Ca toate femeile, am o pasiune, ca să zic așa, pentru genți. Și de obicei cumpăr genți de piele, pentru că sunt mai rezistente decât cele din piele ecologică. Dar chiar și așa, prin purtarea lor zi de zi la serviciu și prin faptul că îmi umplu geanta cu tot ce am nevoie (adică penar, caietul profesorului, portofel, telefon, dezinfectant, ochelari de citit, agendă, cosmetice, chei și încă vreo câteva mici fleacuri), mă trezesc adeseori că se rupe cordonul de umăr din cauza greutății genții.
Așa că de mai mulți ani, în loc să burdușesc cu de toate o geantă de mărime medie, care se rupe după câteva săptămâni de purtare, am ales să-mi cumpăr genți mari, de piele, care oricum rezistă mai mult și sunt mai arătoase, dar care pot suporta o greutate mai mare a obiectelor din interiorul lor. Apropo, am găsit pe site-ul Peloro genți mari de piele foarte faine, trebuie să mă hotărăsc la una din ele pentru când revin la serviciu după ce mi se termină concediul. Le vedeți în pozele de mai jos și chiar va invit să spuneți în comentarii care dintre ele vă place mai mult.
Dar să vedem cum facem să prelungim viața unei genți de piele?
1. Nu lăsați geanta la soare sau expusă ploii. Lumina soarelui deteriorează inclusiv gențile de piele, așa că plasarea ei în lumina directă a soarelui poate afecta culoarea, textura și forma. Cel mai bine este să o depozitați pe un raft sau într-un dulap unde soarele nu ajunge. Ori la birou, într-un colț umbrit, nu lângă fereastră în bătaia razelor de soare. Spațiile răcoroase și uscate păstrează calitatea majorității produselor din piele. De asemenea, apa rămasă pe geantă dacă nu este îndepărtată imediat, va schimba culoarea acolo unde a ajuns. Așadar dacă ați ieșit pe ploaie și geanta are stropi, o ștergeți cu o bucată de material natural uscat imediat ce este posibil.
2. Nu aplatizați geanta și nu o împăturiți. Știu că este tentant, dacă gențile sunt moi, să le depozitați cât mai aplatizate ca să ocupe puțin spațiu, însă această idee este una dintre cele mai proaste când vine vorba de gențile de piele. Dacă ai golit-o și vrei să o lași în dulap o vreme, pune în ea niște pagini de ziar mototolite, folie cu bule sau chiar un prosop vechi în așa fel încât geanta să-și păstreze forma. Acest lucru va ajuta la menținerea formei sale originale pentru mai mult timp.
Este bine, de asemenea, să păstrați gențile de piele în săculeții în care le-ați găsit după ce le-ați scos din cutie. Știu că nu toate produsele vi se oferă ambalate corespunzător, de aceea acolo unde săculețul lipsește, asigurați-vă că aveți confecționați niște saci din materiale naturale, bumbac, iută, cânepă, in, și astfel asigurați o viață îndelungată genților dumneavoastră.
3. Utilizați produsul corect pentru curățare. Produsele de piele se curăță cu creme speciale, nu cu orice cremă, nu cu buretele muiat în detergent sau altă substanță, pentru că astfel se poate modifică textura și culoarea. Pielea este sensibilă la agenții chimici, devine aspră în scurt timp sau crapă. De aceea este indicat să folosiți numai produsele de curățare speciale pentru piele.
În mod ideal, curățarea genților se face cel puțin o dată la șase luni. Înainte de a vă hidrata sau curăța gențile din piele, îndepărtați praful pentru a preveni pătrunderea acestuia în material. Când curățați gențile din piele, nu uitați să curățați mânerele și orice accesorii pe care le au, cum ar fi catarame, lanțuri etc.
Când aplicați o soluție de curățare pe gențile din piele, testați-o mai întâi pe o parte neobservabilă a pielii pentru a vedea dacă are loc o reacție sau dacă există o schimbare a culorii. Dacă articolele din piele sunt pătate, încercați mai întâi să îndepărtați pata cu un burete curat sau un tampon de bumbac înmuiat în apă cu săpun. După aceea, ștergeți ușor pata cu o cârpă moale. Pentru a preveni apariția unor linii fine în jurul zonelor pătate, curățați întotdeauna geanta în întregime, insistând asupra petelor, și lăsați-o să se usuce la aer, după care o veți purta din nou sau o veți lăsa la păstrare o vreme.
În încheiere, vă reamintesc rugămintea de la începutul articolului - spuneți în comentarii care dintre gențile italiene de piele de pe site-ul Peloro din fotografii vă place mai mult?
Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!
Nu am decat o singura geanta din piele, insa indiferent de materialul din care e confectionata am grija de geanta si ii ofer cele mai bune condiții :)
RăspundețiȘtergereMie imi place sa le pastrez in husa cu care se vinde, le feresc de soare, lumina, si incerc sa le tin drepte pentru a-si pastra forma.
RăspundețiȘtergereSuper utile sfaturile! Imi plac toate modelele de geanta, insa ultima mi se pare acum mai atragatoare pentru ce am eu in gand pe partea de tinuta complementara :)
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereAm reusit sa strang ceva genti in ultimii ani. Una bleu mi-as mai dori deoarece imi place mult aceasta culoare. Incerc sa le tin mereu umplute cu ceva, sau sa le pun una in alta, le tin in saculeti speciali si incerc sa nu le ating exterioarele (am patit ca o geanta sa o pateze pe alta).
RăspundețiȘtergereCineva mi-a spus odată că obiectele din piele se întrețin ca și pielea corpului. Am zâmbit, dar mai târziu am aplicat metoda de îngrijire și, minune: chiar funcționează!
RăspundețiȘtergereAm multe genți din piele, sunt preferatele mele, deși mai scapă câte una din alte categorii. Am grijă de ele și toate arată excelent, deși au ceva ”vechime”.
Mulțumesc pentru recomandări!
Apropo, fug pe site, poate mai cumpăr ceva. :)
Foarte bune ideile, am sa tin cont de ele cu siguranta!
RăspundețiȘtergereEu am majoritatea genti din piele si trebuie sa recunosc ca ele reprezinta preferatele pentru ca au o "viata" mai indelungata!
RăspundețiȘtergereFoarte utile toate aceste sfaturi. O parte dintre aceste trucuri nu le stiam si le voi pune in practica
RăspundețiȘtergere