Se afișează postările cu eticheta 1001 de nopti. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta 1001 de nopti. Afișați toate postările

luni, 19 septembrie 2016

O mie si una de nopti episoadele 31-35 rezumat







O mie si una de nopti episoadele 31-35 rezumat
Bennu adoarme și lumânările iscă un incendiu. Melek tocmai ajunge acasă când vede flăcările și pe Bennu resuscitată în ambulanță. Peride își cere scuze de la Șehrazat pentru felul cum s-sa comportat cu ea, în schimb își acuză fiul că seamănă cu tatăl său. Kerem se duce la Bennu la spital când aceasta își revine și îi mărturisește că nu poate trăi fără ea, dar lui Mert îi spune că a zis așa pentru că s-a speriat că ea era să se sinucidă din cauza lui.

Șehrazat ajutată de Burhan își deschide un birou de arhitectură unde Gani va veni după cursuri să o ajute la proiecte. Acum el este student, pe banii bătrânului, însă ratele pentru plata facultății le cheltuiește pe disctracții fără să știe decât prietenul lui. Bennu îl informează pe Onur despre ce mai face Șehrazat și el va acționa în așa fel încât s-o vadă iar. Cansel este atacată la magazin de doi borfași și se ceartă cu Ali Kemal pentru că n-a reușit să vină imediat s-o ajute. Ali Kemal s-a întors acasă la Fusun și se poartă bine cu ea, având în vedere situația în care se află.Dar Fusun nu se simte bine știind că nu va mai putea avea copii, și încet, se va depărta de familie.

Burhan merge la magazin la Cansel să-i ofere un ajutor ca pentru nepotul lui, dar ea se poartă rece și distantă, spunând că acel copil este doar al ei și al nimănui altcuiva. Zeynep este părăsită de toată lumea și dă faliment, iar prietenele ei se ceartă cu ea că au ajuns atât de rău din cauza dorinței ei de manipulare. Disperată, se duce la Onur cu niște documente și un CD in care un alt om de afaceri, cunoscut de Onur, era într-o ipostază intimă cu Jale. Onur se duce la acel Ragip și îi arată CD-ul, apoi îi spune că trebuie să-l ajute, s-o determine pe Jale să spună la televizor că a fost o minciună treaba cu femeile plătite de Onur, ca să se răzbune pe el pentru că a concediat-o.

Ragip îl bate pe Erdal și îl amenință că dacă Jale nu merge să dea dezmințire pe post pentru Onur, va fi un om mort. Erdal și Jale își dau seama că Zeynep trebuie să fi furat CD-ul din sufrageria lor și acum se răzbună pe el că n-a ajutat-o în afaceri. Kerem încearcă să recupereze terenul pierdut în fața lui Șehrazat și atunci când are ocazia, își petrece timpul liber cu ea, deși Seval este de partea lui Bennu și o îndeamnă să-l manevreze pe Kerem ca s-o ceară mai repede de nevastă. Cansel dispare din viața lui Ali Kemal și se mută fără să lase nici o adresă (se duce la mama ei), așa că el nu știe pe unde s-o mai caute, mai ales că prietena ei, Sevgi, nu vrea să-i dea nici o informație.

Erdal se duce la birou la Onur și îl asigură că filmarea cu jale care dă dezmințire pe postul tv se va difuza în ziua următoare, apoi îi înmânează un plic cu tot felul de poze și tăieturi de ziare prin care Onur să arate lumii că Jale este o escroacă și că a mai șantajat oameni ca să se răzbune sau pentru bani. Însă înainte de a se aranja grădina lui Erdal pentru filmare, se constată că Jale a fugit...

Onur își face o firmă de construcții și obține o colaborare cu Șehrazat, dar aceasta când vede că el era în spatele micii afaceri, îl somează să iasă din viața ei. Onur o asigură că își va spăla reputația și că atunci ea va fi aceea care va înghiți greu că a crezut vorbele unei escroace. Într-una din zile Kerem își face curaj și îi vorbește despre sentimentele lui, dar Șehrazat îi răspunde cu dispreț. Cu toate acestea, Kerem e dispus să insiste și să o termine cu Bennu. Pe de altă parte, Onur își găsește o confidentă în fosta sa iubită din tinerețe, căreia nu-i place acest rol, dar îl acceptă ca să mai fie în preajma lui Onur.

Cansel reia legătura cu Yaman, un vecin din cartier care o iubea în secret, și care o va accepta cu copil cu tot. Onur stă de vorbă cu Zafer și acesta îi spune că și-a dat seama că femeia pe care a plătit-o pentru o noapte a fost Șehrazat, pentru că i-a văzut pe amândoi în hotel. Apoi despre Onur si Zafer se află că sunt morți, pentru că se aflau într-un avion care s-a prăbuși deasupra României. Onur apare acasă la Peride, unde se aflau cu toții, îngrijorați, Șehrazat, Kerem, Bennu și Seval. Peride se bucură cel mai tare să-l vadă viu și nevătămat, iar el doar spune că nu s-a mai putut urca în avion, dar Zafer era acolo, apoi pleacă lăsându-l mască pe Kerem care spera să aibă drum deschis către inima lui Șehrazat......... în actualizare până luni, 19 septembrie, seara .......





sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina O mie si una de nopti-prezentare








miercuri, 31 august 2016

O mie si una de nopti episoadele 26-30 rezumat







O mie si una de nopti episoadele 26-30 rezumat
Kerem tocmai îşi apară punctul de vedere faţă de maică-sa şi de dna Peride când poliţia îl sună să-i spună că Onur a fost victima unui atac armat, şi că trăieşte dar e dus la spital unde va fi operat. Toată lumea e acum alertată. Peride leşină şi ajunge şi ea pe mâna medicului. Presa speculează că este vorba de o reglare de conturi între Binyapi şi Celil Karabaș, însă Celil se pare că nu are nici o legătură cu acest incident. Datorită atacului, acţiunile companiei la bursă scad, iar Kerem este uşor panicat. Veştile proaste curg, Burak nu mai e în America ci în Maroc şi Seval nu ştie nimic de el de 3 săptămâni. Kerem se înfurie vânzând că maică-sa e cu gândul la Burak, oaia neagră a familiei, pe când Onur nu se ştie dacă va ieşi din comă. Însă Onur se trezeşte pe când Șehrazat era lângă el şi se ruga divinităţii să se trezească logodnicul ei.

La vila Eviliaoglu Burhan şi Nadide sunt şi ei îngrijoraţi pentru Șehrazat, iar Fusun bârfeşte când aude că Onur e prietenul ei, apoi rămâne uimită să afle că de fapt, cei doi sunt logodiţi. Burhan îl desconsideră mereu pe Ali Kemal iar el din nou îşi găseşte refugiu la Cansel. Kerem pleacă în Maroc să-şi scape fratele de la închisoare, pentru contrabandă cu artefacte vechi. Zafer află că atacul asupra lui Onur a fost declanşat de fiul lui Celil Karabaș, care voia să iasă în evidenţă, să-i atragă atenţia lui taică-său în felul ăsta. Burhan şi Nadide decid să le spună lui Fusun şi Ali Kemal ce lasă nepoţilor prin testament, dar celor doi soţi nu le convine că fetelor lor le sunt lăsate proprietăţi şi magazine, iar vila în care locuiesc cu toţii va rămâne lui Kaan. Cansel are probleme cu sarcina şi este chemat medicul apoi prietena ei îl sună pe Ali Kemal care pleacă de la cină, și mai revine doar să-l implore pe taică-său să-l lase să plece pt că nu e fericit în casa aceea. Burhan plânge şi el şi începe să-şi reproşeze că l-au obligat pe fiul lor să se însoare cu Fusun.

Sehrazat stă de vorbă cu Kerem care se află într-o perioadă de răceală faţă de Bennu, impusă de ea din cauza articolului din revista de scandal. Pe de altă parte Kerem încă o iubeşte pe Sehrazat şi este conştient de acest adevăr. Ali Kemal mai vine doar să-şi ia lucrurile şi pleacă uitându-se încă odată la vila părintească. Burhan şi Nadide o iau cu frumosul pe Fusun şi îi sugerează să divorţeze dar ea se ţine băţoasă şi refuză o asemenea idee. Kerem are febră şi este răcit iar Seval îl aude cum aiurează şi rosteşte numele lui Sehrazat, iar când el se trezeşte, Seval îi vorbeşte foarte deschis despre preţul prea mare al unei iubiri nepotrivite şi îl îndeamnă să reia legătură cu Bennu. Gani, care avea nevoie de nişte bani urgent, primeşte de la Burhan un plic pe care să i-l dea lui Fusun, dar şi-l însuşeşte. La un moment dat Burhan află că banii n-au ajuns unde trebuia şi se supără pe el. Onur o duce într-o seară pe Sehrazat la hotelul în care au petrecut acea noapte "neagră" şi îi arată ce a pregătit pentru nunta lor. Fusun primeşte o citaţie de divorţ de la Ali Kemal şi este devastată. Colac peste pupăză, Gani aduce vestea că Cansel este însărcinată în patru luni.

Peride şi Betul găsesc un articol în care se scrie despre apropiata nuntă a lui Șehrazat cu Onur şi despre preţul vilei în care vor locui, preț care este cel real. Onur se înfurie şi când investighează, descoperă că exact o contabilă care făcuse decontul îi trimisese un email lui Zeynep (care într-o bârfă telefonică se preface că n-o crede cât costă vila şi de aceea îi cere dovezi), cu extrasul de pe decontul respectiv. Femeia vrea să se disculpe, pentru că n-a făcut asta intenționat, dar Onur n-o lasă să vorbească şi o concediază pe loc.

Melek se distanţează de Zafer şi amândoi conchid că sunt atraşi unul de celălalt dar că nu e bine ce se întâmplă. Betul se ceartă cu Peride şi doar Onur o convinge să nu plece direct la aeroport, ci să se mute la el. Într-o după amiază Sehrazat se duce cu Kerem cu iahtul; trebuia să vină şi Bennu dar ea nu mai apare. Cei doi navighează o vreme apoi rămân fără motor şi Kerem desface velele. Onur nu se simte prea confortabil când o vede pe Bennu venind pe la el şi află că Șehrazat a rămas cu rivalul său. Dar viaţa merge înainte. Sehrazat îşi face rochia de mireasă la o modistă recomandată de dna Peride. Se apropie ziua nunţii ... Burhan şi Nadide îi cumpără un superb colier cu diamante drept cadou de nuntă. Numai Kerem este pe marginea unei depresii. Face crize de nervi pentru că nu suportă s-o vadă pe Șehrazat că l-a ales pe Onur şi nu pe el. Seval se sperie văzându-și fiul cum reacţionează emoţional şi încearcă să-l potolească.

Ali Kemal merge cu Cansel la controlul periodic şi află că va avea băiat, lucru care-l bucură nespus. Fusun este deranjată de cadoul cumpărat de socrii ei pentru Sehrazat şi îi ofensează spunând că ei i-au luat ceva mai prejos. Burhan se înfurie şi îi pune în vedere că dacă nu se comportă cum trebuie, o alungă înapoi în Kayseri, la părinţii ei. Kerem începe să se certe cu Onur la firmă şi se hotărăşte, deocamdată fără să spună celorlalţi, să plece cu iahtul pe ocean ca să se liniştească.Dar în ziua nunții lui Onur se răzgândește și rămâne acasă.

O mie si una de nopti episoadele 26-30 rezumat
Zafer o curtează din nou pe Melek care nu ştie cum să reacţioneze şi n-ar vrea să se implice într-o relaţie complicată, cu un tip însurat. Kaan nu se adaptează la şcoală şi se plânge că nu-i place, însă el este acela care le strică jocul copiilor şi se face nesuferit. Într-o zi pleacă de la şcoală şi când se observă dispariţia lui, Onur şi Sehrazat spun la poliţie că probabil Celil Karabaș l-a răpit pe băiat. De fapt, el vrea să meargă acasă şi este găsit pe stradă de un bărbat, care a mai fost învinuit de molestare şi sechestrare de copii, pentru că a răpit copii pe care apoi îi trimitea la cerşit. Din fericire nişte poliţişti îl recunosc pe Kaan şi îl arestează pe bărbat înainte de a fi prea târziu. Zeynep iși face o firmă proprie și găsește un colaborator pe nume Erdal. Ca să se revanşeze faţă de Ayșe, contabila concediată de Onur, îi face rost acesteia de un job la firma lui Erdal. Melek plânge pe umerii soră-sii că e îndrăgostită de Zafer dar că n-ar vrea aşa gen de relaţie. Burhan descoperă că Gani vindea haine de piele turiştilor la preţ dublu ca să-şi scoată bani de buzunar, pentru că unul din turişti a filmat momentul şi a venit să se plângă la Burhan. Când ajunge acasă, nervos, şi îi spune dnei Nadide ce a aflat, Fusun tocmai căzuse sângerând şi este dusă la spital. Mai târziu Gani se disculpă spunând că Ayșe, una dintre servitoarele din casă, avea nevoie de bani. Fata îl ajută şi confirmă minciuna lui Gani, pentru că îl place.

E ziua nunţii lui Onur cu Șehrazat. Kerem goleşte pahar după pahar şi Mert nu ştie cum să-l oprească. Toată lumea e pregătită şi aşteaptă ca restaurantul să se umple de oaspeţi. La televizor se dau ştiri de scandal şi apare Jale, femeia concediată de Onur la începutul serialului, care afirmă că Onur i-a cerut o noapte contra cost şi pentru că l-a refuzat a concediat-o şi că acum îl dă în judecată. Toată lumea înmărmureşte, iar Șehrazat anulează nunta. Onur este siderat pentru că înţelege că e extrem de dificil să fie crezut că Jale minte şi că totul e o înscenare josnică.

Acum Kerem face un mare pas şi stă lângă Șehrazat s-o consoleze. Ziarele titrează şi a doua zi despre plecarea lui Sehrazat de la nuntă, punând și o poză cu ea în mașina lui Kerem. Onur este dărâmat, Peride nu vorbeşte cu nimeni şi îl acuză pe Onur că seamănă cu taică-său. Dar întrebarea care se ridică în mintea lui Onur este cine a putut fabrica o ştire atât de aproape de adevăr, imaginându-şi că s-a aflat cumva de noaptea dintre el şi Șehrazat. Gani se duce acasă la Cansel şi îl anunţă pe Ali Kemal că Fusun e la spital şi că are cancer uterin. Când ajunge şi el acolo, Fusun plânge în hohote iar medicul îi spune că mâine va fi operată, şi că e mai importantă viaţa ei decât capacitatea de a face copii. Kerem o tot sună pe Șehrazat deşi ea este împreună cu Bennu. Seval îl ceartă pentru asta şi pentru faptul că nu e alături de prietenul său în astfel de momente, dar el dă de înţeles că ştirea de la televizor este adevărată. Într-un restaurant, Zeynep stă de vorbă cu prietenele ei şi le spune că Jale este deja în avion, în drum spre Coasta de Azur unde va locui de acum încolo la Erdal, noul colaborator al lui Zeynep. Însă peste câteva zile Erdal o anunţă pe Zeynep că nu mai are nevoie de serviciile ei şi că de fapt, s-a folosit de ea ca să se răzbune pe Onur Aksal. Zeynep e derutată şi dezamăgită de ceea ce-i este dat să îndure.

O mie si una de nopti episoadele 26-30 rezumat
Ali Kemal se duce la Cansel, impresionat, iar ea îl trimite acasă, ştiind că aşa avea să se termine relația lor. El se duce la spital iar Fusun, speriată de operaţie, îi spune ce are de făcut cu fetele dacă ea moare. Ali Kemal o roagă să-l ierte şi se îmbrăţişează. Onur se duce înfuriat în birou la Kerem reproşându-i că nu i-a dat nici un telefon, iar el îi aminteşte de ceea ce i-a spus cândva, că a plătit preţul unei nopţi iar femeia aia l-a dezamăgit. Onur răspunde că asta n-are legătură cu Jale, iar Kerem, care pare că ştie despre banii luaţi de Onur din firmă când i-a dat lui Șehrazat, îl întreabă ce altceva ar mai trebuie să ştie. Onur se duce acasă la Șehrazat şi încearcă s-o facă să înţeleagă că totul a fost doar o calomnie, însă ea nu-l iartă. Atunci Onur răspunde că va curăţa pata asta de pe obrazul lui şi va reveni la ea. În acest timp Kerem vrea să se despartă de Bennu, iar ea îi spune că şi-a dat seama că inima lui n-a fost niciodată a ei, că înţelege şi îşi ia rămas bun, plecând acasă. Kerem simte durerea pierderii lui Bennu însă nu face nimic ca s-o oprească. Bennu, în apartament, se apucă de băut aprinzând lumânări pe masă, pe jos, peste tot.....



sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina O mie si una de nopti-prezentare








marți, 23 august 2016

O mie si una de nopti episoadele 21-25 rezumat







O mie si una de nopti episoadele 21-25 rezumat
Șehrazat înaintează temătoare în sala plină de fotografiile ei. Când apare tipul care i-a scris email, Harun Oztas, ea se simte în nesiguranță și ar vrea sa plece, dar el n-o lasă. In spatele ei se află un tip cu ciorap pe față care are grijă să nu fie observat de Șehrazat. Mai apare o tânără cu o tavă cu cafele și apoi discuția se relaxează cumva, Harun spunându-i că îl interesează să lucreze la o clădire cu 5 etaje care ar trebui transformată într-un centru de fotografie. La firmă Melek descoperă imediat că articolul scris într-o revistă despre Șehrazat fără permisiunea ei, era comandat de Zeynep, care începea astfel să-și pună în aplicare planul de a se răzbuna, indirect, pe Kerem. Într-un alt ziar acum e un articol despre legăturile companiei Binyapi cu Mafia. Zafer, al treilea asociat al companiei, are misiunea de a sta de vorbă cu Șehrazat ca s-o convingă să revină la locul ei de muncă. Kerem se duce la familia celui decedat în atacul de la barăci să dea un ajutor financiar familiei.

Nadide se întâlnește cu Ali Kemal apoi acasă încearcă să tragă sforile ca fiul ei și Fusun să se împace. Ali Kemal, respins de soție și părăsit, oarecum, de amantă, începe sa bea. Dar într-o zi vine acasă pe când ceilalți erau la masă. Fusun îl iartă, dar se gândește să divorțeze dacă mai pleacă încă odată la amanta lui. Burhan are de gând să fondeze un fel de instituție de sănătate în memoria lui Ahmet, iar clădirea să fie proiectată de Șehrazat. Apoi vorbește cu Nadide despre cum să facă să-și ia înapoi casa pe care Ali Kemal i-a dat-o lui Cansel. Soluția este ca avocatul familiei să se ocupe de asta, dar Cansel nu ar vrea să rămână fără aceasta sursă de venit. Șehrazat se implica în cearta unui cuplu de pe scara blocului și o primește pe Fingen în casa ei ca să n-o mai bată soțul. A doua zi el se liniștește și se împacă cu ea. Șehrazat se întoarce la Binyapi. Kerem și Bennu au o discuție la o cină la restaurant și ea îi spune că știe despre relația cu Zeynep. Kerem o lămurește ce a fost cu Zeynep, la rândul său dându-și seama că femeia aceea vorbește neadevăruri în firmă.

Șehrazat îl visează pe Ahmet care-i spune să nu refuze fericirea și să-l lase pe Kaan să aibă un tată, apoi se trezește pentru că sună soneria, exact ca în vis, și la ușă este Onur. La vila Evliyaoglu au decis s-o trimită acasă la Moscova pe Anușka, dar ea nu pleacă, se duce la fabrică, la Gani, apoi zice ca a pierdut avionul. Burhan îi găsește întâmplator un serviciu, să îngrijească de o persoană bolnavă. Șehrazat vine în vizită la socrii ei pentru prima dată, iar Burhan îl pune pe Ali Kemal să-și ceară iertare că a jignit-o în trecut considerând-o vinovată pentru moartea lui Ahmet.

Kerem și Bennu pleacă într-o vacanță cu mașina și pe drum rămân fără benzină, apoi pleacă pe jos în căutarea unei benzinării, până îi apucă noaptea. Într-un târziu ajung la o casă și cer găzduire până a doua zi. Șehrazat, care a depus plângere la politie împotriva vecinului care își bate nevasta, e agresată de acesta în propria casă. Onur vine în vizită la ea și o găsește pe jos, leșinată și sângerând, cu ușa întredeschisă. Onur și Kerem cred că a fost vorba despre mafioții lui Celil Karabaș, însă așteaptă ca Șehrazat să-și revină din traumatismul cranio-cerebral suferit. După ce află cine a bătut-o, Onur se duce la vecinul scandalagiu și îi aplică o corecție.

Acasă la Burhan vin cei de la Garda Financiara s-o ia pe Fusun la investigații. Astfel familia află că Fusun transferase 8 miliarde (?) de lire într-un cont, dar un cunoscut al ei a scos banii și a fugit cu ei. Burhan rămâne fără grai, pentru că, de fapt, Fusun nu avea bani, ci erau banii familiei lor. Ea strânsese în cont 223 miliarde de lire. Când Burhan o ia la întrebări, Fusun recunoaște că de fiecare dată cerea mai multi bani pentru școala fetelor și alte cheltuieli, iar surplusul îl punea deoparte.

Burhan are probleme cu Cansel care nu vrea să cedeze de bună voie casa dăruită de Ali Kemal, apoi la fabrică constată că s-au făcut nereguli mari chiar de către unul din agenții de vânzări. Ca şi cum asta nu era de-ajuns, Gani îl sfătuieşte să-şi cumpere softuri cu licenţă ca să nu aibă probleme. Zeynep, hotărâtă să se răzbune pe Kerem, se duce la el pe iaht şi răspunde când Bennu sună. O minte că el este la baie iar Bennu înmărmureşte de durere. Când Kerem revine cu nişte cumpărături, Zeynep zice că a venit să-i aducă nişte butoni pentru că ştie că are o colecţie întreagă şi îi strecoară în buzunar cutia. Kerem aruncă butonii în mare şi o alungă de pe iaht. Bennu bea în seară aceea până adoarme. Onur ia cina cu Șehrazat şi îi dă inelul de logodnă.

La companie are loc a doua zi o şedinţă iar Bennu vine mahmură. Kerem se oferă să o ducă la medic, pt că arată foarte rău, dar ea îl repede şi spune să afle singur motivul pentru care este supărată. Acasă, Bennu continuă să bea, sa ia şi pastile şi să plângă. Este ziua lui Sehrazat şi cei câţiva prieteni de la Binyapi merg la un restaurant închiriat numai pt ei. Kerem se duce la Bennu să vadă de ce nu mai vine la cină, dar ea îi deschide împleticindu-se apoi îi cade inertă în braţe. Kerem o duce la spital, speriat de starea ei. Când îşi revine, el îi explică situaţia cu Zeynep şi văzând că a fost un apel de la Bennu, preluat în timp ce el era la market, se duce şi vorbeşte cu Zafer să-i ceară părerea ce să facă acum ca s-o pedepsească exemplar pe Zeynep. Zafer cu prima ocazie o concediază şi la insistenţele ei, îi spune şi de ce. Zeynep se înfurie şi pleacă lăsând în urmă o ameninţare voalată. În ceea ce-l priveşte pe Zafer, văzând-o pe Melek zilnic, începe să se îndrăgostească de ea.

Fusun se ceartă mereu cu Ali Kemal, care din nou o vizitează pe Cansel. Șehrazat şi Onur discuta acum despre nuntă şi despre o casă pe care s-o cumpere. Însă dacă ea este de acord cu casa, legat de petrecere, n-ar vrea o nuntă adevărată, ci doar o ceremonie simplă. Între timp o sună Harun, fotograful care o pozase obsesiv, iar ea îi povesteşte pe scurt lui Onur despre ce este vorba. Harun are o expoziţie şi i se plânge lui Zeynep, pe care o cunoaşte, că vrea să semneze contract cu Șehrazat dar ea nu acceptă. Întâmplător, Melek ştie ce este cu individul şi că e obsedat de femei, că a avut probleme la Londra şi îi spune asta lui Kerem, care îl convinge pe Harun să renunţe la expoziţia cu Șehrazat arătându-i printuri din ştirile de la Londra rămase pe net.

Burhan are, ca din senin, la fabrică un control de la cei care verifică licenţele de software, în urma unui denunţ. Probabil Gani a denunţat, după ce a cumpărat programele licenţiate, ca să-l determine pe bătrân să aibă şi mai multă încredere în el. Dar ca să nu planeze bănuiala asupra lui, sugerează că agentul de vânzări concediat ar fi făcut denunţul. Acasă, Fusun se face din ce în ce mai nesuferită în faţa dnei Nadide şi continuă să se certe cu Ali Kemal. Dar problemele abia urmează să înceapă pentru că Cansel face un test de sarcină care iese pozitiv, iar prietenele ei o sfătuiesc să păstreze copilul. Tot de la ele află şi Ali Kemal despre sarcina iubitei lui, şi îi promite că totul va fi bine şi că o iubeşte, dar să nu renunţe la copil.

Zafer începe să iasă cu Melek. Sehrazat e prezentată drept logodnica lui Onur la o recepţie a companiei şi acolo o cunoaşte pe Yasemin, una din fostele lui iubite care brusc, devine geloasă şi se poartă nepotrivit. Această întâmplare îl face pe Onur să-i povestească în câteva cuvinte viaţa lui din trecut, apoi Sehrazat vorbeşte şi ea despre trecutul ei.

Zeynep merge în barul lui Mert dar află că i s-a anulat permisul de club şi că nu mai are ce să caute acolo. Ea se enervează foarte tare şi după aceea face rost de la o amică ziaristă de nişte poze cu Bennu când a fost dusă la spital pentru tentativă de sinucidere cu alcool şi pastile. Zeynep e foarte hotărâtă să se răzbune pe toţi şefii de la Binyapi. Într-o zi vin nişte musafiri din Azerbaidjan la companie şi, translatorul lor nefiind disponibil, este chemată Mihriban să ajute. Unul din cei doi oameni de afaceri se îndrăgosteşte de ea şi îi oferă pentru deranjul ei o brăţară de aur şi invitaţia de a-l vizită la Almaata.

Zeynep plusează. Într-o revistă de scandal apare un articol despre Bennu şi tentativa ei de sinucidere cu pastile si alcool, iar ştirea este legată de prestigiul companiei Binyapi. Peride abia aşteaptă să-i arate revista lui Seval. Kerem o ameninţă dur pe Zeynep, dar ea râde prosteşte. Bennu iarăşi găseşte consolarea în paharul cu coniac. Pentru că Șehrazat este invitată la picnic în vila socrului ei, Onur se duce să călărească, dar un tip înarmat îl urmăreşte din tufişuri şi trage în el ...



sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina O mie si una de nopti-prezentare








sâmbătă, 13 august 2016

O mie si una de nopti, episoadele 16-20, rezumate







O mie si una de nopti, episoadele 16-20, rezumate
Fusun, dna Nadide şi Burhan se uită încruntaţi la poza cu Ali Kemal şi Cansel. Când acesta intră pe uşă, este luat de val, iar Burhan chiar îl pălmuieşte. Văzând că a fost descoperită aventura lui, pleacă imediat la maşină şi se duce la Cansel să se liniştească, fără să-i spună cu adevărat de ce este tulburat. Apoi se hotărăşte să rămână la ea, dar peste puţin timp, Burhan îi blochează conturile şi îi revocă dreptul de semnătură la fabrică. Acum Gani e prins la mijloc, dar în faţa lui Burhan face pe tipul serios, care n-a spus ce ştia pentru că n-a vrut să distrugă căsnicia surorii lui. La fundaţia unde a fost cooptată Șehrazat are loc o licitaţie de obiecte de artă. A doua zi ziarele publică articole pline de elogii la adresa ei, iar Burhan citeşte unul din ele şi discută cu cineva cunoscut din mediul de afaceri, spunându-i, mândru, că arhitecta este nora lui. Acasă, stă de vorbă şi cu Nadide şi regretă că s-a purtat urât cu Șehrazat, acum şi-ar fi dorit să fie şi ea cu Kaan sub acelaşi acoperiş. Fusun aude întâmplător discuţia şi capătă şi mai multă ură pe cumnata ei. La firmă, Melek este angajată de Kerem la relaţii cu publicul. Sehrazat primeşte telefon că mătuşa ei este internată în spital şi pleacă de urgenţă la Ankara. Kaan rămâne cu Mihriban dar şi ea primeşte o veste proastă, că fratele ei care munceşte în Doneţk, Ucraina, în mine, e posibil să fi avut un accident de muncă. Onur rămâne cu Kaan la Șehrazat acasă şi îi cumpără bilet lui Mihriban să meargă să vadă despre ce este vorba.

Ali Kemal se duce la fabrică şi ia şi restul de titluri de proprietate pe numele lui, iar Burhan vede asta chiar a doua zi. Nadide reuşeşte să vorbească cu el la telefon dar Ali nu mai doreşte să vină acasă nici măcar pentru fetele lui.

O mie si una de nopti, episoadele 16-20, rezumate
Zeynep, tânăra care s-a iubit o noapte cu Kerem, vine la el în birou să-l întrebe de ce n-o mai caută, dar el îi spune aproape direct că e o femeie uşoară şi că nu-l interesează aşa ceva pentru mai mult decât o noapte. Zeynep se simte jignită şi ameninţă că lucrurile nu vor mai fi pe viitor la fel de simple. Seara, Kerem cu Bennu şi cu Melek ies la un restaurant unde cântă şi Mert, prietenul de pe iaht al lui Kerem, Astfel Mert şi cu Melek se cunosc, iar el se va îndrăgosti de ea pe parcursul următoarelor episoade. Bennu îşi face curaj şi îi dezvăluie lui Kerem că îl iubeşte din prima clipă de când l-a văzut. Seara este întreruptă brusc de un telefon de la dna Seval, care îl anunţă pe Kerem că Burak, fratele lui din America, a încurcat-o iar şi are nevoie de câteva mii de dolari ca să iasă din închisoare pe cauţiune.

Mihriban intră şi ea într-un bucluc fără să vrea. Când venea din Ucraina cu autobuzul a cunoscut o tânără care a invitat-o pe la ea, promiţându-i că-i face rost de o slujbă, pentru că Șehrazat l-a înscris pe Kaan la grădiniță. Mihriban se duce, dar acolo era o casă de prostituţie şi când îşi dă seama de asta, se îmbracă repede, îşi ia geanta şi pleacă acasă. Nadide, care venise la Kaan, o sfătuieşte să caute în geantă să vadă dacă nu cumva i-au furat banii, dar Mihriban constată cu disperare că nu banii lipseau, ci paşaportul ei. Nadide găseşte astfel ocazia potrivită pentru ca Burhan să se împace cu nora lui, şi îl roagă să-i găsească paşaportul lui Mihriban.

O mie si una de nopti, episoadele 16-20, rezumate
Șehrazat se supără că un articol neaprobat de ea apare într-o revistă numind-o prinţesa din poveşti. Ali Kemal o ajută pe Cansel cu banii lui să-şi deschidă un magazin de cosmetice. Gani, pus de Fusun, află adresa acestuia şi Fusun se duce acolo chiar în ziua deschiderii prăvăliei. Fusun face gălăgie, o jigneşte pe Cansel, ţipă de faţă cu cele câteva cliente. Cansel neagă că l-ar cunoaşte pe soţul ei, dar mai rău face, şi Fusun pleacă aruncând o cutie metalică în geamurile magazinului. Ali Kemal, enervat peste măsură când aude ce a făcut nevastă-sa, vine acasă şi se ia la bătaie cu ea reproşându-i că i-a mâncat zilele şi că nu se mai întoarce niciodată la ea. Burhan vine acasă într-o seară cu o fată, Anușka, pe care o scoate din mâinile unui beţiv, pe stradă, şi îi oferă adăpost în casa lui oferindu-i şi un job ca babysitter pentru micuţa Burcin. Gani se aprinde după ea. Mai târziu Nadide află că fata e din Moscova şi e singura speranţă de ajutor financiar al familiei ei.

Șehrazat începe să se revolte pe modul prea posesiv în care o iubeşte Onur şi îi pune în vedere că ea nu este un obiect şi că dacă trebuie să-i ceară lui permisiunea pentru orice, atunci nu se va căsători niciodată cu el. Mai apoi stă de vorbă cu Kerem şi acesta îi spune că asta e firea lui Onur, dar că o iubeşte foarte mult. Concomitent, vine un email în care cei din Bosnia îi anunţă că au renunţat la colaborarea cu ei din cauza întârzierilor şi au dat proiectul unei alte companii.

Burhan reuşeşte să facă rost de paşaportul lui Mihriban iar Șehrazat îi telefonează că să-i mulţumească şi aşa, gheaţa dintre ei se topeşte. Ali Kemal trece casa pe care o mai are în proprietate (casa copilăriei lui) pe numele lui Cansel. Peride convoacă o şedinţă a fundaţiei la ea acasă şi insistă să vină şi Sehrazat, pretextând că vrea să-i mulţumească pentru serviciile aduse. De fapt, în acea şedinţă, anunţă că ele nu mai au nevoie de arhitectă, pentru că au adus pe cineva de profesie, de la asistenţa socială, în locul ei. Onur e mut de uimire, iar Sehrazat se ridică şi pleacă, motivând că din moment ce misiunea ei s-a încheiat, n-are rost să mai rămână la şedinţă. Onur se duce după ea şi încearcă s-o facă să înţeleagă că el n-a avut nici o vină, dar arhitecta pleacă acasă plângând. Kerem iese şi el din salon uitându- se cu reproş atât la maică-sa cât şi la dna Peride. A doua zi Șehrazat îşi dă demisia de la compania Binyapi. Acest gest extrem are ca efect tensiuni între Onur şi maică-sa. Pentru că arhitecta nu mai vrea să vorbească cu Onur, el află prin Bennu că s-a angajat la un birou de arhitectură particular. Nadide cu Burhan îi fac o vizită, ca să-l vadă pe Kaan, şi relaţiile dintre ei devin apropiate. Fusun are tot mai des crize de nervi şi se ceartă cu servitoarele care sunt gata să plece de tot din cauza reproşurilor ei zilnice. Nadide află de la chiriașa din vechea lor casă că acum este proprietăreasă o anume Cansel, care a dublat chiria.

Onur o urmăreşte pe Șehrazat într-o zi când ea se întoarce acasă şi o invită să lămurească situaţia. Tânăra îi spune că deşi îl iubeşte, şi-a dat seama că Peride n-o vrea şi, din cauză că se simte vinovată pentru moartea lui Ahmet, cu care se căsătorise tot împotriva părinţilor lui, n-ar vrea să se repete povestea şi crede că e mai bine să se despartă. Onur nici nu vrea să audă de aşa ceva și o mai vizitează, dar văzând că ea se poartă cu răceala, conchide că va face așa cum dorește ea, adică se vor despărți ca și cum nimic n-a fost între ei.

Într-o dimineaţă se deschide foc armat la una din barăcile unde dorm muncitorii în construcţii ai firmei. Kerem şi Onur sunt în alertă. Mai târziu se află că este fapta aceluiaşi mafiot, Celil Karabas, care a împuşcat-o pe Sehrazat.

Seval propune ca ea cu Kerem şi Bennu să ia o cină la un restaurant ca să se cunoască mai bine, însă în aceeaşi zi, Bennu o aude la cantina firmei pe Zeynep povestindu-i unei prietene despre noaptea petrecută cu Kerem pe iaht. Atunci ea se supără, întârzie la masă şi stă foarte sobră, fără să se atingă de mâncare. Când dna Seval vrea să plece ca să-i lase pe ei doi să-şi rezolve problemele, Bennu insistă că şi ea trebuie să meargă acasă.

O mie si una de nopti, episoadele 16-20, rezumate
Nadide îi atrage atenţia lui Burhan că Gani prea se uită numai la Anuşka, iar bătrânul îl aduce pe băiat la el la firmă dându-i un fel de post de jumătate de normă, ca să-l aibă sub supraveghere. Ali Kemal se întâlnește cu fetele cele mari la şcoală, după ore, dar Fusun găseşte telefonul acestora şi într-o zi apare la şcoală luându-le imediat acasă şi certându-l pe soţul ei, că nu e demn să-şi vadă copiii. După acest incident, Nadide se duce să discute cu Cansel şi o roagă să pună capăt relaţiei cu Ali Kemal chiar dacă îl iubeşte cu adevărat, de dragul fetelor lui. Cansel acceptă cu inima îndurerată şi a doua zi Ali Kemal pleacă din casa ei cu valiza în mână.

Cineva o fotografiază pe Șehrazat fără să fie văzut. La noul ei serviciu primeşte pe email încă o ofertă de muncă pe care o acceptă ca să poată să trăiască la standardele de până atunci. Când se duce la interviu, intră într-o sală plină de fotografiile ei pe pereţi ...



sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina O mie si una de nopti-prezentare









duminică, 7 august 2016

O mie si una de nopti episoadele 11-15 rezumat







O mie si una de nopti episoadele 11-15 rezumat
Kaan şi cu Mihriban sunt la o cofetărie iar geanta şi telefonul au rămas în casă pentru că Mihriban a ieşit cu Kaan şi închizând uşa, au rămas pe dinafară. Acum se îndreaptă către apartament în speranţa că Șehrazat a venit şi a descuiat uşa. Arhitecta se linişteşte când îi vede pe amândoi. A doua zi, Kerem se supără din nou pe Onur că din cauza lui Șehrazat este o competiţie între ei şi că prietenia atât de apropiată a lor e pe cale să se destrame pentru o femeie. Fusun naşte cea de-a treia fetiţă, iar Burhan îl caută pe Ali Kemal să-l ia cu el la spital, însă Ali este la Cansel. Presat de amanta lui, care îi reproşează că nu divorţează de Fusun şi că pe ea n-o consideră om, Ali Kemal va lua, fără ştirea lui Burhan, nişte titluri de proprietate din seiful casei pentru a-i cumpăra diverse cadouri. Cu aceiaşi bani luaţi din casă, Ali Kemal îi cumpără o maşină lui Gani, ca să-l facă să tacă în privinţa amantei lui. Acasă, minte că a făcut un credit și i-a luat lui Gani mașină pentru că este ceva ce are nevoie in Istanbul.

Șehrazat acceptă să stea de vorbă cu Onur şi îi spune că ea a avut mereu probleme în viaţă şi că ar vrea să fie fericită, dar are un copil de crescut, iar acesta nu trebuie să-l uite pe tatăl lui. În viaţa lui Bennu reapare Melek, sora ei mai mică, revenită pe neaşteptate din Londra. Melek a avut probleme acolo, cu nişte traficanţi de dorguri, a făcut ceva închisoare şi acum a fost expulzată. Bennu nici nu vrea să audă s-o primească în casa ei şi o alungă. Nevoită să găsească soluţii, Melek vine a doua zi la birou, la Kerem şi astfel, Bennu nu are încotro şi o va primi să locuiască împreună, dar o pune să facă un test de sânge ca să vadă dacă nu a consumat droguri. Melek jură că nu a consumat, ci doar a avut nişte relaţii cu câţiva traficanţi. Până la urmă cele două surori se împacă, iar testul de sânge iese negativ.

Fusun are depresie postnatală şi nu o interesează de micuţa Burcin. Bebeluşa plânge, dar ei nu-i pasă, pleacă prin parc, e absentă total de parcă nici nu ar fi copilul ei. Nadide şi cu Burhan sunt depăşiţi de situație şi îi propun să consulte un medic. Ali Kemal îi cumpără un colier şi rochii lui Cansel cedând tot mai mult în faţa insistenţelor ei.

Burhan şi Fusun sunt singurii din casă care bănuiesc că Ali Kemal a făcut ceva de i-a cumpărat maşină lui Gani, în special când tânărul face un accident minor şi îl pune tot pe Ali să plătească stricăciunile. Însă pentru că acum îi convine să-l şantajeze pe cumnatul lui, minte când Fusun îl ia la întrebări, direct că-şi cunoaşte soţul şi că este la fel de zgârcit că taică-său. Dar Ali Kemal are ghinion din altă parte. La fabrica de pielărie vin nişte ecologişti şi demonstrează împotriva deșeurilor toxice aruncate de la fabrică într-un rău din apropiere, cerând suspendarea activității. Astfel Burhan află că firma de curăţare a deşeurilor cu care Ali Kemal a încheiat contract, nu exisă şi primăria le-a dat o amendă. Televiziunile dau ştirea pe post iar Burhan se supără pe foarte tare pe fiul său, promiţând că-l dezmoşteneşte de fastuoasa casă în care trăiesc cu toţii.

O mie si una de nopti episoadele 11-15 rezumat
Fundaţia patronată de Peride şi Seval organizează o expoziţie de pictură. După vernisaj, apare în ziarele mondene o poză cu Onur şi Sehrazat într-o ipostază prietenească. Peride comentează că nu se cade ca el, ca patron, să fie atât de apropiat cu o angajată, dar Onur găseşte că este momentul să-i spună mamei sale că o iubeşte pe arhitectă şi că a cerut-o de soţie. Peride se simte trădată şi nu acceptă ca fiul ei să se însoare cu o femeie care are deja un copil şi a mai fost măritată. Când vede că el nu se sinchiseşte de vorbele ei, se preface bolnavă, dar nici aşa Onur nu-i dă atenţie. Dimpotrivă, el cumpără tabloul care i-a plăcut lui Șehrazat şi i-l trimite cadou. Pe de altă parte, Kerem îi dă o maşină de serviciu doar pentru ea.

Sehrazat vrea să-i înapoieze lui Bennu banii împrumutaţi pt operaţie, dar ea îi lasă cadou, ştiind că şi aşa are încă destule datorii. Kerem vrea să mai preia un proiect pe care să-l facă cu Șehrazat, însă Onur îi spune secretarei să nu le mai răspundă la mesaje celor de la acea companie pt că nu-i interesează ofertele lor. În acest timp Sehrazat şi Kerem rămân blocaţi în lift, şi, cu toate că defecţiunea se remediază rapid, Onur se inflamează de gelozie.

O firmă concurentă, Tek, controlată de mafia imobiliarelor, vrea să compromită compania Binyapi pentru că le-a luat o licitaţie şi încearcă la început s-o coopteze pe Sehrazat la ei. Arhitecta primeşte o ofertă din partea unui şef al firmei Tek, extrem de tentantă, de 750.000 de dolari ca să vină la ei. Ea refuză dându-şi seama că asta este o încercare de mită. Individul insistă şi chiar trimite contractul la birou la Șehrazat într-una din dimineţi, pentru a dovedi că nu minte. Ea se enervează şi îl rupe, povestindu-i lui Bennu toată întâmplarea. Alţi mafioţi îl ameninţă pe Onur pe faţă şi îi sugerează să nu se mai prezinte la licitaţiile la care se duc şi ei, ba mai mult să renunţe la aceea deja câştigată. Onur bineînţeles că nu se dă bătut, iar mafioţii o împuşcă pe Șehrazat, pe stradă, în picior, drept ameninţare că vor trece la fapte urâte. După câteva zile de spitalizare, Onur decide că Sehrazat cu Kaan şi cu Mihriban să locuiască la el acasă până se limpezesc apele. Arhitecta refuză iniţial acest ajutor şi protecţia oferită, dar îşi dă seama că mafioţii l-ar putea avea şi pe Kaan în vizor şi se mută toţi trei la Onur. Peride, care în acest timp nu trece pe la fiul ei, când se întâlneşte cu Firdevs, servitoarea şi confidenta lui Onur, vrea s-o tragă de limbă, dar femeia recunoaște că nu poate să spună nimic dacă a stat cineva în casa lui Onur sau nu, minţind că a fost plecată la nişte rude pentru câteva zile. Totul se încheie când se află că firma Tek are probleme cu poliţia şi cu garda financiară, care a descoperit matrapazlâcurile mafioţilor.

La firma Binyapi este angajată o anume Zeynep cu care Kerem are o aventură. La vila Eviliaoglu tot tinereul ştie acum să butoneze internetul graţie lui Gani. Într-o zi laptopul lui rămâne la Fusun care o întreabă pe Sehrazat la telefon de un anume site, însă din greşeală accesează desktopul şi dă peste poza în care Ali Kemal era la bar cu Cansel ..




sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina O mie si una de nopti-prezentare











joi, 4 august 2016

O mie si una de nopti episoadele 6-10 rezumat







O mie si una de nopti episoadele 6-10 rezumat
Peride le spune lui Kerem şi Onur că Șehrazat are un copil care a fost operat de leucemie. Ea stă spăşită, cu privirea în jos, de teamă că va fi dată afară, deoarece compania Binyapi nu acceptă mame la angajare, şi ea a minţit în CV. Onur se simte foarte vinovat pentru felul în care s-a comportat faţă de Sehrazat şi se duce la baie să se privească în oglindă. Când revine în birou, cei doi asociaţi o iau un pic la întrebări pe arhitectă cu privire la minciuna ei, iar ea îi întreabă dacă ar mai fi angajat-o ştiind că are un copil. După această discuţie, Onur şi Kerem îşi dau seama că fac o greşeală şi îşi propun să schimbe regulile de angajare ale companiei. Kerem stă de vorbă cu Bennu, lucrând la un proiect, şi începe să se intereseze de Șehrazat. Onur, în dorinţa de a îndrepta ceva din greşelile faţă de arhitectă, află unde locuieşte, vine la ea acasă şi îi cunoaşte pe Kaan şi pe Mihriban.

O mie si una de nopti episoadele 6-10 rezumat
Fusun are probleme pentru că va avea încă o fată (cuplul Fusun-Ali Kemal au deja două fetiţe, Burcu şi Buket) şi ea se lăudase că face băiat. Prietenele lui Nadide nu prididesc s-o înţepe pe această tema iar ea plânge de ciudă. Pe acest fond general de sensibilitate personală, Fusun se confruntă şi cu nesimţirea lui Gani, care după ce că este un chiulangiu pe banii lui Burhan, mai vine şi beat acasă în miez de noapte. Burhan se supără şi ameninţă că la a doua abatere Gani poate să plece de unde a venit, adică în Kayseri. Fusun pentru că vrea ca măcar prin Gani să beneficieze într-un fel de banii zgârcitului său socru, se vede nevoită să-şi ceară scuze în numele fratelui ei şi să insiste pe lângă Burhan să-l ierte. Bătrânul se înduplecă, dar în inima lui, văzând că nu are mulţumire de la familia fiului cel mic, începe să-l iubească pe Kaan deşi nu-l cunoaşte încă, şi cumpără un cadou de Anul Nou pentru el. Nadide se bucură spunându-i că ştia că la un moment dat inima lui se va înmuia. Însă lui Ali Kemal şi mai ales lui Fusun, nu le convine deloc această schimbare de atitudine. În scenă apare Cansel, o fată pe care Ali Kemal o iubea dar fiind săracă, familia nu l-a lăsat să o ia de nevastă, şi cu care el reia legătura amoroasă.

În compania Binyapi se aude bârfa că Șehrazat are un copil şi lumea începe să o vorbească, ştiind că mamele nu sunt acceptate la angajare. Acum gurile rele consideră că cine ştie ce pile a avut ea de a fost angajată având copil. Mai mult, Șehrazat este singura care primeşte un bonus financiar de Anul Nou. Prietenia ei cu Bennu continuă şi se adânceşte. Bennu îi mărturiseşte arhitectei că este îndrăgostită de cineva, dar crede că e o iubire imposibilă. Șehrazat observă că Bennu bea, iar ea recunoaşte că are o problema cu băutura. La petrecerea de revelion Bennu îl vede pe Kerem absorbit de Șehrazat şi fermecat de frumuseţea ei şi se apucă de golit pahare. După un dans cu Kerem, Șehrazat aduce vorba de Kaan, se scuză că este târziu şi o ia acasă pe Bennu. După acea seară, Onur îi cere socoteală prietenului lui pentru că îi face curte arhitectei, iar acesta recunoaşte că o iubeşte şi că vrea s-o cucerească. Mai apoi cei doi încep să se certe pe tema asta, Onur fiind gelos pe Kerem, iar Kerem crezând că furia lui Onur vine din trecutul lui, pentru că a fost înşelat odată şi acum nu are încredere în femei. Astfel, Kerem își închipuie că prietenul lui vrea să-i atragă atenţia să nu creadă în iubire. Pe de altă parte Bennu începe să fie geloasă pe Șehrazat din cauza interesului pe care îl manifestă Kerem.

Gani, ca să reintre în graţiile bătrânului, merge la fabrică după cursuri să înveţe cum se conduce o afacere şi să-l ajute la treburi. De fapt, urmăreşte să vadă mersul lucrurilor ca să poată profita mai apoi şi să scoată bani din micile lui învârteli. Nadide şi Burhan se duc pe la cimitir la mormântul lui Ahmet şi acolo se întâlnesc cu Kaan şi Șehrazat. Burhan vrea să-l cunoască pe băieţel, dar arhitecta îi aminteşte ce dur s-a purtat cu ea când a venit să ceară bani de transplant şi îi spune că el nu are nici un nepot pe nume Kaan. Burhan regretă faptele din trecut, dar pe moment nu are ce să facă decât să-i privească pe cei doi părăsind cimitirul. Ulterior, Nadide va interveni pe lângă Sehrazat să-l ierte pe socrul său.
Pentru progresele pe care le face ca să înveţe despre fabrica de pielărie, Burhan îi cumpără lui Gani un laptop. Într-seară, Gani se duce cu amicul său de la facultate la un bar, şi acolo îl vede la o masă pe Ali Kemal cu Cansel. Atunci scoate telefonul mobil şi le face o poză, pentru a o folosi în beneficiul său la un moment dat. Ocazia se iveşte chiar a doua zi, când Ali Kemal minte că e obosit pentru că a descărcat marfa nou sosită. Gani merge cu el la fabrică şi îl ceartă pentru că minte şi pentru că îi pune coarne soră-sii, arătându-i poza. Ali Kemal la început neagă totul, apoi încearcă să-l cumpere pe Gani care însă e greu de convins. Într-o zi Ali găseşte telefonul lui Gani şi şterge imaginea respectivă, dar Gani o salvase deja în laptop. Până la urmă Gani se lasă cumpărat de Ali Kemal, dar la un preţ pe măsura ambiţiilor sale.

O mie si una de nopti episoadele 6-10 rezumat
Seval şi Peride se gândesc să deschidă o fundaţie pentru copiii bolnavi de leucemie şi s-o coopteze şi pe Șehrazat. Kerem, care se mută pe iaht, se tot sfătuieşte cu un prieten de-al lui iar acesta îl îndeamnă să înainteze în relaţia cu Sehrazat. Astfel, Kerem îi anunţă pe toţi într-o şedinţa că urmează să lucreze cu ea la un proiect în Bosnia. Onur se înfurie şi din nou are loc o confruntare, dar nu reuşeşte să-l determine pe Kerem să renunţe la cooperarea cu Sehrazat în acel proiect şi atunci îi spune pe şleau că el s-a îndrăgostit de Sehrazat din prima clipă în care a văzut-o. În scurt timp Șehrazat cedează locul în acel proiect lui Bennu, care rămăsese fără speranţă şi căreia şefii nu-i mai repartizaseră nimic concret de lucru. Onur se hotărăşte să facă un pas important în ceea ce o priveşte pe Sehrazat. O invită la cină într-un salon de restaurant unde sunt doar ei doi şi îşi deschide sufletul în faţa ei spunându-i că o iubeşte şi că o doreşte de soţie. Șehrazat tace, uimită. Apoi Onur îi spune că n-ar vrea răspunsul pe loc, ci atunci când ea va considera că poate să-i accepte cererea şi că este în stare să aştepte şi o mie şi una de nopţi pentru asta.

În aceeaşi seară şi Bennu cu Kerem ies la cină, însă Kerem face asta din colegialitate şi amabilitate, în timp ce Bennu îşi face speranţe cu privire la şeful ei. De acum încolo, Onur începe să devină protectorul lui Șehrazat şi ori de câte ori are ocazia, o însoţeşte şi o ajută. Într-una din aceste ocazii, amândoi pleacă de la o şedinţă, pentru că Mihriban o căutase la telefonul companiei pe Sehrazat, iar acum bona nu răspundea la telefon. Șehrazat, speriată, îl caută în toată casă pe Kaan, care nu e nicăieri, și nici Mihriban nu e de găsit, telefonul ei fiind, însă, lăsat în cameră. În acest timp Onur sună la poliţie....




sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina O mie si una de nopti-prezentare











miercuri, 3 august 2016

O mie si una de nopti, rezumate la episoadele 1-5







O mie si una de nopti, rezumate la episoadele 1-5
Arhitecta Șehrazat Eviliyaoglu participă la un concurs de proiecte şi câştigă premiul cel mare, coordonarea construcţiei unor zgârie-nori în Dubai. Firma de construcţii civile care a acordat premiul este condusă de trei asociaţi, din care doi tineri oameni de afaceri, Onur Aksal şi Kerem Inceoglu sunt zi de zi prezenţi la serviciu. Șehrazat, care este văduvă, are un băieţel, Kaan, bolnav de leucemie. Ahmet, soţul ei, a murit într-un accident de maşină şi se dezvăluie în serial că el este fiul unui negustor bogat, dar deoarece Ahmet s-a însurat fără binecuvântarea tatălui său, acesta l-a renegat.

Sehrazat află că o femeie din Azerbaidjean, Mihriban, este compatibilă cu Kaan şi s-ar putea face un transplant de măduvă, dar operaţia costă în jur de 200.000 de dolari. Deznădăjduită, nu ştie cum să adune o sumă aşa de mare de bani, şi prietena ei, Bennu, de la birou, o ajută, dar încă mai este nevoie de trei sferturi din sumă. Atunci ea face un pas foarte curajos şi se duce acasă la Burhan Eviliyaoglu, socrul său, care în această primă fază nu acceptă să-i dea banii sub nici o formă. Nadide, soția lui, o ajută pe tânăra femeie dându-i nişte bijuterii scumpe, fără știrea lui Burhan, dar chiar şi aşa, suma adunată acoperă abia un sfert din necesar. Șehrazat se gândeşte atunci să încerce la şeful ei, să vadă dacă nu i-ar acorda un împrumut. Onur, care s-a îndrăgostit de ea la prima vedere când a câştigat proiectul, este de acord să-i dea suma de care are nevoie, dar nu ca împrumut din firmă, ci contra unei nopţi de iubire (care le va schimba vieţile amândurora). Sehrazat, presată de timp, acceptă cu greu oferta iar întâlnirea romantică are loc în seara următoare, la unul din hotelurile companiei, controlat de cel de-al treilea asociat al lor. Răvăşită, ea se duce a doua zi dimineaţă cu banii la medic pentru a începe tratamentul preliminar al băiatului ei.

Între timp Burhan, convins de soţia lui, Nadide, să fie mai milos, fiind vorba despre nepoţelul lui, se înduplecă să-i dea banii nurorii sale, dar deja Șehrazat nu mai are ce face cu ei. Onur, după noaptea care s-a consumat, este măcinat de gânduri şi sentimente contradictorii. Pe de o parte, se îndrăgosteşte şi mai tare de Sehrazat, pe de altă parte, anumite lucruri din copilăria lui îl fac să nu aibă încredere în femei şi apăsat de simţămintele sale, îi povesteşte lui Kerem despre neîncrederea lui în femei, fără să pomenească de noaptea cu Sehrazat, aşa cum le-a fost învoială. Pe parcursul primelor episoade facem cunoştinţă şi cu Ali Kemal, fiul cel mic al lui Burhan şi Nadide, care trăieşte mereu în umbra fratelui său care nu mai este, o vedem pe Fusun, soţia lui Ali Kemal, însărcinată. Amândoi se supără pe Burhan când aud că s-a hotărât să-i dea bani lui Sehrazat pentru Kaan.

Mihriban vine de la Baku şi face cunoştinţă cu Kaan şi cu Sehrazat. După operaţie, Șehrazat întârzie la o şedinţă iar Onur o ceartă şi, fără să-şi dea seama, devine posesiv cu ea, deşi au convenit că noaptea dintre ei nu le va schimba cu nimic relaţia de serviciu. Kerem, care şi el o place pe arhitectă, vine să liniştească spiritele. În scurt timp Onur îi cere să încheie mai repede cu două săptămâni proiectul Dubai, ceea ce Șehrazat nici cu ajutor nu reuşeşte, însă Kerem decide ca ea să fie angajată permanent la firmă şi să i se mărească salariul, chiar dacă proiectul nu este încă finalizat. Vestea cea bună o surprinde foarte plăcut pe arhitectă, care se gândeşte acum că-şi poate plăti datoria către Onur mai repede decât se aşteptase. Peride, mama lui Onur, discută cu mama lui Kerem şi se gândesc s-o invite pe Sehrazat la masă într-o seară. Onur vorbeşte cu arhitecta să meargă neapărat la o masă de afaceri, iar ea acceptă deşi avea programată şi o mică petrecere de ziua lui Kaan la spital.

La vila Eviliyaoglu apare Gani, fratele mai mic al lui Fusun, hotărât să-şi croiască alt drum în viaţă decât să stea într-un orăşel mic. Însă Gani va reprezenta o sursă de probleme cel puţin pentru bătrânul Burhan, care nu-l priveşte cu ochi buni. Gani începe să studieze ca să meargă la facultate, dar Burhan îl tot ia peste picior, descurajându-l. Nadide, care îl vizitează pe Kaan la spital şi începe să aibă o relaţie frumoasă cu nora şi nepotul ei, îi spune acest lucru lui Burhan care se enervează şi o ameninţă că o dă afară din casă dacă mai face aşa ceva. Pentru că Mihriban se ataşează de Kaan (şi ea a avut un fiu, care a murit de leucemie), ea va deveni peste puţin timp bona lui. Înainte de a pleca spre casă, la Baku, Sehrazat îi propune să stea la ei, pentru că are de mers în delegaţie în Dubai şi nu ştie cu cine să-l lase pe Kaan. Mihriban acceptă şi va rămâne în casa lor. Fusun se întristează când află că va avea o fetiţă, şi nu un băieţel aşa cum sperase, pentru că întrevede că Burhan va începe să se intereseze de Kaan şi să-l apropie de familie. Astfel, începe să facă presiuni asupra bătrânului să-l accepte pe Gani şi să-i plătească facultatea.

Onur, ajuns în Dubai, îi mai propune o noapte de iubire lui Sehrazat, dublând suma. Ea se înfurie văzând că şeful ei o consideră o femeie de moravuri uşoare şi îşi face bagajele să plece. Acum Onur îşi cere scuze şi devine interesat de motivul pentru care arhitecta a acceptat acea noapte şi începe să se întrebe la ce-i trebuia o aşa sumă de bani. Kerem, care observă toate mişcările dintre Onur şi Șehrazat, deşi nu cunoaşte detaliile, îl ceartă pe prietenul lui că s-a purtat urât cu ea şi a supărat-o. Bennu remarcă şi ea că Șehrazat e supărată şi că îşi caută alt loc de muncă printre ofertele din ziare. Peride şi prietena ei, mama lui Kerem, îl cunosc pe Kaan şi pe Sehrazat la o acţiune a unei fundaţii consacrate copiilor care suferă de leucemie, însă ele nu ştiu că ea este arhitecta de la firma familiei. Amândouă femeile află despre suma imensă de bani pe care a plătit-o mama lui Kaan ca să-l opereze. Într-una din zilele următoare Peride vine la birou la fiul ei şi o vede pe Sehrazat. Amândouă sunt uluite să se revadă la firmă, iar Sehrazat se teme că se va afla că are un copil, ceea ce i-ar putea periclita locul de muncă.



sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina O mie si una de nopti-prezentare









sâmbătă, 23 iulie 2016

1001 de nopti - prezentare si distributie








1001 de nopti - prezentare si distributie
Titlul original - Binbir gece
Traducere - 1001 nopţi
Gen - romantic, dramă
Nr. episoade - 90, în versiunea lor originală
Producător - TCM Film, Turcia, 2006-2009
Regia - Kudret Sabanci
Scenariul - Mehmet Bilal, Murat Lutfu, Yildiz Tunc, Ethem Yekta

Sehrazat Eviliyaoglu este o tânără arhitectă, rămasă văduvă cu un copil bolnav de leucemie. Socrul ei, un bogătaş, n-o recunoaşte de noră, iar ea are nevoie urgentă de mulţi bani pentru un transplant de măduvă pentru fiul ei de la o donatoare azeră. În disperare de cauză, cere bani împrumut şefului ei, Onur Aksal, care îi propune să petreacă o noapte cu ea dacă vrea banii. Șehrazat acceptă şi asta schimbă vieţile celor doi, care se îndrăgostesc unul de celălalt, dar acea primă noapte pare să stea mereu ca o amintire neagră în calea iubirii lor. Onur nu renunţă şi după îndelungi peripeţii, cei doi ajung să se căsătorească definitiv pentru a două oară, abia când înţeleg pe deplin că aparţin unul celuilalt şi că sunt făcuţi să fie împreună până la capăt.

pentru lista rezumatelor la episoade vă rog derulați pagina.

Distribuţia

Halit Ergenç în rolul Onur Aksal, om de afaceri, prieten cu Kerem. Se îndrăgostește de Sehrazat.

Bergüzar Korel în rolul Sehrazat Eviliyaoglu, arhitecta văduvă de care se îndrăgostesc Onur și Kerem, patronii companiei la care lucrează.

Ceyda Düvenci în rolul Bennu Ataman - colega de birou și prietena lui Sehrazat. Il iubește în taină pe Kerem și până la urmă va reuși să-l cucerească. Are o problemă cu alcoolul.

Tardu Flordun în rolul Kerem Inceoglu - om de afaceri, prieten și asociat cu Onur.

Mehmet Polat în rolul Erdal Karayolcu
Canan Ergüder în rolul Eda Akinay

Efe Çinar în rolul Kaan Eviliyaoglu - fiul lui Șehrazat, nepotul lui Burhan și Nadide.

Meral Çetinkaya în rolul Peride Aksal - mama lui Onur.

Aytaç Öztuna în rolul Seval Inceoglu - mama lui Kerem.

Mert Firat în rolul Burak Inceoglu - fratele lui Kerem.

Yeliz Akkaya în rolul Melek Ataman - sora lui Bennu. Va avea o relație cu Burak.

Sebnem Köstem în rolul Handan
Nihat Ileri în rolul Semih Özsener
Duygu Çetinkaya în rolul Sezen Özsener

Metin Çekmez în rolul Burhan Eviliyaoglu - socrul lui Șehrazat, căsătorit cu Nadide cu care are doi băieți, Ahmet (tatăl lui Kaan, care a murit intr-un accident de mașină) și Ali Kemal.

Tomris Incer în rolul Nadide Eviliyaoglu - soția lui Burhan.

Ergün Demir în rolul Ali Kemal Eviliyaoglu - al doilea băiat al familiei Eviliyaoglu. Căsătorit cu Fusun, are trei fetite, Burcu, Buket și Burcin.

Yonca Cehver Yenel în rolul Füsun Eviliyaoglu - soția lui Ali Kemal.

Füsun Kostak în rolul Cansel - amanta lui Ali Kemal.

Bartu Küçükçaglayan în rolul Gani - fratele lui Fusun.

Feyzan Çapa / Gizem Günes în rolul Buket Eviliayoglu |
Hazal Gürel în rolul Burcu Eviliyaoglu                        |   fiicele lui Ali Kemal
Nehir Nil Karakaya în rolul Burcin Eviliyaoglu              |

Metin Belgin în rolul Zafer Gündüzalp
Merih Ermakastar în rolul Mert - prietenul si confidentul lui Kerem

Ayla Algan în rolul Betül

Melahat Abbasova în rolul Mihriban - donatoarea de măduvă a lui Kaan și bona lui.

Suphi Tekniker în rolul Yalcin
Zeynep Konan în rolul Zeynep - angajata cu care Kerem are o aventură pe iaht.
Nihan Durukan în rolul Aysen
Ayce Abana în rolul Beyza
Nuray Uslu în rolul Sevgi
Feridun Düzagaç în rolul Özcan
Ismail Düvenci în rolul Ismail
Teoman Kumbaracibasi în rolul Yaman

Sennur Kaya în rolul Firdevs - servitoarea din casa lui Onur.

Ebru Aykaç în rolul Yasemin
Erdal Bilingen în rolul Hakan - prietenul lui Sehrazat

Karina Gükrer în rolul Nihmet - servitoare în casa Eviliyaoglu
Nazli Ceren Argon în rolul Ayse - servitoare în casa Eviliyaoglu

Hazel Çamlidere în rolul Ahu
Ayben Erman în rolul Neriman
Alptekin Serdengeçti în rolul Haldun
Dilara Kavadar în rolul Nilüferv
Nilüfer Silsupur / Ahu Sungur în rolul Jale / Sema
Ege Aydan în rolul Engin
Ezgi Asaroglu în rolul Duru


Lista rezumatelor episoadelor

1001 de nopti episoadele 1-5

1001 de nopti episoadele 6-10

1001 de nopti episoadele 11-15

1001 de nopti episoadele 16-20

1001 de nopti episoadele 21-25

1001 de nopti episoadele 26-30


1001 de nopti episoadele 31-35
1001 de nopti episoadele 36-40
1001 de nopti episoadele 41-45
1001 de nopti episoadele 46-50
1001 de nopti episoadele 51-55
1001 de nopti episoadele 56-60
1001 de nopti episoadele 61-65
...









marți, 8 ianuarie 2013

O mie si una de nopti




Pe pagina 1001 de nopti - prezentare veti găsi linkurile rezumatelor la episoadele serialului.

Da, despre serialul turcesc e vorba. E drept ca s-a terminat de mult, dar eu acum descopar cat de interesante si de utile pot fi aceste filme. Initial doar doream sa vad cateva episoade pt ca, citind pe net comentariile fanelor despre ce bun actor este Halit Ergenc si ce rol extraordinar face in Suleyman magnificul, iar eu vazand lucrurile un pic diferit (mi se pare destul de plat jocul lui in acest rol, cu putine sanse de a evolua intr-un personaj complex, anvergura acestuia nefiind prea mare), m-am gandit sa-l vad si in alt film, ca sa fac o comparatie.

Shehrazat si Onur
Eram convinsa (si inca mai cred, in mare masura), ca laudele la adresa actorului sunt generate mai ales de farmecul sau personal, de ochii albastri - ceva neobisnuit pt o tipologie orientala - si de vocea sa inegalabila, de combinatia absolut unica dintre un timbru vocal foarte masculin si o caldura interioara pe care o transmite. Totusi in rolul afaceristului Onur Aksal talentul actoricesc se revarsa din el, si personajul permițând din plin acest lucru. Dupa ce am vazut diferenta, dupa ce am vazut ca Onur si Suleyman sunt doua persoanje foarte diferit interpretate, am putut sa-mi dau seama de potentialul actoricesc al lui Halit Ergenc, dincolo de farmecul sau cu care-si cucereste publicul feminin.

Kerem
Pentru cei care au uitat sau care nici nu au vazut serialul - nici eu nu l-am vazut pe tot inca, abia sunt la episodul 32 - pe scurt, este vorba despre o tanara arhitecta, Shehrazat (Sheherezada), ramasa vaduva cu un copil, care castiga un premiu in profesia ei si este angajata drept coordonatoare de proiecte la o mare si respectabila firma, patronata de 3 asociati. Doi dintre ei, Onur Aksal si Kerem Inceoglu se indragostesc de ea. Kaan, baiatul ei este bolnav de leucemie si Shehrazat nu stie cum sa faca rost de suma imensa de care are nevoie baiatul pt un transplant de maduva. Socrul sau, un om foarte bogat, o respinge in ciuda rugamintilor ei insistente, iar Onur, patronul ei, care credea ca toate femeile isi doresc doar avere, ii propune s-o ajute cu cei 150.000 de dolari (fara sa stie pt ce avea Shehrazat nevoie de ei) contra unei nopti de iubire. Presata de timp, ea accepta plangand târgul. Cand Onur afla pt ce i-au trebuit banii, isi da seama ca Shehrazat este femeia vietii lui si se lupta cu disperare sa o faca sa-l iubeasca si sa uite acea noapte. Lucru deloc usor, pt ca are de invins concurenta lui Kerem, cel mai bun prieten al lui, si mai ales dispretul initial al mamei sale, care si ea, crede ca Shehrazat vrea doar sa beneficieze de pe urma averii fiului sau. Insa cel mai greu se dovedeste a o cuceri pe Shehrazat din cauza unor motive exterioare cercului lor de rude si prieteni, inclusiv din cauza unei campanii negative de presa care se starneste la un moment dat si care culmineaza cu unele dezvaluiri despre Onur, in chiar ziua nuntii lor, care nu mai are loc pentru ca Shehrazat fuge scarbita. Oricum, peripetiile sunt multe, actiunile colaterale sunt si ele mai multe (Kerem si Bennu, familia Evliyaoglu a socrilor ei - bunicii lui Kaan, relatia dintre al treilea asociat al firmei, un barbat matur si tanara soră a lui Bennu, mafia afacerilor, etc) dar ca in orice poveste totul se termina cu bine.

Fusun Evliyaoglu
Serialul reuseste sa ma tina cu ochii pe monitor pana pe la 2 dimineata (n-am renuntat sa urmaresc in avans Suleyman magnificul, dar cu toate ca am unde sa citesc rezumatul episoadelor, este neplacut sa vezi filmul fara sa intelegi replicile), ma bucur sau lacrimez alaturi de personaje (asta-i mare lucru la mine, ca nu prea mi s-a mai intamplat!), ca si la celalalt serial, descopar similitudini culturale intre noi si turci care ma determina sa cred ca suntem/am fost influentati de ei de-a lungul istoriei pana-n maduva oaselor (mandria personala usor exagerata, gustul pt lucruri "de firma", credinta in vise, obiceiul de a ne impune punctul de vedere ridicand tonul - unde ati vedea asa ceva la americani?!!? - posesivitatea masculina intr-o relatie, supraevaluarea strainilor - personajele au studii la Harvard, la Berlin, vezi Doamne! universitatile locale sunt prea mici :)) ), dar sunt si lucruri pe care le consider ireale sau cel putin exagerate: corectitudinea si integritatea morala a oamenilor de afaceri, iubirea sincera dintre niste fete obisnuite si niste barbati super-bogati, incalcarea legilor Islamului prin consumul de bauturi alcoolice (or fi si exceptii, nu zic, dar am fost in Turcia in 2007 de Revelion si nici macar atunci nu ni s-a servit altceva decat Pepsi si apa minerala), dar nu-i asa?, un nume de poveste trebuia justificat si prin cateva accente fanteziste. Mult mai aproape de realitate mi se pare relatia extraconjugala a lui Ali Kemal (ah! ce nume si cat de multa lipsa de imaginatie! de ce trebuia sa se aminteasca prin acest nume de interminabilii Raoul-Alberto, Juan-Emanuel sau Dumnezeu mai stie cum din ultra-siropoasele telenovele sud-americane?), turistii pacaliti la pret, rafuielile mafiote, campaniile de presa pline de minciuni bine ticluite, gasirea de locuri de munca pt prietenii prietenilor si chiar pt bona lui Kaan, desi nu are studiile necesare postului, adica pilele din sistem, reteaua de relatii de afaceri si de distractie (pana si patronul clubului privat unde se mai duc personajele este tot un bun prieten de-al lor), scoaterea din inchisoare a fratelui lui Kerem prin influenta si mita, etc.
batranul Eviliyaoglu
Pana la urma 1001 de nopti este o poveste. O poveste moderna, in care nu Sheherezada trebuie sa-si salveze capul in fiecare noapte, ci Onur trebuie sa-i castige iubirea si increderea femeii vietii lui in fiecare zi si pas cu pas.
Iar RiarȘah nu este decat un cal, aluzie la Pegas, simbolul imaginatiei care poate urca pana la nori si chiar dincolo de ei.


Surse foto: fanpop.com,  clopotel.ro
Onur si Shehrazat