Se afișează postările cu eticheta blog. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta blog. Afișați toate postările

marți, 23 februarie 2021

Ce inseamna bloggingul pentru mine

Ce inseamna bloggingul pentru mine

Rareori am vorbit despre începuturile bloggingului în ceea ce mă privește. Dar un articol al unei bloggerițe m-a determinat să preiau ștafeta, ca să zic așa. Nu știu dacă ceea ce urmează ar putea fi luate drept sfaturi pentru bloggerii începători, nu asta mi-am propus și cred că sfaturile în acest domeniu, altele decât cele strict tehnice, sunt de prisos. Fiecare scrie dintr-un motiv anume, fiecare are o nișă preferată, un stil de scris personal, așa că aici nu am ce să spun. Este alegerea fiecăruia din acest punct de vedere, însă pot să povestesc cum și ce a reprezentat bloggingul pentru mine, acum... mai bine de 13-14 ani.

Așadar, eu mi-am făcut blog că așa era moda, sau așa credeam pe atunci că este. Nu, nu sunt genul care imită o modă, dar întotdeauna mi-a plăcut mult mai mult să mă exprim în scris decât verbal, așa că mi-am făcut un blog, pe blogspot-ul de atunci. Asta era prin 2006. Am scris unul sau două articole apoi n-am mai scris o vreme și am și uitat de acel blog. După câteva luni l-am șters, dar am început un altul, care deși a suferit niște transformări, îl am și azi. Este pulberea de stele.

În acei ani erau câțiva bloggeri pe la noi, cunoscuți mă refer, pe care-i numărai pe degetele de la o mână. Existau deja un Zoso, un Chinezu sau alții care inițial își aveau numele de domeniu conform unor porecle sau unor nume alese de ei, înainte de a se schimba în numele lor reale. Însă pe mine nu mă interesau acei bloggeri și ce scriau ei pe atunci. Credeam ca un blog înseamnă să-ți așterni gândurile, la fel ca într-un jurnal intim. Asta făceam și eu, neavând habar ce este cu adevărat bloggingul și ce vrea el.

După niște ani buni am înțeles că acea mână de bloggeri de la noi făceau asta, printre altele, pentru reclamele google prin care pe atunci câștigau sute de dolari pe lună. Da, așa a fost în preistoria bloggingului. Scriai și ce voiai tu, existau și colaborări publicitare, dar veniturile generate în AdSense erau mari, pentru că site-urile care știau cum stă treaba erau rare. Apoi a venit vremea blogurilor culinare și a concursurilor de profil. A explodat bloggingul culinar, dar nu foarte tare. Aveam așa ceva din 2009, deși am inițiat acel blog ca să împărtășesc altora rețetele dintr-un carnețel pe care mi-l făcusem de când eram puștoaică. Însă în foarte scurt timp am aflat despre faptul că din blog poți să câștigi bani sau produse și am început să gătesc, să pozez ceva mai comercial farfuriile cu mâncare și să mă înscriu la concursuri. În timp am câștigat diverse, de la linguri de lemn și oală din porțelan, la margarină și pui fericit. Asta a durat niște ani. Deja scrisul din pură plăcere nu mai îmi ajungea, de-acum scriam și pentru scopuri materiale. Mi-am făcut și eu cont AdSense, dar visul de a câștiga bani din reclame ca să pot să renunț la serviciu era imposibil. Încă ieșeau bani frumușei din AdSense, însă câștigurile scădeau lent, iar dacă de la o lună la alta scăderile puteau fi simple fluctuații datorate vacanțelor, să zicem, de la un an la altul era tot mai limpede că veniturile de acest tip scad.

Apoi era concursurilor cu votare s-a încheiat și a venit aceea a tragerilor la sorți. M-am lăsat de concursuri pentru că în tragerile la sorți nu am încredere și oricum, sunt o aiureală, după mine. În schimb, am descoperit că pot face trafic imens - pe atunci - dacă scriu rezumate la seriale turcești. A fost o vreme când am avut și peste un milion de vizualizări într-o lună, datorită unui astfel de serial. Eram foarte mulțumită de mine, că aveam trafic, că un blog oarecare, cu câteva zeci de vizite pe zi, devenise deodată foarte cunoscut. A fost momentul când mi-am cumpărat nume de domenii la toate blogurile mele - da, am mai multe, dar numai pe unul mai scriu, din când în când - și când vechiul meu blog, primul, l-am separat în două: pulberea de stele, cu seriale și lifestyle și byOanaD cu tot ceea ce nu se încadra în noua direcție de blogăreală. Apoi am descoperit colaborările, iar primul colaborator și blogger de la care am învățat multe a fost Blogatu. Într-un fel mi-a fost mentor, fără să știe, altfel, tot prin el, mi-am dat seama ce nu vreau să fac în blogging.

După aceea am descoperit colaborările cu agențiile de marketing și cu editurile sau librăriile online. În România bloggingul lua o amploare imensă deja. Bloggerițele de beauty apăreau ca ciupercile după ploaie, tinerele care aflaseră că se poate câștiga din asta se avântau de la bun început să-și cumpere nume de domeniu și hosting, apoi, după câteva luni vedeau că profitul vine cu un preț și lăsau totul baltă. Pentru că dacă la început ți se pare floare la ureche să scrii măcar un articol pe zi, ca să ai trafic și să te menții la suprafață în noianul de bloguri noi, să ai oarece habar de SEO ca să-ți optimizezi articolul, să te descurci prin multitudinea de pluggin-uri ale platformei wordpress (motiv pentru care eu nu pot s-o sufăr și nu m-am putut niciodată decide să migrez acolo), repede începi să vezi că te-ai înșelat și că scrisul de articole nu este o treabă așa de ușoară cum pare.

Pentru mine acum e liniște. Agențiile par că nu mai au nevoie de bloggeri, AdSense e o amintire din care cel mult îmi cumpăr un cadou de Crăciun (însă doar îmi plătesc numele de domenii, alte softuri necesare și cam atât), si nici chef să mai scriu nu mai am. Dar știu, că la fel ca în alte dăți, cheful de scris revine. E o plăcere pe care nu mi-o pot refuza și care e mai trainică decât orice alte satisfacții temporare pe care ți le aduce bloggingul.



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share pin











marți, 12 ianuarie 2021

Idei de afaceri - sinteză

Idei de afaceri - sinteză

O dată cu pandemia care a destabilizat majoritatea industriilor, mulți oameni s-au văzut la cotitură din punct de vedere financiar, și astfel au început să caute diverse modalități prin care să genereze venituri în plus. Din păcate, atunci când cauți informații despre oportunitățile din online, te lovești de materiale incomplete care de regulă, creează mai multă confuzie în loc să lămurească. 

În primul rând, este important să înțelegem că există o mare diferență între afaceri online și a face bani online. Una e tangibilă, care se poate dezvolta și care se poate vinde, iar metodele prin care câștigi bani, de regulă funcționează că un robinet: o dată ce l-ai oprit, s-au oprit și încasările.

Pentru a înțelege mai bine, voi da un exemplu: Dacă scrii pe blogul tău conținut de calitate, într-o zi acesta va putea fi valorificat, și eventual vândut pentru traficul constant pe care-l aduci. Dacă practici Marketing afiliat prin Facebook Ads, atunci când vei opri campaniile de promovare, se vor opri și vânzările. Este adevărat că cele două sunt complementare, dar de cele mai multe ori cunoașterea acestui aspect poate decide succesul tău.
În continuare, noi vom vorbi despre cele mai ușoare afaceri reale pe care le poți începe pe internet.

Creează un Canal de YouTube


Video va fi principalul mod de comunicare din online, YouTube va cuceri televizoarele iar lumea va renunța încet-încet la abonamentele tradiționale de cablu, în detrimentul lui YouTube Premium. Imposibil? Recent, utilizatorii ce vizionează YouTube de pe TV a depășit numărul celor care-l vizionează de pe un desktop. Interesante vremuri.

Dacă ești determinat și tratezi canalul tău de YouTube ca pe o afacere, în câțiva ani vor apărea în calea ta oportunități la care nici nu visai. YouTube revoluționează nu doar sistemul de divertisment, ci și întreaga economie, educația la nivel global, ca să nu mai zic de modul în care noi interacționăm.

Un canal de YouTube reprezintă următoarea ta carte de vizită pentru anii care urmează, pe care poți s-o creezi cu o investiție minimă. Am scris un ghid complet de monetizare cu 10 metode despre cum să faci bani din YouTube în cazul în care nu crezi că reprezintă o oportunitate din punct de vedere financiar. Sunt sigur că ai să-ți schimbi opinia.

Scrie pe blog


Activitatea de blogging nu a murit, ci a evoluat. Când au apărut blogurile, puteai să arunci cu puțin text pe ecran și era suficient pentru a capta atenția. Acum, conținutul multimedia de pe social media și YouTube par să domine online-ul.

Hai să mai facem un pic de research, vrei? 77% din oamenii care au internet, citesc articole de blog. Scriem, citim, în esență, comunicăm prin text de mii de ani.. Și cu siguranță nu vom renunța acum. Clipurile și articolele nu sunt concurente, sunt complementare.

Îți dezvolți niște abilități profesionale de viitor, nu te grăbește nimeni, totul e la modul part-time, ai și șansa de a începe să generezi venituri pasive din reclame sau parteneriate... toate astea în timp ce scrii despre ceea ce-ți dorești.

Vinde marfă personalizată


Print on Demand (POD) sau Print la Cerere este una din cele mai simple idei de afaceri online și este potrivită pentru tineri, creatori de conținut sau designeri. Ce înseamnă mai exact modelul de Print on Demand? Este o formă de comerț electronic prin care comercializezi produse personalizate.

Nu ai nevoie de depozit sau stoc de marfă ci doar de design-ul propriu-zis pe care-l vei aplica asupra produselor. Aceste design-uri le trimiți companiilor care fac Print la Cerere indiferent de numărul de bucăți comandate, iar când vinzi un produs cu designul tău, firma parteneră se ocupă de tot ce înseamnă producție și logistică, urmând că tu să-ți încasezi comisionul.

Sunt 2 variante prin care poți face Print on Demand: Prima variantă presupune realizarea design-ului și încărcarea lui pe diferite platforme precum Teespring, Redbubble sau Amazon Merch care deja beneficiază de un trafic enorm. A doua variantă este să-ți faci magazinul tău online și să apelezi la platforme și plugin-uri care se pot integra în site-ul tău, unde există furnizori care printează la cerere.

Fă-ți o agenție de social media


Cu cât investiția de timp și bani este mai mică, cu atât riscurile sunt mai mici iar asta îți va permite intri în această nouă afacere cu mai multă încredere. O agenție tradițională funcționează cu angajați full time și fie că ai sau nu clienți, echipa și taxele trebuie plătite. 

Mai există un model de business, un pic mai flexibil. Găsește colaboratori care deja lucrează ca freelanceri și funcționează legal, găsește primii clienți ai agenției și deleagă proiectele colegilor tăi în mod corespunzător. Practic, tu vei fi implicat în procesul de vânzări și management de proiecte.

Găsești clienți care plătesc un tip de serviciu (100 lei), tu plătești la rândul tău colaboratorii care onorează acel serviciu în numele agenției (80 lei), apoi ție îți rămâne o parte pentru supervizarea cerințelor, calității și a livrării (20 lei). Din acest motiv, îți recomandăm să îți faci o astfel de agenție doar în situația în care te pricepi foarte bine într-un anumit domeniu.




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share pin








joi, 23 iulie 2020

Cum funcționează noul SEO?

Cum funcționează noul SEO?

Se spune că lumea SEO așa cum știam nu mai există. Nu mai are rost să accesați pagina cu rezultatele Google fără să înțelegeți în profunzime subiectele acestei postări; nu mai are rost să citiți toate ghidurile definitive SEO și cursurile în 10 pași care promit să vă aducă site-ul sau blogul pe prima pagină a Google. Nici unul dintre acestea, zic specialiștii, nu mai funcționează. Arta de a optimiza un site pentru motoarele de căutare este concentrarea pe optimizarea fiecărui conținut dintr-un site pentru ca motoarele de căutare, precum Google, să vină și să indexeze conținutul site-ului în cel mai bun și cel mai rapid mod posibil. În schimb, de multe ori aceste activități au fost concentrate pe încercarea de a „păcăli” motoarele de căutare pentru a afișa conținutul din prima lor pagină, fără a adăuga valoare reală rezultatelor.

Expresia prescurtată SEO are deja în ea tot ceea ce este de înțeles:

Optimizare.


Optimizarea site-ului dvs. și a paginilor acestuia: dacă aveți cu adevărat o activitate și doriți să atrageți trafic organic pe site-ul dvs., adică provenit din motoarele de căutare (ceea ce probabil că faceți din moment ce citiți acest articol), trebuie să începeți prin a înțelege cum funcționează motoarele de căutare. Ele caută să satisfacă nevoile utilizatorului. Adică în loc să vă concentrați pe spidere, crawlere și boți, ar trebui să vă concentrați asupra utilizatorilor dvs., a persoanelor care vă citesc conținutul.

Deci cum funcționează noul SEO?


Sunt 5 reguli simple, dar eficiente, tactici dovedite care pot stimula traficul unui site încât să ajungă la peste 500.000 de vizitatori pe lună.

1. Identificați-vă ținta


Noua metodă de optimizare pornește de la un pas strategic, dar esențial: ținta dvs. focalizată. Cine va citi conținutul dvs.? Cine pune un backlink? Cea mai bună modalitate de a face acest pas este urmărind profilul vizitatorilor site-ului dv., un sistem care integrează cercetări, sondaje și interviuri cu publicul țintă pentru a identifica cele mai bune reprezentări ale clienților dvs. ideali. Aceasta include un amestec de clienți, potențiali și cei din afara bazei de date de contact care s-ar putea alinia cu publicul țintă.

2. Răspundeți la întrebările lor


Acum, după ce ați identificat clienții ideali și ce probleme încearcă să rezolve, veți ști exact ce caută. Abordarea problemelor lor este de departe cea mai bună formulă SEO. Utilizați instrumente de cercetare a cuvintelor cheie precum Google Adwords Keyword Planner și instrumente SEO precum SEMRush și Ahrefs. Aceste instrumente importante vă vor ajuta să identificați cuvintele cheie exacte pe care clienții dvs. și clienții le utilizează în prezent pe Google.

3. Construiți un calendar


Începeți prin a enumera 10 întrebări pe care clienții dvs. ideali le au chiar acum. Acestea vor fi subiectele următoarelor 10 titluri pentru blogul dvs. (sau paginile site-ului dvs. web). Din nou, ne concentrăm asupra oamenilor, venim în întâmpinarea nevoilor lor, eliminând obstacolele care îi împiedică să fie clienți. Nu vă concentrați pe motoarele de căutare. Nu încă.

4. Optimizați postările și paginile


Acesta este un pas important din vechiul SEO pe care îl găsiți în fiecare ghid. Nu spun că nu este important, dar este mai puțin important decât primii noștri 3 pași. Optimizarea paginilor sau a unei postări înseamnă respectarea acestor bune practici: Titlul ar trebui să fie concentrat pe cuvintele cheie și să aibă maxim 70 de caractere (minimum 40). Descrierea ar trebui să fie, de asemenea, axată pe cuvinte cheie, care să descrie conținutul postării / paginii și să aibă maximum 156 de caractere. Linkul ar trebui să fie scurt și să includă cuvântul cheie. Numărul de cuvinte: dacă doriți ca postarea dvs. să fie indexată bine de Google, încercați să aibă cca 1.000 de cuvinte. Niște plugin-uri SEO vă ajută să vă îndepliniți sarcina.

5. Distribuiți, promovați și implicați conținutul dvs.


Acum că aveți o listă de postări care răspund nevoilor cumpărătorului sau cititorului dvs., sunt optimizate SEO și sunt publicate pe site-ul dv., este timpul să partajați acest conținut pe rețelele de socializare, pe lista dvs. de e-mail și pe orice alt canal digital pe care îl aveți. Distribuirea conținutului prin aceste căi înseamnă că veți ajunge la mai multe persoane, iar cei pe care i-ați vizat, care consideră că pot fi de ajutor, îl pot împărtăși cu ușurință cu prietenii lor. Împreună cu distribuirea conținutului, luați în considerare promovarea acestuia către o audiență vizată, utilizând Facebook, LinkedIn sau alte canale de publicitate în rețele de socializare. De asemenea, nu uitați de comentariile pe care le veți primi pe site sau pe social media; fiți pregătit să răspundeți, deoarece este cel mai bun mod de a vă arăta expertiza online.

Concluzie


Noul SEO se concentrează pe oameni, nu pe motoarele de căutare. Începeți prin identificarea nevoilor lor și oferiți-le conținut strategic și valoros. Aceasta este singura formulă care funcționează astăzi într-un spațiu online extrem de competitiv.



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet







miercuri, 3 mai 2017

Content marketingul si afacerea ta




Content marketingul si afacerea taÎn timp ce content marketingul a ajuns indiscutabil în ultimii ani printre cele mai importante practici de marketing digital, există încă o mulţime de companii şi comercianţi care nu creează cu adevărat o strategie care să-i ajute. Mai degrabă, este doar o chestiune de creare de conţinut în mod constant şi de promovare a acestuia, pentru a atrage mai mult trafic, fără a ţine cont de o tactică clară. Dar, cu o bună strategie de marketing se pot îmbunătăţi în cele din urmă rezultatele şi afacerea ta devine mult mai profitabilă.

Dacă doreşti să ieşi din anonimat şi să obţii rezultate mai bune din content marketing în 2017, începe să îţi dezvolţi de pe-acum strategia. Mai întâi configurează-ţi obiectivele: mai mult trafic pe site, creşterea gradului de notorietate a mărcii, mai multe conversii şi mai mulţi clienţi potenţiali, îmbunătăţirea loialității clienţilor tăi pe termen lung.

Pentru a planifica ceea ce vrei să creezi, trebuie să ştii cât mai mult despre vizitatorii tăi: cine sunt ei, ce interese au, despre ce ar vrea să citească, ce nevoi au. Apoi, poţi să-ţi organizezi publicul pe categorii şi, în acest fel, vei putea să creezi conţinut pentru a satisface nevoile tuturor cumpărătorilor care ajung pe site-ul tău. Acum, că ţi-ai stabilit obiectivele şi ai aflat mai multe despre publicul ţintă, este timpul să vii cu conţinutul real pe care îl vei crea. Pentru a face lucrurile mai uşoare, a economisi timp şi a obţine rezultate mai bune, ar trebui să îţi organizezi ideile într-un calendar editorial şi să planifici articolele cu săptămâni, dacă nu chiar luni, în avans. În acest fel, te asiguri că ai mereu conţinut gata de a fi publicat. Ia în considerare toate formatele de conţinut, pentru a face oferta şi mai atrăgătoare pentru public. Când spun asta mă refer la conţinut vizual pentru postările de pe blog - imagini, videoclipuri, conţinut social media, conţinut interactiv - chestionare, sondaje şi alte tipuri de conţinut - webinarii şi cursuri online, spre exemplu.

Prin optimizarea conţinutului tău îţi vei îmbunătăţi rezultatele şi conversiile, dar în acest demers te va ajuta inclusiv mixul de marketing. În concluzie cu cât planifici mai bine strategia, cu atât vei obţine mai multă eficienţă.
Content marketingul a devenit o afacere saturată, astfel încât, pentru a avea succes, trebuie să fii foarte bine pregătit pentru orice eventualitate. Succesul vine odată cu planificarea şi strategia de marketing aleasă.

sursa foto pixabay.com

Dacă ți-a fost util, dă mai departe!








duminică, 19 martie 2017

Ce inseamna sa fii buzzer

Ce inseamna sa fii buzzer

sau cum să testezi produse gratuit


articol updatat în august 2021

Eu sunt buzzer. Tu eşti? :) Dacă nu, şi ai vrea să testezi produse gratis, înseamnă că materialul ăsta este pentru tine. De fapt, eu răspund pe larg aici, la o întrebare pusă de o domnişoară care s-a înscris şi ea văzând că particip la campanii de testare de produse gratuite şi mi s-a părut că n-ar fi rău să fac precizările necesare şi aici, pe blog.

Unele companii, multe din ele din industria de cosmetice şi detergenţi, de produse de curăţenie, casnice şi electrocasnice, sau alimentare au ales să-şi promoveze brandul şi ultimele inovaţii prin campanii de testări gratuite ale produselor lor. Însă acest lucru se face la noi înscriindu-te pe site-ul buzzstore.ro. Prin intermediul acestui site poţi face şi tu parte din marea comunitate a testerilor buzzeri. Da, într-adevăr, există unele condiţii pe care trebuie să le îndeplineşti, altfel, chiar dacă te înscrii într-o campanie, probabil că nu vei fi selectat oricum.

Aşadar, înainte de a fi selectat-ă trebuie să ştii că vei completa un chestionar. Fiecare campanie alcătuieşte un asemenea chestionar pentru că pe baza lui ești selectat-ă să testezi produsele. Dacă este vorba despre o vopsea de păr, de exemplu, eşti întrebată ce tip de păr ai, de unde cumperi cel mai des vopsea, cât de des te vopsești și altele. Aici ai de bifat varianta potrivită din mai multe răspunsuri posibile. În chestionar mai sunt şi întrebări despre reţelele de socializare pe care activezi. E bine să fii activ-ă pe mai multe, precum facebook, instagram, Twitter, linkedin, youtube, pinterest. Eu, de exemplu, am cont pe toate, dar numai pe patru dintre acestea sunt activă, și doar acele 4 linkuri de profil le furnizez la chestionare. Apoi eşti întrebată câţi prieteni ai la profilul de facebook, şi dacă ai un blog (vei trece şi linkul paginii lui de facebook) sau nu. Cum spuneam, nu este obligatoriu să le ai pe toate, dar ca să fii acceptată într-o campanie este esenţial să exişti pe câteva reţele de socializare, pentru că în calitate de buzzer va trebui să postezi două-trei actualizări de stare cu impresii despre produsul testat.

Şi nu, blogul nu e obligatoriu, chiar nu este, deși pare a fi un avantaj, însă uite, sunt sute de persoane înscrise, majoritatea nu au un blog și au fost selectate de multe ori în campanii. Iar eu am stat pe tușă și doi ani la rând, deși m-am înscris la mai toate campaniile - așadar, NU blogul este esențial.

Dar să continui. Cum ziceam, până aici a fost vorba despre ce ai de scris la chestionar. Mai sunt şi unele întrebări cu caracter personal, precum numărul membrilor familiei tale, sau dacă ai copii în întreţinere, depinde de campanie. Tu alegi ce să răspunzi şi eu te sfătuiesc să fii sinceră cu fiecare răspuns pe care îl dai.

Recapitulând, pe scurt, înainte de a te înscrie într-o campanie ai de făcut următoarele:
- îți faci cont ca buzzer pe buzzstore.ro,  apoi dai like paginii de facebook BUZZStore Romania și paginii de instagram The_BuzzStore_Ro.
- completezi profilul personal cu datele tale reale, în special adresa de email şi adresa de acasă, pentru că produsele sunt livrate prin curier
- urmăreşti campaniile de pe site, sau pagina de facebook a buzzstore, şi când vrei să participi, completezi chestionarul care apare pe pagina campaniei, răspunzând, atenţie, la TOATE întrebările.
- dai like/urmărire paginilor de facebook și de instagram ale companiei respective care oferă testarea gratuită.
- şi citeşte cu atenție regulamentul campaniei.

După aceea aştepţi un email prin care eşti anunţată că ai fost acceptată. Dacă nu eşti, nu ţi se trimite nici un email. Nici eu n-am fost acceptată de fiecare dată, firește, suntem o comunitate mare de buzzeri :)

În această fază, din nou îţi spun, citeşte regulamentul şi salvează-l în calculatorul tău. Şi dacă ai fost acceptată la o campanie, revino pe el ori de câte ori este cazul, mai ales la punctul 6, unde scrie ce condiţii trebuie să îndeplineşti ca să păstrezi produsele fără să ţi se ceară înapoi contravaloarea lor (care nu este tocmai mică). Vei primi coletul de la buzzstore, care conţine nu doar produsele oferite spre testare ci şi materiale informative, vouchere de reducere, mostre, sau încă un set de produse pentru prietenii tăi, cum este cazul acum la campania Dove. În acea zi este bine să faci câteva poze reuşite cu pachetul şi conţinutul său pe care să le postezi pe facebook, instagram şi pe alte reţele unde ai cont. La fiecare astfel de postare va trebui să dai anumite tag-uri, le găseşti în regulament. Dar întotdeauna va trebui să dai tagul #buzzstore, sau #buzz_numele_campaniei.

Ce inseamna sa fii buzzer

Te apuci de testat produsele şi îţi însemnezi undeva, într-un fişier, ce observi pe parcursul perioadei de testare (de regulă campaniile durează câteva săptămâni). Îţi recomand să mai faci fotografii, sau chiar un scurt filmuleţ în această perioadă. Trebuie să ai 2-3 actualizări de stare pe facebook și instagram cu impresiile tale despre produs, care să acumuleze un număr de like-uri, share, comentarii, deși acum nu știu dacă mai este valabilă cerința respectivă. Dacă faci un filmuleţ, încarcă-l pe canalul tău de youtube. Uneori trebuie să dai share pe facebook unui clip postat pe pagina fb a firmei producătoare (aşa cum a fost la campania Litomove, de exemplu).

Ce inseamna sa fii buzzer Alte lucruri pe care trebuie să le mai faci în perioada de testare sunt:
- să scrii impresiile tale despre produs în comentarii și review-uri așa cum ți se cere în regulament. Aici îţi recomand să faci printscreen acelor comentarii, pentru că la urmă trebuie să faci dovada că ai respectat paşii descrişi la punctul 6 al regulamentului.
- să oferi voucherele și/sau mostrele (dacă sunt) şi materialele de prezentare pe care le primești în pachet unor persoane (colegi şi prieteni) care probabil ar dori să folosească şi ele produsele. La acest punct din regulament ca să dovedeşti că ai împărţit materialele respective, faci poze cu persoanele cărora le-ai dat mostrele și materialele publicitare și înainte să le urci pe secțiunea mybuzz, le blurezi fața sau doar ochii, mai ales acum, când datele personale și chipul persoanelor este bine să fie confidențiale. Sau, pui persoanele să stea în așa fel încât fața să fie imposibil de recunoscut (vezi foto alăturată 😃 ).

Cam asta este tot. Salvează-ţi linkurile postărilor de pe reţele şi de pe blog, ale comentariilor pe site-uri și forumuri într-un fişier, pentru că pe parcursul testării trebuie să încarci toate aceste dovezi cerute la punctul 6 din regulament în secţiunea mybuzz a fiecărei campanii. Eu am învăţat să salvez şi să fac printscreen după orice acţiune obligatorie, şi postez în mybuzz atât linkul respectiv cât şi captura de ecran aferentă.

După ce campania s-a încheiat urmează să primeşti un email unde ţi se indică să completezi chestionarul de finalizare. Şi asta este tot. Pentru ceea ce ai de urcat în mybuzz, te poţi inspira şi din postările altor buzzeri care participă la campanii, există grupuri BuzzStore de suport, pe facebook și pe instagram. Îţi recomand să te înscrii în ele, cu atât mai mult dacă ești la prima ta campanie de testare gratuită ca buzzer.

Eu îţi doresc mult succes, curaj la prima încercare și spor la testat!



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet











miercuri, 4 mai 2016

Despre comentariile pe bloguri





Despre comentariile pe bloguri
De mult voiam să scriu despre comentatorii de pe bloguri şi comentariile lor. Dar nu mă pot raporta la toate blogurile şi la toţi comentatorii, însă la experienţa mea şi a blogului meu pot să mă refer. Totuși mai întâi, pentru că ideea a pornit de la un fel de ceartă cu o bloggeriţă care de cel puţin doi ani de zile comenta acelaşi lucru aproape zilnic pe blogul meu, uneori fără să citească articolele, să vedem de ce m-am apucat eu atunci s-o rog să nu mai comenteze şi i-am şters aproape toate replicile identice date pe blogul meu.

Bloggerii cu experienţă şi cu expertiză în domeniu, cu mult mai mare decât mine, spun că urâm comentariile scurte gen "Frumos! / Interesant articol", "Mulţumesc mult!", "Foarte bine scris!", etc. Se pare că nu toţi detestăm acest gen de comentarii, dar să vedem de ce nu ne plac.
După cum zice Harsh Agrawal de la shoutmeloud.com, un comentariu e menit să aducă valoare articolului, nu să fie lipsit de sens, sau, mai rău, să fie scris doar pentru linkul din semnătură care poate să valoreze ceva pentru unele motoare de căutare sau să aducă un pic de trafic. În afară de faptul că dacă un comentator scrie doar ca să comenteze, şi atât, îşi pierde vremea făcând asta (dar, în fine, fiecare face ce doreşte cu timpul lui), dacă acel comentator este şi el blogger, îşi face rău şi lui, pentru că google consideră aceste comentarii scurte drept spam şi va asocia contul lui de blogger cu spam-ul.

Carevasăzică, nu doar comentariile alea uneori plictisitor de lungi, în care ţi se povesteşte într-o română dubioasă - tradusă cu google - despre nu ştiu care Mafaldă care a făcut nu ştiu ce vrăji eficiente, iar la urmă ţi se lasă un link spre un site obscur din China sau India sunt spam, ci şi comentariile scurte, aparent, inofensive.

Alţi bloggeri cu renume consideră că din cauza comentatorilor de tip spam mai bine îţi închizi secţiunea de comentarii de tot, dar de ce să nu-i laşi pe alţii să-şi spună părerea, din cauza unora care lasă pe bloguri acelaşi şi acelaşi tip de comentariu fără valoare? Atunci, am început şi eu să selectez comentariile și să învăț ce să las pe blog și ce nu.

Tipul 1 - comentatorul spam.

- categoria 1a, comentatorul copy/paste. Adică acela care scrie comentarii identice, pe acelaşi blog/site, pe parcursul a câtorva ani, ca să-i dai şi tu comment back la el pe blog. De regulă nu-l interesează dacă tu îi citeşti articolele, vrea comentarii la fel de goale de conţinut ca acelea pe care le lasă şi el, pentru că a auzit că dă bine pentru SEO să ai comentarii la articole. Cum ziceam mai sus, cele mai multe de pe blogul meu proveneau cam de la una şi aceeaşi persoană. Cred că n-au fost mai mult de 5 tipuri de comentarii, toate fără legătură reală cu articolele mele, copiate şi lipite zi de zi, săptămână de săptămână, an de an. Până când am luat taurul de coarne şi am rugat-o pe respectiva măcar să nu mai comenteze la seriale, dacă tot nu este în temă cu ele. La început mă amuzam de ceea ce scria, dar după aceea senzaţia era că-şi bate joc. Pozele de mai jos sunt relevante pentru sutele de comentarii identice pe care i le-am şters. Drept consecinţă, după "cearta" cu bloggeriţa în cauză, în mod aproape suspect, au dispărut de tot de pe blogul meu comentariile anonime cele mai deranjante (pt mine), cu eterna întrebare "când postezi episodul următor?", care apăreau de mai multe ori în cadrul aceluiași articol.

Despre comentariile pe bloguri

Despre comentariile pe bloguri

- categoria 1b, comentatorul străin care lasă link. Aici intră comentariile străinilor care lasă un text tradus, sau nu, din engleză şi la urmă te invită să le vizitezi site-ul. Pe astea le şterg imediat ce le depistez.

- categoria 1c, comentatorul român care lasă link. De obicei, vrea să obţină un link la tine pe blog şi/sau ceva trafic, dar scrie la obiect, aşa că eu pe astea nu le şterg. Dacă pot ajuta cu ceva, o fac cu drag.

Tipul 2, comentatorul hater. Ăsta intră pe site-uri şi bloguri ca să te enerveze pe tine, adminul. Şi de multe ori reuşeşte. Iniţial comentează la obiect, deci... este ok conţinutul lui, dar foarte rapid trece la atacuri la persoană, deşi este evidentă tragerea spuzei pe turta lui, că de fapt, nu-l provoacă nimeni, dar el se supără cum că l-ai jignit, vezi Doamne! Dacă nu eşti atent, te atrage într-un joc al insultelor de tot felul din care tot tu rămâi terfelit iar el îşi râde-n barbă din scaunul său de lângă monitor. Pentru că nu-l poţi depista din prima, e bine ca la primul atac la persoană să-i dai papucii, adică ignore. Să nu-i mai răspunzi, sau să-l bagi pe moderare. El va continua să te scoată din pepeni, iar ideal este să nu te laşi prins în jocul lui. La început, nu prea vei reuşi, dar cu timpul, n-o să-ţi mai pese de insultele lui şi o să te lase în pace, căutându-și altă victimă.

Tipul 3, comentatorul organ. Adică ăla care-şi bagă mula peste tot şi te înjură de mizda păsii - înţelegeţi voi ce vreau să zic, ori te face prost/proastă, imbecil-ă, kur.vă etc, numai pentru că nu e de acord cu părerea ta. De ce îmi lasă mie unii asemenea comentarii la rezumatele serialelor, nu pricep şi nici nu-mi bat capul. Internetul e plin de frustraţi, dar e loc sub soare pentru toată lumea, doar trebuie să ştii să te fereşti de ei. Exemplu, în poza de mai jos, comentariul era la un text umoristic preluat de pe facebook. La ce mi-a lăsat dejecţia aia acolo, e de noaptea minţii, ce să mai despicăm firu'n pai'şpe?

Despre comentariile pe bloguri


Tipul 4 este comentatorul întrebare-inutilă. Întrebarea e la obiect oarecum, dar e repetată pentru aproape fiecare articol şi la mine pe blog sună aşa: "Când pui următorul rezumat?", "În ce episod se întâmplă cutare lucru?", "Câte episoade are serialul ăsta?", "Cum o cheamă pe actriţa din rolul cutare?" şi tot aşa. Bineînţeles, pe blogurile altor nişe întrebările astea sunt modificate în funcţie de subiect. Dar au şi alţii asemenea comentatori, care vin să arunce o întrebare, de cele mai multe ori, inutilă. Răspund la ele, dar nu întotdeauna, mai ales dacă răspunsul este, de fapt, în articol.

Tipul 5, comentatorul ok. Vine şi spune ceva pertinent, legat de articol, într-un comentariu decent exprimat, cu o lungime medie de câteva rânduri, sau chiar mai mult, în aşa fel încât îţi dai seama că într-adevăr omul este interesat să afle ceva, să spună ceva, sau îţi apreciază munca prin chiar valoarea pe care o aduce postării tale. Vedeți că n-am zis că scrie neapărat pozitiv, o părere negativă e binevenită dacă are legătură cu subiectul articolului și este decent exprimată.

Din acest fel de comentatori vă doresc şi vouă, bloggeri care intraţi pe aici, în devenire sau nu, şi-mi doresc şi mie, tot mai mulţi.

Vă pup, la bună vedere! ;)

articole sursă pentru ideile exprimate mai sus:








joi, 24 martie 2016

Nimic nou despre monetizare





Nimic nou despre monetizare
Am fost întrebată de mai multe ori dacă fac ceea ce fac doar din pasiune sau pentru bani. Uneori, chiar am purtat discuţii particulare cu persoanele în cauză, pentru a face schimb de informaţii, pentru că da, am început blogul doar din pasiune - şi asta a durat câţiva ani, apoi am aflat că se poate obţine un venit suplimentar din blogging, şi de ce nu?, se poate ajunge chiar la un job full time, după cum am citit despre unii bloggeri de foarte mare succes. Aşadar ce metode de monetizare sunt eficiente, după părerea mea?
În primul rând, dacă îţi place să scrii şi nu ai probleme cu gramatica, advertorialele reprezintă una dintre principalele surse de monetizare ale unui blog. La început nu vei fi contactat de companii sau de agenţii de publicitate, decât dacă ai un blog cunoscut deja şi cu un trafic pe măsură. Altfel, va trebui să te înscrii pe diverse platforme gen minijoburi online, orkestra.ro, e-advertising.co, blogmoney.com (pe care momentan nu-l recomand, dar a avut şi ani chiar foarte buni, eu sper să-şi revină), ori va trebui tu să-i contactezi pe potenţialii tăi clienţi oferindu-ţi serviciile. Dacă googălești un pic, vei vedea că sunt bloggeri, unii foşti sau actuali jurnalişti, care scriu pentru 50-100 de euro un articol, sau bloggeri care scriu pentru foarte puţini lei. Iar dacă tu crezi că timpul tău, documentarea şi scrierea unui articol merită doar câţiva lei, este alegerea ta, dar te-aş sfătui să nu te vinzi chiar atât de ieftin.
Dezavantajele acestei metode de monetizare sunt că o asemenea platformă poate să cadă la un moment dat şi tu să nu-ţi mai primeşti banii pe articolele scrise (cum s-a întâmplat cu blogmoney care din primăvara anului trecut n-a mai plătit; eu am renunţat la el.)

A doua metodă de monetizare este afilierea la platforme precum profitshare şi 2parale. Pe acestea le folosesc eu, cu succes aş zice, şi cred că sunt cele mai bune platforme de afiliere din România la ora actuală. Dezavantajul este că unii cumpărători se răzgândesc şi ţi se anulează comisionul, dar aici nu poţi avea nici un control, asta este, se mai întâmplă. Practic nu sunt dezavantaje când faci bani din afiliere.

Apoi o bună metodă de monetizare, care de cele mai multe ori este prima alegere a bloggerilor, este închirierea spaţiului pe blog pentru reclame. AdSense și etarget sunt cele mai bune moduri de a câştiga din reclame, ca şi închirierea spaţiului comunicând direct cu advertiserii, care doresc bannere sau linkuri plătite pe blogul tău. Alte site-uri online care te plătesc pentru a afişa reclame pe bloguri sunt chitika.com (cu blog pe engleză), adhitz.com (cu blog pe engleză), adnow.com, site-urile care plătesc per mia de afişări (cpm). Avantajele sunt că n-ai decât un cod de implementat şi aştepţi să-ţi vină banii în cont (fireşte, actualizezi blogul des, altfel n-ai trafic, deci nici bani din reclame nu vor fi). Dezavantajele sunt că multe din aceste site-uri plătesc foarte puţin şi nu-ţi contorizează toate afisarile ca fiind valide pe motiv că userul nu are browser actualizat, de exemplu. Şi uite-aşa, poţi ajunge să faci doar câteva zeci de cenţi pe lună ceea ce pe mine m-a determinat să renunţ la unele dintre aceste site-uri de reclame. Revenind la AdSense, pentru cei care încă nu au cont acolo, e bine de ştiut că acum se acceptă mai greu un site/blog nou, după 6 luni de existenţă şi numai dacă are un anumit trafic (cel puţin când mi-am făcut eu contul aşa a fost). Şi din câte îmi amintesc, nu mai sunt acceptate blogurile de tip popescu.blogspot.com sau ionescu.wordpress.com, ci numai acelea cu domeniu propriu, adică popescu.com sau ionescu.ro.

Pentru un blogger începător o sursă de câştig este şi înscrierea la diverse concursuri de scriere de articole pe blog (există platforme specializate, precum BlogalInitiative şi Blogawards, de exemplu, dar mai sunt şi altele). Se pot câştiga diverse premii în bani, vouchere, produse, pe lângă faptul că se capătă experiență la scris advertoriale și astfel se ajunge la prima modalitate descrisă mai sus, care este și una dintre cele mai eficiente și mai aducătoare de venit online.

Cam astea sunt metodele folosite de mine pe parcursul blogăritului de aceea vi le şi recomand. Chiar dacă începutul e mai timid, se poate. Dar ca să ajungi aici, cum ziceam şi mai sus, trebuie să ai un blog, să-l actualizezi zilnic cu conţinut original şi să ai trafic. Iar despre asta, într-un articol viitor.


sursă foto: pixabay.com





sâmbătă, 10 octombrie 2015

Provocarea preluata - Liebster award





Am văzut provocarea asta pe jurnalul iubirii și mi-a plăcut, așa că am preluat-o. La fel ca și acel blog, o dau mai departe cui dorește.


1. Ce te-a determinat să începi un blog?

Îmi place să scriu.

2. Dintre toate subiectele abordate pe blog, despre ce iti place sa scrii mai mult?

filme, seriale, actori.

3. Care e cea mai mare satisfactie pe care ti-a adus-o blogul pana acum?

că este un blog foarte vizitat.

4. Un blog pe care il citesti foarte des si poate fi considerat “the one” pentru tine.

nu-l citesc foarte des, dar Reptilianul face ceva ce-mi place și mă atrage, mă refer la explorarea urbană. Mi-ar fi plăcut să pot și eu să explorez clădirile vechi, părăsite, poate cu cine știe ce povești și mistere ascunse în ele. 

5. Ce alte hobby-uri mai ai?

sunt o grămadă - croșetez, tricotez, cos goblen, cresc pisici.... și le las apoi le reiau. mai puțin pisicile, cresc din astea de când aveam 13-14 ani.

6. Spune ceva ce nu ai mai spus pana acum despre tine pe blog.

că sunt o dezordonată?  :))

7. Ce te pasioneaza mai mult: beauty sau fashion?

nici una nici alta, îmi plac lucrurile care rezistă în timp, nu ceea ce trece ca vântul. 

8. Articolul vestimentar preferat este…

pantaiorul (taior sau blazer cu pantalon)

9. Un produs de make-up care se gaseste intotdeauna in geanta ta este…

rujul

10. Ce motto ai?

..suntem o mână de pulbere de stele ...

11. Unde te vezi peste 5 ani?

pfoaileu!! la pensie? :D sau pe aproape

12. Cea mai buna carte citita 

foarte greu de spus... 

13. Ce ati invatat de cand ati inceput sa scrieti pe blog?

ca lumea te citește dacă scrii despre ce vrea ea, nu despre ce vrei tu.

14. Cum se impaca masa, casa, capra, varza și jobul cu blogul?

capră n-am, momentan nici job, deci... e loc de conviețuire, nu credeți? :D

15. Un film bun vazut in ultima vreme.

n-am mai văzut un film de două ore de secole. Lupul de pe Wall street.

16. Unde ti-ai dori sa mergi in concediu?

de regula merg unde-mi doresc, dar visez sa ajung si la Bangkok

17. Un loc fabulos in care nu ai reusit inca sa ajungi.

Machu Picchu

18. La malul marii sau in varful unui munte?

depinde. la mare nu am voie, la munte nu-mi place sa fac efort. La munte, totusi, dar să fie soare.

19. Un lucru marunt pentru alții, imens pentru tine.

călătoriile.

20. Descrie-te in 20 de cuvinte. Calitati si defecte, ce iti place, ce nu, etc.

prea greu.

21. Mancarea favorita.

italiană

22. Sport sau boem?

boem

23. Numeste 5 bloggeri care te inspira.

am trecut de faza inspirationala :)

24. Fond de ten compact sau lichid?

lichid

25. Unde ti-ar placea sa locuiesti?

într-o casă cu etaj și grădină

26. Auriu sau argintiu?

ambele

27. Ce citesti mai des o carte sau o revista?

revistă, dar online. pe hârtie nici reclamele din cutia postala nu le mai citesc.

28. Numeste cele 5 site-uri preferate cu produse de fashion și beauty.

parcă am spus că nu mă pasionează subiectul. chanel, versace, balenciaga, catalin botezatu, Revlon





sâmbătă, 13 decembrie 2014

Blogatu, nu mai copia :)





și mai later edit (16 dec., 23.37): a-nnebunit lupu' :D si tu, Kanal D?
domnilor, mai discret, vă rog eu, că mi se urcă la cap! :)))

Blogatu, nu mai copia :) Blogatu, nu mai copia :)


-----------------------------------
later edit: Marius (Blogatu) si-a cerut scuze în scris, în această după-amiază, pentru greșeala celui care semnează rezumatul de pe blogul lui. Eu nu verificasem acea căsuță de email până acum (ora 23.00). Scuzele sunt reciproce.


Azi pe la prânz intru pe disa-amestecate și dau scroll. Ajung la blogroll si vad un fragment din rezumatul episodului 2 la serialul Yaman, scris de mine în februarie, pe blog la Blogatu. La început nu-mi vine să cred, mă întreb ce șmecherie e asta, ca text de la mine să apară asociat cu un blog celebru. Dau click și când colo, ce să vezi: rezumatele mele la Medcezir / Yaman preluate aproape copy-paste pe blogatu.ro. Fără link sursă, fără cerut accept, preluate așa, cu o totală lipsă de politețe, ca să mă exprim foarte elegant. De aici: Yaman episoadele 2 și 3