. În timp oferta lor s-a diversificat. Am avut și de aici modele cumpărate, dar nu m-am încumetat să cos nici unul până acum. De ce? Pentru că marea majoritate a prelucrărilor de la Krif conțin zone cu puncte intercalate, detaliu care pe mine mă deranjează vizual. Mereu m-am gândit că acolo aș face niște blenduri (amestec de două ațe de culori diferite) ca să nu iasă stropii aceia inestetici la cusut. Dar cum spuneam, nu am început niciodată vreun goblen de la ei. Am vândut recent kiturile lor, am rămas cu vreo 2 nevândute și atât. Ce nu-mi mai place la Krif - mult timp au inclus în mai toate goblenurile lor o anumită nuanță de turcoaz, tare, stridentă și în cantitate mare pe goblen. Acea culoare nu-mi place și cred că ăsta a fost unul din principalele motive pentru care nu m-am încumetat să cos nimic de la ei, deși aveam câteva seturi în dulap. Apoi, prelucrările lor, în afară de zonele cu puncte, sunt foarte mari. Consider că un goblen care sare de un 25-30 de cm lungime sau lățime, deja este prea mare. Eu nu mi-aș pune pe pereți goblenuri cu laturile de 50 pe 70, de exemplu. Apoi, au multe modele cu zone în care negrul predomină, ceea ce la o pictură nu este real. De la o doamnă profesoară de istorie, mare cunoscătoare într-ale artei și cusătoare de goblen de prin anii '60, știu că tablourile rareori conțin vopsele cu pigmenți negri, de regulă pictorii folosesc nuanțe foarte închise de maro, verde, bluemarin, grena. Așa că eu aș înlocui negrul cu o altă nuanță închisă pe care o am la îndemână și care se potrivește cu goblenul. De exemplu, dacă am un peisaj cu o pădure care conține mult negru, aș înlocui cu un verde foarte închis sau cu un maro foarte închis. Sau aș face un blend din aceste două ațe.

     

Ațele de la Krif par mai bune calitativ decât cele de la Pitești și Focșani, cel puțin în ultimii ani sunt în mod evident mai bune, deși cele din kiturile de demult nu sunt grozave. În prezent au o ofertă foarte diversificată, multe seturi conțin prelucrări ale unor pictori celebri, lucru care mie, una, îmi place foarte mult, dar modelele sunt mari, cu multe culori (ca să iasă reușit, un goblen este bine să aibă mai multe culori, dar e mai greu de cusut) și ar trebui să la selectez din noianul ofertei pe cele care nu conțin zonele cu puncte. Am văzut și modele care îmi plac foarte mult ca și prelucrare, doar că de dimensiuni prea mari pentru gustul meu. Poate voi avea timp acum, că tot stăm acasă, să caut în detaliu ceea ce-mi place și să-mi comand, deși am câteva goblenuri începute de mulți ani și neterminate, doar trebuie să depășesc starea aia de plictiseală care mă copleșește uneori.

Gentex, Rm. Vâlcea - era o firmă relativ nou apărută pe piața de goblen. Am văzut acum vreo 10 ani un set într-o mercerie și l-am luat pe loc. Este un goblen imprimat, cu o prelucrare a Lăptăresei de J.B. Huet. Din păcate nu m-am gândit că firma va da faliment și nu am mai luat nimic de la ei (aveau și un site nu foarte pretențios, care nu mai există acum). Modelul ales este foarte frumos, dimensiunile sunt medii, ațele sunt bune. Dar: culorile de pe pânză nu se potrivesc întotdeauna cu ațele și mi-a fost greu să le identific. Nici acum nu știu care și cum este, însă cos la el de drag, așa cum îmi vine, intuitiv. La cer am crezut că aveam un vernil - total neindicat - iar acum descos ce am cusut deja și am înlocuit vernilul din set cu un mouline bleu deschis pe care îl aveam prin cutiile mele vechi, de când făceam la școală lucru manual.

Aici se cuvine să spun două vorbe despre goblenul cu diagramă versus cel imprimat sau pictat. Fiecare consideră bună varianta cu care se obișnuiește. Goblenul cu diagramă este exact, dar ia mult timp să-l coși. Goblenul imprimat e mai inexact, că nu vei ști niciodată dacă o zonă ai cusut-o așa cum trebuia, sau ai depășit, ori n-ai ajuns încă la limita ei. Dar se coase mult mai repede. Un dezavantaj major este atunci când culorile din imprimat nu se potrivesc cu ațele. Apoi, dacă veți coase ca să vindeți, se spune că goblenurile imprimate sunt mult mai ieftine comparativ cu cele cu diagramă, datorită timpului de lucru mai scurt. De parcă a coase nu e tot coasere și într-un caz și în celălalt!

  

Și la final - ce mi-aș dori: să am timp să cos și modele de la Luca-s (luca-s.com) care citesc pe social media că sunt foarte bune. (P.S. Intre timp mi-am cumpărat două kituri Luca's, și într-adevăr sunt de o calitate excelentă!) Și sper să pot să cumpăr într-o zi măcar un model de la firma rusească Este (fondu4ok.ru), ale căror prelucrări mi se pare că sunt cele mai bune. Sunt relativ mari, au și câte 200 de culori (inclusiv blenduri), se cos în tehnica parcării, dar arată perfect!

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!