Anul ăsta am decis să-mi petrec concediul într-o ţară asiatică, printr-o agenţie de turism, ca de obicei. De ce ca de obicei, am mai spus-o, pentru că, vorba aceea, nu-s nici în car, nici în căruţă, nici singură, nici cu prieteni de drum. Mai întâi, însă, trebuia să-mi fac paşaport, pentru că cel vechi era expirat, şi apoi să-l trimit împreună cu alte hârtii necesare depunerii actelor pentru viză la agenţia de turism din Bucureşti.
Fiind vorba despre un document original important, m-am gândit eu la mai multe variante de transport, de la a merge personal la agenţie - lucru costisitor şi care necesita învoire de la serviciu, la a trimite documentele prin cineva apropiat care mergea la Bucureşti în perioada respectivă - ceea ce n-am găsit, şi până la a alege o formă de trimitere prin poştă sau curierat. Deşi, la drept vorbind, această ultimă formă de trimitere a paşaportului mi s-a părut cea mai nesigură, s-a dovedit a fi, până la urmă, cea mai de încredere modalitate de transport.
Am ales poșta rapidă via Xcurier.ro. M-am dus la sediul lor (s-au oferit să-mi trimită curierul acasă pentru preluarea comenzii, dar am considerat că în cazul meu este mai bine să merg personal la sediu), am arătat ce trebuie să trimit şi mi s-au dat nişte acte de completat, asemănătoare cu fişele care se completează când trimiţi un colet în străinătate. Mi-au propus plata normală de 14 lei pe trimitere, dar am preferat să fiu sigură că totul va fi în ordine şi am ales serviciul special de trimitere de documente cu confirmare de primire. Un exemplar din factură mi-a fost înmânat mie şi m-am dus acasă. Mi s-a spus că a doua zi paşaportul meu are să ajungă la destinaţie şi că voi fi notificată telefonic (şi mai apoi prin email, aşa cum am cerut), pentru confirmare.
Şi într-adevăr, a doua zi am primit mai întâi un email de confirmare de la agenţia de turism, pe la prânz, că paşaportul şi documentele cerute pentru viză au ajuns la dânşii în jurul orei 10 dimineața. În aceeaşi după amiază am fost sunată şi de către cei de la Xcurier să mi se confirme că actele au ajuns în perfectă stare la destinatar şi mi s-a spus şi numele persoanei care le-a preluat. Iar după 2 zile am avut şi confirmarea pe email cerută de mine, un document scanat cu semnătura persoanei care a preluat plicul şi cu ştampila agenţiei de turism.
În consecinţă am fost cât se poate de mulţumită de alegerea mea, şi de serviciile firmei de curierat Xcurier. Am fost mai apoi surprinsă când am auzit că este o firmă de curierat rapid foarte nouă pe piaţa de profil românească, tocmai pentru că s-au purtat profesionist şi actele mele au ajuns la destinatar în mai puţin de 24 de ore. Este adevărat că există mai multe firme asemănătoare, poate cu mai mulţi ani de experienţă în spate, dar Xcurier au cele mai bune preţuri de pe piaţă şi oferă servicii interne de calitate, cel puţin la fel de bune ca şi cele mai experimentate companii de curierat.
sursă foto: pixabay.com
Dacă ți-a fost util, dă mai departe!