Despre mine



Mă numesc Oana. Oana Durican.
M-am născut într-o zi de ianuarie în Piatra Neamț, am urmat școala generală și liceul, de matematică-fizică pe atunci, Petru Rareș, în urbea natală, apoi mi-am continuat studiile la Universitatea din București, secția geografie-engleză. Astăzi predau engleză la liceul din micul orășel Bicaz (NT).

O parte din hobby-urile mele sunt câteva meșteșuguri feminine clasice (goblenit, croșetat și tricotat), filmele și serialele, cărțile, călătoriile, pisicile. Pentru că îmi place să mă exprim în scris, m-am apucat de bloguri. La un moment dat, prin 2009, am îmbinat bloggingul cu bucătăreala într-un blog culinar care a cunoscut un oarecare succes vreo câțiva ani, la începuturile lui.

Însă cel mai mult îmi place să călătoresc prin lume și mă străduiesc să-mi realizez visul cât mai pot și mă mai țin picioarele.

În ceea ce privește bloggingul, Pulbere-de-stele este "copilul" meu cel mai drag.

Ce nu-mi place? Nedreptatea, trezitul devreme și culcatul târziu, fructele de mare și berea.

De ce se cheamă acest blog Pulbere de stele? Pentru că mi-a rămas în minte o vorbă rostită într-un serial tv de știință popularizată, de astrofizicianul Carl Sagan: "Omul este o mână de pulbere de stele."

Așa că, vă doresc plimbare plăcută prin pulberea de stele a acestui blog de lifestyle și divertisment!

18 comentarii:

  1. Stiti,ma intrebam si eu odata cand am intrat pe Flory blog cum a facut ca sa nu se poata copia textul?
    Vazusem niste comm-uri pe blogul dvs. personal la care ati raspuns.Era vorba de faptul ca anumite pagini de facebook va fura munca in ce priveste rezumatele la Magnificul Veac,fara sa specifice sursa.De fapt,eu aflasem de blogul dvs. de la paginile astea,care folosisera rezumatele dvs. si care au precizat sursa.Din partea mea,acum ma bucur ca v-au folosit rezumatele.Asa am dat de un blog super.

    Daria

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daria, exista, intr-adevar, mai multe metode pentru a bloca functia copy-paste a mouse-ului, dar tot poti copia textul cu o combinatie de taste, sau poti dezactiva scripturile Java din meniul browserului (blocarea mouse-ului se face printr-un script Java). Ca sa zic asa, nici una dintre metode nu este sigura, sunt doar niste coduri care ajuta atunci cand utilizatorii nu se pricep deloc la calculatoare si internet. Dar cine fura, se pricepe si stie sa fure. Exista metode sigure, adica exista un program, pe care daca-l ai, cu adevarat nimeni nu mai poate copia nimic nici daca salveaza articolul sub forma de pagina web. Dar acel program costa, si nu putin.

      Insa am aflat ca google nu indexeaza paginile care au continut duplicat, adica preluat cu copy-paste din alte surse. Adica ele nu apar la cautarile pe google in prima pagina. De aceea nu ma mai agit chiar asa de mult. Dar o sa mai dau o raita pe net sa vad cine - si daca - ma mai copiaza.

      Ștergere
    2. P.S. Multumesc mult Daria, si pe mine ma bucura nespus ca am intalnit o fata ca tine. Blogul tau este frumos, are poze foarte clare, si imi place mult cum scrii. Mai rar asa o fata ca tine, Daria! :-*

      Ștergere
  2. Felicitari Oana,
    esti directa si onesta.

    RăspundețiȘtergere
  3. FELICITARI! Ma bucur ptr.tine ca poti face atatea lucruri si ca poti calatorii.Si te felicit si pentru acest blog.Mergi inainte! Succes!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult! Ma straduiesc sa-mi pot implini visul meu cel mai frumos. Mi se pare cel mai important lucru. Mult succes si tie, oriunde te-ai afla!

      Ștergere
  4. Felicitari oana !Esti o femeie super,sincera,onesta!;)îti admir munca pe care o faci pentru ca nu e usor sa te ocupi atat de viata personala cat si de "blogareala" !Din ce am citit despre tine pari o femeie de treaba cu care poti vorbi si care cu siguranta te-ar asculta si ti-ar da sfaturi!Felicitari pentru munca depusa ,succes in continuare,si vreau sa iti multumesc pentru tot ce faci! Ionela

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc si eu pentru ca citesti acest blog, Ionela! Da, imi place sa stau de vorba si de multe ori am fost sacul de secrete al prietenelor mele :)

      Ștergere
  5. Pentru mine e o placere sa-ti citesc blogul,a devenit o obisnuinta :)Mi-as fi dorit sa am o prietana la fel ca tine !Esti foarte de treaba !Multumesc ca ai creat acest blog!:-*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur ca am asa cititori constanti, asta ma indeamna sa continui sa scriu ceea ce scriu!

      Ștergere
  6. Buna!Iti doresc o primavara fericita,plina de impliniri si mult succes in ceea ce faci!
    P.S Repet:blogul asta este super chiar daca scoala Imi "fura"foarte mult timp mereu imi gasesc timp sa citesc blogul.Mult succes in continuare!Ionela<3:-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ionela, iti doresc o primavara excelenta! Cu note mari si cu timp liber cat vreu tu sa ai ca sa faci tot ce-ti trece prin minte :)

      Ștergere
  7. Hei si eu sunt din Piatra-Neamt!


    Alexandra

    RăspundețiȘtergere
  8. Serios,eu locuiesc in centru.Acum stau in casa si vad cum ploua.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iar eu stau in Precista si deocamdata as spune ca ploaia s-a oprit, sau e cel mult un fel de burnita.
      Offtopic: daca as da informatii false despre mine nu as putea castiga bani din advertoriale. ;)

      duminica placuta!

      Ștergere
  9. Bn atunci,si tie la fel!

    RăspundețiȘtergere