Excursie Paris - Coasta de Azur: ziua 7, castelele de pe valea Loarei

sursa: wikimedia

Am plecat din Paris într-o dimineață incertă, cu cer relativ înnourat. Cu toate acestea se anunța o zi frumoasă de vizită. În scurt timp am ajuns la castelul Chambord, o construcție masivă cu o arhitectură deosebită, renascentistă cu accente tipic franțuzești. Este unul dintre cele mai cunoscute și ușor de recunoscut castele din lume, datorită acestui stil arhitectonic care-l face să se distingă rapid printre alte castele din aceeași perioadă.

Excursie Paris - Coasta de Azur: ziua 5, Versailles

Începem ziua a cincea din circuitul nostru odihniți și nerăbdători să vedem Versailles-ul. Înainte de prânz ajungem în micul orășel cu același nume, într-o parcare imensă. Îmi iau mai multe repere ca să găsesc autocarul la întoarcere și fac slalom printre câțiva negri senegalezi (ne zice ghida) care au diverse suveniruri de vânzare. Grupul nostru ajunge la coadă la bilete. Avem la dispoziție cca 90 de minute cu totul. În curte, mai multe cozi șerpuiesc în meandre strânse și ne întrebăm oare cât avem de stat până să intrăm efectiv în palat. Stând cuminți la rând, aflăm că fiecare parte de castel are preț de vizită separat. Doar palatul principal, costă 15 euro. Grădinile, încă 7, Micul Trianon, încă 10 euro, Marele Trianon+palatul+grădinile = 35 de euro. Sunt fel de fel de combinații de vizitat, timp să ai. Din păcate, asta e exact ceea ce noi nu prea avem. Iau bilet numai pt palatul principal, pt că pe pereții sălilor în care înaintăm către casa de bilete scrie că grădinile se vizitează gratuit. De fapt nu e adevărat. Poate că la pachetul de vizită complet, grădinile or fi gratis, dar așa, costă. Oricum mă gândesc că nu știu dacă am timp să văd grădinile.

Iau biletul și fug spre restul grupului care se ceartă cu câțiva negri la una dintre intrările în palat. Știind că avem timp puțin la dispoziție, o parte a grupului încearcă să-i convingă pe paznici că trebuie să intrăm cu prioritate, fără să mai stăm la imensele cozi. Senegalezii, nimic!! Bouges pas și bouges pas (:)) adică să nu mișcăm). Mă duc resemnată undeva pe la jumătatea unei cozi în spatele unui cuplu austriac sau german. Coada înaintează relativ greu, eu sunt cu ochii pe ceas. Trec vreo douăzeci de minute. Mai am o jumătate de oră și trebuie să alerg la autocar. Deja de o oră stau la cozi. În sfârșit ajung în palat. Mai sunt 20-25 de minute. În zece minute trec prin câteva săli. Sala oglinzilor n-o găsesc. Apartamentele doamnelor nu le pot vedea, un paznic mă îndrumă înapoi către intrarea la bilete. Nu înțeleg. Poate pe acolo e și intrarea în aripa apartamentelor doamnelor, dar nu mai stau să parlamentez cu senegalezul. Cea mai neplăcută surpriză este că acești negri, deși provin din fostele colonii franceze, nu vorbesc o franceză standard (de engleză nu mai zic, abia mormăie câteva cuvinte uzuale) și nu te poți înțelege ușor cu ei. Nu e numai senzația mea, mai mulți colegi de călătorie spun același lucru, și unii dintre ei știu franceză bine de tot. Mă mulțumesc cu cele câteva săli de la parter și cu un colț din grădini, pe care îl poți vedea din curtea palatului.

Caut o toaletă, nu găsesc. Alerg spre autocar. Din fericire, suntem doar vreo 3-4 turiști și șoferii. Înseamnă că se mai întârzie un pic, îmi zic destinsă că pot merge la un bar să caut toaleta. Sigur că la un bar intru, dar precum știam de mai demult, francezii, cel puțin, nu te lasă să le folosești toaletele dacă nu comanzi ceva. Îi dau 2 euro negresei de la tejghea - atât costă o cafea - și cobor în grabă scările până la subsol. Când revin ea mă așteaptă cu cafeaua pusă, dar îi spun zâmbind larg că este a ei, eu trebuie să fug la autocar. Râde bucuroasă, zice și mersi, madame! iar eu mă îndrept către negrii cu suveniruri de unde iau câte ceva pentru cei dragi de acasă. Cel mai bun preț îl obțin la brelocurile cu turnul Eiffel, 1 euro 5 bucăți. Apare poliția și negrii dispar instantaneu, unul aruncând marfa într-un canal. Probabil că știe el vreo metodă de a și-o recupera după ce pleacă polițaii de-acolo.

După vreun sfert de oră plecăm din nou către Paris, unde aveam să vizităm orașul până spre miezul nopții. Însă Versailles-ul rămâne un vis pe care vreau să-l mai visez odată, mai pe îndelete, cine știe, poate chiar vara viitoare. Dar să vă spun povestea.

Versailles-ul a fost la începuturi un domeniu care aparținea familiei florentine Gondi. Regele Ludovic al XIII-lea vizitează domeniul și construiește acolo o casă de vânătoare pe la 1624. După opt ani reușește să cumpere domeniul de la proprietari și începe să lărgească clădirea deja făcută. Dar succesorul său, Ludovic al XIV-lea, Regele-Soare, monarh absolut, este acela care transformă totul în palatul grandios, rafinat și elegant de astăzi. În 1682 Ludovic-Soare își stabilește reședința regală la Versailles, plecând de la Luvru, pe care îl dedică păstrării colecțiilor de artă. Cum construcția a noi palate pe acel domeniu și decorarea continuă a celui principal cerea o investiție masivă, iar visteria Franței nu o putea asigura, ministrul de finanțe, Colbert, este nevoit să se gândească la o nouă modalitate de a face bani. Astfel iau naștere manufacturile regale aparținând familiei Gobelin, unde se vor țese celebrele tapiserii în punct de goblen, meșteșug de lux care revigorează visteria regală și care avea să reprezinte o sursă principală de venituri pentru finanțarea extinderii complexului de palate de la Versailles.

La palat au mai avut reședința și următorii doi regi, Ludovic al XV-lea și al XVI-lea. Ultimul se mută pentru scurt timp, între 1715-1722 la Vincennes apoi la Paris, pentru a reveni la Versailles în cele din urmă. Cea mai importantă modificare adusă de el palatului este redecorarea apartamentelor reginei.

După 1830, când pe tron se afla regele Ludovic-Filip I, Versailles-ul devine pentru prima dată muzeu - de istorie a Franței. Iar astăzi este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice ale Franței și ale lumii, un loc unde îți dorești mereu să revii, pentru că de fiecare dată mai rămâne ceva neexplorat sau pe care nu l-ai contemplat îndeajuns.

Pentru alte articole dedicate acestei excursii vizitați linkul excursie Paris-Coasta de Azur

Excursie Paris - Coasta de Azur: ziua 4, Paris

Cum spuneam în postarea precedentă, din cauza traficului extrem de aglomerat pe Germania, ajungem pe la 3 dimineața la Paris, la hotelul Campanile Bagnolet. Nu dispunem de prea mult confort, pentru că hotelul are camere mici, geamurile nu se deschid deloc, scrie pe ele că din rațiuni de securitate (! nu-mi dau seama cum ar putea intra hoții și de ce ar vrea să fure dintr-un hotel de 3 stele - adică de 2 de la noi), aerul condiționat este instalat per hotel și nu ai cum să-l oprești sau să-l reglezi pe o temperatură mai mare, iar la ora aia din noapte e chiar frig în camere. Mergem la recepție și aflăm că se oprește la 3 noaptea și se dă drumul din nou la 6 dimineața și că toate comenzile sunt la ei. In fiecare noapte tremurăm de frig iar colega mea de cameră pune câte un prosop pe grilajul de unde "bate vântul" ca să mai atenueze efectul. Internetul are o conexiune slabă, dar merge destul de bine în timpul zilei, când nu sunt mulți utilizatori conectați. Se face curat zilnic, se schimbă așternuturile și prosoapele zilnic, de curat este curat, nu am nimic de zis în această privință.

Partea cea mai bună a hotelului e că are lipit de clădire un mall cu un hipermarket Auchan și un McDonalds, și că atunci când ieși din hotel, dai de o stație de metrou (magistrala 3). Ca amplasare este și foarte aproape de castelul Vincennes, fostă reședință regală, care merită vizitat pe exterior (că interioarele sunt goale).

Cum somnul ne sărise, explorăm holurile de la etajele inferioare ca să găsim ieșirea pe terasă, la fumat. O găsim la etajul 1, unde se află și restaurantul, și unde un negru doarme pe un fotoliu cu picioarele pe măsuța din fața lui, în stil american. De altfel în tot hotelul personalul este cu foarte mici excepții, de culoare. Și încă ceva: Parisul pare invadat de populație afro; senzația mea este că peste 50% din parizieni sunt acum de rasă neagră. Dar asta intră în categoria "de-ale vremurilor". Acum douăzeci de ani, Parisul era plin de asiatici.

Eu și Anca suntem liniștite. Avem o zi de somn, pentru că vizitarea Parisului va începe astăzi după miezul zilei. Eu aleg să rămân la hotel, să mă odihnesc, să fac treburi casnice. Și chiar am avut o zi ca acasă: spălat ceva rufe, shopping la mall, stat pe net și văzut seriale.

Dar Anca a mers să vadă Parisul. Orașul de azi este construit în jurul nucleului alcătuit din ceea ce se numește Ile de la Cite (Insula Cetății), insulă formată de uscatul de formă ovală cuprins între două brațe ale Senei. La început, adică acum peste 2000 de ani, cetatea se numea Luteția, dar în timpul dominației romane numele i s-a schimbat în Paris. Ile de la Cite este dominată de clădirea palatului de justiție și de catedrala Notre Dame, construită în stil gotic încă din 1163, catedrală sumbră, puțin luminată natural în interior, sursă de inspirație pentru Victor Hugo și al său celebru personaj cocoșat, din romanul Notre Dame de Paris, care își petrece aproape toată viața pe lângă zidurile acestui lăcaș.

Peste Sena se trece pe poduri, mai noi sau mai vechi, cu nume mai sonore sau mai anonime. Pont Neuf, cel mai vechi pod din Paris care este încă utilizabil, emană istorie când calci pe el. Datează din secolul al 16-lea și pare cu mult mai solid, prin arcadele sale de piatră, decât unele construcții moderne.

În această primă zi de vizită s-a mers și la Luvru, fostul palat regal, fosta fortăreață construită de Filip al II-lea în sec. al 12-lea. În 1862 Ludovic Soare alege Versailles-ul ca reședință regală și lasă Luvrul drept locul unor colecții de artă. Napoleon, un fin cunoscător într-ale artelor, cerea conducătorilor teritoriilor cucerite să-i dea un fel de tribut în opere de artă pe care le depozita tot în Luvru. Astăzi palatul este unul dintre cele mai mari muzee de artă din lume, în care te întâmpină la intrare Victoria din Samotrace, apoi găsești micul pătrat de pe care de secole zâmbește enigmatic Gioconda.

Târziu, seara, grupul s-a întors la hotel. A doua zi aveam iarăși să vedem Parisul, dar și Versailles-ul, de dimineață. Avea să fie o zi plină, cu multe obiective de văzut.

 Pentru alte articole dedicate acestei excursii vizitați linkul excursie Paris-Coasta de Azur