Titlu - Afaris Umbre pe Aora
Autor - Tudor George Ciubotaru
Editura - Prestige
Preţ - 30 lei, 390 pagini
Anul apariţiei - 2018
ISBN - 978-606-8863-27-6
Gen - Fantasy, supernatural, Young Adult
Afaris este prima serie românească de cărți fantasy, în care se urmărește evoluția personajului principal, Afaris, născut și crescut pe Aora - o lume utopică, evoluată din punct de vedere spiritual, în care un singur gând poate manipula energia din jur. În prima carte a seriei, Umbre pe Aora, el ajunge să joace un rol decisiv în primul război al speciei sale.
Pe Aora trăiesc nimfele (păsări) și aorienii (umani), într-un fel de pace liber consimțită de ambele părți, în care fiecare respectă cu strictețe cealaltă specie. Dar într-o zi Afaris și tatăl lui, Saraf, descoperă din întâmplare o nimfă omorâtă. Cum a omorî o nimfă era un fel de sacrilegiu, cei doi încearcă să fugă de la locul faptei, pentru a nu fi descoperiți și bănuiți de crimă. Însă alte nimfe ajung rapid la surata lor mutilată și lucrurile sunt pe cale să degenereze. Saraf are o viziune cu un câmp de bătălie plin de aorieni morți, măcelăriți. Afaris știe că este vorba despre o viziune premonitorie despre un război între ei și nimfe, dar Saraf spune că împlinirea ei depinde de modul de abordare a situației, că o viziune nu este decât o posibilitate, nu o certitudine, și că viitorul înfățișat în premoniție poate fi schimbat.
De aici încolo pe Aora lucrurile evoluează. Cele două specii sunt pe cale să se înfrunte, deși investigarea crimei aduce la lumină niște canale energetice - autorul le numește puțuri - nou apărute pe planetă, care eliberează o energie negativă ce induce psihoză aorienilor. În curând Saraf își dă seama că aorienii și nimfele sunt nevoite să ajungă la o alianță pentru a evita războiul. Cu toate acestea, aorienii atacați de energiile malefice devin violenți și lucrurile scapă de sub control. Înfruntarea nu mai poate fi evitată, iar premoniția pare că se împlinește întocmai. Finalul surprinde și lasă loc următorului volum din serie.
Cartea mi s-a părut scrisă într-un stil foarte alert, deși cu multe stângăcii, inerente unui debut, ca și cum autorul ar fi descris un film. Scenele se succed rapid, cinematografic, prin fața ochilor, cu personaje schițate doar, care se perindă și ele la fel de rapid. Lumea de pe Aora este un melanj fantastic de oameni, păsări telepate, portaluri energetice, linii de forță, forme energetice desenate în aer. Afaris Umbre pe Aora are puțin din Game of Thrones (armata de schelete), ceva mai mult din Shadowhunters (liniile de forță, puțurile energetice, energo-formi desenați în aer, la fel ca runele lui Clary Fairchild), plus alte elemente des întâlnite în mai toate serialele fantasy apărute în ultimele decade - săbii de lumină, răni care se închid cvasi-instantaneu, personaje care mor și sunt înviate la loc, proiectile energetice făurite cu palmele (unde ești, tu, o, Magnus Bane!! :) ) și dragonii, fără-de-care-nu-se-putea. Am remarcat și prezența a două elemente science-fiction, că Aora este o altă planetă și nava spațială de la final, ceea ce nu poate face cartea să fie încadrată la SF, cum mi s-a părut că au scris unii. Dacă până la final seria va semăna cu un Star Wars ori cu vreunul din romanele celebrului Isaac Asimov, rămâne de văzut.
Am înțeles că tânărul autor Tudor George Ciubotaru și echipa de promo își propun ca seria Afaris să ajungă la același nivel cu bestseller-uri precum Harry Potter, Eragon, Maze Runner. Eu le doresc mult succes, dar la cât de cinematografic este scrisă cartea, aștept cu interes să fie serializată, eventual în engleză. Și tot eventual, cu Alan van Sprang (Valentine Morgernstern în Shadowhunters, regele Henric în Reign) în rolul Saraf și Orlando Bloom (Legolas, în Stăpânul Inelelor) în rolul Afaris. Glumesc :) dar orice glumă e pe jumătate adevăr, nu-i așa?
Cine dorește să cumpere cartea Afaris Umbre pe Aora o poate face din librării, online de pe AfarisWorld unde se găsește și în engleză, de pe Amazon, varianta electronică, sau o poate lua direct, la lansarea oficială a cărții în România, care va avea loc în București pe 7 iunie, ora 18:30 la librăria Humanitas Kretzulescu și unde autorul va da autografe și dedicații personalizate.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!