Faruk este dus la poliție sub privirile consternate ale partenerilor de afaceri și ale lui Okan. Din nou Boranii sunt în alertă, Esma află și de vizita lui Fikret la conac, acum toată lumea caută o soluție, lucru dificil având în vedere că sunt mai multe amenințări și fapte de violență. Dilara află și ea despre cele petrecute și decide imediat să se ducă la Adem și să-l forțeze să retragă plângerea spunându-i că dacă nu va face asta, o să dispară definitiv din viața lui de n-o s-o mai găsească. Adem îi îndeplinește voia imediat, apoi stau de vorbă la o ceainărie, el făcând pe victima, Dilara cerându-i să se oprească din a mai face rău Boranilor. La un moment dat vine vorba despre copilul lor, iar Dilara minte că l-a avortat. Adem cade imediat în depresie, și îi aruncă în față vorbe dureroase soției sale, zicând că dacă maică-sa l-a târât în întuneric, ea i-a luat și ultima rază de lumină din viața lui. Adem se duce din nou la psiholog dar de data asta n-o mai ascultă pe Ișil, ci îi spune că ea nu-l înțelege, că el nu este vinovat de nimic și că trebuie să împlinească ceea ce i-a promis mamei sale.
Osman are grijă de Dilara, care acum locuiește în apartamentul lui, dar ea este răvășită, pentru că se gândește cu adevărat la posibilitatea de a face avort, în primul rând pentru că tatăl copilului este un om cu probleme psihice, apoi pentru că ea nu crede că s-ar putea descurca singură. Face online o programare la o clinică, dar înainte de a ieși din casă este sunată de acolo și Osman intuiește cam ce are ea de gând să facă. Îi verifică istoricul căutărilor de pe net din ziua aceea și notează numele clinicii apoi fuge să o prindă la timp. Într-adevăr, Osman ajunge imediat după ea la cabinet și încearcă s-o facă să se răzgândească.
Ulfet își continuă planul de răzbunare. O întâlnește pe Sureyya ca din întâmplare, pe casa scării, și după câteva replici formale îi dă o carte de vizită a unui prieten care are o școală de muzică, spunându-i că-i trebuie un om într-un post. Sureyya se bucură sincer și o vede cu ochi buni pe Ulfet, deși Esma se străduiește din răsputeri să-i facă pe toți să vadă răutatea lui Ulfet. Mai târziu, aceasta o invită pe Kîymet la birou și împreună se duc la fundație unde Ulfet o bârfește pe Esma și povestește cât de rău a ajuns și cum este acum la mila tuturor. După aceea lansează ideea ca fostele prietene ale Esmei să meargă s-o viziteze, fără să-i spună. Ele acceptă fără să stea prea mult pe gânduri și se duc imediat acasă la Esma, în frunte cu Kiymet. Bătrâna este ocupată cu treburile și are un șorț de bucătărie pe ea. Bineînțeles că se simte foarte prost să fie văzută așa, dar înțelege că musafirele ei exact de asta au venit. După ce îi aruncă toate vorbe cu mai multe înțelesuri, Esma pune piciorul în prag și, cu eleganță, le dă afară din casă fără să le fi servit cu nimic.
Akif îi oferă un job lui Fikret la compania unde lucrează el acum, dar Fikret respinge ideea după ce la întrevederea cu șefii află că pe salariul menționat, care nu era mare, va trebui să lucreze și duminica. Deși îl pune pe Akif într-o situație neplăcută, el alege să se poarte cu superioritate și să plece. De fapt, el crede în varianta cu Halim care se răzbună pe Adem. Într-adevăr, mafiotul îl contactează, i-a făcut rost de niște documente despre Adem pe care Fikret i le-a cerut, dar îi spune că a fost nevoit să le lase undeva și că el nu le poate lua de acolo pentru că se află în vizorul poliției. Totul pare a fi o capcană, pe care Fikret nu o vede, și se decide să se ducă să-și ia singur documentele de care are nevoie.
Seara, când Boranii se adună la cină, Ulfet vine să le strice masa spunându-le că terenul nu se mai vinde, pentru că acel cumpărător are, de fapt, probleme financiare. Toată lumea se enervează, în special Esma, care și spune că Ulfet vrea doar să-și bată joc de ei, doar Sureyya crede că mătușa lor este sinceră și are bune intenții.
Guneș se pregătește pentru un interviu, dar reportera îi pune niște întrebări foarte incomode despre trecutul ei și un anume local deocheat numit Paris, un club de noapte, unde Gunes a lucrat în tinerețe. Ea începe să tremure și îi întrerupe înregistrarea dând-o afară pe reporteră. De nervi se duce la un restaurant și se așează la singura masă aparent liberă. În realitate, masa e ocupată de Adem, care stă la bar până i se aduce comanda. Chelnerița îl cheamă la masă să rezolve problema, pentru că Guneș nu vrea să plece. Rămân amândoi la aceeași masă contrându-se în replici. Încep să-și arunce în față rănile trecutului, dezvăluindu-se reciproc, ca și cum ar juca un fel de pocker și ar tot plusa, să vadă care dintre ei este mai traumatizat. Astfel, aflăm că Guneș a avut o viață grea în trecut, cu un soț care o abuza, și ca să fugă de el, a preferat să cânte într-un club de noapte. Adem este cel care are ultimul cuvânt, aruncând argumentul suprem, că soția lui tocmai a avortat fără să-l întrebe. Guneș rămâne consternată și încep amândoi să râdă de conversația avută apoi atmosfera între ei se destinde.
În acea seară, când Fikret vine acasă, Esma tocmai se dusese la ușa lui Ulfet s-o ia la întrebări despre felul în care se poartă cu fiii ei. Fikret se oprește pe scara blocului auzind vocile și ascultă conversația fără să vrea. Rămâne perplex când Ulfet o întreabă pe Esma dacă Faruk știe că este copilul lui Garip....

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.
a fost: Mireasa din Istanbul, ep. 54-55 tr urmează: Mireasa din Istanbul, ep. 57 tr
sursa foto: capturi video de pe youtube
Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.
Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.