Se afișează postările cu eticheta Eftalia. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Eftalia. Afișați toate postările

vineri, 20 octombrie 2017

Patria mea esti tu, ep. 20 rezumat




Patria mea esti tu, ep. 20 rezumatHilal și Ali Kemal sunt luați de către soldații greci iar Yakup și Cevdet improvizează un fel de atac, trag în aer, dar îi și omoară pe soldații de lângă cei doi frați apoi generalul le spune să plece de acolo. Hilal este foarte afectată și face o criză de nervi în fața lui Ali Kemal care trebuie s-o pălmuiască zdravăn ca s-o potolească. Leon este dus la spital și acum totul depinde de ceea ce va spune el când își va reveni. Hilal intră în dormitorul ei plângând și Yîldîz află ce s-a întâmplat. Azize este chemată la spital în toiul nopții, iar Cevdet îi șoptește cum au decurs ostilitățile, iar biata femeie izbucnește și ea în lacrimi când aude ce a fost în stare fata lor cea mică. In același timp se țes intrigi noi. Pe de o parte, la restaurant, la aceeași masă din nou stau Tevfik si Hamilton, urzind soarta lui Esref pașa, iar la adăpostul întunericului, Yakup și Ali Kemal poartă o discuție despre ultimele evenimente.

Leon este imediat operat de către noul medic și Azize, care îl asistă. După aceea Leon este dus la salon, iar Vasili își vede fiul inconștient, pe targă. La comandament se pregătește cina, însă Veronika nu știe nimic, deși parcă presimte ceva. Când întreabă de fiul ei, Vasili îi spune ce s-a întâmplat și Veronika se întristează. Hilal stă în casă, apăsată de așteptarea care se prelungește și care nu știe ce-i poate aduce. Vasili pleacă iarăși la spital, cu Veronika, la căpătâiul lui Leon. După câteva zile, Hilal revine la spital, la munca ei de zi cu zi, și Azize o aduce în rezerva unde locotenentul încă nu și-a revenit din comă.

Hamilton are o întrevedere cu Eșref în pădure, într-un loc dinainte stabilit. Eșref, avid de putere și invidios pe Mustafa Kemal care a reușit să unifice Antalia și să mărească puterea rezistenței, cade în capcana ego-ului propriu și nu sesizează pericolul care îl paște. Acceptă propunerile lui Charles de a face parte din noua formațiune, care ar urma s-o înlocuiască pe aceea a lui Mustafa Kemal după ce va fi distrusă. Drept primă consecință, el va recruta câțiva oameni cu care dezgroapă lăzile cu arme pe care le-a băgat în pământ ca să nu le găsească grecii. Cevdet îl contactează pe pașă când se ruga la un mormânt și îl somează cu pistolul, apoi îi ia un mesaj pe care acesta îl are în buzunar, mesaj pe care îl va preda lui Yakup.

Patria mea esti tu, ep. 20 rezumatStavros, care abia așteaptă să-l demaște pe Cevde, sau măcar să-i pricinuiască durere, o ia din nou pe Yîldîz la un interogatoriu și, la fel ca prima dată, nu afla nimic de la ea. Yakup reușește să stabilească o modalitate de comunicare cu Mustafa Kemal și apoi află de mutarea făcută de Eșref și îl avertizează și pe Cevdet. Astfel, ei trebuie să-și schimbe planurile și să acționeze altfel. Veronika stă în camera lui Leon și, întâmplător, găsește o scrisoare de dragoste scrisă de fiul ei, fără să știe cui îi era adresată, și ia o anumită decizie privind viitorul fiului ei. A doua zi Leon se trezește și acum toți ochii sunt ațintiți spre el, dacă va spune cine l-a împuscat. Dar tânărul alege să nu-i facă rău lui Hilal, și minte că nu-și amintește nimic despre ceea ce a pățit.

Tevfik îl duce pe Hamilton într-un depozit plin cu lăzi unde ar trebui să fie armele lui Eșref, însă lăzile sunt goale, au doar câte un steag turcesc în ele. În timp ce Hamilton si Cevdet joacă șah, are loc o luptă între soldații greci și oamenii lui Eșref între care se află și Tevfik, la depozitul cu arme. Cevdet mută calul. Grecilor le vin întăriri iar turcii se retrag. Tevfik îl ia cu el pe Eșref lângă un pavilion de piatră. Pașa își schimbă încărcătorul pistolului, în timp ce colonelul îl împușcă mortal pe la spate. Hamilton ia un pion și dă șah mat. Cevdet răstoarnă regele de pe tablă. Hasibe îi aduce o știre importantă fiului ei.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Google plus pin



a fost: Patria mea esti tu, 19                                     urmează: Patria mea esti tu, 21 rezumat

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.








miercuri, 18 octombrie 2017

Patria mea esti tu, ep. 19 rezumat




Patria mea esti tu, ep. 19 rezumatCevdet şi Yakup aleargă ca să găsească bomba. Generalul caută să împrăştie manifestanţii dar mai mult se crează busculadă, Hasibe dispare în învălmăşeală iar el o bruschează pe Azize care cade, ţinându-se de burtă. Yakup caută febril pe tarabe şi peste tot ceva ce ar putea semăna cu bombă, iar când vede valiza şi o duce la ureche, îşi dă seama că are puţin timp la dispoziţie. Charles, într-o şaretă, se uită la ceas. Yakup aruncă valiza în Bosfor bomba explodând la impact, în timp ce Hamilton îşi pune ceasul în buzunar, satisfăcut, crezând că bomba a explodat în piaţă, aşa cum aranjase el lucrurile. Suflul exploziei pune la pământ mulţimea şi aşa agitată. Cevdet o găseşte pe Yîldîz fără cunoştinţă, Leon o caută din priviri pe Hilal, Hasibe apare şi ea la locul unde se află nepoata ei pe caldarâm. Cevdet îşi duce fata la spital cu familia după el, dar Azize îl incriminează pentru tot ceea ce s-a întâmplat şi urlă la el ameninţându-l cu un cuţit, să plece din incinta spitalului. Generalul pleacă, pentru a se întâlni cu Yakup, care şi-a revenit şi el din ameţeală, şi pentru a investiga cine a pus bomba.

În birou la Vasili, Hamilton se preface foarte revoltat de cele întâmplate şi îl acuză pe Vasili că nu ştie ce complot s-a pus la cale în oraşul controlat de greci. Generalul se enervează şi îi ordonă lui Stavros să găsească vinovaţii. Eftalia, în camera ei de la comandament, stă gânditoare rememorând scena în care Hamilton îi dăruieşte un ceas spunând că e de la tatăl lui şi că vrea să-l ştie la ea.

Patria mea esti tu, ep. 19 rezumatMai târziu are loc o şedinţă între Vasili, câţiva generali şi cei trei delegaţi ai ANtantei, pe tema exploziei bombei din piaţă. Charles îl culpabilizează în continuare pe Vasili - probabil asta îi este şi misiunea, de vreme ce la sfârșitul sezonului întâi al serialului Patria mea esti tu generalul Vasili ajunge în faţa plutonului de execuţie. Lucy Hamilton se ridică din patul de spital, şi, cu toate că este bolnavă de plămâni şi tuşeşte mereu, încă poate să aibă milă de suferinţele celor din jur. Când ajunge la Azize, aceasta este foarte afectată de starea lui Yîldîz şi nu e în stare s-o ajute pe englezoaică. Charles vine şi o ia de acolo, în timp ce intră în spital Tevfik şi află despre Yîldîz de la Azize. El o îmbrăţişează pe biata femeie, însă exact în acel moment Cevdet îi surprinde şi cei doi se comportă firesc. Azize se duce la o asistentă şi îi spune că acel om - Cevdet - nu are voie să o vadă pe fata ei.

Hamilton o ia pe Lucy din spital şi o aduce la comandament de unde o preia Veronika, apoi amândouă discută despre ororile războiului la o ceaşcă de ceai. În acelaşi timp, în piaţă Mehmet a adunat iarăşi oamenii la o manifestaţie spontană. Tevfik şi Charles stau la o masă, şi englezul îi arată colonelului pasiunea sa pentru ceasuri, vorbindu-i şi despre Mustafa Kemal şi dându-i unele informaţii care par să-l intereseze îndeaproape pe Tevfik. De altfel, Charles este venit la Izmir special pentru a deturna misunea lui Mustafa Kemal şi pentru a tubura apele în aşa fel încât acesta să nu-şi vadă planurile aduse la bun sfârşit. După ce se încheie întrevederea, Miralay pleacă în noapte. Omoară un urmăritor cu pumnalul, apoi se duce la docuri unde un tânăr pusese un mesaj sub o masă şi aprinde un opaiţ pentru ca acela căruia îi este destinat mesajul să vină să-l ia. Un bătrân se apropie de masă şi scoate bucata de hârtie, mergând mai apoi în cabina unei ambarcaţiuni. Tevfik îl omoară pe tânăr şi se duce în cabină după bătrân, somându-l să-i dea mesajul, însă acesta aruncă biletul în foc înainte să primească în piept gloanţele din pistolul comandantului.

Patria mea esti tu, ep. 19 rezumatHilal nu se potoleşte şi mai scrie un mesaj sub pseudonimul Halit Iqbal care este citit în piaţa publică de un admirator naţionalist. Leon are probleme cu Vasili din cauza asta, pentru că el declarase că Haydar era Halit Iqbal şi credea că Hilal o să înceteze să scrie. Dar când aude noutăţile, se duce la ea la spital şi o trage într-un vestiar întrebând-o ce are de gând. O scenă romantică se distruge din nou din cauza realismului lui Hilal. O altă asistentă o strigă, că Yîldîz s-a trezit din comă, şi ea se duce s-o vadă. Leon rămâne trist în vestiar. Azize, căreia i se făcuse rău din cauza sarcinii, vine şi ea să-şi vadă fata revenită în simțiri. Leon vine şi el în salonul unde se află Yîldîz, să-i ureze multă sănătate. Paşa Eșref primeşte un mesaj prin intermediul lui Tevfik, de la Hamilton şi este pus în faţa unei alegeri dificil de făcut. Seara, Yîldîz este adusă acasă, iar Hilal se duce la taverna lui Mihalis să-l anunţe şi pe Ali Kemal, dar acesta tocmai avusese o discuţie mai aprinsă cu Mehmet, pentru că nu erau de acord unul cu ideile celuilalt în privinţa următoarei acţiuni împotriva grecilor. Aceasta se întâmplă mai ales de când Mehmet crede că persoana care l-a contactat pe Ali Kemal în legătură cu acţiunea de la execuţia lui Eșref (adică Yakup) este un colaboraţionist.

La comandament Vasili organizează o serată cu o acţiune caritabilă şi o licitatie de obiecte de artă. Eftalya, care acum este sub protecţia lui Charles, e prezentată de către englez lui Tevfik sub numele Angela. Tevfik tresare când o vede, dar nu se trădează mai mult. La un moment dat Lucy prezintă un obiect de licitat care se află sub o cupolă de metal. Când ridică acel capac, sub el se dezvăluie nişte dinamită şi toată lumea intră în panică. Cevdet se apropie de explozibil, dar observă că este doar un decor care ascunde un bilet. Scoate biletul şi îl citeşte, acesta fiind semnat Esref paşa. Acum Tevfik se uită să vadă reacţia celor din jur, Stavros scoate flăcări pe ochi înspre general, iar Hamilton parcă supervizează totul cu o privire pe deasupra tuturor.

Patria mea esti tu, ep. 19 rezumatAli Kemal şi băieţii pătrund în încăperea de transmisiuni prin telegraf a comandamentului şi distrug aparatura, însă sunt luaţi prin surprindere de doi soldaţi greci. Mehmet ucide fără ezitare pe unul din ei, iar Ali Kemal este foarte impresionat de sângele rece manifestat de Mehmet. Leon este înştiinţat de urgență despre ce se petrece la telegraf, iar Hilal, care venise după fratele ei, începe să plângă văzând cadavrele grecilor de gardă. Are loc un schimb de focuri între Ali Kemal şi băieţii de la ziarul clandestin împotriva lui Leon și a soldaţilor greci. Hilal este prinsă la mijloc. Ali Kemal şi Leon ajung să se ameninţe reciproc cu pistoalele, însă cel al lui Ali este descărcat. El aruncă arma, dar Hilal vine în încăpere încercând să-şi salveze fratele. Ia un pistol de pe jos şi îl îndreaptă către Leon. Sfâşiată de sentimente contrare, Hilal nu-şi duce gestul până la capăt, ci doar plânge. Leon îl ia pe Ali Kemal cu el să-l aresteze, dar când ajunge la uşă, Hilal îl strigă şi trage. Leon cade răpus de glonte.

Ali Kemal se duce să-şi consoleze sora însă de afară vine Cevdet şi crede că fiul său l-a împuşcat pe Leon. Acum tânărul ţine un pistol îndreptat către tatăl său care l-a crescut ....

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Google plus pin




a fost: Patria mea esti tu, 18                                     urmează: Patria mea esti tu, 20

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.








marți, 17 octombrie 2017

Patria mea esti tu, ep. 18 rezumat




Patria mea esti tu, ep. 18 rezumatAre loc o primă întâlnire între generalul Cevdet şi plutonul soldaţilor şi ofiţerilor greci, în care el îşi plăteşte nişte poliţe umilindu-l pe colonelul Stavros şi punându-l să repete dacă a înţeles ordinele, de fiecare dată când acesta rostea vorbele cu jumătate de gură. În următoarele scene, eroii tineri îşi înfruntă părinţii; noua generaţie se confruntă cu vechea generaţie. Yildiz îşi acuză mama că n-a fost de partea lui Cevdet, şi din cauza ei a ajuns să-l împuşte pe Esref, iar Ali Kemal se înfruntă direct cu taică-său, în stradă. Soldaţii îl percheziţionează şi îi găsesc o figurină, un soldăţel de jucărie, pe care l-a primit de la Cevdet când era copil. Dar acum, fiecare se află într-o altă tabără, iar Ali Kemal loveşte cu vorbele, în timp ce taică-său este silit de împrejurare să lovească cu pumnul.

Tevfik, înfricoşat de noua poziţie a lui Cevdet, vrea să îşi scape pielea şi îl forţează pe Yinon să-l ajute. Eftalia şi-a revenit şi îi scrie un mesaj lui Cevdet, rugând-o pe stăpâna casei să îl trimită la Izmir generalului, că de acest mesaj depinde viaţa ei, dar soţul gazdei se opune, ca să nu aibă ei probleme după aceea, şi ia mesajul ducându-l lui Tevfik. Vasili discută într-un fel de şedinţă cu ofiţerii greci conţinutul unei scrisori prin care sunt anunţaţi că va sosi o delegaţie diplomatică din partea Antantei, compusă dintr-un american, un francez şi un englez, acesta din urmă fiind un anume Charles Hamilton, spion care va juca un rol important în următoarele episoade. Azize este contactată de un om trimis de Eșref şi adusă la el să fie îngrijit. Ea se bucură să-l vadă că trăieşte, şi, pentru prima dată, începe să-şi pună întrebări despre ceea ce are soţul ei de făcut în acest război, deşi faptul că este însărcinată îi complică existenţa şi o obligă să ia o decizie pe care nu o doreşte, acceptând oferta lui Tevfik de căsătorie.

Patria mea esti tu, ep. 18 rezumatVeronika îl întreabă pe Cevdet despre fiul ei Dimitri, iar acesta nu ştie ce să-i răspundă, dar îşi dă seama că Dimitri este Ali Kemal, când femeia îi spune că fiul ei are o anumită cicatrice pe partea dreapta a corpului. După aceea el o aşteaptă pe Azize la uşa casei, şi merg o bucată de drum pe stradă încercând s-o facă să renunţe la ideea de a se căsători cu comandantul, dar Azize îi face în ciudă şi nu îi aprobă sfatul. Cevdet se duce apoi la Tevfik, pe când acesta tocmai primise pânza scrisă de Eftalia şi se arată deodată foarte îngrijorat. Îl mai întreabă câte ceva despre ea pe bărbatul venit cu bună credinţă la el, apoi se ocupă de general. Cevdet îl pune să predea pistolul din dotare, iar colonelul se conformează. El mai are unul în sertar şi îl armează, să fie pregătit şi la îndemână, după ce generalul iese din birou.

Gazda Eftaliei o încuie în cameră şi îi spune că vor veni otomanii după ea, dar cântăreaţa reuşeşte să o convingă pe femeie să o lase să plece. Asta se întâmplă exact la timp, pentru că Tevfik vine acolo s-o ia pe Eftalia cu el. Însă când vede că a scăpat, îi împuşcă pe cei doi sărmani şi o caută pe cântăreaţă prin pădure, cu pistolul în mână. Ea are noroc să găsească pe drum o maşină cu doi soţi, englezi (Charles Hamilton, rol jucat de Okan Yalabik, cel care i-a dat viaţă personajului marelui vizir Ibrahim, soţul lui Hatice, sora lui Suleyman Magnificul, din serialul cu acelaşi nume), cărora li se face milă de ea şi o iau până la Izmir, oferindu-i mai apoi adăpost şi protecţie în casa lor. Când ajung la destinaţie, Eftalia o ajută pe doamna englezoaică să ajungă la spital, pentru că aceasta are un acces foarte puternic de tuse.

Patria mea esti tu, ep. 18 rezumatVeronika vine pe la Hasibe în vizită dar apare Ali Kemal. Este o prima înfruntare directă între el şi maică-sa, fără să ştie, nici unul nici celălalt, cine sunt ei, de fapt. Ali Kemal nu priveşte cu ochi buni prezenţa Veronikăi acolo şi o numeşte, indirect, criminală. După ce ea pleacă, Ali Kemal se duce într-un dormitor şi îşi pregăteşte pistolul, având de gând să se răzbune, iar mai târziu începe să-i organizeze pe cei mai înflăcăraţi rebeli împotriva regimului grecesc pregătind nişte mişcări. Yîldîz intră în cameră şi îl vede cu pistolul în mână. În momentul următor îl vedem pe Leon cu câţiva soldaţi, chipurile într-o percheziţie, în casa unei bătrâne, însă Leon pune într-un sertar, pe furiş, nişte hârtii semnate Halit Iqbal. Un alt soldat vine şi le găseşte. Mai târziu un mesager anunţă în piaţa publică despre prinderea lui Halit Iqbal. Hilal este printre cei aflați în stradă, dar pleacă la comandament şi îl caută pe Leon, cerându-i socoteală pentru ceea ce a făcut. El îi explică de ce a procedat aşa, ca s-o salveze pe ea, pentru că o iubeşte şi nu poate să-i facă aşa ceva. Chiar dacă este emoţionată, Hilal îi răspunde lui Leon că şi dacă a găsit un ţap ispăşitor, poporul turc tot nu va accepta dominaţia greacă şi va lupta pentru eliberare.

Stavros, care nu crede că Cevdet este sincer faţă de armata greacă, îi face o curte grosolană lui Yîldîz sperând să obţină informaţii despre taică-său. Pe de altă parte, atitudinea lui Stavros o tulbură dar o şi sperie pe fată, care abia aşteaptă să iasă din biroul colonelului. Cevdet se întâlneşte seara cu Yakup în magazia părăsită şi acesta îi arată poze cu delegaţia venită în Izmir, din care face parte şi Charles Hamilton, spunându-i că mai mult că sigur aceştia nu au venit într-o misiune de pace, aşa cum l-au anunţat pe Vasili. În zilele următoare, Cevdet se duce să vadă cum se mai simte Eșref şi acesta îi spune că Azize l-a îngrijit. La spital, Azize îi dezvăluie lui Hilal că s-a hotărât să acţioneze şi ea în rezistenţă, formând o organizaţie de femei care luptă pentru eliberarea imperiului. Hilal este foarte încântată de ceea ce-i spune maică-sa şi o îmbrăţişează.

Patria mea esti tu, ep. 18 rezumatCharles îi face o vizită inopinată lui Tevfik, în ideea de a-l recruta, dar acesta îl întâmpină cu pistolul în mână, ascuns la spate. După ce englezul pleacă, Miralay deschide o cutie, plină de bijuterii. Seara, Tevfik se duce şi el la masa oferită de comandamentul grec delegaţiei Antantei proaspăt sosite, la care participă şi Cevdet. La un moment dat, în timpul mesei, generalul se scuză şi se duce pe furiş în camera lui Charles, cotrobăind prin lucrurile acestuia. În buzunarul de la paltonul uniformei Cevdet găseşte un ceas care nu funcţionează şi îl ia cu el. Spionul se ridică şi el de la masă şi merge în dormitor să ia un cadou pentru Veronika dintr-un sertar, însă observă că s-a umblat acolo. Priveşte atent interiorul, şi pleacă înapoi în salon. Cevdet se află încă în cameră, ascuns. A doua zi generalul, îmbrăcat în civil, începe să-l urmărească pe Hamilton, deşi acesta, versat fiind în meserie, observă, dar se preface că nu a văzut nimic. Generalul se duce la un anticar şi apoi se vede cu Yakup căruia îi dă ceasul găsit la Charles. Yakup desface capacul şi extrage din interior, cu o pensetă, un fragment de hârtie cu un minuscul mesaj cifrat pe care îl citeşte cu lupa.

Patria mea esti tu, ep. 18 rezumatLumea s-a adunat în stradă, iar Azize le vorbeşte turcilor. Vasili a aflat ce se petrece şi îi ordonă lui Leon să împrăştie manifestanţii şi s-o aresteze pe Azize, dar el când o vede acolo şi pe Hilal, le face semn soldaţilor să meargă în altă direcţie. Ali Kemal şi Cevdet se află în taverna lui Mihalis, singuri la o masă, generalul explicându-i fiului său că n-a avut încotro când l-a lovit. Apoi îi înapoiază soldăţelul. În acest timp Yakup descifrează mesajul de pe bucăţica de hârtie din ceas şi se îngrozeşte. Mehmet stă pitit în tavernă şi are un pistol îndreptat spre Cevdet, dar Ali Kemal este emoţionat de vorbele tatălui său şi îl îmbrăţişează. Mehmet renunţă să tragă. Ali îi spune lui Cevdet să plece, însă intră Leon şi îl informează pe general că Azize e în fruntea unei manifestaţii anti greceşti în centru. Cevdet pleacă într-acolo, iar Yakup se grăbeşte să-l găsească. Tevfik îi dezvăluie lui Hamilton că Esref paşa trăieşte.

Azize vorbeşte înflăcărată mulţimii, în timp ce alături de ea se află o valiză în care este o bombă cu ceas.....


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Google plus pin




a fost: Patria mea esti tu, 17                                     urmează: Patria mea esti tu, 19

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.








joi, 12 octombrie 2017

Patria mea esti tu, ep. 17 rezumat




Patria mea esti tu, ep. 17 rezumatPredarea lui Eșref către greci nu-l scuteşte pe Cevdet de probleme. Vice-prim-ministrul Kostas tot nu capătă încredere în el şi îl pune în faţa unei alegeri dificile, testându-i loialitatea prin execuţia paşei. Până când ia o deicizie, Eșref este vizitat la închisoare de Vasili, căruia în trecut i-a pricinuit nişte răni peste care acesta n-a putut trece. Veronica se inflamează când aude că Esref a fost prins şi îi va cere lui Cevdet să-l ducă la el, deşi Vasili omisese să-i spună, intenţionat, că paşa este în mâinile lor. Veronica îl dojeneşte pe soţul ei, care nu doreşte să aibă loc această întrevedere, dar Cevdet îl asigură că va rămâne cu cei doi şi că va avea grijă să nu se întâmple nimic rău. Însă spre surprinderea Veronicăi, Esref îi spune că fiul ei nu a murit în acel incendiu, ci este în viaţă.

Veronica se duce apoi val-vârtej în birou la Vasili şi ţipă la el, pentru că se pare că generalul ştia că Dimitri, fiul lor, trăieşte, dar i-a ascuns acest fapt propriei lui soţii. Cevdet, după ce mai rămâne în celulă alături de Eșref, discutând liber, pentru că pe gardian l-a trimis s-o însoţească pe Veronica, pleacă să se întâlnească cu Tevfik şi să-l înfrunte. Cevdet nu poate sta departe de familia lui şi se duce acasă s-o vadă pe Hasibe care în primele secunde vrea să-l trimită înapoi, dar el insistă să vorbească cu maică-sa. Ea îl primeşte, însă se aşează cu spatele la el cât timp acesta îi vorbeşte.

Patria mea esti tu, ep. 17 rezumatAzize începe să şovăie în privinţa lui Tevfik, şi, pentru că ea a luat decizia de a se căsători cu el doar de nervi, se duce la o femeie să vadă ce să facă mai departe cu copilul. Într-una din vizitele lui Cevdet la ele acasă, Hasibe aminteşte că fiul ei a venit şi a încercat să le explice de ce a divorţat. Miralay însă, a venit cu verighetele într-o cutiuţă roşie, le scoate din buzunar şi le lasă pe masă, apoi pleacă. Acum, Azize se vede legată de propriile ei cuvinte. Va mai face o încercare, îl va căuta pe Cevdet, şi îi va arăta verighetele, sperând că-l va face să se răzgândească, ori că îi va da un semn că se va întoarce la ea, dar fostul colonel se preface indiferent şi nepăsător. Ca să-şi verse năduful, se duce în poligonul de tragere şi împuşcă o ţintă de carton, studiind bine locul unde au pătruns gloanţele, să pară lovituri mortale, dar să nu atingă organele vitale. Atunci, Azize se duce la Miralay şi îi da înapoi cutiuţa cu verighetele refuzându-l.

Relaţia dintre Hilal şi Yîldîz se desfăşoară sub semnul lui Leon. Yîldîz află de la Eleni că Leon a dansat cu o fată îmbrăcată în rochia roz şi mai apoi începe să cotrobăie prin cameră în lucrurile lui Hilal şi găseşte o scrisoare către Leon. Aşa, îşi dă seama că între locotenent şi sora ei există o relaţie, într-un stadiu în care ea nu a ajuns vreodată. Însă acum, Hilal se confruntă nu doar cu propriile-i sentimente faţă de Leon, ci şi cu faptul că Halit Iqbal este căutat. Ali Kemal, intrat într-un fel, fără de voie, în lupta împotriva turcilor, se hotărăşte să-i ajute explicit pe prietenii lui Hilal. Mehmet este căutat de greci, iar Ali Kemal îl ascunde ca să nu fie găsit.

Patria mea esti tu, ep. 17 rezumatCevdet trebuie să-l execute pe Eșref în public, iar acesta, mai înainte, dându-şi seama că aici se va ajunge îi spune fostului colonel că dacă va fi omorât, o scrisoare care relevă adevărul despre spionul Cevdet va fi adusă grecilor. Cu toate acestea, el trebuie să meargă mai departe indiferent de consecinţe. În piaţă se află adunaţi oameni obişnuiţi, soldaţi, Vasili, Kostas, Veronika şi Leon. Cevdet ţinteşte cu grijă, după ce i-a luat lui Esref pânza de pe cap, că să vadă foarte bine unde va trage. Se aud două detunături, Eșref cade, apoi Yakup îi controlează pulsul şi îl declară mort.

În urma acestui gest extrem Cevdet este ridicat la rangul de general în armata greacă. Kostas desface o scrisoare de față cu Vasili și cu proaspătul general Cevdet. Acesta din urmă are emoții, crezând că până aici i-a fost. Însă acel mesaj dezvăluie sosirea unui agent englez în Izmir. În acest timp Eșref, rănit, este îngrijit de Yakup într-o casă din pădure ....

acest rezumat este alcătuit după episodul original din limba turcă


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Google plus pin





a fost: Patria mea esti tu, 16                                     urmează: Patria mea esti tu episodul 18

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.








marți, 10 octombrie 2017

Patria mea esti tu, ep. 16 rezumat




Patria mea esti tu, ep. 16 rezumatKostas, vicepreşedintele sosit de la centru, are o conversaţie cu Cevdet, care nu-i inspiră încredere şi pe care de la bun început nu l-a plăcut, şi la urmă pune să fie degradat, arestat şi ţinut în custodie. Stavros, cu multă plăcere, îi smulge lui Cevdet toate însemnele de colonel de pe uniformă înainte de a-l băga la celulă. Kostas îi ordonă lui Vasili să fie găsiţi cei care au arborat drapelul turcesc peste cel grecesc la ceremonie şi să fie arestaţi, pe lângă faptul că îl trage la răspundere pe Vasili pentru toate eşecurile suferite de armata greacă. Drept urmare, nici Vasili nu va mai fi general şi comandant în Izmir. Pe drumul către închisoare, Leon îl vede pe Cevdet şi amândoi se privesc fără să-şi vorbească. Detenţia este un nou prilej pentru Cevdet să-şi amintească de perioada în care a fost deportat.

Tevfik, încurajat de promisiunea făcută de Azize, vine acum când doreşte în vizită la ea deşi nimeni din familie nu îl primeşte cu bucurie. Hilal, la tipografie, deplânge alături de ceilalţi prieteni moartea camaradului lor, Haydar. Împreună, hotărăsc să ia cadavrul acestuia de unde este depus, dar asta nu e o sarcină uşoară, aşa că o vor ruga pe Azize să-i ajute. Azize se va duce la Tevfik să-i ceară această favoare. Leon are o anume satisfacţie să-l vadă pe taică-său demis, dar stă de vorbă cu el şi îi aminteşte că l-a avertizat că şi Stavros îl bănuia pe Cevdet că n-ar fi loial, totuşi, şi că este un spion, dar Vasili n-a vrut să asculte, iar Leon se înfurie pentru că taică-sau avea atât de multă încredere în colonel. Vasili îl dă afară din birou iar Leon doar îi mai spune, din uşă, că dacă familia lui va trebui să se întoarcă la Atena, el va rămâne în Izmir să-şi facă datoria.

Kostas, noul comandant al Izmirului, ordonă că soldaţii să devasteze tarabele turcilor din piaţă şi să bage spaima în ei. Tevfik află că Cevdet este la închisoare şi se miră foarte mult auzind această veste. La închisoare, colonelul primeşte informaţia că printre tinerii care au desfăcut steagul turcesc era şi Hilal, iar el acum, în situaţia dată, nu poate să facă nimic s-o ajute. Yakup îi aduce un mesaj de la Mustafa Kemal şi îi spune că Anatolia se uneşte sub comanda lui. Vice-preşedintele Kostas le permite turcilor să-l îngroape pe Haydar cu onoruri, însă în realitate el a acceptat asta din două motive bine stabilite: Tevfik să i-l predea pe Esref, şi pentru că în sinea lui crede că făptuitorii se vor deconspira la funeralii. Stavros deja are un plan ca să-i prindă şi suspectează că Hilal a participat şi ea la acea acţiune.

Tevfik se duce la închisoare să-l tachineze pe Cevdet şi să se bucure de păţania lui. Îi spune la un moment dat că o să aibă el grijă de Azize şi de fete, chiar dacă acel glonte - pe care Miralay îl păstrează în buzunar - i-ar fi tras în piept. Colonelul se enervează şi îl strânge de gât pe Tevfik, aşa, printre zăbrelele celulei, şi acesta scapă din mâinile fostului său prieten doar la intervenţia gărzilor. Leon îl descoase pe Stavros să vadă dacă are dovezi că Hilal a colaborat, şi colonelul îi spune sincer că nu are, dar îl întreabă de ce îl interesează acest amănunt? Leon, prevăzător, răspunde că doar voia să ştie cine se face vinovat de demiterea tatălui său. Însă cunoscându-l pe Stavros de ce ar fi în stare, Leon se află printre cei care asigură ordinea la înmormântare şi este cu ochii după Hilal. Mehmet se uită cu multă ură la soldaţii greci, iar Stavros îi ordonă lui Leon să-l aresteze, din exact acest motiv pueril, însă în învălmăşeala care se creează, Mehmet şi Hilal reuşesc să fugă. Leon aleargă după ei, dar şi după ceilalţi camarazi care fug pe străzi cu tiparniţa în braţe. Ali Kemal îi vede şi le face semn să se adăpostească la taverna lui Mihalis. Hristo face curat pe acolo, iar când vin soldaţii, nu găsesc nimic suspect şi pleacă.

Patria mea esti tu, ep. 16 rezumatSeara, are loc o recepţie de bun venit dată în onoarea lui Kostas iar Hilal vrea să vină ca să-i vorbească vice- preşedintelui şi să-i spună că ar trebui să le permită turcilor să-şi onoreze drapelul. Hilal ştie că ceea ce vrea să facă este riscant, dar presupune că nu s-ar atinge nimeni de ea cu atâţia jurnalişti de faţă. Tevfik începe să pună în aplicare un plan, ca să îndeplinească promisiunea faţă de Kostas, legată de Esref şi amândoi se întâlnesc, în civil, la un restaurant unde discută despre misiunile care vor urma. Yildiz află despre bal şi se duce la Eleni la magazin s-o roage să-i dea o rochie, ca să-l recucerească pe Leon. Cu acest prilej, Eleni îi spune lui Yîldîz că ea îl iubeşte pe Ali Kemal, dar aceasta nu se bucură, deşi este mirată să audă aşa ceva şi devine chiar geloasă. Însă rochia de la Eleni are o altă destinaţie. Hilal găseşte rochia, o ia şi se duce la bal ajutată de Mehmet. Leon o vede şi o forţează oarecum să danseze cu el, ca să aibă ocazia să-i spună să-şi bage minţile în cap şi să nu se apropie de Kostas, dacă vrea să nu fie dusă la închisoare escortată de Stavros. Leon o avertizează că a doua oară n-o poate nimeni scăpa de ştreang.

Yakup se află şi el la bal şi dă unei servitoare o anumită placă de gramofon pe care s-o pună după melodia pe care Leon şi Hilal tocmai au dansat. În sală se aude un discurs de-al lui Mustafa Kemal în timp ce invitaţii sunt şocaţi. Leon imediat o roagă pe Hilal să plece, pentru că ea este singura persoană de naţionalitate turcă din sală şi toate bănuielile vor cădea pe ea. Dar Hilal îl trage pe Leon după ea, afară şi apoi pleacă acasă unde se ceartă cu Yildiz pentru rochie, aceasta minţind că a fost invitată de Leon. Hilal se întristează auzind-o, pentru că o crede şi pentru că îl iubeşte şi ea pe locotenetul grec.

Yakup, care plecase înainte să se dezmeticească cineva dintre cei de la bal, ajunge la închisoare şi, deşi ordinele errau foarte stricte în ceea ce-l priveşte pe Cevdet, el scoate pistolul şi ameninţă, ca să i se deschidă celula acestuia să poată intra la el, să-l ajute să evadeze. Înainte să iasă din incinta închisorii, un gardian îl răneşte pe Yakup şi Cevdet îl va duce într-o casă în pădure unde îl va îngriji. Grecii îl caută peste tot, însă mai întâi merg acasă la familia lui şi le trezesc pe femei în toiul nopţii. Stavros ordonă că doi soldaţi să rămână peste noapte acolo în caz că Cevdet va veni. Leon se oferă voluntar. Hilal, din cauza minciunilor surorii sale, crede acum că Leon se joacă cu amândouă fetele, şi, când acesta încearcă, dimineaţa, să între în vorbă cu ea, se face că nu-l aude. Când o întreabă de tatăl ei, Hilal îi răspunde tăios, că oricum, chiar dacă ar şti ceva despre el, nu i-ar spune. Discuţia lor este auzită de Yîldîz, iar la un moment dat Hilal bravează şi îi spune locotenentului că mai bine murea decât să danseze cu el aseară.

Patria mea esti tu, ep. 16 rezumatYakup face febră şi se simte tot mai rău din cauza rănii de la braţ iar Cevdet, deşi este riscant, pleacă la spital şi o convinge pe Azize să vină cu el. Stavros pune peste tot în Izmir poze cu colonelul, că este căutat, apoi se interesează peste tot unde este Azize, care pare să fi intrat în pământ. Când ajung la casa din pădure, Azize nu vrea să-l salveze pe Yakup şi asta generează o ceartă între cei doi foşti soţi, Cevdet încercând să-i explice de ce a divorţat de ea deşi îşi iubeşte familia. Până la urmă el o încuie în casă şi ea trebuie să-şi facă meseria.

Yakup îi transmisese lui Cevdet, de când era încă în închisoare, că mesajul lui Kemal Mustafa era ca el să reintre în serviciile armatei greceşti, iar pentru asta îl va preda pe Esref lui Kostas, deşi ştie că Esref trebuie eliminat. Pentru a-şi îndeplini planul, Cevdet îi trimite un bilet paşei şi se prefac că Esref a fost prins şi ameninţat de colonel. Amândoi merg la comandament unde Stavros rămâne uimit şi invidios când vede cine pe cine aduce. Vasili şi Kostas se arată mulţumiţi de faptul că fostul colonel l-a adus pe tavă pe Esref, dar situaţia acestuia încă nu este clară, pentru că predarea paşei nu exclude faptul că el este spion ....

rezumat alcătuit după episodul în limba turcă


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Google plus pin




a fost: Patria mea esti tu, 15                                                       urmează: Patria mea esti tu, episodul 17 rezumat
sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.









sâmbătă, 7 octombrie 2017

Patria mea esti tu, ep. 15 rezumat




Patria mea esti tu, ep. 15 rezumatAzize trece de la uluială la o stare de uşurare când aude că soţul ei divorţează, în loc să redevină omul care a fost în trecut. Se preface bucuroasă că a scăpat de o povară pe care n-o mai putea îndura şi îi dă înapoi verigheta lui Cevdet, care o priveşte circumspect şi foarte trist. Azize pleacă în dormitor şi plânge amar, în timp ce Hasibe îi spune fiului ei că nu-l mai recunoaşte şi că nu mai au nimic în comun el şi fosta sa familie. Colonelul pleacă din casă cu inima grea şi se duce la general să-l informeze că i-a îndeplinit dorinţa. Însă tocmai pentru că Vasili ştia că a plusat prea mult şi că i-a cerut colonelului un lucru extrem de greu de acceptat în condiţii normale, acum el îl bănuieşte pe faţă pe Cevdet că este spion şi că datorită misiunii sale face orice sacrificiu.

Din cauza noii situaţii şi a schimbărilor din teritoriul turcesc ocupat, Vasili profită şi îl pune pe Leon să anunţe că se vor evacua turcii din locuinţele din vecinătatea comandamentului grecesc. Acest ordin o vizează şi pe Azize cu familia ei. Lumea începe să se adune în stradă şi să comenteze. Yakup, deghizat, se află printre oameni. Cevdet se apropie de unul din grupuri şi spionul britanic din nou îi strecoară în buzunar un bileţel cu ora şi locul unei noi întâlniri. Când se văd, colonelul îi povesteşte, amărât, despre ceea ce a fost nevoit să facă, iar Yakup îl asigură că lucrurile nu vor rămâne aşa pentru el şi familia lui şi îi transmite în partea pașei Mustafa Kemal că acum misiunea sa devine şi mai periculoasă, pentru că are de luptat şi împotriva facţiunii conduse de Eșref. În acel timp, Azize, care tocmai încerca să se relaxeze după un moment de tulburare (se pare că e însărcinată), stă de vorbă cu Tevfik şi îi spune că Cevdet a divorţat de ea.

Patria mea esti tu, ep. 15 rezumat

Eșref îl convoacă pe Miralay la o discuţie, prin metoda biletului pus în cizme. Tevfik este legat la ochi şi dus la locul întâlnirii şi îl informează pe paşă despre divorţul lui Cevdet. Esref îşi dă seama că de acum colonelul a ales cealaltă tabără şi va plănui o răzbunare pentru că nu i-a fost loial până la capăt. Eșref îi dă lui Tevfik un pistol şi îi transmite ce misiune are de îndeplinit, înainte că întrevederea lor să se încheie. Mai târziu, în aceeaşi zi, Paşa se întâlneşte cu Cevdet într-o trăsură acoperită. Bătrânul îi cere socoteală de ce nu a făcut aşa cum i-a spus, adică să renunţe la uniforma grecească, dar colonelul îi răspunde că nu l-a ascultat pentru că a văzut are încredere în Tevfik, şi pentru că el consideră că nu şi-a încheiat misiunea.

Eftalia îşi revine încetul cu încetul, însă nu-şi aminteşte ce s-a întâmplat. Femeia care o îngrijeşte se bucură s-o vadă că s-a trezit, dar soţul ei vrea să scape de ea cât mai repede cu putinţă. Ali Kemal o caută acasă pe cântăreaţă iar Hristo, care pândea ușa fiicei sale să vadă dacă revine, îl vede şi îi arată poza ei pe care o ţine la piept, însă nici unul nici celălalt nu ştiu unde poate fi. Ali Kemal îl ia pe bătrân la tavernă şi îi dă de mâncare. Hilal se duce pe la casele turcilor din Izmir şi cere bucăţi de pânză roşie şi albă. Hasibe şi Yîldîz cos bucăţile ca să alcătuiască un steag turcesc imens, iar într-o seară, când bătrâna adoarme de oboseală chiar pe scaunul unde cosea, Yîldîz profită de moment şi se duce să-i scrie o scrisoare lui Leon. Dar el nu mai are aceleaşi sentimente de când a cunoscut-o mai bine pe Hilal, şi nici nu poate să-i mai dea speranţe deşarte.

Veronika este îndurerată din cauza trecutului care apasă asupra ei şi îl tot învinovăţeşte pe Vasili că nu a putut avea grijă de fiul lor, care, aparent, a fost omorât într-un incendiu cauzat de Eșref paşa. Ea îl numeşte pe acesta criminalul fiului meu, şi, pentru că reproşurile din casă nu mai contenesc, Cevdet aude vorbele ei şi vrea să afle ce s-a întâmplat de Veronica îl urăşte aşa. Însă ea se va destăinui în faţa lui Leon, chiar după ce acesta îi scrisese răspuns lui Yîldîz. Fata primeşte mesajul bucuroasă, dar începe să plângă pe măsură ce citeşte scrisoarea. Ali Kemal o vede şi o ia din mâna ei, iar după ce o citeşte i se aprinde speranţa că poate Yîldîz va vedea într-o zi că el o iubeşte. Însă răspunsul ei imediat este dezamăgitor.

Patria mea esti tu, ep. 15 rezumat

La biroul lui Yinon amicii lui Hilal în frunte cu Mehmet vin cu un pistol să-l jefuiască pe cămătar. Ghinionul lor că Ali Kemal este acolo şi le zădărniceşte planurile, iar Mehmet îşi dă jos masca de pe faţă şi stă de vorbă cu Ali Kemal spunându-i de ce au recurs la acest gest şi încearcă să-l coopteze de partea cauzei lor.
Hilal îi conduce în noapte pe prietenii ei, care au venit să ia steagul cusut de la ea de acasă, să-l ducă la tipografie, dar pe drum îi întâmpină Leon cu un pistol. Hilal se arată foarte curajoasă şi îl înfruntă pe Leon, fiind convinsă că nu va trage în ea, iar el renunţă să-i mai percheziţioneze.
Miralay trimite la Eșref paşa un batalion de soldați turci. Vasili află şi îl cheamă în biroul lui de faţă cu Cevdet, să dea explicaţii. În oraş lumea stă adunată în stradă cu steguleţe turceşti în mâini. Leon trebuie să facă faţă momentului. Azize le întreabă pe Hasibe şi pe Yîldîz unde-o fi Hilal. Dar ea este cu prietenii ei de la ziarul clandestin la Eleni acasă şi îi cere fetei să le dea haine europene. În câteva minute cu toţii sunt îmbrăcaţi la fel cu grecii şi participă la o adunare unde ofiţerii greci, în frunte cu generalul Vasili, sunt ovaţionaţi. Yakup se află şi el acolo, deghizat în ofiţer.

Hilal dă semnale din ochi prietenilor ei şi la momentul culminant al adunării, steagul grecesc, imens, din spatele ofiţerilor este acoperit de steagul turcesc cusut din bucăţi. Lumea continuă să aplaude dar când se observă ce s-a întâmplat, Stavros scoate pistolul şi trage în sforile care susţin steagul roşu cu semilună. Unul dintre ziariştii lui Hilal se apropie să prindă pânza cu mâinile, iar Stavros îl împuşcă în piept. Hilal se repede la el ţipând, dar Yakup o ia de acolo urgent. În altă parte a oraşului, Cevdet, Tevfik şi Azize se întâlnesc şi Azize pare să-i dea undă verde comandantului, acum, că e divorţată. Cevdet îl înfruntă pe Miralay din priviri. La comandament are loc o întrevedere cu Vasili, Cevdet şi un nou personaj venit de la centru să supervizeze activitatea din Izmir, vice-președintele Kostas....

acest rezumat este alcătuit după episodul original în limba turcă


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Google plus pin





a fost: Patria mea esti tu, 14                                  urmează: Patria mea esti tu, 16

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.








miercuri, 4 octombrie 2017

Patria mea esti tu, ep. 14 rezumat




Patria mea esti tu, ep. 14 rezumatEsref paşa trage un glonte în aer, apoi Cevdet îi dă una după ceafă lui Tevfik. Eșref îi povesteşte colonelului că nu-l poate omorî pe Miralay pentru că el este patriot şi pentru că într-o împrejurare recentă, în pădure fiind la o întâlnire cu Ivan, care de fapt era un emisar al lui Mustafa Kemal, Miralay i-a salvat viaţa împuşcându-l pe falsul Ivan. Cevdet se opune totuşi, cunoscându-l bine pe fostul lui prieten, dar Esref susţine că importante sunt armele şi nu vânarea lui Tevfik. În tot acest timp are loc un asalt în Nazili şi pentru că armele au fost preluate de turci, grecii deşi ripostează masiv, sunt depăşiţi de situaţie şi pierd definitiv controlul asupra oraşului. Eșref îl împuşcă pe Cevdet în umăr ca să nu fie bănuit de greci şi colonelul este dus cu ceilalţi răniţi la spitalui din Izmir. Esref îi spune că de a doua zi poate să renunţe la uniforma grecească, aceea fiind ultima lui misiune ca spion turc infiltrat în armata greacă. Cevdet se bucură pentru asta, deşi are multe întrebări fără răspuns.

Yîldîz regretă enorm fapta ei şi se duce la mormântul lui Mustafa Sami plângând în hohote, învinuindu-se pentru ceea ce s-a întâmplat. În oraş nişte agitatori adună o ceată de bărbaţi cu minţile înfierbântate de ură şi pornesc cu toţii s-o caute pe Yîldîz şi s-o omoare prin lapidare. Ei o găsesc la cimitir, Hasibe încearcă să-i oprească, în timp ce Yildiz fuge spre moschee unde cere ajutorul imamului. Nici acesta nu poate ţine piept mulţimii prea mult timp. Eleni o vede întâmplător şi aleargă să-l găsească pe Ali Kemal şi să-i spună ce se petrece. Ali Kemal îşi salvează sora, care deja era lovită la frunte de câteva pietre. Hilal, află şi ea nenorocirea care stă să se abată asupra surorii ei şi îl consideră pe Leon vinovat de toate astea, spunându-i verde-n faţă că el e de vină pentru toate cele petrecute recent. Leon îi dă replica şi răspunde că dacă n-ar fi măritat-o pe Yîldîz cu forţa, nimic rău nu s-ar fi întâmplat. Leon o aduce pe fată în vila generalului cu toată împotrivirea mamei lui, dar Vasili nu este de acord ca ea să rămână acolo şi o trimite acasă. Între Leon şi Ali Kemal are loc o nouă confruntare de faţă cu Yildiz, care în mod clar îl alege pe Leon. Ali Kemal se enervează, este şi Eleni acolo, iar ea îl întreabă de ce nu recunoaşte că e îndrăgostit de sora lui. Ali Kemal susţine că o urăşte pe Yîldîz şi începe s-o sărute pe Eleni ca să-şi potolească furia.

Patria mea esti tu, ep. 14 rezumatCevdet este îngrijit chiar de Azize şi el îi spune că foarte curând coşmarul se va termina. După ce-i scoate glontele din carne şi îl pansează, el pleacă din spital şi se duce direct la general la birou. Stavros tocmai îi spusese lui Vasili că el îl consideră pe colonel trădătorul din interior şi cerea permisiunea să îl demaşte. Vasili este foarte transparent cu Cevdet şi îi spune că în mod clar Nazili a fost pierdut pentru că cineva a trădat, iar acel cineva ar putea fi chiar el, colonelul. Cevdet bineînţeles că neagă, amintindu-i fapte importante din trecut prin care şi-a arătat loialitatea faţă de armata greacă, dar Vasili îl supune unui ultim test: îi propune ca, dacă vrea să mai poarte uniforma de colonel grec, trebuie să divorţeze de Azize şi să renunţe la familia lui. Cevdet îl asigură că a doua zi îi va da răspunsul, dar el crede că va rămâne alături de soţie şi de copiii lui, îmbrăcând iarăşi uniforma turcească.

Patria mea esti tu, ep. 14 rezumatÎn seara aceea se sfătuieşte cu Eșref asupra acestui amănunt şi din discuţia lor reiese că paşa este împotriva lui Mustafa Kemal şi că el, în realitate, formează o facţiune contrară care se opune rezistenţei din Anatolia. Cevdet îl informează că Vasili a primit nişte documente în care era scris că un anume Yakup, celebru spion al inteligenţei britanice, se îndreaptă către Izmir. Eșref e de părere că Yakup nu vine să-i ajute, ci să-i investigheze şi că fiind omul lui Mustafa Kemal, nu prezintă încredere. Paşa îl pune pe colonel să facă o alegere, între el şi Mustafa Kemal, despre care crede că va fi eliminat. Cevdet nu mai ştie ce să creadă şi a doua zi în timp ce se îndrepta spre casă, unde toată familia îl aştepta bucuroasă, crezând că el va redeveni ofiţer turc, întâlneşte pe stradă trei bărbaţi beţi - unul este în civil şi cu multă abilitate îi strecoară în buzunar un bilet, în care îi dă o întâlnire la o anumită oră, într-un anume loc. Cevdet se duce şi acolo civilul îşi dă jos mustaţa falsă şi se prezintă drept Yakup. După ce-i spune că doar doi oameni în armata turcă ştiu că el este spion - Esref şi Mustafa Kemal - şi îi mai dă nişte informaţii ca să fie crezut că este cine spune că este, Yakup îl întreabă pe colonel de partea cui se situează. Cevdet se gândeşte puţin şi îl alege pe Mustafa Kemal. Atunci Yakup îi spune că în continuare misiunea lui este să rămână colonel grec şi să aștepte noile ordine care vor sosi.

În ultimele secvențe ale episodului 14 din serialul Patria mea ești tu, Cevdet este trist, dar nu are încotro. Merge agale spre casă... Eftalia trăieşte deşi este rănită; a fost găsită de o familie nevoiaşă care o îngrijeşte... Cevdet ajunge la Azize, acolo toată familia lui aştepta vestea cea mare, iar în loc de asta el le spune că divorţează de Azize şi rosteşte de trei ori "divorţez, divorţez, divorţez" ...


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!




a fost: Patria mea esti tu, 13                                           urmează: Patria mea esti tu, 15

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.








marți, 3 octombrie 2017

Patria mea esti tu, ep. 13 rezumat




Patria mea esti tu, ep. 13 rezumatTevfik profită de un moment în care HasiBe se duce la bucătărie şi o ia pe Eftalia de acolo, plecând împreună cu o trăsură spre o pădure. Când se opresc, Miralay îl împuşcă pe birjar iar Eftalia fuge mâncând pământul până ajunge pe marginea unei faleze înalte. Comandantul vine după ea cu pistolul pregătit să tragă. După câteva reproşuri de ambele părţi, Eftalia se aruncă în gol, deși comandantul nu o vede nici pe stânci și nici în apă. Cevdet se gândeşte la cele întâmplate, după ce adevăratul Ivan îi spusese că Tevfik cumpărase armele şi îi ordonă lui Dimitri să plece să-l caute pe comandant şi să-l aducă la el.

Leon primeşte o nouă misiune de la general, să-l pedepsească pe Mustafa, medicul şef, pentru că l-a atras în capcană şi l-a dat pe mâna lui Eșref. Mustafa Sami se află acum la imam căruia îi cere să-l cunune cu Yîldîz în secret, în noaptea aceea. Imamul comentează că e vorba despre fata trădătorului de neam, dar doctorul îi taie vorba menţionând că trădarea nu e păcatul fetei. Azize îi pregăteşte fiicei ei rochia de mireasă pe care a purtat-o la nunta cu Cevdet, dar Yîldîz se frământă să găsească o cale de a nu se cununa cu Mustafa Sami. Hilal o ajută să iasă din casă, şi să plece, spune ea, la Cevdet s-o ajute să nu se mărite. Ali Kemal, care cumpărase o brăţară de la Steiner, vine să i-o dea cadou de nuntă şi atunci observă toată lumea că Yîldîz a dispărut. Ea s-a dus, de fapt, la vila generalului să-l caute pe Leon.

Colonelul îl determină pe Tevfik să-şi petreacă ziua cu el, ca să-i zădărnicească întâlnirea cu Ivan. Se duc împreună la taverna lui Mihalis unde colonelul bea și comandă ceva de mâncare, şi la un moment dat, după zeci de baliverne îndrugate şi amintiri depănate, Cevdet îi spune comandantului că ştie unde sunt armele, pe corabia Eftalia, şi că a doua zi se va duce să le ia. Miralay se preface că habar nu avea de aşa ceva, Cevdet îi spune că ăsta să fie secretul lor, dar comandantul se grăbeşte şi se ridică de la masă scuzându-se că este târziu. Mai apoi se întâlneşte pe stradă cu Ivan cel adevărat care-i spune că celălalt nu era decât un spion şi îi propune să nu primească armele, că-i dă bani, şi îi dezvăluie locul unde sunt banii ascunşi. Tevfik, bănuitor, se duce apoi la cămătar și îl somează să-i spună cine-i adevăratul Ivan și să afle tot ce se poate despre el.

În acest timp soldaţii lui Vasili, în frunte cu Stavros şi Leon, îl caută pe medicul Mustafa. El ştie că este căutat, şi vine acasă la Azize să se cunune mai repede cu Yîldîz şi să plece din Izmir. Ali Kemal o găseşte pe sora lui la Veronika, şi o aduce acasă. Azize tocmai stătea de vorbă cu medicul şef şi acesta recunoaşte că este urmărit de greci pt că i-a întins o capcană lui Leon, dar că a făcut asta pentru patrie. În scurt timp Yildiz este adusă acasă, vine şi imamul şi se săvârşeşte ceremonia cununiei, deşi fata plânge acceptând, de nevoie, căsătoria. Stavros şi Leon bat la uşă şi intră cu forţa în casă. Medicul şef se află la etaj, în dormitor, şi nu ştie cum să se ascundă să nu fie găsit, dar apare Cevdet şi îl dă afară pe Stavros cu oamenii lui spunându-i că Mustafa Sami nu poate fi acolo pentru că nu are voie să stea sub acelaşi acoperiş cu mireasa lui până la cununie. Grecii pleacă, dar mai apoi Azize îl observă pe doctor furișându-se afară din casă.

Patria mea esti tu, ep. 13 rezumatA doua zi Cevdet îl obligă pe Ivan să-l atragă pe Tevfik într-o cursă, apoi îl împuşcă direct în cap. Yîldîz trebuie să plece cu soţul ei în Anatolia, dar o roagă pe Azize să-i dea voie să o mai vadă odată pe Eleni şi să-şi ia rămas bun de la ea, dar, ca de obicei, se duce la vila generalului să întrebe de Leon. Acolo Vasili află că medicul şef este nepotul lui Eșref, apoi o trage de limbă pe Yildiz care-i spune că ştie unde va fi Mustafa în scurt timp. Leon se întâlneşte pe stradă cu Hilal şi o opreşte să stea puţin de vorbă cu ea, amândoi având o atracţie specială unul faţă de celălalt. Hilal se ţine băţoasă, dar Leon o simte că este emoţionată de întâlnire.

Yîldîz este pregătită să plece în Anatolia cu soţul ei. Pe drum, însă, o trăsură este răsturnată în noroi şi o femeie strigă după ajutor pentru soţul ei. Medicul iese şi se duce la ei să-i ajute, dar imediat este împuşcat mortal de soldaţii greci aflaţi în zonă, camuflați de copaci. Yildiz ţipă disperată, că n-a ştiut că o să-l omoare. Fata este adusă înapoi în Izmir, la spital, iar Azize şi Hilal vin acolo aflând ce s-a întâmplat. Când Yîldîz recunoaşte că ea l-a trădat pe medic, dar nu a ştiut că va fi omorât, Azize o bate. În tot acest timp Cevdet şi-a pregătit capcana pentru Tevfik şi l-a prins pe acesta, legându-l la ochi, exact în corabia plină de arme. Colonelul nu spune nimic, iar Miralay tot rosteşte numele lui Ivan crezând că rusul i-a jucat o festă. Când Cevdet se apropie de el cu pistolul îndreptat spre piept, comandantul îşi dă seama cine îl ameninţă. Însă Eșref apare din spate şi îi pune pistolul la ceafă lui Cevdet ...


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!




a fost: Patria mea esti tu, 12                                        urmează: Patria mea esti tu, episodul 14

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.








vineri, 29 septembrie 2017

Patria mea esti tu, ep. 12 rezumat




Patria mea esti tu, ep. 12 rezumatGeneralul nu are încotro şi opreşte execuţia. Leon se află într-o clădire abandonată alături de Eșref, legat de un scaun. Paşa primeşte vestea că tinerii n-au fost executaţi şi se bucură, apoi mănâncă o bucată de pâine şi îi dă şi lui Leon, care refuză mâncarea, dar zâmbeşte relaxat când aude de ce era el ţinut acolo. Vasili, învins, scoate scrisoarea de la minister, i-o dă lui Cevdet şi îi spune să anunţe el cele scrise acolo. Cevdet se miră că fata lui şi cu Mehmet fuseseră graţiaţi iar generalul nu voia să îi ierte.

Mehmet şi Hilal sunt înapoi la închisoare. Cevdet vine şi îl eliberează mai întâi pe Mehmet, dar îi pune în vedere ca el şi prietenii lui să nu se mai întâlnească niciodată cu Hilal. Apoi se duce s-o elibereze şi pe ea, care, când aude că a fost graţiată, mândră şi curajoasă, spune că n-are nevoie de mila nimănui. Veronika se duce să-l întrebe pe soţul ei cum de au fost graţiaţi tinerii, iar el minte că ministrul s-a răzgândit. Când află că Leon este în mâinile lui Esref, face o criză de nervi şi îl numeşte pe paşă, diavolul care i-a luat amândoi fii. Întâmplător, Cevdet o aude ce spune şi rămâne gânditor.

Patria mea esti tu, ep. 12 rezumatAzize, Hasibe şi fetele se întorc la vila lui Vasili, fericite că s-a terminat coşmarul. Miralay merge acasă la Eftalia şi acolo îl găseşte pe Ivan, care se preface că negociază cu el şi că vrea să-i mai dea arme, dar după ce comandantul iese afară, Ivan îşi promite că-l va face să plătească pentru trădarea lui. Cevdet primeşte misiune de la Vasili să meargă împreună cu el şi cu un pluton de soldaţi să-şi recupereze fiul, iar el, colonelul, să-l împuşte pe Esref. Cevdet trebuie să accepte, dar se pregăteşte să-i trimită un bilet pus în cizme, că de obicei, în care să-l avertizeze pe pasă ce urmează să se întâmple. Din nefericire, unul din soldaţii greci când vede cizmele pregătite lângă birou, vorbeşte aluziv, în aşa fel încât colonelul înţelege că grecii au descoperit metodă prin care el comunica cu turcii.

Pe de altă parte, Vasili, bănuind că Cevdet este spion, suspectează că răpirea lui Leon n-a fost pusă la cale numai de Esref singur, astfel, discuta cu Stavros şi îi da ordin că, în cazul în care Cevdet îl ratează pe pasă, să-i împuşte el pe amândoi. Medicul şef o cheamă pe Azize la el acasă seara, să-i spună că vrea să plece în Anatolia să se alăture luptei de rezistenţă, dar că o va lua şi pe Yîldîz cu el şi aşteaptă consimţământul ei, ca mamă, a doua zi. Cevdet se duce la taverna lui Mihalis, care acum este a lui Ali Kemal, şi îi povesteşte fiului său de ce s-a alăturat grecilor, menţionând despre o avere pe care cineva (Tevfik) i-ar fi luat-o după ce l-a împușcat mișelește şi pe care vrea să se răzbune. Eftalia este ascunsă după o draperie şi aude totul, înţelegând că acel colier dăruit de comandant, aparţinea de fapt, lui Cevdet.

Eftalia se duce acasă unde Tevfik, beat, flirtează cu o prietenă de-ai ei, apoi aceea pleacă şi ea îl duce pe comandant în dormitor încercând să-l tragă de limbă să-i spună unde este Hristo, dar Miralay nu vrea să vorbească nimic pe tema asta. În timp ce cântăreaţa îl tot întreabă pe Miralay de colier, iar el mormăie numele lui Azize, pe jumătate adormit, Ivan plănuieşte să-l omoare, împreună cu oamenii lui. Dimineaţa, Eftalia îl legase cu mâinile de pat, şi apoi îi pune şi un căluş, ameninţând că se duce la Azize să-i spună cum l-a trădat pe Cevdet. Colonelul află de la Azize că ea i-a spus lui Vasili că în noaptea în care a explodat hangarul cu tunuri ei doi n-au fost împreună de la bun început, iar colonelul se înfurie, dându-şi seama că soţia lui iubită l-a pus într-o situaţie extrem de periculoasă.

Patria mea esti tu, ep. 12 rezumatCevdet şi ceilalţi oameni ai generalului se pregătesc să plece să-l salveze pe Leon, dar Stavros îi întinde o capcană şi îi spune să nu-l împuşte pe Eșref ci pe un tânăr, Riza (fiul paşei), ca să poată să-i împuşte pe cei doi după aceea, şi astfel să-şi potolească setea de glorie şi invidia care-l macină. Când ajung la locul unde se află Eșref, Stavros e nerăbdător şi îl pune pe Cevdet să-l împuşte pe paşă - ceea ce nu se poate pentru că în bătaia puștii este și Vasili. Colonelul, însă, ştie că cel adus cu un sac pe cap nu este Leon şi îl forţează pe Stavros să ordone celorlalţi soldaţi să lase armele jos. Esref negociază cu generalul să elibereze localitatea Nazili, însă acesta nu vrea, apoi paşa îl împuşcă pe aşa-zisul Leon, care era de fapt, un spion grec. Vasili acceptă propunerea lui Eșref după care Cevdet îi spune generalului ce urmează să facă, în aşa fel încât el să nu fie considerat trădător, pentru că a acceptat eliberarea Nazili-ului şi Esref nu e mort.

Leon ajunge cu bine acasă unde este primit cu braţele deschise atât de Veronika cât şi de Vasili. Eftalia o tot caută pe Azize şi ajunge în vila generalului, dar între timp Miralay se dezleagă şi tocmai vine şi el la Hasibe. Eftalia se sperie, Tevfik scoate pistolul ţinându-l lângă picior, să nu-l vadă Hasibe, dar îndreptat către cântăreaţă, iar ea, cu vocea tremurândă, spune că are ceva de transmis în legătură cu colonelul Cevdet. Acesta este plecat să se întâlnească cu Ivan, dar găseşte pe altcineva în loc şi îl somează pe acesta să spună cine este şi ce se întâmplă. Omul susţine că doar s-au folosit de numele lui, că el în acea zi a venit la Izmir, şi că toate astea şi toată povestea armelor e sub controlul lui Tevfik...


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!




a fost: Patria mea esti tu, 11                                     urmează: Patria mea esti tu, 13

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.