
Fikret intră într-un alt bucluc iar Filiz vrea să-l pedepsească pe acela care are ceva de împărțit cu fratele ei, dar nu știe cine este acel elev. Până la urmă și ea și Fikret se confruntă cu situații la care nici nu se gândiseră, puse la cale de mama băiatului respectiv.
Filiz preia controlul asupra familiei, iar Barîș încearcă să obțină iertarea ei, deși tânăra nu este dispusă la concesii. O rudă de-a familiei Elibol, fiul moștenitor al mătușii Zeliha, căreia îi aparține casa, acum are pretenții asupra locuinței, pentru că vrea s-o vândă. Problema este că Filiz și frații ei ar putea să fie aruncați în stradă, de aceea se opun și încearcă să promită că vor plăti chirie, dar ruda lor îi șantajează pentru că știe că Fikri se folosește ilegal de cardul mătușii decedate. Drept urmare, singurul care-i poate ajuta, este tot Barîș, care poate apela la un avocat. Pe de altă parte el va dori să cumpere casa, deși e prea târziu și îi va oferi o sumă foarte mare proprietarului, cu toate că nu are de unde să facă rost rapid de acei bani. Inițial, se gândește să-i împrumute de la mama lui, dar femeia își dă seama că trebuie să fie ceva în legătură cu Filiz și nu vrea să-i dea.

Pentru a-i câștiga încrederea iubitei sale, Barîș își găsește un job la același loc de muncă pe care-l are ea, dar între timp mama lui află că este hoț de mașini, ceea ce el neagă cu vehemență. După ce Filiz și familia ei pleacă din casă, se mută la Tulay, apoi în crâșma lui Tufan pentru scurt timp, datorită unei defecțiuni la baie. Barîș din nou le propune să stea la el, dar Filiz nu acceptă. Ca să o convingă de sinceritatea sa, el o cere de soție. Filiz refuză și inelul de logodnă. Într-o zi îl găsește în lucrurile lui Barîș, îl încearcă, și inelul nu-i mai iese din deget, așa că Filiz va rămâne cu el pe mână.
Profesorul Erkan află despre tranzacția făcută de Rahmet la concursul de matematică și îl pârăște lui Filiz care-l pedepsește. Hikmet demisionează de la magazin apoi află un lucru uimitor. Rahmet și Hikmet fură o mașină și sunt prinși de Cemil care vrea să-i facă să mărturisească împotriva lui Barîș, dar cei doi n-au nicio legătură cu banda de hoți de mașini. Totuși polițistul găsește o altă modalitate de a-l îndepărta pe Baris de Filiz și îi spune acestuia că le dă drumul copiilor dacă face ce-i va cere. Filiz nu știe ce se petrece și îi pregătește o surpriză prietenului ei.

Barîș se află într-o situație delicată: pentru că a făcut polițistului o promisiune, acum se află între ciocan și nicovală și nu se poate întoarce la Filiz. Rămâne de văzut dacă acesta va găsi calea de mijloc pentru a ieși din încurcătură. Hikmet se îndrăgostește de Muazez (? numele este preluat de pe un site străin) și nu știe către ce se va îndrepta relația lui. Fikri se străduiește să o facă pe Șeyma să vadă că Hașim minte că este paralizat și încearcă tot felul de tertipuri ca să-l determine să se miște.
Barîș decide să plece din oraș iar când Filiz află despre asta, consideră că este o femeie părăsită și suferă. Cemil, care și-a atins, deocamdată scopurile, se apropie de ea și îi propune să se căsătorească cu el ca să poată să-și scoată frații de la orfelinat. Filiz acceptă oferta, crezând că se va mărita doar pe hârtie, până când îi vede acasă pe frații cei mici.
Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.
a fost: Povestea noastra, ep. 6-10 urmează: Povestea noastra, ep. 16-20
sursa foto: capturi video de pe youtube
Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Povestea noastră.
Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.