Nu înțeleg de ce unii nu se pot abține de la a vorbi/scrie într-un limbaj agresiv. Fără să fie provocați cu nimic, vreau sa zic. Nu înțeleg de ce unii își rezolvă propriile frustrări și eșecuri băgându-și organele cele mai gingașe pe forumuri, site-uri și bloguri, așa ca al meu. Oare obțin ceea ce-și doresc, ceea ce le-a fost luat? Înlocuiesc ei astfel, ceva ce n-au avut când erau mici - atenția părinților, de regulă - și își umplu golurile sufletului cu nervii, reacțiile negative și injuriile celorlalți? Cam așa s-ar părea.
De ce zic asta: păi pentru că de la o vreme cineva lasă tot felul de comentarii negative la adresa mea. Asta e clar, la adresa mea și uneori a blogului, adică tot către mine se îndreaptă Kalașnikovu'. De la o vreme, cineva îmi dă bip pe nr. de mobil de la București (indicativ 031...), asta de când am scris pe feisbuk că celălalt telefon era stricat și cei care vor să-mi lase mesaj să folosească numărul meu cel vechi. Cum se face că eu acel număr îl mai dau unora și altora, am crezut că persoana cu bip-ul de București e cineva din stratosfera blogosferei cu care am avut foarte recent niște divergențe și care se prostește și dă bip-uri la mișto (nu m-aș fi așteptat de la un tip spre patruj' de ani, dar mi-am zis că e mare Grădina). Totuși, nu. Nu era celebritatea în cauză.
Azi, văzând iar niște comentarii și încăpățânându-mă să-i caut IP-ul, când l-am dibuit toate s-au legat deodată. E Doru. Bou' de Doru. Cine altcineva ar putea, la cinș'cinci, de ani să dea bipuri, să posteze de la Chișinău (acolo are treburi din când în când) scriind despre cele sfinte, că normal nu a știut vorbi niciodată, să mă jignească în felurite moduri (nu prea multe, cum ziceam, bogăția stilistică nu-i tocmai preferința lui nr. 1). Și revin. Nu înțeleg cum de unii se cramponează de trecut chiar și după niște anișori. Nu înțeleg de ce oamenii de genul ăsta nu pricep că au o obsesie. Aș încerca să vorbesc pe limba ta, Dorule, deși asta presupune să mă dezbrac de caracter, și nu prea am cum, având în vedere că pe-aici mai intră și puștime.
Cu alte cuvinte, da, te obsedează persoana, mea, altfel nu mi-ai citi blogul, nu te-ar interesa ce scriu pe feisbuk, nu te-ai holba când mă vezi venind de la școală în taxi. Te-ai face că nu exist, așa cum fac și eu - cu excepția acestei postări. Și nu ai păstra legătura cu taică-meu. Aici e vina lui, dar n-am ce-i face, nu poate rezista când îi aduci pește gratis, deși tu speri că prin el poți ajunge la mine. Nu, nu poți. Și nici nu ai scrie ce scrii - vezi poza. Da' totuși, dacă acel cuvânt de patru litere, e ceea ce știm cu toții, aș zice că mama mea nu are barbă. Cu atât mai puțin pxxă. Ori ți-a scăpat un x? Ei, ce să faci, toți avem necazuri... așa-i când te-ncurci în prea mulți de x.......
Am auzit că ai fi bolnav, îmi pare rău să aud asta. Zice lumea că ieși cu scaune moi. Să-ți dau eu un sfat, că nu mă lasă inima să te știu în suferință: ia trei sticle de Limoncello, sparge-le și pisează-le bine, adaugă și câteva zeci de euro tăiate mărunt, fă un amestec omogen și bagă-ți-l în kur, băh! Ca să nu te mai kaci împrăștiat. Știu, leacul ăsta are mult mai multe ingrediente, dar eu uit, de la o vreme, uit rapid. Am scris doar esențialul.
Hai, pa, sănătate și să nu te mai prind pe blogul meu!
P.S. Cxxxă-i mă-ta !