miercuri, 2 octombrie 2019

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 25 rezumat

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 25 rezumat

Mustafa l-a dus pe Vedat pe un deal și i-a ordonat să-și sape propriul mormânt, dar Vedat aruncă momeala și se așează pe sicriu stând cu Mustafa la o mică discuție, așa cum face de obicei ca să scape cu viață. Dar de data asta Mustafa, secondat de Tahir, îl face să intre în lada unde acum câteva zile era Asiye și Tahir aruncă pământ peste ea crezând că Vedat va muri asfixiat.

Mama Saniye este ocupată să facă tot ceea ce poate, adică să le certe pe Asiye și pe Berrak pentru că nu au făcut treburile casnice. Ba chiar o invită pe Esma să curețe orezul. Când Esma confirmă că rezultatele ADN demonstrează că Ceylan nu este fiica lui Nefes, că este adoptată, Berrak este șocată. Nu poate să creadă că părinții ei au adoptat un copil pe care îl considerau mereu sora ei de sânge. Vrea să-l întrebe pe Vedat, bărbatul care a torturat-o și i-a ucis tatăl, de ce părinții ei au luat un copil surdo-mut și s-au prefăcut că este al lor. Mai contează adevărul în acest moment? Mai mult, până la urmă, oare Vedat i-ar răspunde?

Tahir vrea să se predea autorităților pentru uciderea lui Vedat, dar, desigur, probabil că Vedat nu este mort, deși cu toții ne dorim asta (cel puțin eu...). După o ceartă cu Mustafa despre vinovăția sa, Tahir pleacă să se întâlnească cu Nefes la biroul lui Esma, probabil pentru a afla mai multe despre Ceylan căreia Esma îi va găci tatăl adevărat, dar mai întâi, trebuie să-l scoată pe Yigit de la școală. Yigit a lovit un copil pentru că băiatul a râs de el. La casa Kaleli, Mithat vine să-i spună lui Mustafa că a fost transferat într-un alt district, și se gândesc amândoi dacă Vedat a avut ceva de-a face cu asta. Desigur, Mithat nu știe ce a făcut Tahir cu Vedat pentru că Mustafa n-a spus nimic.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 25 rezumat

Turkan este refuzată din nou s-o vadă pe Nazar acasă la Vedat, dar de data aceasta, amenință că îl va aduce pe soțul său Cemil, pentru că deja este prea suspectă toată treaba. Ea începe să creadă că poate acele povești despre bătăile lui Vedat asupra Nefes sunt adevărate. Cemil o însoțește pe Turkan înapoi la Vedat pentru a o găsi pe Nazar îmbrăcată frumos și pregătită să îi servească cu ceai, deși când am văzut-o ultima dată, era bătută, înlănțuită și refuzând mâncarea. Bineînțeles, Vedat a amenințat-o că dacă spune ceva, îl omoară pe Murat și apoi pe toată familia ei, iar Nazar face ceea ce i se spune.

Yigit, întruchiparea inocenței în această lume răzbunătoare, a fost protejat de familia sa. Acum, că este la școală, află că colegii săi nu sunt la fel de răbdători și de protectivi, de fapt, râd de el și îl enervează. Pentru a-l liniști, Tahir spune că vor face un picnic în familie și că îl va învăța pe Yigit cum să înalțe un zmeu. Într-adevăr, Tahir intenționează să se bucure de familia sa pentru ultima dată, înainte de a se preda poliției. Predica lui Osman la slujba de vineri seara adaugă și mai multă greutate vinovăției sale.

Picnicul este ca un moment de vindecare pentru Yigit, Tahir, Ali și Esma. Zmeul zboară, Esma și Ali sunt de puțin timp împreună și propunerea lui de căsătorie este acceptată. Ce poate strica acest moment minunat, fericit? Da, ați ghicit, nefericirea lui Murat, durerea de inimă a lui Nazar, supărarea lui Berrak, vinovăția lui Tahir și multe probleme când Mustafa, care este ros de niște gânduri se duce la groapa unde l-a pus pe Vedat și descoperă un mormânt gol. Mai târziu în serial vedem că Fikret se afla nu departe de locul respectiv și văzuse totul cu un binoclu, iar după ce frații Kaleli au plecat, el a venit și l-a dezgropat pe Vedat salvându-i încă odată viața. Cu toate acestea, de mai multe ori Fikret îl avertizează pe Vedat să se oprească din răzbunarea sa și să lase lucrurile să decurgă de la sine, pentru că aroganța lui de a face tot ceea ce vrea îl va duce la moarte. Dar Vedat nu este dispus să-și asculte salvatorul.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 25 rezumat

Murat nu poate sta departe de Nazar și, crezând că tânăra are probleme cu Vedat se duce la vilă și intră pe geam, așa cum o făcea și acasă la Dagdevireni. Nazar se preface supărată și îl ajută să iasă afară, pentru că Vedat tocmai venea. Murat ia o pietricică din alee și i-o dă ca pe un fel de amintire. A doua zi Nazar se duce la bijutier și îl roagă s-o șlefuiască, deși e o simplă piatră de râu, și s-o monteze într-un inel.

Acum este timpul ca Vedat să acționeze. Spre deosebire de Tahir, Vedat a spus că ar comite orice crimă pentru Nefes, pentru că o „iubește” mai mult decât orice sau pe oricine. El a spus că Tahir este un laș, deoarece frica lui de închisoare este mai mare decât dragostea lui pentru Nefes și, din moment ce el (Vedat) nu are frică, este pregătit să riposteze. Vedat așteaptă momentul potrivit și se află în pădure cu o armă cu lunetă, în timp ce Tahir venise și el cu Nefes la locul acum gol unde fusese îngropată lada cu Vedat în ea. Tahir se întreabă ce s-a întâmplat, iar Vedat apasă pe trăgaci exact când Nefes îl îmbrățișa pe soțul ei... glontele a nimerit-o pe ea....



Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 23-24 tr                                     urmează: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 26 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Lacrimi la Marea Neagra - prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin












Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.