Dacă aveți diabetici în familie sau printre prieteni, înseamnă că știți despre faptul că diabeticii trebuie să poarte șosete special concepute, pentru a menține picioarele uscate, pentru a reduce riscul de rănire a picioarelor și pentru a îmbunătăți circulația sângelui. Șosetele medicinale reprezintă o parte cheie a îngrijirii picioarelor, care este un aspect important al gestionării diabetului zaharat, datorită potențialelor leziuni ale pielii și problemelor circulatorii cauzate de nivelurile ridicate ale zahărului din sânge.
Cu toate acestea în comerț există mai rar șosete produse anume pentru afecțiuni medicale ale picioarelor, așa cum sunt ciorapii compresivi, de exemplu, dar trebuie să știți unde să le căutați. O persoană cu diabet trebuie să aibă grijă ce fel de șosete poartă, deoarece dacă apar leziuni la picioare (ceea ce este foarte probabil, cu cât nivelul glicemiei este mai mare și mai greu de controlat), eventualele probleme circulatorii interferează cu vindecarea rănilor, ceea ce poate duce la complicații majore. Aceste probleme pot crea o situație atât de neplăcută, încât soluția este radicală - amputarea piciorului.
Pentru a nu se ajunge la lucruri atât de grave, este suficient să purtați mereu șosete medicinale, confortabile, care nu vă strâng și care au unele caracteristici ale materialului textil din care sunt făcute, în special dacă:
- ați experimentat modificări ale culorii sau temperaturii piciorului, iritații, leziuni, vezicule cu lichid sau infecții fungice (ciuperci ale unghiilor)
- aveți frecvent picioarele transpirate sau umede
- aveți boală arterială periferică sau altă formă de ateroscleroză ori tromboflebită
Caracteristicile șosetelor medicinale pentru diabetici
Materialul din care sunt confecționate trebuie să absoarbă umezeala. Așadar, optez aici pentru șosetele din fire naturale într-un procent de minim 90%. Bumbacul, bambusul, lâna absorb umezeala din picior și permit transpirației să se evapore, reducând astfel riscul de infecții fungice și prevenind mirosul neplăcut. Cu cât piciorul este mai uscat, cu atât este mai mare protecția împotriva apariției veziculelor și a altor răni.
Culoarea ar trebui să fie albă, sau deschisă, pentru a observa rapid dacă se produce o rană datorată pantofilor noi sau incomozi.
Șosetele medicinale sunt moi și plăcute la atingere, iar dacă pe măsură ce sunt purtate, textura lor se modifică și devine aspră, așa cum se întâmplă la bumbac, este indicat să cumpărați șosete noi. De asemenea, trebuie să nu aibă un elastic la gleznă care să strângă prea tare piciorul, dimpotrivă, trebuie să fie suple, fără manșetă elastică, să lase circulația sangvină la cote optime.
Lungimea șosetelor poate fi variabilă, în funcție de îmbrăcămintea și încălțămintea pe care o purtați și de sezon. Ele pot fi trei sferturi sau mai jos de gleznă, fiecare cum dorește. Eu, personal, prefer șosetele trei sferturi, iarna și pe cele până la jumătatea gambei, sau măcar până la gleznă, vara.
Îngrijirea și întreținerea șosetelor medicinale
Ciorapii se poartă zilnic, sau mai des în zilele foarte calde (nu se recomandă piciorul gol, decât dacă sunteți sigur că nu există niciun pericol de zgâriere) și trebuie spălați frecvent. O pereche de șosete, purtată zi de zi și spălată în fiecare seară, ține cam șase luni. Pentru a le crește longevitatea, spălați șosetele într-o pungă din plasă textilă în mașina de spălat și uscați-le departe de surse de căldură.
De unde cumpărați șosete medicinale?
Șosete din bumbac puteți achiziționa de unde doriți dv. însă sosete medicinale pentru diabetici sunt acelea produse de Ciserom. Acestea sunt din bumbac 100%, au vârfurile și călcâiele întărite și nu au manșetă elastică. Pentru eficiență, le găsiți atât în perechi individuale cât și în seturi de câte 25 de perechi.
Și dacă șosetele Ciserom obișnuite le găsiți în toate magazinele in țară, poate că șosetele medicinale pentru diabetici le puteți cumpăra mai bine comandându-le online pe site-ul lor. Mai multe detalii puteți afla pe pagina lor de facebook, facebook/Ciserom, sau scriindu-le pe adresa de email ciserom@ciserom.ro
Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!
Mulțumim pentru articol, interesant pentru cei ce au nevoie de aceste produse.
RăspundețiȘtergerePractic sunt șosete obișnuite doar ca au numai bumbac in compoziție si nu au manșetă elastica. Nu e nimic foarte special la ele! Pot fi purtate de toata lumea.
ȘtergereCe de informatii utile, bine de stiut si de retinut.
RăspundețiȘtergereNici nu stiam pana acum ca exista acest gen de sosete
RăspundețiȘtergereNu sunt sosete chiar atat de speciale, sunt sosete cu bumbac 100% si fara elastic sus.
ȘtergereAm si eu sosete de la ei si confirm ca sunt de buna calitate!
RăspundețiȘtergere