Se afișează postările cu eticheta UK. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta UK. Afișați toate postările

miercuri, 10 august 2016

Licentiate in Romania, asistente medicale in UK







Licentiate in Romania, asistente medicale in UK
asistente medicale Marea Britanie
Acum Mihaela lucrează în Anglia, pe un post sub-specializat faţă de pregătirea ei, dar bine plătit. Este foarte mulţumită de viaţa ei şi de curajul pe care l-a avut să lase totul şi să se mute într-o altă ţară. Acum câteva luni mă căutase acasă. Voia să-şi readucă aminte limba engleză, atât pentru interviu, cât şi pentru viaţa de zi cu zi pe care avea s-o aibă într-un viitor apropiat. M-am mirat, o ştiam o elevă foarte bună şi fusese una dintre cele mai bune eleve la engleză din seria ei. Nu prea înţelegeam de ce are nevoie de câteva şedinţe de pregătire suplimentară.

Apoi mi-a povestit. Terminase finanțe-bănci la ISE Iaşi şi după aceea s-a angajat vânzătoare la un McDonalds, pentru că e plină ţara de economişti şi e foarte greu de găsit un job în domeniu. Ca să lucreze pe cont propriu i-a fost teamă, că auzise diverse poveşti despre ce compromisuri fac contabilii pentru patronii unor firme. Spera să găsească, totuşi, până la urmă, un post conform cu specializarea ei. Dar au trecut nişte ani şi n-a fost să fie. Pentru că şi logodnicul ei, Ionuţ, este în Marea Britanie, s-a decis să plece acolo pe un post de îngrijitoare de bătrâni, în acelaşi timp să facă un curs de doi ani de asistente medicale şi să rămână în sistemul medical britanic. Pentru asta, nu trebuia să spună la interviul de angajare că în România a absolvit o facultate. O facultate care nu a ajutat-o, deocamdată, la nimic, aşa cum din păcate e o mare parte a sistemului educaţional de pe la noi. Multă teorie, contracte între facultăţi şi companii la care să faci practică şi să rămâi să lucrezi, nu avem, iar când ai terminat un liceu sau o facultate, de fapt, nu eşti cu nimic pregătit pentru piaţa muncii, pentru viaţă.

Peste câteva săptămâni avea să susţină la sediul Brit-ro interviul de limba engleză şi, pentru că lucrurile au mers bine, a ajuns în Anglia în mai puţin de două luni. Biletul de avion a trebuit să şi-l cumpere singură. Deja avea o listă cu angajatori, clinici private şi aziluri de bătrâni de la Brit-ro. După interviul direct cu angajatorul ales, online sau telefonic, a stabilit împreună cu echipa Brit-ro traseul până la locaţia angajatorului, a primit suport pentru legalizarea documentelor în Marea Britanie, a intrat şi în posesia traducerii contractului de muncă în limba română. Iar dacă era necesar, acolo avea parte de serviciile Brit-ro privind acomodarea la societatea britanică, închirierea unei locuinţe, etc.

Mihaela are acum o viaţă împlinită. Peste mai puţin de doi ani va deveni asistentă medicală în Marea Britanie şi salariul ei va creşte. Duce dorul celor rămaşi acasă, dar simte că viaţa ei are un sens. S-a căsătorit cu Ionuţ şi în viitor se va gândi să facă şi un copil. Zilele trecute m-a sunat să-mi mulţumească pentru că a luat interviul de prima dată şi pentru că am încurajat-o să plece, să-şi facă un rost. Era fericită şi spunea că acolo viaţa are alt gust şi că nu-i pare rău că a plecat. Iar mie nu mi-a mai rămas decât să-i urez mult succes în cariera ei de asistentă medicală în UK.


sursa foto - www.brit-ro.ro