joi, 14 ianuarie 2021

Cum afli dacă micuțul tău are ambliopie și de ce să faci cât mai curând o programare la Clinica Optisan

Cum afli dacă micuțul tău are ambliopie și de ce să faci cât mai curând o programare la Clinica Optisan

Orice părinte își știe copilul și vede când acesta nu se simte bine. Îi cunoaște toate gesturile și stările până în cele mai mici detalii. Când vine vorba de ambliopie, situația poate fi înșelătoare atât pentru părinți, cât și pentru copii.

Ce este ambliopia?


Ambliopia, numită și boala ochiului leneș, este caracterizată prin performanța slabă a unuia dintre ochi. Deși ochiul nu are nicio problemă din punct de vedere anatomic, imaginile care se formează în creier vor fi încețoșate, iar creierul va folosi doar imaginile corecte de la ochiul sănătos.
Ambliopia apare de cele mai multe ori în copilărie, uneori încă de la naștere. Astfel, copilul nu își dă seama de disfuncționalitatea unui ochi, când cu celălalt vede bine. Sau mai rău, nici nu poate spune cât de bine vede sau nu.

Cum poți suspecta dacă micuțul tău are ambliopie


Sunt câteva semne care îți pot sugera că micuțul tău suferă de ambliopie:
• Ochii nu se mișcă în același timp și în aceeași direcție. 
• Lipsa de orientare în spațiu, lipsa de apreciere corectă a distanței față de obiecte. 
• Ochii nu fixează același punct. 
• Poate să apară și durerea, când unul din ochi este acoperit. 
• Își ține capul întors într-o parte, mai ales la activitățile de aproape. 
• Nu îi place să scrie sau să citească (preferă să i se citească).

Tratament pentru ambliopie la Clinica Optisan


Totuși, singurul mod de a diagnostica ambliopia este consultația oftalmologică. Diagnosticată la timp, ambliopia poate fi recuperată complet. Clinica Optisan din Zalău are o experiență de peste 10 ani în diagnosticarea și tratarea ambliopiei/ boala ochiului leneș la copii și adulți. Clinica dispune de un departament de Terapie Vizuală dedicat pacienților diagnosticați cu ambliopie, strabism, dar și alte tulburări de vedere binoculară.
Programul de terapie vizuală folosit de specialiștii Clinicii Optisan are eficiență maximă în cazul copiilor, iar primele rezultate pot fi observate chiar în primele săptămâni de terapie.

În ce constă programul de terapie vizuală pentru ambliopie


Programul de terapie vizuală pentru ambliopie/ochi leneș folosit la Clinica Optisan constă în exerciții pleoptice și ortoptice efectuate pe calculator. Ședințele de terapie se desfășoară în clinică, apoi la domiciliu și sunt coordonate de un terapeut.
Protocolul de tratament este stabilit cu medicul oftalmolog și depinde de fiecare caz în parte: de vârsta pacientului, nevoi și abilități.

Ce trebuie să știi dacă micuțul tău are ambliopie


Ambliopia nu dispare de la sine, nu se corectează fără a urma un tratament. Este nevoie de intervenție de specialitate și cu cât ajungi mai repede la medicul oftalmolog, cu atât șansele de recuperare a vederii copilului sunt mai mari. Durata tratamentului variază și depinde de fiecare caz în parte. Rata de succes a tratamentului este mare. Specialiștii de la Clinica Optisan garantează îmbunătățirea vederii cu cel puțin 30%, în caz contrar sunt restituite costurile aferente terapiei. Mai multe despre această afecțiune și cum poate fi tratată, poți afla aici:
www.optisan.ro
T: +40360086888
M: +40746672215



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share pin








9 comentarii:

  1. Foarte bun articolul, multumesc pentru informatie!

    RăspundețiȘtergere
  2. Minunate informatii, multumim foarte mult, cred ca e important sa ii mergem la contoale de rutina

    RăspundețiȘtergere
  3. Din fericire, niciunul dintre copiii mei nu se confruntă cu astfel de probleme.

    RăspundețiȘtergere
  4. E important sa mergem la medic pentru control, indiferent de varsta.

    RăspundețiȘtergere
  5. Ma bucur ca exista ajutor pentru aceasta boala. Am auzit de ea si ma temusem mai demult sa nu am aceasta problema, dar nu a fost cazul.

    RăspundețiȘtergere
  6. Foarte util articolul.E important să mergem la oftalmolog în mod regulat.

    RăspundețiȘtergere
  7. Sincer, este prima oara cand aud de acest termen. Stiam de problema, am o amica a carui copil are probleme la un ochisor, dar nu stiam ca se cheama asa.

    RăspundețiȘtergere
  8. Foarte util articolul si foarte bine documentat

    RăspundețiȘtergere
  9. Este important ca macar odata pe an sa facem control oftalmologic. In felul acesta stim exact ce probleme au aparut si mai ales cand au aparut.

    RăspundețiȘtergere

Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.