Când eram copil, reclamele la dulciuri erau foarte frecvente și auzeai mereu, din toate părțile, că trebuie să dăm dulciuri copiilor. În ziua de astăzi lucrurile s-au mai schimbat, și nu mă refer doar la obiceiurile alimentare ci și la procesul de fabricare și rafinare al zahărului din sfecla de zahăr. Poate că acum câteva zeci de ani zahărul nu cunoștea o procesare chimică la fel de intensă ca acum și, drept urmare, nu era chiar atât de nociv. Dimpotrivă, recomandarea de a da dulciuri copiilor era susținută medical de faptul că creierul are nevoie de dulce (glucoză) ca să se hrănească. Bineînțeles că și în ziua de azi creierul este același mare consumator de glucoză, el fiind organul cel mai energofag, ca să zic așa, din tot corpul uman. Organismul omenesc transformă oricum tot ceea ce mâncăm în glucoză și aceasta este consumată de către corp în procesele energetice, sau stocată sub formă de strat adipos pentru o folosire ulterioară.
Glucoza este, așadar, sursa principală de energie pentru fiecare celulă din corp. Dar creierul tuturor mamiferelor, fiind atât de bogat în celule nervoase (neuroni), folosește o jumătate din toată cantitatea de zahăr din organism, susțin mințile luminate de la Universitatea Harvard, Statele Unite. Funcțiile creierului, precum gândirea, memoria și învățarea sunt strâns legate de nivelul de glucoză din organism și dacă nu există suficientă glucoză în creier, neurotransmițătorii, mesagerii chimici ai creierului, sunt produși în cantitate insuficientă, astfel încât comunicarea dintre neuroni se scurtcircuitează.
Vera Novak, doctor în medicină și profesor la Harvard afirmă că „Creierul este dependent de zahăr ca principal combustibil”.
La om, creierul reprezintă aproximativ 2% din greutatea corporală, dar consumă circa 20% din energia derivată din glucoză, devenind astfel principalul consumator energetic (5,6 mg glucoză la 100 g țesut cerebral uman pe minut). Deși creierul are nevoie de glucoză, o cantitate prea mare poate fi un lucru rău. Un studiu din 2012 efectuat de cercetătorii de la Universitatea din California (Los Angeles, SUA) a indicat o relație pozitivă între consumul de fructoză (un alt carbohidrat) și îmbătrânirea celulelor. Alte studii științifice au demonstrat că un consum de dulce în exces duce la deficiențele de memorie și cognitive. Așadar, reglarea metabolică a zaharurilor este esențială pentru o minte și un corp sănătoase. (sursă informații - National Institutes of Health, SUA)
În consecință, este foarte indicat să dăm copiilor dulciuri, dar nu în exces și nici prea rafinate și procesate. Ca să hrănim sănătos un copil este mult mai bine să înlocuim, pe cât posibil, carbohidrații din alimentație cu mierea de albine, un produs natural care în afară că este un dulce sănătos, mai are și alte proprietăți recunoscute de toată lumea, ca bactericid, susținător al imunității organismului printr-un conținut mare de vitamine și minerale și care este mult mai indicată decât zahărul din bomboane, ciocolată ori prăjituri. Din categoria feluritelor sortimente de miere, astăzi vă recomand mierea de mană Roua Florilor Premium de la Apidava.
Însă așa cum spuneam mai sus, persoanele care dezvoltă diabet, o boală metabolică, vor avea dificultăți de memorie și chiar de funcționare normală a creierului. După cum știm, diabeticii nu au voie să consume carbohidrați decât într-o măsură foarte mică, și tocmai aici este problema. Totuși există pe piața alimentelor produse speciale, fără zahăr, care vin în ajutorul acestor persoane suferinde. Din această categorie fac parte și bomboanele fără zahăr cu anason sau cu eucalipt oferite de Apidava tuturor celor care doresc să mănânce de toate, dar sănătos.
Pentru copii și nu numai, așa cum am spus mai sus, recomand de la Apidava mierea de mană - unul dintre cele mai rare și benefice pentru organism sortimente de miere. Alături de acest borcan am primit și o cărticică pentru copii intitulată “Povestea unui fagure de miere”, unde cei mici pot să învețe despre cum ajunge mierea fină, aurie și aromată, de la floare în borcanul din bucătăria lor. Pentru cei interesați, produsele Apidava se pot cumpăra de pe www.honey-land.net. Dar, bineînțeles, ele pot fi achiziționate și din diferite alte magazine online sau fizice cu produse apicole, naturale (de pildă, Farmaciile Bebe Tei, magazinele tip plafar Floare de Colț și RemediaVert).

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!
Si eu folosesc foarte multa miere in alimentatie, mai ales in cea a copiilor. Am sa le cumpar si eu bombonelele fara zahar, pacat ca nu le gasim in orice magazin.
RăspundețiȘtergereImi plac produsele acestea, le am tot incercat.
RăspundețiȘtergereÎmi plac foarte mult produsele apicole sau cu ingrediente apicole Apidava. Bomboanele aceste îmi sunt de mare ajutor, am mereu cu mine câteva într-o cutiuță, iar mierea de mană este cea care mă ajută exact în perioada acesta rece.
RăspundețiȘtergereMulțumesc pentru toate informațiile foarte documentate din surse avizate, pe care mi le-ai dat!
Si noi consumam multa miere iar sotul meu este adeptul acestor bombonele fara zahar, Nu are probleme insa ii plac mult
RăspundețiȘtergereVai, ce de bunătățuri! Mi s-a făcut poftă doar uitându-mă la ele haha. Sunt mare iubitoare de miere!
RăspundețiȘtergereAm încercat și noi aceste produse Apidava. Tare mult ne plac. Mierea de mană este gustoasă, iar de bomboane nu mai zic.
RăspundețiȘtergereConsum foarte des miere, mai ales in sezonul rece.
RăspundețiȘtergereSi noi folosim multa miere in sezonul rece, este ideala pentru imunitate. 😊
RăspundețiȘtergereAm auzit ca mierea de mana e cea mai buna si sanatoasa. In perioada asta din an mierea e de nelipsit din casa 😊
RăspundețiȘtergereDin pacate mie nu imi place mierea...
RăspundețiȘtergereDar am mereu in casa deoarece sotul meu ia in fiecare dimineata cate o lingurita pe stomacul gol si se simte tare bine de la ea !
Mierea nu trebuie sa ne lipseasca, ma bucur că există și diverse dulciuri cu miere, sunt tare gustoase.
RăspundețiȘtergereMierea de mana o folosesc si eu in prezent. Imi place gustul ei usor caramelizat.
RăspundețiȘtergereMierea de mană este bună pentru pregătirea organismului pentru iarnă. Abia astept comanda.
RăspundețiȘtergereSi noi consumam zilnic miere, ne place si gustul dar o cosumam si pentru beneficii.
RăspundețiȘtergereNici noua nu ne lipseste mierea, mai ales ca incerc sa intaresc imunitatea picilor cu remedii naturale.
RăspundețiȘtergereEste absolut delicioasa aceasta miere. Am si eu un borcan asemanator
RăspundețiȘtergereMierea este nelipsita din alimentatia mea si, mai nou, am inceput sa consum si miere de mana care mi se pare foarte interesanta ca si gust si beneficii
RăspundețiȘtergere