
După 20 de ani, Cennet este absolventă a facultății de arhitectură și trebuie să meargă la ceremonia de final. Ea este colegă cu Melisa Soyer, o fată din înalta societate, în realitate, sora ei vitregă. Cavidan visa să aibă un alt statut social și și-a schimbat numele în Arzu, lăsând în urmă trecutul, apoi s-a măritat cu un bogătaș, Mahir Soyer, proprietarul unei companii de construcții, cu el având-o pe Melisa, o tânără răsfățată, care are impresia că totul i se cuvine. Mahir și Rîza Soyer, tatăl și bunicul Melisei, sunt parteneri cu o altă familie, Arisoy, care la rândul lor au un fiu, Selim. Arzu îl dorește pe Selim drept ginere, iar Melisa chiar este îndrăgostită de el, dar sentimentele nu sunt reciproce.

Cennet, care este luată de Selim în subordinea sa, găsește foarte rapid o soluție pentru construirea în Dubai a unui zgârie-nori cu probleme datorită climei și consiliul de administrație apreciază acest lucru. Însă foarte curând Arzu vede semnul din naștere de pe umărul lui Cennet și începe să se informeze despre cine este ea, nevenindu-i să creadă că e chiar fiica părăsită cu ani în urmă. După câteva investigații sumare, se convinge că ea este fata pe care n-o dorește și va încerca să scape de ea.
În acest timp, Mukaddes găsește un articol într-un ziar monden despre Arzu, cu o poză, aflând astfel ce mai face Cavidan, acum transformată în Arzu. Mukaddes, de revoltă, arde poza din ziar și pleacă la bucătărie, astfel că dormitorul ia foc. Împrejurările fac ca Selim să o aducă pe Cennet acasă cu mașina și să poată ajuta, salvând-o pe Mukaddes din incendiu. Melisa află toate acestea și se convinge din ce în ce mai mult că Selim este chiar foarte atras de Cennet, în detrimentul ei. Melisa îi cere ajutorul mamei ei în relația cu Selim, iar Arzu, nervoasă și speriată să nu cumva să se afle trecutul ei și să piardă luxul în care trăiește acum, o concediază pe Cennet fără un motiv bine întemeiat. Tânăra, simțindu-se nedreptățită, pleacă supărată.

Între timp, seara, Melisa se duce la un club unde bea peste măsură de mult și îl sună pe Selim să vină s-o ia, declarându-i că-l iubește de când erau mici. Selim este vădit deranjat, dar tace, având în vedere situația. La un moment dat, din cauza Melisei, e cât pe ce să facă un accident grav, însă totul se termină cu bine pentru ei. Când Selim ajunge acasă, maică-sa deja făcuse o criză depresivă crezând că fiul ei este mort și astfel secretul familiei Arisoy e pe cale să fie dezvăluit: de fapt, familia a avut un băiat pe nume Selim care a murit când era copil, probabil din vina mamei, Nilgun. Apoi l-au înfiat pe Ali (prietenul din orfelinat al lui Cennet), rebotezându-l Selim, ca pe fiul pierdut. În vila lor există o cameră a acelui Selim mort, unde uneori, când cade în depresie, stă Nilgun, ore în șir. Însă actualul Selim (adică Ali, cel înfiat) nu-și mai aduce aminte de copilărie și nici nu știe adevărul despre cine este el, deși are uneori, flash-uri de memorie pe care nu și le poate explica.

Selim nu vrea să renunțe la Cennet, deși ea, din cauza presiunilor lui Arzu, face pași înapoi. Datorită situației tensionate, Mukaddes și Arzu au câteva confruntări, de fiecare dată agresive, în care Arzu repetă la nesfârșit că Cennet nu e copilul ei, că e doar o străină. Bătrâna este consternată să audă așa ceva, dar mai încearcă să înmoaie inima de piatră a lui Arzu și îi trimite o scrisoare de-a fetei pe când împlinise 9 ani și ea își tot aștepta mama.

În dimineața în care arabii vin pentru demararea proiectului, Orhan îi duce pe toți în pescărie, surprinzându-i pe Selim și Cennet care lăduiau peștele proaspăt prins. Aranjează imediat mesele și toată lumea se așează să ia micul dejun pe malul mării. Cennet îi servește, Arzu ferește privirea din calea lui Suna, vecina și prietena de o viață a lui Mukaddes, iar Orhan face marele anunț - că el și Cennet vor lucra împreună la proiectul Dubai și vor merge acolo în scurt timp. Cu toții rămân perplex să audă asta: Selim, de gelozie, Arzu și Melisa, se bucură pentru că ideea asta e soluția perfectă de a o îndepărta pe Cennet, la care ele nu se gândiseră, iar ceilalți asociați pentru că este într-adevăr o idee excelentă ca fata să fie readusă în echipă. Orhan îi dă fetei două zile de gândire, menționând că n-ar trebui să dea cu piciorul la o asemenea ocazie.
Seara, Arzu se duce la Mukaddes să-i ceară socoteală pentru scrisoarea trimisă, dar bătrâna îi cere doar să aibă grijă de fată, chiar și de la distanță, dezvăluindu-i că ea nu mai are mult de trăit. Aici aflăm că Arzu fusese căsătorită cu fiul lui Mukaddes, soț care murise înainte de nașterea lui Cennet. Dar Arzu o lovește pe bătrână drept în inimă, spunându-i că se căsătorise cu forța cu băiatul ei și că Cennet este copilul altui bărbat....
a fost: Cennet - prezentare urmează: Cennet, episoadele 4-6
sursa foto: capturi video de pe youtube
Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina prezentarea serialului Cennet.
Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.