Mithat este uluit când vede mărturisirea și îl întreabă pe Tahir de ce nu i-a dat-o mai devreme. Acesta îi explică despre ce a fost vorba și cum a luat-o de la Mustafa fără ca acesta să știe. În familia Kaleli este, pe de o parte tristețe pentru pierderea lui Yigit, pe de altă parte, Saniye consideră normal ca băiatul să fie la tatăl lui natural.
Acum Tahir se gândește la ce are de făcut mai departe și îl roagă pe Ali s-o aducă pe Nefes la casa din pădure unde pune la cale să plece din țară, pentru că Vedat o va raporta la poliție pentru fals în acte. Tahir și-a dat seama că ăsta trebuie să fie motivul pentru care Yigit a spus la tribunal că vrea să rămână la Vedat. Nefes nu este de acord să plece și, chiar dacă Tahir are și pașapoartele pregătite, ea nu vrea să facă acest pas. Cu toate acestea, încăpățânatul Tahir pleacă, cu gândul să-l ia pe Yigit, și îl pune pe Ali s-o păzească pe Nefes. Tahir vorbise deja cu un tip, Igor, care îi cere o sumă imensă de bani, să-i ducă în Rusia pe toți trei.
Între timp Mustafa află ce s-a petrecut și, furios, se duce la Mithat, rupe dosarul pregătit de acesta pentru procuratură și îi șterge înregistrarea copiată pe telefon. Mithat se enervează dar Mustafa nu vrea ca fratele lui să pățească ceva. La casa din pădure Nefes îl păcălește cu ușurință pe Ali și iese pe geamul de la baie ducându-se acasă la Kaleli.
La vila lui Vedat, Yigit, deși se teme de taică-său, nu vrea să mănânce și nici să iasă din cameră, repetându-i că nu-l vrea, că îl preferă de tată pe Tahir. Vedat se înfurie când aude asemenea vorbe din gura propriului său fiu, dar se stăpânește. Tot ceea ce acceptă copilul este să se joace cu Ceylan. Singura bucurie a copilului este că seara, fără să fie văzut de taică-său vorbește cu apel video la telefon cu maică-sa și cu Tahir.
Având în vedere că planurile inițiale nu mai sunt valabile, acum Mustafa vrea să-și ajute fratele și vorbește cu Necip să facă în așa fel încât să obțină o dovadă că Vedat bate femeile și este violent, promițându-i acestuia că nu va fi considerat complice la crima asupra fratelui lui Nefes. Necip se învoiește. Pe de altă parte, Tahir se gândește că ar trebui să-și retragă plângerea împotriva lui Cemil Dagdeviren și astfel Vedat nu se va mai însura cu Nazar. Dar Vedat află ce face Tahir de la avocata sa și grăbește nunta. Nazar nu se simte confortabil auzind asta, dar nu are încotro, deși se tot gândește la ceea ce i-a spus Murat. Între timp, Vedat s-a dus în rezerva lui Mercan și o amenință ca să tacă din gură dacă vreodată va putea vorbi, referitor la tentativa de omor asupra ei.
Vedat o cheamă pe Nazar la cină la vila lui, iar ea îl întreabă unde este Eyșan. Adevărul e că Vedat o tot sună pe verișoara lui, dar telefonul ei este închis. Deocamdată el nu știe că Eyșan s-a sinucis, abia peste câteva episoade trupul ei va fi adus la mal de către valuri. Nazar cere să se ducă la baie și pe hol se întâlnește cu Berrak care încearcă să-i spună că Vedat este violent și că nu trebuie să se mărite cu el dar psihopatul o aude și o trimite în camera ei.
După ce Nazar pleacă, Vedat o bate pe Berrak pentru că a vrut s-o avertizeze pe Nazar și face asta într-o cameră goală. Necip ar vrea să intervină dar își amintește despre ce a vorbit cu Mustafa și îl înregistrează cu telefonul când o bate pe fiica lui. Din nefericire, este seară, iar psihopatul vede în reflecția geamului ce face Necip, însă deocamdată nu reacționează și îl lasă pe acesta să creadă că nu-l vede.
Tahir se duce la pușcărie când iese Cemil și îi spune acestuia să aibă grijă de familia lui și să nu o lase pe Nazar să se mărite cu Vedat. Dar în ceea ce privește nunta, deja este târziu, pentru că Vedat a depus actele pentru cununie și acum o pune pe Nazar să probeze rochiile de mireasă pe care el le avea pregătite pentru Nefes. La un moment dat, el trebuie să plece, iar Murat apare în cameră și din nou vrea s-o facă pe Nazar să renunțe la această căsătorie.
De fapt, Vedat a plecat ca să se răzbune pe Necip. Acesta din urmă trebuie să se întâlnească cu Mustafa ca să-i dea proba că Vedat este violent cu femeile din casa lui, dar pe drum Vedat îl interceptează pe Necip și îl omoară. Mustafa așteaptă degeaba și pleacă acasă, fără să știe ce s-a întâmplat cu Necip, și, mai ales, fără să aibă habar că Vedat i-a băgat cadavrul lui Necip în portbagajul mașinii ca să-l scoată pe el vinovat, mai ales că l-a împușcat pe Necip cu un pistol care i-a aparținut lui Mustafa.
Între timp, Murat dă peste înregistrarea mărturiei crimei pe un telefon (al lui Nefes, mi se pare) și se duce cu ea direct la procuror. Acum Vedat va avea o problemă - pe care o va rezolva cu ajutorul oamenilor lui pe care îi numește țapi ispășitori - dar și Mithat va fi transferat din Trabzon la o altă secție.
Seara are loc căsătoria lui Vedat cu Nazar, care deși sperase să nu aibă loc, a trebuit să facă ceea ce i-a spus taică-său. Însă pentru că procurorul de caz demarează ancheta, Vedat este informat că ar putea să fie arestat și imediat după ce s-a terminat oficierea căsătoriei pleacă să-i ia pe copii și să fugă. Tahir și Nefes vrea și el să fugă, crezând că Vedat o va raporta pe femeie pentru fals în acte. Acum amândoi rivalii se întâlnesc în port și are loc o bătaie. Până la urmă Vedat pleacă pe vas cu Ceylan iar Yigit rămâne lângă Tahir.
Episodul 20 din serialul Lacrimi la Marea Neagră se încheie când vine poliția la familia Kaleli și îl arestează pe Mustafa pentru că avea în portbagajul mașinii cadavrul lui Necip.
Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.
a fost: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 19 tr urmează: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 21 tr.
sursa foto: capturi video de pe youtube
Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Lacrimi la Marea Neagra - prezentare.
Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.