La sfârșitul sezonului întâi din serialul Mă numesc Züleyha, Yilmaz și cu Mujgan fac nunta, Demir ajunge la cabinetul unde Sermin o dusese pe Züleyha să facă avort și reușește s-o convingă să lase copilul, mai apoi el se răzbună pe Șermin dând foc la conacul mic.
Sezonul doi începe după ce timpul a mai trecut. Cele două cupluri s-au stabilizat, Züleyha nu mai visează la Yilmaz așa ca altă dată și nici el nu se mai simte obsedat de imaginea ei, chiar dacă a găsit fragmentul de scrisoare de demult, când era închis, și acum știe adevărul. Lucrurile au înaintat prea mult pentru amândoi ca să se mai schimbe ceva. Cu toate acestea ar vrea să-i vorbească și când află că Yamanii au fugit la Istanbul după ce Demir a incendiat conacul cel mic, se scuză față de Mujgan și pleacă într-acolo cu speranța că va putea să lămurească lucrurile odată pentru totdeauna între el și Züleyha. Dar cei doi soți nu sunt ușor de găsit și Yilmaz va apela la niște prieteni de-ai lui Fekeli ca să-i găsească. La un moment dat Demir revine la Adana pentru că la firmă are loc un audit în urma unui denunț cum că el s-ar ocupa de afaceri necurate. În spatele denunțului este Hatip, dar Demir nu bănuiește. Lucrurile merg rău la firmă și este gata să dea faliment și să fie închisă. Oamenii își pregătesc retragerea.
Hatip îl găsește pe Demir și îl minte că Cengo l-a denunțat și i-a adus auditul pe cap. Peste toate astea, Züleyha ar vrea să nu se mai întoarcă în Adana, și încearcă să-l convingă pe Demir să revină la Istanbul dar el este de neclintit. trebuie să revină acasă, pentru a rezolva problemele grave apărute. Hunkar se întoarce acasă, unde Fekeli abia așteaptă să stea de vorbă cu ea despre fragmentul de scrisoare găsit de Yilmaz și să-i ceară socoteală pentru ce a forțat-o pe Züleyha să se mărite cu Demir și a șantajat-o.
După ce Hunkar ajunge acasă, unde Sanyie vrea să-i spună să-i dea ei copilul lui Seher să-l crească, atunci când se va naște, doi tipi o așteaptă la grajd și o răpesc. Cei doi o aduc în fața lui Yilmaz care îi cere el însuși socoteală pentru faptele din trecut în privința Züleyhăi. Femeia se ține tare și îi prezintă situația ca și cum măritișul cu Demir era o salvare a Zuleihăi de la o viață de prostituată, în cel mai bun caz, de vreme ce el era în închisoare condamnat pe viață dacă nu chiar mai rău. Yilmaz îi reproșează multe și vrea să-și lămurească trecutul tulbure și iubirea furată, spunându-i că a ruinat viețile tuturor prin faptele ei. Yilmaz are arma îndreptată spre Hunkar, dar Fekeli salvează situația cu prețul rănirii. La spital, este dus direct în operație dar trebuie să lupte pentru viața sa.
Demir o lasă pe Șermin pe drumuri, lucru care îl va costa scump la un moment dat. Sabahettin se înfurie auzind cele întâmplate și o caută pe soția sa, care este, la rândul ei, în căutarea cuiva care să o poată adăposti. Prietena ei cea mai bună i-a închis ușa în nas, așa că va accepta soluția care se va ivi și, din păcate pentru multe din personajele serialului, Șermin va fi ajutată de Hatip.
Yilmaz se răzbună pe Gaffur pentru că a știut adevărul și nu i-a spus și îl leagă de un tractor târâindu-l prin miriște, la fel cum altă dată și el făcuse cu Yilmaz la cererea lui Demir. Hunkar se gândește pentru prima dată cu îngrijorare că l-ar putea pierde pe Fekeli, omul pe care l-a iubit la tinerețe și pe care îl iubește și acum.

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.
a fost: Ma numesc Zuleyha ep. 33-35 tr urmează: Ma numesc Zuleyha, ep. 37 tr.
sursa foto: capturi video de pe youtube
Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Ma numesc Zuleyha, prezentare.
Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.