Dacă ești disperat să găsești o anumită sumă de bani, foarte rapid, și nu-ți place să iei cu împrumut de la o bancă, un site de împrumuturi rapide ori de la cineva apropiat, aș spune că ai o problemă. Dar chiar și așa, cred că sunt câteva modalități prin care poți obține bani astăzi, ori cel mult în câteva zile.
Dacă ai un iPhone sau un smartphone de ultimă generație, s-ar putea să fie nevoie să te desparți de el. Știu că uneori doare să fii nevoit să faci asta, însă în funcție de starea aparatului, poți câștiga bani frumoși. De exemplu, pe un iPhone recent, bine întreținut, ai putea obține cel puțin echivalentul a 100 de euro. Evaluează aparatul în starea lui actuală, șterge-ți datele și dă un anunț peste tot - în ziarele locale, în online, pe la prieteni, rude, cunoscuți. De undeva, o să sară și iepurele tău.
Pentru început, familiei, prietenilor sau vecinilor. Pentru asta ar trebui să dispui de ceva timp liber și să-ți placă ceea ce faci. Nu este o glumă sau o idee proastă, am avut un coleg de cancelarie care în fiecare weekend mergea la Iași la o familie înstărită pentru care gătea pentru o săptămână. Uneori era solicitat și la gătitul pentru vreo mică petrecere. Era plătit săptămânal pentru asta, și avea nevoie de bani pentru tratamentul copilului său bolnav. Iar dacă îți place cu adevărat ceea ce faci, ar putea deveni un fel de al doilea job.
Aruncă o privire în dulapul tău, precis ai haine pe care nu le mai porți sau pe care le-ai luat de ceva vreme și nici nu te-ai atins de ele. Dacă cunoști pe cineva care are un magazin second-hand de îmbrăcăminte, o să te ajute și o să-ți primească hainele dacă-i lași un mic comision.
Dacă ai nevoie de bani până la sfârșitul zilei, scoate din dulap cutiuța aia cu bijuterii de aur și argint și vezi ce poți duce la amanet ca să obții suma de care ai nevoie. Dacă ai bijuterii sau obiecte vechi de aur și de argint, cu siguranță se vor găsi colecționari care le vor dori. Dacă n-ai fi la ananghie, știu, nu le-ai lăsa altora, dar azi s-ar putea să fie una dintre acele zile când trebuie să schimbi bijuteriile pentru bani.
Probabil că mai ai niște manuale de la liceu sau facultate care încă stau degeaba în biblioteca ta. Eu mi-am vândut cărțile din bibliotecă de vreo patru ori până acum. Nu neapărat că nu aveam bani, ci pentru că nu aveam loc unde să le mai pun. Nu am dat cărțile preferate, ci pe acelea de care nu mai aveam nevoie și care nu mi-au plăcut. Anticariatele îmi plăteau pe loc o sumă de bani, în funcție de cât de valoroasă era acea carte.
Așa că, dacă acum ai nevoie de bani, poate că citind acest articol ți-au mai venit și ție niște idei. Pune-le în aplicare și vei rezolva problema aia atât de urgentă.
1. Vinde-ți iPhone-ul

2. Oferă-ți serviciile

3. Vinde-ți hainele
Aruncă o privire în dulapul tău, precis ai haine pe care nu le mai porți sau pe care le-ai luat de ceva vreme și nici nu te-ai atins de ele. Dacă cunoști pe cineva care are un magazin second-hand de îmbrăcăminte, o să te ajute și o să-ți primească hainele dacă-i lași un mic comision.
4. Amanetează bijuteriile prețioase
Dacă ai nevoie de bani până la sfârșitul zilei, scoate din dulap cutiuța aia cu bijuterii de aur și argint și vezi ce poți duce la amanet ca să obții suma de care ai nevoie. Dacă ai bijuterii sau obiecte vechi de aur și de argint, cu siguranță se vor găsi colecționari care le vor dori. Dacă n-ai fi la ananghie, știu, nu le-ai lăsa altora, dar azi s-ar putea să fie una dintre acele zile când trebuie să schimbi bijuteriile pentru bani.
5. Vinde-ți cărțile
Probabil că mai ai niște manuale de la liceu sau facultate care încă stau degeaba în biblioteca ta. Eu mi-am vândut cărțile din bibliotecă de vreo patru ori până acum. Nu neapărat că nu aveam bani, ci pentru că nu aveam loc unde să le mai pun. Nu am dat cărțile preferate, ci pe acelea de care nu mai aveam nevoie și care nu mi-au plăcut. Anticariatele îmi plăteau pe loc o sumă de bani, în funcție de cât de valoroasă era acea carte.
Așa că, dacă acum ai nevoie de bani, poate că citind acest articol ți-au mai venit și ție niște idei. Pune-le în aplicare și vei rezolva problema aia atât de urgentă.
Tu, cititorule, la ce soluții - exceptând împrumuturile de orice fel - ai apelat când ai fost într-o situație de acest gen?
Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!