Lucrurile pe care le poți face singur, DIY, cum se mai numesc ele, au căpătat o popularitate mare. Pe lângă faptul că aduc economii importante de multe ori, ele sunt concepute și pentru a încânta prietenii cu renovări uimitoare. În speranța de a economisi bani și de a deveni folositori, oamenii pot fi tentați să ia un ciocan și să se apuce de reparații prin casă. Acest lucru poate părea impresionant de cele mai multe ori, sau să denote pricepere și îndemânare, dar există unele reparații la domiciliu pe care nu ar trebui să le faceți niciodată.
1. Dispozitivele electrice
Schimbarea unui bec sau a unui întrerupător poate că nu reprezintă nu știu ce mare scofală și pare ceva sigur pentru majoritatea oamenilor, mai ales dacă au și niște îndemânări în acest sens. Și eu îmi schimb singură becurile arse, ori pun la loc siguranța din tablou dacă a făcut scurt un bec cu probleme. Dar dincolo de asta, consider că este mult mai înțelept să chemi un electrician. Pentru că dacă faci ceva greșit, ar putea lua foc casa, ori mai rău, cineva ar putea să fie curentat din cauza neștiinței. Eu, una, mărturisesc că mai mult decât ceea ce am zis mai sus mă tem să mă încumet, pentru că nu mă pricep și nu am ustensilele necesare. Prefer să apelez la un meșter și rezolv problema în deplină siguranță. Unde mai pui că acum poți găsi un electrician nonstop la companii care asigură astfel de servicii pe toată perioada zilei și nopții.
2. Instalațiile sanitare și centrala
Dacă mai demult mă pricepeam până și eu să schimb o garnitură, acum, cu noile modele de robinete și sistemele moderne de țevi, nu știu ce trebuie făcut când se strică ceva. Iar când vine vorba de vreo scurgere la centrală, pe țeavă sau chiar de sub ea, nici nu mă gândesc să repar singură avaria. Ceea ce a început ca o scurgere enervantă poate ajunge rapid la o inundație și pasta înseamnă o grămadă de bani cheltuiți, când totul se putea rezolva rapid și ieftin de la bun început. Așadar când este nevoie, chem un instalator și știu că o bună bucată de vreme n-o să mai fie probleme de nici un fel cu instalația casei mele.
3. Aragazul
Similar cu reparațiile electrice, aragazele nu ar trebui să le reparați niciodată dvs. înșivă. Chiar și atunci când luați toate măsurile de precauție și gestionați cu atenție o reparație, este posibilă o scurgere care poate duce la probleme grave de sănătate sau chiar la un eventual incendiu ori explozie. De aceea, orice lucrare care implică gaz este o reparație care niciodată nu trebuie făcută decât de un specialist.
Indiferent dacă ne place să recunoaștem sau nu, există reparații pentru care este foarte indicat să apelăm la profesioniști. Este mai bine să aveți niște bani pregătiți pentru mici reparații decât să ajungeți la probleme grave și mult mai costisitoare. Nu vă faceți griji că îndemânările dv. vor sta nefolosite, vă puteți satisface dorința de bricolaj cu o altă sarcină, în grădină, în debara, în garaj sau într-o magazie. E mult mai sănătos să nu vă jucați cu focul, apa sau gazele.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!
Clar, astea nu-s domenii in care isi poate baga oricine nasul. Sunt chestii foarte periculoase si nu e de joaca cu ele. Cel mai bine sa apelam la specialisti.
RăspundețiȘtergereCu siguranta ar trebui ca aceste verificari sa se faca periodic pentru a fi in siguranta.
RăspundețiȘtergereSincera sa fiu, la cat de nepriceputa sunt eu nu prea am cum sa-mi bag nasul. Inclin sa cred ca asta este un lucru bun
RăspundețiȘtergereSingurul lucru la care ma bag este schimbatul becului. In celelalte cazuri clar strig dupa ajutoare.
RăspundețiȘtergerein fara de schimbatu becul, altceva habar nu am sa fac... tragic, nu?> nu am invatat nici macar sa aerisesc caloriferele
RăspundețiȘtergereSotul meu se pricepe la multe chestii, dar cand e ceva mai serios apeleaza la specialisti :)
RăspundețiȘtergereSi daca as vrea sa intervin eu in cazurile astea, nu as avea cum, fiindca nu ma pricep si mi-ar fi teama. Cred ca toti apelam in acest caz la specialisti.
RăspundețiȘtergereArticolul tau mi-a adus aminte de o reclama pe care am vazut-o mai demult la tv si care spunea sa nu ne montam singuri instalatiile pe gaz ca riscam o explozie. Sunt de acord cu tine ca de cele mai multe ori instalatiile improvizate sau facute de amatori pot sa ne puna viata in pericol asa ca mai bine apelam la profesionisti pentru astfel de lucrari.
RăspundețiȘtergereCu siguranta aceste tipuri de raparatii ar trebui facute de specialisti in niciun caz de noi. Asta daca tinem la viata si sanatatea noastra.
RăspundețiȘtergereLa toate pe care le-ai enumerat clar trebuie sa apelam la specialisti!
RăspundețiȘtergereIn niste domenii atat de importante si cand e vorba de siguranta, intotdeauna trebuie sa apelam la specialisti.
RăspundețiȘtergereSotul meu mai mestereste prin casa, dar la lucruri din astea chiar nu se baga. Este mai bine sa apelam la profesionisti pentru a rezolva probleme de genul
RăspundețiȘtergereTrebuie sa recunosc ca atunci cand vine vorba de instalatii sanitare, am cam trisat. Am schimbat de cateva ori bateria la chiuvete, cu racorduri cu tot. Am fost extrem de mandra de mine :)) dar intr adevar, lucrurile complicate ar trebui lasate in seama profesionistilor.
RăspundețiȘtergere