duminică, 8 mai 2022

Pe unde pierde casa ta căldura?

Pe unde pierde casa ta căldura?





Dacă tot au crescut preţurile la energie, posibil să te intereseze răspunsul la această întrebare. În plus, probabil ai observat și tu că, atunci când mergi în vizită la prieteni, deşi au același tip de încălzire, temperatura diferă mult între locuințe. Hm, care o fi explicația? Cel mai adesea, izolația și construcția necorespunzătoare... Toți oamenii își doresc ca locuința lor să păstreze cât mai bine căldura (sau răcoarea). Un studiu realizat de E.ON arată că principalele surse de pierdere a căldurii din casă sunt pereții (35%), ferestrele + ușile (25%) și pardoseala (15%). Care sunt, așadar, sfaturile specialiștilor pentru a-ți optimiza atât confortul termic din locuință, cât și cheltuielile? Știi vorba aia înțeleaptă: "Omul gospodar își face vara sanie și iarna car." Așa că hai să iți spunem acum, în pragul verii, ca să fii pe fază la iarnă!

Asigură-te că pereții sunt izolați corespunzător

Izolarea pereților se poate face atât din exterior, cât și din interior. Dar, dacă stai la bloc, izolarea exterioară nu depinde neapărat de proprietari, cât de administrația locală. Dacă te numeri printre cei care stau într-un imobil reabilitat termic, dar totuși ți se pare că locuința ta pierde căldura, e vremea să te orientezi (și) spre izolarea pereților interiori. Un strat de izolare din vată minerală va asigura un confort termic mult mai bun și îți va aduce câteva grade în plus pe termometru.

Verifică ferestrele și ușile

Chiar dacă ți se pot părea închise bine, e posibil să nu fie chiar așa... Sigur ai observat la o fereastră, aparent închisă etanș, cum se mișcă perdeaua. Astfel de curenți de aer care pătrund în locuință, deşi pot părea inofensivi, pot duce la pierderi de căldură de până la 25-30%. Dacă este vorba de o casă nouă, indicat ar fi ca ferestrele să aibă geamuri cu minimum 3 foi de sticlă și umpleri cu gaz corespunzător. Dacă, însă, este vorba de o locuință veche, una dintre soluții este înlocuirea sticlei normale cu sticlă termoizolantă, care este caldă pe interior. În cazul în care nu există fonduri pentru o schimbare majoră, montarea unor garnituri de cauciuc sau înlocuirea celor vechi poate reprezenta o soluție destul de bună și de impact.

Investește în materiale de calitate pentru pardoseli

Faptul că fundația și plăcile de ciment se află chiar sub podea nu ajută deloc la păstrarea temperaturii din casă. O podea neizolată sau izolată necorespunzător poate duce la pierderea a 15-20% din căldură. Pentru a limita aceste pierderi, o soluție poate fi folosirea unei izolații din polistiren extrudat de cel puțin 5 cm grosime. Alte materiale care pot fi folosite sunt vata minerală sau folia de polietilenă spumoasă. Gata izolația de pardoseală? Bun. Acum ce pardoseală montezi? Parchetul stratificat, parchetul din lemn masiv sau pardoselile din PVC sunt printre cele mai populare tipuri de pardoseli cunoscute ca fiind termoizolante. Deşi primele două variante sunt soluții ceva mai costisitoare, cu siguranță, în timp, vei recupera investiția din costul mai mic al facturilor sau din faptul că vor rezista multă vreme.

Și acum, că tot ai cumpărat un parchet de calitate, te-ai întrebat vreodată dacă îl îngrijești corespunzător? Fie vorba de parchet, PVC sau orice alt material, cu siguranță are „preferințele” lui ca să reziste pe termen lung (și iar să faci economie la portofel). Astfel că un produs cu PH neutru este cea mai bună alegere pe care o poți face, fiindcă acesta conține săpun natural care contrabalansează efectul apei și nu suprasolicită suprafața delicată. Noul detergent de pardoseli Asevi PH Neutru îți garantează că până și cele mai sensibile suprafețe - lemn, pal, marmură, ceramică, porțelan - vor fi protejate împotriva agenților externi. În plus îți parfumează pardoseala într-un mod inconfundabil. Parol!


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share pin






6 comentarii:

  1. Si noi cand am izolat casa am tinut cont de sfaturile specialistilor pentru a avea caldura optima!

    RăspundețiȘtergere
  2. Așa am făcut și noi cu izolația casei. Chiar pot spune că este super izolată, dar nu există așa ceva. Uneori se mai lasă lemnul ușilor sau cine știe ce alte asemenea situații apar.
    Mulțumesc pentru recomandări, mai ales pentru cele de întreținere a pardoselilor.

    RăspundețiȘtergere
  3. Asa este...daca o casa e izolata cum trebuie vei plati facturi mai mici!

    RăspundețiȘtergere
  4. Trebuie sa incerc si eu noul detergent pentru pardoseli.

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu mi-am pus intrebarea daca pierde casa mea caldura. Mereu e cald si bine chiar daca stam la parter si avem apartamentul pe colt intre blocuri

    RăspundețiȘtergere
  6. Eu mi-am schimbat termopanele la doua camere si chiar as putea sa spun ca s-au vazut diferente la factura de gaze

    RăspundețiȘtergere

Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.