Se afișează postările cu eticheta bogati. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta bogati. Afișați toate postările

joi, 12 aprilie 2018

Nu trebuie sa fii bogat ca sa calatoresti



Una dintre marile mele pasiuni e să călătoresc, însă toată lumea este de acord că am un hobby costisitor. De multe ori îmi doresc să pot merge cu vreo colegă de serviciu, sau vreo prietenă însă mereu aud același și același lucru: nu am bani pentru așa ceva, mi-aș dori, dar... nu-mi permit. Atunci mă simt destul de neplăcut, pentru că nu am dat de nicio comoară în fundul grădinii, nu sunt bogată decât sufletește, și, totuși, reușesc să călătoresc an de an. Firește, există niște lucruri pe care mi le autoimpun, astfel încât să pot face rost de banii necesari. Iar odată, chiar am apelat la un împrumut pentru că mi se oferea o ocazie pe care n-am vrut s-o ratez, aceea de a vedea Brazilia în timpul carnavalului, și care nu cred că ar mai fi apărut a doua oară în viață.

Nu trebuie sa fii bogat ca sa calatoresti

Însă eu îmi stabilesc mai întâi prioritățile, și după ce-mi plătesc taxele și pun deoparte banii de hrană (ca să trăiesc trebuie să am un acoperiș deasupra capului și să mănânc), pe locul următor vin călătoriile. Iar banii de excursii în străinătate îi economisesc așa:

- în primul rând nu cumpăr ceva ce nu am nevoie. Am auzit deseori pe lângă mine oameni care merg la cumpărături și iau câte ceva care după aceea nu folosesc și în felul ăsta se duc mulți bani lunar pe apa sâmbetei.
- în al doilea rând, nu sunt topită după haine de firmă, ultima modă, telefoane ori tablete de ultima generație, și altele de același gen. Așa am fost obișnuită, nu simt nimic în fața unui paralelipiped de plastic cu zeci de funcții, ecran tactil și care-ți scoate sute bune de lei din buzunar când îl iei. Și nu mă interesează să am și eu ceva ce are vecina, prietena, colega. Ce-i drept, fac parte din generația aia în care fiecare vrea să fie diferit de ceilalți.
- nu arunc mâncare, pentru că nu gătesc decât atât cât ne trebuie în casă. Și da, nu cheltui pe restaurante și catering, ci gătesc. Aici se economisesc o grămadă de bani, și dacă nu mă credeți, nu aveți decât să încercați o lună de zile să gățiți și să nu dați banii pe restaurante. Vă asigur că economia va fi consistentă!

Nu trebuie sa fii bogat ca sa calatoresti

Așadar, nu trebuie să fii bogat ca să călătorești, trebuie doar să știi de unde iei banii de călătorii, iar pentru început nici nu ai nevoie de foarte mulți bani. Poți începe cu excursiile ieftine, asta înseamnă să vizitezi Bulgaria, Grecia, Turcia. Eu optez pentru o excursie cu o agenție de turism, dar dacă ție nu-ți place să ai programul prestabilit, poți alege o pensiune ieftină sau un hotel decent unde să stai pe durata vacanței tale, dar fă rezervare din timp pe booking. De asemenea, există variante ieftine de transport: avioane low-cost, autocare de linie, particulari care-și închiriază locurile din mașină. Odată ajuns în țara dorită, poți face autostopul, în multe țări șoferii de ocazie nu primesc bani pentru așa ceva, asta e valabil numai la noi.
Mâncarea poate fi procurată parțial din țară (produse care rezistă câteva zile - cașcaval, conserve, salamuri uscate), de la supermarketurile locale, pentru că vei descoperi că multe produse sunt mai ieftine decât la noi, sau poți căuta restaurante la prețuri mici pe site-urile de călătorii.

Nu trebuie sa fii bogat ca sa calatoresti

Dacă ești tânăr, poți alege să te înscrii într-un program au-pair, ori să lucrezi vara în țara vizată de tine ca barman, chelner, instructor de înot, poți lucra la un casino sau pe un vas de croazieră. În felul ăsta îmbini munca și plăcerea de a călători și a vedea locuri noi. De asemenea, dacă ai o pasiune precum fotografia, profită de pe urma acesteia și fă poze turiștilor, contra cost. Ca student, înscrie-te în programe de tip Erasmus și vei fi plătit să vezi o altă țară, ca să zic așa :)

Nu trebuie sa fii bogat ca sa calatoresti

După cum vezi, nu trebuie să fii bogat ca să călătorești. Cum ziceam și la început, la o adică, poți lua în calcul și varianta unui împrumut, dacă excursia respectivă merită toată atenția ta. Însă până acolo, sunt convinsă că mai sunt multe alte metode de a face rost de bani pentru călătorii, fără să fii neapărat bogat.

Tu ce crezi? Care metodă de a economisi pentru călătorii îți este potrivită?

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!












duminică, 1 aprilie 2018

Calendar girl, volumul 2, de Audrey Carlan, recenzie



Titlu - Calendar girl, volumul 2
Titlul original - Calendar girl (publicată în SUA, 2016)
Autor - Audrey Carlan
Traducerea - Ana Omăt
Editura - Univers
Preţ - 39,90 lei, 320 pagini
Anul apariţiei - 2017
ISBN - 978-606-771-052-6

Așa cum spuneam și în recenzia primului volum din Calendar girl, după experiențele din primele trei luni, Audrey Carlan o lasă mai moale cu alcovul și scenele sale descrise minuțios, ieșind în peisaj, apoi dezvăluie mai mult din laturile personalității Miei. Din dama de companie, rol care, fie vorba între noi, i se potrivește perfect personajului cu libido exagerat, Audrey vrea s-o transforme cumva pe Mia atât în sora mai mare, grijulie și responsabilă, cât și într-un fel de Zână Măseluță sau o altă zână cu baghetă magică și suflet bun.

În aprilie Mia are contract cu un jucător de baseball, Mason Murphy, ați ghicit!, supersexy și disponibil. Dar imediat ce are loc prima întrevedere, Mason își dă arama de necioplit și bădăran pe față, ceea ce-i scade până la zero interesul Miei în a-și obține bonusul de douăzeci de mii de dolari pentru prestații intime față de client. Rolul ei este să-i păstreze o bună imagine în fața publicului său și ea nici nu vrea să se angajeze la mai mult, deși Mason nu s-ar da înapoi deloc. Însă ca să se facă utilă, Mia observă că Rachel, blonda fină care este impresara lui Mason, e îndrăgostită lulea de bădăran. De aici până la a-și dori să-l facă pe Mason să-și îndrepte atenția către o iubire adevărată, nu mai este decât un pas, pe care Mia îl parcurge cu succes. Însă când tocmai reușise să-i cupleze pe cei doi, ea și Mason se îmbată la un eveniment și reușesc să facă lucrurile să arate altfel în ochii lui Rachel. Oare va reuși ea să redreseze situația și să o facă pe Rachel să-l ierte pe iubitul ei?

Tot în această lună, hămesită de atâta dormit singură, Mia nu ratează ocazia de a-l căuta pe Alec (clinetul nr. 2) când ajunge cu Mason și Rachel la Seattle. Iar Alec nu refuză de fel întâlnirea, potolindu-i Miei dorințele adunate în săptămâni. În perioada de pauză dintre contracte, Mia se duce pe acasă și află că sora ei mai mică, de 19 ani, Maddy, are un iubit. Invitată la cină de către el și familia lui, are o surpriză de proporții și o grijă în plus de acum încolo.

Urmează luna mai și una dintre cele mai fierbinți contracte din carte. Mia este angajată de un designer italian de costume de baie să prezinte alături de alte modele, ultima lui colecție în Hawaii. Designerul n-o folosește pe Mia decât ca model, dar din prima zi de când a pus tălpile pe nisipul fierbinte al insulei, ea îl întâlnește pe zdrahonul de Tai, un samoan (originar din insula Samoa, din Pacific) de culoare, tatuat pe jumătate de corp, și foarte bine dotat, cu care bineînțeles că ajunge foarte rapid în pat.
Curios lucru, Tai are impresia că Mia e femeia vieții lui, pentru că maică-sa, care are puteri de clarviziune, i-a spus că soția lui va fi blondă cu ochi verzi. Astfel, după prima săptămână, timp în care Mia - și noi prin ochii ei - vede frumusețile insulei Hawaii, Tai o invită acasă la el să-i cunoască familia și tradițiile tribale.

Calendar girl, volumul 2, de Audrey Carlan, recenzie

Dar mama lui îl avertizează că nu ea este viitoarea lui soție, că destinele lor nu se împletesc, deci să nu se îndrăgostească. Tai este dezamăgit, pentru că el deja se atașase cumva de Mia (ce fată norocoasă! toți clienții se îndrăgostesc de ea! 😆😇😎 ), dar crede în previziunile maică-sii. După luna colorată din Hawaii, plină de sex până la leșin, de soare și ocean, de explicații despre simbolurile tribale din tatuajul lui Tai și de ședințe foto în costume de baie plus size, apar și Maddy cu Ginella în peisajul exotic pentru câteva zile. Maddy, sora Miei, are ochi verzi... oare ea să fie misterioasa blondă pe care Tai o va întâlni întâmplător și care-i va deveni jumătatea vieții?

Din nou vine sfârșitul de contract și Mia ia legătură cu mătușa Millie, care îi povestește că i-a găsit cu greu un contract pentru luna iunie, deși celelalte luni sunt deja contractate și deși Wes și Alec și-au manifestat imperios disponibilitatea de a o mai plăti o lună, sau de a înlocui pe cineva care în ultima clipă ar anula înțelegerea. (Din nou zic, norocoasă fată, Mia asta!)
În iunie Mia pleacă la Washington ca să fie bombonica de la brațul unui politician, Warren Shipley, care se autoprezintă ca fiind unul din cei 1% - adică unul din puținii bărbați extrem de bogați ai planetei. Warren este din start neinteresat de o relație intimă cu Mia, și asta nu pentru că are 65 de ani, ci dintr-un motiv pe care ea îl descoperă în imensa lui casă. Politicianul îi explică fetei că toți aceia din cercurile lui au câte o tânără prădătoare de averi la brațul lor, și, ca să obțină facilități în marile afaceri transnaționale pe care le fac ei între ei, trebuie să se afișeze ca unul de-ai lor din toate punctele de vedere. Mia nu prea înțelege ce are de făcut. Inițial e confuză și nedumerită, iar fiul lui Shipley senior, Aaron, senator de California, o zăpăcește cu alura sa elegantă și, bineînțeles, supersexy.

Însă în curând apele se limpezesc pentru Mia. Se împrietenește cu foarte tânăra soție a domnului Benoît ca să faciliteze semnarea unui contract gras între el și Warren.
Lucrul îi reușește atât de bine, încât bătrânul politician îi trimite mătușii Millie un bonus de 25.000 de dolari. Însă luna iunie îi arată Miei și fața cealaltă a monedei vieții de escortă. Descoperă cu cine se iubește Warren în secret și îl face pe acesta să înțeleagă că nu se comportă cum ar trebui cu femeia iubită, dar află și secrete întunecate despre trecutul lui și mai ales despre Aaron. Luna iunie o găsește pe Mia într-o postură poate mult mai apropiată de realitate pentru o escortă, fie ea și de lux, decât de imaginea idilică de amantă perfectă și de prietenă pe viață cu clienții ei, prezentată de Audrey Carlan până acum.

Aflată pe un pat de spital, Mia își revede prietenii, pe Tai și pe Mason, care au venit s-o ajute, să-i fie alături, iar unul dintre ei chiar a scos-o dintr-o mare încurcătură. Pe parcursul acestui volum doi Mia Saunders comunică prin mesaje cu Wes Channing, primul client care s-a îndrăgostit iremediabil de ea. E geloasă că el are o idilă, dar e conștientă că doar așa, fără să se mai vadă, relația lor ar putea să se rupă. Meditează asupra ofertei lui de a-i plăti datoria cămătarului care l-a băgat pe taică-său în spital, și conchide că n-ar putea să-i fie datoare așa o sumă, că dacă ar accepta, sentimentele dintre ei ar avea de suferit.

Încă nerefacută fizic și nici psihic după răsturnarea de situație din luna iunie, Mia trebuie să meargă mai departe, la Miami, spre un cântăreț celebru care-și spune Latin Lov-ah, pe numele său real Anton Santiago, și care o închiriază pentru filmarea unui videoclip.

Am citit cu ceva mai multă plăcere volumul doi din Calendar girl, am simțit că vizitez și eu Hawaii-ul și Washingtonul, Seattle și locurile natale ale eroinei Mia Saunders. Am aflat lucruri noi, despre tatuajele tribale ale celor din Pacific și am văzut cu ochii minții un spectacol tribal hawaiian oferit de sexy-samoanul Tai și ai lui într-o seară exotică de mai.
Când autoarea pune și astfel de elemente culturale și turistice pe lângă melanjul neverosimil de tandrețe, iubire și prietenie țesut în jurul unei prostituate, fie ea și de lux, parcă citești cu alți ochi cartea și aștepți cu nerăbdare să vezi ce surprize o mai așteaptă pe Mia în cealaltă jumătate a anului ei de sacrificiu pe altarul zeului Eros, întru salvarea tatălui ei.

Și până la urmă, vorba mătușii Millie: ai încredere în călătorie ...



Cartea nu este recomandată persoanelor sub 18 ani datorită conținutului sexual explicit.

Calendar girl volumul II mi-a fost oferită spre lectură de editura Univers și se poate cumpăra direct de pe site-ul editurii sau de la librăriile partenere.



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!








sâmbătă, 24 februarie 2018

Calendar girl de Audrey Carlan, recenzie vol. I



Calendar girl de Audrey Carlan, recenzie vol. ITitlu - Calendar girl
Titlul original - Calendar girl (publicată în SUA, 2016)
Autor - Audrey Carlan
Traducerea - Ana Omăt
Editura - Univers
Colecția -
Preţ - 40 lei (pe site-urile partenere se găsește cu reducere de Mărțișor), 320 pagini
Anul apariţiei - 2017
ISBN - 978-606-771-051-9

După copertă, am crezut că este o carte despre lumea modellingului și a reclamelor. Apoi am citit descrierea de pe site-ul editurii Univers, și mi-am dat seama că aveam de-a face cu un alt fel de carte, despre o escortă de lux și întâmplările prin care trece. Mai citisem așa ceva, chiar și la noi cineva a scris sub pseudonim un roman pe un asemenea subiect acum niște ani.

Dar Calendar girl se vrea altceva. O tânără de 24 de ani se află într-o situație critică, din care nu poate ieși fără să accepte un mare compromis. Tatăl ei este dator un milion de dolari unui cămătar - în treacăt fie spus, tipul a fost iubitul fetei - iar acesta a trecut la amenințări, gorilele lui bătându-l pe bărbat, care acum se află în comă. Mia Saunders vrea să-și ajute tatăl, și, în disperare de cauză, apelează la o mătușă care activează în industria traficului legal de carne vie. Aceasta îi propune să vină la ea, pentru contracte cu bărbați ultrabogati care să o plătească cu o sută de mii de dolari pentru o lună, ca damă de companie. Mia acceptă, pentru că este singură modalitate prin care ar putea aduna într-un timp record o sumă atât de mare de bani, legal.

Calendar girl de Audrey Carlan, recenzie vol. I

La început, cartea poate să respingă cititorul prin scenele fierbinți minuțios descrise, însă cine poate să treacă ușor peste paginile cu astfel de text, ajunge să găsească o carte plăcută, incitantă, lăsând la o parte moralitatea îndoielnică a personajului. Dacă scuturi bine romanul de paginile erotice și de ceea ce este neverosimil (răsplata fantezistă sau faptul că Mia cade leșinată de dorință în brațele fiecărui client de la prima întâlnire, iar toți clienții ei sunt sexy, tineri și frumoși), așadar dacă scuturăm bine cartea de balast, rămâne ideea unui job ca oricare altul. Mia joacă niște roluri - de iubită, de model, de falsă logodnică, etc. Fără picanteriile adăugate de autoarea Audrey Carlan, poate că ar fi rămas un roman de dragoste - că până la urmă asta este - fără cine știe ce succes de public.
Pe foarte scurt, firul principal al celor 4 volume este iubirea dintre Mia și Wes, primul client, sentiment care se maturizează pe parcurs și ajunge la o răspântie unde cei doi au de ales dacă vor rămâne împreună sau nu.

Calendar girl de Audrey Carlan, recenzie vol. I

Și, probabil, pentru că Audrey Carlan nu poate da mai mult decât o duce mintea, și nu poate face dintr-un subiect banal o capodoperă literară, glazurează substanțial tema cărții în ciocolata erotismului, obținând astfel un succes de public și de încasări. În Statele Unite Calendar girl a fost scrisă în douăsprezece volume, corespunzătoare celor douăsprezece luni ale anului. Acest stil de a publica un roman era la modă în Anglia lui Dickens, acum 150 de ani, iar după primele fascicule, scriitorii primeau scrisori de la cititori și continuau povestea ținând cont de părerile acestora. Bănuiesc că și Audrey Carlan a urmat aceeași rețetă, pentru că după luna ianuarie, destul de agresiv împănată cu scene de sex, celelalte două luni (la editura Univers Calendar girl e împărțită pe trimestre, în 4 volume) conțin scene erotice mai puține. Cel puțin, mie așa mi s-a părut, deși recunosc că am trecut rapid peste ele și din acest motiv se poate să fi avut doar impresia că s-au rărit.

Calendar girl de Audrey Carlan, recenzie vol. I

Primul client, Wes, un bogătaș tânăr și frumos, scenarist, care deocamdată dorește să țină la distanță eventualele femei vânătoare de avere, se îndrăgostește iremediabil de Mia. Wes îi propune Miei să-i plătească datoria către cămătar și să rămână împreună, dar ea, poate nesigură pe propriile-i sentimente, poate curioasă ce va fi mai departe în această aventură, ori poate de teamă că mătușa ei o va pedepsi pentru că nu și-a respectat contractul și l-a reziliat prea devreme, merge mai departe către următorul client, încălcând o clauză contractuală și stabilind împreună cu Wes că se vor mai vedea.

Calendar girl de Audrey Carlan, recenzie vol. I

Alec Dubois, clientul celei de-a doua luni ca escortă de lux, este un pictor care o folosește pe Mia drept model pentru următoarea sa expoziție, iar al treilea client este un restaurator italian bogat, Anthony Fasano, care, la fel ca și Wes, vrea să pară că are o viitoare nevastă, dar asta numai pentru că nu are interesul să se afle că este gay. În martie, ca să-și potolească dorințele carnale, Mia se va mai întâlni cu Wes, așa, "ca între prieteni care fac sex". De la fiecare din clienții ei Mia învață câte ceva despre artă, viață și oameni, și pe fiecare dintre clienți îi amețește cu felul ei de a fi și cu frumusețea ei.

Este o carte plăcută, dincolo de scenele explicite de sex. Este scrisă fluent, fără figuri de stil, într-un fel tipic american. Se citește foarte ușor, ca o carte de vacanță, și aduce cu un serial TV pe care abia aștepți să-l vezi pentru că are lux, decoruri și haine frumoase, actori frumoși, și totul se scaldă într-o lumină ireală. Calendar girl, cel puțin în primul volum, nu vorbește despre partea umbrită a vieții. Acolo totul e roz, ba chiar roșu aprins, ce foșnește de dantela lenjeriei intime aruncate neglijent pe marginea unui pat răvășit. În Calendar girl viața e frumoasă și voluptoasă, la fel ca Mia. Și poate că e tocmai picătura de vis de care avem nevoie, uneori, ca să uităm de stresul cotidian.

Calendar girl de Audrey Carlan, recenzie vol. I

Cu toate neajunsurile sale, Calendar girl dezvăluie un colț dintr-o lume a bogaților pe care doar ne-o imaginăm și la care mulți dintre noi nu avem acces. Și ăsta e un merit care nu-i poate fi contestat.

Cartea nu este recomandată persoanelor sub 18 ani datorită conținutului sexual explicit.


Calendar girl volumul I mi-a fost oferită spre lectură de editura Univers și se poate cumpăra direct de pe site-ul editurii sau de la librăriile partenere, unde o găsiți la reducere.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!