Pacienta tacuta de Alex Michaelides. Recenzie

Titlu - Pacienta tăcută
Titlul original - The silent patient
Autor - Alex Michaelides
Traducerea - Dana Ligia Ilin
Editura - Litera
Colecția - Buzz Books
Preţ - 47 lei / 368 pagini
Anul apariţiei - 2019 
ISBN - 978-606-33-3606-5
Gen - thriller psihologic
Comercializată pe Libris

Pacienta tăcută de Alex Michaelides îți arată exact ce tip de carte își propune să fie încă de la prima frază: „Alicia Berenson avea treizeci și trei de ani când și-a ucis soțul.”

Pentru persoanele cărora le plac misterele și thrillerele psihologice, această carte este ceea ce le trebuie. De la lansarea sa din februarie 2019, romanul a urcat în topul celor mai bine vândute cărți și se pare că s-a făcut și un film pe această temă, sau cel puțin există o propunere în acest sens.

Acțiunea romanului (atenție, spoilere!)

În urmă cu șase ani, Alicia Berenson, o cunoscută pictoriță, și-a ucis soțul (toate indiciile duc la această concluzie, deși nu există martori la crimă și nici probe concludente) și nu a mai rostit niciun cuvânt de atunci. Gabriel a fost găsit legat de un scaun și plin de răni de gloanțe pe față, iar ea a fost condamnată la scurt timp după aceea. Prețul tablourilor ei crește, deși ea este închisă într-un centru psihiatric de maximă securitate din apropiere de Londra.

Theo Faber este un psihoterapeut criminalist care speră să o trateze pe Alicia, s-o determine să vorbească și să descopere misterul din spatele uciderii soțului ei. Că poate, până la urmă, ea doar se afla la locul faptei, dar nu l-a ucis pe bărbat și nici nu poate spune cine a făcut-o, de aceea a ales să tacă. Singurul indiciu este un unic tablou pe care Alicia l-a pictat de când a murit soțul ei, și pe care l-a semnat cu numele Alcesta (un personaj din mitologia greacă care se sacrifică în locul soțului ei, pentru a-l salva de la moarte).

Recenzie

Acțiunea cărții începe molcom și am citit-o fără prea mare interes la început, dar pe măsură ce povestea curgea, am accelerat ritmul. Theo Faber, naratorul romanului, este obsedat de Alicia („pacienta tăcută”) și este hotărât să fie terapeutul care o va face să vorbească pentru prima dată de când și-a ucis soțul. Simte că ea este cineva de care trebuie să aibă grijă, pentru că prin ea se vor vindeca și unele traume personale ale lui Theo. În acest proces, el încalcă regulile profesionale despre relația cu pacienții, dar aceea este calea care îl va duce către succes.

În roman aflăm despre viața lui Theo și cum decurge relația lui sentimentală, iar la un anumit punct totul începe să se lege. Nu întâmplător Theo vrea să se ocupe de Alicia. Există un soi de cerc vicios aici, și personajele sunt legate între ele. Cartea are mai multe răsturnări de situație și pasaje care cer o anume atenție, pentru că sunt relatări din trecut, deși eu, una, mi-am dat seama de asta ceva mai târziu. Poate că aceste răsuciri ale acțiunii și stările de suspans pe care Michaelides le crează în mintea cititorului pot să pară enervante, depinde la ce te aștepți de la această carte.

Adevărata bogăție a romanului constă în personajele în sine. Alex Michaelides creionează excelent personajele și are talentul de a-l face pe cititor să le iubească sau să le urască; în plus, cititorul nu știe, la un moment dat al lecturii, în cine să aibă încredere. Este o schimbare revigorantă față de multitudinea de thrillere psihologice clasice. Pacienta tăcută, în schimb, își poartă personajele feminine cu un comportament uluitor de puternic, evaziv și șmecheresc, dacă-mi permiteți.

Cărții îi lipsește un anume element romantic, deși acesta nu este neapărat un minus al romanului. Totuși, maniera în care terapeutul se luptă cu căsătoria sa și amintește despre cât de mult își iubește soția, este cu adevărat uimitoare. Contrastul dintre pacient și terapeut și asemănările tragediilor cu care s-au confruntat la vârste fragede contribuie la disperarea și revolta cititorului, în timp ce complotul se dezvăluie alături de secrete, trădări și alianțe.

O temă plăcută de-a lungul romanului este aluzia la mitologia grecească și a naturii sale convingătoare, în pofida faptului că autorul este parțial grec. În ciuda concentrării sale psihologice, romanul este profund tragic, ușor de citit. Cartea atrage cititorul spunându-i povestea unei femei care nu o poate s-o spună singură. Cireașa de pe tort este conștientizarea faptului că acest roman este complex, inteligent și, de ce nu?, distractiv. Dezvăluirea finală din Pacienta tăcută nu este dezamăgitoare, deși previzibilă cumva. Bine scrisă, în ciuda faptului că este o carte de debut, bine închegată - autorul este scenarist de film - nu e de mirare că deja se lucrează la ecranizarea sa, pentru că garantat va fi un film care te va ține cu sufletul la gură până la final.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Pistolarul de Stephen King. Recenzie

Titlu - Pistolarul
Titlul original - The gunslinger
Autor - Stephen King
Traducerea - Mircea Pricăjan
Editura - Nemira
Colecția - SF & Fantasy
Preţ - 10 lei / 256 pagini
Anul apariţiei - 2015
ISBN - 978-606-579-942-4
Gen - horror, suspans, distopie
Comercializată pe Libris

Pistolarul de Stephen King este prima carte din seria Turnul Întunecat, o serie care, cel puțin inițial, s-a vrut un fel de replică la Stăpânul inelelor al lui Tolkien. Dar un Stephen King în devenire, face aici un melanj oarecum greu de mixat: pe un fundal inspirat dintr-un western spaghetti personaje umane conviețuiesc alături de ființe fantastice într-o realitate distorsionată. Personajul principal este Roland Deschain, ultimul pușcaș marin din Lumea de Mijloc, care călătorește spre sud-est printr-un peisaj post-apocaliptic, în căutarea unui turn magic cunoscut ca Turnul Întunecat. Acesta este un punct de joncțiune al continuum-ului spațiu-timp, este inima tuturor lumilor, dar existența sa este amenințată. Cineva, sau ceva, folosește o tehnologie malefică antică pentru a-l distruge.

Spațiul și timpul sunt în derivă, iar realitatea este înfiorătoare și totul evoluează din ce în ce mai rău. Cele șase raze magnetice invizibile, care mențin alinierea timpului și spațiului, slăbesc. Din această cauză, Turnul însuși se transformă și e pe cale să se prăbușească. Dacă Roland nu poate găsi o modalitate de a salva și stabiliza Turnul, toată realitatea va dispărea. În primul său pas către puternicul și misteriosul Turn întunecat, Roland întâlnește o femeie atrăgătoare pe nume Alice, începe o prietenie cu Jake, un copil din New York și se confruntă cu o alegere agonizantă între damnare și mântuire în timp ce-l urmărește pe Omul în negru.

Cine este acest pistolar și de ce-l urmărește pe Omul în negru, urmează să vedeți pe parcursul seriei, în care autorul, în stilul său inimitabil, dezvăluie lent și cu atenție lumile, în timp ce-l duce pe cititor într-o călătorie greu de uitat.

Îmi place Stephen King dar, de această dată, am avut în fața ochilor un roman scris în stilul caracteristic romanelor S.F. din anii '50. Cândva eram mare fană a acestor cărți, dar între timp m-am distanțat de ele. Cartea se citește ușor, deși intriga este alambicată, ca într-un vis suprarealist, și eu aș compara universul lui King descris în acest prim roman al seriei Dark Tower cu universul paralel din filmul Imaginarium-ul doctorului Parnassus . Poate și din acest motiv nu prea am rezonat cu intriga acestui roman, pentru că mie acel film mi s-a părut stresant și chinuitor.

Pistolarul Roland este o figură bântuitoare, într-o călătorie între bine și rău, într-un deșert care seamănă cu lumea noastră. Pe măsură ce citim, personajele cărții dezvoltă o relație caldă, care este esențială pentru tot ce urmează. Aventura începe în deșert, vizităm apoi orașul damnat Tull, vizităm Gilead, vedem New York-ul lui Jake și la sfârșit călătorim prin munți până în momentul în care Roland se confruntă cu cea mai dificilă decizie a vieții sale.

Pistolarul este o experiență de lectură unică care te introduce într-o lume mare și complexă, o lume bogată și magnifică, care probabil că se va lărgi pe măsură ce seria continuă. Chiar dacă acest roman nu a fost ceea ce aș fi dorit, îmi propun să continui seria, ca să văd cum, și mai ales dacă va ajunge Roland la Turn.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Dolores Claiborne de Stephen King. Recenzie

Titlu - Dolores Claiborne
Titlul original - Dolores Claiborne
Autor - Stephen King
Traducerea - Carmen Toader
Editura - NEMIRA
Colecția - suspans
Preţ - 20 lei, 240 pagini
Anul apariţiei - 2009
ISBN - 973-8073-54-5
Gen - horror, suspans
Comercializată pe Libris


Dolores Claiborne este una dintre cele mai bune cărți de suspans pe care am citit-o și aici aș vrea să adaug că mi se pare greșită încadrarea ei ca roman horror. Nu am văzut nimic horror în carte, dimpotrivă. În schimb suspansul desăvârșit creat de King este asemeni suspansului cinematografic creat de marele regizor Alfred Hitchcock în filmele sale unice.

Dolores Claiborne este o femeie trecută bine de prima tinerețe care poartă după ea misterul unei crime din trecut. Ea este de zeci de ani menajera unei bătrâne foarte bogate și foarte severe, dar bătrâna moare în condiții suspecte, Dolores fiind surprinsă de către poștaș alături de Vera Donovan, moartă, cu un vătrai pe care-l ține deasupra capului, ca și cum tocmai ar fi lovit-o. Trecutul se deschide din nou asupra lui Dolores, ca un hău care se pregătește s-o înghită. Poliția o consideră vinovată datorită mărturiei poștașului și datorită suspiciunii că, în tinerețe, și-ar fi ucis soțul. Detectivul care anchetează cazul știe despre moartea lui Joe St George și este convins că Dolores e autoarea ambelor crime.

Cartea este scrisă la persoana întâi, așa că știm ceea ce s-a petrecut în viața lui Dolores pentru că ea, căutată de fiică-sa după moartea Verei și după ce acuzația de crimă împânzește ziarele de scandal, îi povestește acesteia, treptat, cele întâmplate în trecut. Ea spune povestea din tinerețe cu Joe și angajarea ei la incredibil de dificila Vera Donovan. S-a obișnuit cu pretențiile bogătașei, a muncit din greu și a pus aproape orice ban deoparte pentru educația fetei ei. A suferit pentru o vreme din cauza abuzurilor repetate ale bețivului său soț, dar în cele din urmă totul a încetat odată cu moartea acestuia într-o noapte neagră, pe o eclipsă de lună, la scurt timp după ce ea descoperă că Joe îi furase banii, cu complicitatea oficiantului bancar, ca să aibă ce bea.

Confesiunea are rol dublu: o ajută pe Dolores să scape de povara secretului din trecut și restabilește relația de mult ruptă cu fata ei, care la un moment dat a ales să creadă gura lumii, în loc să-și susțină mama, abuzată de soțul alcoolic.

Într-adevăr, moartea lui Joe nu este întâmplătoare. Confesiunea lui Dolores continuă, și fiica ei, într-un moment de sinceritate, îi dezvăluie că taică-său o abuza sexual. Dolores este criminala, dar nu direct, și dacă Joe nu s-ar fi dus în grădină în noaptea fatidică, groapa săpată și pregătită pentru el nu i-ar mai fi devenit mormânt. Dar acum? Vera Donovan, femeia care devenise singura prietenă a lui Dolores, a murit de mâna ei sau nu? Știa Dolores că Vera îi lăsase averea? De ce nu a părăsit-o pe Vera mai devreme, de ce ar fi omorât-o după atâta timp petrecut alături de ea? Romanul vă va da în final răspunsul la întrebările pe care vi le stârnește lectura alertă și plăcută a acestei cărți.

Stephen King a creionat o femeie puternică, însingurată, care a trebuit să se descurce fără niciun alt ajutor în viață. E poate unul dintre personajele feminine remarcabile ale literaturii contemporane și, citind cartea, nu se poate să nu o îndrăgești pentru istețimea și curajul ei.
Dolores Claiborne este un roman care nu ar trebui să lipsească din biblioteca unui cititor pasionat de mistere, crime, psihologie și suspans.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Curcubeu literar - galben

Iată am preluat și eu o provocare literară, Curcubeu literar de la Dorina Dănilă. Și pentru că prima postare pe care am citit-o din această leapșă era ziua galbenă, așa încep eu acest curcubeu. Sper să nu fie vreo regulă care să mă oblige să postez în ordinea ROGVAIV-ului, nu de alta, dar s-ar putea ca pe la indigo-violet să am o dilemă...:)

Așadar încep cu galben pentru că este una dintre culorile mele preferate și pentru că de-a lungul vremii a fost culoarea cu care mi-a venit cel mai bine, la haine. Am avut un deux-pieces galben, o sumedenie de tricouri galbene și visez la un mantou galben, dar având în vedere că încă fac naveta la serviciu, mă gândesc că e o culoare prea deschisă și sensibilă la "curățenia" din microbuze ca să nu-mi fie milă de bietul mantou în culoarea soarelui. Las mantoul pentru alte vremuri.

Galbenul, spiritual vorbind, este culoarea centrului energetic asociat cu plexul solar, numit Manipura Chakra și este legată de claritate în acțiune și gândire, încredere personală, bunăstare. Galbenul este culoarea cea mai vizibilă a spectrului solar, sare în ochi, cu alte cuvinte, de aceea este foarte des folosită pentru a sublinia ceva sau a atrage atenția asupra unui anunț, de exemplu. De multe ori, etichetele cu prețuri reduse la marketuri sunt scrise pe fond galben sau cu litere/cifre galbene. Și în natură galbenul este un avertisment, de pericol, de cele mai multe ori, de exemplu desenul galben de pe salamandră.

Galben este aurul, șofranul și gălbenușul de ou, galbenă este Luna, stelele, lămâia și mierea de albine.

Acestea fiind zise, am căutat în biblioteca mea cărți cu coperta și cotorul galben, sau măcar cotorul să fi fost de această nuanță. Chiar a fost o provocare, pentru că n-am găsit așa de ușor ceea ce căutam, spre mirarea mea, care aveam impresia că voi găsi 4-5 cărți galbene dintr-un foc.

Așadar:

Aurelia Grosu, Ești mai puternic decât crezi, editura Self Publishing. O carte motivațională autobiografică, de excepție, recomand lectura.
Roberto Bolano, Detectivii sălbatici, editura Univers. Bolano e un autor latino-american, cu o scriitură de aur de 24 de carate. Aici contează stilul, nu acțiunea, neapărat. Omul a scris romane de mare calibru, care ar fi meritat un Nobel.
Wilhelm Stekel, Psihologia eroticii feminine, editura TREI, carte non-fiction.
Victoria Lamb, Secretul reginei, Grupul editorial Litera. Încă nu am citit-o, bănuiesc că este un young-adult de aventuri, dar e posibil să mă înșel și să fie o carte în genul celor de Dumas.
Harold Robins, Piranhas și Betsy, scoase la fosta editură Olimp, cărți apărute după 1990. Un autor bun, cu un stil dur, mai ales în tușele erotice ale romanelor sale. Scrie despre culisele anumitor profesii, legate de modă, industria de automobile, publicitate, televiziune, etc.
Mark Twain, Selected stories, carte în engleză, publicată la editura Sigma, pentru uzul elevilor și nu numai.
J.D. Salinger, De veghe în lanul de secară, o versiune publicată mai demult la editura Univers. Eroul, Holden Caulfield, este un adolescent în perioada critică a devenirii sale și drumul către maturitate trece prin fuga de acasă și o traumă psihică.

Titluri de cărți și filme care conțin cuvântul galben (aur):

Trandafirul galben (film de aventuri din seria Mărgelatu)
Rolls Royce-ul galben (văd pe goagăl că este film, deși aș fi băgat mâna în foc că e și carte)
Misterul camerei galbene, de Gaston Leroux.
Busola de aur - carte și film de aventuri pentru copii (fantasy).
Creanga de aur, Mihail Sadoveanu, roman cu trimiteri esoterice.
Aurul incașilor, Clive Cussler, roman de aventuri.

Provocarea are loc pe Instagram dar și pe bloguri și este însoțită de hashtagul #rainbowbookschallenge.
Dacă-ți place leapșa, preia și tu!

 urmează: Curcubeu literar - verde 

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Amn3zia de Cristina Lincu. Recenzie

Titlu - Amn3zia
Autor - Cristina Lincu
Editura - Univers
Preţ - 25 lei, 191 pagini
Anul apariţiei - 2018
ISBN - 9789733410713
Gen - psihologic

O carte bună în adevăratul sens al cuvântului. Amn3zia este un roman despre viață, cu o poveste care poate fi adevărată pentru oricare dintre noi. Deși nu este un roman foarte simplu de descifrat, e ușor de citit, pentru că frazarea curge molcom, fără meandre inutile. Acțiunea este îndeajuns de complex prezentată, ceea ce dă o oarecare încâlceală și confuzie a lecturii până intri în ritm.

Ana este un personaj negativist, poate nu neapărat prin natura ei, ci datorită loviturilor primite de la viață prea devreme. O femeie emoțională fiind, ea poate fi mult mai ușor de rănit, așa că atunci când viața dă cu ea de pământ, Ana nici nu mai luptă să iasă la suprafață. În acest context, greșeala unei secretare o face să renunțe la pasiunea și la talentul ei în pictură, chiar și atunci când aceasta este descoperită și se dorește remediată.

Ajunsă în pragul crizei de la patruzeci de ani, Ana se aruncă cu trup și suflet în vâltoarea unei iubiri clandestine, fără să mai țină cont de cutumele societății. Însă, ca-n viață, dă peste un escroc sentimental care o manipulează cum dorește, văzând cât de îndrăgostită este Ana de reflexia lui din sufletul ei, o imagine ideală și ruptă de realitate. Șantajul sentimental merge până într-acolo încât Ana, care rămâne însărcinată pentru că soția lui Radu nu reușise să aibă copii, naște doi gemeni și în cele din urmă va fi de acord să-i dea familiei iubitului ei spre creștere, ca și cum ar fi fost doar o mamă purtătoare.

Apoi, prietena ei, Ioana, Radu și Maria, soția lui, toată lumea din jurul Anei, mai mult sau mai puțin apropiată, contribuie la o cădere psihică, pe care Ana o are în urma unui accident. realitatea se disociază în două planuri paralele, se instalează o amnezie, iar din viața din trecut, Ana are doar flashuri de memorie, uneori. Iar peste toate, Adrian, omul care nutrea o iubire profundă pentru Ana și care era constant respins, se retrage în sfârșit din calea ei, cu viața distrusă de o așteptare fără sens.

Despre acest roman editura Univers notează:

Prietenia între două femei, un triunghi amoros în care lucrurile sunt la fel de neclare ca în viaţă, o protagonistă sfâșiată între maternitate și dorinţa de a-și trăi viaţa, doi copii gemeni despre care nu știm dacă sunt reali sau plăsmuirea unei imaginaţii marcate de psihoză: în câteva rânduri, despre aceste lucruri este AMN3ZIA.

Ana este femeia care renunţă la propriii săi copii în favoarea tatălui lor și a soţiei sale infertile, în urma unui aranjament complex, din care nu lipsesc nici banii și nici șantajul. O decizie pe care Ana o regretă profund, încă din primul moment, și care o va face să pornească o luptă inegală, absurdă și inutilă pentru regăsirea lor, în timp ce iubirea obsesivă pentru tatăl gemenilor îi întunecă mintea.

Roman psihologic care urmărește evoluţia Anei în cursul unei serii de întâmplări peste care se suprapun decizii complicate, AMN3ZIA este o carte despre sens și alienare, dedicată „tuturor acelor femei pentru care viaţa este o luptă fără de sfârșit“.

Despre autoare:

Cristina Lincu, după o carieră în jurnalism, marketing etnic și comunicare, a ales meseria de scriitor profesionist. Fiică de traducători (tatăl ei, Alexandru Lincu, a tradus și a publicat, în 1989, tot la Editura Univers, romanele Sclava Isaura. Căutătorul de diamante de Bernardo Guimarães, iar mama ei a tradus pentru aceeași editură), în prezent Cristina coordonează proiecte online (bloguri personale, reviste online pentru femei). Aproape un deceniu din viaţa ei a fost dedicat comunităţilor românești din diaspora, prin intermediul proiectului „Român în Lume“, în cadrul căruia a coordonat un ziar de limbă română, emisiuni radio, precum și antologia bilingvă de poezie – Român în Lume – Poezia diasporei române după 1990, Spania (Editura Fundaţiei Culturale Ideea Europeană, în 2004).

În mai 2017, Cristina Lincu a debutat editorial cu cartea Mamă de 3, femeie de 10! Sau… invers, la editura Bookzone (reeditată în septembrie 2018 cu titlul Eu, o mamă (im)perfectă?). În prezent lucrează la un nou roman și are planul pentru cel de-al treilea.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Povestea mea de Michelle Obama. Recenzie

Titlu - Povestea mea
Titlul original - Becoming
Autor - Michelle Obama
Traducerea - Corina Hădăreanu
Editura - Litera
Colecția - Memorii Jurnal
Preţ - 37 lei / 620 pagini
Anul apariţiei - 2018
ISBN - 978-606-333-00-8
Gen - biografie
Comercializată pe Libris

Abia am așteptat să apară această carte și la noi, să citesc și eu ce înseamnă să fii primă doamnă, să fii soția președintelui țării celei mai puternice din lume. Dar Michelle Obama nu descrie doar perioada celor două mandate ale lui Barack, ci o ia încet, din copilăria ei, de la părinții care au învățat-o să fie corectă, să judece lucrurile cât de obiectiv este posibil și să nu renunțe niciodată la visele ei. Pentru că, până la urmă, despre asta este vorba: despre o poveste a visului american împlinit cum nu se poate mai frumos. Dar și mai responsabil.

Michelle trece apoi la anii de facultate și de după, la relația ei cu Barack, la logodnă, căsătorie, nașterea celor două fete, concepute in vitro, ascensiunea politică a lui Barack, a relației lor, a antagonismelor dintre ei și a ceea ce i-a apropiat. Cartea Povestea mea este scrisă din perspectiva vieții personale, fără detalii despre urcușul politic, fără dedesubturi și intrigi care în anumite momente le-au afectat viața. Firește că toate se leagă, dar lupa este pusă pe familie, pe viața lor de cuplu, și mai apoi pe îndatoririle sociale și politice pe care și le-a asumat alături de soțul ei. În ultima parte a cărții, în care descrie anii din cele două mandate și viața la Casa Albă, politica este ceva mai prezentă în carte decât în rest.

Cea mai mare parte a cărții este o poveste fascinantă a unei fete de culoare și de origine relativ umilă din Chicago, care a lucrat la Princeton și la Harvard Law School și și-a făurit o carieră plină de satisfacții înainte de a deveni Prima Doamnă a Americii. Ea scrie deschis despre tot, de la înstrăinarea care poate veni odată cu locuitul în Casa Albă, până la dificultățile revenirii la o viață normală, după ce Donald Trump a câștigat alegerile din 2016. La fel de franș povestește Michelle despre un avort spontan - prima ei sarcină, ca și despre fericirea de a deveni mamă prin fertilizarea in vitro sau despre experiența vizitei în Kenya, la familia de origine a lui Barack.

Aceste momente de onestitate sinceră sunt ceea ridică această carte deasupra celorlalte de acest gen. Cum am mai spus, Povestea mea este o poveste despre visul american, cât de departe te poate duce și ce te poate costa. Este povestea unei familii de culoare conștientă de limitările impuse de societate și de niște tradiții uneori bine înrădăcinate. Este despre a descoperi că dacă știi să vorbești pe limba tuturor celor din jur, culoarea pielii sau originea familiei nu mai contează. Este despre povestea unor oameni obișnuiți pe care viața și munca proprie, i-a urcat foarte sus pe scara socială. Este povestea unor oameni care au trăit experiența visului american la maximum, și care, așa cum spunea Barack Obama în primul său discurs ca președinte ales, drumul este liber pentru toți, indiferent de rasă, iar faptul că un politician de culoare a ajuns președintele SUA, în întrecere electorală cu o femeie (Hillary Clinton), dovedește că noi, ceilalți, putem spera să atingem orice culmi visăm.

Ceea ce Michelle omite să spună, este că dacă ea și Barack s-ar fi născut cu zece ani mai devreme, visele lor nu ar fi ajuns niciodată atât de departe. Dar soarta a făcut ca ei să prindă un vânt prielnic al schimbării și deschiderii, și astfel să scrie istorie cu propriile lor vieți.

Povestea mea este o carte foarte bine scrisă, de o mână de expert, probabil după confesiunile înregistrate ale lui Michelle. O recomand cu toată căldura și sinceritatea, ca pe una dintre cele mai bune cărți (auto)biografice pe care am citit-o vreodată.

Fragmente din Povestea mea de Michelle Obama:

"Aveam prieteni de la Sidley, prieteni din liceu, prieteni pe care mi-i făcusem prin relații profesionale și prieteni pe care-i cunoscusem prin intermediul lui Craig, care era proaspăt căsătorit și lucra ca bancher de investiții în oraș. Eram un grup vesel, ne întâlneam când se putea într-un bar din centru sau altul, iar în weekenduri recuperam cu mese lungi și îmbelșugate. Ieșisem cu câțiva băieți în facultate, dar nu întâlnisem pe cineva special după întoarcerea la Chicago și, oricum, nu mă interesa prea mult. Anunțasem pe toată lumea, inclusiv pe potențialii pretendenți, că prioritatea mea era cariera. Aveam, totuși, o mulțime de prietene care căutau pe cineva cu care să se întâlnească.

Într-o seară de vară, l-am luat cu mine pe Barack la happy hour într-un bar din centru, care servea neoficial ca loc de făcut cunoștință pentru specialiștii de culoare și unde mă întâlneam deseori cu prietenii. Am observat că își schimbase costumul de birou și purta un veston alb de in care arăta de parcă ar fi fost din garderoba serialului Miami Vice. Ce să-i faci, asta e.
Nu se poate nega faptul că, inclusiv prin stilul lui deconcertant, Barack era o țintă ce merita urmărită. Arata bine, avea atitudine și era un bărbat de succes. Era atletic, interesant și amabil. Ce și-ar fi putut dori cineva mai mult? Am intrat în bar convinsă că le fac tuturor o favoare - și lui, și doamnelor prezente. Aproape imediat a fost încolțit de o cunoștință de-a mea, o femeie frumoasă și influentă care lucra în finanțe. Am văzut-o cum s-a înviorat instantaneu stând de vorbă cu Barack. Mulțumită de cum mergeau lucrurile, mi-am luat o băutură și m-am îndreptat spre alții pe care îi cunoșteam.

Douăzeci de minute mai târziu, am dat cu ochii de Barack, prins în ceea ce arăta ca o conversație nesfârșită cu femeia aceea, ce părea sa vorbească mai mult decât el. El mi-a aruncat o privire care sugera că ar fi vrut să scape. Dar era om în toată firea. L-am lăsat să se salveze singur.
"Știi ce m-a întrebat?", mi-a spus în ziua următoare, când a apărut în biroul meu, părând că încă nu-i venea să creadă. "M-a întrebat dacă îmi place să merg la călărie. Adică pe cal." Mi-a spus că discutaseră și despre filmele ei preferate și că nici partea aceasta nu mersese bine.

Barack era cerebral, poate prea cerebral pentru cei mai mulți oameni. (Aceasta avea să fie, de fapt, evaluarea pe care i-o va face prietena mea, cu următorul prilej în care am stat de vorbă.) Nu era genul amator de baruri și poate ar fi trebuit să îmi dau seama de asta mai devreme. Lumea mea era plină de oameni încrezători și care munceau din greu, obsedați de propria ascensiune socială. Aveau mașini noi, își cumpărau primele apartamente și le plăcea să vorbească despre asta la un pahar de Martini, după serviciu. Barack era mai mulțumit să petreacă o seară singur, citind despre politicile de gospodărie urbană. În cariera lui de până atunci petrecuse săptămâni și luni în șir ascultându-i pe oamenii săraci care îi descriau problemele lor. Insistența lui pentru speranță și potențial de mobilitate venea, după cum am ajuns să înțeleg, dintr-un loc cu totul diferit și deloc ușor accesibil.

A fost o vreme, mi-a spus el, în care fusese mai nechibzuit, mai sălbatic. Își petrecuse primii 20 de ani din viață sub porecla Barry. Fumase marijuana la poalele colinelor vulcanice din Oahu. La Occidental se lăsase purtat de reminiscențele energiei din anii 1970, îmbrățișându-i pe Hendrix și pe Rolling Stones. Undeva de-a lungul drumului, însă, avusese revelația numelui său complet - Barack Hussein Obama - și a complicatei lui identități. Era alb și negru, african și american. Era modest și trăia modest, dar era, totuși, conștient de bogăția minții lui și de universul de privilegii care avea să i se deschidă. Pot spune că lua totul în serios. Putea fi relaxat și glumeț, dar nu se îndepărta niciodată de un profund simț al datoriei. Se afla într-un fel de explorare, cu toate că nu știa încă unde avea să îl ducă aceasta. Tot ce știam era că astfel de lucruri nu se puteau discuta la un pahar. Când a venit momentul următoarei întâlniri la bar, pe el l-am lăsat la birou."

"Era fix zece seara când televiziunile au început să difuzeze imagini cu soțul meu zâmbind, anunțând că Barack Hussein Obama avea să fie al patruzeci și patrulea președinte al Statelor Unite. Am sărit toți în picioare și, instinctiv, am început să țipăm. Echipa de campanie a năvălit în cameră, la fel și soții Biden cu însoțitorii lor, fiecare dintre noi aruncându-se dintr-o îmbrățișare în alta. Era ireal. Mă simțeam ca și cum mi-aș fi părăsit corpul și pluteam deasupra, doar ca să văd reacțiile tuturor.

Reușise. Cu toții reușisem. Victoria care păruse aproape imposibilă era acum o certitudine. Acela a fost momentul în care am simțit că familia noastră fusese lansată ca un proiectil dintr-un tun într-un bizar univers subacvatic. Totul părea încetinit, fluid și ușor distorsionat, chiar și când ne mișcam rapid și cu gesturi sigure, ghidați de agenții Serviciului Secret spre un lift de marfă, apoi în afara hotelului, pe ușa din spate, și într-un SUV care ne aștepta. Am tras aer în piept când am ieșit afară? I-am mulțumit persoanei care ne-a deschis ușa? Zâmbeam? Nu mai știu. Era ca și cum aș fi încercat zadarnic, iar și iar, să găsesc drumul înapoi spre realitate. Presupun că mă simțeam așa și din cauza oboselii. Așa cum mă așteptasem, fusese o zi foarte lungă.

Vedeam năuceala și pe chipurile fiicelor mele. Le pregătisem pentru această parte a nopții, explicându-le că și dacă tata câștiga, și dacă pierdea, urma să mergem în parc, la o mare sărbătoare. Câteva minute mai târziu, alunecam într-o coloană escortată de poliție pe Lake Shore Drive, mergând în viteză spre sud, către parcul Grant. Făcusem drumul acela de sute de ori în viață, de la călătoriile cu autobuzul de la Whitney Young spre casă până la drumurile cu mașina la sala de gimnastică, înainte să se ivească zorile. Era orașul meu, pe care îl cunoșteam atât de bine, și, totuși, în noaptea aceea, îl simțeam diferit, transformat în ceva neobișnuit de tăcut. Era de parcă am fi fost suspendați în timp și în spațiu, ca într-un vis.

Malia se uita pe geamul mașinii, absorbind totul. „Tati“, a spus ea, cu un ton neliniștit. „Nu e nimeni pe stradă. Nu cred că vine cineva la sărbătoarea ta!“ Barack și cu mine ne-am uitat unul la celălalt și am început să râdem. Abia atunci ne-am dat seama că mașinile noastre erau singurele de pe șosea. Barack era de-acum președintele ales. Serviciul Secret golise drumul, închizând o porțiune întreagă din Lake Shore Drive și blocând fiecare intersecție de-a lungul drumului – o procedură standard pentru președinte, după cum aveam să aflăm în curând. Dar pentru noi era ceva nou. Totul era nou."

„Sunt multe lucruri pe care încă nu le știu despre America, despre viață, despre ce ar putea să aducă viitorul. Dar mă cunosc pe mine însămi. Tatăl meu, Fraser, m‑a învățat să muncesc din greu, să zâmbesc des și să mă țin de cuvânt mereu. Mama mea, Marian, mi‑a arătat cum să judec singură lucrurile și cum să‑mi fac vocea auzită. Împreună, în apartamentul nostru înghesuit din sudul orașului Chicago, ei doi m‑au învățat să descopăr ceea ce e important în povestea noastră, în povestea mea, în marea poveste a țării noastre. Chiar dacă nu e totul frumos sau perfect. Chiar dacă este mai real decât ai vrea să fie. Povestea ta este tot ce ai, tot ce vei avea vreodată. Este ceva ce merită prețuit.”



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

NESUPUSELE. 100 de femei pentru 100 de ani de Romanie moderna. Recenzie

Titlu - NESUPUSELE. 100 de femei pentru 100 de ani de Românie modernă, vol. 1
Autoare - Adina Rosetti, Victoria Pătrașcu, Iulia Iordan, Laura Grunberg, Cristina Andone
Ilustratoare: Sorina Vazelina, Szabo Zelmira, Maria Surducan, Ileana Surducan, Cristina Radu, Anabella Orosc, Kurti Andreea, Keszeg Agnes, Oana Ispir, Livia Coloji, Maria Brudașcă, Criss Barsony
Graphic Design: Faber Studio
Editura - Univers
Preţ - 47 lei, format mare (27/20 cm) 167 pagini
Anul apariţiei - 2018
ISBN - 9789733410690
Gen - biografii

Cristina Andone, de la editura Univers, spune despre această carte așa: "Cele cinci scriitoare De Basm ne aduc o sută de poveşti care merită să fie spuse copiilor. Despre modele feminine, despre valori, despre alegeri de viață, despre întrebări. Cum să rămâi într‑un mediu care îți livrează impecabile uniforme? Cum să creezi armonii când partitura lumii pare să‑şi fi scuturat toate notele? Cum să trăieşti cu demnitate când nu mai ai nimic? Cum să aduci poveste şi lumină când ți se iau toate cuvintele? Cum să‑ți spui adevărul când nimeni nu e pregătit să asculte? Și mai ales – cum să‑l asculți?
O sută de poveşti despre femei remarcabile din România. De fapt, tot atâtea rostiri răspicate: „Da, se poate“, „Da, acum şi aici“, „Da, eu".
Pentru că împlinirea nu se măsoară în cifre, ci în cuvinte de poveste: cât de mult crezi, cât de mult speri, cât de mult faci, cât de mult ai grijă, cât de mult iubeşti."

Autoarele ei spun așa: <<"Cine sunt „Nesupusele"? Sunt femei din România de ieri și de azi, de vârste, profesii, etnii, religii diferite, care au creat, au făcut știință, au militat pentru diverse drepturi, au crescut copii și au avut grijă de familiile lor, au alinat suferințele celor de pe front, au plecat în lume căutând un trăi mai bun pentru cei din jurul lor, au făcut performanțe în sport, au fost deschizătoare de drumuri pentru alte femei. Sunt femei cu nume și prenume sau "femei colective", aparent fără renume, pe care am dorit să le recuperăm istoric și cultural. Sunt femei "de succes" în sensul obișnuit al termenului, dar și într-un sens mai generos - în care reușita înseamnă diplomație, adaptare la vremuri, empatie, grijă pentru aproape, implicare, discreție, coloană vertebrală, modestie.

Cele 100 de povești, grupate în două volume, au fost imaginate pornind de la realități documentate. Am citit despre viețile acestor femei, am vorbit cu ele sau cu rude ale lor, ne-am sfătuit cu specialiști și apoi ne-am lăsat fantezia să lucreze. Fiecare poveste este conturată în cuvinte și imagini, fiind însoțită de scurte informații biografice și de un cuvânt-cheie. Am căutat ca prin fiecare poveste imaginată să iluminăm o scenă semnificativă din viața acestor femei. [...]
Credem că aceste povești pot să-i motiveze pe copii, fete și băieți deopotrivă, dar pot fi folosite de părinți și profesori pentru a discuta teme de interes pentru cei mici: Ce înseamnă o viață de succes? Diplome, funcții, premii? Sau înseamnă și a face lucruri mărunte, dar importante, indispensabile în viața de zi cu zi, apreciate (sau nu) de cei din jurul tău? Ce înseamnă performanță? Să faci, să ai, să dăruiești, să crezi? De ce sunt atât de puține femei despre care se învață în cărțile de istorie, literatură sau științe? [...]
Uitați-vă în trecut, dar și în jurul vostru! Mai ales... îndrăzniți! Trăiți pentru a fi într-o poveste, nu într-o paranteză.">>

  

Iar eu spun că Nesupusele este o carte pe care nu copiii, ci fiecare femeie care se respectă ar trebui s-o aibă aproape. Este o carte despre femei care au reușit în viață, mai ales unele trăitoare într-o lume dominată de bărbați. Sunt femei care au făcut altceva decât să stea la bucătărie și să crească copii. Sunt femei care și-au depășit condiția, s-au depășit pe sine și acum sunt puse la loc de onoare pe catifeaua de celebrități ale lumii.

Printre ele, Nadia Comăneci, Simona Halep, Martha Bibescu, Maria Tănase, Herta Müller, Principesa Ileana, Maria Brâncoveanu, Ana Blandiana, Sabrina Cantacuzino. Poveștile de viață sunt captivante, relaxante și motivante. Dacă ele au putut, trebuie să putem și noi. Exemple avem din plin, în jurul nostru, în viața noastră și în trecutul acestui popor. E nevoie de un strop de determinare și de un vis pe care să-l urmăm.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Mintile lui Billy Milligan de Daniel Keyes. Recenzie

Titlu - Mințile lui Billy Milligan
Titlul original - The minds of Billy Milligan (prima publicare, 1981)
Autor - Daniel Keyes
Traducerea - Iulia Arsintescu
Editura - Grupul editorial ART
Colecția - Young Art
Preţ - cca 33 lei, 576 pagini
Anul apariţiei - 2015
ISBN - 978-606-8811-07-9
Gen - biografie, non-fiction
Comercializată pe Libris

Această carte nu este o ficțiune, ci e o cronică tulburătoare a vieții lui Billy Milligan, care a suferit de personalitate multiplă, datorită abuzurilor la care a fost supus de către tatăl vitreg în copilărie și despre care se spune că a avut 24 de personalități. Biografia a fost scrisă de Daniel Keyes (scriitor, autorul cărții Flori pentru Algernon) într-o manieră ușor literaturizată pentru a da fluență lecturii. Keyes a stat de vorbă cu una dintre personalitățile lui Billy Milligan, Profesorul, adică acea personalitate fuzionată total, un Billy întreg, aparent normal, și astfel a reușit să afle tot ceea ce a scris în această carte document.

Mințile lui Billy Milligan începe cu violurile care au dus la arestarea lui Billy, după care el afirmă că nu este agresorul, cu toate că una dintre victime l-a recunoscut. Din aproape în aproape, anchetatorii sunt lăsați să descopere unele dintre personalitățile lui și cu toții rămân siderați de felul în care diversele persoane apăreau la lumină și preluau controlul conștiinței. Din sceptici, care bănuiau că Billy joacă teatru ca să scape de închisoare, deveneau uluiți de rapidele transformări totale ale lui Billy și de multitudinea de trăsături de caracter pe care le conținea fiecare dintre aceste părți disociate ale minții lui. Dar nu numai de trăsături de caracter este vorba, ci și de abilități pe care un om care ar vrea să păcălească un complet judecătoresc nu ar putea să le aibă.
De exemplu, una dintre personalități este Ragen, un sârb care are accent sârbesc, cunoaște limba sârbă și se comportă agresiv atunci când trebuie să apere integritatea fizică și psihică a lui Billy. Altul este Arthur, un intelectual britanic cult și rasat. Acesta vorbește cu accent britanic, este arogant și are o vastă cultură generală. El știe totul despre toate celelalte personalități cu excepția Profesorului, care va apărea după ce Billy face tratament și recuperare intensive într-un centru de sănătate mintală la Athens. Însă printre personalitățile lui Milligan există copii, fetițe, adolescenți, tineri, maturi. Fiecare dintre ei arată diferit și are o altă vârstă, conform spuselor și desenelor făcute de Billy, deși cu toții folosesc trupul și mintea lui Billy Milligan.

Repet, Mințile lui Billy Milligan nu este un roman, ci o carte document despre persoana reală Billy Milligan care suferea de personalitate multiplă.

Citind cartea, aproape că nu-ți vine să crezi că personalitățile din mintea lui Billy sunt niște alter-ego-uri ale lui și nu persoane separate. Mărturisesc că mă întâlnesc pentru prima dată cu o asemenea lectură și că pe mine m-a impresionat profund și m-a determinat să-mi pun multe întrebări în legătură cu psihicul nostru.
Biografia sa, așa cum i s-a spus lui Daniel Keyes de către diferitele personalități ale lui Billy, scoate în evidență diversele incidente din viața lui. Ne este arată presiunea imensă la care a fost supus când era copil și era înspăimântat de amenințarea cu moartea pe care o rostea mereu tatăl lui vitreg după ce abuza sexual de el. Când, în pragul adolescenței fiind, Billy nu a mai putut suporta teroarea sub care îl ținea soțul mamei lui de ani de zile și a vrut să se sinucidă, a apărut disocierea minții sale, iar Billy cel slab și neajutorat în fața abuzurilor a fost adormit mai mulți ani (acea parte din conștiință era adormită), celelalte personalități/părți ale sale preluând controlul și ieșind la lumină pe rând.

În situația delicată a violurilor, cele 10 personalități de bază, care nu știau la acea dată că trupul și mintea lui Billy erau locuite de 24 de persoane, află până la urmă ca autoarea agresiunilor era Adalana, o adolescentă lesbiană care-și dorea doar să fie iubită și să iubească. Ea nu apărea prea des în lumină și fura timp de la Ragen, în timp ce acesta era beat. Dincolo de cele 10 personalități, încep să iasă la lumină și altele, despre care Arthur, care era un fel de șef al celorlalți, știa, și pe care îi numea indezirabili, pentru că aveau comportament antisocial. Arthur, care stabilea regulile, nu le permitea acestora să preia controlul conștiinței și nici nu le vorbise celor zece despre ei. Astfel, indezirabilii furau timp pentru a ieși în lumină și a prelua controlul conștiinței, creând astfel anumite perioade de confuzie totală.

Repet, Mințile lui Billy Milligan nu este un roman, ci o carte document despre persoana reală Billy Milligan care suferea de personalitate multiplă.

În final cartea are un fel de epilog care descrie pe scurt ce s-a mai întâmplat cu Billy Milligan după ce seria de convorbiri cu Daniel Keyes s-a terminat. Billy a fost achitat de violuri dar parcursul vieții sale arată un om suferind, chinuit de unii medici, de unii judecători și de legile de-a dreptul ciudate din America. Acele legi lasă loc liber agresiunii psihice, și nu numai, asupra unor oameni fără puterea de a se apăra. Billy este mutat din centrul de la Athens unde a reușit să se vindece și să fuzioneze toate cele 23 de personalități într-una singură. Însă este mutat undeva unde totul arată ca la o închisoare, nu este liber să picteze și să facă tot ceea ce poate face ca hobby, iar abuzurile sunt frecvente. Drept consecință, mintea sa se disociază din nou, și după ce viața îi mai dă niște șuturi prin intermediul unei femei care pretinde că-l iubește și se mărită cu el ca să-i fure banii și să dispară, după niște ani buni, legea se modifică și îi permite lui Billy să revină acolo unde s-a reușit vindecarea sa în trecut. Numai că acum, el se află într-o stare mult mai gravă decât era când sosise aici prima oară.

Mi-ar fi plăcut să știu dacă s-a găsit vreun medic care să întrebe diversele personalități când s-au născut, unde, în ce secol, adică, și apoi să verifice dacă ele au existat cândva ca persoane reale. Cum pot să co-existe în același trup și aceeași minte personalități atât de diferite ca Ragen, tipul de soldat, Arthur, intelectualul și Christene, fetița de 3 ani care știe prea puține despre lume și viață? Oare teoria orientală a vieților anterioare și-ar putea găsi un suport? Sau probabil că intuiția conștientului colectiv știe ce spune în expresia "a fi (sau nu) în toate mințile"? Poate că mintea omenească este, de fapt, o sumă de personalități separate care se manifestă ca întreg.

Aflu tot din carte că echipe medicale au stabilit în studii pe mai mulți pacienți cu tulburare de personalitate multiplă că un același creier dă EEG-uri radical diferite când o personalitate sau alta iese la lumină. În acest caz, ce înseamnă această tulburare? Să fie ceva de genul posesiune psihică? Sunt acele personalități chiar părți diferite ale minții umane care în anumite condiții se pot disocia, ori sunt spirite din exterior (cum putea Arthur să citească ceea ce-l interesa când era în umbră, dacă trupul lui Billy se afla în spital și nu avea acces la nicio bibliotecă științifică?)? Dacă acele persoane sunt reale și co-există într-un alt loc în lume, ce se întâmplă cu ele când conștiința lor se manifestă în trupul lui Billy sau al altui astfel de pacient? Întrebări, întrebări fără răspuns....

....iar dacă niciun medic, fie din curiozitate medicală sau personală, nu și-a pus nicio altă întrebare în afară de cum să-l vindece pe Billy, înseamnă că ne este frică de necunoscut deși având pe mână un asemenea caz ar oferi o imensă perspectivă și oportunitate de a afla unele dintre marile misterele ale minții omenești.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Identitati furate de Douglas Kennedy. Recenzie

Titlu - Identități furate
Titlul original - The big picture (apărută prima dată în 1997)
Autor - Douglas Kennedy
Traducerea - Mihaela Simona Mărculescu
Editura - Orizonturi+Sirius
Colecția - Literatură universală
Preţ - 13 lei, 408 pagini
Anul apariţiei - neprecizat
ISBN - 973-9342-51-5
Gen - aventura, crimă, thriller
Comercializată pe Libris

Acest prim roman de Douglas Kennedy tradus la noi, este un best seller internațional de mare și neașteptat succes. Se spune despre autor că poate rivaliza cu celebrul John Grisham. Eu nu am citit nimic de John Grisham, dar voi, cei care ați răsfoit cărțile lui, poate aveți o părere deja formată și puteți opina în cunoștință de cauză.
Dar să vedem ce ne propune Douglas Kennedy în cartea sa, care se poate achiziționa și online de pe site-ul libris.ro

[Atenție! Urmează spoilere!]
Ben Bradford este un avocat de pe Wall Street, care trăiește o viață confortabilă în Connecticut, cu soția și doi copii mici, dar se pare că se îndreaptă destul de devreme spre criza de la 40 de ani. El și-a dorit de mic copil să fie fotograf, are o colecție valoroasă de aparate foto vechi și rare, totuși simte că viața îl îndepărtează de la această dorință a sa.

Din amintirile lui Ben aflăm că de mic dorea să fie fotograf, dar atât la presiunile tatălui său cât și datorită neșansei, a trebuit să facă ceva ce nu-i plăcea deloc. În trecutul lui Ben există o femeie care i-a influențat cumva destinul. Kate Brymer fusese prietena lui în facultate și, la un moment dat, decid să petreacă un an la Paris. Ea își găsește rapid un loc de muncă, iar apoi îl părăsește pe Ben pentru șeful ei. Astfel, singur și fără loc de muncă, el trebuie să se întoarcă în țară și să accepte, învins, drumul de viață trasat de tatăl său.

Beth, soția lui, este o scriitoare frustrată, care se înstrăinează din ce în ce mai mult de el. Apoi Ben descoperă că ea are un amant, în mod ironic, un alt fotograf eșuat, și acceptă o confruntare cu bărbatul, Gary Summers, pe care Ben, în furia lui acumulată în timp, îl omoară. Ben caută să-și ascundă cu atenție crima, dispare și apoi preia identitatea victimei, încercând să-și construiască din detalii o moarte, aparent, accidentală și apoi să-și facă o nouă viață, necunoscută, într-un loc îndepărtat. În cazul lui Ben, aceasta are loc într-un oraș mic din Montana, iar viața lui este bogată în ironii ale sorții, de exemplu tardivul său succes ca fotograf. Iar până la urmă, va trebui să dispară din nou. [Aici se termină spoilerele!]

Cartea este convingătoare, plină de sensuri, de similitudini cu, probabil, multe dintre propriile noastre vieți. Romanul Identități furate abordează problematici delicate cum ar fi căsătoria și divorțul, identitatea, crima, pasiunea, visele, responsabilitatea și durerea. Fiecare dintre aceste teme lasă impresii de durată asupra cititorului și rezonează cu acesta.

Douglas Kennedy s-a născut la New York în 1955, ca fiu al unui broker de bursă. I-a plăcut să studieze istoria și, conform propriilor spuse, a considerat că acest hobby l-a făcut un bun romancier. La 22 de ani se mută la Dublin, unde învățase un an la Universitatea Trinity College și, după un scurt ocol prin teatru, a început să scrie și să publice cărți. Prima sa carte, o povestire despre călătoriile sale în Egipt, se numește Beyond the Pyramids/Dincolo de piramide. Kennedy este autorul a douăsprezece romane, printre care se numără și best seller-ul Identități furate.

Mai mult de 14 milioane de copii ale romanelor sale au fost vândute în întreaga lume, iar opera sa a fost tradusă în douăzeci și două de limbi. Cărțile lui Kennedy au adesea acțiunea în Europa. În noiembrie 2009, a primit primul "Mare Premiu al ziarului Figaro", acordat în Franța, pentru popularitatea romanelor sale.

Pentru alte recenziil
vă rog accesați pagina Recenzii cărți.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!