Milano by night (excursia Paris-Coasta de Azur, ziua 9)

Pe la prânz am părăsit Nisa și Mediterana pe care o încercasem așa, doar până la glezne. Ne-am îmbarcat în autocar și am plecat către Italia. După încă vreo câteva ore și popasuri în Monte Carlo și la parfumeriile Fragonard, de care mă voi ocupa cu o proximă ocazie, am trecut în Italia unde am făcut prima oprire, de scurtă durată, la San Remo, orașul concursului de muzică ușoară cândva celebru în toată Europa. Nu-mi amintesc multe din acest popas, decât că am oprit într-o parcare imensă cu multe motociclete, și că luându-mi dejunul frugal - un sandviș "clasic" cu cașcaval și pate - și rotindu-mi privirile peste tot, mi-am întipărit în minte strada din fața parcării, oarecum suspendată, datorită reliefului în pantă, și palmierii amestecați cu alte specii arboricole care îmi încântau privirea și mă îmbiau la leneveală. Dar nu era timp de asta, mai aveam mulți kilometri de parcurs prin nordul Italiei, pe o zi superbă de plajă din miezul unui august de foc.

Spania 2011. Ziua 3, Italia - partea a doua

Ne-am continuat periplul in autocar pana la Verona, orasul celor doi celebri indragostiti, Romeo si Julieta. Am pornit-o pe jos, prin centrul orasului, pe langa Arenele Romane

pe langa statuile vii cu care te puteai fotografia pt ceva maruntis,

si pe langa zidul unei cetati medievale pana la casa Julietei, nerenovata si vizitabila, poate chiar locuibila si azi. O imbulzeala ne-a intampinat acolo, intre peretii plini cu inscriptii, in curtea mica si cocheta.

Cateva fete se lasau fotografiate in balconul sub care cu niste sute de ani in urma Romeo isi canta iubirea interzisa de vechea dusmanie dintre familia lui si cea a Julietei. Am cumparat cateva vederi din holul casei, plin de altfel de tot felul de inimi si inimioare rosii, pentru amatorii de suveniruri facile. Apoi am iesit din multimea galagioasa si m-am indreptat catre piata si pietonala din apropiere, atingand cu privirea paharele cu salata de fructe exotice, sepcile colorate, vitrinele mici ale unor marci de firma,

iar in final, flamanda fiind, mi-am luat inca o inghetata italiana (prima fusese in Venetia) cu ciocolata multa, asa cum imi place mie. Este singura inghetata care are gustul aceleia din copilaria mea, pentru ca aici in Italia, maestri in gelaterie, detin secretul celei mai bune inghetate din lume, dupa parerea mea.
M-am intors la autocar, pe o caldura sufocanta, ca sa observ ca o straduta luase numele celui care i-a nemurit pe Romeo si Julieta.

Cautam aerul proaspat al ventilatiei din autocar ca pe sfintele moaşte :)) si aproape ca nu am simtit cand am parcurs distanta pana la Milano, unde am vizitat mai intai magnificul dom. Parca m-am aflat deodata in faţa unei cladiri gigantice, care iesise din ecranul Teleenciclopediei din copilaria mea si imi asternea sub priviri o realitate de o splendoare greu de descris in cuvinte. Las imaginile sa vorbeasca in locul meu.

Apoi am iesit catre galeriile Vittorio Emanuelle si de acolo am gasit mica piateta cu statuia lui Leonardo da Vinci si cu modesta cladire a Scalei. Modesta arhitectonic, dar ce nume sonore au evoluat pe scena ei!

stanga - galeriile, dreapta - statuia lui da Vinci

jos - Scala

Dupa aceea am luat-o pe o alta strada - deh! :) avantajele de a calatori singura, si de data asta si de a fi cazata singura in camera (multumesc, Omnia!) si m-am bucurat de privelistea altor cladiri impunatoare

pana cand am revenit la locul de parcare al autocarului, langa Castelul Sforzesco dincolo de zidurile caruia am intrat. Muzeele sale nu mai erau deschise la ora aceea, insa.

Aici am vazut un nou hobby, cu o trotineta motorizata, sau ce o fi fost, o sa-mi spuneti voi cum se cheama bazaconia asta ca eu nu ma mai pricep la asa năzbâtii.

Dupa ce am vizitat castelul, m-am asezat la o terasa din imediata vecinatate muscand cu pofta dintr-un sandvis cu pate si cascaval aduse din tara. Dupa ce l-am terminat, o italianca batrana si ţâfnoasă, cu o matura in maini, a venit sa-mi atraga atentia ca daca nu servesc nimic de la ei, nu prea am ce sa mai caut pe scaunul acela. Asa ca, am fost nevoita sa ma mai plimb in sus si in jos pe strada inca vreo cateva minute pana cand a venit autocarul si ne-am urcat sa mergem catre cazarea din Savona.

A treia seara de cazare a fost la hotelul Riviera Suisse, de 3 stele. Am avut o camera excelenta, cu toate dotarile, doar internetul cred ca era numai la receptie. Oricum, a fost o surpriza cam neplacuta sa aflu ca occidentul nu considera internetul o necesitate, pentru ca acolo inca predomina internet cafe-urile, iar hotelurile dotate cu conexiune wireless nu prea sunt, sau sunt din cele cu mai multe stele.
Asa arata camera mea, de data asta chiar un single:

M-am odihnit bine, fara vise. In ziua urmatoare aveam sa visez cu ochii deschisi. Dar nu stiam inca, si nici nu banuiam ce spectacol al lumii aveam sa vad live.

Aceasta postare se refera la excursia Costa Brava 14 zile oferita de Omnia Turism.
Pentru mai multe postări cu aceeași excursie, click pe tag-ul spania2011 de mai jos. 

Spania 2011. Ziua 3, Venetia, Verona, Milano - partea intai

Speram ca in Italia sa fie vreme buna, dar cel putin in primele ore dupa ce am trecut de fostul punct vamal de la granita cu Austria, norii nu s-au risipit. De la o vreme insa, parca se mai oprise ploaia iar cerul incepea sa devina mai limpede. Imprejurimile Venetiei ne-au primit cum se cuvine, cu ospitalitate, voie buna, si - a treia zi deja - cu mult soare.

Dar acum eram in zona limitrofa Venetiei, in a doua seara de cazare, am fost oaspetii hotelului Antille din Cazano di Pianiga, o localitate de tip satelit/suburbie. Desi hotelul are toate facilitatile unui hotel de 3 stele, mai multi dintre noi nu ne-am simtit la fel de bine aici, faţă de hotelul Ibis din Gyor. Cu siguranta a fost o impresie subiectiva, pentru ca de altfel, nu era nimic serios de reprosat acestui hotel.

In poza de alaturi, autocarul nostru parcat. In poza urmatoare, restaurantul de vis-a-vis de hotel, vazut din balconul etajului doi.









Eram la a doua mea vizita prin acest oras unic in lume, si imi dorisem sa ajung sa vad interiorul Palatului Dogilor, Palazzo Ducale, in italiana.

Asa ca m-am infipt la coada foarte mica, era abia ora 10 dimineata, mi-am platit biletul de intrare (nu aveau reduceri pt profesori :) ) si am pasit cu o oarecare umilinta inauntru. Nu era voie sa filmezi sau sa fotografiezi. Insa am vazut chinezi si americani incalcand regula, si atunci am incalcat-o si eu. Tineam aparatul in mana dreapta, lasata normal, pe langa corp, cu obiectivul indreptat in sus, pentru ca tavanele erau cele mai spectaculoase in toate salile. Nu am fost vazuta, sau poate am fost lasata in pace, de paznicii muzeului care erau intotdeauna strategic plasati in fiecare sala.

Apoi am mers sa vizitez si zona inchisorilor, de unde detinutii care aveau deja semnata condamnarea la moarte treceau in cladirea unde aveau loc executiile pe o punte care a primit denumirea de Puntea suspinelor. Cum eu eram singura, fara sa ma fi atasat de vreun grup - puteam sa merg cu grupul de americani care intrase inaintea mea, dar eu nu aveam la fel de mult timp la dispozitie pt vizita ca si ei - nu am stiut ca etajele inchisorii sunt absolut identice si la un moment dat am trait o senzatie unica de a fi prinsa intr-o capcana din care nu mai stiam cum sa ies. Niste chinezi, la fel ca si mine, se invarteau ca niste gaini ametite pe culoarele stramte, printre celulele inuman de mici, nemaistiind unde era scara catre parterul palatului, inchisorile fiind la subsol. Intr-un sfarsit am gasit-o si am iesit repede in curte, parca alungata de niste fantome bizare dintr-un trecut indepartat si strain.

Mai ramasese ceva timp de hoinareala, asa ca dupa ce am iesit in piata San Marco m-am indreptat pe stradutele mici si foarte inguste sa vad curtile interioare ale cafenelelor, bistro-urilor si locuintelor venetiene, destul de spatioase, cu multa verdeata, dar uneori si cu oarece gunoaie lasate indiferent sa zacă pe caldarâmul fierbinte.

Apoi m-am indreptat catre locul de imbarcare in vaporetto, am savurat o inghetata buna, buna de tot, si, asteptand, am privit la marocanii cu genti "de firma" de vanzare. O colega de excursie, imbiata fiind sa cumpere o geanta, i-a raspuns negrului: "Avem si noi, in Europa, genti din astea". Noi am ras. Nu stiu daca si negustorul a inteles ironia. :)

Aceasta postare se refera la excursia Costa Brava 14 zile oferita de Omnia Turism.
Pentru mai multe postări cu aceeași excursie, click pe tag-ul spania2011 de mai jos.

Imagini din excursia in Italia

De cele mai multe ori, cum mai spuneam călătoresc singură. Prefer să nu mă sâcâie nimeni la cap , de dormit, nu pot să dorm decât singură, şi cu excepţia acestui an de criză - când mi-am găsit să merg taman în Elveţia -  în care nu mi-am permis să plătesc diferenţa de single, în rest am făcut fix ce-a vrut muşchiu' meu, fireşte, în limitele impuse de agenţiile de turism la care am apelat. Aşa că mai rar voi posta poze în care să apar şi eu, pentru că de multe ori pozez obiectivele, nu neapărat cu mine cu tot în cadru.

Pentru a vedea pozele mărite, daţi click pe ele.

Sus - 1:eu în Piaţa San Marco, Veneţia. 2: Pieta, de Michelangelo, la Vatican, Roma. Dreapta - Turnul cu Ceas din Veneţia.

Palatul Dogilor(stg.)

Gondolă (dreapta)

Catedrală în Florenţa (jos)

San Marino (dreapta)

Bella Italia

Tot ascultând astazi muzica italiana, mi s-a facut dor de laguna veneţiană, de labirintul inchisorii din pantecele Palatului Dogilor, de străduţele pietruite ale Romei, de autobuzul 64 cu care am colindat, fără bilet, o bucată de Romă, de la Ponte Vittorio Emanuelle II până la Colosseum. Mi-e dor de tarabele cu suveniruri din faţa basilicii San Pietro, mi-e dor de statuile vii din Florenţa, de căldura îndurată în vara lui 2007 când şi pe la noi, şi în peninsulă, erau temperaturi de peste 35 de grade. Tânjesc după pizzeria de pe colţ unde am mâncat spaghette bolognese şi îngheţată adevărată, cu un gust ca aceea din copilăria mea. Revăd ca printr-o ceaţă fină Puntea Suspinelor, porumbeii  domesticiţi din piaţa San Marco, basilica San Marco, impunatorul Dom din Milano, complexul muzeal din Pisa, casa Julietei, abatia Montecassino. Parcă simt şi azi gustul unic al acelui tiramisu extraordinar de fin şi de bun, savurat împreună cu un cuplu din Giurgiu, prieteni ocazionali de călătorie, pe cheul venetian. Mi-e dor de racoarea zidurilor venerabilului castel San Angelo, de goana autocarului prin tunelurile din Alpi, de colțul parcă uitat de timp din San Marino, de coasta Amalfitana vazuta in fuga, de calatoria in noapte prin San Remo catre splendida Coasta de Azur, sau de desenul vazut din avion al peninsulei, cu o Roma scaldata de soare la un inceput de Faurar, o amintire greu de sters din memorie.

Mi-e dor de Galeriile Uffizzi, de sculpturile lui Cellini sub care am stat, pe nişte trepte, la umbră, în aşteptarea orei de plecare,  adulmec în amintire aerul subtil parfumat din Palazzo Pitti şi revăd picturile splendide pe care doream să le fotografiez şi nu aveam voie .

Mereu mi-e dor de Italia, mereu m-as intoarce la ea, daca nu ar fi si alte aventuri care sa ma tenteze, daca nu ar fi si alte "zone albe" pe harta visului meu implinit. Si totusi, din cand in cand ma intorc, pentru ca nu pot sta departe de, probabil, unele radacini, pentru ca nu pot sta departe prea multa vreme de ceea ce eu consider cea mai frumoasa țară din lume.