Hanul Jamaica de Daphne du Maurier. Recenzie

Titlu - Hanul Jamaica
Titlul original - Jamaica Inn (publicată prima dată în 1936)
Autor - Daphne du Maurier
Traducerea - Gherasim Țic
Editura - Orizonturi
Colecția - Romane celebre
Preţ - cca 14 lei, 320 pagini
Anul apariţiei - 2013
ISBN - 978-973-736-213-1
Comercializată pe Libris.ro

Am citit romanul Hanul Jamaica scris de autoarea britanică Daphne du Maurier aproape pe nerăsuflate. În studenție mai citisem Rebecca, și îmi plăcuse foarte mult stilul, acțiunea și modalitatea prin care autoarea te aduce, meandrat, la punctul culminant și la finalul cărții. Hanul Jamaica nu face excepție. Este un roman gotic, plin de suspans, cu o tușă groasă de sinistru și de sumbru, ca și cum în han s-ar petrece cine știe ce ritualuri de magie neagră. De fapt, adevărul nu e chiar așa departe de comparația făcută de mine.

Dar să purcedem la drum, în stilul clasic al romanelor realiste victoriene, așa cum Daphne du Maurier a creionat cartea. Primele 3-4 pagini conțin descrierea locurilor unde începe acțiunea, ferma din Helford, apoi aflăm că mama eroinei Marry Yellan, o tânără inocentă de 23 de ani, este pe moarte. După ce femeia trece la cele veșnice, Mary se ocupă de funeralii și vinde ferma, conform ultimei dorințe a mamei ei. Un cumpărător apare imediat și, datorită atitudinii acestuia, care abia așteaptă s-o vadă pe Mary plecată din casă, ea se și grăbește să-și strângă lucrușoarele și să o pornească la drum spre hanul Jamaica, deținut de unchiul ei Joss Merlyn, și de sora mamei ei, Patience. Însă pe drum, află întâmplător, că lumea tace stânjenită când aude numele hanului și al unchiului Joss, ea fiind sfătuită să nu se ducă acolo, într-un loc în care n-are ce caută o fată că ea.

Cu toate acestea, Mary nu are alternativă și ajunge la hanul sumbru, soios și oarecum părăginit. Este evident că nu are clienți de soi și că puțină lume îi calcă pragul, locul fiind unul neprietenos. Joss și Patience nu oferă camere călătorilor care ar dori să se odihnească peste noapte, sub pretextul că fiind un loc izolat, aflat în apropierea unor drumuri, nu se știe ce răufăcător ar poposi și le-ar lua gâturile. Mary, isteață fiind, simte că adevărul este altul. După ce îl cunoaște pe unchiul Joss, care o și amenință să nu cumva să încerce să afle ce se petrece la han uneori, noaptea, și îi dezvăluie că el bea fără măsură și ar fi bine să nu-i stea în cale, Mary ar vrea să plece peste câmpul mlăștinos oriunde ar vedea cu ochii, dar rămâne la han, să fie alături de mătușa ei.

După câteva zile, vie una din acele seri în care hanul e luminat și plin de tot felul de contrabandiști, hoți, criminali și răufăcători, care, după ce se îmbată, se distrează pe seama unui biet idiot din sat. Mary nu respectă interdicția lansată de unchiul ei și pândește această lume pestriță, ascultând conversațiile lor fără să fie observată de Joss. Dar hanul mustește de secrete întunecate pe care Mary, curioasă, ar vrea să le afle. Însă Joss i-a spus doar că nu e "destul de beat" ca să-i destăinuie de ce "trăiește în acest colț uitat de Dumnezeu și de ce ține hanul Jamaica."

Hotărârea lui Mary de a rămâne la han se va dovedi începutul unor aventuri la care ea nici nu se gândise. Va fi martora unor crime, își va pune inima în palmele unui om al bisericii, dar oare este de bun augur ceea ce face? În toată această învălmășeală din care încearcă să scape, va găsi iubirea, deși în persoana fratelui mai tânăr al lui Joss, Jem, hoț de cai.

Așadar, Hanul Jamaica este un roman care tratează oarecum suprarealist întâmplările prin care trece eroina. Experiențele coșmarești trăite de Mary sunt viu redate de către Daphne du Maurier, care desenează cu mână de maestru portrete umane de o brutalitate șocantă. Pleiada de contrabandiști și de criminali care se perindă pe la han își are corespondentul simbolic în mlaștinile din apropiere. Mocirla socială în care se complac personajele este asemeni mlaștinii, unde se rătăcește Mary într-o zi.

Hanul Jamaica are toate ingredientele unui roman gotic: atmosferă sumbră, mistere întunecate, secrete, un preot, crime. Per total, deși cu unele stângăcii - de exemplu, personajele sunt lipsite de o anume consistență, lucru pe care îl putem ierta autoarei, având în vedere că este prima sa carte publicată - Hanul Jamaica rămâne o carte clasică de aventuri, care se ridică mult deasupra altora de același gen. Iubitorii suspansului o vor aprecia, la fel și adepții literaturii clasice. Cu acest roman Daphne du Maurier pășește în elita scriitoricească a lumii, și își continuă cu responsabilitate drumul. Deși statisticile spun că este cea mai vândută carte a ei, rămân la părerea că Rebecca e mai bună și mai bine articulată.

Cine vrea să se convingă singur, poate comanda cartea online pe Libris.ro. Sau, pentru cei foarte grăbiți, există ecranizarea romanului, făcută de nu mai puțin celebrul Alfred Hitchcock în 1939. Doar să nu uitați că, un film nu va respecta niciodată toate detaliile cărții după care a fost făcut. Iar dacă în drumurile voastre vă abateți prin Marea Britanie, în ținutul Cornwall, intrați și în Hanul Jamaica, locație reală, după care Daphne du Maurier s-a inspirat în romanul ei.

Până la recenzia viitoare, vă spun, lectură plăcută!


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Toate titlurile bune au fost date - sau cand un blogger scrie carti

Titlu - Toate titlurile bune au fost date
Autor - Silviu Iliuţă, blogger la cronicipebune.ro
Editura - Contra Media
Libraria Bookzone
Pret - 38 lei
Anul apariției - 2016

Cartea începe cu câteva pagini pline de un umor spumos, proaspăt, relaxant, care descreţeşte imediat fruntea şi invită la lectură. Personajul principal povesteşte o întâmplare din viaţa lui, de pe vremea când toată lumea asculta Europa Liberă dar nimeni nu recunoştea cu voce tare asta de teama Securităţii. După mişto-ul şi limbajul fără perdea de la primele pagini, domnul Silviu Iliuţă plonjează direct în literatura de mare calibru ademenind fără speranţă cititorul într-o lume personală, plină de sensibilitate și umor, care te invită de multe ori la meditație.

Băieţică, aşa îi spune Maria povestitorului cărţii, ne poartă prin aburii amintirilor unui alt Tom Sawyer, căruia părinţii i-au fost persecutaţi politic şi care din acest motiv a fost trimis la orfelinat. Pasajele din prezent se împletesc cu acelea din anii '80. Acum, povestitorul îl reîntâlneşte pe Tom, adică pe Florin de la orfelinat, care odinioară locuia în centrala termică şi cu care juca şah cu piese improvizate. Dar acum fostul Tom nu-şi mai aminteşte, sau nu vrea să-şi amintească, despre anii de atunci, pentru că a ascuns acest adevăr de familia sa şi motivează că la orfelinat a fost lovit cu capul de calorifer şi apoi operat, de aceea nu mai are multe amintiri din acei ani. În fundal, tuşele unei societăţi sumbre a trecutului se văd estompate de prim-planul poveştii celor doi copii, dar îndeajuns de puternice pentru a recrea în mintea cititorului adult trăirile personale dintr-un vălătuc cenuşiu al unor ani plini de pericole reale sau imaginare, de teamă, restricţii şi lipsă de orizont.

Dar Maria... Maria este fata care-i tulbură liniştea adolescentului de la începutul anilor '90, fata de care se îndrăgosteşte, alături de care se deschide în faţa primilor fiori ai iubirii. Povestea liceanului îndrăgostit aduce prospeţime lecturii şi dezvăluie un erotism despre care mulţi se feresc să vorbească în gura mare. Timpul trece şi adolescentul creşte, iar firul roşu al cărţii este întrerupt din loc în loc de povestiri separate cu tentă filosofică, de parcă un alt Godot este aşteptat pe o bancă atemporală a unor dialoguri dintre un el şi o ea anonimi.

Frazele curg lin, de parcă nici un efort nu s-a făcut pentru a scrie această carte scrisă cu atâta sensibilitate. Autorul pendulează între prezent şi trecut, mereu, ca între un "atunci şi acum" permanentizat.
"Toate titlurile bune au fost date", sau oricum îţi place s-o numeşti, e o carte de citit, pe care n-o laşi din mână după primele pagini, care te prinde bine în mrejele ei. Oare Băieţică va rămâne cu Maria până la capăt? Oare Maria va ieşi neaşteptat din viaţa lui înainte de a-şi împlini iubirea abia înfiripată? Deocamdată, mă duc să citesc cartea până la capăt, dacă nu cumva veţi fi voi mai nerăbdători decât mine să aflaţi.



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!