The 100. Recenzie serial

Titlul original: The 100
Traducere - Cei 100
Gen: SF, acțiune
Episoade: 7 sezoane , +93 episoade de cca 40 de minute
Producător: CBS, Alloy Entertainment, Bonanza Prod. SUA
Rețeaua de distribuție: The CW, SUA, 2014 - prezent
Regia: multipli regizori
Scenariul: bazat pe romanul The 100 de Kass Morgan
Distribuția: Eliza Taylor (Clarke), Bob Morley (Bellami), Marie Avgeropoulos (Octavia), Christopher Larkin (Monty), Henry Ian Cusik (Kane), etc.

Serialul se difuzează pe Netflix, deocamdată până la sezonul 5.

Citisem câteva recenzii și comentarii cu păreri bune despre serial și m-am decis să-l urmăresc. Mai am câteva episoade din sezonul 7, care deocamdată pare sa fie ultimul. Cu toate că la început mi-a plăcut și l-am urmărit cu interes, pe parcurs dezamăgirea a luat locul suspansului. Și să vă spun de ce - nu înțeleg cum un grup de oameni susțin că îi apără pe ai lor ca să salveze omenirea, dar se măcelăresc între ei până aproape de exterminare. Numai despre a salva specia umană nu mi se pare că este acest serial.

În primele 2 sezoane facem cunoștință cu tematica generală și cu eroii poveștii. La un moment dat într-un viitor nu foarte îndepărtat, când omenirea ajunsese la 11 miliarde de oameni, o inteligență artificială (NU război, cum spun unii care ori nu au văzut serialul, ori nu sunt atenți la detalii) cu o secvență de cod având, neintenționat, potențialul de distrugere al umanității, declanșează toate rachetele nucleare existente pe Terra și astfel omenirea este distrusă într-o proporție covârșitoare. Se pare că anumite grupuri știau că acest lucru este inevitabil și au pregătit un fel de plan de salvare.

Astfel, rămân 3 tipuri de supraviețuitori:
- cei de la suprafață, care intră în niște buncăre izolate contra radioactivității
- o parte sunt trimiși în spațiu, pe niște stații spațiale plasate pe orbite circumterestre, pentru 300 de ani, perioada presupusă că ar trebui să treacă până când Pământul va deveni locuibil din nou
- o parte ajung pe alte planete asemănătoare cu Pământul prin activarea unor găuri de vierme, dar aceștia provin din buncăre și trimiterea lor în spațiu se face ulterior Apocalipsei nr. 1. Că va mai fi o apocalipsă, care va distruge planeta de tot și pentru totdeauna, prin sezonul 5.

După 97 de ani stațiile spațiale de pe orbită, care se uniseră într-o mare stație botezată Arca, se confruntă cu o scurgere de oxigen, lucru pe care conducătorii stației îl ascund supraviețuitorilor. Astfel, populația trebuie redusă și se apelează la pedeapsa cu expulzarea în spațiu pentru orice delict, oricât de neînsemnat. Doar tinerii sub 18 ani aveau dreptul să stea la închisoare. Când mai erau câteva luni de supraviețuire, iar sistemul de generare de oxigen tot nu se putea repara, cancelarul Jaha împreună cu un fel de consiliu de administrație al Arcăi decid ca 100 din tinerii aflați în închisoare să fie debarcați pe Pământ, ca să vadă dacă se poate trăi. De fapt, cancelarul, care-și trimite și fiul acolo, vrea să scape de 100 de suflete ca să mai dea o șansă la viață celor rămași pe Arcă.

Cei 101, că până la urmă Bellami se infiltrează între ei ca să-și protejeze sora, pe Octavia, ajung la sol unde constată că se poate trăi, dar în scurt timp află că există supraviețuitori la sol.

De aici încolo tot serialul nu este decât o permanentă luptă pentru putere și un cvasi-continuu război între facțiunile rivale, dacă-mi este permis să spun așa. Puteți să-i spuneți și luptă pentru supraviețuire, deși nu înțeleg de ce câteva mii de oameni, că atât mai rămăsese din cele 11 miliarde, trebuie să se omoare între ei pentru un același teritoriu mic, și nu să se împrăștie în alte zone locuibile ca să poată să repopuleze planeta.

În serialul ăsta ni se arată cum în numele iubirii, al prieteniei și al apartenenței la un grup, specia și planeta, sunt distruse cu bună știință. Cei care vor să reconstruiască într-adevăr, să facă agricultură, de exemplu, ori sunt uciși, ori li se dă foc la munca lor (vezi episodul când Octavia dă foc la ferma în care Monty reușise să cultive din nou plante și pomi fructiferi). Iar când ajung pe o planetă locuită de o mână de oameni, care trăiau în liniște, cei 100, să-i numim așa, încep, bineînțeles războiul și crimele.

Eu asta văd, că serialul ne spune în subtext că omenirea este o specie violentă, că fiecare vrea să domine absolut și că cei care conduc nu acceptă decât soluția lor războinică de supraviețuire în detrimentul păcii. Părerea mea - asta nu este luptă pentru perpetuarea speciei, este nebunie și exterminare.

Ce mi-a plăcut la serial:
- interpretarea în stil tehno a religiei. Ideea cu unitățile de memorie introduse la baza craniului care conțin codurile minților posesorilor anteriori ai respectivelor unități (pe care doar cei cu sânge negru, mutanți, le puteau purta fără să moară), sau care fiind puse în corpuri succesive asigurau nemurirea, mi s-a părut strălucită. Oamenii cu sânge roșu îi considerau pe cei cu sânge negru, purtători ai implantului de IA, un fel de zei.
- ideea acelui paradis, numit Orașul Luminilor, unde doar mintea putea pătrunde, pentru că era o lume virtuală, creată de ALIE (acea IA care a distrus omenirea), dar care avea darul să te facă să uiți durerea și toate senzațiile negative. Păcat că nu s-a răspuns la întrebarea, pusă de un personaj la un moment dat, după distrugerea ALIE și a realității ei virtuale, de ce a creat ALIE acel oraș? De la această idee din serial se poate face un exercițiu de imaginație: oare noi, pe Pământ, trăim cu adevărat sau totul este un fel de spațiu virtual, realitatea fiind ALTCEVA? Și filmele Matrix au indus aceeași idee - că trăim într-un spațiu creat de un super-calculator. Doar că acolo, anomalia era Neo.
- faptul că te pune pe gânduri, oare chiar suntem o specie atât de violentă și însetată de sânge și de dominare a celui de lângă noi încât să fim în stare de orice?
- cuplul Lincoln-Octavia

Ce nu mi-a plăcut:
- violența, războaiele dintre diversele grupuri, trădările din partea celor la care te așteptai cel mai puțin
- deciziile absolut aberante și neverosimile ale Octaviei după ce a devenit Bloodreina (sezonul 5 mi s-a părut cel mai neverosimil și mai violent dintre toate).
- uciderea în masă pentru a salva câțiva prieteni, sub deviza salvării poporului meu (care popor?! despre ce vorbim, mai erau vreo 2 mii de oameni rămași în viață!..)
- deși trebuie să ducă specia mai departe, eroii serialului nu fac copii, ba chiar avem și cupluri gay la un moment dat. Singura care rămăsese însărcinată era Diyoza, o teroristă, dar fata ei se naște și trăiește într-un spațiu halucinant, unde timpul e foarte dilatat față de normal și unde în afară de ele două mai sunt Octavia și un fost soldat, sălbăticit.
- că multe lucruri se fac fără să fie nevoie de ele - Hope, fiica Diyozei, învață diverse ca și cum ar fi la școală, când nici nu are nevoie de așa ceva pe o planetă unde sunt 4 oameni.
- faptul că absolut toți cei care conduc sunt sau devin ucigași și apoi continuă să omoare tot mai mulți oameni, inclusiv nevinovați.

- la modul general, cam tot serialul pot spune că nu mi-a plăcut, deși are forța de a te ține cumva lipit de ecranul calculatorului. Dar per total m-a dezamăgit din ce în ce mai mult, și nu cred că ultimele episoade vor aduce schimbări în acest sens.

Clarke ar fi cheia rezolvării... a ceva, nu știu ce, pentru mine nu mai contează. Oricât s-ar strădui scenariștii și producătorii să o scoată la capăt și să dea un final mai roz serialului, cu atâta violență în urmă, cu eroi care nu sunt decât niște criminali în masă, nu în serie, făcători de genocid și de xenocid, orice tentativă de a da un sens acțiunilor lor ultra teroriste, este sortită eșecului.

La un moment dat, prin sezonul 4, parcă, personajul Jasper spune că oamenii sunt problema pe planetă, nu radiațiile. E, poate, singura replică foarte profundă, pe care un serial maraton precum The 100 o demonstrează cu vârf și îndesat.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!