 |
| ricșe în Hutong, Beijing |
În a doua zi de vizitare propriu-zisă din China am mers într- unul din cartierele sărace ale Beijingului, în Hutong. Acum, am înţeles că denumirea asta înseamnă mahalale, străzi înguste, şi este cumva un nume generic dat tuturor cartierelor sărace, dar acesta, rămas ca pe vremuri, se află în inima Beijingului, celelalte hutong-uri fiind demolate de pe vremea lui Mao. Prea multe eu nu vă pot spune despre acest cartier. Trebuia să facem o plimbare cu ricşa, şi pentru că ghida noastră ne-a spus că ricşele nu erau eletrice, ci aşa, ca nişte trotinete la care pedalau chinezi mici şi pricăjiţi, eu n-am vrut să omor pe nici unul trăgându-mă pe mine prin Hutong, aşa că am renunţat la acea plimbare şi am rămas preţ de o oră pe malul unui lac cu lotuşi, în soarele arzător al amiezii.
 |
| lacul cu lotuși - Hutong, Beijing |
Am stabilit ca loc de întâlnire cu restul grupului un Starbucks, însă n-am intrat în el că şi aşa era ticsit de turişti de toate naţiile, care tânjeau, ca şi mine, după ceva aer condiţionat şi un frappe la pai. Eu am început să mă plimb pe marginea lacului, am văzut ricşele aşteptând cuminţi clienţii (ba chiar am fost invitată de un chinez mai zdrahon să mă urc în ricşa lui, dar am zâmbit numai, trecând mai departe), am văzut pescarii care chiar mai prindeau câte un chitic, ceva, ce-o fi mişunat prin lacul acela. Şi, pentru că mă bătuse soarele-n cap, mi s-a stârnit spiritul de aventură şi am vrut să traversez din zona lacului, care era plină de restaurante, pizzerii şi tarabe cu de-ale gurii (nu, n-am poftit, în excursia asta chiar nu am simţit foame deloc), am vrut să traversez, zic, spre cartierul propriu-zis, cu case dărăpănate ca după război, cu pereţi din carton, unele, cu găuri în loc de ferestre şi cu geamuri sparte. Pe partea unde mă aflăm era plin de poliţişti, iar dinspre inima cartierului venea un miros greu de peşte împuţit amestecat cu miros de dejecţii umane. Când am mai văzut şi nişte chinezi fantomatici, scheletici, cu priviri pierdute şi cu vânătăi suspecte pe antebraţe (injecţii cu droguri? eczeme? ambele?) mi-a sărit spiritul de aventură cât colo şi am rămas înţepenită pe bordură, aşa, uşor aplecată în faţă, cum voiam să trec strada înspre zona sordidă din faţa mea. Şi am făcut cale întoarsă spre lac, singurul regret de mai târziu fiind că nu am făcut măcar o poză acelei părţi de Hutong, mizerabile şi parcă desprinse din secole de uitare. Văzând pe youtube clipuri cu trasele ricşelor prin Hutong, sunt sigură acum că ele sunt bine stabilite şi că nu se abat cu turiştii prin orice colţ nesigur de cartier.
 |
| copii chinezi in vizita la Zid |
Mai târziu am pornit-o la drum cu autocarul către Marele Zid. Drumul a fost frumos, pitoresc, prin zone de podiş mărginit de munţi. Când am ajuns în coasta Tian-Şan-ului, am ajuns şi la porţiunea din Marele Zid care se vizitează şi care este reconstituită. Nu toate bucăţile de zid sunt întregi. Peste cei 6-7 mii de km de fortificaţii, timpul şi intemperiile au lăsat urme şi restauratorii şi-au făcut bine treaba. Mulţimea de oameni veniţi să urce pe zid, măcar un pic - conform legendei cine urcă Marele Zid este considerat un erou - estompează măreţia locului. Dar dacă urmăreşti cu privirea creasta muntelui şi vezi şerpuind zidul golaş, fără copii pe el, fără demoazele zâmbind larg la obiectivul foto, arătându-şi picioarele mai mult sau mai puţin frumoase, ca şi cum ar fi la o şedinţă foto pentru un blog de beauty, imaginaţia prinde aripi şi înţelegi de ce Zidul este măreţ. E acolo de milenii*, e singuratic, este doar el şi muntele... sau poate, şi musonul căruia îi ţine piept. Conform noilor teorii, Marele Zid n-a fost doar un zid de apărare contra triburilor mongole din nord, ci delimitează zona musonică, şi fertilă, din sud, de regiunea aridă, semideșertică, din nord. A fost construit ca să împiedice înaintarea deşertului, lucru totuşi imposibil, din cauza acestor vânturi numite musoni, care aduc ploaie în jumătatea de an mai caldă, când bat dinspre ocean. Aşadar, Zidul reprezintă o limită climatică, marchează graniţa dintre două regiuni diferite ca şi climă, soluri, vegetaţie.
După ce ne-am plimbat pe acolo având timp liber la dispoziţie, şi am vizitat magazinele lor de suveniruri (preţuri normale, un tricou mărimea XXL, cca 10-12 dolari), apoi am făcut poze câte am dorit, am plecat de la bătrânul zid despre care Neil Armstrong ar fi spus că se vede de pe Lună şi ne-am întors în Beijing. După amiază am vizitat un centru de medicină naturistă, şi dincolo de respectul pe care îl am faţă de medicina tradiţională chineză, am putut să constat la faţa locului setea de bani a medicilor şi asistenţilor de la acest centru. Mulţi dintre cei din grup am fost dezamăgiţi de acest aspect, dar să vă povestesc cum a fost. Mai întâi cine a dorit a putut beneficia de un masaj la tălpi, pentru o sumă modică, drept bacşiş maseurului. Apoi un medic chinez a vorbit în engleză despre boli şi cauzele lor, afirmând că europenii nu determină corect cauzele disfuncţionalităţii organelor şi că în principal, o boală de piele, de exemplu, poate să fie cauzată de un ficat obosit. În sprijinul afirmaţiilor sale aducea argumente logice, precum aceea că unei femei care suferă de osteoporoză degeaba îi dai calciu, că oricum organismul nu-l mai asimilează.
După ce ne-a captat atenţia şi ne-a câştigat încrederea, ne-a spus că vom fi examinaţi prin palpare a mâinilor şi studiul limbii, şi ni se va spune ce boli avem şi ce remedii trebuie să cumpărăm de la ei. Eu recunosc că eram decisă să mă las examinată şi m-am înscris în grupa medicului vorbitor de engleză. Însă soarta mi-a surâs, ca să zic aşa, şi l-a adus pe reputatul dr. lângă doi dintre colegii de autocar, soţ şi soţie, care făcuseră şi masaj şi erau aşezaţi în stânga mea. Am urmărit cu atenţie conversaţia lor şi când am auzit preţurile pe care le voiau chinezii pentru o cutie de ceaiuri sau de unguent cu extract de ganoderma, tratament pentru o lună, am înlemnit. Cca 3-400 de dolari. Iar când oamenii au zis că nu au atâţia bani în buzunar, asistenta i-a întrebat dacă nu au cardul la ei. Asta mi s-a părut chiar exagerat, şi văzând că insistă, încă, la cei doi soţi să cumpere o cutie de remedii, m-am ridicat şi am ieşit din sală. Mai apoi, în autocar, am aflat că toţi cei consultaţi aveau ori probleme la ficat, ori la rinichi, că erau întrebaţi ce boli au, în loc să le spună medicul, aşa cum ar fi trebuit, şi vreo câţiva au cumpărat acele remedii, aşa, extrem de scumpe cum erau. Un coleg de călătorie chiar făcea haz de necaz zicând că pe el l-au jumulit bine chinezii, că a fost printre primii care au beneficiat de consult. Alții au pățit ca mine și s-au răzgândit la timp. Spre comparație, există și pe piața noastră suplimente cu ganoderma, care costă câteva zeci de lei (ganoderma este o ciupercă răspândită și în Europa și se poate cultiva pentru necesitățile medicale). Probabil chinezii nu stiau acest amanunt.
În ziua următoare aveam să plecăm către Xian, oraşul din apropierea Armatei de Teracotă, cu un tren de mare viteză. În cinci ore am acoperit 1200 de km distanţă. Însă despre călătoria la Xian şi Armata de teracotă, într-o altă postare, ca şi despre ritualul ceaiului chinezesc, care ne-a fost prezentat tot în Beijing, la un magazin cu ceaiuri şi servicii de ceai din porţelan.
* Wikipedia spune că primele tronsoane de zid au fost construite în acea zonă prin secolul al 3-lea era noastră, în tipul primului împărat chinez. După ce acestea au dispărut, a început construcţia actualului zid, în secolul al 14-lea.
Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!
a fost: Beijing, temple, perle si jad urmează: China intre traditii si tehnologii
sursa foto: albumul personal
Pentru alte articole din această excursie
vă rog accesați pagina Calatorii.