Se afișează postările cu eticheta Omer. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Omer. Afișați toate postările

marți, 4 septembrie 2018

Dragoste de contrabanda episoadele 29-30 tr rezumat



Dragoste de contrabanda episoadele 29-30 tr rezumatHussein încearcă să-i explice lui Nedret că ei și familia Denizer sunt diferiți și că nu va putea avea loc o căsătorie, dar Nedret este sigură că dragostea dintre Elif și Omer va triumfa. Disputa continuă până când Nedret îl provoacă pe Hussein să spună deschis ce gândește, tuturor, lucru pe care acesta nu ar vrea să-l facă. Omer și Elif se află în casă și când se așează la masă, el o cere de nevastă, iar Melike se oferă să le punaă casa la dispoziție. Nedret acceptă în calitate de mătușă, să-și dea nepoata lui Omer.

Cigdem rămâne însărcinată și îl pune pe Arda să aleagă între Pelin și copilul lor. Pe de altă parte, Pelin, auzind așa ceva, se îndepărtează de Arda, considerând că pe primul loc trebuie să fie copilul. Arda, însă, vrea să fie sigur că Cigdem spune adevărul și îi va cere să meargă la doctor amândoi.

Pinar, care a făcut o operație, se interesează despre niște amănunte, precum de ce Tayyar nu a operat-o în spitalul lui ci acasă, și cine este donatorul. Metin fuge de la fermă și este căutat peste tot. În timpul ceremoniei de logodnă, el o sună pe Nilufer și o cheamă s-o vadă, că este pe moarte. Într-adevăr, Metin sângerează. Omer o întreabă pe Nilufer cine a sunat-o dar ea minte că o prietenă. Noaptea, se furișează din casă și ajunge la Metin care-i povestește că a fost mințit și că i s-a scos un rinichi dar el a fugit de la locul operației. Nilufer îl duce acasă la prietena ei, Bahar, dar el refuză să fie văzut de vreun medic.

Dimineața, Nedret și Aslî remarcă lipsa lui Nilufer, dar tocmai atunci ea vine acasă. Nedret o prinde cu minciuna și fata este nevoită să recunoască unde a fost. Elif îl sună pe Omer să-i spună ce s-a întâmplat.
Omer se duce la Pinar cu rezultatul testului de paternitate pentru copilul ei, care relevă că Taner este tatăl copilului, iar femeia îl roagă să nu cumva să afle Tayyar pentru că îi va omorî copilul. În schimbul tăcerii, Omer o constrânge pe Pînar să-i spună unde se află Metin/Fatih. Elif, care află că Bahar nu va veni la serviciu, se duce la ea acasă dar acolo sunt Metin și Nilufer, așa că Bahar o minte și scapă rapid de ea.

În ziua în care Arda trebuie să meargă la spital cu Cigdem, ea aranjează cu un lucrător să se dea drept medic și să falsifice o echografie, în așa fel încât să pară că ea este însărcinată. Arda se miră de acest fapt, pentru că, probabil că nu mai avusese de ceva vreme contacte intime cu soția lui și era de mirare că ea este însărcinată. Cigdem este foarte bucuroasă că i-a reușit stratagema, dar Arda tot nu e sigur că acesta este adevărul.

Elif ajunge la Bahar și o găsește pe Nilufer plângând, pentru că Metin a dispărut iar. Însă Omer îi cere să nu mai mintă și să spună unde sunt Bahar și Metin. Apoi vedem că Metin a capturat-o pe Bahar și au fugit pe scara de incendiu. Până la urmă Omer îi prinde, dar Metin amenință că dacă se apropie, îi taie gâtul lui Bahar. Chiar dacă Omer îl asigură că doar pe Tayyar îl vrea, Metin nu-l crede și reușește să fugă împreună cu Bahar cu o mașină furată. Bahar îl bandajează pe Metin și rămâne alături de el, încercând să-l seducă și să-i câștige încrederea spunându-i că și ea este tot o victimă.

Omer se duce la poliție și spune tuturor ce s-a întâmplat în ideea de a încerca acum s-o găsească pe Bahar. Metin află de la Tayyar că este căutat de poliție. Hussein face tot posibilul să-l oprească pe Omer în demersul său, pentru că dacă ajunge la Metin, dă peste Tayyar și afacerile lui din umbră. Astfel, Omer este cât pe ce să-i dea de urmă lui Metin, dar nu găsește decât un telefon abandonat pe trotuar. În toată această degringoladă, Omer o vede pe Ipek, care de curând venise în poliția din Istanbul. Hussein anunță că Ipek îl va înlocui pe Omer.

Bahar se duce acasă la Denizeri și zice că a fost agresată de metin. Omer vine s-o interogheze, fiind foarte circumspect în privința celor spuse de ea. Într-adevăr, Bahar minte, susține că nu știe unde este Metin și spune o droaie de minciuni, iar Omer nu crede o iotă. Elif, care îl vede pe Omer prea implicat în munca sa, îi cere acestuia să evadeze pentru o mică vacanță.
Arda și Pelin o tot întreabă pe Ipek ce caută la Istanbul și ea le povestește că a divorțat, iar soțul ei a luat copilul și de atunci nu i-a mai văzut. Și, mutându-se în Istanbul, speră să-și găsească fiul. Pelin și Arda promit s-o ajute. La un moment dat Ipek îl recunoaște pe cel care i-a răpit copilul.

Tayyar îl somează pe Hussein să-l găsească pe Metin, ceea ce se și întâmplă. Bahar, care este ascunsă, dar vede totul printr-o crăpătură a ușii, încearcă să fugă pe ungeam care se sparge și Hussein aude zgomotul și o împușcă pe Bahar care cade în mare de pe stânci. Metin nu are încotro și merge să se confrunte cu Tayyar.

Omer și Elif petrec fericiți câteva zile, dar într-una din dimineți telefoanele lor sună simultan...

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Dragoste de contrabanda ep. 26-28                                     urmează: Dragoste de contrabanda ep. 31-32

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin












joi, 16 august 2018

Dragoste de contrabanda episoadele 26-28 (61-67) tr rezumat



Dragoste de contrabanda episoadele 26-28 (61-67) tr rezumatÎn ciuda obiecțiilor lui Omer, Elif este arestată. Cei doi rămân împreună până ajung la tribunal, conștienți că situația este cât se poate de gravă. Un martor apare din senin și furnizează informații prețioase, alături de o dovadă către procurorul de caz. Elif este acuzată de spălare de bani, iar Omer și Sami primesc un avertisment pentru operațiunea recent desfășurată. Omer stă ore în șir la tribunal ca s-o vadă pe Elif și s-o sprijine, gândindu-se la un plan prin care s-o salveze pe iubita lui dar și pe Sami din această încurcătură.

Arda și Pelin sunt uluiți de procesul în care i-a implicat Cigdem. Arda, furios, îi cere să-și retragă plângerea dar ea refuză. A doua zi are loc prima înfățișare iar Pelin stă pe banca apărării. Toată situația generată îl va îndepărta pe Arda de Pelin încă odată. Amândoi lucrează la un caz fără știrea nimănui, dar lucrurile între ei nu se îmbunătățesc prea mult. Problema este că Pelin încă nu recunoaște că și ea îl iubește pe Arda.

Pe linie de serviciu, suspiciunile lui Arda în ceea ce-l privește pe Hussein cresc și se hotărăște să-l țină sub obervație urmărindu-l în mod direct. Ceea ce va descoperi îi depășește așteptările. Elif se adaptează cu greu la viața din celulă, iar problemele ei nu se opresc aici - nu i s-a permis un avocat și nici să-l vadă pe Omer. Elif trece prin cea mai grea perioadă din viața ei. Tayyar, care nu stă degeaba, vrea să frângă mândria și siguranța de sine a lui Elif și pune la cale un joc ingenios. La Elif ajunge o scrisoare de mărturisire, pe care ea trebuie s-o semneze, și o amenințare, în caz că refuză. Dacă nu acceptă să semneze, toată familia ei va muri.

Elif semnează resemnată, dar asta nu duce la eliberarea ei, pentru că nu e hotărâtă dacă să dea scrisoarea procurorului sau nu. Tayyar se folosește de toată puterea și influența sa ca s-o distrugă pe Elif. Omer simte că iubita lui este amenințată de ceva grav, face tot posibilul s-o salveze din capcana întinsă de Tayyar, deși are tot mai puțin timp la dispoziție.

Omer are probleme de sănătate iar Hussein vrea să-l convingă să facă o operație neapărat necesară. Polițistul, însă, nu se preocupă de el însuși ci de Elif, și între cei doi frați are loc o confruntare, pentru că este prea evident că Hussein încearcă să-i pună bețe în roate lui Omer. Până la urmă Hussein este încolțit și trebuie să-l oprească urgent pe fratele său și apoi să elimine suspiciunile lui Arda în ceea ce-l privește. Dar ca să obțină ceea ce-și dorește, are nevoie de susținerea lui Tayyar, lucru care, având în vedere cele petrecute recent între ei, nu va fi ușor de obținut. Lațul se strânge la gâtul lui Hussein și el se vede obligat să acționeze.

Nilufer împrumută bani de la Metin ca să plătească suma stabilită de tribunal pentru cauțiunea lui Elif. Când Aslî o întreabă de unde are banii, ea zice că de la mătușa lor Nedret, din Malatya. Minciunile pe care le spune Nilufer vor ieși la iveală mai târziu și asta va da unele bătăi de cap familiei Denizer, când mătușa Nedret se va decide să vină la Istanbul să vadă ce mai fac rudele ei.

Dragoste de contrabanda episoadele 26-28 (61-67) tr rezumatDupă ce Elif este eliberată, Omer este hotărât s-o ceară de soție. În vederea acestui lucru îi pregătește o surpriză frumoasă și o cere de nevastă în fața familiei și a prietenilor. Elif acceptă. Dar nimeni nu vede în acel moment ce pericole îi așteaptă pe cei doi. Mătușa Nedret sosește la Istanbul și vrea să vadă ce se mai întâmplă cu nepoatele ei, dar rămâne în stare de șoc când aude veștile. Consideră că lucrurile au scăpat de sub orice control pentru că Nilufer minte, Elif se mărită cu un tip care nu se ridică la înălțimea familiei lor (crede ea) și este nevoie de o mână de fier care să readucă ordinea în casă. După toate aparențele, niște nori se cam adună deasupra casei Denizer, în special asupra lui Elif și Omer.

Când Tayyar află despre căsătoria celor doi, se înfurie cumplit. Este convins că Omer îl va aresta drept cadou de nuntă pentru mireasa lui. Îl sună pe Hussein ca să facă ceva să împiedice nunta, iar acum Hussein este prin între Tayyar și Omer ca între ciocan și nicovală. În tot acest timp un nou membru al poliției se alătură echipei de investigare a dublei crime și va aduce niște vești proaste. Această polițistă se numește Ipek și e transferată de la Bursa la Istanbul. Rămâne de văzut dacă Arda și Pelin, care află despre această mutare, îi vor spune lui Omer.

Acest rezumat acoperă cca 7 ore de serial fără reclame și corespunde aproximativ ep.  61-67 Pro 2.

a fost: Dragoste de contrabanda ep. 19-25                                     urmează: Dragoste de contrabanda ep. 29-30

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin












duminică, 12 august 2018

Dragoste de contrabanda episoadele 19-25 (47-60) rezumat



Dragoste de contrabanda episoadele 19-25 (47-60) rezumatOmer și comisarul Ali au o altercație, iar când polițistul dă în șeful său, nu mai este cale de întoarcere. Ali nu voia să-l suspende pe Omer, dar din cauza acestui comportament agresiv se apucă să-i facă dosar. Drept urmare, Omer nu mai are nicio putere și nicio autoritate ca polițist, fiind suspendat din cariera la care a muncit cu atâta migală. De ciudă, Omer jură că o să-i prindă și pe Tayyar și pe Ali.

Tayyar și-a atins scopul cu multă ușurință și fără să intervină cu nimic. Cu toate acestea se înfurie când vede că Omer îl așteaptă în fața casei sale. Îl cheamă pe Husein și îi spune să-l ia pe frate-său din poarta lui. Dar, în realitate, o singură persoană poate să-l convingă pe Omer să plece din locul în care s-a postat și nu se știe dacă Husein va apela la acea persoană.

Metin se pregătește să plece personal la Roma și are două surprize, una pentru Nilufer și alta pentru Elif. Însă faptele sale de acum vor avea niște consecințe nebănuite în viitor.
Sami și Omer o pregătesc pe Elif pentru drumul la Roma. Discută despre toate detaliile urmând să se întâlnească în aeroport a doua zi. Când Omer pornește către aeroport, este abordat de Bahar care îi dă să citească un mesaj pe care Sami l-a trimis către Elif. Acum înțelege de ce ea se poartă atât de distantă cu el. Când ajunge la aeroport, are loc o confruntare între cei doi, dar de această dată Sami îl scoate pe Omer din misiune și nici nu poate să meargă la Roma. Acum rămâne de văzut dacă Elif va pleca fără el, sau dacă el nu-l va asculta pe Sami și va merge oricum. Până la urmă se va întâmpla a doua variantă și pleacă amândoi în misiune la Roma.

Acolo cei doi se bucură și de momente romantice dar Metin le-a pregătit o surpriză care ar putea deturna scopul călătoriei. Metin a trimis un CD care ajunge la Nilufer și, neavând pe nimeni care s-o consoleze, îl contactează pe Mert. Aslî ascultă o parte dion conversația lui Nilu cu Mert și acum vrea să cunoască toată povestea, așa că o ia deoparte pe sora ei și o pune să-i spună totul. Metin o așteaptă cu nerăbdare pe Nilu la Roma, dar în loc de asta, primește un mesaj dur de la ea. Acum trebuie să ia legătura cu iubita lui și s-o convingă să vină acolo. Bekir face un atac de cord în fața magazinului din vecinătate când aude ce-i spune Melike. Deși este dus la spital și primește toată atenția, nu supraviețuiește. Melike este devastată considerându-se vinovată pentru tragedie. Husein crede că fratele său și-a luat o vacanță și de aceea a plecat la Roma.

Omer cu Elif se vor înapoia din Italia cu Nedim, momeala lăsată de Metin pentru ei. Nedim, care crede că Metin o are pe fiică-sa, este temător și nu vorbește prea multe. Omer este, însă, convins că Nedim e doar o momeală și încearcă să-l facă să vorbească.
Atunci când acesta e dispus să spună câte ceva, Omer va putea să deschidă niște uși. Pentru a o salva pe fiica lui nedim, Sami si Omer pun la cale un plan de actiune și în surprind pe dr. Giray în flagrant. Cu ajutorul lui Elif, Omer face legătura dintre Giray și Tayyar și se decide să-l facă pe medic să vorbească, deși acest lucru nu va fi ușor având în vedere că Omer nu mai este polițist.

Tayyar care are impresia că totul merge strună conform schemei imaginate de el, află că dr. Giray este în mâinile lui Omer. Încercând să-și dea seama cum a fost posibilă infiltrarea poliției, este informat că Nedin a fost arestat la Roma. Lărgind perspectiva, este vorba de o capcană pusă la cale de Metin pentru Tayyar, dar nu se știe dacă și când acesta își va da seama ce i se întâmplă.
Metin revine la Istanbul s-o ia pe Nilufer și s-o convingă să vină cu el. Pentru a-și îndeplini dorința și a o face pe Nilu să aibă încredere în el, îi împărtășește un secret. Acum urmează să vedem dacă ea va păstra tăcere asupra ceea ce tocmai a aflat.

Elif și Omer încearcă s-o convingă pe Nilufer să-i ajute să-l prindă pe Metin, dar în acțiunea lor, nu observă că sunt urmăriți de un foto reporter. Metin scapă de polițist dar este prins de acoliții lui Tayyar. Husein îl ajută din nou pe Tayyar dar știe că Sami caută cârtița mafiotă infiltrată în poliție și este atent să nu se deconspire din greșeală. Totuși cineva observă că Husein dispare mereu și începe să devină bănuitor, apoi va lua în considerare să-i spună lui Omer ceea ce a observat.

Metin este acum în mâinile lui Tayyar dar el vrea să aibă o confruntare cu tatăl lui și îi spune direct că știe despre relația aceasta biologică dintre ei. Tayyar, cel puțin pe față, nu acceptă nici acum această realitate și va căuta să se răzbune pe Metin pentru că l-a păcălit în tot acest timp. Nilufer este foarte furioasă pe el, deși îl iubește și suferă pentru el. Partea bună a lucrurilor este că-i are alături pe Omer și pe surorile sale.

Metin este până la urmă prins de Omer, ceea ce va schimba multe. Însă deocamdată trebuie făcut să mărturisească tot ce știe. Metin face o înțelegere, să îl trădeze pe Tayyar în schimbul lui Nilu și vrea să mai stea de vorbă o ultimă dată cu ea. Elif nu este de acord cu această învoială iar Nilu, știindu-se datoare surorii ei, acceptă să discute cu Metin. El vrea doar să-și ceară iertare și să se împace, dar nu știe ce are de gând Nilufer să-i facă. După această întrevedere, Metin mai pune o condiție, de data asta pentru Omer, în schimbul informațiilor pe care le deține. Acum nu se știe dacă Metin îl va trăda pe Tayyar și dacă nu cumva Omer se află în pericol.

Husein îl informează pe Tayyar că Metin este arestat și acesta se înfurie, pentru că este conștient că trebuie s-o găsească pe Nevin, mama lui Metin ca să-l facă pe tânăr să tacă. Tayyar îl pune pe Husein s-o găsească pe femeie. Între timp Mert află și el adevărul despre tatăl său și pleacă de acasă ducându-se la ușa familiei Denizer. Elif îl primește să locuiască la ele o vreme. Tayyar începe să-l caute pe Mert și ajunge și acasă la Elif unde are loc o discuție aprinsă. Elif are curaj și îl întreabă de-a dreptul pe Tayyar dacă el l-a ucis pe Ahmet.

Arda, care începuse să-l bănuiască pe Husein, va sta de vorbă cu Pelin și Omer despre acest lucru, iar situația va deveni dramatică pentru Omer care va fi împușcat de către oamenii lui Tayyar. Elif îl duce la spital dar starea lui rămâne foarte critică. În lumina acestei realități, Elif își dă seama că dacă Omer va continua să fie polițist și îl va vâna pe Tayyar, pericolele de acest gen nu vor dispărea din calea lor. Când el se trezește, Elif ia o decizie importantă și radicală pentru a-și proteja iubitul.

Când Husein află cine l-a împușcat pe fratele său se înfurie și vrea să discute cu Tayyar față în față. Întrevederea îl marchează pe Tyyar atât de mult încât l-ar putea costa viața. Medicul Giray moare, iar situația este de așa natură încât Pelin este arestată și cariera ei e pusă sub semnul întrebării. Acum Pelin crede că este vinovată de împușcarea lui Omer și se învinuiește singură. Arda încearcă s-o susțină moral în timp ce continuă să fie cu ochii pe Husein și află de legătura lui strânsă cu Tayyar.
Metin este scos din arestul poliției și dus la închisoare. Acolo primește surprinzătoarea vizită a lui Mert, care îl anunță că nu va sta deoparte de Nilufer și că va încerca s-o recâștige.

Omer află că Elif și-a retras plângerea împotriva lui Tayyar din cauza lui și se supără, iar ea îl înfurie și mai rău când îl pune să aleagă între caz și iubirea lor. Însă Omer nu vrea să renunțe la nimic, ba chiar are de gând să-l interogheze pe Metin. Amândoi se îndreaptă spre secție și se ceartă în mașină, până când fac accident. Omer se rănește în același loc unde a fost împușcat și este din nou în stare gravă. Medicul îi explică lui Elif că dacă nu are grijă, s-ar putea să nu-și mai poată folosi niciodată brațul stâng.

Tayyar are probleme renale grave și începe să facă dializă dar trebuie să facă în scurt timp un transplant de rinichi și se gândește că Metin ar putea fi donatorul cel mai bun. Însă pentru asta va trebui să-l scoată din închisoare pe fiul lui nelegitim.

Arda ajunge la Nevin dar nu reușește s-o facă să vorbească, în schimb este contrariat de comportamentul ei și devine bănuitor. În contrapartidă, și Nevin este suspicioasă, și se întreabă de ce polițistul i-a arătat poza lui Husein? De fapt, Arda încearcă să-i demonstreze lui Pelin că Husein este omul lui Tayyar.

În ciuda a tot, Tayyar își dă seama că Omer nu va renunța să-l caute pe făptașul dublei crime, așa că va pune la cale un plan ca să rezolve această problemă în totalitate. Pentru început, îi va distrage atenția lui Omer într-o direcție greșită....



Acest rezumat acoperă cca 16 ore de serial fără reclame și corespunde aproximativ episoadelor 47-60 Pro 2.

a fost: Dragoste de contrabanda ep. 14-18                                     urmează: Dragoste de contrabanda ep. 26-28

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin










vineri, 3 august 2018

Dragoste de contrabanda episoadele 14-18 (34-46) tr rezumat



Ca să aibă o relație curată, Elif îi mărturisește totul lui Omer, dar pentru cp el nu reacționează, consternat fiind, ea crede că totul s-a terminat și pleacă de pe plajă. Acasă, Hussein ia diamantele roz din cuibarul porumbiței și le schimbă ascunzătoarea. Acum vedem că el mai are o familie, are o altă femeie și un băiat, într-un apartament modern, diferit de casa oarecum sărăcăcioasă unde locuiește cu ai săi. Pune diamantele într-o geantă de voiaj de pe un dulap, unde crede că nu se umblă decât foarte rar.

Dragoste de contrabanda episoadele 14-18 (34-46) tr rezumatOmer se învinovățește că din nou a pățit în dragoste aceeași dezamăgire, și îi pare rău că de la bun început a avut încredere în Elif. Pe de altă parte, Elif, totuși, i s-a destăinuit înainte de a fi prea târziu, ceea ce nu fusese deloc cazul cu Sibel, care ducea o viață dublă. Elif, deși este frământată de viitorul relației ei, trebuie să se dedice familiei, pentru că moartea mamei ei, Zerrin, și starea lui Aslî cer atenția ei. Tayyar organizează totul în spital în așa fel încât Aslî să fie sedată cu anumite medicamente, pentru că în momentul în care și-a dat seama că și-a omorât mama, a vrut să se arunce de la etaj. Tayyar o pune sub observație specială pe Aslî, care, atunci când se trezește, are o ușoară amnezie, astfel că nu-și amintește ce s-a petrecut în ultimul timp. Tot Tayyar șterge înregistrările de pe camere, mai ales de pe aceea din salonul lui Aslî, care dovedește fără putință de tăgadă ce s-a întâmplat, dar păstrează pentru el originalele. Acum, el minte pe toată lumea că Zerrin a murit dintr-un accident stupid, că a alunecat și s-a lovit cu capul de calorifer.

Elif, cu atâtea evenimente în viața ei, decide să stea deoparte de Omer și crede că totul s-a schimbat de a cum înainte. Polițistul, și el păstrează o anume distanță față de ea, deși încă lucrează la cazul dublei crime, pentru că multe întrebări sunt fără răspuns. El se duce la Taner, la închisoare, care îl roagă să-l ajute să iasă de acolo, că în schimb îi va spune la cine sunt diamantele. Însă Tayyar nu are de gând să-l lase din mână pe Taner ca să ciripească, și aranjează să-i fie adus un coleg de celulă care îl omoară prin sugrumare. Apoi se descoperă că Tanner a lăsat o scrisoare de adio - totul e înscenat să pară sinucidere - prin care recunoaște că el i-ar fi omorât pe Ahmet Denizer și pe Sibel și că, măcinat de remușcări, a recurs la acest gest.

Relația dintre Metin/Fatih și Nilufer evoluează, iar fata află, într-o serie de circumstanțe cam cât de implicat în mafie este iubitul ei, dar cu toate acestea, îl iubește sincer și îi cere să se schimbe. Metin, măgulit de această iubire, chiar vrea să se schimbe și are gâînduri serioase cu Nilu. Tayyar, când aude așa ceva, vrea să-i bage lui fiu-său mințile în cap și îi zdrobește două degete, ca nu cumva să o mai atingă pe Nilufer, interzicându-i s-o mai vadă. Însă Metin, și mai abitir încalcă regulile impuse și o dorește pe iubita lui. Însă când Tayyar se prinde că ei doi se întâlnesc în secret, deși Mert e un fel de bodyguard al lui Nilufer, o ia pe fată să locuiască la el acasă.

După ce află că sora lui Sibel n-a reușit să ducă bijuteriile la Roma, fugind de la aeroport, de frică, Metin o șantajează din nou pe Elif să mai facă un transport pentru el, dar ea, cu atâtea decese în familie și cu problemele pe plan personal, urlă la el că n-are decât să facă ce vrea, că ea se duce să spună totul poliției. În acest moment, Metin dă un pas înapoi și așteaptă să vadă ce se mai petrece. Omer, care nici el nu stă degeaba, o răpește pe Elif punându-i o pungă pe cap - gest inutil, părerea mea - și o duce la o casă părăsită, unde, împreună cu un polițist experimentat, Sami, îi propune să lucreze pentru ei, să fie omul lor infiltrat în rețaua mafiotă, chipurile, ca să nu facă pușcărie pentru spălare de bani. Elif acceptă târgul, deși observă că Omer, de data asta, nu mai amestecă lucrurile și ei doi rămân cu relația lor în același stadiu. Cu toate acestea, Sami vede că e ceva între ei, și îl avertizează pe Omer să nu se lase condus de sentimente pentru că ar putea deturna involuntar cursul anchetei și al viitoarelor acțiuni. Omer promite că totul va fi în regulă și că nu va face greșeli.

Când află despre moartea lui Taner, Omer nicidecum nu crede așa ceva, mai ales când aude că acel caz va fi clasat. El ia o copie a scrisorii de adio, care într-adevăr avea scrisul lui Taner, pentru că criminalul l-a obligat s-o scrie, și merge la un grafolog pe care îl cunoaște, să-i analizeze scrisul și să-i spună dacă Taner a scris acel bilet de bună voie, ori sub influența vreunei presiuni. Grafologul îi confirmă a doua variantă, iar Omer îl roagă să se prezinte în instanță dacă i-o va cere. Tayyar stă de vorbă cu Metin despre Elif și ajunge la concluzia că nu e în regulă că s-a răzgândit să meargă să se auto denunțe, așa cum amenințase inițial. Metin nu vede nimic anormal, dar Tayyar, vulpoi bătrân, miroase că schimbarea asta de atitudine trebuie să aibă o cauză mai ocultă și îi cere fiului său să fie cu ochii pe Elif.

Metin încropește un plan și se duce acasă la Elif pătrunzând prin efracție, apoi o sperie. Omer se afla prin zonă și începe să bată la ușa vilei destul de insistent. Elif, amenințată de Metin, îi face jocul acestuia, dar spune ceva care-i dă de înțeles lui Omer că treaba nu e bună. Omer se preface că pleacă și că sunt în continuare certați, dar în realitate intră în casă pe ușa din spate. Metin reușește să iasă fără să fie prins de Omer.

Sami, la rândul său, îl urmărește și el pe Omer și vede că face greșeală după greșeală pentru că o iubește pe Elif, și îl amenință că dacă va continua așa, îl îndepărtează din echipă. Omer din nou îl reasigură că nu va scăpa frâiele situației, dar Sami nu-l crede. Omer, însă, ia în considerare spusele prietenului său mai în vârstă și începe să stea mai la distanță de Elif. Ea, sătulă să tot cerșească iubirea lui, acceptă că asta e situația și nu mai face niciun pas înainte. La un moment dat Arda și Pelin pun la cale o stratagemă prin care îi aduc din nou împreună pe cei doi (vin toți 4 să văruiască o casă nouă), dar în acest fel nu-și dau seama că periclitează operațiunea.

Pînar, care a fost lăsată să moară de către Tayyar, pe un iaht în derivă, legată de patul din cabină, este găsită de niște pescari și dusă la spital. Tayyar află că Pînar este în viață și o găsește apoi o ia din spital și o duce la casa ei, ținând-o sub sechestru. Ea se preface amnezică în fața lui, dându-și seama că n-ar ezita s-o omoare de-a dreptul. Omer, care e sigur că Tayyar l-a ucis pe Taner, aude despre situația lui Pînar și o caută. Ca să poată avea succes în planurile sale, Omer va trebui să-l surprindă pe Tayyar și să-i întindă o capcană.

Hussein se duce acasă la cea de-a doua familie să mai vadă dacă diamantele sunt la locul lor și nu le mai găsește unde le pusese. Acum trebuie să vadă cine le-a luat și unde se află. Hussein are o confruntare cu Tayyar, care știa și de primul loc unde erau ascunse diamantele și care acum le luase, considerând că sunt ale sale și că i se cuvin. Hussein își joacă bine cartea ca să-și salveze pielea, dar încă nu are pietrele, așa că acceptă să formeze o echipă cu fratele său, cu Arda și Pelin ca să-l înfunde pe Tayyar pentru crimă în cazul Taner. Cei 4 trebuie să-l găsească pe colegul de celulă care a îndeplinit ordinul.

Dragoste de contrabanda episoadele 14-18 (34-46) tr rezumatOmer face două mișcări interesante - mai întâi îi mărturisește lui Elif că o iubește și că a iertat-o, dar Elif are o reacție neașteptată, și atunci el îi pune cătușele, aruncă cheia în lac și n-o lasă până când nu-i spune de ce s-a răzgândit. Ea nu poate să-i povestească despre vizita lui Sami la ea, în care acesta o convinge să se despartă de Omer, pentru că ea ar fi persoana nepotrivită pentru el, ca polițist, din cauza tatălui ei care făcea spălare de bani și asta se va afla public. Apoi, a doua mișcare, Omer îi spune verde în față lui Tayyar că știe că este un criminal și că e mafiot și îl are în vizor. Tayyar se enervează foarte tare pe îndrăzneala lui Omer și caută pe toate căile să scape de polițist și le cere ajutorul lui Ali și Hussein, care nu se învoiește să-l ajute în planul de a-i distruge viitorul fratelui său. Prin aceasta, el își atrage dușmănia lui Tayyar care nu va accepta ușor nesupunerea lui. Va face presiuni asupra lui Hussein, și chiar îl va amenința cu o înregistrare din care reiese că el a împușcat-o pe Sibel, înregistrare pe care i-o va pune lui Omer. Tayyar vrea astfel să spună că Omer își va renega oricum fratele. Hussein se vede constrâns măcar să se prefacă a accepta propunerea de a acționa în așa fel încât să-l înlăture pe Omer din poliție, pentru că investigațiile lui sunt foarte aproape de cercul celor implicați.

Nilufer este derutată de acțiunile lui Metin care face tot posibilul să o scoată din casă și să îi ceară iertare. Pentru asta, îi pregătește o surpriză care va avea darul de a-i schimba viața lui Nilu. Omer lasă lucrurile în voia sorții în privința lui Tayyar așteptând ca acesta să facă o greșeală și continuă să investigheze în stilul său. La un moment dat, descoperă ceva și îi cere procurorului mandat de arestare pe numele lui Tayyar. Dar să-l aduci pe un asemenea om influent și potent în instanță, nu se va dovedi un lucru ușor.

Metin o duce pe Nilufer la mama lui și o cere în căsătorie, dorind să împlinească ceremonia religioasă. Nilufer, fără să-l cunoască prea bine pe iubitul ei, nu-i acceptă cererea, la început, dar după ce acesta îi mai dezvăluie amănunte din viața lui, ea acceptă cununia religioasă. Relația lui Arda cu Pelin este și ea sub bune auspicii, deși Pelin este greu de cucerit și îl ține în șah pe Arda cât de mult poate. 

Acest rezumat acoperă cca 12 ore de serial fără reclame și corespunde aproximativ episoadelor 34-46 Pro 2.

a fost: Dragoste de contrabanda ep. 10-13                                     urmează: Dragoste de contrabanda ep. 19-20

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin












marți, 10 iulie 2018

Dragoste de contrabanda episoadele 10-13 (25-33 Pro 2) rezumat



Acasă, Nilufer vrea s-o facă pe Zerrin să nu mai aibă încredere în Elif și îi spune tot ce zicea Metin, că la Roma s-a dus pentru propriul ei interes, că-și vede de viață, că n-avea timp s-o salveze pe ea. Zerrin pleacă urechea și începe să se depărteze de Elif.

Dragoste de contrabanda episoadele 10-13 (25-33 Pro 2) rezumat
La birou, ea din nou se destăinuie lui Bahar care îl pune pe Levent să o cucerească acum, cât este Elif din nou certată cu Omer. In scurt timp are loc o ședință cu boardul administrativ, dar Asli, pe care o vedem că nu-și ia medicația și că aruncă pastilele în pământul de la florile din curte, se enervează pentru că Elif insistă să-l păstreze pe Levent la firmă și are o criză de agresivitate. Aflăm în episodul acesta că Aslî fusese din adolescență diagnosticată cu tulburări psihice, dar dacă își lua medicamentele constant, lucrurile erau ținute sub control. Oare avea Aslî vreun motiv major ca să nu ia medicația?
Când rămân doar cei din familie, Elif îi anunță că poliția dorește să le ia declarații noi (au dovezi că Aslî minte) iar Aslî urlă că n-o să mai meargă nicăieri și nu mai are nimic altceva de spus. Furioasă, iese trântind ușa. Zerrin îi sugerează lui Elif să se întâlnească cu Omer și să-l roage să abordeze altfel situația, că doar e polițist, adăugând că Nilufer i-a spus acest amănunt.

Omer se duce la Marele Bazar să ia legătura cu bijutierul care a anunțat că venise cineva la un moment dat cu un diamant roz să-l vândă și află că Sibel și cu mama ei fuseseră cele două cliente, dar că diamantul era fals. Omer înnebunește de uluială. În episod vedem cum Fatima și familia ei știu foarte bine ce face fiica ei mai mare, pentru că aveau nevoie de bani, și asta li s-a părut o metodă bună de a se descurca. Polițistul se duce imediat acasă la Sibel, dar Fatima îl minte. După ce el pleacă, vedem că sora lui Sibel, Hatice, era dispusă să recunoască adevărul dar maică-sa îi spune să tacă, pentru că Omer nu trebuie să afle niciodată așa ceva.

Dragoste de contrabanda episoadele 10-13 (25-33 Pro 2) rezumat
Elif îl contactează pe Omer și se văd într-un parc, pe malul unui lac. El îi arată înregistrarea când Aslî, la petrecerea de ziua ei, a ieșit pe burlan afară ca să nu fie văzută. Omer acceptă să aibă o abordare diferită pentru Aslî, mai ales că Elif îi povestește despre boala ei psihică. Cu toate acestea, la secție Pelin găsește o convorbire telefonică între Aslî și Ahmet care o incriminează, iar Omer vine la vilă și găsește un glonte în tavan, locul fiind tencuit prost. Omer o interoghează pe Hulya, servitoarea, care le povestește cum într-o zi Aslî l-a amenințat pe tatăl ei cu un pistol și mereu repeta că îl urăște, dar de fapt, ea nu văzuse scena adevărată (Aslî voise să se sinucidă), ci doar auzise replicile și vedea numai umbrele prin glasvandul de la ușă.
Seara, echipajul de poliție vine să o ia pe Aslî la interogatoriu. Elif, care avusese încredere că Omer va rezolva elegant situația, se supără pe el, degeaba, pentru că Omer nu știa ce avea să se întâmple. Aslî este acuzată de crimă și e dusă la interogatoriu, dar nu vrea să vorbească nimic, mai mult enervând pe toată lumea. Până la urmă acceptă să se destăinuie în fața lui Omer și îi spune mai multe dintre cele ce acesta dorea să știe, dar și faptul că este însărcinată și că dacă Zerrin află, o să o oblige să facă avort, din cauza bolii ei, și că de aceea a plecat noaptea de acasă (la medic) și că de aceea nu-și ia medicamentele. După 24 de ore Aslî este eliberată, dar Omer observă că acum șefii lui și Hussein doresc să acuze cât mai repede pe cineva și să închidă cazul familiei Denizer, iar asta îi stârnește suspiciuni.

Aslî, odată ajunsă acasă, îi spune lui Taner despre sarcină. Dar și Tayyar aflase de la poliție ce a spus fata la anchetă și cu prima ocazie o informează pe Zerrin despre asta, iar ea îl roagă s-o ajute să i se facă avort fiicei ei, fără ca aceasta să știe. Tayyar se preface că nu e de acord cu așa ceva, dar spune că o va ajuta pentru că i-a fost mereu alături. Mai apoi se relevă în episod că Tayyar avea un spital, dar acolo primea refugiați pentru a-i omorî și a face trafic de organe.
Hatice, sora lui Sibel, încearcă s-o convingă pe mama ei s-o lase să lucreze de câteva ori pentru Metin ca să facă rost de banii necesari pentru o operație de care are nevoie tatăl ei. Fatima se învoiește cu greu, nedorind ca și cea de-a două fiică să aibă soarta primeia, dar până la urmă ajunge cu Hatice la o prăvălie unde întreabă de Metin și i se spune că dacă el va dori, le va găsi. Metin acceptă propunerea lor și încearcă s-o pregătească pe fată pentru un transport de bijuterii - cele pe care i le ceruse lui Elif, și pentru care prețul era exagerat.
Metin încearcă să se mai întâlnească cu Nilufer, însă chiar dacă ea reușește s-o convingă pe Zerrin s-o lase în oraș, Zerrin îl pune pe Mert să o însoțească. Totuși pentru scurt timp Metin reușește să stea de vorbă cu ea și o întreabă de ce l-a ales pe el și nu pe Mert. Nilufer îi spune că nimeni n-a mai privit-o așa cum o privește el. Metin, care voia să-i arate înregistrarea partidei de amor dintre ei doi lui Tayyar, se răzgândește și rupe CD-ul pe care-l pregătise.

La secție, Pelin și Arda mai descoperă o înregistrare, de la o cafenea, de unde reiese că Sibel se cunoștea cu Ahmet și că ea purta numele de cod Emine. Omer vede filmulețul la Pelin acasă, unde se află și Elif. El este foarte tulburat, dezamăgit și furios când vede așa ceva și, după o criză de nervi, iese ducându-se la mormântul lui Sibel să-și verse toată furia. Elif se duce după el, apoi îl însoțește la un birt unde Omer se îmbată de ciudă și târziu în noapte merg la un hotel.

Aslî se află la un magazin cu articole pentru copii și nu poate să cumpere nimic pentru că are cardul blocat. Fură o jucărie, este prinsă, și bineînțeles că nervii îi cedează. Când este chemată familia, Zerrin decide s-o ducă la spitalul lui Tayyar ca să o liniștească, dar și să i se facă acel avort fără consimțământul ei.

Taner găsește un diamant roz în lucrurile lui Pînar și i-l arată bucurându-se că este atât de valoros încât ar putea să aibă bani multă vreme de pe urma lui. Pînar nu este la fel de bucuroasă, și, cu toate că nu știe cum a ajuns acel diamant acolo, preferă să nu se folosească de el. Tayyar, care a pus special acel diamant între cearșafuri, începe să-l urmărească pe Taner pentru că suspectează că este amantul lui Pînar și pentru că are și el nevoie de un țap ispășitor în povestea morții lui Ahmet.

Relația dintre Elif și Omer are o perioadă frumoasă din nou. Când Bahar aude așa ceva, schimbă metoda și se străduiește să-l facă pe Omer să nu aibă încredere în Elif băgându-i în cap că ea face parte din altă pătură socială și că nu se potrivesc. Omer o trimite la plimbare pe Bahar, dar șarpele îndoileii îi intră în inimă. În seara aceea cei doi trebuia să ia masa împreună la un restaurant sofisticat iar Elif deja se află acolo așteptând. Omer vine și el, iar ușierul îi spune că doamna deja așteaptă, pt că acela este un restaurant exclusivist și el nu ar fi putut intra fără ea. Atunci Omer, care venise cu mașina împreună cu Arda, se enervează și pleacă, dându-i dreptate lui Bahar. Arda nu este de acord, și îl avertizează că se poate s-o piardă pe Elif, dar Omer e prea dezamăgit ca să fie rezonabil. Elif rămâne la masă așteptând în zadar.

Dragoste de contrabanda episoadele 10-13 (25-33 Pro 2) rezumat
În aceeași seară Taner este bătut de doi gealați de-ai lui Tayyar, dar Pînar îl scoate din mâinile lor, riscându-și viața, deși în acest moment nu bănuiește ce-o așteaptă. Taner este adus la spital, însă Tayyar dă de el și de Pînar. Din cauza diamantelor, Taner este luat și el la secția de poliție, dar Tayyar îl pune pe Metin să-l omoare în zilele următoare, chiar dacă Pînar, agresată violent, nu recunoaște relația. Anchetați separat cu privire la noaptea morții lui Ahmet, Taner divulgă amantlâcul lui cu Pînar și spune că a fost cu ea în noaptea aceea, dar asta nu trebuie să se afle. Pînar declară altceva și Taner este arestat în timp ce ea este eliberată. Cu toate acestea, Taner afirmă răspicat că nu el este ucigașul celor doi, iar Elif și Omer intuiesc că acesta este adevărul. Tayyar, însă, o pedepsește pe Pînar, și o lasă în cabina unei șalupe în derivă, legată de pat cu o cătușă, să moară de foame și de sete.
Elif începe să accepte curtea pe care i-o face Levent să vadă dacă Omer este gelos sau nu și se duce cu acesta la cinema și la o terasă. Omer îi urmărește peste tot, iar la terasă nu mai are răbdare, și, pentru că Arda i-a deschis ochii, îi spune clar, în fața lui Levent, că Elif este iubita lui și să n-o mai prindă cu el. Elif rămâne cu Omer, se împacă și își petrec noaptea împreună. Nilufer, care îl vizitase pe Metin acasă la el, găsește CD-ul cu numele ei scris și îl ia, apoi este înmărmurită când ajunge acasă și vede ce înregistrase iubitul ei.

Melike, soția lui Hussein, găsește sub pat un cec de 20.000 de lire pe numele fetei lor și o ceartă pe fată că de unde are ea bani, dar fata habar nu are ce-i cu acel cec. Atunci Melike îl ia la întrebări pe Hussein, care minte că de ani de zile punea bani deoparte pentru studiile fetei lor. La secție, se înscenează că pe mașina lui Taner sunt urme vechi de sânge - ceea ce era adevărat - și că sângele ar fi fost al lui Ahmet și Sibel. Omer nu crede, dar raportul îl incriminează pe Taner care este dus la închisoare.

Hatice nu reușește să se descurce cu transportul de bijuterii și, de frică, lasă valiza în aeroport fugind înapoi acasă. Din fericire, valiza ajunge pe mâna oamenilor lui Metin. El se gândește s-o folosească din nou pe Elif și încearcă s-o amenințe, dar o găsește într-o zi când era certată cu Omer și ea amenință că se predă, că nu mai poate suporta presiunea la care este supusă și că nu-i pasă ce va mai fi mai departe. Metin se află pe șosea, cu Nilufer alături, când un echipaj de poliție îl oprește și îl invită la sediu.
Aslî se trezește de sub influența neurolepticelor și vrea să vadă dacă sarcina decurge normal, dar află că i s-a facut avort. Face din nou o criză de nervi și când are ocazia să stea de vorbă cu Zerrin, care vrea să-i explice că a făcut asta spre binele ei, o împinge pe maică-sa cu putere, astfel că Zerrin se lovește mortal cu ceafa de calorifer. Aslî e și mai disperată când o vede pe maică-sa moartă.

Dragoste de contrabanda episoadele 10-13 (25-33 Pro 2) rezumatÎn finalul sezonului întâi ni se arată că Hussein l-a împușcat pe Ahmet, apoi și pe Sibel, și că a furat diamantele roz pe care le ține ascunse în cuibarul unei porumbițe voiajoare. Elif, care acum trebuie să-i spună lui Omer adevărul despre călătoria ei la Roma, ca să fie sinceră cu el până la capăt, se întâlnește cu el pe plajă și îi dezvăluie totul, deși e conștientă că el ar putea să n-o mai vrea, pierzându-și încrederea în ea. Omer, într-adevăr tulburat de mărturisire, rămâne dezamăgit, iar Elif pleacă, considerând că relația lor e terminată aici.

Acest rezumat corespunde episoadelor de la nr. 25 până la sfârșitul sezonului I al serialului Dragoste de contrabandă, de pe Pro 2.

a fost: Dragoste de contrabanda ep. 9                                     urmează: Dragoste de contrabanda ep. 14-18 sezonul 2

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin












luni, 9 iulie 2018

Dragoste de contrabanda episodul 9 (22-23) tr rezumat



Dragoste de contrabanda episodul 9 (21-22) tr rezumatDupă ce amândoi sunt răvășiți de atracția dintre ei și nu știu ce să facă, apare copilul lui Aslî, care le strică magia și Elif trebuie să intre în casă. Omer, și el în al nouălea cer, pleacă la un pahar cu Arda, care recunoaște că soția lui are dreptate și că, de fapt, o iubește pe Pelin. Nilufer a ieșit tiptil din casă pentru a merge la spital, la Metin, să-l vadă, chiar dacă el este sedat, însă când se întoarce dă nas în nas cu Elif și cele două se ceartă, pentru că toată lumea crede că Nilufer este încă în stare de șoc și se odihnește în camera ei.

A doua zi Elif din nou se destăinuie lui Bahar, că e îndrăgostită de Omer, iar aceasta încearcă s-o facă să creadă că Omer nu-i împărtășește sentimentele și îi bagă în cap că dacă în scurt timp n-o caută, înseamnă că nu are rost să se mai gândească la el. Elif se frământă toată ziua și se gândește doar la Omer, dar și el face la fel. Ar vrea să-și trimită mesaje, însă nimic nu li se pare potrivit. Pe Elif o scoate din reverie Metin, care o sună când își revine și o amenință din nou cu înregistrarea. Elif o vrea pentru ea și Metin o șantajează că dacă-i dă un milion de lire, face târgul. Elif acceptă și se duce la seif să numere banii din geanta primită drept răsplată pentru ceea ce a făcut în Roma, însă Aslî o pândește și mai târziu îi fură jumătate din bani.

Dragoste de contrabanda episodul 9 (21-22) tr rezumatHussein se reface cu încetul, iar Omer stă lângă el la spital. Întâmplător se întâlnește cu Metin pe hol, iar mafiotul îl recunoaște, mințind că are probleme de sănătate de la o mâncare stricată. Omer se oferă să-l ajute să ajungă la salon, fără să știe pe cine ajută, de fapt. Zerrin se opune ca Nilufer să meargă la poliție să dea declarație, și atunci, Elif îi cheamă pe Pelin și pe Arda acasă la ei. Totuși, Nilufer, îndrăgostită lulea de Metin, minte în declarații și îl descrie cu totul altfel decât arată acesta. Portretul robot nu îi seamănă deloc, iar Elif, iritată, face ea un desen exact al feței lui Metin, spre dezamăgirea surorii sale, care insinuează că poate erau doi mafioti care se dădeau drept Metin, și fiecare l-a văzut pe câte unul dintre ei.

Metin iese din spital și într-o zi se întâlnește cu Tayyar la cimitir, în fața mormântului tatălui său din acte. Tayyar îl amenință cu moartea pentru greșeala de a fi lăsat pe Niliufer să plece, iar Metin se disculpă spunând că trebuia să se salveze și n-a avut încotro, dar că poate repara greșeala. Și ca să-i demonstreze că e vrednic, îi spune că Omer este polițist, nu iubitul lui Elif. Tayyar se enervează foarte tare și îl acuză pe Metin că asta trebuia s-o fi știut de la Sibel, însă vedem în flashback (amintirea lui Metin) că Sibel, care era cooptată în rețeaua mafiei, a mințit și a zis că iubitul ei este medic.

Elif nu mai poate rezista fără să-l vadă pe Omer și se duce acasă la el. De emoție, acesta face gafe peste gafe și Elif se scuză că a venit. Când ajunge acasă, se duce să scoată banii din seif ca să-i ducă lui Metin, dar vede că au rămas doar câteva teancuri de bancnote. Disperată, apare în sufragerie și întreabă de bani. Aslî se simte vinovată, mai ales când o vede pe sora ei într-o asemenea stare de disperare, dar nu recunoaște nimic. Când Zerrin începe să-i ceară socoteală de unde are ea bani mulți, Elif pleacă în grabă la întâlnirea cu Metin, căruia îi dă pe moment doar câți bani mai are și de la care află că mafiotul știa despre Omer că e polițist.

Dragoste de contrabanda episodul 9 (21-22) tr rezumatMetin o contactează pe Nilufer și o cheamă la el, pregătindu-i o "surpriză". Ea se duce la fel de neobservată ca și până atunci, și acasă la el își dezlănțuie sentimentele. Însă Metin pusese dinainte o cameră video să înregistreze partida lor de amor, considerând-o proastă pe Nilufer după ce ea pleacă și el verifică înregistrarea. Omer face toate demersurile ca să se transfere la Istanbul. Șeful secției îl contactează pe Tayyar să-i ceară părerea, iar acesta îi spune să accepte, tocmai ca să nu se bănuiască nimic. A doua zi Omer este transferat la poliția din Istanbul. Se întâlnește din nou cu Elif în fața vilei ei, sub pretextul că trebuie să-i spună lui Zerrin adevărul despre relația lor, dar în loc să discute despre ei, spune că a fost la părinții lui Sibel și continuă cu subiectul diamantelor și al morții lui Ahmet. Elif, încurcată, consideră că Omer nu este interesat de ea, ci doar de serviciul lui și se despart fără ca el să mai stea de vorbă cu dna Zerrin.

Arda și Pelin îl anunță pe Omer că au descoperit pe niște camere de supraveghere ceva legat de Aslî, care se furișase afară în seara morții lui Ahmet cu puțin timp înainte de dubla crimă. Arda îi arată și lui Hussein imaginile, și acesta nu este deloc încântat de descoperirea lor. La vilă, Aslî începe să se comporte dubios, ca o persoană cu probleme psihice, iar Taner și Zerrin se întreabă dacă își ia medicația și se sfătuiesc să-l cheme pe medicul de familie să vadă ce-i cu ea. Omer se duce s-o vadă iarăși pe Elif în speranța că lucrurile se vor îndrepta, dar și ca să-i spună despre ce a făcut Aslî. După ce ea iese din vilă, Nilufer îi spune lui Zerrin adevărul, că Omer e polițist, că el a salvat-o și că Sibel era logodnica lui. Zerrin, înfrântă, crede că Elif a întrecut măsura cu minciunile și că ea e ultima care află adevărul. Afară, Omer din nou gafează și de data asta Elif îi spune că nu sunt potriviți și să n-o mai caute.

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame și corespunde aproximativ episoadelor 22-23 Pro 2.

a fost: Dragoste de contrabanda ep. 8                                     urmează: Dragoste de contrabanda ep. 10-13/24-33

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin












joi, 5 iulie 2018

Dragoste de contrabanda episodul 8 (20-21) tr rezumat



Dragoste de contrabanda episodul 8 (19-20) tr rezumatElif si Omer se tachineaza in fața restaurantului dacă ea să participe la acțiunea de salvare a lui Nilufer sau nu. În scurt timp apar Hussein (în locul lui Arda) și Pelo. În casa de pe insulă, Metin stă de vorbă cu Nilufer și își povestesc viața. El recunoaște că, de fapt, îl cheamă Fatih și că a avut o copilărie grea, că tatăl său i-a tăiat limba mamei sale, doar ca să tacă din gură. Cei doi devin foarte apropiați, Nilufer este impresionată și îndrăgostită de Metin și se sărută pasional, dar el nu vrea să înceapă relația dintre ei în acest fel, preferând să aștepte un moment mai prielnic. Acest fapt o cucerește definitiv pe Nilu. Văzând că îl poate manevra, ea îi cere s-o lase să stea de vorbă puțin cu Elif la telefon. Metin acceptă și Elif îi spune surorii sale că în acea noapte vor veni s-o salveze.

La debarcader, pentru că Elif insistă să vină cu polițiștii pe insulă, Omer imagineaza un plan și o încuie pe Elif în toaleta restaurantului, apoi pune pe cineva de pază la ușă ca să nu iasă până nu apar ei înapoi. Echipa astfel formată pleacă spre insulă cu un vaporaș turistic gol. Între timp, Nilufer nu rezistă și îi spune lui Metin ce a aflat de la sora ei. Acesta face pregătiri ca să plece amândoi în jumătate de oră la o altă casă, dar polițiștii apar mai repede și are loc un schimb de focuri cu cei care păzeau afară. Hussein este rănit la umăr. Metin este nevoit să plece singur, pentru că are de gând să sară în mare de pe stânci. Se desparte de Nilufer asigurând-o că o va căuta cât va putea de repede și iese pe geamul din spate care dă către faleză, sărind de la mare înălțime în apă.

Omer o găsește pe Nilufer sub masă și o scoate afară. Între timp s-a făcut dimineață, salvarea a venit după Hussein iar Nilu este adusă pe mal, la restaurantul unde Elif se află încă în toaletă. Cele două surori se îmbrățișează apoi se îndreaptă către casă. Zerrin, care aflase de la Mert că Nilufer ar fi la San Francisco, tocmai voia să plece la aeroport să-și caute fata, când mașina în care se află cele două surori oprește și din ea iese Nilufer. Zerrin și Aslî sunt șocate de felul în care arată ea, și merg înapoi în casă, unde Elif este nevoită să spună adevărul despre cele întâmplate. La această scenă este martor și Taner, care imediat observă o anume oportunitate.

Zerrin mai ales, dar și Aslî, se supără foarte tare când aud că Elif a mințit în legătură cu Nilufer, deși ea le explică faptul că i-ar fi pus viața în pericol dacă spunea adevărul de la bun început. Tayyar află de la cel care urmărește vila familiei lui Elif că Nilufer a revenit acasă iar Metin e de negăsit. Atunci Tayyar se duce acasă la Nevin, mama lui Metin, și o amenință că o omoară dacă nu-i spune unde e băiatul. Însă femeia nu are cum să știe unde este acesta. Metin e adus inconștient la același spital unde se află Hussein, știindu-se despre el că a fost găsit pe plajă de niște pescari.

Când își revine, Metin minte pe medici și pe polițistul care îi ia o declarație că a vrut să se sinucidă din dragoste. După aceea, contactează pe un cunoscut de-al lui care vine la spital și îi dă un mesaj pentru Nilufer. Hussein este operat și totul decurge bine. Mama lui Omer se duce la companie la Bahar cu un ziar în mână și îi spune că fiul ei și Elif, de fapt, nu au o relație, ci au contribuit la salvarea lui Nilufer, dar ea nu are liniște până nu se află dacă Sibel, logodnica lui Omer, avea vreo legătură cu Ahmet. Bahar este foarte încântată de ceea ce a auzit și se duce la Levent să-i transmită noutatea, sperând că planul ei în care Levent o seduce pe Elif va putea da roade.

Dragoste de contrabanda episodul 8 (19-20) tr rezumatLa vilă, Nilufer începe să-și revină, dar se gândește mereu la Metin, când primește mesajul lui că este bine și că o iubește. Tayyar se mai liniștește când află că fiul lui nelegitim este în viață, deși e în spital. Nilufer găsește o ocazie să meargă la spital la Metin să-l vadă, chiar dacă acesta este sedat și monitorizat pe aparate. Taner îi povestește lui Pînar despre povestea cu diamantele lui Ahmet și încearcă s-o convingă că dacă va pune el mâna pe diamante primul, va deveni extrem de bogat. Arda îl informează pe Omer că la un bijutier dintre cei contactați de ei, a venit un individ să schimbe un diamant roz fără acte de proveniență. Deodată, se pune din nou pe tapet povestea diamantelor lui Ahmet. Elif și Omer se pregătesc să le spună celor din familia ei că relația lor n-a existat, dar amândoi parcă n-ar vrea să facă asta.

Înainte de a intra în vilă, cei doi se află peste drum față în față. Elif îndrăznește și îl sărută. Omer zâmbește și îi spune că acum nu-i mai urmărește nimeni, de ce l-a sărutat? Elif îi spune că de data asta nu s-a prefăcut ....


Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame și corespunde aproximativ episoadelor 20-21 Pro 2.

a fost: Dragoste de contrabanda ep. 7/15-16                                     urmează: Dragoste de contrabanda ep. 9/21-22

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin












miercuri, 4 iulie 2018

Dragoste de contrabanda episodul 7 (15-16) tr rezumat



Dragoste de contrabanda episodul 7 (15-16) tr rezumatGlonțul se duce direct în inima celui de pe scaun. Elif este devastată de durere și de gândul că a comis o crimă fără voia ei, dar Omer, care vine exact din partea opusă, observă că Sitki, căci el era pe scaun, fusese deja înjunghiat (de către Metin) la spate și era mort când a fost pus pe scaun și legat. Totul a fost aranjat în așa fel încât să o impresioneze pe Elif și să o determine să continue să spele bani pentru mafie. Ca să nu fie implicată Elif, Hussein ia vina asupra sa, deși când apare echipajul de politie toată lume vede că Sitki fusese deja ucis înainte de declanșarea mecanismului și a pistolului legat de clanță. Ca să se liniștească, Omer o duce pe Elif acasă la părinții lui, care o primesc cu tot dragul.

Metin o pune pe Nilufer să citească un mesaj, în fața camerei telefonului mobil, cu o amenințare directă, că dacă mai implică poliția, ea, Nilufer, va avea cu adevărat de suferit. Elif, acasă la Omer, are o criză și începe să plângă amintindu-și prin ce a trecut la baraca din pădure. In timp ce se duce la toaletă, Omer îi spune mamei sale exact care e relația dintre el și Elif și de ce sunt împreună, dar o roagă să nu mai spună la nimeni acest secret. Arda are probleme cu soția lui, care crede că Pelin este amanta lui și o urmărește prin oraș ca să-i ceară socoteală. La companie, Levent este din nou strâns cu ușa de Aslî, care nu-l vrea pe acolo, și care are o discuție cu Elif pe această temă.

Dragoste de contrabanda episodul 7 (15-16) tr rezumatDupă ce Metin îi trimite ultima înregistrare cu Nilufer lui Elif, Omer cere s-o vadă și observă ceva pe măsuța de lângă fată. Când mărește imaginea, amândoi văd că este vorba despre un bon de casă de la o firmă de catering cu specific japonez numită Sushimoka. Imediat încep să caute pe internet date și află că acel restaurant are numai trei puncte de lucru în Istanbul. În acest timp Metin încearcă s-o convingă pe Nilufer că sora ei își vede de viață, arătându-i revistele mondene unde se scrie despre Omer, noul iubit al lui Elif și apoi îi pune înregistrarea din Italia, ca să vadă că soru-sa spală bani pentru ei și că nu are timp să-i salveze viața. Nilufer este deprimată și își acceptă soarta de ostatică, deși îi vine, totuși greu să creadă că Elif e atât de egoistă.

În finalul episodului 7 turcesc Dragoste de contrabandă, Elif și Omer ajung într-un loc unde cred ei că sunt pe cale s-o găsească pe Nilufer...


Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame și corespunde aproximativ episoadelor 15-16 Pro 2.

a fost: Dragoste de contrabanda ep. 6/13-14                                     urmează: Dragoste de contrabanda ep. 8/17-18

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin












duminică, 1 iulie 2018

Dragoste de contrabanda episodul 6 (13-14) tr rezumat



Dragoste de contrabanda episodul 6 (13-14) tr rezumatDupă ce Elif îl recunoaște pe Sitki, despre care se află că a mai fost condamnat pentru viol, Omer începe să caute informații despre el. La un moment dat, căutarea pare să ducă pe o pistă falsă, pentru că merg la o adresă unde este o clădire părăsită ce urmează să fie demolată, dar polițistul nu se lasă. Hussein începe să-l înțeleagă și să fie de partea lui, ajutându-l cu informații și cu bani. Într-o zi el și Elif ajung la soția lui Sitki, care spune verzi și uscate despre soțul ei, după cum crede Omer.

Nilufer este prinsă de către Metin, chiar dacă fugea prin pădure, noaptea, încercând să scape de el. Metin o aduce înapoi la cabana unde o ține sechestrată și are de gând s-o pedepsească, dar tocmai atunci Tayyar îî spune că Mert (care este fiul legitim al lui Tayyar) a fost la New York după ea, că e iubitul ei și că e neliniștit pentru că o crede dispărută. Tayyar îi spune lui Metin că au nevoie să facă ceva ca să-l determine pe Mert să n-o mai caute pe Nilufer. Atunci, el se poartă frumos cu fata și o convinge să-i dea un telefon lui Mert și să mintă că este în America, la San Francisco, dar că are pe altcineva și de aceea nu i-a dat niciun semn.

Nilufer acceptă, iar în urma convorbirii Mert este dezamăgit și debusolat. Tayyar vrea să-l consoleze, și ca să-l îndepărteze și mai mult de chestiunea respectivă, îi sugerează să plece într-o vacanță cu amicul său, Erhan. La cabană, Metin o recompensează pe Nilufer ducând-o în camera de zi să vadă un film împreună, dar o întreabă despre Mert, dacă îl iubea și ce relație era între ei, demonstrând că, de fapt, și el a început să fie atras de ea. Însă problemele nu se opresc aici. Contactul său din poliție îl avertizează că Omer a dat de urma lui Sitki și îl caută. Metin se duce și-l găsește pe Sitki, îl bate pretextând că și-a lăsat nu știu ce lucruri la prima baracă unde a fost ținută Nilufer și că datorită lor acum este urmărit. Drept consecință, Metin pune de o intrigă josnică și îl obligă pe Sitki să o sune pe Elif spunîndu-i că dacă-i dă mulți bani, îi spune unde o ține ascunsă Metin pe sora ei. Elif acceptă pe loc să se întâlnească cu el, deși Omer o avertizează că precis e o capcană.

Dragoste de contrabanda episodul 6 (13-14) tr rezumatÎn acea seară la firmă avea loc o petrecere dată la sugestia lui Levent, care datorită intervenției lui Elif va fi acceptat ca investitor și angajat pe postul de director financiar, în ideea de a salva compania de la faliment. Zerrin îl invită și pe Omer la petrecere, fiind cucerită de eleganța lui, însă pe de altă parte, Pînar (care oficial este cu Tayyar) îi spune lui Taner că îl cunoaște pe Omer, care nu este cine spune că este, și că ea se teme că amantlâcul lor va fi dezvăluit. Tayyar, în schimb, care o văzuse stând de vorbă cu Omer, crede că e ceva între ei și se poartă violent cu ea ca s-o constrângă să-i spună ce au discutat. Amenințată cu moartea, până la urmă Pînar recunoaște că îl știe pe Omer din liceu și că e altă persoană decât cine se dă.

Elif încearcă să facă rost de banii pe care i-a cerut Sitki și prima opțiune este unchiul Tayyar, care nu o poate ajuta cu bani în acea zi. Cealaltă variantă este să sune un amic din Italia rugându-l să-i vireze 300.000 de euro în cont. Dar Tayyar îl trimite pe Metin să o contacteze pe Elif ca să-i dea banii, partea ei, din treaba murdară făcută la Roma. Elif la început refuză geanta cu bani, dar imediat se răzgâdește și o ia. La firmă are loc petrecerea, la care Bahar îl instruiește pe Levent să o seducă pe Elif ca să se ajungă la o relație, dar rămâne contrariată să o vadă cu Omer, despre care își aduce aminte că Elif voia să scape, imediat după moartea lui Ahmet. În acest timp, Metin își petrece timpul cu Nilufer, jucând poker. Când se duce la baie, ea încearcă să pună o cartelă de telefon americană pe telefonul lui, dar Metin iese și o surprinde, crezând că fata voia să discute cu cei de acasă. În loc s-o bruscheze, o sărută și își exprimă regretul că s-au cunoscut în asemenea condiții.

Sitki o contactează pe Elif, care se afla împreună cu Omer și așteptau telefonul lui. Pleacă amândoi, secondați de Arda și Pelin la baraca din pădure. Omer o pune pe Elif să aștepte în mașină și pleacă spre baracă având pistolul pregătit. Ea primește un sms să intre înăuntru, și, pentru că Omer are telefonul închis, iese din mașină îndreptându-se spre șura de lemn. Deschide ușor ușa, însă înăuntru este un bărbat legat de un scaun și un pistol aranjat în așa fel încât dacă cineva deschide ușa, acesta se declanșează. Omer strigă prea târziu la Elif să stea pe loc, iar glonțul pornește spre pieptul celui legat....

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame și corespunde aproximativ episoadelor 13-14 Pro 2.

a fost: Dragoste de contrabanda ep. 5                                     urmează: Dragoste de contrabanda ep. 7/15-16

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin