Se afișează postările cu eticheta Tahir. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Tahir. Afișați toate postările

miercuri, 20 noiembrie 2019

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 59-64 rezumat

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 59-64 rezumat

59. Tahir și Nefes merg la cumpărături pentru fiica lor care se va naște curând. Ziua debutează frumos până când dracul își bagă coada și Nefes are parte de o experiență interesantă. Mustafa și Asiye se împacă și se recăsătoresc, uitând toate neplăcerile. Tarîk este forțat să se căsătorească cu Mercan, pentru că așa vrea Genco. Dar Mercan se dovedește a fi o femeie cu totul altfel decât și-a imaginat el.

60. La întâlnirea dintre Tarîk și Mercan, care nu se plac reciproc, se scot pistoalele și au loc confruntări. Pe de altă parte, un alt cuplu, Ali și Esma se căsătoresc și se pregătesc de luna de miere. Hazan este supărată pe Ferhat însă află că acesta s-a întors la Istanbul, ceea ce o întristează și mai mult. Oare el va reveni, ori măcar va veni să-și ia rămas bun? Melek, care are un prieten secret de pe internet, pleacă de acasă ca să se întâlnească cu el. Între timp, Nilufer care este mereu sedată, cade pe scări din cauza amețelii provocată de medicație.

61. Hazan și Ferhat o caută pe Melek și cu această ocazie răceala dintre ei dispare. Melek crede că fuga ei de acasă înseamnă drumul spre libertate, dar e posibil să se îndrepte spre o altă formă de sclavie. Osman este vizitat de Asiye și Mustafa și de Nefes cu Tahir într-o noapte. Însă ambele cupluri vor avea parte de o surpriză mare în casa imamului, pentru că mai apar încă două persoane total neașteptate. Tarîk și Mercan încep să se cunoască și să se înțeleagă. Amândoi discută despre pregătirile de nuntă.

62. Murat, care a plecat la Istanbul, intră în bucluc mare și ca să poată să iasă la un liman, se gândește să revină la Trabzon. Când crede că a lăsat problemele în urmă, apare în mijlocul familiei Kaleli ca o minge de foc. Hazan, pe nepusă masă, își face bagajele și se mută la Tamar, adică acolo unde locuiesc și Tarîk cu Genco. Lucrurile se derulează în așa fel încât Nilufer și Melek sunt martorele unui joc de intrigi pe care nu și l-au imaginat. Acum, pregătirile nunții lui Mercan cu Tarîk sunt gata.

63. Nimic nu se întâmplă fără un motiv și nicio coincidență nu este întâmplătoare. Ziua pe care Fikret a plănuit-o de multă vreme a venit. Pentru cei care au impresia că au câștigat totul, va veni momentul dezamăgirii. Tarik și Mercan s-au căsătorit și acum vor să sărbătorească printr-o cină doar ei doi. Pe de altă parte Hazan și Ferhat încep să recunoască adevărul despre relația lor. Pentru Nefes și Tahir începe o viață nouă.

64. Până acum Genco a scăpat de fiecare dată de a-și plăti faptele rele, dar a venit vremea să nu mai aibă de ales. Se îndreaptă pas cu pas către o destinație la care trebuia să ajungă de mult. După ce Fikret își schimbă pentru ultima dată testamentul, mai are de rezolvat doar o singură problemă din trecut. Tarîk și Mercan se înțeleg bine, Hazan și Ferhat își fac promisiuni de viitor. Tahir și Nefes o țin în brațe pe fiica lor, Masal. De acum încolo, pe Nefes o așteaptă viața pe care a meritat-o, alături de omul iubit și de copiii ei.

*** S F Â R Ș I T U L   S E R I A L U L U I ***


Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 58 tr 

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Lacrimi la Marea Neagra - prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet











duminică, 17 noiembrie 2019

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 58 rezumat

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 58 rezumat

Episodul 58 din serialul Lacrimi la Marea Neagră începe cu problemele lui Mustafa de după divorț. Aslan, prietenul lui Asiye este doar un amic și atât, dar Mustafa crede că acesta o curtează pe Asiye și îl ia la bătaie. Tahir abia reușește să-și calmeze fratele. Familia Kaleli a luat decizia ca Asiye să se recăsătorească, pentru că numai așa se poate spăla rușinea (nu am înțeles care rușine, dar așa o fi la turci).

Ali vrea să demonstreze că Zeynep a spus adevărul despre viol, pentru că Genco voia să-i facă pe toți să creadă că Zeynep mințea, și a falsificat niște adevăruri. Acum Ali așteaptă împreună cu Esma un rezultat ADN. În retrospectivă Ferhat și Tarîk se află la mormântul lui Zeynep, Ferhat amenințându-l pe băiatul lui Genco cu arma ca să-și ceară scuze post mortem de la Zeynep pentru minciunile spuse. Dar Tarîk întreabă oare de ce Zeynep a așteptat 15 ani ca să-l acuze pe taică-său de viol? Chit că Genco era cunoscut drept un tip afemeiat.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 58 rezumat

Fikret, la rugămintea lui Hazan, îl pune pe Doruk să-l caute pe Ferhat, dar îi amintește fetei că acesta este un tip periculos pentru că a fost trădat și acum nu mai are încredere în nimeni. După aceea o invită pe Hazan să-l caute amândoi. Pleacă la cimitir împreună, Fikret bănuind că acolo trebuie să fie omul lui. El o lasă acolo pe Hazan dar o avertizează că Tarik e fiul lui Genco și amândoi sunt niște mincinoși.

În seara respectivă Tarîk trebuie să vină să-i ceară mâna lui Mercan, deși cei doi nici nu se cunosc. Mercan se duce la conacul lui Genco dar nu-l găsește pe Tarîk acasă și atunci îi lasă buletinul lui Genco, pentru a perfecta căsătoria civilă, însă îl roagă să nu afle părinții ei. De fapt, deși ea a fost promisă de Cemil pentru Tarîk, Turkan nu a fost niciodată de acord cu o astfel de uniune aranjată, pentru fata ei care a trecut prin atât de multe până atunci.

Kaleli găsesc un bătrân de 80 de ani pentru Asiye, dispus să se însoare cu ea, doar pentru a divorța a doua zi după nuntă (nu înțeleg ce-i aiureala asta la turci, dar se pare că e un obicei numit hulle). Yigit află de la Balîm că toată tărășenia este de fapt o glumă menită pentru Mustafa, dar el nu trebuie să afle nimic. Asiye nu vrea să se mărite cu bătrânul, ci consideră că Aslan va fi acest al doilea ei soț. Mustafa se enervează și pleacă, iar Osman zice că situația a scăpat de sub control, că totul trebuia să fie o glumă, dar Asiye nu renunță.

Fikret îl sună pe Ferhat și îl cheamă la el acasă, să-i povestească despre viață, iubire și trădare. După aceea el se duce la Hanife și stă de vorbă iarăși cu Hazan care-l bulversează și mai mult în legătură cu ce sentimente avea Zeynep față de el sau de Tarîk.
Mustafa îl găsește pe Aslan și îl bate în stradă. Până la urmă ajung la secția de poliție unde Aslan face plângere. Mustafa crede că Ali va înțelege situația dar el îl bagă la arest. Seara, Dagdevirenii se ceartă înainte să apară Genco și Tarîk la ei. Turkan o întreabă pe Mercan de ce s-a îmbrăcat frumos, iar ea îi spune că această căsătorie este o șansă să-l uite pe Tahir.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 58 rezumat

Aslan se duce acasă la Kaleli și acolo Osman îi spune că vor uita de afacerea hulle dacă își retrage plângerea împotriva lui Mustafa. În arest, acesta se gândește că Aslan nu va divorța niciodată de Asiye. Între timp Aslan vine la poliție și își retrage plângerea apoi se împacă cu Mustafa.

Tarîk și Mercan au fiecare aceeași problemă - Mercan îl vede pe Tahir în locul lui, iar Tarîk o vede pe Hazan. Însă amândoi acceptă ceea ce au stabilit tații lor. Dimineața, Tarîk nu vrea să coboare la micul dejun iar Genco îl forțează să se dea jos din pat și să vină la masă. După ce afaceristul pleacă, Nilufer își întreabă fiul vitreg dacă Genco l-a ajutat s-o răpească pe Hazan iar el spune că da.

Ultima scenă din episod îi arată pe Ferhat și pe Hazan într-un grajd discutând despre un cal anume, și apropiindu-se fizic atât de mult încât amândoi înțeleg că sunt atrași unul de celălalt.

Oare până la urmă Tarîk și Mercan se vor căsători? Va reuși Ali să demonstreze că Genco a mințit în legătură cu Zeynep? Toate acestea le veți afla din rezumatele următoare. Reveniți și mâine pe pulbere-de-stele.com


Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 54-57 tr                                 urmează: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 59-64 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Lacrimi la Marea Neagra - prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet











miercuri, 13 noiembrie 2019

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 54-57 rezumat

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 54-57 rezumat

54. Tahir o duce la timp pe Nefes la spital și nu mai are răbdare să tot fie nesigur în privința copilului său. După ce lucrurile se reglează, pleacă la Genco știind că din cauza lui Nefes a fost răpită, este total uluit de ceea ce vede cu ochii lui. Cu ani în urmă o fetiță a fost rănită profund de acțiunile lui Genco, iar acum aceasta caută adăpost la Nefes. A venit vremea ca afaceristul să plătească pentru relele înfăptuite.

55. Tahir și Nefes o iau pe Zeynep sub aripa lor și intenționează s-o protejeze ca să poată să depună plângere împotriva lui Genco și acesta să fie judecat. Dar oamenii lui Genco sunt puși s-o omoare pe Zeynep chiar în fața Curții de Justiție. Când Tahir se duce să se confrunte cu Genco, are parte de o surpriză. Ferhat, prietenul din copilărie a lui Zeynep, este și colegul de armată al lui Tahir. După ce este pus la curent cu cele întâmplate, Ferhat îl răpește pe Genco, plănuind să-l tortureze până va muri. Tahir află despre ce vrea Ferhat să facă și îl convinge să renunțe la plan ca să nu devină un criminal, și să-l aducă pe Genco în fața justiției.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 54-57 rezumat

56. Tarîk, fiul lui Genco, o răpește pe Hazan, iar Tahir și Fehat aleargă să salveze fata. Când într-un sfârșit o găsesc, constată că amândoi au fost atrași într-o mare capcană. Mustafa o vede pe Asiye stând de vorbă cu un bărbat cunoscut cu multă vreme în urmă și devine gelos. Certurile dintre ei se înmulțesc până când ajung să fie în pragul divorțului. Asiye își ia băiețelul și se duce să locuiască la taică-său, imamul Osman. Mustafa va plăti scump pentru faptul că a pronunțat cuvântul "divorțez" în fața lui Asiye.

57. Acum Mustafa ar vrea să se împace cu soția lui, dar familia Kaleli este de partea ei. Într-o zi sunt invitați amândoi la un același eveniment, iar faptul că se reîntâlnesc, în loc să ajute, dimpotrivă, face să iasă cu scântei. Familia Kaleli, care o însoțise pe Asiye la eveniment, vrea să-i dea lui Mustafa o lecție de neuitat, așa că pun în aplicare un plan care îl va da pe bietul Mustafa peste cap.


Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.


a fost: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 53 tr                                 urmează: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 58 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Lacrimi la Marea Neagra - prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet











duminică, 10 noiembrie 2019

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 53 rezumat

 Lacrimi la Marea Neagra, ep. 53 rezumat

Episodul 53 din serialul Lacrimi la Marea Neagră începe cu un dezastru. Tahir și Nefes o aduc pe Hazan la conacul lui Genco dar acesta a luat-o cu forța pe Melek și o ține sechestrată într-o casă nelocuită. Melek a găsit acolo niște benzină și a stropit toată casa, apoi, când taică-său s-a întors, a dat foc locului. Din fericire, Tahir o găsește, îl salvează și pe Genco din flăcări, apoi o caută pe Hazan care s-a aventurat înăuntru în căutarea surorii ei. După aceea vin paramedicii, salvarea și lucrurile încep să reintre în normal. Hazan și Ali îi pun unele întrebări lui Genco dar lui nu-i pasă. Melek își amintește că taică-său a amenințat-o că o bagă pe Nilufer la azil și le omoară pe Hanife și pe Hazan.

După ce fetele și Genco ajung la vilă, el cere oamenilor lui să răspândească niște postere prin oraș. Nu se arată ce fel de postere, dar el ar vrea ca lumea să se enerveze pe Kaleli și să arunce cu pietre în afișe când le vor vedea. La etaj, Hazan vrea să știe dacă Genco a abuzat sexual de Melek, însă fata nu răspunde. Acasă la Kaleli, toată lumea a flat de ce au venit Tahir și cu Nefes atât de târziu în seara aceea, iar Saniye o dojenește pe nora ei că este însărcinată și ar trebui să fie mai cu băgare de seamă.

Afișele din oraș menționează că Nefes Kaleli a fost violată. Tahir se enervează și vrea să-i ceară socoteală lui Genco pentru așa ceva, ducându-se la vila acestuia împreună cu Mustafa. Aici fratele mai mare află că Murat lucrează pentru afacerist. Când lucrurile degenerează, apare Ali care pune punct agresiunilor. Între timp, oamenii furioși sparg geamurile casei Kaleli cu pietre.

 Lacrimi la Marea Neagra, ep. 53 rezumat

Murat, care nu vrea să înțeleagă că ar trebui să stea departe de Genco, continuă să lucreze pentru el și are de dus un transport de marfă. Însă în camion se află arme de contrabandă, care se presupune că vor fi găsite la primul punct de control. Genco a orchestrat totul în așa fel încât Murat să aibă probleme și să aducă și mai multă dezonoare familiei sale. Însă la punctul de control, oamenii legii găsesc camionul gol. Genco intuiește că Fikret a făcut schimbul de camioane și îl sună, iar acesta confirmă că așa a fost, dar zice că a vrut să protejeze conținutul adevăratului camion de oamenii legii.

La școală Yigit are probleme din cauza afișelor (la turci o femeie care a fost violată nu e considerată victimă, ci vina e aruncată pe ea că i s-a întâmplat așa ceva, pentru că înseamnă că e de moravuri ușoare). Nilufer este sedată aproape permanent de către Genco. Melek și Hazan se bucură că sunt împreună, chiar dacă pot să fie libere doar în dormitorul lor. Murat află chiar de la Genco despre armele pe care trebuia să le transporte și în acel moment îi dă înapoi cheile de la mașină și demisionează, apoi pleacă. Fikret apare imediat și îi spune să urce în mașină, că are o surpriză nouă pentru Genco (în afară de aceea cu camionul gol). În retrospectivă vedem cum Genco aranjează ca Murat să fie înfundat de tot, ordonând unui om de-al lui să aducă pușca pe care erau amprentele lui Murat și s-o ducă la poliție să-l reclame, apoi să le arate mormântul acelui tânăr omorât de el fără să știe. Surpriza lui Fikret este că pușca aceea a dispărut. De fapt, omul care a luat-o când Murat trăgea la țintă, era un informator de-al lui Fikret.

 Lacrimi la Marea Neagra, ep. 53 rezumat

Nefes reușește s-o facă pe Melek să vorbească și aceasta îi spune totul despre cum se poartă Genco acasă. Nefes o duce la Ali să povestească și acolo, apoi fata face plângere, astfel ca Genco să poată fi arestat. Între timp, camionul cu armele a fost găsit de poliție, iar un om de-al afaceristului îi spune despre asta, dar adaugă că numele lui nu va fi asociat cu această contrabandă, doar va suferi pierderi financiare. Genco este eliberat, însă cazul va fi preluat de un procuror. Până să ajungă el acasă, Nilufer deja a părăsit vila, ducându-se la Hanife. Genco bănuiește unde este soția lui și, foarte furios, se duce după ea. Nefes ajunsese și ea la Hanife, dar cineva sună la ușă și ea deschide crezând că este Tahir. De fapt, e unul din oamenii lui Genco care o răpește.

Nefes avea niște dureri abdominale suspecte și la spital medicii se mai uită odată pe niște imagini și constată că una dintre sarcini este normală, dar mai este o sarcină, extrauterină, care trebuie operată de urgență. Acum ei speră ca Nefes să fie găsită cât mai repede și adusă la sala de operații. Melek primește un apel și este constrânsă să renunțe la plângerea împotriva tatălui său vitreg, sub amenințarea că altfel Nefes va fi omorâtă. În telefon se aude un lătrat și Melek știe că Nefes este la fermă. Hazan îl sună pe Tahir care pleacă s-o salveze pe soția sa. O găsește pe Nefes într-un spoi de agonie și abia poate vorbi....

Va pierde Nefes sarcina? Va suferi Genco consecințele legii? Toate acestea le veți afla din rezumatele următoare. Reveniți și mâine pe pulbere-de-stele.com


Aici se încheie sezonul 2 al serialului

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 51-52 tr                                 urmează: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 54-57 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Lacrimi la Marea Neagra - prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet











vineri, 8 noiembrie 2019

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 51-52 rezumat

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 51-52 rezumat

51. Mustafa supraviețuiește ambarcațiunii care se scufundă, cu toate că nu se întâmplă la fel și cu echipajul. Dar până când se va afla că el este în viață, familia Kaleli se confruntă cu durerea unui doliu.
Tahir află că Genco a ordonat scufundarea vasului Kaleli 1, se duce la o petrecere organizată de afacerist la care dă peste Murat, fapt care îl enervează mult mai mult. Tahir se decide să își salveze fratele din ghearele lui Genco.
Pentru prima dată Yigit, care o prețuiește foarte mult pe profesoara sa Hazan, află ce a făcut tatăl său ca s-o salveze și copilul are o anumită atitudine față de Tahir. Ca de obicei, când nu înțelege ce se întâmplă și consideră că este neglijat, Yigit dispare. Nefes și Tahir îl caută și au de trecut un test important când îl găsesc.

52. După ce Nefes îl vede pe Genco alături de Melek, își dă seama că viața fetei nu este aceea care ar trebui să fie. Nefes începe să se intereseze despre fată, dar între timp ea fuge de acasă. Nilufer va plăti prețul pentru acest gest.
Tahir, care vrea să-l scoată pe Murat de sub influența lui Genco, acționează în așa fel încât Murat este împins într-o situație foarte periculoasă, de care nici el nici fratele său nu sunt conștienți. Din cauza firii sale impulsive, Tahir îl va pierde de tot pe Murat.
Nefes, care vrea să devină vocea purtătoare de cuvânt a femeilor care au parte de violență domestică, se duce să vorbească într-o emisiune la un post de radio local. Genco observă că Melek vrea să ajungă la Nefes și face tot posibilul s-o oprească, dar stârnește în Melek o încăpățânare acerbă, care-l înfurie peste măsură.


Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.


a fost: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 50 tr                                 urmează: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 53 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Lacrimi la Marea Neagra - prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet











joi, 7 noiembrie 2019

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 50 rezumat

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 50 rezumat

Genko, gândindu-se la refuzul direct la familiei Kaleli, se hotărăște să-i distrugă. Noaptea, o ambarcațiune acostează lângă una din bărcile lui Mustafa și trei tipi mascați, îmbrăcați în negru, intră în barca cealaltă, la camera motorului. Oamenii lui Genco plasează explozibil. Dimineața Mustafa vrea să scoată nisip împreună cu căpitanul Cemal, iar Tahir ar trebui să rămână cu familia. Peste zi, Tahir primește un telefon de la un număr necunoscut că ambarcațiunea s-a dus la fund iar operațiunile de salvare sunt în derulare.

În episodul trecut, Nefes și Tahir erau la spital, unde medicul ginecolog le explică faptul că nu au de ce să se teamă, că totul este în regulă. Genco se află la salonul de manichiură iar Murat vrea să-i vorbească, dar afaceristul spune că-l înțelege că are probleme cu familia că și el a avut cândva. Murat spune că nu este vorba despre neînțelegeri, dar Genco își vede de ale lui și vorbește în continuare la fel, pentru ca cei din jur să creadă că Murat este în conflict cu Kaleli. Apoi îi oferă o cameră la hotel, pe care i-o va plăti el, ca semn de recunoștință pentru că i-a salvat viața. În retrospectivă, vedem că Genco s-a interesat la Cemil Dagdeviren despre Murat și așa a aflat mai multe despre geamăn.

Hanife se duce pe la familia Kaleli să aducă niște leacuri pentru rana lui Tahir, fără să-i pese că el este însurat, dar când Osman pomenește despre Murat, ea se gândește la acesta ca la un viitor ginere, iar Hanife este condusă la ușă. Murat a acceptat oferta de a rămâne la hotel iar a doua zi este așteptat de Genco care-i propune un job. Geamănul refuză, considerând că omul nu-i este dator chiar într-atât. Genco îi lasă cartea de vizită, dar Murat îi spune că și-a uitat cheile de la mașină la el. Însă afaceristul zice că nu sunt cheile lui, ci poate sunt cele de la mașina lui Murat. Genco i-a lăsat cadou o mașină, cu care îl îndatorează până peste cap pe geamăn. Apoi Murat îl sună pe Fatih să-i spună că de acum înainte el va merge pe propriul său drum. Când Fatih întreabă ce-i cu mașina aia, el nu-i spune nimic despre felul în care a obținut-o, ci doar îi atrage atenția că nu ar trebui să rămână toată viața în umbra lui Mustafa. Fatih se duce la birou unde are parte de aceleași rele tratamente din partea fratelui mai mare ca și până acum, ceea ce-l pune pe gânduri și îl face să privească altfel cuvintele lui Murat.

Mercan găsește hăinuțele dăruite lui Nefes la gunoi și le ia de acolo apoi le aruncă în mare. La docuri Cemal îi spune lui Mustafa că deja 4 afaceriști din Trabzon i-au vândut lui Genco firmele lor. Ali trece pe acolo și spune că autorii jafului nu au fost prinși și că jaful din ziua precedentă a fost un fel de mesaj. Tahir își propune să treacă pe la Fikret, care-l cunoaște pe Genco, să-l întrebe despre acesta. Fikret îi spune că Genco este foarte bogat dar că este un tip cu multe părți ascunse, că o mare parte din bani i-a făcut prin trafic de droguri, arme și alte afaceri ilegale. Concluzia este că el n-ar trebui să se amestece în treburile lui Genco pentru că lucrurile ar putea ieși foarte urât, dar Tahir nu pare să fie dispus a urma sfaturile date cu sinceritate.

Mai târziu Genco se întâlnește cu Murat și acesta îl provoacă la un fel de partidă de tir ca să vadă cât de bine știe să tragă. Însă după ce Murat trage câteva focuri într-o țintă dreptunghiulară de mărimea unui om, un bodyguard de-al lui Genco ia arma (cu amprentele lui Murat pe ea), o învelește într-o pânză și o ascunde în haină. Apoi se duce la ținta de după care scoate cadavrul celui care a vrut să-l înjunghie pe Genco. Astfel, Murat poate fi acuzat de crimă. După aceea afaceristul zice că acea cameră de hotel este plătită permanent pentru Murat și că el ar trebui să se îmbrace cu haine scumpe și elegante. Genco propune ca Murat să-l cunoască pe fiul său, Tarîk, care momentan se află în Rusia cu afaceri. După ce geamănul pleacă, Genco ordonă oamenilor săi acțiunea de montare a explozibilului în ambarcațiunea lui Mustafa.

Nefes și Tahir merg să-l ia pe Yigit de la școală și observă că Hazan este noua profesoară. Acest lucru nu le este pe plac, mai ales lui Nefes care redevine geloasă, în special pentru că Yigit zice că profesoara lui e tânără și frumoasă. Genco se pregătește să serbeze ziua fiicei sale Melek și merge cu ea la cumpărături. După aceea se invită la Cemil Dagdeviren la o cafea. O anunță și pe Nilufer despre asta adăugând că se așteaptă ca Hazan să vină și ea la aniversarea surorii sale.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 50 rezumat

Acasă la Kaleli se discută despre plecarea lui Murat. Fatih se preface că nu știe nimic, dar apoi îl așteaptă pe geamănul lui în restaurantul hotelului unde acesta locuiește. Murat vine îmbrăcat elegant, dar Fatih nu este impresionat. Familia Tamar ajunge la Cemil acasă, la cafea, dar conversația se leagă greu. Cemil și Genco rămân singuri, iar afaceristul începe să se intereseze de Kaleli. Înainte să plece, Genco o invită pe Mercan la ziua lui Melek.

La Kaleli, Mustafa este sfătuit de Osman să nu se mai poarte urât cu gemenii, dar acesta nu ascultă, deși toată lumea este de acord că greșește. Mai mult, chiar se ceartă cu Fatih care îl lasă baltă și pleacă. Osman îi spune lui Tahir că Genco este un tip foarte periculos, e venit de 15 ani în Trabzon, toată lumea știe cu ce afaceri dubioase se ocupă, dar nimeni nu face nimic să-l oprească.

Genco află și despre cancan-urile lui Tahir și Nefes din cauza lui Vedat. În aceste momente Tahir primește telefonul din prima scenă a episodului 50 din serialul Lacrimi la Marea Neagră. Acum toată familia se duce la docuri să aștepte rezultatul căutărilor. Dar paza de coastă se întoarce cu două cadavre acoperite....

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 49 tr                                 urmează: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 51-52 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Lacrimi la Marea Neagra - prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet











marți, 5 noiembrie 2019

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 49 rezumat

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 49 rezumat

După ce îl vede pe Tahir ajutat să se îmbrace de către Hazan, bineînțeles că gelozia preia controlul asupra lui Nefes și cei doi se ceartă. Nefes spune că este sora lui Tahir, în așa fel încât Hanife să creadă mai departe că el e un candidat la însurătoare pentru nepoata ei. Tahir bănuiește că totul e un joc al hormonilor sarcinii, dar soția lui chiar este supărată. După aceea în episod aflăm câte ceva despre cine este Hanife și de unde provine. Acasă la Kaleli, Nefes se duce sus, încă nervoasă, iar Tahir și Mustafa trebuie să explice totul restului familiei. Osman mai îndulcește nervii lui Nefes, care se arată ceva mai potolită când Tahir pleacă la serviciu.

La docuri, un tip ciudat vine la Mustafa și îi înmânează un plic apoi dispare. În plic se află o invitație la un eveniment, se specifică locul și data dar nu se spune nimic despre ce ar fi vorba. Acasă, Nefes învață și după aceea stă de vorbă cu Asiye și zice că nu vrea să păstreze hăinuțele de bebeluș dăruite de Mercan. Asiye îi povestește cumnatei sale despre băiatul cu care Cemil vrea să-și cupleze fata.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 49 rezumat

Mustafa află de la un căpitan că invitația era de la un anume domn Genco, un tip străin, venit nu se știe de unde, care ar vrea să cumpere toate companiile care fac comerț cu nisip din Trabzon. Apoi căpitanul spune că Genco nu este numele adevărat al individului, și că e un tip plin de bani proveniți din surse dubioase. Cemil se vede cu acest domn Genco, care îl întreabă despre Mercan, evident, fiul său Tarîk, fiind cel cu care Cemil ar vrea să-și mărite fata. Pe de altă parte Genco este tatăl vitreg al lui Hazan. Când ajung la subiectul afacerilor cu nisip, Cemil îl informează pe Genco că toată lumea din Trabzon va vinde, cu excepția familiei Kaleli. Cemil îl invită pe viitorul său socru la el la cină a doua zi.

La docurile Tamar începe evenimentul organizat de Genco. Tahir și Mustafa se află acolo iar Genco le spune că vrea să cumpere compania, dar cei doi frați sunt mai preocupați de poftele de gravidă ale lui Nefes decât de ofertă. Tahir spune răspicat că ei nu vând și pleacă. Între timp, acasă la Hanife a apărut Nilufer, mama lui Hazan (și soția lui Genco), care vine să-și vadă fata și s-o convingă să meargă la vila ei, dar Hanife nu este de acord.

A doua zi dimineață, Mustafa găsește biroul răvășit și pe Murat dormind acolo și mirosind a alcool. Ali vine să investigheze jaful. În retrospectivă vedem cum oamenii lui Genco au organizat jaful și aveau ordin să incendieze biroul, dar văzându-l pe Murat acolo, au renunțat la acest ultim punct al planului lor. Geamănul, sătul de acuzațiile fratelui mai mare, pleacă acasă și își face bagajele, apoi dispare. La cină, cu toții așteaptă vești de la Ali sau Tahir despre Murat.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 49 rezumat

Seara, Genco, Nilufer, fiica cea mică, Melek, Cemil cu Turkan și Mercan se află la un restaurant select. Se aduc bucate alese cu grijă, dar Turkan preferă să nu se atingă de ele pretextând că nu-i este foame. Pentru că Genco este un tip dur, Nilufer se duce la baie și de acolo îi trimite un sms lui Melek să vină la ea, apoi o trimite afară s-o vadă pe Hazan care este sora ei. După ce Dagdevirenii pleacă acasă, Genco o duce cu forța la baie pe Nilufer și o dă cu capul de ușa metalică, amenințând-o că nu trebuia să-l păcălească, apoi dă niște apă pe jos. După aceea cheamă managerul spunându-i că soția lui a alunecat pe podeaua umedă și s-a lovit la cap. Afară, Melek este supărată pe sora ei, educată în străinătate, în timp ce ea trebuie să-l suporte pe tatăl vitreg.

A doua zi dimineață, Tahir găsește patul gol. Nefes a avut o sângerare și vine de la baie. Când el aude așa ceva, îi arată soției lui înregistrarea cu Vedat și apoi pleacă amândoi la spital. Murat s-a ascuns într-o barcă aparținând lui Genco, astfel având ocazia să-i salveze viața individului când cineva vine să-l înjunghie. Genco i se arată recunoscător, dar când aude numele lui Murat se pare că-i încolțește în minte un plan de a-l folosi pe geamăn împotriva propriei familii.

Episodul 49 din serialul Lacrimi la Marea Neagră se încheie cu scena de la spital, când Tahir se uită atent la ecografia care este în desfășurare. Ce va urma? Ce va face Nefes când va afla că noua profesoară a lui Yigit este Hazan? Ce fel de om este Tarîk, fiul lui Genco? Toate acestea le veți afla din rezumatele următoare. Reveniți și mâine pe pulbere-de-stele.com

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 48 tr                                 urmează: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 50 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Lacrimi la Marea Neagra - prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet











luni, 4 noiembrie 2019

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 48 rezumat

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 48 rezumat

Ca multe dintre episoadele serialului Lacrimi la Marea Neagră, și acesta începe cu o scenă care se va petrece mai târziu. Tahir umblă în noapte cu o lanternă în apropierea gospodăriei unei bătrâne, dar bateria i se termină și lumina se stinge. Găinile îl simt și încep să cotcodăcească, iar femeia crede că e vreo vulpe care dă iama prin păsăretul ei și ia pușca încărcată, iese afară și trage. Tahir scoate un vaiet și cade la pământ. Femeia, speriată, își dă seama că a împușcat un om și merge la el să vadă ce se poate face. În acest timp nepoata ei revine dintr-o plimbare cu calul și se uită curioasă la Tahir care este inconștient.

După această scenă se revine la Nefes care era leșinată în casă. Tahir este acela care o găsește și se duce imediat cu ea la spital, bănuind că doctorița nu a făcut bine analizele sau îi ascunde ceva. Abia pe patul de spital Nefes își revine și medicul spune că aceste lesinuri sunt normale în primele 3 luni de sarcină. Apoi ea îi povestește lui Tahir că a mai pățit așa ceva când stătea în furgonetă, dar atunci era din cauza foamei. Tahir stă de vorbă cu doctorița care îi spune doar că totul poate fi din cauza factorului Rh din sânge, care este negativ la Nefes și pozitiv la făt.

Fikret se duce și el în parc și stă de vorbă cu Balîm și cu Yigit apoi le dă bani de buzunar, sub privirile aspre ale lui Saniye. Când se depărtează, este apelat de cineva, apoi, în urma informațiilor primite, îi cheamă la el acasă pe Tahir și Nefes. Dar pentru că Mustafa are nevoie de ajutor cu supărăcioasa de Asiye, doar Tahir se va duce la Fikret în timp ce Nefes pleacă spre casa lui Osman. Acolo ea află că Asiye s-a supărat de când Mustafa și-a schimbat parola de la telefon și bănuiește că are o amantă.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 48 rezumat

La Dagdevireni, Turcan, care a auzit discuția dintre Mercan și Tahir, nu înțelege de ce ea i s-a destăinuit și i-a spus că încă îl iubește, iar Mercan zice că nici ea nu își înțelege gestul, știind că pe Tahir cuvintele ei nu-l impresionează. Turkan conchide că dacă va continua așa, Mercan va avea doar de suferit și că trebuie să treacă peste și să meargă mai departe.

Tahir se duce la Fikret care se află în posesia dosarului medical al lui Vedat, cu informații luate de la medicul fiului său și de la asigurările de sănătate. Acolo nu scria că Vedat ar fi avut vreo problemă, așa că Fikret presupune că el a mințit, dar dă asigurări că poate aranja cu un medic anumite teste ca să fie siguri. Tahir ia dosarul cu el. Nefes o readuce pe Asiye acasă, iar la cina cu familia reunită ea îl întreabă pe Mustafa de ce și-a schimbat parola, iar el răspunde că a uitat-o pe cea veche și că a introdus greșit o parolă de 3 ori, apoi telefonul s-a blocat și a fost nevoit s-o schimbe.

Noaptea, Nefes are poftă de grapefruit, așa că acum toți bărbații Kaleli se duc să caute fructe, deși peste tot este închis. Până la urmă ei fură dintr-un depozit și sunt aduși la poliție. Ali se amuză pe seama lor, însă în final ei vin acasă cu grapefruit chiar dacă acum Nefes doarme. A doua zi dimineața, Mercan îl sună pe Tahir și îl roagă să vină să vorbească ceva cu el. Pe la prânz se întâlnesc pe malul Mării Negre și o vedem pe ea cum își amintește de logodnă, apoi de fapta lui Vedat și de perioada de pareză. Înainte de a pleca de acasă, Mercan pune niște pastile în geantă. Când ajunge la locul întâlnirii ea îi cere lui Tahir niște apă, îi spune din nou că îl iubește dar și că n-o s-o mai audă zicând așa ceva vreodată. Apoi își ia rămas bun de la el. Tahir își dă seama că ceva nu este în regulă și o cheamă pe Nefes.

Murat se decide să mai copilărească puțin și începe să caute fete pe internet, pe site-uri de dating. Astfel o găsește pe Pînar, o fată frumoasă, cel puțin în poza de profil, unde mai este o fată, ceva mai puțin atrăgătoare. Când se întâlnește cu ele, constată că pe cea frumoasă o cheamă Gulce, iar cealaltă este Pînar. Mercan se duce la o prietenă, pe nume Serender, și acolo înghite un pumn de pastile cu apa cumpărată de Tahir. Nefes cu soțul ei deja o caută pe Mercan și ajunge să bată la ușa lui Serender. O găsesc pe Mercan acolo, dar fata deja cade inconștientă datorită pastilelor. Ei o duc la spital unde i se administrează lavaje gastrice, iar Mercan își revine ceva mai târziu.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 48 rezumat

Acum toată lumea află de isprava lui Mercan iar Tahir se duce la Osman să își revină din sentimentul de vinovăție care l-a cuprins. Imamul spune că întotdeauna persoanele tăcute și retrase trăiesc într-o lume imaginară, iar dacă ceva sau cineva le distruge această lume, ei nu pot supraviețui în realitate. El consideră că Tahir nu are nicio vină iar Mercan își va da seama mai târziu că mulți din jurul ei o iubesc. Înainte să plece, Osman îi dă lui Tahir o pungă cu medicamente pe care s-o ducă lui Hanife, femeia care trăiește sus pe munte....Urmează scena arătată la începutul episodului. Hanife îl ia pe Tahir în casă, și, neștiind cine este, își propune să-l facă bărbatul nepoatei ei, Hazan. Însă deocamdată îi îngrijește rana.

La Kaleli, Nefes observă că Tahir nu a venit acasă și îl alertează pe Mustafa. Frații împreună cu Ali îl caută toată noaptea, fără succes. Osman le spune ce s-a petrecut în ziua precedentă, iar Mustafa și Nefes se duc la Hanife, care afirmă că Tahir este logodnicul nepoatei ei și că cei doi și-au petrecut noaptea împreună. Nefes este uimită și se avântă în camera unde Hazan îi pune lui Tahir cămașa pe el. Oare îl va ierta Nefes pe Tahir după această scenă grăitoare? Veți afla răspunsul din rezumatele următoare. Reveniți și mâine pe pulbere-de-stele.com


Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.


a fost: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 47 tr                                 urmează: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 49 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Lacrimi la Marea Neagra - prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet