Joia cârcotelilor. Inelul de "argint"

În 2008, de sărbătorile de iarnă, mergeam pentru prima oară într-o excursie în Turcia. Datorită unor factori diverși și mulți foarte personali, care au intervenit în perioada respectivă, excursia aceea a fost mai mult amară decât dulce.

Cum factorii personali nu-și au locul în cârcoteala mea de azi, și oricum nu aveau legătură cu locurile vizitate, rămâne să trec în revistă de ce anume nu mi-a plăcut Turcia, și nu mi-aș mai dori să revin acolo.

Mai întâi am fost țepuită în bazar, de unde am cumpărat câteva semne de carte să duc și eu oarece suveniruri la cei apropiați. Un negustor mi-a cerut 5 dolari bucata, m-am tocmit "la sânge" cu el și abia am scos la jumătate de preț. După câteva minute aveam să descopăr exact aceleași semne de carte într-o librărie, la 50 de cenți bucata, și nu la 2,5 dolari cât îmi luase mie individul din bazar.

A doua țeapă, la taximetrist. Mă rătăcisem (ca de obicei :))) ) și neștiind cum să găsesc hotelul, am apelat la un taxi. Care m-a jecmănit fără milă de 15 dolari pentru vreo 3 minute de drum. Aici furtul a fost cu voia mea, cu știința mea, pentru că eram conștientă că dacă nu-i dădeam cât cerea, acolo rămâneam, adică în stradă.

A treia țeapă, am descoperit-o după câțiva ani de la excursia aceea. Undeva, sus pe un munte, la Pergam, mi se pare, erau niște tarabe cu suveniruri dar și cu bijuterii de tot felul, nu foarte pretențioase, șimi-a picat cu tronc un inel de argint sub formă de dragon. Dom'ne, da' nu-mi puteam lua ochii de la el. Negustorul sigur că a speculat momentul și m-a convins să-l cumpăr. Țin minte că am dat ceva de genul 39 de dolari. În orice caz, în 2008 când se întâmpla tărășenia, suma era mai mult de un milion vechi. Mi s-a părut foarte scump, și undeva în sufletul meu ceva îmi spunea că am fost fraierită, pentru că inelul nu merita atât de mult. Știu că mă tot uitam la el, că-l tot suceam, că parcă-parcă nu mi se părea a fi argint, nu arăta ca niciuna din bijuteriile de argint pe care le aveam acasă și simțeam că îmi părea rău după bani, dar îmi plăcea dragonelul acela încolăcit pe degetul meu.

L-am purtat scurtă vreme, apoi l-am abandonat într-o cutiuță, pentru că îmi agăța mânecile hainelor cu coada și cu urechile. După vreo 3-4 ani am dat de el, și era înnegrit foarte. Dar nu ca argintul, ci ca nichelul. :)

Așa că pe mine turcii nu mă mai prind niciodată să las bani în țara lor. Slavă Domnului că există și țări civilizate, în care lucruri de genul ăsta sunt extrem de rare, asta în cazul în care ar putea exista, totuși, așa o batjocură față de client.

(... asta scriam eu prin 2012.....Update astăzi, joi, 10 august, în anul 2023 - în vara lui 2019 am fost din nou în Turcia vreo două săptămâni, am văzut jumătate de țară, până la Ankara și înapoi spre Egee, și iar am cumpărat argint, și cred că iar am fost țepuită, deși am luat bijuteria dintr-un magazin de bijuterii al hotelului din Cappadocia, unde am fost cazați. De data asta țeapa era că inelul acela de câteva grame a costat mult mai mult decât o brățară de argint sterling (925) de 17 grame cumpărată de la o fabrică de bijuterii vizitată în Turcia, la Ankara. Asta e, se pare că nu mă lecuiesc :))))

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Consideratii personale la campania Vegeta

Am intrat bucuroasă în campania Vegeta de pe Buzzstore şi am fost şi mai bucuroasă de accept. Dar n-am rămas la fel de încântată pe parcursul testării, ba chiar de la primirea coletului am simțit revenirea la normal față de această campanie. Să vedem care au fost avantajele şi dezavantajele ei.

Ce mi-a plăcut:
- gustul condimentelor lichide Vegeta, da, sunt ok, produsele sunt naturale după cum scrie pe verso-ul pliculețelor, cu excepţia unuia sau două ingrediente chimice, ceea ce nu prea întâlneşti în produsele de market, care altfel sunt pline de chimicale.
- faptul că nu am fost obligată să postez pe facebook pozele persoanelor care au primit cadou de la Vegeta câte două pliculeţe de condimente, prin intermediul meu. Nu toată lumea acceptă acest fel de expunere, mai ales de la o vârstă încolo. Ba chiar nici toţi tinerii nu mai acceptă să fie expuşi pe facebook şi etichetaţi public.

Ce nu mi-a plăcut şi pot remedia pe viitor:
- faptul că, practic, ale mele au fost doar cele 5 pliculeţe de condimente, care însumează vreo 12 lei. Și o carte de bucate care.....
- ... nu este deloc pe gustul meu. Nu mă atrage ca stil de a scrie o reţetă, iar dacă aş fi pusă în situaţia de a-mi alege nişte cărţi de bucate dintre mai multe, aceea de la Podravka ar fi cea pe care n-aş cumpăra-o niciodată. Are coperți cartonate și hârtie de cea mai bună calitate, fotografiile sunt foarte reușite, ansamblul este foarte bun, dar eu prefer stilul clasic de abordare în redactarea unei reţete, fără înflorituri absolut inutile, enervante şi care te fac să te gândeşti oare ce-o fi trebuind să fac acum? De exemplu, ce înseamnă în opinia redactorilor acestei cărţi că întindem regeşte carnea de pui? Oare regeşte, împărăteşte şi "cât China" înseamnă acelaşi lucru, ori sunt grade de mărime diferite? Pentru mine regatul e mai mic decât imperiul iar imperiul e mai mic decât China, sau mama Rusia, depinde de expresia folosită.

Mă rog... ce să mai zic de imaginea de violenţă, carne umană şi sânge, organe şi membre împrăştiate şi aburi de război, cruzime şi moarte când vorbeşti de un măcel. Chiar dacă e vorba despre a toca ceapa sau roşiile cubuleţe. Că una am în minte când citesc că trebuie să toc ceapă, şi altă când mi se spune că e vorba de un măcel. Despre sintaxa frazei care începe cu "Luăm ruloul..." şi se încheie cu "săritura de graţie", mă abţin, e de toată jena. Despre care săritură de graţie e vorba, nu pricep, însă chiar nu înţeleg ce piele să-şi bătucească bietul piept de pui, să înţeleg că la această mâncare se foloseşte piept de pui cu piele cu tot?!!?!
Iar despre sintagma "simpatic de grăsuţ", numai de bine. Mă bucur că noi cei supraponderali, ca să mă exprim frumos, suntem simpatici. Eu mă gândeam că nu ne suportăm nici noi pe noi înşine, darămite alţii...
Aşadar, cartea asta, o fi având reţete faine prin ea, dar eu n-aş sta să le rescriu ca să pot să fac mâncărurile de acolo în linişte şi cu calm.

Să revin la ideea iniţială - ale mele sunt cele 5 pliculeţe cu condimente care sunt egale cu cca 12 lei. Noi. Şi o carte de bucate care nu-mi place. Iar pentru asta trebuie să avem 5 schimbări de stare pe facebook, să dăm mese prietenilor noştri (până la urmă nici conţinutul pliculeţelor nu ne rămâne nouă integral, îl dăm la alţii, şi mai şi cheltuim pe mese întinse ...), să le dăm tag unora, dacă vor (!), să postăm pe blog reţetele mâncărurilor făcute (apropo, ştiţi cât costă un advertorial pe un blog cu trafic bun şi cu mulţi followeri pe reţelele de socializare? Aţi ghicit, de minim zece ori mai mult decât pliculeţele Vegeta rămase nouă, testatorilor :) ), şi să distribuim postările fb şi de pe blog şi pe twitter, instagram, google plus, pinterest ori ce-o mai fi, başca să facem şi o reţeta video cu unul din condimentele folosite, distribuind-o pe youtube.

Însă nu e vina nimănui, totul s-a întâmplat din vina mea. Altă dată n-am decât să casc ochii bine la regulament, în secţiunea unde scrie ce conţine kitul de testare, să socotesc ce am de dat şi ce-mi rămâne mie. Cu alte cuvinte să ştiu pentru ce am de îndeplinit condiţiile impuse.

De data asta am înţeles de ce unele colege bloggerite nu participă la campaniile buzzstore. Una dintre ele mi-a spus într-o conversaţie pe facebook că sunt prea multe cerinţe pentru ceea ce se oferă şi cu ce rămâi. Nu i-am dat dreptate atunci, eram la campania cu pasta de dinţi Splat, şi aveam pentru mine 3 paste valorând cca 75 de lei pe care le foloseam integral. Am participat la mai multe campanii până acum, însă asta e deocamdată singura care nu mi-a convenit. Repet, condimentele sunt foarte bune şi le voi cumpără în continuare, doar că mi s-a părut prea puţin folos pentru o campanie de testare la care ni se cer atâtea de făcut.

sursa foto: albumul personal

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Patanii cu menajere III

N-aș fi scris acest al treilea articol despre fosta mea menajeră și ce a mai furat ea, dacă nu pățeam o pățanie acum câteva zile. Eu țin în baie un sac cu cârpe de șters praful, parchetul, etc. De când am dat-o afară am văzut că este prea plin acel sac, dar până acum câteva zile nu l-am verificat. La începutul săptămânii, având de spălat alte bucăți de cârpe deja murdărite am zis să caut și în săculeț să văd poate mai am ceva de spălat și pe acolo. Și când l-am desfăcut, deasupra erau tot niște bucăți de bumbac, curate, dar sub ele era o lenjerie de pat pregătită de Luminița pentru furat.

Am rămas perplex. Cearșaful de plapumă încă era în dulapul meu, dar 4 fețe de pernă - două mari și două mici, plus cearșaful de pat erau împăturite frumos, în 3 și puse în sacul cu cârpe curate ca să fie luate acasă de menajera mea într-una din zilele în care eu nu veneam acasă, locuind în orașul unde am serviciul. Probabil că dacă nu o alungam, avea să fure și cearșaful de plapumă, că doar nu era să aibă un set de pat descompletat, nu?

Carcoteli de weekend. PatiPan de Piatra Neamt

Veneam de la serviciu și trebuia să-i iau maică-mii prăjiturile ei de fiecare dimineață, ecleruri (apropo, știați că pluralul eclere are altă semnificație? :) ). Am coborât din ocazie în dreptul bisericii Precista Nouă - pietrenii știu unde se află - și m-am dus în spatele ei, pe străduța pe care se găsesc un pub liniștit și select - Chaplin's -, un restaurant cândva de patru stele, retras și acesta - Villa Bella Italia, și sediul patiseriei-cofetărie PatiPan, având renumele de cea mai bună cofetărie din oraș. Cel puțin eu așa știu.

Prăjiturile și produsele de cofetărie sunt proaspete și în general foarte bune, și cumpăr eclerurile pentru maică-mea aproape exclusiv de la ei, pentru că ea le preferă. Dar ieri atitudinea, și poate nu neapărat atitudinea, unei vânzătoare m-a determinat să mă reorientez și să nu le mai calc pragul. Cel puțin o bună bucată de vreme.

Deci, intru. Spun buna ziua, mă apropii de galantar, mă uit după ecleruri, cer zece bucăți (niște mini-ecleruri de care n-am mai văzut la ei, nu rotunde, gogoloaie, cum le zice maică-mea, ci având aceeași formă ca și acelea normale, doar că sunt pe jumătate cât ele), apoi scanez îndelung restul prăjiturilor după ceva pentru mine și pentru niște musafiri. Nu mă puteam hotărî între alcazare și mini-tarte. Cer mini-tarte, care-mi plac foarte mult, mai ales acelea cu fructe și cremă albă, deși sunt fan ciocolată și există și varianta mini-tartelor cu ciocolată, dar le-am încercat și nu m-au impresionat așa de tare ca și celelalte. Apoi mă uit pe etajerele cu produse de patiserie abia scoase din cuptor care efectiv te înnebunesc cu mirosul lor îmbietor, că nu poți ieși de acolo fără să iei ceva foietaj. Caut cu privirea preferatele mele, cele cu mere.

Vânzătoarea, care până acum fusese aproape ca și invizibilă - ceea ce mă și aștept de la o vânzătoare - începe: "Dar pentru ce vă trebuie?" Eu mă mir în sinea mea de întrebare, mă enervez (de ce ar trebui o vânzătoare să știe la ce-mi trebuie prăjiturile? Ce o interesează pe ea ce fac eu cu ele, poate le dau la câinii vagabonzi, care-i problema ei??) și zic ceva la minut doar despre musafiri și o mint că ștrudelul cu mere e pt doi copii. Îmi recomandă niște cornulețe, sau așa ceva (care sunt tari și nu-mi plac, că deh! nu toate produsele lor sunt pe gustul meu), o spintec puțin cu privirea și refuz categoric chestiile alea nevandabile - mie, cel puțin. Pe banii mei cumpăr ce vreau eu, nu ce vrea ea. Apoi continuă: "Aha, vreți să plătiți sumă rotundă". Nu, habar n-am cât e totalul și nici nu mă interesează decât în clipa când trebuie să plătesc. Zice treizeci de lei și scot o hârtie de cincizeci. Zice: "Vaai, dar nu am să vă dau rest că azi toată lumea a venit cu suta și cinzeciu' ..!"  Mă cotrobăi prin portofel de trei de zece, găsesc și îi dau, deși era obligația ei să aibă să-mi dea rest, nu a mea să am bani potriviți și deși am nevoie de mărunt la navetă (cel puțin taximetriștii mă disperă cu nesimțirea lor de a pretinde că n-au rest ca să le lași 4 lei bacșiș).

Așa că, întrucât eu nu mă duc la o cofetărie să fac conversație cu vânzătoarea, și nici să mă întrebe ea la ce-mi trebuie prăjiturile (ca să le beau, doamnă! era bun așa un răspuns?) ori ca să mintă că nu are rest (la ora 3 după amiaza?? haida de!). Așa că, mă voi duce pe viitor numai acolo unde vânzătoarea vinde și nu are nevoie de companion de conversație, la PrisiProd, la Magic, ori la Central, unde chiar sunt ecleruri cu mult mai bune și cu ciocolată adevărată pe ele, nu cu o cremă închisă la culoare, care nu știi ce chimicale mai conține. Zis-am!

Despre serviciile Orange, again !

Am mai scris. Tot cârcoteli, tot într-o joi, tot despre facturile către Orange și despre cum se face curieratul la ei.

Acum câteva zile primesc un mesaj sms cum că să dovedesc eu la nu știu ce număr de fax că mi-am plătit factura pe luna martie. Cum mai confirmasem odată, prin sms plata facturii, efectuată cu vreo 15-16 de zile înainte de acest avertisment, am stat liniștită, crezând că așa o fi procedura, dar fiind convinsă că ei au înregistrat deja plata. Însă.......

Articolul aparține blogului meu personal si poate fi citit integral aici:  http://oana1964.blogspot.com/2013/05/despre-serviciile-orange-again.html

În poză clădirea Palatului Telefoanelor din București undeva în anii '30, când nici prin vis nu existau telefoane mobile :) 

Este luată dintr-un almanah Universul din 1937, almanah care-mi aparține, la fel ca și poza. 

Joia carcotelilor. Inelul de "argint"

Acum vreo 4 ani mergeam si eu intr-o excursie prin Turcia. Datorita unor factori diversi, atat externi cat si foarte personali, care au intervenit in perioada respectiva, excursia aceea a fost mai mult amara decat dulce.

Cum factorii personali nu-si au locul in cârcoteala mea de azi, si oricum nu aveau legatura cu locurile vizitate, ramane sa trec in revista de ce anume nu mi-a placut Turcia, si nu mi-as dori sa revin acolo.

Cred ca intr-adevar omul sfinţeşte locul si pentru vecinii nostri de dincolo de Bosfor acest proverb se potriveste la fix. Ca stilul arhitectonic specific oriental nu mi se potriveste si nu e pe gustul meu, treaca. Iar ca palatul Top Kapî ca si nu stiu ce alt palat vestit in cultura lor, mie mi s-a parut zero barat (dupa ce vezi Vaticanul e cam greu sa-ti placa palatele orientale care numai bogate nu mi s-au parut), mearga. Dar sa fii inselat, negustoriceste vorbind, la orice colt de strada, si sa ai impresia ca negustorii locali sunt niste hoti fara exceptie, asta n-am crezut ca o s-o traiesc pe pielea mea. Din tot ce mi-as fi dorit sa cumpar, nu am luat mai nimic, si din ce am luat, au fost ţepe.

Mai intai am fost ţepuita in bazar, de unde am cumparat cateva semne de carte sa duc si eu oarece suveniruri la cei apropiati. Mi s-au cerut 5 dolari bucata, m-am tocmit "la sange" si abia am scos la jumatate de pret. Dupa cateva minute aveam sa descopar exact aceleasi semne de carte intr-o librarie, la 50 de centi bucata, si nu la 2,5 dolari cat imi luase mie individul din bazar.

A doua ţeapă, la taximetrist. Ma ratacisem (ca de obicei :))) ) si nestiind cum sa gasesc hotelul, am apelat la un taxi. Care m-a jecmanit fara mila de 15 dolari pt vreo 5 minute de drum. Aici furtul a fost cu voia mea, cu stiinta mea, pt ca eram constienta ca daca nu-i dadeam cat cerea, acolo ramaneam, adica in strada.

A treia ţeapă, am descoperit-o acum cateva zile. Undeva, sus pe un munte, la niste vestigii grecesti - chiar nu mai retin numele sit-ului arheologic, la Pergam, dar nu sunt sigură - mi-a picat cu tronc un inel de argint sub forma de dragon. Dom'ne, da' nu-mi puteam lua ochii de la el. Negustorul sigur ca a speculat momentul si m-a convins sa-l cumpar. Tin minte ca am dat ceva de genul 39 de dolari. In orice caz, in 2008 cand se intampla tarasenia, suma era mai mult de un milion vechi. Mi s-a parut foarte scump, si undeva in sufletul meu ceva imi spunea ca am fost fraierita, pt ca inelul nu merita atat de mult. Stiu ca ma tot uitam la el, ca-l tot suceam, ca parca-parca nu mi se parea a fi argint...... imi parea rau dupa bani, dar imi placea dragonelul acela incolacit pe degetul meu. L-am purtat scurta vreme, apoi l-am abandonat intr-o cutiuta, pt ca imi agata manecile hainelor cu coada si cu urechile. Acum cateva zile am dat de el, si era inegrit foarte. Dar nu ca argintul, ci ca nichelul. :)

Asa ca pe mine turcii nu ma mai prind ever sa las bani in ţara lor. Slava Domnului ca exista si tari civilizate, in care lucruri de genul asta sunt extrem de rare, asta in cazul in care ar putea exista, totusi, asa ceva.