Ce poți vizita într-un sejur la Kușadasî

Kușadasî în lăsarea serii - foto arhiva personală

Acum, după ce majoritatea dintre noi am stat acasă vara trecută din cauza pandemiei, încet-încet țările cu o rată mică de infectare, adică țările verzi, dar și cele galbene, se deschid turiștilor care abia așteaptă o evadare din cotidian. Recunosc că sunt una dintre turistele care preferă destinațiile de vacanță mai exotice, fiind genul căruia îi place să viziteze în special situri arheologice, muzee, castele medievale, adică îmi place să văd tot ceea ce omul a lăsat frumos în trecerea lui pe această planetă.

Dar sunt mulți turiști care preferă odihna, plaja și clima blândă, asociate cu câteva excursii în zonă, mai ales dacă regiunea respectivă este bogată în locuri de vizitat, fie ele culturale, istorice sau distractive și de amuzament.

Un astfel de concediu se poate face deja în Turcia, țară recent deschisă turismului, și aș recomanda un sejur la Kusadasi, pe malul Mării Egee, într-un loc de un pitoresc aparte, unde zona montană joasă se îmbină cu plaja și marea într-un mod cât se poate de armonios. Kușadasî este o destinație populară de vacanță, e un oraș plin de viață și de locuri de distracție. Este situat pe litoralul de vest al Turciei, și aici există o multitudine de hoteluri, restaurante, baruri și cluburi de noapte de unde să alegeți pentru sejurul dv.

Însă nu doar plajele minunate și priveliștile uimitoare ale mării fac din Kușadasî o atracție, ci și regiunea înconjurătoare pe care o puteți vizita în câteva excursii tematice.

Excursie la Efes

Biblioteca lui Celsus de la Efes - sursă foto Wikipedia

Din Kușadasî puteți face o excursie la Efes de o jumătate de zi. Odată un important oraș al Greciei antice, Efes găzduiește una dintre cele Șapte Minuni ale Lumii Antice și anume Templul zeiței Artemis. Deși astăzi nu mai sunt decât niște biete ruine din acel templu măreț, orașul în splendoarea sa arată ca și cum ieri ar fi fost distrus de un cutremur. La tot pasul vezi încăperi, coloane, statui, prăbușite la pământ și rămase așa de mii de ani. Unul din cele mai atractive puncte ale Efes-ului este minunata Bibliotecă a lui Celsus. Această bibliotecă a fost construită în jurul anului 100 î.Hr., iar astăzi fațada aproape intactă, stă de strajă orașului care a fost cândva.

Excursie de o zi la Pamukkale

Pamukkale - foto din arhiva personală

Pamukkale este unul dintre cele mai faimoase locuri din lume, deoarece acolo se află niște terase în calcar pe care curge un pârâu termal care a format acumulări de apă în terasele respective. Locul este de o frumusețe răpitoare, apa este turcoaz deschis, și foarte limpede, iar zona este împrejmuită și nu poate fi folosită pentru băi și plajă decât pe o mică porțiune a ei. Situl este patrimoniu UNESCO din 1998, iar drumul pe care se ajunge la Pamukkale trece prin Hierapolis, în imediata apropiere, un fost oraș antic din care s-au mai păstrat câteva ruine ale unui amfiteatru, ale templului lui Apollo și un sanctuar.

Hierapolis - foto din arhiva personală

Hierapolis se situează pe aceleași izvoare termale cu situl Pamukkale, care aparțineau de ținutul Frigiei în antichitate. Ruinele sale sunt adiacente Pamukkale-ului modern și cuprind în prezent un muzeu arheologic. Site-ul include mormântul Apostolului Filip.

Băile Cleopatrei - foto din arhiva personală

Izvoarele termale au fost folosite pentru băi din secolul al II-lea î.Hr., iar legenda spune că însăși regina Cleopatra venea aici să se îmbăieze în spațiul special amenajat pentru asta. Marile băi au fost construite cu blocuri uriașe de piatră fără utilizare de ciment și au constat din diverse secțiuni închise sau deschise legate între ele. Există câteva nișe adânci în secțiunea interioară, care includ baia, biblioteca și sala de gimnastică.

Băile Cleopatrei - foto din arhiva personală

Astăzi băile Cleopatrei reprezintă un al doilea punct de atracție turistică pe lângă Pamukkale, unde turiștii și localnicii vin să facă plajă și baie vara.

Kușadasî Jeep Safari

Jeep safari din Kușadasî - sursă foto tripadvisor

Pentru o altfel de distracție puteți alege un tur de tip safari din Kușadasî. Veți merge cu jeepul pe un traseu relativ accidentat, cu copaci căzuți peste drum, cu multe ruine antice de văzut, cu un popas la un grătar în natură (prânzul este inclus în prețul traseului), o zi în care adrenalina va fi la cote maxime și veți rămâne cu amintiri de neuitat.

Aqua-parcul Adaland

Adaland - sursă foto tripadvisor

Dacă sunteți cu copiii dv., însă și chiar dacă nu aveți copii, este păcat să nu petreceți o zi la parcul Adaland, unde puteți urmări un spectacol cu delfini, sau puteți face plajă și baie la piscină, iar copiii se pot juca în nenumăratele tobogane cu apă ale imensului parc.

Așadar, un sejur la Kușadasî este foarte departe de a deveni un concediu plicticos, dimpotrivă. Am ales câteva dintre cele mai importante distracții și locuri de vizitat, și încă ar mai fi de spus multe despre ce poți face în Antalya de Vest.

Dacă încă mai stați pe gânduri, vă recomand un pachet de servicii prin Iri travel, care are în portofoliu o varietate de hoteluri în zonă, pentru fiecare buget și buzunar. Eu am stat acum doi ani într-un hotel foarte cochet, exclusiv cu apartamente, dar știți că Turcia este o țară cu prețuri mult mai mici decât la noi, așa că pentru o sumă relativ mică am avut parte de un confort de lux și m-am simțit foarte bine.

Pentru detalii despre ofertele agenției Iri travel accesează pagina de contact.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

La ce trebuie să fiți atenți când sunteți în Turcia

Moscheea albastră - Istanbul (foto colecția personală)

Am mai fost odată în Turcia și am spus-o și atunci, nu-mi place, în general, caracterul oamenilor, în special al comercianților. Sunt de acord că practicanții de comerț nu sunt cei mai corecți oameni din lume - nu că e în regulă să fie așa, ci că mulți dintre ei sunt așa - dar în Turcia, cu precădere, comercianții te înșeală în felurite moduri posibile.

Dintre acestea, în excursia de vara trecută, am trăit și văzut următoarele, așadar atenție:

- când cumpărați bijuterii. Uneori ele sunt marcate, prețul este foarte umflat și chiar dacă negociați, tot veți fi păcăliți cu o anumită sumă, iar ceea ce cumpărați drept aur sau argint poate să fie tinichea marcată cine știe cum, clandestin. Mai sigure sunt magazinele de bijuterii, care au nevoie de licență specială pentru un astfel de comerț. Cu toate acestea, nici așa nu poți fi sigur că nu iei o tinichea alături de un preț pipărat și de un certificat de calitate. Ei știu foarte bine că odată ajuns în țara ta, degeaba afli că ai luat țeapă, cu certificatul de calitate cu tot, că nu ai cum să-ți mai recuperezi prejudiciul.

- când schimbați valută la hoteluri. Fiți foarte atenți la cursul valutar și la calculele făcute de hotelieri. Ei îți arată pe display-ul calculatorului suma finală, care de multe ori poate fi mai mică (sau mai mare) cu câțiva euro decât ceea ce aveți de schimbat. E de preferat să schimbați la case de schimb valutar, dar și acolo, atenție să vă numărați banii primiți în fața lor. O colegă de autocar a avut surpriza să vadă că pe bon era trecută o sumă și în mână a primit cu 20 de lire mai puțin (anul trecut 1 euro = cca 6,5 lire turcești). Cel mai bine este ca atunci când cumpărați ceva, să aveți lire sau să cumpărați cu cardul VISA sau MASTERCARD (în unele locuri nu se acceptă VISA). Dacă vă exprimați dorința să cumpărați în euro, prețul va fi ceva mai mare decât cel în lire turcești.

- atenție la cumpăratul de mici suveniruri. Am luat doi magneți la Hagia Sophia în Istanbul, un talisman și un pumnal în miniatură, pe multe produse nu erau lipite prețurile și m-am trezit că în pungă mai aveam încă 3 magneți cu detalii din mozaicul bisericii, care nu se vând pentru că sunt prost realizate, ca niște decupaje greșite de pe mozaicuri. Bineînțeles că mi-au fost introduse în preț, deci le-am plătit fără să știu, pentru că turcii au prostul obicei să nu afișeze prețurile pe produsele pe care le vând, mai ales la tarabele cu suveniruri. Deși de data asta nu era vorba de o tarabă ci de magazinul de suveniruri de la Hagia Sofia!

- când cumpărați o cafea turcească, nu vă lăsați tentați de posibilitățile de a alege cafea cu lapte sau fără. Alegeți întotdeauna fără. Cafeaua turcească veritabilă nu se face cu lapte, iar atunci când optați pentru varianta cu, vi se dă un fel de capuccino la pliculeț la preț de cafea turcească, adică undeva între 5 și 10 lire, după categoria locului unde o consumați.

Așadar atenție la negustorimea turcă. Sunt ași la păcălit clienții, părerea mea și nu numai a mea.
În rest, vacanță plăcută oriunde v-ați afla!

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Pro si contra in excursia Turcia misterioasa cu Christian Tour

Prețul a fost foarte bun, am dat 450 de euro pe 12 nopți de cazare, 12 mic dejunuri și 8 cine cu croazieră pe Bosfor inclusă.
Obiectivele de vizitat sunt multe și frumoase și dacă n-ar fi fost căldura dogoritoare și plata pentru intrări la TOATE obiectivele, lucru care acum 11 ani nu exista, aș fi mers să le (re)văd pe toate.
Am avut câte două nopți de cazare în unele locuri (Istanbul, Marmaris, Kușadasî) în așa fel încât am avut și timp pentru reorganizarea bagajului, și timp de cumpărături sau de plajă și baie în mare/piscină. Majoritatea hotelurilor au fost bune și foarte bune, am avut parte și de apartamente la Kușadasî, de hoteluri cu piscină proprie și multe facilități de 4 sau 5 stele.
Ghidul ne-a oferit și câteva opționale interesante - precum o croazieră pe Marea Egee cu prânz pe vas la Marmaris, cu toate că unele locuri ni se promisese că le vom vizita, dar din motive obscure au fost ulterior sărite (vizita la o fabrică de ulei de măsline, de exemplu).

imagine din croaziera pe Bosfor

Camerele de hotel în general nu aveau covoarele aspirate, cearșafurile rareori erau călcate și curate, chiar acum unde scriu (apartamentul 303 din hotelul de 4 stele Sea View, Kușadasî) am o masă pe care s-a vărsat niște fard de pleoape bej auriu de la predecesoarea turistă. Și, cu toate că stau la etajul trei, am furnici în ceea ce este un soi de living, furnici mici care au venit la bucățica de biscuit care mi-a scăpat din mână pe parchet. Le-am urmărit și vin de undeva de sub o lamelă de parchet. Așa ceva n-am mai văzut la un hotel niciodată până acum, de când mă știu.

 
Frigiderele erau în genere goale sau doar cu 2-3 sticle de apă. Uneori aveam fierbător, ceaiuri și cafea, zahăr cubic la discreție, de bun venit, alteori nu aveam nimic din toate astea. Unii zic că pentru prețul plătit, nu trebuie să avem pretenții. Eu nu am fost niciodată de acord cu această zicală. Am pretenții de 3 și 4 stele, așa cum ni s-a spus în contract. Nu ar fi rău să se specifice că s-ar putea să avem prosoape rupte și pătate, așternuturi necălcate, camere încă necurățate la 7-8 seara pentru care am mai așteptat o jumătate de oră să se facă curat, și altele. Nu mă refer la facilități, astea depind de fiecare hotel în parte. Dar curățenia cred că trebuie să fie de nota 10 chiar dacă ar fi un hotel de o stea.

Internetul a fost disponibil în toate hotelurile, doar că la unele, chiar de lux, cum este acest Sea View din Kușadasî, nu se face conectarea absolut deloc. Cu alte cuvinte, internetul există, dar lipsește cu desăvârșire. Probabil ar trebui să merg în holul de la recepție cu laptopul după mine ca să pot intra pe net, dar prefer să stau la confortul apartamentului meu și la aerul condiționat care la recepție aș spune că nu există.

Prosop pătat și cearșafuri necălcate la hotelul Club Chicago din Marmaris.





Hotelurile erau uneori la distanțe destul de mari de un loc de parcare pentru autocar. Nu mi se pare în regulă să fii nevoit să cari troller-ul după tine câteva minute bune sau să trebuiască să-ți iei la sacoșă schimburile pentru a doua zi, cum s-a întâmplat în ultima seară de cazare la Canakkale, pentru că hotelul nu are parcare sau pentru că autocarul nu poate staționa în dreptul intrării la hotel.

Tot la categoria hotel cred că merită să spun ceva despre engleza recepționerilor și a turcilor în general. Din păcate, puțini chiar vorbesc engleză binișor și te poți înțelege cu ei. Restul, știu ceva la nivel de cuvinte, că dacă îi iei cu fraze normale, îi pierzi pe drum. De mirare a fost întâmplarea de la la hotelul de 5 stele din Ankara unde am vrut să comand prânzul prin room service, pentru că restaurantul hotelului nu era deschis decât dimineața și seara. Am ales două meniuri, pentru mine și colega de cameră și am sunat, dar tânăra de la capătul firului mi-a spus doar "I don't speak English" (= nu vorbesc engleză) și m-a redirecționat la recepție, unde am putut face comanda dorită, însă fără alte cuvinte decât numele felului de mâncare și numărul camerei. Mi s-a părut foarte neobișnuit ca la un hotel de cinci stele personalul să nu știe un bob engleză!

Orașul antic Hierapolis (Pamukkale)

Autocarul nu avea sprijin pentru picioare. La un drum atât de lung erau mai mult decât binevenite. În rest, mi-a plăcut că șoferul turc spăla autocarul aproape zilnic, deși el, ca om, era un tip recalcitrant, țipa la noi dacă voiam să ne deschidă cala să punem ceva cumpărături la bagajul mare. Însă altfel era un tip echilibrat, mai ales la volan și asta contează cel mai mult. Aerul condiționat s-a stricat - nu știu cum am eu norocul ăsta în concedii, că nu e prima oară când se întâmplă așa ceva - dar a doua zi era reparat.

Ruine sub sticlă, pasaj pietonal în stațiunea Side

Ghidul a povestit puține lucruri despre ceea ce urma să vizităm, iar despre ceea ce vedeam pe parcurs, pe drum, nu zicea nimic. Au fost discuții aprinse în primele zile pe această temă, dar el a rămas impasibil la dorințele noastre. Ne-a spus să căutăm pe internet datele care ne interesează de pe traseu (de parcă nu din banii noștri era el plătit pentru asta); când m-am rătăcit a afirmat că era vina mea și a recepționerului turc Bilal, nerecunoscând că nici nu s-a uitat în urmă să vadă dacă tot grupul care trebuia să fie cazat în altă parte era lângă el și nici nu ne-a spus numele hotelului unde urma să primim cazare unii dintre noi (și de regulă, când a mai transmis niște mesaje confuze, și-a declinat orice vină). 

Mie mi-a spus să nu mai vin în excursii dacă nu pot merge întruna prin Istanbul pe la obiective pe 38 de grade căldură, lucru care în cei 15 ani de când călătoresc prin lume este prima oară când îl aud din gura unui ghid, și vreau să spun că nici la 31 de ani, când am călătorit prin Europa timp de 3 săptămâni nu eram mai brează la efort fizic. Am văzut destui ghizi care la fiecare 3-400 de metri parcurși pe jos fac o pauză să se adune tot grupul, sau la fiecare traversare așteaptă grupul să se adune și apoi pornesc mai departe. Dar dl. Marian, nu. 

El mergea non-stop, adesea fără să se uite înapoi, dacă suntem toți pe aproape sau nu. Mereu afirma că nu e responsabilitatea lui dacă cineva se pierde pe drum. Oare chiar așa să fie? Și nu mă refer aici la doamne care își fac zeci de selfie-uri sau cască gura pe la tarabe și vitrine, depărtându-se de grup. Mă refer la turiști ca mine, care nu pot ține un pas vioi pe caniculă și stau cu privirea agățată de vreun/vreo coleg-ă de autocar aflat la 1-200 de metri în față, care iese în evidență prin culoarea tricoului sau alt detaliu ușor de depistat în mulțime. Am făcut așa pentru că dl. Marian nu a vrut să țină în mână o umbrelă sau un băț cu vreun muțunachi, ceva, ca toți ghizii din lumea asta, ca să fie observat ușor chiar de la distanță.

Spectacol în Goreme, la seara turcească

Chiar nu am întâlnit până acum un ghid care să dea replici atât de arogante și de împotriva turistului, de parcă ar fi dorit să nu mai existe turiști, în așa fel ca el să nu mai aibă acest job de vară. La replica unora care l-au amenințat cu reclamația la agenție, a răspuns cu nonșalanță "Și ce să-mi facă mie agenția??" !
La masă sau în particular, dl. Marian era un tip de treabă, dar ca ghid nu aș spune că este unul dintre cei pe care mi-aș dori să-i mai văd în excursii, chiar dacă am primit tot ajutorul necesar când nu am mai putut suporta toanele colegei de cameră și am solicitat să stau singură în cameră, plătind în plus pentru asta cca 20 de euro pe noapte.

Masa - a fost relativ puțin variată, cam aceleași feluri de mâncare le-am avut în toate hotelurile, și dimineața, și seara, și la prânz pe unde am servit masa, dar spre deosebire de excursia din China, unde chiar nu am pus gura pe chimicalele lor cu aspect dubios, aici erau feluri comestibile și asemănătoare cu ale noastre. Prețurile au fost foarte bune, la mesele de prânz mă refer - câte 35-40 de lire turcești (adică cca 5-6 euro) și mâncai tot ce voiai, oricât voiai. Băutura, inclusiv apa, o plăteam separat. Băutură însemnând de obicei sucuri. De bere am avut parte rareori, iar băuturi alcoolice doar la seara turcească s-au găsit pe mese. Aviz amatorilor de alcool, care nu este acceptat de religia islamică și care, în consecință, nu se comercializează la marketuri și nu se oferă nici la restaurante.

Referitor la mâncare, am văzut și fasole verde murată și iute ca naiba, și salată de roșii cu castraveți și ardei iute de n-o puteai mânca, și supă cremă de cartofi iute de-ți sărea căciula, și un fel de zacuscă de asemenea foarte condimentată. Cine nu suportă iute, trebuie să guste din cam toate felurile ca să vadă ce poate mânca și ce nu, apoi să aleagă ceea ce i se potrivește.

Masa de prânz la un restaurant în Istanbul. Piept de pui, legume la cuptor, bulgur, salată și un fel de lipie. Iaurtul a fost adus drept aperitiv.

Carnea a fost relativ puțină, seara primeam ori două chiftele/chebab, ori un ciocănel de pui cu sos, de la ospătarul care ne punea porția în farfurie. Dacă fiecare își lua mâncarea, vă dați seama că mulți nu mai găseam carne pentru că unii aveau grijă să-și pună 4-5 copănele în farfurie, în așa fel încât tava cu pulpe se termina rapid și alta nu mai vedeam.

 
La micul dejun erau salamuri, probabil din soia, cu colorant carmin intens, ceea ce nu am mâncat, salată, roșii, castraveți, pepene, dulciuri de casă, ouă fierte sau omletă, măsline de mai multe feluri, uneori și lapte sau iaurt cu cereale, sos țațiki de două-trei feluri, gemuri, miere, unt și multe alte preparate specifice, făcute cu maioneză de la market, inodoră și fără gust. Uneori nu era cafea la masă, ci cu bani, dar aveam în schimb la discreție ceaiuri și sucuri ne-naturale.

Mausoleul lui Mustafa Kemal Ataturk, Ankara

Un alt aspect, care nu ține de agenția tour-operatoare, este caracterul și temperamentul celor care alcătuiesc grupul. Din nou am avut ocazia, pentru prima dată în 15 ani de mers hai-hui prin lume, să văd o familie de recalcitranți. Domnul și-a ieșit rău din pepeni în prima sau a doua zi, jignind ghidul. Însă asta a fost singura lui ieșire din peisaj, cel puțin, văzută de mine. 

În rest, soția domnului a fost atât de iritată, de ciufută și de generatoare de conflict, că într-o zi s-a și certat în autocar minute în șir cu una dintre amicele cu care venise însoțită. Apoi doamna a vrut la un moment dat să viziteze un anumit templu, după ce ghidul ne anunțase că ar trebui să mergem să reparăm clima de la autocar - care ventila doar aer cald - și ne întrebase dacă renunțăm la acel obiectiv sau nu. În prima fază toată lumea a spus că renunță în favoarea reparației, dar când dl. Marian a venit cu tabelul să semnăm că suntem de acord cu schimbarea de program, doamna arțăgoasă a sărit cu gura că ea nu a venit să meargă cu autocarul prin Turcia și că vrea să vadă acel templu, convinsă fiind că are adepți de partea ei. Nu avea, dar ca să nu fie iarăși discuții și scandal, ne-am întors din drum cca 40 de minute, ca să i se facă pe plac doamnei, soțului și copilului lor. 

Cred că au fost singurii care au mers să vadă acele ruine, pe o căldură de nesuportat. Restul, am stat la umbră la o cafea sau la un ceai. Aceeași familie cu năbădăi nu ratează nicio ocazie de a nu respecta regulile: duc mâncare din restaurant la cameră, iau mâncare la pachet de la micul dejun, întârzie la plecarea autocarului, etc. Despre gafele cu iz de superioritate, nu mai vorbesc: doamna a zis de mai multe ori în autocar și în afara lui că "vorba volant, scripta manent", neștiind că, în latinește, se spune vErba volant... iar când dl. Marian a lăsat-o să traducă din engleză (nu am înțeles de ce, pentru că dna cu ifose nu prea avea mare habar de această limbă) unii dintre noi ne-am distrat când o vedeam cum traduce din două în două cuvinte, pentru că nu se descurca....  deh! doamna mi-a confirmat zicala conform căreia cine nu are importanță, își dă singur.

Pe Râul Roșu am surprins doi miri care făceau pozele pentru albumul de nuntă. Era într-o joi :)

Știu că odată cu trecerea timpului amănuntele mai puțin plăcute se estompează, cu toate că de regulă, rămâi în memorie cu acele clipe care te-au impresionat mai mult, atât din cele frumoase, cât și din cele mai umbrite.

Per total Turcia Misterioasă de la Christian Tour e un pachet turistic bun, cu multe, prea multe obiective de vizitat. Cine le poate vedea pe toate, trebuie să știe că are de mers destul de mult pe jos în unele cazuri și că are de plătit ceva bănișori pentru că foarte puține obiective mai sunt gratuite în Turcia anului 2019, mai ales că unele situri au intrat în patrimoniul UNESCO și costă în medie 45-50 de lire turcești. Deci, la final, vă doresc picioare zdravene și buzunar plin!

stațiunea Kușadasî, noaptea

Mențiune: toate fotografiile aparțin adminei acestui blog, Oana D. și au fost realizate cu un aparat foto Canon EOS 1200D. Prima poză este realizată la Goreme, Cappadocia.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Cand (ma) ratacesc prin lume

Palatul Dolmabahce, Istanbul

Îmi promisesem mie însămi să nu merg niciodată în concediu cu Christian Tour. Știam de la niște rude care au fost de câteva ori cu ei că hotelurile sunt relativ proaste și, cel puțin una dintre verișoarele mele, a obținut sume consistente înapoi din banii de excursii aducând probe în acest sens. Așa că în mintea mea s-a format un fel de scut energetic, ca să zic așa, împotriva Christian Tour. Să ne înțelegem, ceea ce se vizitează e la fel de frumos mereu, dar pe mine mă interesează și confortul în care stau, atitudinea ghizilor sau oamenii cu care interacționez în concediu. Iar de data asta am mers în Turcia cu CT fără să vreau, pentru că am luat un pachet prin Bavaria Tour, care, de fapt, doar distribuia circuitul celor de la Christian.

Acest lucru l-am aflat în autocar, cam la câteva ore după plecare. Starea de bine mi-a dispărut brusc și au început să mă inunde oarece temeri și presimțiri. Și am avut dreptate. În primele două zile s-a iscat scandal din cauza ghidului (dl. M. Popescu) care era zgârcit la vorbe și ne prezenta doar obiectivele turistice, fără să menționeze nimic despre cele pe lângă care treceam pe drum: forme de relief, orașe, localități, monumente, etc. În sfârșit, apele tulburi s-au limpezit, deși domnul Marian a rămas același tip zgârcit la vorbe ghidărești.

Moscheea Suleymaniye

După ce am experimentat la granița bulgaro-turcă lucruri de mult uitate, precum controlul amănunțit al valizelor, expuse pe o bandă unde eram rugați, unii dintre noi, să desfacem fermoarul, am pornit către Istanbul unde am ajuns pe seară. Aveam cazare la hotelul Yuksel din cartierul Fatih, aproape de bulevardul Laleli. Ghidul nu știa - sau știa??!! - că pentru seara aceea nu erau camere pentru toată lumea acolo și ultimii cca 10-12 turiști rămași trebuia să mergem pe jos la alt hotel, "la 50 de metri" distanță, după spusele dlui Marian. Recepționerul turc de la Yuksel, care vorbea binișor românește, Bilal, l-a atenționat pe ghid să spună exact distanța (care s-a dovedit a fi cam de vreun km), dar dânsul nu ne-a comunicat nici măcar numele acelui al doilea loc de cazare. Așa, am plecat cu acel grupuleț pe urmele ghidului care avea o viteză de invidiat pentru anii dânsului.

La o traversare, din aceea nesemaforizată în care fiecare trece strada când poate și cum poate printre mașini, un autocar și câțiva motocicliști furioși m-au făcut să stau pe loc, așa încât am pierdut din vedere grupul când am ajuns pe partea cealaltă a străzii, la un colț de după care nu am mai văzut pe nimeni dintre turiștii români. Am mers eu înainte, apoi m-am gândit că era mai bine să mă întorc la Yuksel.

La Băile Cleopatrei, Pamukkale

Eram a doua oară la Istanbul, tot în cartierul Fatih, și mă rătăceam iar, ca și cum o karmă neștiută își împlinea destinul și mă trăgea prin inima marelui oraș. M-am învârtit eu cât m-am învârtit, am găsit doi taximetriști care mai bine rupeau românește decât engleză, dar care nu m-au lămurit unde era hotelul Yuksel. Bine, că intrasem în panică și inventasem numele de hotel Isarlîk, înainte să-mi amintesc că numele era Yuksel. Oamenii căutau pe net, dar degeaba, că Isarlîk-ul meu, nu exista. Apoi am luat iar străduțele la pas și mi se părea că unii bărbați salivau realmente după valiza mea ori după poșeta cu banii, cardurile și pașaportul meu. Eram cu ambele mâini pe ele, că asta ar mai fi lipsit, să mă jefuiască vreun turcalete de neam prost! Totuși cred că m-au văzut mai europeană și s-au abținut să treacă la fapte, dar mă apuca tremuriciul văzând cum mai întâi ochii lor, apoi corpurile leneșe sprijinite de tejghele de bar (ori eu așa le-am văzut), urmau traiectoria descrisă de mine prin cartier. Nu m-am dat bătută și am intrat într-un hotel mai select, SIM. Am cerut acolo ajutor în engleză, și din fericire l-am obținut oarecum.

Dar n-am ajuns decât la un colț de stradă pe care l-am recunoscut, însă mai mult nu știam. Yuksel era drept înainte, la vreo 10 minute de mers pe jos, dar eu nu mai știam încotro s-o apuc. Și, la fel ca în serialele turcești, s-a întâmplat o minune a sorții. Bilal, recepționerul vorbitor de română, mă căuta. Teoretic, era imposibil să mă găsească, pentru că nu știa pe cine caută, de fapt, și pentru că amândoi ne plimbam prin zonă aiurea. Dar el m-a văzut și m-a strigat "doamna, doamna!" Am răsuflat ușurați amândoi, că Allah, sau cine vreți voi, ne-a făcut să ne găsim. Că altfel, chiar nu mai știam ce să fac decât să întreb de o stație de poliție. Bilal m-a dus la al doilea hotel (se numea Art), Bilal mi-a luat a doua zi bagajul și a avut grijă de el la Yuksel până ne-am întors de la vizitat Istanbulul și apoi m-a îndrumat către un magazin alimentar din imediata apropiere să cumpăr apă și ceva pentru cină, spunându-mi răspicat să nu mă depărtez de hotel mai mult de 50-100 de metri :) Am vrut să-l răsplătesc cu un bacșiș a doua zi, la plecare, dar el ieșise din tură. 

• Așa că, nu-mi rămâne decât să-ți mulțumesc aici, public, dragă Bilal de la hotel Yuksel, pentru că m-ai căutat și m-ai găsit, în mareea umană numită Istanbul.

Dar să revin la hotelul Art. Acolo am aflat că eram cazată la partaj cu o doamnă în vârstă, cu care până la urmă nu am reușit să mă înțeleg. Acum, când tastez, sunt la jumătatea concediului, mă aflu în Marmaris și plătesc în plus ca să stau singură într-o dublă. La hotelul Art din Istanbul am avut o cameră foarte mică, o baie la fel de înghesuită și nimic în frigiderul din dotare în afară de apă. A doua seară ne-am mutat la Yuksel, unde confortul era evident. Camere normale, cu toate facilitățile unui hotel de 4 stele. Dar asta nu înseamnă că în tot concediul am avut parte de cazări bune. De exemplu, acum, la Club Hotel Chicago din Marmaris, cearșafurile nu sunt călcate, prosoapele sunt rupte sau murdare - mi-am ales unul mai bun din 4 - nu am frigider și nici fierbător, ceaiuri și cafea la discreție. Nici apă nu era, dar ce vorbesc eu, nici pahar la baie nu am, folosesc paharele de plastic de la iaurtul pe care-l beau zilnic, cumpărat de la market. Și hotelul e cotat la 4 stele.

Baloane cu heliu gata de zbor - Goreme, Cappadocia

Cel mai bine până acum am stat în Konya, la Ozkaymak Hotel, un hotel de 5 stele adevărate, în schimb în Antalia iarăși am avut o cazare slabă, la Bilgehan, unde totul era vraiște, nu erau prosoape în camere, cartelele se demagnetizau imediat, iar masa o serveam la ultimul etaj, supra-aglomerând cele două lifturi mici. De altfel am și dat un review pe tripadvisor despre neajunsurile acestui hotel cu pretenții.

Dar cireașa de pe tort, cum am mai zis, n-a fost nici cazarea, nici ghidul - care de altfel, m-a ajutat să ies dintr-un impas - și nici căldura cvasi-insuportabilă de la această oră din Turcia. Ci colega mea de cameră. Doamna în vârstă nu poate dormi - chipurile! - decât cu televizorul aprins. Nu, fără sonor, dar pe mine lumina mă deranjează și dorm atât de fragmentat, încât e ca și cum nu m-aș fi odihnit deloc. Așa că, după o noapte în care am scos televizorul din priză după ce a adormit, la o bucată de vreme dânsa s-a trezit și a butonat în gol telecomanda. De ciudă, a aprins veioza, și a lăsat-o așa cam o oră. Dimineața ne-am certat un pic, apoi eu am hotărât că decât să-mi ratez concediul de tot și să ajung acasă cu pitici la mansardă de nesomn, mai bine scot frumușel bani în plus ca să stau fără colegă de cameră. Mai bine dau banii pe confort sporit, decât pe la cine știe ce doctori, acasă. Eu așa gândesc.

Cămile ținute în soare pentru turiști. Ca să pozezi alături de ele, costă 2 euro.

Multe în vacanța asta nu le-am mai auzit și văzut până acum, mai puțin o parte din circuit pe care am vizitat-o și în 2008. Dar voi depăna firul excursiei, pe îndelete, în articolele viitoare.

Așa că, rămâne cum am stabilit - că nu merg niciodată în concediu cu Christian Tour. Deși, nimic nu e bătut în cuie. :) Traseul e frumos, raportul preț-calitate este bun, poate mai fac o încercare. Sper să îmi fie învățătură de minte și să-mi iau cameră single de prima dată. Chit că mai simt și eu nevoia să vorbesc una-alta cu cineva. Dar când nu e, nici Dumnezeu nu cere.

Pe curând, cu cele vizitate în Istanbul.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

7 atracții de vizitat în Antalya

Antalya este numele atât al unei regiuni din vestul Turciei cât și al orașului capitală. Astăzi am ales să vorbesc despre oraș și despre ce poți vizita în Antalya 2019.
Situat pe coasta mediteraneană, Antalya este un oraș foarte frumos, cu o mulțime de lucruri care merită vizitate. Riviera turcească este cunoscută sub numele de Coasta de Turcoaz și asta din mai multe motive. Fie că veniți aici pentru plajele minunate, pentru mulțimea de obiective turistice sau pur și simplu pentru peisajele care-ți taie răsuflarea, Antalya vă va oferi amintiri de neșters pe tot parcursul vacanței pe care o petreceți aici.

Cu multitudinea sa de restaurante, magazine și cafenele, cu o serie de galerii de artă și muzee, Moscheea Tekeli Mehmet Pașa din secolul al XVIII-lea sau elegantul Minaret Kesik, Antalya este o destinație turistică de neratat. Însă pentru exemplificare, eu am ales doar 7 locuri care merită să fie trecute pe agenda dvs. de vizită. Să le trecem în revistă, deci:

1. Una dintre cele mai recunoscute repere din Antalya este moscheea Yivli cu minaretul său unic ce se înalță deasupra împrejurimilor, un monument elegant, construit în stilul arhitectonic Seljuk. Minaretul face parte din moscheea ridicată în secolul al XIII-lea, funcțională și în prezent, este situat în centrul istoric și, de sus, oferă o panoramă minunată asupra orașului. În interior, minaretul Yivli găzduiește Muzeul Etnografic al Antalyei, care are o mulțime de exponate vechi.

2. În imediata apropiere a centrului orașului, Parcul Karaalioglu este o zonă imensă, un loc minunat pentru a vă plimba și locul perfect pentru un picnic. Vechiul turn Hîdîrlîk este situat într-un colț al parcului. De la vechea cetate romană se vede Golful Antalya în fața dvs. și vechiul port roman.

sursă foto - turkisharchaeonews.net/

3. Amplasat pe dealul Solymos la o altitudine de peste 1000 de metri, orașul antic Termessos este spectaculos. Cu vederi uimitoare asupra zonei înconjurătoare și a Munților Taurus care se văd în depărtare, veți avea ocazia să vă plimbați printre clădiri antice, bine conservate. Ruinele din Termessos vă oferă o experiență magică; strada și agora sunt doar două dintre cele mai importante puncte ale sale. Izolarea locului a permis orașului să-și păstreze independența în fața armatelor invadatoare; acest lucru este în parte motivul pentru care situl arheologic este astăzi atât de bine conservat. Cu un splendid amfiteatru în aer liber, turiștii Termessos-ului nu vor fi niciodată dezamăgiți de atracțiile incredibile pe care le-au văzut.

4. Situat la doar 15 kilometri de Antalya, Perge sau Perga este un sit arheologic uimitor pe care trebuie să-l vizitați. Fosta capitală a Pamfyliei (numele antic al provinciei Anatolia sau Antalya) a fost înființată în jurul anului 1000 î.Hr. și există o serie de ruine care se pot vizita; uimitorul teatru roman este punctul culminant al explorării acestui obiectiv. În plus față de numărul imens de clădiri prăbușite, templele pe jumătate distruse și coloanele căzute, Perge are un stadion care era folosit pentru cursele de cai. Putea găzdui 15.000 de spectatori în perioada lui de glorie.

5. Aspendos e ceva ce trebuie să vezi ca să crezi. Deși este situat la aproximativ 40 de kilometri de Antalya, călătoria este cu siguranță merită făcută pentru splendida imagine care vă întâmpină. Una dintre cele mai importante atracții turistice din Turcia, minunatul Teatru Roman din Aspendos este extrem de bine conservat și a fost construit în jurul anului 155 d.Hr. În afară de teatru, există o serie de alte ruine de vizitat, cum ar fi cele ale unei bazilici, un apeduct și agora. Dar fără îndoială teatrul este acela care atrage turiști din întreaga lume. Și dacă ați văzut Aspendos, faceți un efort să ajungeți pe coasta litorală a anticei Pamfylii, la Side, să vedeți templul lui Apollo, adică locul unde se întâlneau Antoniu și Cleopatra. Din odinioară falnicul templu, azi au mai rămas câteva coloane corintice și o serie de ruine datând din sec. al VII-lea d. Hr.

6. Impresionantă și dramatică în egală măsură, Poarta lui Hadrian este un monument construit în onoarea împăratului roman Hadrian care a vizitat Antalya în 130 d.Hr. Arcul de triumf este remarcabil de bine conservat și continuă să servească drept unul dintre punctele principale de intrare în cartierul istoric Kaleiçi. Cele trei arcade sunt susținute de pilaștri, iar bolta interioară are câteva sculpturi deosebite; două turnuri vechi încadrează perfect Poarta lui Hadrian de o parte și de alta. În timp ce anticele ziduri de apărare înconjoară și astăzi o mare parte din oraș, Poarta lui Hadrian este singura poartă de intrare funcțională.

7. Centrul istoric al orașului este plin de conace otomane vechi, de monumente și clădiri frumoase care datează din epoca romană și bizantină. Ca atare, este o plăcere să te plimbi prin Kaleiçi; străzile sale sunt locul perfect pentru a vă pierde și pur și simplu, bucurându-vă de tot ceea ce înseamnă Antalya. Explorarea centrului istoric este o modalitate încântătoare de a cunoaște orașul în timp ce savurați o cafea turcească autentică. Plonjând în istorie, acest minunat oraș vă va introduce nu numai în Turcia de azi, ci și în bogăția de civilizații care au trecut prin acest colț al globului de-a lungul veacurilor.

surse foto 1,2,4,5,6,7,8 - pixabay.com și pxhere.com

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Palatul Alhambra. Excursia Spania-Portugalia, 2015

sursă foto - pixabay.com

Mergeam de câteva ore către Granada, ținta noastră fiind palatul Alhambra. Știusem că vara, în Spania, sunt temperaturi toride, dar căldura era așa de apăsătoare încât unora ni se făcuse rău. Nu-mi imaginasem că aveau să fie peste 45 de grade la umbră, și cu cât înaintam în interiorul peninsulei Iberice, cu atât nuanța de ariditate devenea și mai apăsătoare. Cu toate acestea era încă bine, mai târziu aveam să experimentăm și mai multă căldură, plus un bonus al sorții - autocarul nostru avea să se strice exact la mecanismul de aer condiționat, care o vreme a funcționat doar pe temperaturi de iarnă. Am mers cu pauze la fiecare 10 minute, atunci, pe autostradă, până la Sevilla, apoi am avut o zi liberă de autocar și încă o zi am mers cu un alt autocar, spaniol, pus la dispoziție de o agenție de turism locală. După care al nostru a fost reparat și ne-am putut continua circuitul hispano-lusitan în deplină siguranță până la Madrid, care era popasul final al excursiei din 2012.

sus - grădini
jos - grădina arhitectilor

Dar să revin la după-amiaza de cuptor din Granada. Am ajuns sleiți de soarele andaluz pe la ora 4 la palat. Am așteptat-o pe ghida noastră spaniolă, care avea impresia că toată lumea este obișnuită cu căldurile locale și se mira când rămâneam în urmă sau ne repezeam la frigiderele cu sucuri, aflate la tot pasul în castel. Mergeam după ea și o ascultam la căști, până când nu am mai putut să merg de căldură și am rămas pe o bancă în superbele grădini din Generalife.

sus - grădini
jos - palat, cartier de case în stânga, gradina arhitectilor

Accesul din oraș la palatul Alhambra se face prin Puerta de las Granadas (Poarta cu rodii), un arc triumfal datând din secolul al XV-lea. Un urcuș duce pe lângă Stâlpul lui Carlos V, o fantă ridicată în 1554, la intrarea principală a Alhambrei. Aceasta este Puerta de la Justicia, o arcadă masivă, surmontată de un turn pătrat, folosită de mauri ca un tribunal informal de justiție. Mâna lui Fatima, cu degetele întinse ca un talisman împotriva ochilor malefici, este sculptată deasupra acestei porți, pe exterior.

sus - poartă de piatra în arcadă
jos - poarta vinului

Așadar, istoria Alhambrei este legată de zona geografică în care se află, Granada - pe un deal stâncos cu un drum de acces dificil, pe malurile râului Darro, protejat de munți și înconjurat de păduri, printre cele mai vechi districte ale orașului, Alhambra se înalță ca un castel impunător cu zidurile sale roșcate care ascund o frumusețe interioară de neimaginat.

detalii arhitectonice și decorative de interior

Concepută inițial ca fortăreață militară, Alhambra a devenit reședință regală pe la mijlocul secolului al XIII-lea, după înființarea Regatului Nasrid și construirea primului palat de către regele fondator Mohammed ibn Yusuf Ben Nasr, cunoscut sub numele de Alhamar. De-a lungul sec. XIII, XIV și XV, cetatea este fortificată și lărgită cu ziduri înalte și turnuri defensive, care găzduiește două zone principale: zona militară sau Alcazaba și orașul medina sau palatina, unde încă mai sunt casele de nobili și plebei care locuiau acolo. Complexul monumental mai are un palat independent în fața Alhambrei, înconjurat de livezi și grădini, numit Generalife.

sus - detalii creștin-europene adăugate după căderea Regatului Nasrib
jos - curte interioară (curtea cu lei)

Numele Alhambra își are originile într-un cuvânt arab care înseamnă "castel roșu", datorat culorii pietrei de construcție a complexului, care sub lumina stelelor este de culoare argintie, dar în lumina soarelui dobândește o nuanță de aur vechi. Există și o explicație mai poetică, relatată de cronicarii musulmani care vorbesc despre construcția Alhambrei "sub lumina torțelor". Nu există nicio referire la Alhambra ca reședință regală până în secolul al XIII-lea, deși fortificația a existat încă din secolul al IX-lea. Fondatorul dinastiei, Muhammed Al-Ahmar, a început cu restaurarea vechii cetăți. Lucrarea sa a fost finalizată de fiul său Muhammed al II-lea, al cărui succesor imediat a continuat reparațiile. Construcția palatelor datează din secolul al XIV-lea și este opera a doi mari regi: Yusuf I și Muhammed V.

sus - curte interioară cu lac artificial
jos - pavilionul Carlos V

În 1492, când monarhii catolici au cucerit Granada, Alhambra a rămas nedistrusă datorită frumuseții sale. Noii conducători voiau să șteargă toate urmele culturii maure, dar până la urmă au folosit castelul drept reședință regală, așa cum merita. Interiorul palatului este plin de arcade, colonade, pereți migălos acoperiți cu versete religioase sau învățături și poezii ale unui poet musulman, curți interioare cu fântâni arteziene sau cu bazine de reflecție. Majoritatea clădirilor palatului sunt construite pe patru planuri, toate camerele deschizându-se într-o curte centrală, totul fiind conceput pe același principiu, al paradisului pe pământ și pe ideea că numai cerul este perfect. Așadar, fiecare cameră, fiecare element de arhitectură conține, intenționat, o greșeală, o imperfecțiune. Albastru turcoaz, roșu și galbenul auriu, toate într-o oarecare măsură estompate de timp, sunt culorile folosite cel mai des.

sus - arcade sculptate și ornate cu arabescuri
jos - un arbore de rodie, care în spaniolă se spune granada, de unde și numele orașului

Arabescurile tavanelor și dantelăria arcadelor te impresionează. Cele mai vizitate curți interioare sunt cea a leilor, care are o fântână centrală din care curge apă prin gura câte unui leu, altul în fiecare zi. A doua, este o curte cu un gen de piscină dreptunghiulară, cu o apă limpede în care cerul se oglindește perfect. Sala cea mai vizitată a acestui castel este sala stalactitelor în fagure sau sala Abencerrajes, în spaniolă. Conform legendei, numele provine din faptul că Muley Hacén, tatăl lui Boabdil, ultimul sultan al Granadei, în urma unui complot pus la cale de o familie rivală, care a insinuat că sultana Zoraya avea relații sentimentale cu un nobil spaniol din familia Abencerraj, i-a invitat pe toți cavalerii din acea familie la un banchet. El nu știa care era amantul cu care Zoraya se întâlnea în secret în grădinile palatului Generalife (palatul de vară), pe aleea Chiparoșilor, și astfel, sultanul a pus gărzile să-i înconjoare în timp ce stăteau la masă și toți au fost masacrați. Tavanul acestei săli este o imensă stea cu opt colțuri sub formă de stalactite și putem vedea o culoare roșiatică în fântâna de marmură dodecagonală din centrul camerei (eu nu-mi amintesc s-o fi văzut, e posibil ca la data excursiei să fi fost acoperită de un mozaic brun-roșcat). Se spune că această culoare este ceea ce a rămas după evenimentul tragic și sângele vărsat în urmă cu secole.

sus - curtea cu lei
jos - tavanul octogonal al sălii cu stalactite

Într-un sfârșit, am ieșit spre grădini și cum spuneam am rămas să admir cultura maură mai la pas, din cauza climei extrem de aride. De pe marginea zidului exterior se vede Granada. Iar grădinile Generalife sunt splendide, și nu pot decât să sper că într-o altă excursie, mai tomnatică, voi avea șansa să văd ceea ce mi-a mai rămas de văzut din acest complex muzeal magnific, intrat pe bună dreptate în patrimoniul cultural UNESCO, al omenirii.

din aceeași excursie cu agenția de turism Interra Travel - episodul 1 - excursia de 4 stele

sursă foto cu excepția primei poze, albumul personal

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!